Formele pietei. rol si functii - tipurile de piata

FORMELE PIETEI. ROL SI FUNCTII - TIPURILE DE PIATA

Piata reprezinta acel mecanism prin care se regleaza (si autoregleaza) procesele care caracterizeaza viata economica.

Piata contemporana se prezinta ca un sistem complex format din componente interdependente si care intra în relatii operationale cu celelalte componente ale sistemului economic social.

La nivelul pietei se întrepatrund numeroase fluxuri economice, începând cu cel de marfuri si servicii si continuând cu cel de moneda si miscarea resurselor financiare ale sistemului si subsistemelor implicate.

Formele si functiile pietei

A. Conceptul de piata

Sensurile utilizarii conceptului de piata:

loc, real sau imaginar, de întâlnire a cererii si ofertei;

spatiu sau areal geografic real în care se opereaza tranzactii de schimb;

sau

- sistemul relatiilor si tranzactiilor de vânzare-cumparare care se defineste în spatiu si timp determinate.

Despre acest concept, profesorul Virgil Madgearu sublinia: „în sens larg, prin piata întelegem totalitatea legaturilor stabilite în mod regulat între cumparatori si vânzatori, cu scopul compensarii ofertei si cererii”.

În „Vocabularul economic si financiar” (aparut în 1994 la „Editura Humanitas”) se arata ca:

în primul rând, piata reprezinta un contract care comporta vânzarea si cumpararea sau închirierea de bunuri si servicii sau capitaluri;

în al doilea rând, piata reprezinta si locul de întâlnire între oferta si cererea de bunuri, servicii sau capitaluri.

Prin extensie despre piata se poate afirma ca:

piata reprezinta ansamblul operatiunilor care intereseaza un domeniu sau un loc de schimburi;

piata releva situatia si evolutia ofertei si a cererii într-un domeniu dat;

piata cuprinde ansamblul conditiilor care dirijeaza productia si comercializarea unui produs;

piata reprezinta zonele de productie precum si debuseul virtual pentru producatori.

Din punctul de vedere al legislatiei antimonopoliste Comitetul National al Curtii Supreme de Justitie al Statelor Unite ale Americii, a facut mai multe precizari cu privire la notiunea de piata si anume:

piata reprezinta sfera rivalitatii concurentiale în cadrul careia transferul decisiv al afacerilor cumparatorilor de la un ofertant al bunurilor si serviciilor la altul poate avea loc în mod liber;

pentru a putea determina daca o firma (sau un grup de firme) care actioneaza concentrat are putere de monopol, piata va include toate firmele a caror productie are un efect asupra preturilor, atât de imediat si de substantial, încât actiunile unui grup nu pot fi explicate fara referinta directa si constanta la un alt grup.

Evolutia temporara a schimburilor de bunuri si servicii într-un anumit areal definit geografic, populational si prin aceasta traditional, a generat în mod istoric pe acel teritoriu aparitia pietei nationale. F. Brandel, în lucrarea „Timpul lumii” aparuta la Bucuresti, în 1989 afirma: „Nici o alta notiune nu pare sa se contureze mai firesc decât notiunea clasica pe piata nationala”. Acelasi autor prin echivalarea conceptului de „piata nationala” cu „coerenta dobândita a unui spatiu economic dat” prin rolul hotarâtor al cresterii productiei agricole si neagricole si accelerarea schimburilor de astfel de produse si servicii conchide: „Piata nationala a fost unul dintre cadrele în care s-a elaborat, sub impactul factorilor dinauntru si din afara, o transformare esentiala pentru declansarea revolutiei industriale” cu toate efectele embrionare ale aparitiei „pietei internationale”.

Prin: - dezvoltarea schimburilor economice între economiile nationale (vaporul, motorul cu ardere interna, motorul Diesel, etc.), piata a capatat si un caracter international.

Se au în vedere:

miscarea crescuta a materiilor prime brute sau slab manufacturate (conservare provizorie în vederea transportului) catre toate metropolele aflate în capacitate de prelucrare prin efectele imediate si de durata a revolutiei industriale.

aparitia diviziunii internationale muncii care împartea lumea în state industriale si state agricole (V. Madgearu – cursul despre piata).

Asadar:

în economiile dezvoltate contemporane, s-a ajuns ca piata sa reprezinte mecanismul economico-social principal prin care se orienteaza activitatea agentilor economici si alocarea resurselor în procesul de dezvoltare;

piata se prezinta ca un sistem complex în care se interactioneaza si se conditioneaza reciproc legile si mecanismele clasice ale pietei – cererea, oferta, preturile – cu institutiile cu functii de reglare, precum si cu o constiinta de masam juridica si economica în decursul unui proces îndelungat de instituire si de practica.

Retinem ca:

în unele tari piata s-a format în conditiile unei economii deschisa spre economia mondiala si piata mondiala;

în altele s-a abordat un model autarhic în care dezvoltarea economica s-a sprijinit pe importante masuri de protectie a pietei interne (permitibilitatea complexului de resurse cvasitotale ale arealului national în corelatie cu o politica economica restrictiva deschiderilor catre import si relaxata catre export).

B. Tipurile de piata

Criteriile de determinare ale tipurilor de piata se constituie dupa:

forma fizica a produsului marfa care face obiectul schimbului. Ca atare, în functie de aceasta se pot distinge pietele principalelor produse cum sunt: piata cerealelor, paiata cafelei, piata aurului, piata automobilelor, piata calculatoarelor.

Natura economica a produselor ce fac obiectul schimbului si particularitatilor relatiilor economice generate. În acest sens, se pot distinge:

b.1. – piata marfurilor cu piata bunurilor de consum, piata bunurilor de investitii, piata materiilor prime, etc. (preturi);

b.2. – piata serviciilor (tarife);

b.3. – piata monetara (miscarea masei monetare)

b.4. – piata financiara, a capitalurilor si hârtiilor de valoare (transferuri sau circulatia banilor);

b.5. – piata valutara (cursul de schimb);

b.6. – piata fortei de munca sau piata muncii (oferta si cererea de munca – salariul).

Spatiul geografic sau aria de extindere se pot grupa urmatoarele tipuri de piata:

c.1. – piata locala (judeteana, regionala, etc.);

c.2. – piata nationala;

c.3. – piata continentala (sud americana, asiatica, etc,);

c.4. – piata mondiala.

Dupa modalitatile în care se realizeaza tranzactiile de schimb în economiile contemporane, se fac distinctii între:

piata, ca loc în spatiu real, în care se deruleaza sau se convine schimbul (hale, târguri, burse);

piata ideala (sau virtuala), rezultata prin ansamblul operatiilor si contractelor încheiate prin mijloace de comunicare (telefon, fax, e-mail, etc.).

B) Formele si structura pietei

Functie de forma pe care o îmbraca cele doua tipuri de concurenta, se disting doua tipuri de piete:

piata cu concurenta perfecta

Are urmatoarele caracteristici:

atomicitate perfecta – exista un numar mare de producatori si consumatori de puteri aproximativ egale (numar mare si putere mica);

transparenta perfecta – toti agentii economici cunosc perfect cererea si oferta;

omogenitatea libera pe piata – existenta pe piata a unor produse echivalente:

intrarea si iesirea libera pe piata – eficienta producatorului este determinata strict economic:

- intra pe piata când Cp< p, iese pe piata când Cp>p, în care avem Cp = cost de productie, iar p = pret.

În cazul acestui tip de piata cererea si oferta sunt:

fluide (daca se manifesta toate cinci caracteristicile);

rigide (daca nu se întrunesc cele cinci caracteristici).

Piata cu concurenta imperfecta:

Piata cu concurenta imperfecta este tipul de piata prin care se caracterizeaza realitatea economica adica, atât producatorii (ofertantii), cât si consumatorii (cumparatorii), pot influenta pretul.

Formele pietei cu concurenta imperfecta sunt:

Piata cu concurenta monopolistica caracterizata prin:

numar mare de producatori si consumatori;

diferentierea produselor si deci, pierderea omogenitatii acestora;

satisfacerea cererii datorita posibilitatilor mari de alegere pe care le are consumatorul.

Piata cu concurenta oligopol pe care:

Piata cu concurenta de monopol pe care:

oferta unui produs este concentrata la un singur producator care se manifesta pe piata dupa cum urmeaza:

stabileste nivelul preturilor;

controleaza piata fara a putea determina cantitatea de produse vândute ce depinde de puterea de cumparare (solvabilitatea) cumparatorilor;

pretul de monopol este mai mare decât pretul practicat pe piata monopolista sau oligopolica.

Pe acest tip de piata concurenta dispare si se instaureaza dictatura producatorului asupra consumatorului cu efecte negative asupra satisfacerii diferitelor niveluri de solvabilitate ale cererii. În tarile dezvoltate s-au instituit legi antitrust pentru atenuarea tendintei de monopolizare a productiei unor bunuri.

Piata cu concurenta monopsonica în care cumparatorul poate influenta pretul produsului atunci când:

exista putini cumparatori (oligopson) sau

exista un singur cumparator (monopson).

În realitate, atât monopolul absolut, cât si lipsa concurentei se întâlneste mai rar.

În tarile cu economie de piata dezvoltata oligopolul a devenit o forma de piata foarte frecventata. Ea este întâlnita atât în ramurile cu produse standardizate (otel, aluminiu, aliaje feroase si neferoase, etc.), cât si în ramuri care realizeaza produse mult diferentiate (automobile, avioane, produse petroliere, etc.).

Având în vedere importanta actuala a pietelor concurentiale de tip oligopol (care în fond poate chiar si defineste conceptul politic de „economie sociala de piata”, retinem ca:

fiecare firma trebuie sa ia în considerare reactiile rivalilor sai pentru a-si formula propria politica de preturi. Apare asadar, interdependenta conjuncturala a firmelor ca un element esential al unei piete de forma oligopolului.

În mod sintetic, piata de oligopol se prezinta astfel:

ca atare, satisfactia cumparatorului poate fi pozitiva sau negativa, functie de gradul subiectiv de realizare a dezideratelor autoconcepute.

Putem mentiona ca:  în realitatea economica vânzatorii cauta sa diferentieze produsele destinate satisfacerii aceluiasi tip de nevoi. Diferenta se poate referi la calitatea fizica a unui produs, la formarea de prezentate („ambalajul vinde marfa”) – atribuirea unei marci, conditii de vânzare, sau la sfârsit, dar nu în ultimul rând, la actiunea publicitara si de pregatire a pietei pentru un nou produs mai mult sau mai putin diferentiat în sfera calitatilor de utilizare.

Functiile si limitele pietei

creeaza posibilitatea, pentru fiecare individ social, a alegerii cailor de satisfacere a trebuintelor, constituindu-se astfel într-un factor al democratiei;

impulsioneaza întreprinderile sa produca ceea ce solicita consumatorii;

mecanismele pietei stimuleaza calificarea utila a fortei de munca („log life education”);

prin preturi se orienteaza consumatorul în utilizarea rationala a bunurilor deficitare si a resurselor rare;

asigura un grad ridicat de libertate economica;

asigura informatii necesare cu privire la conditiile locale – dupa Paul Wonnacott, Economics, Ed. a-III-a, 1986.

Limitele pietei

Dupa aceeasi autori americani, acestea rezida în:

producatorii nu raspund, în general, dorintelor consumatorilor de a avea anumite produse, ci numai consumatorilor solvabili (adica cu putere de cumparare);

un sistem în care firmele private nu sunt deloc sau putin dirijate de stat, poate deveni instabil, cu perioade inflationiste ce pot conduce la recesiune;

într-un sistem „la issez-faire” preturile nu sunt totdeauna rezultatul actiunii fortelor pietei – Monopolurile sau oligopolurile pentru a restrânge productia pentru a mentine preturile ridicate;

activitatea consumatorilor si producatorilor privati poate avea efecte secundare nedorite;

piata nu poate functiona în anumite domenii. Într-un conflict militar, indivizii nu îsi pot apara propriile interese (de piata, cel putin).

producatorii pot crea false cerinte, prin intermediul reclamei si publicitatii. În acest caz, asa cum se exprima specialistii în domeniu „e un exercitiu de imaginatie sa-ti închipui ca optiunea astfel exprimata provine de la consumatorul însusi”. J.R. Galbraith. Asadar, în acest caz producatorul este o biata papusa manipulata de toti producatorii cu ajutorul publicitatii. Multe din necesitatile create artificial sunt „triviale”.

Retinem ca:

aceste critici sunt facute de catre cei care doresc sa le formeze si nu sa înlocuiasca sistemul de piata;

atunci când monopolurile au o putere excesiva, acea putere va trebui restrictionata de catre stat, prin structurile proprii care nu sunt influentate în mod direct de evolutia conjuncturala a fenomenelor de piata (justitie, garda financiar, politica taxelor si impozitelor, etc.).

Comertul – expresie a circulatiei marfurilor

Pe o anumita treapta a dezvoltarii economico-sociale, s-a cristalizat, pe baza diviziunii sociale a muncii, comertul ca activitate si apoi ca ramura a economiei care are ca obiect de activitate „cumpararea si vânzarea de bunuri economice, în mod profesional în scopul realizarii unui profit”.

Asadar:

Comertul ca ramura a economiei, constituie o veriga indispensabila în lantul functiilor economice ale societatii actuale.

Întreprinderile comerciale s-au organizat în contextul a doua tendinte majore si anume:

specializarea activitatilor comerciale pe tipuri de marfuri, cât si

concentrarea acestei activitati.

Specializarea activitatilor comerciale a cunoscut în timp o concretizare obiectiva sau „o verticala” care a vizat tipurile de tranzactii efectuate cu aceleasi marfuri.

Din acest punct de vedere, putem distinge:

comertul cu amanuntul sau în detaliu – desfacerea marfurilor nemijlocit de catre consumatori;

comertul de gros – practicat de întreprinderi care cumpara marfuri în partizi mari pentru a le revinde întreprinderilor angajate în comertul de amanuntul sau producatorilor (materii prime, mijloace de productie, etc.);

comertul de mic-gros (dami-gros), care aprovizioneaza institutii publice sau private cum sunt: spitalele, cresele, caminele de copii si batrâni, cantine, popote, etc.

Bursele de marfuri

Alfred Marshall (cunoscut economist englez) afirma, în lucrarea sa, „Principiile economiei” ca: „centrul unei piete îl reprezinta „bursa” târg sau licitatie publica unde comerciantii convin asupra unor afaceri.

Acest adevar este adeverit în economia contemporana în care bursa joaca un rol esential în reflectarea si orientarea activitatii economice.

Etimologic, denumirea de bursa provine de la numele bancherului Van den Bursen, din Bruges, care reunea în locuinta sa oameni de afaceri (bancheri si negustori) pentru a discuta si încheia afaceri.

Definitie: Bursele sunt piete si în acelasi timp institutii care reunesc pe comercianti, industriasi, bancheri, armatori, asiguratori în vederea negocierii marfurilor, valorilor publice si private sau ale altor bunuri.

Primele burse au aparut începând cu bursa din Anvers în 1531, cu dezvoltari ulterioare la Londra (1554), Amsterdam (1608), Leipzing (1635), Paris (1724) si în „lumea noua” New York (1784).

În România, pornind de la „legea asupra burselor, mijloacelor de schimb si mijloacelor de marfuri”, aprobata de Senat la 4 iulie 1881, a luat fiinta „Bursa de comerciu din Iasi” si „Bursa de comerciu din Bucuresti”.

Dupa obiectul de activitate, se disting trei mari categorii de burse:

bursa de marfuri;

burse pentru operatiuni ajutatoare comertului international (bursele de asigurari „Loyd’s” din Londra, etc.;

burse de valori.

Dupa forma de constituire se disting urmatoarele tipuri de burse:

burse private – constituite si organizate de particulari ca societati pe actiuni, asociatii  comerciale sau camere de comert;

burse de stat – organizate sub egida guvernamentala.

Functionarea burselor se bazeaza pe un regulament riguros:

ele sunt deschise numai profesionalistilor numiti „agenti de bursa”;

agentii de bursa încheie tranzactii în numele clientilor si în conformitate cu dispozitiile primite de la acestia (acestia sunt cunoscuti în lumea anglo-saxona ca „broker”, iar în cea francofona ca „courtier”).

Functiile si trasaturile bursei

b.1. Functia de baza a bursei de marfuri rezida în centralizarea si mijlocirea privitoare la marfuri de mare consum, care pot fi apreciate pe baza de mostre sau certificate de calitate, eliberate de institutii specializate pentru produse ca: grâu si alte cereale, bumbac, lâna, cauciuc, petrol, metale neferoase (aur, argint, cupru), zahar, plante oleaginoase si uleiuri vegetale. Aici se adauga unele produse de mare consum (cafea, cacao, ceai, tutun), precum si carnea si cartofii, ca urmare a perfectionarii tehnicii de conservare. În total, se estimeaza, circa 60 de astfel de produse care fac obiectul tranzactiilor bursiere.

Dupa modul în care se realizeaza cotatiile (prin tranzactiile operate), la bursa se disting doua categorii:

cotatiile cu livrare imediata, pentru disponibilul existent în momentul încheierii tranzactiilor;

cotatii livrabile la scadenta sau la termen – situatii în care cumparatorul si vânzatorul îsi acorda reciproc credit de livrare si plata la termenele convenite. Acest gen de operare (tranzactie) permite realizarea unor „jocuri de bursa” – vânzari si revânzari în vederea obtinerii de câstiguri rezultate din diferentele de pret, prin operatiunile de arbitraj, atunci când în afara factorului timp, în cadrul tranzactiilor, opereaza si factorul spatiu.

b.2. Trasaturile bursei:

marfurile care fac obiectul tranzactiilor de bursa nu trebuie sa-si schimbe calitatea în timp – acestea sunt marfuri fungibile;

vânzatorul nu îsi etaleaza marfa, ce o prezinta printr-un document cu care face dovada ca este posesorul ei;

marfurile trebuie sa fie depozitabile si neperisabile cel putin pe perioada tranzactiilor;

bursa, fiind prin esenta ei opusa ideii de monopol, pentru ca o marfa sa fie negociara la bursa trebuie sa fie produsa si comercializata în conditiile unei concurente relativ libere (notiuni în cadrul operatiunilor de bursa: pretul spot, pretul la termen, sau obtenabil, operatiunile de „hedging” – protectie, acoperire, compensare, limitarea riscurilor).

*