EFICIENTA SCHIMBURILOR ECONOMICE EXTERNE

EFICIENTA SCHIMBURILOR ECONOMICE EXTERNE

Cresterea interdependentelor economice a atras dupa sine cresterea relatiilor economice internationale in dezvoltarea economica nationala, acestea devenind obiect al preocuparilor organelor statale in organizarea si desfasurarea schimburilor.

Tranzactiile economice internationale se pot prezenta in urmatoarele trei mari categorii:

schimburi de marfuri;

schimburi de servicii;

schimburi de capital.

Cea mai importanta pondere in relatiile economice internationale o au schimburile comerciale, respectiv exportul si importul de marfuri.

Exportul reprezinta o vanzare de bunuri materiale si de servicii spre un agent economic dintr-o alta tara in schimbul unei sume dintr-o valuta convenita.

Importul este o cumparare de marfuri din strainatate contra unei sume de bani.

Operatiunile de comert exterior trebuie judecate din punce de vedere al eficientei economice. Eficienta comertului exterior, pe termen scurt, la nivelul agentilor economici se apreciaza cu ajutorul urmatorilor indicatori:

a)     Cursul de revenire brut la export

P_i - pretul produsului pe piata interna (in moneda nationala);

C_c - cheltuieli de circulatie a marfii efectuate de exportator;

P_ev - pretul in valuta al marfii incasat de exportator.

Indicatorul arata cate unitati monetare nationale s-au cheltuit pentru obtinerea unei unitati valutare. Cu cat cursul de revenire la export este mai mic, cu atat eficienta exportului este mai mare.

b)    Cursul de revenire la import

P_i - pretul intern de vanzare al marfii importate (in moneda nationala);

T_i - taxe la import;

P_iv - pretul marfii importate exprimat in valuta.

Indicatorul arata cate unitati monetare nationale se obtin pe piata interna in urma cheltuirii unei unitati valutare. Cu cat cursul de revenire la export este mai mare, cu atat eficienta importului este mai mare.

Cei doi indicatori prezentati exprima eficienta comertului exterior la nivel microeconomic. Analiza eficientei tranzactiilor internationale la nivel macroeconomic presupune determinarea cursului de schimb valutar

Cursul de schimb valutar reprezinta cantitatea de moneda straina care revine la o unitate monetara nationala sau, altfel spus, pretul monedei nationale exprimat in moneda straina.

Ca orice pret, cursul valutar se formeaza pe o piata (piata schimburilor valutare) ca urmare a raporturilor intre cererea si oferta de valuta.

Piata schimburilor valutare desemneaza totalitatea tranzactiilor de vanzare - cumparare cu valute sau titluri de credit exprimate in moneda straina, inclusiv reglementarile si institutiile ei aferente.

Termenul de valuta este cel sub care circula moneda nationala pe plan international.

Cererea de valuta exprima nevoia de valuta ce poate fi satisfacuta prin actele de cumparare in conformitate cu normele pietei valutare si cu miscarile cursului de schimb. Cererea de valuta se formuleaza de catre agentii economici pentru: extinderea activitatilor economice, interese speculative de profit, scopuri de protejare impotriva unei dinamici necorespunzatoare a cursului de schimb al diverselor monede nationale. Cererea de valuta reiese din: operatiile de import, prestarile de servicii realizate in tara de agentii economici straini, iesirile de capital national.

Oferta de valuta exprima disponibilitatile valutare ce pot fi vandute pe piata in conditiile unui anumit curs de schimb. Oferta de valuta se formeaza pe baza depozitelor bancare ale persoanelor fizice si juridice. Oferta de valuta rezulta indeosebi de la exportatorii de bunuri, de la agentii economici nationali care executa servicii in alta tara, intrarile in tara, sub diverse forme, de capitaluri straine.

In modelul de calcul al cursului de schimb se face diferenta intre cursul de schimb real si cursul de schimb economic.

Cursul valutar real - reprezinta paritatea puterilor de cumparare efective pe pietele nationale. El arata in ce raport se pot schimba marfurile unei tari pe marfurile alteia.

Etalonul putere de cumparare este influentat de o serie de factori:

Factori economici si de evaluare, redati prin P.I.B. si preturi;

Factori de ordin monetar (dobanda, credit, masa monetara);

Factori macroeconomici, sociali, politici, psihologici din fiecare tara;

Pozitia economica a tarii respective pe piata internationala redata de situatia balantei sale de plati externe;

Evolutia raportului cerere - oferta al monedei in cauza fata de alte monede pe piata internationala;

Factori economici, politici, militari, psihologici de pe piata internationala, precum si actiunile institutiilor financiar - monetare internationale si regionale.

Factorii din grupele 1 - 3 dau dimensiunea nationala a etalonului, in timp ce grupele 4 - 6 conditioneaza dimensiunile externe ale etalonului respectiv.

Cursul valutar real se determina, de regula, lunar sau la anumite perioade atunci cand sunt cunoscute informatiile referitoare la indicele preturilor. Acest curs, cu toate ca nu este operativ in activitatile zilnice de pe piata, el reprezinta baza de referinta pentru modelul cursului valutar economic si fundamentul real pentru modelul informational al cursului pe piata.

Cursul de schimb economic (nominal) - reprezinta varianta utilizabila pe piata valutara.

In legatura cu formarea cursului de schimb exista doua optiuni extreme, si anume:

sistemul cursurilor de schimb flexibile (flotante) - cursul de schimb se stabileste liber, in functie de cerere si oferta;

sistemul cursurilor de schimb fixe - guvernul intervine, stabilind alt curs de schimb decat cel care s-a format liber pe piata.

In cazul sistemului cursurilor libere, este evident ca acestea se modifica frecvent in functie de raportul dintre cerere si oferta. Exista o serie de factori care pot determina astfel de modificari, dintre care cei mai importanti sunt:

preferintele consumatorilor;

modificarile relative in veniturile consumatorilor;

schimbari in preturile relative din diferite tari;

ratele relative ale dobanzii din diferite tari;

speculatia.

Avantajul formarii libere a cursului de schimb este ca el conduce la o ajustare automata a balantei de plati. Dezavantajele ce le mai importante constau in: cresterea incertitudinii in comertul international si cresterea presiunii inflationiste.

Sistemul cursurilor de schimb fixe, este cel in care guvernul stabileste un anumit curs de schimb si incearca sa-l mentina, prin abatere de la echilibrul pietei. Mentinerea unui curs de schimb fix se poate realiza prin mai multe metode:

utilizarea rezervei valutare - banca centrala cumpara valuta cand moneda tinde sa se aprecieze si vinde in situatia inversa;

politicile comerciale care urmaresc controlul direct al fluxurilor externe - importurile pot fi descurajate prin bariere tarifare si netarifare; exporturile pot fi stimulate prin subventii.

controlul schimburilor valutare - cursuri de schimb diferentiate in functie de operatiuni, chiar nationalizarea valutei.

ajustari macroeconomice interne - prin utilizarea parghiilor monetare si fiscale.

La nivelul fiecarui agent economic care desfasoara tranzactii internationale, conditiile de eficienta economica sunt:

Cursul de revenire brut la export < Cursul de schimb valutar economic

Cursul de revenire la import > Cursul de schimb valutar economic

Relatia dintre cursul de schimb real si cursul de schimb nominal este urmatoarea:

nivelul marfurilor produse in tara se exprima in unitati monetare nationale, in timp ce nivelul marfurilor produse in strainatate se exprima in unitati monetare nationale

- daca CS_real > 1 - marfurile produse in strainatate sunt relativ mai ieftine in raport cu cele produse in tara; in aceasta situatie populatia tarii de referinta, actionand dupa criteriul de rationalitate economica va achizitiona marfuri straine similare; in aceasta situatie exporturile vor fi mai mici decat importurile, ceea ce va determina o valoare negativa a exportului net.

- daca CS_real < 1 - marfurile produse in tara sunt relativ mai ieftine in raport cu cele produse in strainatate; actionand dupa acelasi criteriu populatia tarii de referinta va achizitiona marfuri autohtone similare; in aceasta situatie exporturile vor fi mai mari decat importurile, ceea ce va determina cresterea valorii exportului net.

Balanta de plati externe

Incasarile si platile unui stat in relatiile sale cu exteriorul sunt evidentiate de balanta de plati externe. Aceasta este un instrument statistic fundamentat pe principiul contabilitatii in partida dubla, si se intocmeste bilateral, regional si global.

La nivel microeconomic balanta de plati este utilizata in urmatoarele scopuri: analiza rolului economic al conturilor individuale de bunuri si servicii; cuantificarea variatiilor in marimea si sensul fluxurilor de capital; identificarea surselor si utilizarilor valutei. La nivel macroeconomic posturile din balanta de plati leaga activitatile internationale agregate si indica daca o economie este sau nu in echilibru extern.

In conformitate cu normele Fondului Monetar International balanta de plati cuprinde doua parti mari:

Contul curent;

Contul de capital.

Sa le detaliem in continuare:

1. Contul curent se compune din:

Balanta comerciala -inregistreaza incasarile si platile pentru exportul respectiv importul de marfuri obisnuite sau corporale. Aceste marfuri sunt grupate in cadrul balantei pe mai multe categorii: alimente, bauturi si tutun, materii prime, necomestibile, combustibili, minerale, produse chimice, masini si echipament de transport, de transport, produse manufacturate clasificate dupa materiale prime folosite.

Balanta serviciilor - inregistreaza incasarile si platile rezultate in urma schimbului de servicii, transport, telecomunicatii, asigurare si expeditii, servicii financiare, posta, chirii, instruire, brevete, drepturi de autor, reprezentante diplomatice si comerciale.

Balanta veniturilor - inregistreaza incasarile si platile cu titlu de venituri: dividende, dobinzi, profituri, rente, salarii repatriate de catre emigranti, platile specialistilor straini etc.

Balanta transferurilor cu strainatatea - inregistreaza sume primite sau platite in calitate de despagubiri, donatii, ajitoare, contributiile in cadrul organismelor internationale (O.N.U., N.A.T.O., U.E.);

2. Contul de capital se compune din

2.1. Balanta miscarilor de capital pe termen scurt (pana la un an credite acordate sau primite, vanzari cumparari de titluri de valoare pe termen surt

2.2. Balanta miscarilor de capital pe temen lung reflecta fluxurile intrarile sau iesirile de capital sub forma investitiilor directe, a investitiilor de portofoliu, cotizatii, donatii, credite, mai putin cele acordate de F.M.I.

2.3. Balanta rezervelor internationale-reflecta formarea rezervelor valutare inclusiv a creditelor acordate de F.M.I.

Modul de intocmire si structura balantei de plati pot sa difere de la o tara la alta, de la o perioada la alta, dar in general aceste elemente se regasesc intr-o forma sau alta in toate balantele. In structura balantei de plati diferitele marfuri, servicii, sau miscari de capital pot avea ponderi diferiten de la o tara la alta, de la o perioada la alta, in functie de urmatorii factori

resurse

conditiile economice

nivelul de dezvoltare

politica economica promovata de guvern

situatia politica si economica internationala.

Literatura de specialitate distinge urmatoarele forme ale balantei de plati

a. balanta deficitara incasari mai mici decat plati

b. balanta excedentara- incasari mai mari decat plati;

c. balanta echilibrata incasarile egale cu platile.

Se impun urmatoarele observatii

1. Sub aspect contabil, balante de plati trebuie sa fie intotdeauna echilibrata si prin urmare orice deficit se traduce in ultima instanta intr o diminuare a rezervelor de aur sau valutare ale tarii respective O perpetuare a deficitului ar conduce spre situatia de incapacitate de plata

2. O atentie speciala in cazul balantei comerciale sau contului curent in ansamblu, se impune deoarece soldul acestei balantei reprezinta un baromertru important al calitatii activitatii economice a economiei unei tari sau a justete sau injustetei politicii economice generale promovate de guvernul tarii respective

3. Un anumit deficit al balantei comerciale sau in general al balantei de plati, este posibil doi, trei ani la rand, dar o, perpetuare a lui sau un deficit exagerat este semnul unei proaste guvernari. Un deficit prelungit, sau exagerat, denota precaritatea economiei tarii respective in raporturiel sale cu economiile celorlalte tari, deci o dependenta exagerata si nedorita fata de alte tari.

4. Desi interdependente, economiile tarilor lumii trebuie sa fie capabile sa functioneze bine prin fortele proprii; importurile trebuie sa fie finantate prin intermediul exporturilor. Un deficit exagerat sau prelungit al balantei de plati, semnifica un dezechilibru intern.

Teoria si practica economica a pus in evidenta trei factori care determina echilibrul sau dezechilibrul balantei de plati

a. politica taxelor vamale

b. politica cursului de schimb

c. politica investitionale.

a)     Politica taxelor vamale

Taxele vamale reprezinta un gen de impozite pe care o tara sau un guvern le percepe de la agentii economici proprii sau straini care doresc sa importe sau sa exporte.

In legatura cu politica taxelor vamale, literatura economica distinge doua teorii;

Teoria portilor deschise;

Teoria protectionista.

Teoria portilor deschise, a fost fundamentata de Adam Smith si conform acesteia taxele vamale, trebuie sa dispara deoarece reprezinta piedici in calea liberei concurente. La adapostul taxelor vamale, firmele isi pot permite sa neglijeze progresul tehnic, sa nu se preocupe de reducerea costurilor de fabricatie, de mai buna organizare a productiei.

Teoria protectionista a fost fundamentata de Friederich List si arata ca taxele vamale, reprezinta o necesitate mai ales pentru tarile in curs de dezvoltare, deoarece in cazul renuntarii la ele, produsele proprii ar dispare de pe piata.

Analiza celor doua teorii in conditiile tendintei spre globalizare a lumii contemporane impune urmatoarele observatii:

1. Pentru tarile in curs de dezvoltare in raporturile cu tarile dezvoltate, se impune o politica protectionista cel putin la produsele care au potential de dezvoltare;

2. Pentru tarile dezvoltate, in raporturile cu tarile in curs de dezvoltare se impune o politica a portilor deschise;

3. In raporturile dintre tarile dezvoltate se impune politica portilor deschise.

Realitatea lumii contemporane ne reliefeaza faptul ca nu intotdeauna se aplica aceste principii.

b) Politica cursului de schimb

Ca instrument al managementului guvernamental, cursul de schimb pe care l-am abordat anterior are rolul de a mentine a echilibrului extern prin egalizarea cererii cu oferta de moneda straina.. Practic modificarile cererii si ofertei de valuta, determina cursuri fluctuante care actioneaza asupra raporturilor dintre preturile interne si externe, determinand de fapt cursuri de schimb reale, dupa cum am prezentat anterior.

Obiectivul cresterii economice, poate fi realizat si prin actionarea asupra componentei export net. Aceasta inseamna ca, moneda nationala se va deprecia in raport cu cea de referinta, favorizand in acest mod exporturile.

O apreciere a monedei nationale in raport cu monedele de referinta duce la reducerea inflatiei dar pe termen lung poate contribui prin incurajarea importurilor diminuarea rezervelor valutare ale tarii respective.

Rezulta ca folosirea cursului de schimb ca instrument de echilibrare a balantei comerciale are loc in functie de obiectivele de politica economica practicate de autoritatile publice.

c) Politica investitionala

Finantarea importurilor unei tari prin intermediul exporturilor, presupune cresterea competivitatii produselor respective pe piata externa.

O tara slab dezvoltata, cedeaza de fapt prin intermediul exportului si importului o parte mai mica sau mai mare din produsul sau national.

Inflatie este dupa cum s-a vazut un dezechilibru intre cerea si oferta agregata la nivel national.

Acest transfer nu poate fi oprit decat prin dezvoltare. Din acest motiv se impune, stabilirea unei structuri optime a economiei unei tari care sa aiba in vedere urmatoarele:

Profesorul Gheorghe Olah de la Universitatea din Oradea apreciaza ca aceasta structura optima trebuie sa aiba urmatoarele elemente:

fiecare iara trebuie sa se extinda cat mai mult posibil in dezvoltarea produselor acelor marfuri care se produc cu cheltuieli minime in raport cu cele mondiale;

aceste marfuri trebuie sa se vanda peste hotare, in dauna celor care se produc cu costuri mari;

sa produci o marfa cu costuri mari, numai pentru a arata ca esti independent, mai bine cumperi marfurile similare din strainatate dar pentru aceasta se impune extinderea productiei in alte domenii cu costuri mai mici decat cele de pe plan mondial;

se pot produce si exporta marfuri cu costuri mai mari, doar daca prin vinzarea acestora se poate importa tehnologie sau patente care determina cresterea eficientei marginale a factorilor de productie utilizati pentru producerea diferitelor produse si servicii care vor avea costuri sub nivelul celor mondiale.