Nevoile umane si resursele economice

Nevoile umane si resursele economice

Produs al naturii si al societatii, omul se prezinta ca fiinta tridimensionala: biologica, sociala si rationala. Nevoile umane apar, mai intai, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea lor.

Nevoile umane se manifesta ca un sistem integrat si dinamic de cerinte, ordonate si ierarhizate in functie de locul si rolul lor in cadrul vietii sociale.

Nevoile umane reprezinta cerintele oamenilor de a-si insusi bunuri, toate acestea devenind nevoi efective-reale - corespunzator gradului atins in dezvoltarea societatii si capacitatea oamenilor de a constientiza aceste cerinte.

Nevoile umane se caracterizeaza prin anumite trasaturi fiecare dintre acestea reflectand o lege economica.

1) Nevoile umane sunt nelimitate ca numar;

2) Nevoile umane sunt limitate in capacitate, satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantitati date dintr-un bun material sau serviciu;

3) Nevoile umane sunt concurente, unele nevoi se extind in detrimentul altora, deoarece se inlocuiesc intre ele;

4) Nevoile umane sunt complementare, evoluand de cele mai multe ori in sensuri identice;

5) Orice nevoie umana se stinge prin satisfacere.

Una dintre componentele esentiale ale nevoilor umane o reprezinta nevoile (trebuintele) economice, care reprezinta cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei.

Nevoile (trebuintele) economice se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

1) reprezinta si exprima o stare de necesitate obiectiva iminenta indivizilor si colectivitatilor umane, manifestandu-se ca impuls initial si ca scop permanent al tuturor activitatilor economice;

2) au caracter istoric, devenind nelimitate ca numar si manifestandu-se sub forma principiului cresterii si diversificarii trebuintelor;

3) au o dubla determinare:

. obiectiva, fiind rezultatul conditiilor de viata existente la un moment dat in societate, depinzand de gradul de civilizatie si cultura al populatiei;

. subiectiva, adica nevoile economice depind de factori biologici, sociali, psihologici, morali, traditii, obiceiuri, fiecare individ devenind un subiect economic care constata cat de mare este intensitatea trebuintei sale;

4) intre amplificarea nevoilor economice (nelimitate) si resursele economice (limitate) exista o contradictie care se manifesta prin legea raritatii resurselor, adica resursele si bunurile sunt relativ limitate, rare in comparatie cu nevoile;

5) orice nevoie economica satisfacuta renaste cu timpul, avand o anumita periodicitate;

6) intensitatea unei nevoi se afla in permanenta in raport invers proportional cu gradul de satisfacere a acesteia;

7) au caracter complex, prezentandu-se ca o multime de trebuinte complementare, concurente si substituibile.

Trebuintele economice sunt organic si indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuintelor economice.

Interesele economice pot fi clasificate astfel:

1) Din punct de vedere al purtatorilor intereselor se disting:

a. interese economice individuale, particulare, private;

b. interese economice ale microgrupurilor sociale, intreprinderilor, organizatiilor cu caracter local;

c. interese economice nationale, statale, denumite si interese generale;

d. interese economice internationale;

e. interese economice mondiale, planetare.

2) Din punct de vedere al rolului indeplinit in viata economica a societatii:

a. interese economice fundamentale;

b. interese economice nefundamentale, secundare, tertiare etc.

3) Din punct de vedere al caracterului legaturilor cu subiectii purtatori se disting:

a. interese economice directe;

b. interese economice indirecte.

4) Din punct de vedere al duratei manifestarii lor in timp se disting:

a. interese permanente;

b. interese periodice;

c. interese rare.

Orice activitate umana presupune utilizarea de resurse specifice, in cantitati determinate si de calitate adecvata.

Resursele economice reprezinta ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea si obtinerea de bunuri materiale si servicii.

Resursele naturale, impreuna cu cele umane, formeaza resursele primare, alaturi de care, o importanta deosebita revine resurselor economice derivate, care reprezinta rezultatul folosirii si acumularii resurselor primare, potentand eficienta utilizarii tuturor resurselor economice.

1.4 Economia si rationalitatea economica. Structurile economiei

Prin continutul si rolul sau, economia - termen sinonim cu activitatea economica, cu economia reala, reprezinta o latura inseparabila a actiunii sociale.

Activitatea economica poate fi definita ca fiind lupta impotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor cu privire la atragerea si utilizarea resurselor economice in vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri in functie de nevoile si interesele economice.

Activitatea economica este inainte de toate o activitate umana.

1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om si natura pot fi grupate in:

a. activitati practice;

b. activitati teoretice.

2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate in:

a. activitati fizice;

b. activitati intelectuale.

3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente in societate activitatile pot avea caracter:

a. pozitiv sau negativ;

b. moral sau imoral;

c. progresist sau reactionar;

d. legal etc.

4) Din punct de vedere al continutului si finalitatii activitatii economice desfasurate de oameni, activitatile pot fi grupate in:

a. activitati creative;

b. activitati de repetare si reproducere;

c. activitati de reproducere la aceeasi scara sau pe scara mai mare;

d. activitati de distrugere;

e. activitati de organizare sau dezorganizare.

De-a lungul timpului, a avut loc un amplu proces de diversificare, specializare si integrare a activitatilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii, care reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere, separare-autonomizare si combinare a diferitelor genuri de activitati si de fixare a acestora, prin functiile indeplinite, ca momente inseparabile ale actiunii social-economice.

Ca rezultat al dezvoltarii societatii, al adancirii diviziunii sociale a muncii, structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activitati care s-au format si functioneaza pe baza unor relatii orizontale: productia, distributia (repartitia), circulatia (schimbul) si consumatia.

Productia consta in transformarea intrarilor (input-urilor), resurselor, factorilor de productie in iesiri (output-uri) de bunuri economice, realizate de catre agenti economici specializati, in scopul obtinerii de profit. In functie de rezultatele ei productia poate fi:

- productie materiala, cand rezultatul consta in bunuri materiale (bogatie materiala);

- prestari de servicii - reprezinta acele activitati care transforma intrarile in rezultate specifice, adica bogatie imateriala (transporturi, activitati turistice etc.).

Distributia (repartitia) cuprinde acele activitati economice prin care bunurile materiale si serviciile sunt orientate spre destinatiile lor, distribuindu-se si redistribuindu-se venitul participantilor la viata economica si intre membrii societatii.

Circulatia (schimbul) se refera la transportul, depozitarea, conservarea si schimbul de produse si servicii, pentru ca bunurile economice create sa fie puse la dispozitia detinatorilor de venituri pe calea vanzarii-cumpararii sau pe alte cai.

Consumatia consta in actele de utilizare a bunurilor economice create, repartizate si introduse in circulatie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinte, fiind

ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice. In cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt:

. consumatia productiva (intermediara) care consta in consumarea unor bunuri materiale si servicii pentru crearea altor bunuri si servicii;

. consumatia neproductiva (consum final) reprezentata de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuintelor personale;

. atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale.

Economia ca entitate complexa indestructibila, este cercetata din unghiuri diferite, astfel incat, in functie de gradul de agregare, structura pe verticala a economiei ierarhizeaza activitatile pe patru niveluri:

1. Microeconomia ca parte a stiintei economice se ocupa cu studiul comportamentelor individuale, in ideea de a intelege si explica cum hotarasc producatorii ce, cat si cum sa produca si cum isi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-si satisface necesitatile la cel mai ridicat nivel posibil. Microeconomia nu studiaza doar comportamentul producatorilor si al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explica si functionarea generala a sistemului economic in ansamblul sau.

2. Macroeconomia reprezinta domeniul specializat al disciplinei economice, care studiaza ansamblul activitatilor economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei economii nationale:

. cantitatea totala de bunuri si servicii realizate la nivelul intregii economii;

. totalul veniturilor realizate la dimensiune nationala;

. nivelul utilizarii resurselor de productie;

. comportamentul general al preturilor.

3. Mezoeconomia - este definita ca fiind ramura care abordeaza si cerceteaza viata economica la nivelul ramurilor, subramurilor si zonelor economice.

4. Mondoeconomia cuprinde economiile nationale ale tuturor statelor lumii, interdependentele economice dintre state, generate de diviziunea internationala a muncii, functionarea pietei mondiale si a circuitului economic mondial.