Dezvoltarea durabila si activitatile rurale, cerinte ale actualei etape

DEZVOLTAREA DURABILA SI ACTIVITATILE RURALE, CERINTE ALE ACTUALEI ETAPE

Interesul manifestat pentru mediul rural s-a accentuat in ultimii ani, acesta fiind generat de necesitatea unei dezvoltarii specifce. În multe tari ale lumii, cu referire speciala la cele dezvoltate, unde se manifesta din plin tendintele moderne ale progresului contemporan, strategiile nationale de dezvoltare social-economica cuprind in alcatuirea lor structurala dezvoltarea ruralului. Totodata este neconceputa rezolvarea acestui deziderat daca nu se porneste de la propriile resurse fizice, umane si financiare existente in acest areal. Aceasta deoarece la nivelul Uniunii Europene spatiul rural este reprezentat 80% teritorial si 1/3 din populatie. Ca atare, solutionarea corespunzatoare a problemelor mediului si societatii umane cu numeroase si profunde implicatii reclama o noua abordare teoretica si o actiune practica adecvata in cadrul unei dimensiuni multicriteriale, cu referire speciala la cele economice, sociale si ecologice dintre societate si mediul sau ambiant.

1.1.1.-DEZVOLTAREA RURALA, UN IMPERATIV MULTILATERAL

Acesta este unul din principalele motive pentru care conceptul de dezvoltare durabila in spatiul rural a inregistrat o frecventa relativ ridicata de aparitie in diferitele segmente ale problemelor redate in literatura de specialitate. Problema dezvoltarii rurale este o problema de actualitate. În esenta ea vizeaza realizarea unui echilibru intre cerinta de conservare a valorilor patiului rural, pe de o parte, si tendinta de modernizare a vietii rurale, pe de alta parte. Conceptul de dezvoltare durabila, legat indisolubil de dezvoltarea complexa, a patruns si in agricultura ca raspuns la intreaga gama de neajunsuri ale agriculturii conventionale. Desi aparut recent, conceptul de agricultura durabila a capatat o circulatie la scara planetara, in planul doctrinar al economiei agrare, prin tema centrala care a facut obiectul principal al dezbaterilor Congresului al XXI-lea al Asociatiei Internationale a Economistilor Agrarieni (Tokio, 1991). Sintetic, conceptul a fost definit de presedintele acestei asociatii, australianul John W. Langworth, ca avand trei componente: cresterea economica (capitalul), distributia (piata) si mediul inconjurator (componenta ecologica).

Cu toate ca durabilitatea, agricultura durabila si sistemele agricole durabile au fost definite in numeroase forme si la diferite nivele, este neindicat sa impunem o definitie rigida a agriculturii durabile deoarece tari si chiar regiuni din cadrul aceleiasi tari, lucreaza in contexte sociale, economice si ecologice diferite. Aceasta intrcat procesul de dezvoltare, scoate in evidenta doua aspecte semnificative: aspectul regional sau local, care se refera la zona in care este amplasata tara, grupul de tari din care face parte (tari dezvoltate sau in curs de dezvoltare) si aspectul temporal, care se refera la stadiul atins in dezvoltarea economica si gradul de vulnerabilitate a economiei. Ca urmare a dezechilibrului factorilor de dezvoltare, politicile de ajustare structurala si obiectivele de durata propuse sunt fundamentate pe baza acestor doua aspecte.

Abordarea acestui concept nu poate face insa abstractie de definitia - devenita de acum clasica - a dezvoltarii durabile, conform careia aceasta presupune "satisfacerea nevoilor prezentului fara a compromite abilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile lor nevoi"

Permanent continutul definirii se refera, de fapt, la existenta a doua concepte delimitative, si anume: conceptul de nevoi, date in particular de nevoile esentiale ale populatiei sarace, carora trebuie sa li se acorde prioritate inainte de toate; ideea limitarilor impuse de starea tehnologiei si a organizatiilor sociale asupra abilitatii mediului de a satisface nevoile prezente. Literatura de specialitate incadreaza forma de durabilitate ca fiind "un model al transformarilor economice structurale si sociale, care optimizeaza beneficiile societale si economice disponibile in prezent, fara a periclita potentialul pentru beneficii similare in viitor "

Conform acestor structurari, dezvoltarea durabila implica, pe de o parte, utilizarea resurselor naturale regenerabile, care sa nu le elimine sau degradeze, dar nici sa le diminueze utilitatea pentru generatiile viitoare, iar pe de alta parte, implica si utilizarea resurselor minerale neregenerabile, astfel incat sa nu se excluda posibilitatea accesului usor la ele pentru alte generatii.

Dezvoltarea durabila devine astfel, un vector al obiectivelor sociale dezirabile, pe baza cresterii venitului real pe locuitor, imbunatatirilor in statusul nutritional, al realizarilor educationale, accesului usor la resurse, distributiei echitabile a veniturilor, precum si a protectiei mediului;

Pentru spatiul rural, cu referire speciala asupra agriculturii, dezvoltarea durabila se refera la capacitatea de a creste productia pe fondul metinerii bazei de resurse naturale. Pe planul ideilor este prezenta si definitia data de Comitetul Tehnic Consultativ al Grupului International de Cercetare Agricola (TAC/CGIAR) in 1988, potrivit careia, "dezvoltarea durabila a agriculturii consta in practicarea unui management de succes al resurselor pentru agricultura, in a satisface nevoile in continua schimbare ale oamenilor, pe fondul mentinerii sau sporirii calitatii mediului si conservarii resurselor naturale"

Constientizarea problemelor complexe ale spatiului rural si necesitatea elaborari politicilor pentru edificarea unei Europe este caracterizata de anularea discrepantelor majore si realizarea unei conexiuni socio-economice. Pe baza acestui deziderat s-au elaborat orientari si programe care au condus la deplasarea accentului de la politica agrara la politica dezvoltarii rurale. Perspectivele acestor politici se concentreaza asupra unei abordarii integrate, in sensul proiectarii dezvoltarii rurale intr-un sistem multifunctional.

Au fost elaborate, concomitent modele noi de dezvoltare rurala integrata, prin care este conturata o tipologie zonala rurala, dar si parteneriate in pregatirea si implementarea programelor. Motivatia acestor perspective politice si strategice a fost generata de modificarile structurale la nivelul exploatatiilor agricole, din care sa rezulte o imbunatatire a veniturilor acestor unitati. Or, pentru toate acestea era necesara existenta unui mediu economic favorabil si o abordare integrata a dezvoltarii, in mod deosebit pentru regiunile ramase in urma din punct de vedere economic.

Toate acestea sunt justificate economic prin ritmul de crestere al populatiei la nivel mondial. În tabelul 1.1 este redat nivelul acestei cresteri din care in perioada 1979-2004 reies urmatoarele:

Tabelul 1.1. Nivelul si ritmul de crestere al populatiei la nivel mondial.

Sursa: Annuaire statistique de la FAO, Roma, 2004

- nivelul de crestere al populatiei la nivel mondial este in continua crestere, ritmul in perioada analizata fiind de +43,79%;

- populatia agricola inregistreaza un ritm de crestere de numai +18,27%;

- populatia rurala prin diferenta inregistrata de 573528 mii persoane, reprezinta o crestere de +21,5%. Dar, aceasta populatie rurala pentru toate perioadele are un nivel de peste jumatate din populatia totala ( intre 61% si 51%).

Astfel, importanta dezvoltarii rurale este impusa de existenta unui nivel de trai mult mai scazut in zonele rurale. În sociologie se fac delimitari privind saracia urbana de cea rurala, cea rurala fiind de cateva ori mai scazuta de cea urbana. Caracteristicile saraciei rurale se pot delimita astfel[5]:

- saracia rurala este de aproximativ trei ori mai profunda decat saracia urbana ( este de 2,4-3,4 ori mai mare decat saracia urbana );

- saracia rurala este mai rigida la cresterea economica decat saracia urbana, pentru ca majoritatea investitiilor si a valorii adaugate sunt concentrate in servicii si industrie, domenii ale economiei sub-dezvoltate in mediul rural;

- saracia rurala, similar saraciei urbane, este in scadere, dar intr-un ritm mult mai lent;

- saracia rurala, ca si saracia urbana, este predominant temporara, dar ponderea gospodariilor care nu reusesc sa iasa din saracie in anii de crestere economica este semnificativ mai mare data fiind supra-reprezentarea in mediul rural a gospodariilor de tarani si de lucratori pe cont propriu.

Astfel, situatia saraciei rurale constituie o problema cheie, acest deziderat fiind incadrat ca un imperativ, ce trebuie rezolvat prin solutii multilaterale.

În acest context, dezvoltarea rurala trebuie sa reprezinte o problema pentru care este necesar sa fie propuse schimbari importante ale caror rezultate sa fie sintetizate intr-o zonificare cumulativa a teritoriului rural. Asociem aceasta afirmatie si prin motivul ca politica de dezvoltare integrata a zonelor rurale, trebuie fundamentata prin zonificare, pe tipuri de zone identificate, care sta la baza diagnozei dezvoltarii rurale.

1.1.2.- ABORDARI TEORETICE ALE CONCEPTULUI DE DEZVOLTARE COMPLEXA SI DURABILA

Interesul crescand pentru conceptul de dezvoltare durabila a sporit datorita revenirii in actualitate a preocuparilor pentru cresterea productiei, a consumului pe termen lung, pe fondul resurselor limitate si a constrangerilor de mediu . Desi la aceasta notiune incadreaza numeroase conceptii, nu exista o teorie unitara a dezvoltarii durabile.

Conceptul de dezvoltare durabila, asa cum este conturat in literatura de specialitate, prezinta o definire complexa a carei piloni se regasesc in sfera economica, in cea sociala ca si in domeniul ecologiei. De la o sursa de referinta la alta, definirea conceptului prezinta similitudini dar si diferente uneori marcante. Sintetizand diferite opinii exprimate in literatura de specialitate in linii generale conceptul de dezvoltare durabila isi poate gasi exprimarea in caracteristicile cuprinse in definirile pe care le prezentam in continuare. În baza elementelor redate anterior dezvoltarea durabila ar putea fi identificata in urmatorul ansamblu structural

• proces de dezvoltare in care necesitatile prezentului sunt satisfacute fara a compromite sansele generatiilor viitoare;
• tip de evolutie economico-sociala in care vectorul dezvoltarii creste monoton in timp;
• proces de evolutie care asigura premisele necesare prezervarii capacitatii sistemului economico social de a genera in timp un output relativ egal sau mai mare decat media sa istorica;
• model al transformarilor structurale economice si sociale care asigura optimizarea beneficiilor actuale (economice si sociale) fara a ameninta/periclita posibilitatile de asigurare a unor beneficii similare in viitor; cu alte cuvinte un model de evolutie economica si sociala prin care bunastarea este distribuita in mod echitabil in timp oferind posibilitatea perpetuarii acesteia de-a lungul mai multor generatii;
• model de crestere economica (implicit de activitate umana) in care preocuparile privind mediul inconjurator se interfereaza cu principiul alocarii (evident a utilizarii) progresive a resurselor in scopul asigurarii unei dezvoltari rationale. În acceptiunea considerata principiul alocarii progresive a resurselor implica: utilizarea resurselor reinnoibile in cantitati si de o maniera care pe de o parte nu afecteaza posibilitatile acestora de reinnoire sau utilitatea lor in timp iar pe de alta parte se incadreaza in capacitatea mediului de a asimila deseurile; utilizarea rationala a resurselor nereinnoibile, in speta tinand seama de posibilitatile pe care procesul de dezvoltare le creeaza pentru substituirea unora dintre resursele nereinnoibile cu resurse reinnoibile (de exemplu cazul resurselor energetice).

Conform celor mentionate se poate considera ca sub raport economic esenta procesului de dezvoltare complexa si durabila o constituie un:

proces de crestere economica bazat pe o alocare rationala a resurselor de natura sa asigure prezervarea in timp a utilitatii economico-sociale a acestora concomitent cu cea a conditiilor de mediu.

*  model de crestere economica pe termen lung - sustinut alaturi de o alocare rationala a resurselor (in sensul celor mentionate anterior ) de transformari structurale economice si sociale - in masura sa conduca la o distribuire echitabila a bunastarii de-a lungul generatiilor.

În acest context pot fi remarcate doua abordari, bine conturate: una care izvoraste din ecologia profunda ("ecologie profonde" sau "deep ecology"), care ajunge pana la revitalizarea drepturilor naturii (asa numita conceptie ecocentrista); alta, teoria neoclasica a cresterii sustenabile, care este preocupata de optimul paretian intre generatii, sau conceptia antropocentrista[8].

Banca Mondiala defineste dezvoltarea durabila ca fiind: "cresterea economica, eradicarea saraciei si managementul sanatatos al mediului" care sunt "in multe cazuri, obiective comune". Conceptul de dezvoltare durabila defineste un anumit tip de crestere economica si de activitate umana care reuneste consideratii privind mediul inconjurator si principiul alocarilor si utilizarilor progresive de resurse in vederea realizarii unei dezvoltari rationale. Permanent definirea durabilitatii implica factori economici, sociali, politici si ecologici, existand insa o convergenta relativ redusa intre diferitele notiuni utilizate. Adesea, in definirea durabilitatii se pune accent pe semnificatia economica sau pe cele ce se refera la o resursa naturala, investigandu-se criteriile ce pot fi utilizate pentru atingerea ei.

Totodata in mod permanent literatura de specialitate, privind problema conservarii mediului inconjurator a stabilit ca aceasta conservare are trei obiective de baza

-mentinerea proceselor ecologice esentiale si a sistemelor care mentin viata;

- conservarea diversitatii genetice;

- asigurarea unei utilizari durabile a resurselor vitale si a ecosistemelor in care ele se gasesc.

Alti economisti au studiat dezvoltarea durabila plecand de la analiza cost-beneficiu, dand urmatoarea explicatie: "Sa luam dezvoltarea ca fiind un vector al obiectivelor sociale dorite, unde includem urmatoarele: cresterea veniturlui real pe locuitor, imbunatatirea statusului nutritional si al sanatatii, realizari in domeniul educatiei, accesul la resurse, o distributie "mai echitabila" a venitului, cresterea libertatilor de baza. Dezvoltarea durabila este atunci cand vectorul dezvoltarii creste monoton in timp".

În conceptia F.A.O., dezvoltarea durabila presupune amenajarea si conservarea resurselor naturale si orientarea schimburilor tehnice si institutionale intr-o maniera care sa satisfaca nevoile generatiilor actuale si viitoare. Astfel, "conservarea resurselor naturale de baza, si orientarea schimbarilor tehnologice si institutionale intr-o asemenea maniera care sa asigure ajungerea la satisfacerea continua a nevoilor umane pentru generatiile prezente si viitoare. O asemenea dezvoltare conserva resursele de pamant , apa, plante si animale, nu degradeaza mediul inconjurator, este viabila economic si acceptabila social"

Sunt scoase in relief referiri privitoare la conservarea terenurilor, apelor si patrimoniului fito si zootehnic si la utilizarea de materiale nepericuloase pentru mediu, bine adaptate tehnic, viabile economic si socialmente acceptabile. Aceasta definitie are meritul ca nu se mai limiteaza la aspectele ecologice esentiale ale dezvoltarii durabile, ci da o importanta egala factorilor agronomici, ecologici si sociali. Ea se refera la optimizarea utilizarii resurselor, la gestiunea mediului si la sigurarea unei productii abundente si stabile. Deci, principala corelatie ce trebuie respectata este armonizarea politicii demografice cu potentialul productiv, in schimbare, al ecosistemului

Permanent dezvoltarea industriei, a serviciilor si a comertului au influentat raporturile domografice dintre rural si urban ( in favoarea urbanului, dar in acelasi timp, spatiul rural si-a adus o contribitie la dezvoltarea industriei si a serviciilor ). Direct si indirect dezvoltarea industriei a avut efecte asupra agriculturii, printre care se pot aminti[13]:

- cresterea cereri de produse agricole care formeaza adevarate piete specifice cu mecanismele sale;

- prin dotarea cu mijloace mecanice performante se asigura cresterea productivitatii muncii;

- formarea unor exploatatii agricole de dimensiuni mari menite sa asigure exploatarea eficienta a mijloacelor mecanice;

- asocierea lucratorilor agricoli in vederea afectuarii in comun a unor lucrari de combatere a eroziunii solului, hidroameliorative etc.

În contextul mentionat se pot face referiri la formele de corelare a dezvoltarii durabile si diversificarea activitatilor din spatiul rural, la care specialistii utilizeaza o multiple interpretari, judecand ca aceste activitati ce se pot desfasura in cadrul ruralului nu pot fi durabile daca nu sunt: robuste ecologic, viabile economic, echitabile social, uman si adaptabil : Fiecare din aceste atribute are un continut distinct:

¨     "robuste ecologic", inseamna ca resursele naturale isi mentin calitatea, iar vitalitatea intregului agrosistem dar si activitatilor neconventionale desfasurate in exploatatia agricola sunt sporite; aceasta este foarte bine asigurata cand mijloacele de productie, cu referire speciala la fondul funciar detinut, este utilizat corespunzator, iar sanatatea plantelor, a animalelor si a oamenilor este mentinuta prin procese biologice; resursele locale sunt utilizate intr-un mod care minimizeaza pierderile de nutrienti, biomasa si energie si previne poluarea, accentul fiind pus pe utilizarea resurselor regenerabile;

¨     "viabile economic", inseamna ca fermierii pot produce suficient pentru autoconsum si/sau pentru obtinerea de venituri, iar castigul suficient devine garant al muncii depuse si al costurilor implicate. Viabilitatea economica este masurata nu numai in termeni ai produsului agricol direct, dar si in termeni ai functiilor cum ar fi, de exemplu, conservarea resurselor si minimizarea riscurilor.

¨     "echitabile social", inseamna ca resursele si puterea sunt distribuite intr-un asemenea mod in care nevoile de baza ale tuturor colectivitatilor din mediul rural se intalnesc si drepturile lor de utilizare adecvata a terenului, capitalului, asistentei tehnice si oportunitatilor pietei sunt asigurate; astfel, toti oamneii au posibilitatea de a prticipa la luarea deciziilor in domeniul respectiv si in societate.

¨     "umane", presupune ca toate formele de viata (plante, animale, oameni) sunt respectate, integritatea culturala a societatii fiind prezervata.

¨     "adaptabile", inseamna ca comunitatile rurale pot participa la ajustare modificarilor constante pentru cresterea populatiei, politicilor si cererii pietei. Aceasta implica nu numai implementarea noului, a tehnologiilor, dar si a inovatiilor in termeni sociali si culturali.

Aceste criterii diferite ale sustenabilitatii se pot manifesta contradictoriu in timp sau pot fi intre ele in contradictie, si pot genera puncte de vedere diferite, atat la nivelul agricultorilor, cat si al comunitatii, al natiunii si al intregii lumi. Existenta inca a unei subnutritii cronice care inca persista in lume, este o problema ce este permanent luata in considerare mai ales in anumite zone ale lumii. În tabelul 1.2 este redata aceasta subnutritie, care este structurata pentru tarile in curs de dezvoltare in principalele regiuni geografice astfel :

Tabelul 1.2. Subnutritia cronica in tarile in curs de dezvoltare.

Nota*: Persoanele care sufera de subnutritie cronica sunt acele persoane al caror aport de energie alimentara anuala estimata scade sub necesarul mentinerii greutatii corporale si sustinerii unei activitati usoare

Sursa: FAO (1996), citat de Gavrilescu D. s.a. (coord.), 2000, p. 511

- numarul persoanelor ce sufera de subnutritie cronica are cea mai mare pondere in Asia, cu referire la zona de est si de sud ( nivelurile fiind intre 52-18% si respectiv 26-39    % din totalul populatiei subnutrite ) ;

- ca pondere a populatiei subnutrite din cadrul populatiei din regiune nivelul total de 35-12% este depasit de Asia de Est si Africa Sub-Sahariana ;

- toate aceste niveluri a populatiei subnutrite sunt in scadere in perioadele 1969-2010, dar mentin cote ingrijoratoare.

De aici se poate deduce ca sustenabilitatea apare ca un concept dinamic, care permite modificarea nevoilor unei populatii globale in crestere, principiile ecologice de baza ne obliga sa recunoastem ca productivitatea agricola, are totusi, limite. Problema care se ridica in prezent este de ce conceptul dezvoltarii durabile a castigat o importanta tot mai insemnata in raport cu productia agricola, raspunsul fiind regasit in situatia prezenta a agriculturii mondiale.

Atentia crescanda pentru problemele dezvoltarii durabile trebuie armonizata cu nevoia de a preveni degradarea resurselor de baza si deteriorarea calitatii mediului, in concordanta cu cresterea continua a productiei agricole, de a satisface cererea unei populatii mondiale in continua crestere.

În acelasi cadru se inscrie si definitia data de FAO dezvoltarii agricole durabile, potrivit careia, aceasta consta in "conservarea resurselor naturale de baza, si orientarea schimbarilor tehnologice si institutionale intr-o asemenea maniera care sa asigure ajungerea la satisfacerea continua a nevoilor umane pentru generatiile prezente si viitoare. O asemenea dezvoltare conserva resursele de pamant , apa, plante si animale, nu degradeaza mediul inconjurator, este viabila economic si acceptabila social"

Un capitol referitor la dezvoltarea durabila si dezvoltarea rurala este cuprins si in cadrul Agendei 21 , care pune accentul pe mentinerea si imbunatatirea productivitatii celor mai bune terenuri in scopul sustinerii populatiei in continua crestere. În acest sens, palierele pentru o agricultura sustenabila si dezvoltare rurala vizeaza, in principal, activitatile integrate, resursele naturale si inputurile externe ( Fig. 1.1).

Sursa: 'Sustainable agriculture and rural development", FAO, https:www. fao.org/agriculture/publications;

1.1.3.- DEZVOLTAREA INTEGRATA A SPATIULUI RURAL

Caracterul multilateral al dezvoltarii rurale ( dimensiunea economica, sociala si ecologica ), include si conceptul de dezvoltare integrata a spatiului rural, in cadrul caruia o pozitie importanta este detinuta de dezvoltarea durabila. Dezvoltarea activitatilor din amontele si avalul agriculturii stimuleaza realizarea unor forme de integrari pe verticala. Acest fel de integrare are efecte benefice atat pentru agricultura cat si pentru dezvoltarea rurala in ansamblul sau, care este generata de cel putin trei factori:

- cresterea volumului de capital destinat activitatilor din spatiul rural in vederea sporirii potentialitatilor de productie;

- tendinta agentilor economici ( din agricultura, din amontele si avalul acesteia )care doresc sa-si impuna controlul si asupra productiei agricole;

- organizarea si specializarea acestor unitati din amonte si aval de agricultura.

În principal, strategia dezvoltarii complexe, economice si sociale pentru unitatile agricole este in stransa legatura cu dezvoltarea spatiilor rurale, trebuie sa se orienteze cu precadere spre urmatoarele paliere:

a)     referitor la cerintele ecologice si de resurse:

¨     mentinerea si imbunatatirea fertilitatii pamantului prin conservarea resurselor sale de productie epuizabile, respectiv, inlocuirea lor rationala prin resurse regenerabile;

¨     mentinerea diversitatii biologice si a ecosistemelor functionale;

b)     din perspectiva economica:

¨     asigurarea durabila a productiei de alimente si materii prime, precum si a performantelor ecologice si menajatoare de peisaj ale agriculturii si silviculturii, asigurarea eficientei economice si a competitivitatii exploatatiilor agricole;

¨     consolidarea spatiului rural ca amplasament economic;

c)     din punct de vedere social mentinerea stabilitatii si functionalitatii sistemelor

sociale in spatiile rurale, indeosebi prin:

¨     starea sociala si economica rezonabila a oamenilor ocupati in domeniul agricol si traitori in spatiile rurale;

¨     stabilizare si dezvoltarea in continuare a sistemelor de asigurari sociale;

¨     co-participarea oamenilor din spatiul rural si a celor ocupati in sectorul agrar la procesele decizionale sociale si politice.

Pe de alta parte, realizarea unei asemenea dezvoltari ar trebui sa se bazeze pe existenta unei integrari si diversificari a activitatilor din spatiul rural care sa se poata constitui un suport in construirea unui sistem de indicatori ce exprima atat cantitativ cat si calitativ multiplele aspecte de stare, structura, dinamica si comportament al mediului integrant si sistemului integrator.

Pornind de la principiile generale ale teoriei sistemelor si a reglarii cibernetice, indicatorii dezvoltarii durabile pot fi clasificati in cinci mari subsisteme: subsistemul indicatorilor factoriali; subsistemul indicatorilor rezultativi; subsistemul indicatorilor de distributie; subsistemul indicatorilor sociali; subsistemul indicatorilor avutiei nationale.

Astfel, atat in cadrul subsistemului agricultura cat si a celorlalte activitati alternative se includ in principal resursele demoeconomice, naturale, mijloacele de productie, progresul tehnico-stiintific-biologic, precum si factorii de management .

Acesta este motivul pentru care comparatia indicatorilor privind productia agricola si alimentara trebuie analizata prin comparatia cu productia pe locuitor. În tabelul 1.3 sunt redati indicii productiei agricole si alimentare la nivel mondial de unde pentru perioada ultimilor 20 ani reies urmatoarele :

Tabelul 1.3. Indicii productiei agricole si alimentare la nivel mondial

- productia agricola si alimentara inregistreaza ritmuri asemanatoare de crestere ;

- productia agricola pe locuitor inregistreaza ritmuri asemanatoare, dar este inferior prin comparratie cu nivelul productiilor totale.

De aici concluzia ca agricultura durabila poate fi considerata drept un proces in care cererea de produse agroalimentare, materii prime, plante ornamentale si spatiul rural sunt satisfacute de catre practicile agricole, eficiente si acceptabile din punct de vedere economic, social si al mediului.

Însasi principalele laturi ale durabilitatii - economica, de mediu si sociala - se integreaza prin complementaritate si intr-o anumita masura se pot suprapune. Un sector agroalimentar prosper si eficient economic poate sa-si conserve baza existenta de resurse, sa asigure protectia mediului.

Sintetic exprimat, relatiile de integrare stabilite intre agricultura si dezvoltarea durabila - prezentate in fig. 1.2 - vizeaza toate cele trei dimensiuni, privite fie individual fie in stransa corelatie.

Sursa : Slange, L.(2001) :  Sustainable agriculture - getting the institutions right , CEESA Discussion Paper, nr.1.

Indiferent forma in care aceste relatii sunt analizate obiectivele de sprijin pentru dezvoltarea rurala vor contribui la atingerea urmatoarelor scopuri :

- imbunatatirea competitivitatii agriculturii si padurilor, prin intermediul sprijinului pentru restructurare;

- imbunatatirea mediului si zonelor rurale, prin intermediul sprijinului pentru managementul terenului;

- imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale si incurajarea diversificarii activitatii economice.

Totodata impactul activitatilor alternative, de integrare a activitatilor din spatiul rural, este cosiderata o forma specifica de cunoastere aplicabila in toate domeniile vietii economico-sociale. Poate fi structurat atat conform efectelor manifestate in spatiul rural, cat si prin structura activitatilor.

Privind formele efectelor manifestate se pot delimita:   

- impactul direct care cumuleaza efectele directe ale diversificarii rurale intr-o anumita zona, respectiv: proportia dintre incasarile din aceste activitati si cheltuielile cu materii prime si materiale necesare obtinerii produsului/serviciului comandat pentru consum;

- impactul indirect, cumuleaza efectele indirecte derivate din actiunile activitatilor alternative, respectiv: cheltuielile agentilor economici care furnizeaza materii si materiale necesare consumului obtinerii produselor/servicilor directe si veniturile incasate;

- impactul indus, masoara efectele derivate ale angajatorilor, proprii agentilor economici implicati in activitati alternative rurale, care isi cheltuiesc veniturile in alte sectoare de afaceri.

Formele de implementare a activitatilor alternative au impact ce poate fi redat prin formele specifice de natura tehnica, economica, sociala si asupra mediului.

Aceste forme ale de manifestre ale viabilitatii si sanselor de succes ale integrarii activitatilor alternative in spatiul rural sunt sunt insotite si de anumite riscuri cum sunt:

-crearea si organizarea activitatilor alternative, cu specific neagricol, de dimensiuni economice, avand in vedere posibilitatile tehnologice si de valorificare locale;

- implantarea metodelor si tehnicilor manageriale si atenuarea gradului redus de dezvoltare economica a economiei rurale neagricole (acesta datorat lipsei unui management performant al activitatilor alternative in dezvoltarea spatiului rural);

- creearea unor microunitati care sa asigure o oferta competitiva in ceea ce priveste cantitatea si mai ales calitatea produselor/serviciilor la costuri reduse, dar cu asigurarea unor venituri comparabile cu cele obtinute din alte domenii de activitate;

- dezvoltarea serviciilor pentru agricultura si preluarea unei parti din populatia ocupata in agricultura in domeniul activitatilor alternative. Facem referiri la gradul de ocupare si veniturile ce se pot obtine pentru populatia acestei zone si in structura populatiei ocupate pe ansambul spatiului rural romanesc;   

- cresterea si extinderea eficientei retelei de credit rural, care poate fi un suport real si indispensabil in acest sens;

- ameliorarea si modernizarea structurilor necesare desfasurarii de activitati alternative;

- functionarea organismelor de control care sa stabileasca norme pentru toate categoriile de lucrari ale activitatilor alternative, privind consumurile materiale si manopera pe capacitate de productie si/sau produs.

Rezultatele pot constitui si un model pentru elaborarea formelor manageriale adecvate perspectivei dezvoltarii rurale durabile si care vor avea un efect pe termen lung prin consultanta, instruirile si intalnirile cu actualii si potentialii actori din zona. În mod sintetic abordarile trebuie diferentiate in functie de specificul teritorial local, iar sansele de succes se situeaza in centrul atentiei organismelor de profil de la nivel national si international, in special in contextul integrarii europene

Prin implementare se urmareste in principal o crestere a viabilitatii ruralului romanesc printr-un management performant prin diversificarea activitatilor din spatiul rural, bazate pe implementarea acestora in unitatile agricole. Prin aceasta forma de dezvoltare a activitatilor alternative vor fi identificate, evaluaate, proiectate si valorificate potentialitatitatile resurselor disponibile. Toate acestea constituie un avantaj al activitatilor rurale in conditiile sistemului exploatie familie, a identitatilor profesionale in mediul rural si a relatiilor economico-sociale din teritoriul rural.

Pot exista insa, o serie de riscuri referitore la: lipsa mijloacelor financiare pentru implementarea activitatilor alternative; manifestarea unor conjuncturi nefavorabile ale pietei produselor / serviciilor obtinute; reticenta / rezerva actualilor locuitori sau a celor potentiali fata de nou, respectiv in introducerea si/sau modernizarea activitatilor alternative; necorelarea lucrarilor de infrastructura locala (cai de comunicatie, utilitati, retele telefonie etc), cu perspectivele de extindere a activitatilor alternative.