Echilibrul economic si dezechilibrele

Importanta echilibrului economic

Numeroase lucrari de specialitate din literatura economica abordeaza tema echilibrului economic, urmarindu-se determinarea conditiilor necesare pentru ca sistemul economic sa poata atinge starea optima. Echilibrul este atat o premisa pentru cresterea eficientei economice, cat si o conditie pentru a minimiza riscurile si a asigura posibilitatea agentilor economici de maximizare a efectelor obtinute din activitatea desfasurata.

In prezent, situatia economica a fiecarei tari demonstreaza modul in care evolutia economiei a fost influentata de organizarea si functionarea sistemului institutional, fluctuatiile veniturilor, punerea in practica a metodelor de stimulare si motivare reala a agentilor economici, astfel incat acestia sa poata obtine performante reale in activitatea desfasurata. In plus, anumite domenii - o mare parte a serviciilor - au devenit, la nivel mondial, din ce in ce mai importante pe masura dezvoltarii societatii, iar in trecut au fost neglijate. Performantele interne ale sistemului economic au avut si au anumite consecinte, care nu pot fi neglijate, asupra relatiilor economice externe.

Echilibrul reprezinta egalitatea dintre fortele ce actioneaza, asupra unui sistem economic sau de alta natura, in directii opuse, o combinare armonioasa a tuturor elementelor. Termenul provine din limba latina, din cuvintele "aegus" si "libra", care inseamna "egal", respectiv "balanta" si are diverse definitii si interpretari in domeniul economic, in stiintele naturii, fizica, chimie, filosofie, medicina, arte si stiintele sociale. Toate definitiile au in comun, insa, ideea existentei si actiunii fortelor de sens contrar, ce modifica starea sistemului, tinzand sa-l apropie de cea de echilibru.

Reprezentantii diferitelor curente de gandire economica au formulat diverse definitii si au abordat problema echilibrului intr-un context specific, preocuparea principala fiind determinarea mijloacelor prin care acesta se poate atinge si, apoi, a celor prin care, o data atins, se poate mentine.

In prezent, in cadrul economiilor de piata concurentiale, prin echilibru se intelege o stare optima a pietei, in care cererea este egala cu oferta, sau in care diferentele, abaterile dintre acestea au dimensiuni reduse, inscriindu-se in anumite limite considerate nesemnificative deoarece nu ar putea genera dezechilibre importante. Aceasta se realizeaza prin actiunea conjugata a tuturor agentilor economici, vanzatori si cumparatori, producatori si consumatori, care urmaresc permanent maximizarea efectelor obtinute in urma activitatii desfasurate, care inseamna maximizarea utilitatii economice, respectiv maximizarea profiturilor.

In realitate, independent de vointa agentilor economici, intervine actiunea factorilor perturbatori, accidentali, care nu pot fi prevazuti sau anumite schimbari in comportamentul pe piata al celorlalti agenti economici, care modifica starea initiala si ii obliga sa se adapteze la noua situatie. Pentru ca fiecare subiect economic sa poata lua decizii cat mai corecte, este necesar sa dispuna de cat mai multe informatii reale despre piata. Deciziile suporta, de asemenea, influenta priceperii fiecaruia de a analiza informatiile de care dispune si a tipului de concurenta de pe piata. Daca forma de concurenta imperfecta existenta nu permite agentilor economici participanti sa dispuna de o informare cat mai corecta, aceasta devine din ce in ce mai mult un factor perturbator, care influenteaza in sens negativ deciziile luate de acestia si starea sistemului economic.

Informatia este importanta nu numai pentru ca ofera un fundament cat mai solid deciziilor luate de agentii economici in prezent cu privire la anumite actiuni ce sunt in desfasurare, ci si pentru a analiza unei situatii viitoare sau pentru evaluarea modului in care s-au realizat anumite asteptari pe care si le-au facut in trecut asupra evolutiei unor fenomene si procese economice. Pe masura dezvoltarii activitatii economice, se intensifica interdependentele dintre agentii economici si dintre piete. De exemplu, asa cum arata si G. A. Frois, starea de echilibru sau dezechilibru de pe piata muncii influenteaza echilibrul de pe aceasta piata bunurilor de consum, prin intermediul cererii. De asemenea, producatorii, in dorinta de a-si maximiza profitul si de a atinge o stare cat mai apropiata de cea de echilibru, vor putea modifica cererea de munca.

In prima jumatate a secolului XX , economistul J. M. Keynes sublinia ca este necesar sa fie luate in considerare si numeroasele interdependente care exista intre sectorul real si sectorul monetar. Moneda influenteaza semnificativ celelalte variabile economice, fiind ceruta de agentii economici nu numai in scopul efectuarii tranzactiilor, schimband-o contra bunurilor si serviciilor, ci si in scopul speculatiei, din precautie sau pentru a o tezauriza. Contrar acestei teorii, M. Friedman considera ca, desi agentii economici pot cere moneda in scopurile de mai sus, se manifesta o anumita stabilitate a cererii de moneda pe termen scurt, astfel incat starea de echilibru este afectata mai ales de modificarea ofertei de moneda, cu influente importante asupra preturilor, asa cum considerau si reprezentantii clasicismului economic, dar si asupra volumului productiei. Pe termen lung, moneda devine neutra.

In economiile contemporane, calea atingerii starii de echilibru macroeconomic o reprezinta, in primul rand, asigurarea libertatii de actiune a agentilor economici, care isi desfasoara activitatea urmarind maximizarea efectelor obtinute, dar si crearea unui cadru legal si a unui sistem institutional adecvat, dublate de interventia activa a statului, atat asupra variabilelor cantitative, cat si a sistemului de preturi. Instrumentele si masurile de politica economica promovate de stat, sunt utile pentru corectarea sau imbunatatirea modului de functionare a mecanismului economic si orientarea acestuia catre o evolutie tendential ascendenta, cat mai apropiata de echilibru. Statul are un rol deosebit de important si in ceea ce priveste reducerea somajului, adaptarea permanenta a ofertei de moneda la cerintele existente, dezechilibre care afecteaza in prezent, intr-o masura mai mare sau mai mica toate economiile nationale.

In ultimele decenii se manifesta, ca necesitate, tendinta de adaptare a activitatii economice interne a fiecarui stat in perspectiva integrarii in structurile economice internationale, urmarindu-se atenuarea, pe termen lung, a dezechilibrelor grave si armonizarea evolutiei tuturor economiilor nationale in cadrul economiei mondiale.

Pe termen scurt, evolutia mecanismului economic conduce la cresterea somajului, scaderea cererii agregate si a profiturilor, o mare parte dintre investitii devenind nerentabile. In situatia inversa, ipotetica, in care venitul ar depasi nivelul sau potential, chiar daca productia si gradul de ocupare ar creste, s-ar manifesta dezechilibrul sub o alta forma, concretizata intr-o tendinta de crestere a inflatiei ca urmare a cresterii cererii de moneda.

Pe termen lung, tarile lumii sunt preocupate sa gaseasca posibilitatea de a atinge nivelul venitului potential pe locuitor. Cresterea venitului global reprezinta, insa, o crestere medie, ceea ce inseamna ca vor exista si unele persoane pentru care nu se va imbunatati nivelul de trai, fiind afectate de schimbarile produse in viata economica.

Atingerea unei stari cat mai apropiate de cea de echilibru presupune depasirea starilor de dezechilibru acumulate in perioadele anterioare. In prezent, economiile tuturor statelor sunt afectate intr-o masura mai mica sau mai mare de inflatie, care reprezinta o sursa de incertitudine in viata economica, cu o influenta puternica asupra celorlalte variabile: salariile nominale, salariile reale, cuantumul impozitelor si taxelor, consumul gospodariilor, investitiile facute de firme, ratele nominale ale dobanzii. Toate acestea au drept consecinta modificari semnificative ale valorilor viitoare ale tuturor variabilelor economice, cu efecte puternice asupra nivelului de trai al populatiei. Rezulta inca o data importanta utilizarii de catre stat a unor instrumente de politica economica, adaptate orizontului de timp pentru care se aplica.

Modelele de echilibru existente in literatura economica de specialitate ofera posibilitatea de a determina efectele modificarilor diferitelor variabile economice (de exemplu a investitiilor sau economiilor) asupra valorilor celorlalte variabile, asupra starii de echilibru sau a cresterii economice pe termen lung. Anumite modele - in sepcial cele aparute in ultimul secol - contin elemente care permit separarea efectelor asupra venitului pe termen scurt de cele pe termen lung. De exemplu, pe termen scurt, investitiile facute in orice domeniu conduc la cresterea venitului total si, prin aceasta, a cererii agregate, in timp ce pe termen lung, numai investitiile in activitati productive pot avea ca efect cresterea venitului national catre valoarea sa potentiala.

Pe masura progresului societatii, in ultimii ani, datorita accentuarii relatiilor dintre economiile nationale, au fost create si dezvoltate numeroase teorii si modele de echilibru si crestere economica ce urmaresc solutionarea noilor aspecte legate de diviziunea internationala a muncii si alte aspecte care decurg din intensificarea relatiilor economice externe.

Se afirma tot mai mult opinia conform careia calea cea mai buna pe care trebuie sa o urmeze economiile nationale este cresterea economica echilibrata, in care ratele de modificare ale tuturor variabilelor economice sunt egale. Cele mai adecvate mijloace sunt considerate dezvoltarea industriei, in primul rand, corelata cu cea a agriculturii. Rezultatele pozitive obtinute in aceste ramuri permit cresterea exportului, inregistrandu-se efecte benefice asupra economiei nationale, putand fi antrenate, astfel, in procesul de crestere si celelalte sectoare.

Formele echilibrului economic

In functie de variabila timp, echilibrul se poate clasifica in:

- static, are caracter predominant teoretic deoarece presupune ca procesele si fenomenele sa fie studiate la un moment dat si nu in evolutie; Pentru analiza este mai putin important acest tip de echilibru deoarece presupune "fotografierea" variabilelor intr-o anumita stare, dar este aproape imposibil ca in practica sistemul economic sa-si pastreze in timp aceeasi stare, intrucat intervin in permanenta diferiti factori, accidentali sau a caror actiune se poate prevedea, dar nu cu exactitate si care influenteaza evolutia fenomenelor si proceselor economice;

- dinamic, are in vedere modificarea de-a lungul unei perioade de timp a fenomenelor si proceselor economice ca urmare a actiunii unor factori endogeni sau exogeni, care produc schimbari cantitative, calitative sau structurale ale acestora; in dinamica, acesta poate fi analizat pe termen scurt si lung; pe termen scurt, mecanismul economic se adapteaza rapid la evolutia factorului de productie cel mai deficitar, ceilalti ramanand subutilizati, ceea ce face posibila numai o crestere economica lenta; pe termen lung, realizarea echilibrului este compatibila cu manifestarea unor dezechilibre temporare, care sunt depasite, in primul rand, prin actiunea unor parghii economice sau ca urmare a influentei, prevazute sau intamplatoare, a unor factori din alte domenii aflate in interdependenta cu domeniul economic.

Dupa nivelul de agregare la care se refera, echilibrul poate fi:

- microeconomic, la nivelul unitatilor economice si administrativ-teritoriale de baza;

- mezoeconomic, la nivelul ramurilor, sectoarelor si zonelor teritoriale (de exemplu: judetele);

- macroeconomic, pe ansamblul economiei nationale si al teritoriului tarii.

In ipoteza realizarii echilibrului la toate nivelele de agregare inferioare, se asigura automat echilibrul la nivelele superioare.

Dupa modul in care agentii economici isi realizeaza anticipatiile, echilibrul se poate clasifica in:

- ex-ante, care se refera la situatia in care, in urma previziunilor realizate de agentii economici, rezulta o situatie de echilibru, o egalitate a cererii cu oferta globale sau numai un echilibru partial; in viitor, aceste variabile pot sa nu atinga valorile anticipate deoarece in orice tip de previziune intervin anumite elemente neasteptate ca urmare a actiunii unor factori care au fost initial neglijati sau a modificarii in timp a factorilor care au fost deja luati in considerare ca determinanti; de aceea, de multe ori, in viitor nu se va verifica relatia de echilibru stabilita initial;

- ex-post, defineste situatia in care la un moment dat se masoara valorile deja inregistrate in trecut de anumite variabile si se constata ca acestea au satisfacut pe o perioada data conditia de echilibru; un astfel de echilibru este si cel contabil, care se realizeaza intotdeauna deoarece in contabilitate functioneaza principiul egalitatii dintre activ si pasiv, dintre debit si credit.

In functie de nivelul de generalitate, echilibrul este:

- individual, cand se are in vedere un singur agent economic;

- partial, la nivelul unei singure piete;

- general, la nivelul ansamblului pietelor.

Echilibrul sau dezechilibrul de pe o piata influenteaza atat starea celorlalte piete, datorita interdependentelor dintre acestea, precum si echilibrul general, intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de ponderea si de importanta fiecarei piete in ansamblu.

Dupa continutul proceselor economice si modul de exprimare a rezultatelor economice, echilibrul poate fi:

- material, care exprima egalitatea intre oferta si cererea agregate, privite sub aspect cantitativ, calitativ si structural;

- valoric, care presupune realizarea concordantei dintre diferite componente valorice ale rezultatelor, precum si intre acestea si cheltuielile facute; se includ aici echilibrul monetar, care vizeaza egalitatea dintre valoarea bunurilor si serviciilor de pe piata si cantitatea de bani aflata in circulatie; financiar, vizand egalitatea dintre resursele financiare si necesitatile de plata ale diferitilor agenti economici; bugetar, care exprima egalitatea dintre veniturile si cheltuielile bugetare; valutar, in cadrul caruia se urmareste concordanta dintre incasarile si platile facute in valuta.

In modelul keynesian, ajustarea se face prin intermediul variatiei cantitatilor pe fiecare dintre cele trei piete, variabilele de baza ale sistemului fiind considerate productia si nivelul de ocupare.

Modelul de echilibru pe piata bunurilor si serviciilor este compus din doua ecuatii:

Y = C + I    si I = S

in care: Y = valoarea productiei; C = consumul; I = investitiile; S = economiile.

Dezechilibrele

1) Ocuparea fortei de munca si somajul

Cererea si oferta de munca

Datorita obiectului sau specific, piata muncii detine un loc deosebit de important in cadrul ansamblului pietelor. Aici se intalnesc cererea cu oferta de munca si se formeaza salariul. Tot aici se stabilesc o serie de masuri pentru asigurarea protectiei sociale a factorului munca. Regulile de functionare sunt aceleasi, dar alaturi de factorii economici, intervin si factori de ordin demografic, care influenteaza in primul rand oferta de munca.

Piata muncii este cea mai reglementata dintre toate pietele, urmarindu-se asigurarea protectiei salariatilor, competitia loiala intre ofertanti prin intermediul sindicatelor si al relatiilor dintre acestea si intreprinderi, organizatiile patronale si stat. Reglementarile trebuie realizate astfel incat sa asigure o mai mare flexibilitate a pietei si incurajarea competitiei loiale, ca premisa pentru cresterea activitatii economice. Toate acestea se rasfrang asupra nivelului de trai al populatiei.

Prin intermediul pietei muncii, datorita confruntarii dintre cererea si oferta de munca, se realizeaza o alocare a resurselor de munca pe activitati si domenii, in concordanta cu cererea, in conditii de eficienta cat mai ridicata.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata si vine din partea firmelor, iar oferta reprezinta munca pe care o pot depune membrii societatii. Atat cererea, cat si oferta de munca se formeaza in conditiile unui anumit nivel al salariului, iar modificarea lor influenteaza marimea salariului.

Munca fiind unul dintre factorii de productie, cererea de munca este o cerere derivata din cererea de bunuri la a caror producere participa. La nivel macroeconomic, este puternic influentata de volumul productiei nationale - direct proportional - si de productivitatea medie a muncii - invers proportional. Alaturi de acesti factori mai actioneaza structura activitatii economice, ritmul introducerii progresului tehnic si ritmul in care se realizeaza cresterea economica.

Oferta este puternic infulentata de factorii demografici, de sistemul de educatie si formare profesionala, de tipul muncii etc.

Piata muncii functioneaza in conditiile cele mai bune atunci cand raportul dintre cerere si oferta este mai aproape de situatia de echilibru. Pentru aceasta, firmele trebuie sa se ocupe de realizarea unei corelatii juste intre salarii si productivitatea muncii, sa caute modalitati de reducere a costurilor materiale, care sa nu exercite presiuni asupra preturilor, iar guvernele sa puna in practica o serie de masuri pentru combaterea dezechilibrelor pe aceasta piata, dar si pentru reducerea inflatiei si corelarea preturilor si salariilor cu cele de pe pietele externe.

Cresterea sau reducerea somajului depind si de puterea de nogociere a reprezentantilor celor angajati. S-a observat ca, in cazul in care sindicatele au fost mai bine organizate si mai putin faramitate, somajul nu a atins cote la fel de mari ca si in celelalte. In plus, masurile de politica economica monetara si fiscala intreprinse de stat in vederea reducerii inflatiei au condus de cele mai multe ori la cresterea somajului.

Tipuri de somaj si indicatori utilizati pentru masurarea acestuia

Somajul este un dezechilibru macroeconomic si reprezinta 'o stare (latura) negativa a economiei, caracterizata intr-un dezechilibru important al pietei muncii, prin care oferta de forta de munca (sau cererea de locuri de munca) este mai mare decat cererea de forta de munca din partea agentilor economici (sau oferta de locuri de munca)'. Acest fenomen afecteaza o parte din populatia activa disponibila.

Somajul poate fi privit si ca rezultat al dezechilibrului de pe piata bunurilor si serviciilor, intrucat cererea de munca este o cerere derivata. In situatia unui deficit de oferta pe piata bunurilor, se va manifesta in paralel o reducere a cererii de munca.

Cauzele care duc la restrangerea numarului locurilor de munca pot tine atat de faptul ca muncitorii refuza sa lucreze daca salariul primit li se pare nesatisfacator in raport cu cu aspiratiile proprii si dificultatea muncii prestate - somajul voluntar -, dar si de faptul ca, in situatia inversa, nivelul prea ridicat al salariilor impus pe piata de sindicate determina firmele sa reduca cererea de munca pentru a nu creste excesiv costurile salariale - somajul involuntar.

J. M. Keynes sustine ca daca libera initiativa este asigurata astfel incat sa nu se produca excese, aceasta are efecte benefice, deoarece va duce la o crestere continua a eficientei economice, iar statul trebuie sa intervina doar pentru a corela inclinatiile marginale spre consum, economii si investitii, ca "singurul mijloc prin care se poate evita distrugerea formelor economice existente". De asemenea, sesizeaza importanta separarii analizei la nivel microeconomic si macroeconomic, orientandu-se asupra acestuia din urma, deoarece, in opinia sa, numai astfel se pot descoperi cauzele care afecteaza negativ valoarea venitului national si modul de dirijare a unitatilor economice. Pe aceasta baza, pot fi luate masuri pentru inlaturarea factorilor destabilizatori, prin actiuni intemeiate pe legile economiei de piata, ale cererii si ofertei si incercand evitarea crizelor de proportii.

La originea fluctuatiilor din cadrul sistemului economiei de piata se afla investitiile si eficienta marginala a capitalului, iar masurile luate de stat pentru corectarea dezechilibrelor trebuie orientate mai ales in aceasta directie.

Somajul presupune persistenta pe piata muncii a unei oferte superioare cererii, ceea ce inseamna ca exista inclusiv situatia in care cresc ambele, dar cresterea ofertei este mai mare decat cea a cererii.

Cele mai des intalnite tipuri de somaj, in functie de cauze, sunt:

- conjunctural sau ciclic, ca urmare a reducerii activitatii economice in timpul crizelor economice sau in perioadele in care se apar anumite conjuncturi nefavorabile, care afecteaza nivelul ocuparii;

- structural, daca se modifica structura activitatii economice in functie de modificarea nevoilor sau a altor factori, noua structura nefiind pe deplin corespunzatoare ofertei de munca; acest tip de somaj este in crestere cand creste viteza de schimbare a structurii cererii sau cand scade viteza cu care forta de munca se adapteaza la schimbare;

- tehnologic, cand este introdus progresul tehnic, iar factorul de productie munca este inlocuit partial cu factorul de productie capital;

- tehnic, de scurta durata, rezultat din intreruperea activitatii ca urmare a unor disfunctionalitati temporare in procesele tehnice de productie;

- tranzitional, in situatia in care reprezentantii ofertei de munca sunt in cautarea unui loc de munca ce necesita aceeasi calificare, dar in care exista conditii mai bune sau a primului loc de munca; se considera ca acest tip de somaj ar persista chiar daca productia nationala s-ar afla la nivelul potential, maxim;

- sezonier, care afecteaza in special anumite ramuri ale economiei nationale (agricultura, constructiile, unele ramuri ale industriei, turismul), cauzat de factorii naturali.

Alaturi de somajul total, exista si cel partial in care locul de munca nu se pierde, dar se reduce durata muncii, ceea ce atrage dupa sine si reducerea veniturilor salariale.

Indicatori utilizati pentru analiza somajului:

- nivelul absolut, care reprezinta numarul de someri (S), adica persoanele care se inscriu in limitele varstei de munca, cauta un loc de munca si sunt disponibile imediat;

- rata somajului, este un indicator relativ, exprimat in procente, in care se compara nivelul absolut cu populatia activa disponibila (PA), respectiv cu populatia ocupata (PO); deoarece indicatorul baza de raportare difera, rezultatele obtinute cu ajutorul celor doua formule sunt diferite:

si

rezultatul primei formule este intotdeauna subunitar (sau mai mic decat 100 %) deoarece numarul somerilor este inclus in PA; in general si rezultatul celei de-a doua formule sa fie subunitar, desi intre cele doua variabile nu exista nici o relatie de incluziune, dar in mod normal, in orice tara ar trebui ca numarul de someri sa nu depaseasca numarul persoanelor angajate; pe piata muncii se considera ca o rata a somajului intre 4 - 6 % arata o stare de echilibru;

-durata somajului, definita ca perioada in care persoana se afla intr-o forma sau alta de somaj;

- structura somajului, care presupune gruparea somerilor in functie de diefrite criterii socio - economice, demografice sau de alta natura; s-a constatat ca somajul este mai ridicat in randul femeilor, al tinerilor - pentru care rata somajului este in medie de aproximativ trei ori mai mare decat pentru alte grupe de varsta.

Rata naturala a somajului este rata somajului inregistrata pe o piata a muncii aflata in echilibru, care se datoreaza in intregime somajului voluntar.

In general, somajul manifesta o tendinta de crestere in perioadele de recesiune si o tendinta de reducere in perioadele de boom. De asemenea, in conditiile intensificarilor fluxurilor economice internationale, nu trebuie neglijat efectul pe care il exercita asupra resurselor de munca interne concurenta de pe piata internationala a muncii.

Indiferent de formele sale, somajul este unul dintre dezechilibrele economice grave, care trebuie sa constituie una dintre prioritatile tuturor guvernelor. 'Din experienta de pana acum, se contureaza concluzii interesante, care privesc neincrederea in retete miracol, cat si necesitatea respectarii unor corelatii necesare intre cresterea economica, productivitatea muncii, utilizarea fortei de munca, durata muncii, cresterea salariilor si dinamica preturilor.'

Ajutorul de somaj. Masuri pentru combaterea somajului

Una dintre problemele la care statul trebuie sa gaseasca raspuns este asigurarea protectiei sociale, acordarea ajutorului de somaj. Acesta este un venit minim asigurat somerilor, care se acorda pe perioade fixe, stabilite prin lege, diferite pe tari si perioade. Este calculat ca pondere fata de salariu, care in general variaza intre 30 - 50 % si care poarta denumirea de raport de inlocuire. Fondurile din care statul acorda aceste ajutoare sunt obtinute de la salariati si din veniturile intreprinderilor. In tara noastra, 1/5 provin de la salariati si 4/5 de la intreprinderi.

Masurile pentru reducerea somajului se refera la o serie de aspecte si vizeaza in principal: calificarea superioara, recalificarea, reconversia profesionala; acordarea de catre stat a unor facilitati pentru infiintarea unor firme; cresterea investitiilor in domenii deficitare; reglementarea migratiei fortei de munca; reducerea duratei vietii active; angajarea pe timp partial sau cu orar atipic. Problema cea mai importanta ramane, insa, realizarea in fapt a cresterii economice, care asigura cresterea gradului de ocupare si a nivelului de trai.

Aplicarea unor masuri de crestere a veniturilor agentilor economici, vizand cresterea cererii si a gradului de ocupare, poate avea ca efect, o crestere a inflatiei. In consecinta, sunt mai sigure masurile referitoare la oferta de munca.

Ca orice fenomen negativ, somajul presupune si existenta unor costuri, intre care cele mai importante sunt legate de pierderea unei cantitati din productia care ar fi putut fi realizata prin neutilizarea unei parti a resurselor de munca, cersterea sumelor pe care statul trebuie sa le aloce pentru acordarea ajutorului de somaj si costurile individuale, suportate de cei care nu gasesc un loc de munca.

2) Inflatia

Conceptul de inflatie si masurarea acesteia

Inflatia reprezinta un proces macroeconomic si social care afecteaza mai mult sau mai putin, direct si indirect, toate statele, progresul economic si social al acestora. Cu toate ca s-a manifestat mai pronuntat abia incepand cu a doua jumatate a sec. XX, de-a lungul timpului, au fost formulate diferite teorii cu privire la natura inflatiei, ceea ce a insemnat si o optica diferita privind prioritatea acordata anumitor masuri de combatere sau reducere a acesteia.

Conform unei definitii recente, inflatia este 'un proces de crestere cumulativa si autointretinuta a nivelului general al preturilor de consum, un mecanism care provoaca variatii multiple de lunga durata, genereaza el insusi cauzele permanentei sale si se exprima prin majorarea celei mai mari parti a preturilor'. In completarea definitiei anterioare, inflatia este considerata si 'o miscare de crestere dispersata a preturilor care se intretine prin sine insasi si care este datorata unei insuficiente relative, la un moment dat, a ofertei spontane in raport cu cererea formulata la preturi curente de la inceputul perioadei analizate'.

Examinand diferitele definitii date inflatiei, aceasta se poate caracteriza ca fiind 'un proces complex, cumulativ, a carui esenta consta in: a) distorsiunea puternica existenta intre procesele monetare si procesele economice reale, intre masa monetara si masa marfurilor si serviciilor puse in circulatie; b) cresterea generalizata a preturilor si c) scaderea puterii de cumparare a banilor'.

Cresterea generalizata a preturilor se masora cu ajutorul indicelui preturilor bunurilor de consum, care arata, de fapt, modificarea valorii produselor tranzactionate pe piata ca raspuns la variatia preturilor.

Pe baza acestui indice se calculeaza rata inflatiei:

R_i = I^P - 100 %

Cresterea preturilor este o crestere de durata si, alaturi de cresterea veniturilor, a puterii de cumparare a masei monetare intr-un ritm mai ridicat fata de cel al volumului bunurilor si serviciilor determina o reducere pe termen lung a valorii banilor.

Este unanim acceptata parerea conform careia inflatia este un proces autointretinut, ceea ce se poate explica prin descrierea spiralei inflationiste. Cresterea salariilor intr-un ritm mai ridicat decat ce la productivitatii factorului de productie munca determina cresterea costurilor medii de productie, ceea ce se reflecta in cresterea preturilor la produsele realizate de aceste firme. Cresterea preturilor conduce la scaderea puterii de cumparare a banilor, ceea ce produce convulsii sociale, iar sindicatele se lupta pentru cresterea salariilor, ceea ce constituie o reluare si o amplificare a fenomenului fata de momentul initial.

Pe termen lung nu se poate realiza nici o legatura intre rata somajului si a inflatiei deoarece somajul este constant si se situeaza la nivelul sau natural. Rezulta o rata stabila a inflatiei, deci rata asteptata a inflatiei este egala cu rata reala si corespunde nivelului potential la venitului national.

Inflatia contemporana inseamna o cerere excedentara, un dezechilibru intre cererea si oferta agregate, determinat de faptul ca masa monetara este prea mare in raport cu volumul de bunuri si servicii oferite pe piata.

Inflatia afecteaza direct sau indirect toti agentii economici ai unei tari. Efectele negative constituie costurile inflatiei. Acestea sunt mai putin grave daca asteptarile privind evolutia inflatiei se dovedesc a fi cat mai apropiate de realitate. Se modifica raportul intre diferitele categorii de venituri obtinute de agentii economic, de diferitele categorii sociale. Sunt afectati in primul rand cei care obtin venituri fixe, creditorii, al caror venit este dobanda, cei care detin hartii de valoare cu dobanzi constante si populatia care a economisit anumite sume de bani, deoarece puterea de cumparare a acestora scade pe masura accentuarii inflatiei.

In plus, inflatia conduce la modificari ale activitatii de productie interne si cursului de schimb, cu efecte negative asupra comertului international si a dezechilibrului dintre cererea si oferta agregate. Alte elemente care pot interveni pe piata mondiala sunt modificarea politicilor vamale, comerciale, fiscale, valutare a tarilor, elasticitatea variabilelor analizate si durata in care acestea se adapteaza modificarilor si factori exogeni, cum sunt cei naturali si sociali.

De asemenea, agentii economici isi modifica comportamentul pe piata in functie de anticiparile pe care le fac despre evolutia viitoare a inflatiei. Se accentueaza activitatile speculative, iar intreprinzatorii vor avea tendinta de a reduce investitiile in activitati productive, ca urmare a lipsei de incredere in moneda nationala si a cersterii instabilitatii mediului de afaceri in general si, pe de alta parte, datorita cresterii dobanzilor practicate de banci la acordarea de credite, inclusiv la cele pentru investitii. Se poate spune ca 'incertitudinile pe care le creeaza inflatia si influentele lor asupra deciziilor si comportamentelor agentilor economici sunt reale si importante, alimentand fenomenele inflationiste'.

Cauzele si mecanismele inflatiei

Tipurile si mecanismele inflatiei descrise de-a lungul timpului in teoria economica pot fi analizate si in functie de cauzele care le determina. In general, sunt considerate drept cauze esentiale ale inflatiei cresterea salariilor, a costurilor de productie, acoperirea deficitului bugetului de stat si balantei de plati externe, acordarea de credite in exces, scaderea volumului de bunuri si servicii tranzactionate.

Inflatia prin cerere are drept cauza cresterea cererii agregate. In cazul in care oferta ramane constanta sau creste mai lent decat cererea, se produce o crestere a cantitatii de marfuri tranzactionata si a gradului de ocupare, dar si o crestere a preturilor, in general intr-un ritm mai ridicat decat cel de crestere a ofertei. Cresterea cererii agregate poate proveni din cresterea veniturilor consumatorilor, reducerea inclinatiei spre economisire, obtinerea unor venituri mai mari in valuta din activitatile externe - ca rezultat al excedentului balantei de comerciale sau al fluxurilor de capital datorate in principal diferentelor dintre ratele dobanzilor de pe diferitele pietele financiare -, care se convertesc in moneda nationala, cresterea cheltuielilor guvernamentale pentru activitati neproductive, acoperirea deficitului bugetului de stat.

Inflatia prin costuri este determinata de cresterea costurilor de productie. Cresterea costurilor are ca efect reducerea ofertei. In situatia in care cererea ramane constanta, se produce o reducere a cantitatii de marfuri oferite si tranzactionate, in paralel cu cresterea preturilor. Costurile pot creste datorita cresterii preturilor capitalului datorita deficitului acestui factor sau devalorizarii monedei nationale, cresterii mai rapide a salariilor fata de cresterea productivitatii muncii, cresterii fiscalitatii.

Inflatia prin structuri determinata de variatiile pe care le pot inregistra cererea, respectiv oferta agregate ca urmare a interventiei diferitelor organizatii sindicale sau patronale, a modificarii legislatiei.

Inflatia importata, cand preturile bunurilor importate au crescut in tarile de provenienta. Aceasta determina fie cresterea indicelui general al preturilor, daca este cazul bunurilor de consum importate vandute pe piata interna, fie cresterea cresterea costului de productie ca urmare a utilizarii factorilor de productie importati, care conduce la cresterea preturilor de vanzare ale produselor.

In functie de marimea ratei inflatiei exista:

- latenta (taratoare) daca rata inflatiei este de pana la 5 %; cresterea preturilor este prea putin evidenta, fiind considerata nesemnificativa;

- deschisa (declarata), cu o rata a inflatiei cuprinsa intre 5 - 10 %; in acest caz incep sa se manifeste fenomene negative, dar este considerata totusi benefica deoarece cresterea preturilor si excedentul de masa monetara le ofera posibilitatea agentilor economici sa-si dezvolte activitatea;

- hiperinflatie (galopanta), rata inflatiei este cu mult peste 10 %, iar dezechilibrele macroeconomice si sociale se agraveaza semnificativ.

Cand se analizeaza inflatia in corelatie cu cresterea economica, se pot defini:

- stagflatia, care presupune persistenta inflatiei concomitent cu o crestere economica zero sau foarte redusa;

- slumpflatie, cand inflatia coexista cu descresterea economica.

Fenomenele opuse inflatiei sunt:

- deflatia, caracterizata prin reducerea cererii excedentare si apropierea cererii agregate de volumul si structura ofertei agregate;

- dezinflatia, determinata de reducerea preturilor, a ratei inflatiei, fenomen care se constata tot mai rar in realitatea economica.

Inflatia se manifesta diferit in timp si spatiu, iar analiza sa presupune corelarea, in special pe termen lung, a unui complex de factori economici, sociali si politici interni si internationali, in contextul amplificarii relatiilor internationale. Agentii economici vor resimti o serie de efecte determinate de cresterea preturilor care implica reducerea veniturilor reale, modificarea veniturilor prin diferentele dintre ratele de crestere a surselor de venit, redistribuirea bogatiei intre diferitele categorii de agenti economici si neincrederea in ameliorarea situatiei, cresterea incertitudinii, care ii impulsioneaza spre specula.

Deoarece consecintele inflatiei sunt in cea mai mare parte negative, guvernele sunt preocupate de protectia sociala a populatiei importiva acestora, in paralel cu practicarea unor masuri, pe multiple planuri, de combatere a inflatiei.

Masuri antiinflationiste

In vederea combaterii acestui grav dezechilibru prezent in toate economiile de piata contemporane, guvernele trebuie sa utilizeze o serie de parghii, sa promoveze un complex de masuri de natura diferita. 'Lupta contra inflatiei nu poate avea efecte durabile, decat daca ea ataca radacinile acstui fenomen, cauzele multiple si adanci ale cresterii preturilor.' Aceste masuri trebuie sa urmareasca reducerea decalajului dintre cererea si oferta agregate, reducerea masei monetare in circulatie, cresterea ofertei de bunuri si servicii.

Masurile de protectie impotriva efectelor inflatiei se refera la asigurarea unor venituri mai mari pentru populatie, care includ cresterea salariilor, a alocatiilor, a pensiilor si a altor categorii de venituri, care, de fapt, pe termen lung, conduc la accentuarea inflatiei deoarece se bazeaza pe cresterea masei monetare in circulatie, fara acoperire in bunuri si servicii. Conform unor opinii, indexarea veniturilor populatiei nu ar reprezenta o cauza a inflatiei deoarece se realizeaza dupa ce preturile au crescut. Totusi, reprezinta o avansare pe spirala inflationista.

Masurile pentru reducerea inflatiei se refera fie la cresterea si imbunatatirea ofertei de bunuri si servicii, fie la reducerea masei monetare in circulatie

Pentru imbunatatirea ofertei, trebuie avute in vedere masurile care conduc la apropierea acesteia de cerere, din toate punctele de vedere. Cresterea si imbunatatirea structurala a ofertei se poate realiza prin introducerea progresului tehnic, fabricarea de produse noi, cresterea calitatii produselor, cresterea cantitatii pentru produsele cerute pe piata.

Reducerea masei monetare aflata in circulatie pe piata se poate realiza prin: descurajarea creditarii ca urmarea a cresterii ratei dobanzii la creditele acordate; descurajarea cresterii salariilor si preturilor in general; cresterea impozitelor, dar corelata cu posibilitatea de crestere a productiei; restrictionarea creditului; cresterea taxei scontului; reducerea emisiunii monetare; vanzarea de valuta de catre banca nationala; vanzarea hartiilor de valoare de catre banca nationala, ceea ce conduce la cresterea ratei dobanzii; cresterea rezervei obligatorii a bancilor etc.

Politica monetara si cea fiscala pot fi considerate politici de control al cererii agregate, diminuand inflatia prin cerere, avand drept tinta reducerea acesteia. Reducerea cheltuielilor publice sau a veniturilor prin cresterea impozitelor sunt elemente care conduc la reducerea cererii agregate. Interventia directa a statului asupra preturilor si a salariilor, franand cresterea acestora, au drept scop reducerea inflatiei prin costuri.