Costul de productie - Concept, forme, elemente structurale

Costul de productie

1. Concept, forme, elemente structurale

Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor corespunzatoare consumului de factori de productie, pe care producatorul le efectueaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii. Desi costurile, de regula, se refera la consumul de factori ocazionat de producerea bunurilor, exista si consumuri aferente schimbului de bunuri care formeaza costurile de tranzactie. Costurile tranzactiilor reprezinta cheltuielile ce fac posibila functionarea pietei si sunt formate din comisioanele comerciantilor ce asigura trecerea bunurilor de la producator la cumparator, precum si din comisioanele celor care intermediaza contractele de vanzare-cumparare, cheltuieli pentru informare legate de inlaturarea incertitudinii referitoare la realizarea tranzactiei (publicitate, prime de asigurare etc.).

Teoria economica face deosebire intre costurile contabile si costurile de oportunitate. Costurile contabile se definesc ca fiind expresia baneasca a consumurilor de resurse ocazionate de producerea si desfacerea unei anumite cantitati de bunuri economice. Fiind expresia unor plati pe care firma le face pentru achizitionarea factorilor de productie prin intermediul carora activitatea economica devine posibila, costurile contabile sunt costuri explicite. Ele insumeaza cheltuielile masurate prin pretul materialelor consumate, prin salariile platite, prin alte feluri de cheltuieli si sunt apreciate ca suma "intrarilor" necesare desfasurarii activitatii.

Costurile implicite, spre deosebire de cele precedente, sunt generate de utilizarea si consumarea unor resurse proprii ale firmei pentru desfasurarea activitatii economice, ele fiind in acest mod sustrase altor intrebuintari (vanzare, inchiriere etc.). Aceste costuri nu sunt generate de plati catre terti iar expresia baneasca a resurselor de acest gen nu este echivalenta cu o economie ci cu o pierdere de venit prin renuntarea la alta utilizare (vanzare, inchiriere etc.).

Spre exemplu, prin opozitie cu "salariile explicite" platite mainii de lucru angajate din exterior, sau "dobanzii explicite" pentru capitalul imprumutat, "lefurile implicite" si "dobanzile implicite" remunereaza munca si capitalul furnizat de proprietar si nu de terti.

Costul de oportunitate reprezinta costul optiunii pentru o anumita alternativa in defavoarea alteia. El exprima in unitati fizice cantitatea de bunuri economice la care e necesar sa se renunte pentru a produce sau achizitiona un alt bun economic. Costul de oportunitate exprima valoarea sanselor sacrificate. Costul de oportunitate este, in ultima instanta, acel cost al alternativei de folosire a factorilor de productie prin care se asigura valorificarea maxima a acestora, e rasplata ce este posibil de obtinut in conditiile unei utilizari mai bune a resurselor implicate.

Teoria microeconomica a formulat conceptul de cost integral concurential. Acesta include remunerearea normala a serviciilor factorilor determinata concurential in ansamblul ramurii. Si nu este vorba numai de factorii cumparati ci si de factorii proprii ai firmei. Randamentul unui factor de productie constituie un element economic semnificativ oricare ar fi proprietarul si acest randament se reflecta in cost prin cheltuielile "explicite" dar si "implicite".

Varietatea conceptiilor exprimate cu privire la continutul costurilor, in fond au la baza dubla natura a acestora. Pe de o parte costurile reflecta aporturile cauzale la realizarea productiei de bunuri, consumul si contributia factorilor de productie la acest proces, iar pe de alta parte, exprima suma ce urmeaza a fi recuperata de intreprinderile care au inmanuncheat elemente de productie, respectiv remunerarea factorilor de productie. De aici decurge si dubla functiune a costurilor:

a)      instrument de insumare a veniturilor pentru factorii de productie utilizati;

b)      mijloc de recuperare prin intermediul preturilor de vanzare, a consumurilor necesare realizarii bunurilor economice.

2. Costul de productie in perioada scurta

2.1. Tipologia costurilor

Exista mai multe tipuri de costuri:

Costul total (global) (CT), care e definit ca ansamblul cheltuielilor de factori de productie corespunzator unui volum dat de productie. Variabilele economice care influenteaza asupra evolutiei costurilor sunt multiple. Dintre acestea, cercetarea stiintifica a reliefat pe baza efectelor pe care le are evolutia productiei asupra dinamicii si structurii costurilor.

In functie de dependenta fata de marimea si evolutia volumului fizic al productiei, pe termen scurt costurile totale se impart in costuri totale fixe si costuri totale variabile.

Costurile totale fixe (CF) reprezinta in perioada scurta, cheltuielile generale pe care trebuie sa le faca producatorul fata de o anumita capacitate de productie si care nu variaza daca se schimba volumul productiei (sunt independente fata de volumul productiei). De regula in aceasta categorie se includ urmatoarele: amortizarea capitalului fix, chirii, salariile personalului administrativ si de conducere, cheltuieli de intretinere, dobanzi etc. Curba costurilor fixe este o dreapta paralela la axa productiei.

Costurile totale variabile (CV) sunt acele elemente de cheltuieli a caror marime totala se modifica pe masura schimbarii volumului total al productiei (variaza in functie de capacitatea de produse obtinuta). In aceasta categorie se includ cheltuielile pentru materii prime si materiale de baza, materiale auxiliare, salarii directe, combustibil, energie. Fata de o anumita crestere sau descrestere a volumului fizic al productiei, unele cheltuieli cresc sau scad in aceeasi proportie (materii prime, salarii directe), altele intr-o proportie mai mare, iar o a treia categorie se modifica intr-o proportie mai mica. Lipsa de stricta proportionalitate se datoreaza unor notiuni de natura tehnica sau financiara. Astfel costul variabil inregistreaza un ritm de crestere fluctuant, fiind o functie crescatoare in raport cu productia si fiind nul pentru nivelul zero. Curba costurilor totale variabile are o forma de S si porneste din origine.

Intrucat costul total este egal cu suma costurilor fixe si a costurilor variabile, modificarea costului total este rezultatul exclusiv al schimbarilor produse in costuri variabile.

  CT = CF + CV

			Se observa ca in conditiile cresterii volumului productiei, costul fix total ramane constant, in timp ce costul variabil total si costul total inregistreaza cresteri.

Fig. 1. Costurile totale, costurile fixe si costurile variabile pe termen scurt

Costul total mediu sau costul unitar reprezinta costul total pe unitate de produs sau pe unitatea de efect util. El se determina prin raportul dintre costurile totale si volumul productiei.

Forma functiei si curbei costului mediu se obtine din cea a functiei si curbei costului total.

Daca pentru intreaga productie evolutia costului total se prezinta sub forma unei curbe crescatoare nonproportionale (curba S), costul mediu se inscrie pe o curba care are o forma oarecum inversa fata de precedenta. Dependenta functionala a costurilor in raport cu productia evolueaza intr-o forma tipica, expresie a legii randamentelor nonproportionale, iar curba pe care o parcurg are conturul unei "seceri fara varf", sau curba in forma de U. Ea porneste de la un nivel ridicat al costurilor medii, corespunzatoare unui volum redus de productie si coboara abrupt odata cu cresterea productiei. In cele din urma, cantitati suplimentare de productie se obtin cu costuri totale medii tot mai mari.

Fig. 2. Costul total mediu pe termen scurt

Deoarece costul total e format din cost fix si cost variabil, se distinge pe langa costul total mediu drept componente ale acestuia, costul fix mediu si costul variabil mediu.

Costul fix mediu rezulta din raportul dintre costul fix total si cantitatea de productie ( CFM = CFT/Q).

Costul variabil mediu rezulta din raportul dintre costul variabil total si cantitatea de productie (CVM = CVT/Q).

Costul marginal reprezinta suplimentul de cost (sporul de cost) necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de produs; la un moment dat el se determina raportand cresterea costului total la cresterea productiei ().

2.2. Relatiile intre costul total, mediu si costul marginal

Intre cele trei forme ale costului exista relatii de interdependenta. Daca costul total este o suma de cost fix si cost variabil, costul total mediu se determina ca raport intre costul total si productie, in timp ce costul marginal reprezinta suplimentul de cheltuiala solicitat de cresterea productiei cu o unitate.

In raport cu productia, costul total este reprezentat intotdeauna printr-o curba crescatoare in forma de S. Cresterea acesteia este insa divizata de doua parti, pana la punctul I numit punct de inflexiune, cresterea se diminueaza treptat si curba isi intoarce concavitatea in jos; dincolo de punctul I, cresterea costului total se accelereaza iar curba isi intoarce concavitatea in sus. Aceasta demonstreaza ca pana in acest punct este avantajoasa marirea dozei de factori variabili, intrucat contributia lor in costul total este tot mai slaba, tendinta ce se inverseaza dupa punctul I.

Curbele de cost total mediu sau cost marginal au o forma de U, trec printr-un nivel minim (punctul M si N) si apoi intra in zona costurilor crescatoare. Curba costului marginal, se intersecteaza cu cea a costului total mediu, la nivelul minim al acestuia din urma (punctul N). Pana la acest nivel costurile aferente unei unitati suplimentare a volumului de activitate sunt mai mici decat costul mediu, determinand o reducere a acestuia din urma.

Dincolo de acest punct, influenta este inversa: costul marginal are tendinta de crestere mai rapida, antrenand ridicarea costului mediu. Punctului N ii corespunde pe abscisa punctul B, care reprezinta nivelul optim al activitatii firmei. Odata cu depasirea liniei marcata de dreapta FB se intra in faza cresterii exponentiale a costului. In aceste conditii nu se mai justifica continuarea productiei. Randamentele marginale sunt negative. Ca atare, zona de actiune a intreprinderilor este cea a primei faze din zona costurilor crescatoare (corespunzatoare zonei randamentelor descrescatoare, dar pozitive).

Fig.3. Relatiile dintre costul total, mediu si marginal

3. Costul productiei pe termen lung

Termenul lung vizeaza o perioada suficient de mare pentru ca intreprinzatorul sa poata modifica toti sau aproape toti factorii de productie. Pe perioade lungi toti factorii sunt variabili, costurile fixe devin si ele variabile, se modifica echipamentul, instalatiile, tehnologiile, deci dimensiunile (talia) intreprinderii. Dupa efectuarea acestor modificari de amploare, factorii ficsi functioneaza ca factori constanti care nu mai reactioneaza la variatia volumului de activitate.

Daca notam cu Q₀, Q₁, Q₂ - volumul productiei corespunzatoare unor capacitati de productie care pot atinge nivelele T₀, T₁, T₂ evolutia costului total de productie aferente fiecarei capacitati (costul total pe termen scurt) precum si evolutia lor pe termen lung se prezinta in fig. 4.

Fig. 4. Curba costului total pe termen lung

CT₀, CT₁, CT₂ - reprezinta evolutia costului total pe termen scurt aferente dotarilor posibile T₀, T₁, T₂. Unei intreprinderi de talie mica ( de nivel T₀ si productie Q₀), ii corespunde curba costului total pe termen scurt CT₀. Unei intreprinderi de talie mijlocie (de nivel T₁ si pret Q₁), ii corespunde o curba a costului total pe termen scurt CT₁, iar unei intreprinderi de talie mare (de nivel T₂ si productie Q₂) ii corespunde o curba a costului total pe termen scurt CT₂.

Pentru a produce o cantitate Q se poate recurge la intreprinderi de dimensiuni diferite (T₀, T₁, T_2), dar si cu nivele diferite ale costului. Astfel, daca un intreprinzator vrea sa produca cantitatea Q₂, el va putea sa utilizeze talia T₂ cu un cost reprezentat de punctul C mai redus; cu o intreprindere de talia T₁ va cheltui mai mult costul fiind reprezentat de punctul C , iar cu o intreprindere de talia T₀, costul se va ridica la C". Potrivit unui compartiment national, intreprinzatorul va opta sa produca cantitatea Q₂ intr-o unitate de talia T₂, pentru ca aceasta solutie minimizeaza costul.

Costul total pe termen lung (CTTL) este costul minim la care se realizeaza productia corespunzatoare dimensiunii (taliei) optime a intreprinderii. Unind originea sistemului de axe cu punctele care indica cele mai reduse costuri totale respectiv punctele A, B, C cu care se pot realiza productiile Q₀, Q ₁, Q ₂ se obtine o curba infasuratoare (anvelopa) care este curba costului total pe termen lung pentru obtinerea fiecarui nivel al productiei.)

Fiecarei dimensiuni (talii) a intreprinderii ii corespunde un anumit nivel al costurilor medii. Acesta reprezinta costul mediu pe termen scurt.

Pe termen lung, intreprinzatorul va urmarii ca nivelele de productie proiectate sa le realizeze cu costuri medii minime, punctele A, B, C adaptandu-le la dimensiunile corespunzatoare ale intreprinderii.

Fig.     Curba invaluitoare (anvelopa) a costului mediu pe termen lung

Curba care uneste punctele costului mediu minim (A, B, C) este curba costului mediu pe termen lung. Ea arata costul unitar minimal cu care se poate obtine o anumita cantitate de produse cand intreprinzatorul are posibilitatea sa aleaga intre diferite dimensiuni ale intreprinderii sale.

Se poate calcula si o curba a costului marginal pe termen lung potrivit curbei invaluitoare a costului mediu pe termen lung. Ca si pe termen scurt curba costului marginal pe termen lung intersecteaza curba costului mediu pe termen lung in punctul sau minim.