Economia cunoasterii

1. Societatea cunoasterii

Economia viitorului va fi in linii generale cu totul diferita de ceea ce este astazi. Aceasta noua economie isi va gasi suportul in progresele stiintei si tehnicii, in tehnologiile viitorului, care ar trebui sa functioneze prioritar in functie de cerintele de mediu. Aceasta tendinta se manifesta cu precadere in industria informatica.

Economia viitorului, pe de alta parte, va trebui sa fie mult mai eficienta decat cea de astazi; motivatia este cunoscuta deja: populatia creste mereu, iar resursele sunt adesea limitate, chiar daca in prezent are loc o importanta mutatie in locul si rolul factorilor de productie.

Este vorba de procesul de creare a unui nou mod de civilizatie (avand la baza mai ales elemente ce decurg din stiinta si tehnica), dar care se va gasi intr-un permanent conflict cu celelalte civilizatii existente astazi, care si ele incearca sa isi extinda influentele.

In societatea informationala, resursa economica de baza, nu mai este nici capitalul, nici pamantul, nici munca fizica. Este si va fi cunoasterea.

1. Societatea cunoasterii

In anii '90, in contextul amplelor schimbari tehnologice si sub presiunea globalizarii economice, a inceput sa fie tot mai utilizat conceptul de societate a cunoasterii. Trasatura fundamentala a economiei mondiale este astazi evolutia rapida spre globalizare si folosirea tehnologiilor informationale si ale comunicatiei. De aceea politicile cunoasterii - cercetarea, inovarea, educatia si formarea profesionala - sunt de o importanta exceptionala pentru viitorul Uniunii in tranzitie spre o Europa a cunoasterii.

Societatea cunoasterii o inlocuieste progresiv pe cea industriala, care a inlocuit-o, la randul ei, pe cea agrara, ultimele doua fiind axate pe productia valorilor materiale.

Societatea cunoasterii este cea in care informatia semnifica puterea in sensul cel mai general - indiferent ca este vorba de cea politica, cea economica, cea financiara - obtinerea, stapanirea si valorificarea superioara a informatiei, fiind astfel cheia de bolta a acestei societati [48 ]. Ea conorganizatie celebra maxima, emisa cu peste trei secole si jumatate in urma de Francis Bacon, "cunoasterea inseamna putere". Ea constituie apogeul dezvoltarii societatii omenesti, in care cunoasterea este ultima si cea mai inalta sursa fundamentala a puterii sociale, succedand altor surse ce au marcat dezvoltarea societatii omenesti - violenta (forta) si bogatia (banul) [55]. Cunoasterea inseamna putere de inalta calitate, asa cum o defineste sugestiv A. Toffler, intrucat este foarte versatila, amplifica in masura apreciabila forta si bogatia, este eficienta, face ca forta si bogatia sa depinda de ea. Societatea viitorului si, implicit, mediul viitor al organizatiii, vor fi axate pe cunoastere, pe valorificarea in cea mai mare masura a acesteia.

Societatea cunoasterii are cateva trasaturi definitorii care o disting net din punct de vedere calitativ de modelele precedente de societati (tabel nr. 1).

Trasaturile societatii cunoasterii (exemple)

Tabelul nr.1

De observat ca unele caracteristici ale societatii cunoasterii sugereaza potentialul acesteia pentru:

realizarea performantei ridicate a functionarii statului de drept democratic;

realizarea conditiilor de functionare performanta a pietii;

realizarea cresterii bunastarii sociale, respectiv a nivelului de trai al populatiei

Societatea cunoasterii confera noi dimensiuni procesului invatarii. Acesta nu va mai fi cantonat exclusiv in scoli si institutii de invatamant. Centrul de greutate al invatarii se va transfera progresiv din scoli spre organizatii si institutii, de la scolari, liceeni si studenti catre salariati. Fiecare organizatie si institutie care utilizeaza salariati va deveni, astfel, o a doua scoala, in care diverse forme de instruire vor constitui moneda curenta: invatarea salariatilor cum sa invete; rotirea specialistilor in domenii ale specialitatii lor si in alte domenii; lucrul in "echipe de interventie" (task force) incrucisate functional; participarea la cursuri si seminarii periodice, la reuniuni periodice de reflectie, la sedinte de stimulare a creativitatii; efectuarea de stagii de specializare si de vizite de studii, studiul individual continuu pe baza de programe actualizate etc.

In societatea bazata pe cunostinte schimbarile sunt mai consistente si se succed intr-un ritm care se accelereaza continuu. Iar aceste schimbari se concentreaza in cateva mari directii care, chiar daca nu pot fi considerate exhaustive, dau o imagine suficient de clara asupra provocarilor viitorului si a impactului pe care acestea le vor avea asupra existentei si activitatii organizatiilor.

Accelararea ritmului inovarilor de noi produse/servicii, a proliferarii acestora, a schimbarilor politice si sociale

Statisticile ultimelor decenii indica cresteri abrupte, de multe ori exponentiale, ale schimbarilor demografice (de exemplu, imbatranirea populatiei in unele tari dezvoltate), structurii fortei de munca (de exemplu, modificarea raportului dintre "gulerele albe" si "gulerele albastre"), inzestrarii tehnice a muncii (de exemplu, cresterea ratei capitalului fix pe muncitor), nivelului de trai in majoritatea tarilor lumii (de exemplu, reducerea ponderii cheltuielilor familiale cu alimentatia si cresterea celor destinate achizitionarii bunurilor de folosinta indelungata) etc.

In conditiile actuale sunt considerate ca sectoare industriale prioritare urmatoarele: mijloace de tehnica de calcul si birotica electronica de varf, mijloace mass-media si audiovizuale, edituri si poligrafie, aparatura de telecomunicatii. Printre factorii care au influentat dinamica acestor industrii se pot enumera, pe langa avansul cunostintelor tehnologice, gradul de saturare a unor piete asociat evolutiei structurii cererii, impactul masurilor de politica industriala si al masurilor de restructurare intreprinse de societatile producatoare, impactul legislatiilor de protectie mediului, influenta mediului economic si a progresului tehnico-stiintific.

Ramurile industriale asociate societatii bazate pe cunostinte pot fi clasificare astfel :

A.     Ramuri strategice

Cele care asigura functionarea unui-sistem socio-economic national chiar si in conditii de instabilitate sociala, politica (alimentara, subramuri ale industriei textile, de medicamente, subramuri ale industriei constructoare de masini sau ale industriei energetice, de armament, etc.)

Cele care care sustin infrastructura unei tari si productia de energie a acesteia (prelucrarea combustibililor, industria extractiva, distributia de energie termica si electrica).

B. Ramuri cu specializare a productiei relativ la piata internationala - pentru care indicele calculat de specializare a productiei in raport cu Uniunea Europeana este sensibil mai mare decat unitatea si in care se accentueaza aceasta specializare pe fondul cresterii eficientei

industria de prelucrare a pielii si de incaltaminte

industria confectiilor de textile

industria de prelucrare a nemetalelor

C. Ramuri cu specializare a exporturilor relativ la comertul mondial

industria de prelucrare a lemnului si cea de mobilier

industria produselor textile de baza

ramuri cu tendinta de crestere a importurilor pentru care ponderea productiei industriale este relativ mare.

Evolutia unor astfel de ramuri este incerta, de obicei, prezentand variatii ale ritmului de crestere a productiei in functie de cererea interna si externa si fiind foarte sensibile la evolutia preturilor mondiale (de exemplu, constructiile de masini si echipamente).

D. Ramuri cu tendinte accentuata de crestere pe piata internationala, esentiale pentru sustinerea infrastructurii in viitor: echipamente de birotica si tehnica de calcul, aparatura de telecomunicatii si radio, edituri-poligrafie, mijloace de transport rutier si aerian cu accesoriile acestora.

Datorita caracterului de bun public al cunoasterii si dimensiunilor globale ale competitiei in producerea si comercializarea acesteia, statul trebuie sa se implice activ in crearea premiselor construirii unei societati a cunoasterii (in principal, prin investitii in cercetarea fundamentala si in finantarea invatamantului public, dar si printr-o politica activa, de creare a unei culturi a cunoasterii). Beneficiile economice si sociale ale investitiilor in dezvoltarea cunoasterii si/sau in calificarile profesionale neputand fi prefigurate pe termen scurt, sunt uneori considerate drept cheltuieli neproductive, facute ca obligatie sociala si nu ca investitii reale, ce pot aduce venituri socio-economice mari si externalitati pozitive. De fapt, cheltuielile publice pentru educatie "difera in mod fundamental de cheltuielile guvernamentale pentru protectie sociala si medicala intrucat nu sunt cheltuieli de intretinere a capitalului uman, ci de dezvoltare a acestuia'. Investitia in educatie poate sa reduca necesitatea de a se cheltui mai mult din venitul public pentru sanatate, protectie sociala si justitie. O crestere a gradului de educatie reduce cheltuielile publice pentru prevenirea crimelor, a incendiilor, pentru sanatate publica si ingrijire medicala.

Descentralizarea crescanda a activitatii economice si sociale, sporirea importantei autoritatilor publice locale.

Multiplicarea centrelor de decizie, departe de a slabi sistemul social, il fortifica prin insusi faptul ca sistemele birocratice uriase pe care le presupun structurile centralizate se reduc treptat, iar deciziile sunt luate in conditiile cunoasterii mai bune a realitatilor. Rezolvarea problemelor energetice la nivel local, focalizarea campaniilor promotionale pe piete regionale, avantul conceptului dezvoltarii regionale sunt doar cateva dintre cele mai recente tendinte care anticipeaza schimbarile profunde, iminente, in aceasta directie.

Factorul uman se afla in centrul procesului de producere a cunoasterii. Cel mai important factor de productie devine fiinta umana - cheia competitivitatii sta in capacitatea indivizilor si a grupurilor de a produce cunoastere si a o utiliza in mod eficient. Rolul central acordat actorului social, individ sau colectivitate, in producerea cunoasterii, modifica perceptia privitoare la avutia productiva a natiunilor.

Aceasta noua realitate impune un tratament diferit aplicat capitalului uman in calitate de factor de productie, tinand cont de faptul ca el difera de celelalte categorii de factori de productie prin urmatoarele trasaturi caracteristice:

a. Spre deosebire de capitalul fizic capitalul uman nu poate deveni proprietatea unui alt individ decat insusi subiectul ce detine calificarea, educatia sau cunoasterea respectiva. In schimb, el este mai mobil si mai maleabil in utilizare decat orice alta categorie de factor de productie;

b. Spre deosebire de pamant si resursele naturale, care sunt un dat natural, capitalul uman se creeaza cu aceleasi fonduri de investitii ca si capitalul fizic, dar investitiile in capitalul uman necesita un orizont de timp mult mai mare inainte de a deveni productive. In schimb, ratele venitului din investitiile pentru calificare sunt de peste doua ori mai mari decat cele pentru investitiile in uzine si echipamente productive.

c. Daca alte categorii de resurse pe masura ce se consuma determina diminuarea profiturilor, capitalul uman functioneaza conform altui principiu: de obicei, valoarea activitatii oamenilor creste pe masura ce ei capata experienta. Cei care au avut sansa unei pregatiri foarte bune, urmata de o perioada de experienta la locul de munca, avand o activitate complexa, pot sa devina tot mai valorosi cu timpul, fiind greu de depasit de altii. De fapt, avantajele lor se pot prelungi peste generatii, atunci cand castigurile lor suplimentare sunt investite in studiile copiilor lor. Din aceste motive, investitia in capitalul uman devine strategica pentru orice tara ce urmareste sa-si creeze o economie a cunoasterii, avand in vedere tendinta generala de crestere a cererii de forta de munca mai instruita in toate ramurile industriale si de personal foarte inalt calificat in sectorul serviciilor de specialitate bazate pe infrastructura informatiei.

Acutizarea problemelor ecologice

Accelerarea dezastrelor ecologice produse in ultimele doua-trei decenii (reducerea fondului genetic al planetei prin disparitia unor specii de plante si animale, saracirea solurilor, poluarea marina ca urmare a deversarilor de hidrocarburi si de substante nocive, fenomenele ingrijoratoare de epuizare a resurselor neregenerabile, desertificarea, aparitia gaurilor in stratul de ozon al Pamantului etc.), asociata cu tendinta de accentuare a epuizarii resurselor, au impus progresiv in constiinta factorilor de decizie politica si economica si a opiniei publice mondiale conceptul de dezvoltare sustenabila, viabila. Acesta este un concept ecologic cu implicatii economice, intrucat postuleaza dependenta cresterii economice si a bunastarii oamenilor de disponibilitatea resurselor naturale.

2. Economia bazata pe cunostinte

Economia bazata pe cunostinte reprezinta un nou tip de economie, radical deosebita de economia de tip industrial sau.

Structura economiei bazata pe cunostinte evolueaza de la resurse, procese, produse si sisteme de distributie materiale la resurse, procese, produse si sisteme de distributie simbolice Intr-o asemenea economie, 'ce se bazeaza mai mult pe conversia bunurilor intangibile decat pe a celor materiale in produse si servicii cu valoare adaugata inalta, produse si servicii vandute si consumate pe toate pietele mondiale de succes, primele tari ce isi vor moderniza sistemul lor de productie se vor bucura, fara indoiala, de avantajul primului venit, asa cum s-a intamplat cu acele tari ce au realizat primele revolutia industriala'.

Un element esential al acestei schimbari este modificarea accentului pus asupra diferitelor componente ale stocului de capital existent in economie. Astfel, capitalul natural (resursele naturale si mediul inconjurator), o resursa, in mare masura, neregenerabila, si capitalul produs de om (capitalul fizic si activele financiare), capital regenerabil pe termen scurt, sunt tot mai mult substituite de capitalul uman si capitalul social, resurse practic inepuizabile.

Trasaturile definitorii ale economiei bazate pe cunostinte sunt urmatoarele:

Primordialitatea cunostintelor in toate sferele activitatii economice, datorita impactului decisiv pe care il au asupra functionalitatii si performantelor. In procesele de productie cunostintele reprezinta un input mai important decat pamantul, banii sau munca ;

Concentrarea activitatilor economice, nu asupra producerii de bunuri, ci asupra tratarii informatiilor, acumularii cunostintelor si producerii de bunuri-cunostinte ;

Fundamentarea activitatilor economice nu in primul rand pe resurse tangibile (pamant, cladiri, echipamente), ci pe resurse intangibile, reprezentate de cunostinte si de mintile oamenilor competenti ;

Capitalul cunostinte este un capital special, intangibil, fluid, a carui posesiune in exclusivitate este dificil de asigurat si care poate fi preluat si reutilizat ;

Proliferarea echipamentelor si produselor simbolice, concomitent cu diminuarea relativa a produselor fizice; produsele simbolice se bazeaza pe informatii, a caror valoare este independenta de caracteristicile fizice ale acestor bunuri*. Cardurile, comertul electronic, bankingul electronic, pachetele de programe pentru calculatoare etc. reprezinta categorii de produse simbolice care vor predomina in economia bazata pe cunostinte ;

Demasificarea productiei, in sensul eliminarii necesitatii de a concentra cantitati mari de resurse fizice si umane intr-o organizatie, pentru a putea genera performante economice. Primii pasi s-au facut prin sistemele, "just in time", prelucrarea bazata pe integrarea computerelor etc.;

Disparitia treptata a frontierelor dintre activitatile din cadrul organizatiii si dintre organizatii la nivel sectorial, regional, national si international. Organizarea centrata pe diviziunea muncii si ierarhie cedeaza locul organizarii fundamentata pe munca in echipa, interschimbabilitatea sarcinilor si functionalitatea interdepartamentala. Se diminueaza treptat diferentele si granitele dintre diverse domenii de activitate si regimuri, in contextul internationalizarii activitatilor ;

Ponderea majoritara, in continua cresterea a sectorului de servicii, in ansamblul economiei, in detrimentul sectorului de productie.

Unitatile de productie specifice economiei cunoasterii sunt parteneriatele de idei ce imbina capacitatea de a produce cunoastere cu mecanismele diseminarii ei cat mai largi si stimuleaza capacitatea societatii de a o absorbi si de a o utiliza.

Fireste, aceste trasaturi ale economiei bazate pe cunostinte nu sunt exhaustive si unele dintre ele se percep mai greu datorita strictetii si capacitatii absorbtive implicate. In ansamblu, ele ofera o imagine suficient de conturata pentru a sesiza specificitatea economiei bazate pe cunostinte si diferentele de esenta vizavi de economia care predomina in prezent.

2. Cunoasterea-principala forta motrice in noul mileniu

In ultimele decenii are loc a expansiune a conceptului de "noua economie" ca un nou tip de abordare legat de stiinta economica.O parte a economistilor considera ca economiile moderne sunt mai degraba sisteme adaptative dinamice decat sisteme inchise de echilibru asa cum s-a crezut multa vreme.Dintre acestia,ii mentionam pe Kenneth Arrow,laureat al Premiului Nobel si unul dintre primii initiatori ai modelului modern neo-clasic si pe Brian Arthur de la Santa Fe Institute.

Uneori noua economie este cunoscuta si sub denumirea de scoala economica de la Santa Fe intrucat o mare parte a economistilor preocupati de complexitate sunt afiliati la centrul de cercetari interdisciplinare din cadrul acestui institut.Complexitatea specifica mediului economiei moderne i-a determinat pe unii autori sa pledeze pentru o noua abordare a economiei de baza unui sistem adaptativ dinamic.De aceea uneori economistii care studiaza noua economie mai sunt numiti si economisti ai complexitatii.Acesti economisti sustin ca economiile sunt asemeni sistemelor biologice urmand aceleasi legi fundamentale. Aceste legi se vor manifesta diferit in economie si in biologie,dar,daca vom putea sa imbunatatim nivelul de intelegere al acestora ,atunci vom beneficia de posibilitatea de-a ne apropia intr-o mai mare masura de mecanismul de functionare al pietelor si firmelor.Diferenta dintre abordarea echilibrului in economia clasica si in noua economie este prezentata foarte sugestiv de catre Ilya Prigogine :"Economia clasica pune accent pe stabilitate si echilibru.Astazi se observa existenta instabilitatii ,a fluctuatiilor si a tendintelor evolutioniste care se manifesta practic la toate nivelele. Ne aflam in fata unui univers mult mai complex si mai structurat decat ne-am putut imagina vreodata.Sfarsitul acestui secol se asociaza cu nasterea unei noi viziuni asupra naturii si stiintei care aduce omul ceva mai aproape de natura ,o stiinta care face din inteligenta si creativitatea umana o expresie a unei tendinte fundamentale in univers.Se deschid astfel noi perspective pentru cercetarile interdisciplinare."

In noua economie si in societatea cunoasterii bunurile intangibile precum cunostintele si managementul informatiei si cunoasterii devin noul nucleu al competentelor.In opinia profesorului Quash de la London School of Economics,ne aflam intr-o lume care pune accent pe valoarea economica a bunurilor intangibile.Avem de-a face cu "domenii cognitive" in care ideile valoreaza miliarde,in timp ce produsele costa tot mai putin.

In viziunea lui Peter Drucker,in viitor altii vor fi factorii de succes:"Factorii traditionali de productie -pamantul,munca si capitalul-nu au disparut.Dar ei au devenit secundari.Cunoasterea devine singura resursa cu adevarat relevanta astazi."Noua economie reclama o regandire a teoriei factorilor de productie.Cunoasterea devine componenta esentiala a sistemului de dezvoltatre economica si sociala contemporan.Difuzarea inovatiilor si convergenta tehnologiilor de varf vor juca un rol cheie in accelerarea importantei cunoasterii in contextul procesului de globalizare."

Conceptele moderne de "e-economics" si comert electronic reclama apelarea la un nucleu al competentelor unde cunoasterea va fi principala forta motrice.Noua economie presupune acordarea unui interes sporit asa-numitei societati a cunoasterii,anagajatului/salariatului care are cunoastere,capitalului intelectual,precum si organizatiilor care invata.

Cunoasterea a fost intotdeauna extrem de importanta ,nu in zadar suntem homo sapiens.De-a lungul istoriei,victoria a fost in mainile celor care au folosit cunoasterea,fiind constienti de potentialul ei de neegalat:printre acesti castigatori se numara razboinicii primitivi care au invatat sa faca arme din fier,oamenii de afaceri din Statele Unite,care,timp de o suta de ani,sunt beneficiarii celui mai bun sistem de scoli publice din lume,cu o mana de lucru extrem de bine educata,si bineinteles lista poate continua.Dar cunoasterea este mult mai importanta decat inainte,pentru ca ne aflam in mijlocul unei revolutii economice ce da nastere Erei Informatiilor.

Cunoasterea,spre deosebire de munca, pamant si capital, este un activ care se apreciaza pe masura utilizarii.Cu cat sunt utilizate mai mult,cu atat cunostintele devin mai efective si eficiente.In opinia lui Karl Erick Sveiby, in noua economie,cunoasterea are patru caracteristici:

- este tacita;

- este orientata spre actiune;

- se bazeaza pe reguli;

- se modifica in mod constant.

O organizatie bazata pe cunoastere poate insufla un nou spirit antreprenorial intr-o organizatie si ii poate motiva pe top manageri sa fie preocupati sa transforme organizatia astfel incat aceasta sa devina capabila sa capteze,sa aplice si sa dezvolte valoarea ca urmare a implementarii unor tehnologii performante.Cunostintele si tehnologiile avansate pot transforma seminifcativ economia unei natiuni.

Cunoasterea impreuna cu informatia sunt armele termonucleare,competitive ale zilelor noastre.Cunoasterea este mai puternica si mai valoroasa decat resursele naturale si marile fabrici.Sa luam exemplul companiilor Microsoft si Toyota care nu au devenit ceea ce sunt astazi pentru ca au fost mai bogate decat IBM si General Motors.Chiar din contra.Dar au avut un lucru mult mai pretios decat activele fizice si financiare.Au avut capital intelectual