CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA

CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA

Economia nationala are permanent tendinta spre o evolutie ascendenta, de crestere cu toate ca in fapt o asemenea dinamica nu are loc intrucat intervin fenomene si procese opuse, adesea in stare sa induca perioade mai lungi sau mai scurte de stagnare si/sau chiar de regres. Si totusi, pe termen lung si foarte lung economia nationala realizeaza cresterea economica in mod predominant. Cauza care impune o asemenea evolutie are caracter complex si deriva din tendinta generala si permanenta a cresterii nevoilor ce trebuie satisfacute. Privita mai de aproape insa cresterea nevoilor capata forme concrete extrem de diferite si uneori chiar opuse. Toti oamenii isi doresc mai buna satisfacere a nevoilor dar acest fenomen se manifesta in forme si dimensiuni diferite de la persoana la persoana si de la un grup sau un popor la altul.

Considerate in ansamblul lor nevoile se interfereaza, satisfacerea unora este conditionarea adesea de satisfacerea altora, iar uneori satisfacerea unora are loc cu    conditia nesatisfacerii sau amanarii pentru mai tarziu a satisfacerii altora. Tendinta generala ramane totusi satisfacerea intr-o masura tot mai mare a nevoilor societatii si aceasta este sustinuta de mersul economiei.

1. Cresterea economica

Aceasta este un proces care exista din cele mai vechi timpuri si a carei realizare a fost permanent in atentia oamenilor. Nu l-a ocolit nici stiinta economica dar s-a "autonomizat" sub aceasta denumire si cu o problematica distincta,de covarsitoare importanta dupa 1925.

In esenta, cresterea economica este procesul prin care activitatile economice luate in asamblul lor la nivelul unei tari produc mai multe bunuri. Este pusa in evidenta prin evolutia ascendenta a variabilelor sau agregatelor macroeconomice si in deosebi a PIB, PNB si VN - atat la nivelul tarii cat si pe locuitor.

In realitate poate exista o crestere a PIB la nivelul tarii dar o scadere a PIB/locuitor pentru ca populatia a crescut mai repede decat productia. Atunci cand rezultatele activitatilor economice (PIB) si populatia sporesc in acelasi ritm astfel incat nivelul rezultatelor pe locuitor (PIB/locuitor) ramane constant avem de a face cu cresterea economica zero.

Politica economica porneste de la premisa realizarii cresterii economice in functie de potentialul economiei, adica de exploatarea posibilitatilor acesteia la nivelul cel mai inalt. In acest sens, punctul de pornire este deci cresterea economica potentiala, iar obiectivul urmarit este PIB-ul potential - cel mai inalt nivel al productiei care se poate obtine pe o perioada lunga sau relativ lunga si nu ca o exceptie, in conditii de stabilitate a preturilor si somaj natural.

In realitate insa economiile tarilor sunt afectate adesea de fluctuatii economice sau cresteri ale preturilor si somajului la niveluri ingrijoratoare ceea ce face imposibila valorificarea deplina a potentialului pe care ele il au. De aceea politicile trebuie sa retina ca obiectiv cresterea economica reala concretizata intr-un anumit nivel al PIB real adica cel posibil in conditiile concrete existente. Diferenta dintre PIB potential si real constituie productia potentiala ce nu poate fi realizata si pe seama careia, prin masuri adecvate, s-ar putea asigura o crestere economica mai mare.

2. Factorii cresterii economice

Sunt numerosi, iar aportul fiecaruia se intersecteaza direct si sau indirect cu al celorlalti. Exista:

• Factori directi cu rol determinant asupra cresterii economice:

resursele de forta de munca si calitatea acestora;

resursele naturale (de toate genurile) si calitatea lor;

capitalul tehnic existent sau stocul de capital tehnic (masini, utilaje, instalatii, cladiri etc.);

tehnologiile in exploatare,disponibile si accesibile.

Factori indirecti care influenteaza sensibil cresterea economica:

marimea, dinamica si structura cererii agregate;

volumul investitiilor si componentele acestora;

starea sistemului financiar, posibilitatile si disponibilitatea verigilor sale de a sustine cresterea economica;

venitul, consumul si economiile populatiei;

relatiile economice externe si in special importul si exportul.

Fiecare dintre factorii cresterii economice are doua caracteristici: una cantitativa relativ usor de observat si alta calitativa care este relevata in principal de productivitate.

Orice contributie la cresterea economica pe care n-o putem atribui muncii sau capitalului este considerata ca fiind aportul progresului tehnico-stiintific, denumit si factor rezidual intrucat colecteaza toate celelalte influente.

Cresterea economica realizata prin aportul preponderent al componentei cantitative, a factorilor care au determinat-o este crestere cantitativa. Daca aportul cel mai mare il are componenta calitativa a factorilor, cresterea economica este calitativa. Cand aportul celor doua componente este aproximativ egal se realizeaza o crestere economica intermediara.

Cresterea economica are efecte pozitive evidente dar are si un cost de oportunitate care este format din consumul sacrificat pentru ca resursele respective sa fie orientate spre cresterea productiei.

Primele modele teoretice de crestere economica mai elaborate au fost realizate de Adam Smith, Th.Malthus si David Ricardo. Dupa 1925 modele foarte utile au elaborat J.M.Keynes, R.Solow, P.A. Samuelson, M.Kalecki, F.Perroux, V.Leontieff.

Noile modele si teorii ale cresterii economice pun baza pe progresul tehnic si al cunoasterii, reunirea externalitatilor pozitive intr-un cumul (lant) de activitati si pe inovatie.

1. Dezvoltarea economica

Realizarea cresterii economice este deosebit de importanta, dar pentru existenta si progresul societatii este absolut necesar ca roadele sale sa se faca simtite, printr-un trai mai bun. Procesul complex prin care cresterea economica are loc intr-o stransa unitate cu progresul social poarta denumirea de dezvoltare economica. Asadar, nu simpla crestere economica ci dezvoltare economica.

In ultimile decenii a devenit tot mai clar ca procesul dezvoltarii economice se confrunta cu mari dificultati, iar cresterea economica nu asigura progresul exigentelor pentru o existenta umana normala. Preocuparile pentru a gasi solutii acestor probleme s-au soldat cu aparitia conceptului de dezvoltare durabila care s-a impus in teorie si isi face tot mai mult loc in politica si practica guvernelor.

Dezvoltarea durabila consta in satisfacerea necesitatilor generatiilor in viata, fara a compromite posibilitatea satisfacerii necesitatilor pentru generatiile viitoare. Aceasta priveste deopotriva conservarea si ameliorarea parametrilor mediului natural, precum si cresterea demografica. Are menirea de a reconcilia economia cu natura si progresul uman nu numai in anumite tari, ci peste tot.

Dezvoltarea durabila este o rezultanta care se caracterizeaza prin crestere economica sustinuta, ameliorarea conditiei umane, justitie sociala si democratie. Din punct de vedere stiintific preocuparea pentru o asemenea dezvoltare a fost indusa de instalarea crizei umane, deteriorarea conditiilor de viata pentru foarte multi oameni, diminuarea si/sau epuizarea unor resurse naturale si alte fenomene si procese generate de modelul dezvoltarii de pana acum.

Dezvoltarea durabila este noul model al dezvoltarii economico-sociale, careia ii sunt proprii componentele: naturala, economica, social-umana, national-statala regionala si mondiala. Sensul major al promovarii lui este rezolvarea problemelor omenirii, inclusiv pe cea a subdezvoltarii.

In teoria si practica curente, dezvoltarea economica este relevata cel mai bine prin indicele dezvoltarii umane (IDU) care reflecta trei serii de factori: starea sanatatii, a educatiei si venitului mediu pe locuitor.