Raportul auditorului - tipuri de opinii

Raportul auditorului - tipuri de opinii

In functie de concluziile pe care le-a tras pe baza analizei probelor de audit colectate in timpul misiunii sale, auditorul poate emite una din urmatoarele opinii:

opinie fara rezerve;

opinie cu rezerve;

imposibilitatea emiterii unei opinii;

opinie contrara.

Opinia fara rezerve. O opinie fara rezerve trebuie exprimata atunci cand auditorul ajunge la concluzia ca situatiile financiare prezinta o imagine fidela a situatiei patrimoniului, pozitiei financiare si a rezultatelor, in conformitate cu cadrul general de raportare financiara stabilit. O opinie fara rezerve indica, de asemenea, in mod implicit, ca orice abateri de la principiile contabile, precum si efectele acestora, au fost identificate, cuantificate si prezentate corespunzator in situatiile financiare.

Opinie cu rezerve. In general, pot fi doua motive principale pentru care auditorul sa emita o opinie cu rezerve.

In primul rand, anumite circumstante il pot impiedica pe auditor sa aplice toate procedurile de audit necesare in vederea atingerii obiectivului de audit. Spre exemplu, uneori, auditorul se afla intr-o situatie de a nu primi confirmari in legatura cu anumite creante ale clientului sau. Daca acestea reprezinta o pondere semnificativa din totalul creantelor, atunci auditorul nu poate aprecia in mod obiectiv fidelitatea declaratiilor conducerii cu privire la creantele prezentate in situatiile financiare si, prin urmare, este nevoit sa emita o opinie cu rezerve.

In al doilea rand, auditorul poate fi pus in situatia in care si-a indeplinit obiectivul de audit in conformitate cu standardele profesionale, dar descopera erori semnificative in prezentarea situatiilor financiare ale clientului sau, erori care nu sunt atat de grave incat sa se emita o opinie contrara, dar care necesita emiterea unei opinii cu rezerve (spre exemplu, clientul nu a aplicat corect tratamentul contabil al diferentelor din reevaluare, in sensul ca acestea sunt incluse in structura capitalurilor proprii, dar sunt prezentate in cadrul rezervelor din reevaluare, desi indeplineau conditiile de a fi capitalizate).

Din acest punct de vedere, pragul de semnificatie joaca un rol determinant. Daca, spre exemplu, auditorul constata ca pragul de semnificatie este depasit, dar situatiile financiare nu sunt afectate in totalitate, el poate emite o opinie cu rezerve, indicand natura si marimea abaterii. De asemenea, daca eroarea semnificativa care a fost descoperita nu afecteaza un numar foarte mare de posturi din situatiile financiare, se poate emite o opinie cu rezerve, mentionand posturile care au fost afectate.

In raportul de audit trebuie sa se faca referire la toate aspectele semnificative care au determinat emiterea unei opinii cu rezerve. Daca, spre exemplu, au existat doua motive independente pentru o astfel de opinie, ambele motive trebuie prezentate in raport.

Trebuie subliniat faptul ca opinia cu rezerve nu este privita ca o opinie nefavorabila clientului ale carui situatii financiare au fost auditate. In general, o opinie cu rezerve se interpreteaza prin faptul ca situatiile financiare prezinta pe ansamblu o imagine fidela, cu exceptia anumitor elemente care, in viziunea auditorului, nu pot fi considerate ca baza pentru luarea deciziilor.

Imposibilitatea emiterii unei opinii. In anumite situatii obiectivul auditului poate fi atins deloc sau aproape deloc. In astfel de cazuri, auditorul nu poate emite nici o opinie asupra situatiilor financiare, deoarece probele sale de audit sunt insuficiente si nu pot justifica nici un fel de opinie. Spre exemplu, conducerea intreprinderii auditate influenteaza in sens negativ, direct sau indirect, procesul de colectare al probelor de audit. Auditorul poate fi pus in situatia de a emite o opinie adversa sau se afla in imposibilitatea emiterii unei opinii si in cazuri de dezacorduri majore cu conducerea intreprinderii auditate. Spre exemplu, auditorul descopera o carenta semnificativa in sistemul contabil sau de control intern, sau detecteaza o eroare semnificativa, pe care conducerea refuza sa o corecteze.

De asemenea, unele evenimente incerte pot avea un impact atat de mare asupra situatiilor financiare ale entitatii auditate, incat nu se poate emite o opinie pana la momentul in care evenimentul respectiv are loc (de exemplu, o societate comerciala a fost data in judecata; daca pierde procesul, suma pe care o va datora este atat de mare, incat ii va crea serioase dificultati financiare, amenintand chiar continuitatea activitatii, in timp ce expertul juridic nu poate prevedea in nici un fel modul de finalizare al procesului). Impactul refuzului de a emite o opinie de audit asupra utilizatorilor este atat de mare, incat nu se va recurge la o astfel de solutie decat in cazuri extreme. Daca apare totusi o astfel de situatie, auditorul trebuie sa dea o explicatie concisa si clara[1] pentru a evita inducerea in eroare a utilizatorului unui astfel de raport de audit. Cu alte cuvinte, auditorul trebuie sa declare exclusiv motivul pentru care se afla in imposibilitatea de a exprima o opinie fara explicatii si justificari care ar putea genera interpretari subiective din partea utilizatorilor. Spre exemplu, in imposibilitatea emiterii unei opinii datorita lipsei de independenta, auditorul va mentiona doar acest fapt in raportul sau de audit, deoarece el este responsabil de aprecierea gradului de independenta pe care il are. Motivul pentru care auditorul considera ca este lipsit de independenta nu trebuie specificat in raportul de audit, deoarece utilizatorii vor avea tendinta de a aprecia in maniera proprie importanta motivului, fiind poate tentati sa dea raportului respectiv de audit o credibilitate mult mai mare fata de cea pe care o are in realitate.

Opinie adversa (sau opinie contrara). Daca auditorul considera ca situatiile financiare, luate in ansamblul lor nu respecta imaginea fidela, atunci este posibil ca opinia contrara sa fie cea mai potrivita circumstantelor. Spre exemplu, clientul si-a prezentat toate activele la o valoare actualizata, in conditiile in care o astfel de metoda de evaluare nu era permisa in circumstantele respective.

Intr-o masura chiar mai mare decat imposibilitatea exprimarii unei opinii, emiterea unei opinii adverse are un impact foarte puternic in ceea ce priveste perceptia publicului asupra credibilitatii situatiilor financiare ale entitatii analizate. Practic, mesajul transmis utilizatorilor situatiilor financiare prin exprimarea unei opinii contrare consta in faptul ca acestea sunt complet gresite, nu reflecta cu fidelitate situatia patrimoniului, a performantelor financiare si a rezultatelor si induc in eroare. Cu alte cuvinte, auditorul avertizeaza astfel utilizatorii ca situatiile financiare respective nu pot fi folosite ca baza pentru adoptarea unor decizii. Prin urmare, o opinie contrara trebuie emisa numai in cazul in care devierea de la imaginea fidela este prea mare pentru a permite exprimarea unei opinii cu rezerve.

In concluzie, daca:

obiectivul auditului a fost atins, si

nu exista nici o incertitudine semnificativa, si

standardele contabile au fost respectate, existand o prezentare adecvata a informatiilor, atunci

se poate emite o opinie fara rezerve.

Celelalte tipuri de opinii prezentate pot fi sintetizate dupa cum urmeaza: