PIATA VALUTARA - Instrumentele pietei valutare

PIATA VALUTARA

Obiective:

Formarea unor cunostinte de baza privind piata valutara, cursul valutar

Sublinierea importantei modificarilor cursului valutar in viata economica

Familializare cu principalele instrumente ale pietei valutare

Termeni cheie: valuta, curs valutar, cambie, depreciere, devalorizare, revalorizare, putere de cumparare.

Literatura de specialitate defineste piata valutara drept 'un centru al comertului cu valute (convertibile) si cu devize (creante ale agentilor economici nationali asupra agentilor economici din alte tari sub forma de inscrisuri in monede straine), constand, de regula dintr-o bursa valutara si banci sau case de schimb care au in profil operatii cu valute si tin legatura cu bursa' sau 'totalitatea tranzactiilor la vedere si la termen privind schimbul de valute'

1. Instrumentele pietei valutare.

Pe piata valutara se fac tranzactii cu valute si cu titluri de credit de tipul cambilor, biletelor la ordin, cecurilor, valorilor mobiliare, exprimate in moneda straina.

Prin valuta se intelege moneda nationala a unei tari utilizata ca instrument de rezerva sau pentru plati si plasamente internationale. Ea se poate afla in circulatie fie sub forma de numerar, fie sub forma de valuta in cont (moneda scripturala sub forma disponibilului intr-un cont bancar, la termen sau la vedere).

Calitatea de valuta o poate avea orice moneda nationala, indiferent daca este convertibila sau nu.

In functie de capacitatea de a fi schimbate in mod liber prin vanzare-cumparare pe piata, valutele pot fi:

a) valute convertibile reprezinta acele monede care pot fi preschimbate cu alte monede, prin vanzare cumparare libera pe piata.

De-a lungul timpului, convertibilitatea a imbracat mai multe forme, fiind legata in mod nemijlocit de acoperirea monetara.

Initial, convertibilitatea valutara a presupus capacitatea unei monede de a fi preschimbata intr-o anumita cantitate de aur.Cand raportarea monedei respective s-a realizat in functie de cantitate maxima de metal pretios( 400 de uncii care reprezentau greutatea unui lingou) ce se putea converti in valuta, atunci ea a fost denumita convertibilitate aur-lingouri.

Ulterior, o data cu implementarea sistemului monetar international de la Bretton Woods, in 1944, s-a trecut la convertibilitatea aur-devize, situatie in care o singura moneda si-a pastrat convertibilitatea in aur fata de bancile centrale straine (dolarul SUA), restul monedelor avand numai convertibilitate unele fata de altele, convertibile in aur numai in mod indirect, prin intermediul dolarului american.

In functie de categoriile de operatiuni admise la convertire, convertibilitatea poate fi:

1) totala , atunci cand sunt indeplinite simultan doua conditii: moneda care face obiectul convertibilitatii generale detine preponderenta in cadrul schimburilor internationale si, cea de-a doua, respectiva moneda constituie in mod curent obiectul vanzarilor- cumpararilor pe piata schimbului valutar. in prezent doar patru monede sunt complet convertibile: dolarul USA, dolarul canadian, francul elvetian si yenul japonez.

2) partiala , atunci cand sunt admise la convertire numai operatiuni economice curente;

in functie de categoriile de solicitanti , convertibilitatea poate fi :

1) interna, aplicabila in principiu rezidentilor pentru o suma limitata in monede straine, iar in cazul nerezidentilor numai pentru operatiuni nominalizate in mod expres (cum ar fi profitul investitorilor straini in vederea repartierii acestora);

2) externa , aplicabila rezidentilor si nerezidentilor

b) valute neconvertibile reprezinta acele monede care nu pot fi utilizate ca mijloc de plata decat in interiorul tarii emitente.

c) valute transferabile (spre exemplu rubla transferabila) imbraca forma disponibilitatilor existente intr-un cont la o banca si pot fi transferate (fara a fi convertite) in contul altui partener, cont deschis la aceeasi banca, in vederea efectuarii de operatiuni de cont curent sau plasamente;

Devizele reprezinta instrumente de credit si de plata exprimate in valuta si care inlocuiesc valuta in stingerea creantelor pe piata internationala. Din aceasta categorie fac parte: cambia, biletul la ordin si cecul.

a) cambia reprezinta denumirea generica pentru efectele de comert , deci pentru titlurile negociabile care fac dovada existentei unei creante intr-o suma determinata si platibila imediat pe termen scurt (in general 90 de zile)^[2]. Cambia poate imbraca doua forme : trata si biletul la ordin .

- trata (draft, traite, gezogener wechsel, tratta), reprezinta un inscris prin care creditorul, numit 'tragator' da ordin debitorului sau , numit 'tras' sa achite la o anumita data, numita 'scadenta' sau la prezentare o suma de bani determinata unei a treia persoane, numita ' beneficiarul', sau la ordinul acestuia.

Elementele care se regasesc in componenta unei trate sunt : numele si adresa trasului, valoarea sumei tranzactionate, moneda in care are lor tranzactia, scadenta, si semnatura. Creditorul remite trata debitorului, care inscrie pe fata tratei cuvantul 'acceptat', si o semneaza,transmitand-o apoi beneficiarului indicat in trata. Acesta o va pastra pana la scadenta, cand o va prezenta trasului care va efectua plata.

Beneficiarul poate sa nu doreasca sa pastreze trata pana la scadenta, caz in care acesta se prevaleaza de clauza ' la ordin ', si inscrie pe dosul acesteia cuvintele 'platiti la ordinul '. Aceasta operatiune poarta numele de andosare sau gir. Fiecare nou beneficiar va putea proceda in acelati fel, pana la scadenta tratei.

Cu cat trata circula mai mult prin andosare, cu atat achitarea la scadenta este mai bine asigurata deoarece fiecare andosator garanteaza plata solitar cu trasul.

- biletul la ordin ( promissory note, Eigen Wechsel, billet a ordre, paghero), spre deosebire de trata cuprinde numai doua nume: cel al creditorului si cel al debitorului.

in cazul biletului la ordin, emitentul nu mai este creditorul, ci debitorul. La fel ca si trata, si biletul la ordin poate circula prin andosari succesive, pana la scadenta.

Dupa natura operatiunilor care stau la baza emiterii cambiilor, acestea pot fi:

- cambii comerciale care apar ca urmare a tranzactiilor cu marfuri luate pe credit ;

- cambii financiare (numite si 'de bronz') care sunt emise in scopul obtinerii de imprumuturi banesti de la banci. Emitentul cambiei obtine, pe baza acesteia, un credit, in timp ce banca pastreaza cambia in portofoliu pana la scadenta. Daca se intentioneaza prelungirea creditului, cambia initiala poate fi inlocuita, la scadenta, cu o alta noua.

Piata valutara este supusa, formal, legislatiei tarii pe teritoriul careia functioneaza. Pietele valutare nationale privite in interdependenta lor formeaza piata valutara internationala.

In Romania operatiunile valutare se desfasoara prin :

1. bancile comerciale - care actioneaza in calitate de dealer sau broker pe piata valutara interbancara si prin intermediul carora se procura valuta necesara desfasurarii tranzactiilor cu caracter international de catre agentii economici; operatiunile efectuate de catre operatorii bancari sunt operatiuni de tip spot (la vedere) sau forward (la termen);

2. casele de schimb valutar - care asigura in special necesarul de valuta pentru persoanele fizice;

3. piata neagra- care functioneaza in special in tarile cu o economie mai putin dezvoltata, in cadrul careia accesul la valute pe piata oficiala sau cea a caselor de schimb este limitat; de regula cursul format pe piata neagra este mai mare decat cel oficial in cazul economiilor apartinand tarilor in curs de dezvoltare si mai mic decat acesta in situatia tarilor cu economii dezvoltate.

Principalii operatori care actioneaza pe piata valutara sunt pe de-o parte agentii economici (financiari si non- financiari) care genereaza cererea si oferta de valuta ca urmare a operatiunilor de comert exterior sau a investitiilor in exterior si agentii economici care concentreaza cererea si oferta de valuta, stabilesc cursul de schimb, efectueaza tranzactii cu valute.

2.Cursul valutar

Cursul valutar stabileste pretul unei valute exprimat intr-o alta valuta, ca raport intre cele doua unitati monetare diferite.

La baza formarii cursului de schimb stau o serie de elemente ale economiei reale, care conjugate cu cele ale economiei monetare dau urmatoarele tipuri de cursuri:

a) cursuri fixe, presupun definirea si mentinerea in limite stabile a continutului oficial al monedelor nationale, fie in metale pretioase, fie intr-o alta moneda sau cos de monede pe baza caruia se stabileste paritatea intre monede. Mentinerea cursurilor fixe se face prin interventia autoritatilor monetare (de regula banca centrala) pe piata valutara. Interventia consta in utilizarea rezervelor valutare pentru a cumpara de pe piata propria moneda (atunci cand oferta devine prea mare), sau pentru a vinde pe piata aceasta moneda atunci cand cererea inregistreaza o tendinta de crestere.

Atunci cand presiunile devin prea puternice (fie din perspectiva ofertei, fie din cea a cererii), are loc devalorizarea, respectiv revalorizarea monedei nationale.

Devalorizarea reprezinta modificarea oficiala (prin lege) a valorii unei monede constand din scaderea puterii de cumparare si schimbarea corespunzatoare a cursului de schimb fata de alte monede.

Deprecierea valutara reprezinta fenomenul prin care o moneda isi diminueaza puterea de cumparare in rapiort cu alte monede, pe termen limitat.

Deprecierea si devalorizarea scumpesc importurile (deoarece efortul valutar pe care il fac importatorii indigeni pentru procurarea unei unitati de valuta este considerabil mai mare) si favorizeaza exporturile, prin faptul ca , urmare a deprecierii, efortul valutar pe care il face importatorul strain pentru a procura moneda depreciata

(necesara platii) este mai mic.

Revalorizarea reprezinta majorarea oficiala, prin lege, a valorii unei monede, avand drept consecinta directa cresterea puterii de cumparare a monedei respective si modificarea corespunzatoare a raportului de schimb cu alte monede. Revalorizarea actioneaza in sens invers aprecierii, avand influente pozitive asupra importurilor (care devin mai ieftine) si franand exporturile, care vor deveni mai scumpe.

b) cursuri flotante se bazeaza pe formarea libera, pe pietele valutare, in functie de cerere si oferta, a cursului valutar.

Flotarea poate fi independenta (neconcertata) atunci cand cursul unei monede nationale fata de toate celelalte monede este determinat exclusiv prin piata, si concertata atunci cand stabilirea cursurilor de schimb are la baza intelegerea intre mai multe state, prin care se instituie un regim de cursuri fixe intre monedele lor nationale, in timp ce fata de celelalte valute cursul floteaza liber pe piata (de exemplu aranjamentul numit "sarpele monetar" stabilit intre monedele celor sase tari vest europene care au semnat Tratatul de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene)

Flotarea poate fi pura, fara vreo influenta din partea autoritatii monetare sau murdara atunci cand bancile centrale nu renunta total la influentarea cursurilor valutare.

Din punct de vedere al locului unde se formeaza, se disting:

- cursuri oficiale, stabilite in mod unilateral de autoritatea monetara;

- cursuri bancare ,de piata;

- cursuri de bursa (numite si de fixing sau cotatia oficiala a bursei), stabilite prin activitatea burselor valutare;

- cursuri neoficiale (stabilite la bursa neagra);

Din punct de vedere al momentului desfasurarii, cursurile pot fi:

-la vedere (spot) - se stabilesc zilnic de catre banci, in functie de cererea si oferta de valuta ;

-la termen (forward) - se utilizeaza pentru operatiunile de vanzare-cumparare de valuta la care miscarea banilor dintr-un cont in altul are loc intr-un interval mai mare de 48 de ore;

Factorii care determina marimea cursului de schimb sunt paritatea puterii de cumparare, ratele dobanzilor si soldul balantei de plati.

a) Paritatea puterii de cumparare a monedelor implicate in formarea cursului de schimb.

Prin putere de cumparare se intelege cantitatea de bunuri si servicii care se pot obtine in schimbul unei unitati monetare, in conditii date de loc si de timp.

Cursul stabilit in functie de paritatile puterii de cumparare nu este unul fix, evolutia lui fiind marcata de evolutia ratei inflatiei.

Pentru stabilirea acestui curs, se compara nivelul absolut al preturilor in cele doua tari, pe baza unui cos reprezentativ de bunuri, in care sunt incluse de regula bunurile care fac obiectul operatiunilor de comert exterior. Uneori, aceasta metoda e inlocuita de cea a compararii ratelor inflatiei, respectiv a variatiei indicilor nationali ai preturilor pentru fiecare din cele doua monede.

Acesti indici sunt influentati de marimea preturilor, de structura pe sectoare comercializabile sau nu, si de structura pretului intern, structura asupra careia au o influenta importanta nivelurile productivitatilor inregistrate in fiecare din cele doua tari.

Modificarea marimii cursului de schimb e determinata si de tipul de curs aplicat. Daca o tara adopta sistemul cursurilor fixe si preturile practicate in interiorul tarii inregistreaza o tendinta de crestere, cu efect asupra cresterii preturilor bunurilor exportabile, iar preturile in valuta se mentin aceleasi, efectul se va resimti pe piata valutara in sensul reducerii ofertei de mineda straina, implicit a scumpirii acesteia si ieftinirea monedei nationale.

In aceasta situatie autoritatile intervin, cumpara moneda nationala si vand moneda straina, iar daca rezervele valutare sunt insuficiente, se recurge la revalorizare.

In situatia in care inflatia se reduce, moneda nationala se apreciaza.

Cursul valutar fix izoleaza mecanismul economic intern de efectele rezultate din confruntarea cu conditiile existente in economia mondiala si conduce la o anumita ajustare numai prin modificarile brutale ale cursului valutar oficial.

In situatia cursurilor flotante,miscarea preturilor va genera fluctuatii libere ale cursurilor in functie de conditiile pietei valutare.

b) Diferenta dintre ratele dobanzilor practicate pentru cele doua monede;

Formarea ratei dobanzii pentru fiecare din cele doua monede trebuie studiata in functie de perioada de timp care se ia in calcul.

Pe termen scurt, cursul depinde de piata capitalurilor, de mobilitatea capitalului si de echilibrul pietei monetare exprimat prin raportul cerere-oferta.

Jonh Maynard Keynes a demonstrat ca rata dobanzii e determinata de interactiunea dintre piata capitalului si de inclinatia spre economisire, pornind de la premisa ca o eficienta marginala a capitalului ridicata va genera o scadere a inclinatiei marginale spre economisiri, ceea ce va avea un dublu efect; pe de-o parte, ca urmare a faptului ca investirea in bunuri de capital aduce un venit marginal ridicat va genera o crestere a cererii de credite menite a acoperii investitiile; pe de alta parte, reducerea economisirilor ca urmare a cresterii investitiilor (crestere generata de valoarea coeficientului marginal al capitalului) va conduce la scaderea ofertei de bani.

Actiunea conjugata a celor doua tendinte va conduce in mod inevitabil la cresterea ratei dobinzii, stiut fiind faptul ca nivelul acesteia este determinat de interactiunea dintre cererea si oferta de bani(credite).

Dincolo de explicatiile oferite asupra modului de formare a nivelului ratei dobinzii, teoria lui Keynes sufera de lipsa de aplicabilitate deoarece nu studiaza influenta pe care o exercita rata inflatiei asupra nivelului ratei dobanzii. Acest inconvenient a fost depasit prin luarea in calcul, de catre economistul american Irwing Fischer, a doua tipuri de rate ale dobanzii: una nominala si una reala.

In conformitate cu teoria lui Fisher, rata reala a dobanzii este determinata de productivitatea marginala a capitalului fizic (care depinde de inclinatia spre economisire a populatiei) si de starea tehnologiilor, in timp ce rata nominala este determinata de piata prin raportul dintre cerera si oferta de moneda.

In conditiile in care procesul inflationist este nesemnificativ, rata reala a dobanzii este egala cu rata nominala.

Daca rata reala a dobanzii este constanta, adica independenta de cresterea inflatiei, fiecare procent de crestere a ratei inflatiei se transpune intr-un procent de crestere a ratei nominale a dobanzii.

Fischer considera, de asemenea, ca schimbarile in marimea cursului valutar vor fi de marime egala, dar in directie opusa diferentelor dintre ratele dobanzilor.

Explicatia consta in nevoia investitorilor in titluri straine de a fi compensati pentru orice pierdere generata de cursul valutar, ca atare, ratele dobanzilor tind sa reflecte asteptarile in privinta modificarii cursului valutar.Ca atare, ratele dobanzilor pentru monedele mai puternice vor fi ma scazute, iar cele ale monedelor mai slabe mai ridicate.

Paritatea ratelor dobanzilor exprima perfecta substituibilitate a activelor plasamentelor nationale si straine, modificarea ratelor interne ale dobanzilor determinand modificari corespunzatoare ale cursului de schimb, ceea cementine egalitatea profitabilitatii plasamentelor interne si externe.

c) Influenta balantei de plati externe

Balanta de plati externe reprezinta un instrument economico- statistic in care se includ si se compara incasarile si platile realizate de o tara dinrelatiile sale economice, monetare si financiare cu alte tari, pe o perioada de timp determinata, de regula un an.

Ea cuprinde in mod sintetic toate incasarile si platile realizate la nivelul unei economii nationale , rezultate din operatiunile de import- export de bunuri materiale, servicii internationale (turism, asigurari, expeditii, transporturi, etc), fluxuri de capital, imprumuturi, etc.

Starea balantei de plati la un moment dat poate fi: deficitara, excedentara sau echilibrata.

Ea este deficitara atunci cand incasarile din strainatate sunt mai mici decat platile catre strainatate, excedentara atunci cand incasarile depasesc platile, si echilibrata cand incasarile sunt egale cu platile din relatiile cu toate tarile partenere in perioada de referinta.

Pe piata schimburilor valutare, moneda aflata in exces fata de cea aflata in deficit se depreciaza, iar moneda aflata pentru care cerera depaseste oferta se apreciaza.

Un sold pozitiv al balantei de plati externe va conduce la intarirea monedei autohtone,iar o balanta deficitara va determina deprecierea monedei autohtone si intarirea celei straine.

Rezultatul va fi faptul ca exportatorul din tara cu moneda depreciata va incasa in schimbul pretului exprimat in moneda straina o suma mai mare in moneda nationala, ceea ce il ve determina sa exporte mai mult.

Teme de casa:

Definiti piata valutara?

Prezentati principalele instrumente ale pietei valutare?

La ce nivele se desfasoara piata valutara in Romania?

Ce reprezinta curcul valutar?

Definiti balanta de plati externa?