| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Sub raport strict relational interuman, globalizarea inseamna comprimarea distantelor prin tehnologii noi (comunicatiile mobile de generatia a 3-a, Internet-ul), interconectarea si cresterea dependentelor reciproce,integrarea pietelor financiare si comerciale,gasirea de solutii la unele probleme globale,dezvoltarea de identitati transnationale,etc. In acest context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenta umana si va constitui modelul de societate la care va trebui sa participe umanitatea in intregul ei. Asa cum arata astazi, lumea este ierarhizata absolut inechitabil si inacceptabil. De aceea, in procesul nasterii noii economii si societati mondiale, rolul Bisericii trebuie sa fie acela de a se asigura ca intreaga umanitate va fi beneficiara acestui proces, si nu numai o elita prospera care controleaza stiinta, tehnologia, comunicatiile si resursele planetei. Fenomenul globalizarii cuprinde totalitatea domeniilor existentei, de la stiinta, ideologie si religie, pana la cultural, social si politico-economic. Multe dintre acestea, impreuna cu infrastructurile create pentru materializarea lor, au implicatii profunde asupra vietii crestine.
Unii fizicieni ai zilelor noastre, prin teoriile ultimelor decenii, ofera nu numai premise stintiifice globalizarii, dar incearca sa furnizeze chiar suportul stiintific pentru conceptiile crestine. Ideea este ca, in final, scopul ascuns este tot minimalizarea pana la anulare a dumnezeirii ca posiblitate a omului in Hristos, si edificarea omului ca stapan al materiei spatiului si timpului. Grefata pe ideea mistica orientala a unui Dumnezeu impersonal, care a devenit paradigma ideologiei New Age, unii fizicieni ai anilor 1960-1970 si ulteriori, au lansat ipoteza "paradigmei vibratorii" conform careia universul se reduce la o suma de vibratii. Planck si teoria sa cuantica, principiul complementaritatii al lui Niels Bohr, dualitatea corpuscul-unda a luminii definita de Louis de Broglie, principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, toate acestea au avut "bunul simt" de a-si recunoaste fiecare o limita (care e de fapt limita ratiunii umane pure) in explicarea universului, limita pe care o poate trece teologia, cunosterea pe verticala in care Dumnezeu daruieste si omul se deschide darului. Insa alti fizicieni, ca David Bohm si Fritjof Capra, au dezvoltat ideologii scientiste care ofera cadrul stiintific ideal globalizarii. In volumul "Plenitudinea lumii si ordinea ei", David Bohm dezvolta o conceptie conform careia omul a fragmentat viata, lumea, cosmosul, constiinta, printr-o gandire fragmentata din imposibilitatea de a privi intregul. De fapt, lumea este o plenitudine indivizibila in miscare curgatoare, existand o ordine implicita, invarianta la un nivel profund si nemanifest al realitatii, care se exprima intr-o ordine explicita, exterioara si concreta, in care omul si cosmosul sunt observabili ca proiectii ale unui fundament comun. Potrivit acestei conceptii, gandirea si viata umana trebuie sa treaca de la fragmentare la plenitudine. Arta, stiinta umana, tehnologia, intr-un cuvant societatea trebuie sa fie conceputa nu ca o suma de specialitati si domenii, ci gandita global, in diferite moduri, dar ca o unica realitate. Astfel, realitatea trebuie abordata plenar, si nu fragmentar, acest lucru fiind demonstrat pe cai diferite de relativitate si de mecanica cuantica, ambele conducand cu necesitate la cerinta de a privi lumea ca un intreg indivizibil, ca o singura totalitate. Pe aceasta noua totalitate, Bohm o numeste Plenitudine Indivizibila in Miscare Curgatoare. Conform acestei interpretari a lumii, miscarea curgatoare continua are nevoie de un limbaj de explicitare total diferit de limbajul clasic, prin definitie stationar (in care subiectul exprimat prin substantiv este cel in care centreaza vorbirea). Bohm numeste acest limbaj rheomod (de la Pantha Rhei - totul curge). Fragmentarea prin limba (prin multitudinea de limbi existente) poate fi depasita prin acest rheomod in care accentul cade pe miscare, pe actiune, pe verb. Intr-o incercare de amaneza , rheomodul propus de Bohm poate insemna modul de exprimare antebabilonic si prin aceasta este din nou autonom. Daca fragmentarea este o consecinta a incercarii de a vedea intregul fara Dumnezeu, asa cum si Bohm propune in capitolul 7 al lucrarii sale: "Universul care se infasoara si se desfasoara si constiinta", si anume un intreg in care omul si cosmosul sunt cuprinsi intr-o ordine implicita continand si constiinta, in mod clar rheomodul ca limbaj nu poate exprima totalitatea decat tot in afara de Dumnezeu. Bohm exemplifica asemanarea ca si conceptie a rheomodului cu limba ebraica unde verbul era primordial, forma tuturor cuvintelor obtinandu-se dintr-o radacina verbala, spunand ca un nou mod al limbii este necesar pentru aceasta noua viziune globala asupra lumii in miscare. Dar daca sensul initial era actiunea, miscarea, fragmentarea limbii la Babilon indica tocmai faptul ca sensul miscarii omenirii era fundamental gresit, orientat spre om. Sensul curgerii plenitudinii indivizibile propus de Bohm a fi exprimat prin rheomod este din nou fundamental gresit, orientat din nou spre o globalitate fara Dumnezeul cel personal al crestinismului. Ca este asa, o demonstreaza si interpretarea data rheomodului de traducatorul cartii lui Bohm, eruditul fizician si filozof Horia Roman Patapievici in cuvantul inainte al acesteia. Acesta, concluzionand asertiunile privind rheomodul, afirma ca limba transformata (noul mod al limbii propus de Bohm) va contine un cuvant unic, universal (in viziunea sa o "interjectie plenitudinara"), idee care a existat inca de la Platon, conform careia in fond toti spunem acelasi lucru dar il rostim diferit.
In perspectiva crestina, cuvantul universal este Cuvantul, Logosul divin, care s-a intrupat in persoana divino - umana a lui Iisus Hristos, si, din acest moment unicul limbaj universal posibil este Acesta. Horia Roman Patapievici, fizician si filozof crestin, isi afirma deschis resentimentele fata de interpretarea cuantica a viziunii crestine facuta de fizicianul Frack J. Tipler. Acesta, in cartea Physics of Immortality (1994) afirma ca principiul antropic, conform caruia universul evolueaza in sensul pe care il da viata umana, combinat cu definirea omului ca o masina Turing senzational de rapida si dezvoltand teoria plenitudinii vietii in cosmos a lui David Bohm, conduc la concluzia recapatarii trupurilor la finalul timpurilor si astfel afirmatiile religiei crestine pot fi justificate pe baza realizarilor fizicii actuale. Argumentand stiintific invierea de obste, Tipler afirma ca "nu are ce face cu ipoteza Hristos". Recunoscand totusi ca teoria lui Tipler e mai mult o speculatie, Horia Roman Patapievici "aseaza" cumva lucrurile la locul lor, exemplificand singura atitudine posibila a oricarui om de stiinta in fata problemelor lumii (daca este corect fata de propria constiinta), prin afirmatia : "In ce ma priveste, eu nu stiu ce sa fac cu lumea, daca Hristos ar fi doar o ipoteza".
Convinsi de orientarea fireasca a omului spre spiritualitate, artizanii globalizarii au fost nevoiti sa ofere acestuia un suport pe care sa se aseze noua constiinta religioasa. Materialele privind noul sincretisn religios concretizat in miscarea New Age (Noua Era) sunt nenumarate. Aplicand domeniului religiei conceptia fragmentarii actuale si necesitatii realizarii unitatii, ideologii globalizarii au cautat numitorul comun al religiilor. Insa acest numitor comun al religiilor este orientat tot spre om, si anume necesitatea fiintiala a omului de a-si depasi conditia umana. Data omului la creatie si redata lui prin Intrupare, Jertfa , Inviere si Inaltare, singura modalitate autentica de depasire a conditiei umane este Iisus Hristos. De aceea finalitatea in Hristos a existentei umane e singurul argument religios posibil al unei unitati viitoare. Insa asa cum intreaga existenta umana a fost deturnata de la sensul ei si condusa spre mondializare sub toate aspectele, alternativa religioasa oferita nevoii de spiritualitate a fost deturnata. Dupa ce timp de o mie de ani, prin excesele si cruzimile cruciadelor si inchizitiei catolice, prin laxitatea iezuita care justifica pana si crima, crestinismul traditional (asa cum a fost el mostenit de occident) a fost "pus la zid" ca incapabil sa rezolve problemele umanitatii, dupa ce la o distanta temporala de cinci sute de ani de la Reforma puzderia de secte asa zis crestine aparute in urma ratacirii acesteia se dovedeste incapabila sa ofere solutii general-valabile problemelor globale ale umanitatii, in ultimul secol, invazia religiilor orientale pare ca se preteaza cel mai bine la aparitia religiei unice (dar fara Dumnezeu). Pentru a multumi oameni veniti din toate traditiile religioase posibile, lumea globala ofera o alternativa religioasa unica, sub forma dumnezeului impersonal al hinduismului, numit diferit in functie de necesitati. In "Ortodoxia si religia viitorului" parintele Serafim Rose descopera acest lucru, facand o radiografie completa a fenomenelor religioase ale Occidentului de dupa anii 60. Religia universala a lumii globale va fi (si este deja in occident si nu numai) un amestec ciudat de religii orientale si nou crestinism. Un exemplu de nou crestinism este cel propovaduit de Teillard de Chardin. Acesta incearca sa aplice un jargon crestin pliat pe idei evolutioniste, unor parti uriase din Vedanta si Tantra-yoga , rezultatul fiind un panteism hinduist mascat, cu cinci caracteristici universale:
1) scientismul. Religia universala va fi structurata pe legile Spiritului care ofera alternative satisfacatoare intelectual tuturor dogmelor crestine, si care presupune un pragmatism extrem, atragator prin iluzia autodesavarsirii prin cunoasterea initiatica.
2) evolutia. Prin spiritul evolutionist, religia universala ofera suportul teoriei devenirii (autodevenirii). De la evolutionismul propagat de Teillard de Chardin, la evolutia spirituala propusa de hinduism, aceasta caracteristica vine si in intampinarea scientismului evidentiat in plenitudinea lumii in miscare continua.
3) Dumnezeul impersonal. "Daca o religie e adevarata toate sunt adevarate", afirma Vivekananda, cel care a pus bazele intalnirii orientului cu occidentul in spatiul religios American. "Noi stim ca toate religiile [.]sunt diferite incercari ale sufletului omenesc de a atinge Absolutul. De aceea noi ne contopim cu fiecare religie, rugandu-ne in moschei cu mahomedanii, venerand focul sacru alaturi de zoroastristi, ingenunchind in fata crucii cu crestinii" . Absolutul nu presupune o relatie personala cu Dumnezeu si de aceea un Dumnezeu impersonal este ideal in globalism, ca prim pas in eliminarea lui completa din constiinta umana.
4) religia universala trebuie sa satisfaca cerintele spirituale ale barbatilor si femeilor de cele mai diferite tipuri. Astfel, asistam la "orientalizarea occidentului" nesatisfacut de individualismul sectar si formalismul catolic, prin anomalii sincretiste de genul: yoga crestina, zen crestin, magia alba "crestina" practicata cu atat de mare succes de o intreaga pleiada de vrajitoare tiganci in Romania, care, agitand cruciulite, icoane si pomenind fara discernamant numele lui Iisus Hristos si al Nascatoarei de Dumnezeu, reusesc o inselare la scara nationala si chiar internationala, a omului pentru care "scopul scuza mijloacele" si pentru care satisfactia biologica sub toate formele ei tine loc de Imparatie a lui Dumnezeu.
5) Religia universala are un scop unic si prin aceasta globalist, insa din nefericire acesta nu este crestin: "Toata omenirea coboara la poalele acestui loc sfant, unde e asezat simbolul, care nu este simbol, si numele, care e in afara de sunet". Pentru crestinismul ortodox lumea nu coboara, ci urca (acest urcus duhovnicesc e caracteristic atat Vechiului, dar mai ales Noului Testament si e predicat de intreaga literatura crestina) spre intalnirea nu cu un simbol, ci cu Hristos cel Vesnic prezent, in Euharistie.
In mod clar, uniformizarea religiei in afara lui Hristos e oferta religioasa a globalizarii. Concretizarea acesteia este miscarea New Age, care include absolut toate ideile religioase, de la paganismul samanic la satanismul ritualurilor voodoo, de la filosofia "inalta" a Orientului la practicile exercitiilor spirituale importate in Europa, de la acceptarea condescendenta a crestinismului occidental (considerat aproape tolerat) si pana la incercarea de distrugere a dogmelor primului mileniu crestin in Miscarea Ecumenica si Consiliul Mondial al Bisericilor. Ideologii New Age au speculat golul spiritual din om, lasat de evolutia istorica a mileniului II (de dupa separarea schismatica de la 1054) si s-au folosit de seductiile fals spiritualiste ale orientului pentru a-l umple cu speranta iluzorie a indumnezeirii omului prin propriile sale forte (ca masura a acestei dumnezeiri sunt prezentate puterile magice dobandite in urma exercitiilor de tip transcedental yogin), si ca dumnezeu el va intra in imparatia mondiala (noua ordine mondiala) in care lumea este un tot unitar si divin, de la mineral la om, iar sufletul nu este individual si unic, ci este o forta vitala (Forta activa ce a inlocuit Sfantul Duh in religia anticrestina a Martorilor lui Iehova) ce se va reincarna succesiv.
3. Globalizare si cultura
Cultura deriva din cult si e o incercare aproape reusita de inlocuire a acestuia in constiinta si mentalitatea umana contemporana. In absolut toate civilizatiile, cultura a aparut in stransa legatura cu templul, s-a dezvoltat initial in sens religios pentru ca ulterior sa se fragmenteze in culturi specifice, identificandu-se cu particularitatile existentei umane, "cultura tehnica", "cultura politica", "cultura religioasa", etc. Insa toate aceste culturi particulare tind, au tins intodeauna sa se solidarizeze intr-o "cultura totala" pe care Tudor Vianu o defineste ca si "capacitate de a trai lumea sub toate aspectele ei, a o pretui in semnul tuturor valorilor pe care ea in mod virtual le inchide". Cultura europeana a primit odata cu Renasterea si umanismul noi dimensiuni, accentuat antropocentrice, pentru ca in final, cultura, sau mai bine zis diferitele culturi ale secolului XX sa devina pur antropocentrice. Insa lumea secolului XX e o lume multinationala, in care fiecare etnie isi traieste propria cultura, fiecare traditie culturala se afirma ca autentica. Pentru Tudor Vianu cultura totala implica existenta unei dimensiuni fundamentale religioase ale acesteia catre care in mod necesar tinde existenta umana. Renuntand la liantul sigur al integrarii tuturor formelor de cultura in cultura totala, liant care este Dumnezeu, in cautarea disperata de a realiza unificarea culturala, lumea a gasit liantul om, cultura totala devenind astfel multiculturalism, in care fiecare contributie este considerata esentiala atunci cand vine sa sprijine demersul cultural. Insa de la acest principu al egalitarismului cultural in care orice traditie culturala este justificata atata timp cat descopera o fata a umanului, multiculturalismul occidental (in speta cel american, ca alternativa autonoma a culturii totale) propune o exacerbare a culturilor minoritatilor: rasiale, sexuale, profesionale, etc., in detrimentul valorilor culturale traditionale. Feminismul universitar american a ajuns la aberatii ca scoaterea din programele de studiu ale univeristatilor a "marilor barbati" ai literaturii universale si inlocuirea lor cu studiul unor autoare americane submediocre. Marii scriitori ai lumii (Tolstoi, Dostoievschi, Goethe, Flaubert) sunt studiati la gramada" in cursuri obscure cu titluri de genul "Scriitori albi de gen masculin" . La baza anomaliilor culturale de mai sus, definite ca multiculturalism, sta ideologia corectitudinii politice (political corectness), aplicata cu succes deplin in universitatile americane, deocamdata (chiar si fostul presedinte al SUA Bill Clinton era adept al acesteia impreuna cu sotia sa Hillary, feminista convinsa ), dar cu declarate tendinte universaliste. Programul political corectness implica transformarea, pentru inceput a SUA, intr-o societate multiculturala si multilingvistica, fara morala, pentru ca "morala ca notiune e bastarda fiindca se bazeaza pe pretentia universalitatii crestinismului." Nu exista comportament moral si social universal: exista moravurile comunitatilor homosexuale de ambe sexe (cu drepturi mult mai afirmate decat cele al heterosexualilor), ale diferitelor comunitati culturale,etc. Cultura integratoare (totala) e imperialista, neexistand nici literatura universala, nici valori universale. Absolut tot ce are aceasta pretentie a universalitatii trebuie sistematic interzis, discreditat, pentru ca neexistand o axiologie general valabila, multiculturalismul se pliaza confortabil pe aceasta ideologie, aducand justificari valorice proprii fiecarui gen de cultura pe care il inglobeaza. Astfel, de la "visul" culturii totale, lumea se trezeste la realitatea multiculturalismului, a culturii globale fara nici o traditie culturala. In fond, argumentul "cultural" al valorizarii fiecarei culturi particulare, chiar daca e vorba de rituri sexuale si homosexuale la limita violentei, de rituri pedosacrificiale sau chiar antropofage, de literatura si arta plastica pornografica, de muzica satanista sau cinematografie SF, in contextul multiculturalismului va duce la dislocarea indivizilor si comunitatilor traditioanle intr-o serie de grupuri minoritare. Cultura traditionala dispare astfel, intr-un dezastru cultural global perceput ca spectacol si marfa, o cultura de masa si de consum.
In zilele noastre, informatia devine resursa esentiala in dezvoltarea societatiilor moderne, evoluate in plan politic, economic si social. Dinamismul si complexitatea noului tip de societate, care antreneaza o crestere continua a volumului si diversitatii informatiilor prelucrate si care utilizeaza pe scara larga tehnologiile informatiei si comunicatiilor (TIC), au condus la conceptul de Societate informationala. Asa cum o definesc promotorii globalizarii, societatea informationala reprezinta o noua etapa a civilizatiei umane, un nou mod de viata, calitativ superior, care implica folosirea intensiva a informatiei in toate sferele activitatii si existentei umane, cu un impact economic si social semnificativ :
Societatea informationala permite accesul larg la informatie al membrilor sai, un nou mod de lucru si de cunoastere, amplificand posibilitatea globalizarii economice si cresterea coeziunii sociale. Suportul tehnologic al noii societati se bazeaza pe trei sectoare: tehnologia informatiei, tehnologia comunicatiilor, productia de continut (informational) multimedia. Aceste tehnologii, bazate pe avansurile electronicii, au permis aparitia unor noi servicii si aplicatii telematice multimedia, care combina sunetul, imaginea si textul si utilizeaza toate mijloacele de comunicatie (telefon, fax, televiziune si calculatoare). Dezvoltarea acestor noi mijloace de comunicare reprezinta un factor important de crestere a competitivitatii agentilor economici, deschizand noi perspective pentru o mai buna organizare a muncii si crearea de noi locuri de munca. Totodata, se deschid noi perspective privind modernizarea serviciilor publice, a asistentei medicale, a managementului mediului si a unor noi cai de comunicare intre institutiile administratiei publice si cetateni. Accesul larg la educatie si cultura - pentru toate categoriile sociale, indiferent de varsta sau de localizarea geografica - poate fi de asemenea realizat cu ajutorul noilor tehnologii. Utilizarea larga a tehnologiilor informatiei si comunicatiilor si progresul catre Societatea Informationala asigura cresterea economica in conditii de protectie sporita a mediului, accelerand reducerea consumului fizic in favoarea valorificarii informatiei si a cunoasterii, deplasarea centrului de greutate de la investitii in mijloacele fixe la investitii in capitalul uman. In acest mod, Societatea Informationala integreaza si obiectivele dezvoltarii durabile, bazata pe dreptate sociala si egalitatea sanselor, libertate, diversitate culturala si dezvoltare inovativa, protectie ecologica, restructurarea industriei si a mediului de afaceri. Schimbarile majore din ultimii ani - cresterea exponentiala a comunicatiilor mobile si a numarului utilizatorilor de Internet, contributia sectorului TIC la cresterea economica si la crearea de locuri de munca, restructurarea companiilor si a business-ului in general pentru a beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerata a comertului electronic - sustin tranzitia de la era industriala la cea post - industriala. Noile tehnologii digitale fac accesul, stocarea si transmiterea informatiei din ce in ce mai facile si mai accesibile. Dispunand de informatia digitala, aceasta poate fi transformata in noi valori economice si sociale, creand imense oportunitati pentru dezvoltarea de noi produse si servicii. Informatia devine resursa-cheie pentru economia digitala. Notiunea de "noua economie" se refera in special la transformarile actuale ale activitatilor economice ca rezultat al utilizarii tehnologiilor digitale, care asigura accesul, prelucrarea si stocarea informatiei intr-o maniera mai ieftina si mai facila. Noua economie este caracterizata de intensificarea inglobarii cunoasterii in noile produse si servicii, cresterea importantei invatarii si a inovarii, a globalizarii si a dezvoltarii durabile. Volumul enorm al informatiilor schimba modul de functionare a pietelor, facand posibila restructurarea intreprinderilor si aparitia de noi oportunitati pentru crearea de valoare prin exploatarea informatiilor disponibile. In prezent, exista ample dezbateri in mass-media internationala si in mediile politice asupra intrebarii daca aceste modificari sunt suficient de radicale pentru a merita eticheta de "noua economie". La originea acestor dezbateri stau performantele exceptionale ale economiei americane: 8 ani de crestere continua, cresterea anuala de peste 4%, inflatia controlata sub 2%, somajul sub 5%.
Insa construirea noului model de societate ridica probleme socio-politice majore, atat la scara nationala cat si internationala, de atenuare a fenomenului de 'digital divide' (excludere de la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale si a unor regiuni/zone geografice) si de coeziune sociala, de conservare si promovare a culturii specifice fiecarei natiuni si comunitati locale, de protectie a cetateanului si consumatorului. Solutionarea acestor probleme nu se poate realiza decat printr-un dialog larg intre autoritatile guvernamentale, reprezentantii mediului de afaceri, ai mediului academic si societatea civila.
Guvernul si institutiile sale au rolul de a stimula, conduce si controla acest proces de tranzitie catre Societatea Informationala prin programe de actiune concrete si prin initierea unui nou cadru de reglementari specifice. In acest scop, trebuie luate in considerare atat prioritatile nationale de dezvoltare pe termen mediu-lung, cat si obiectivele de aderare la structurile euro-atlantice. Programul de actiune al Uniunii Europene 'eEurope - O Societate Informationala pentru toti' constituie un important cadru de orientare. Prin noile legi, norme, standarde si reglementari care vor fi elaborate - cu sustinerea si avizul mediului de afaceri si al societatii civile - trebuie stimulata pe de o parte dezvoltarea noilor servicii specifice Societatii Informationale (comert si tranzactii electronice, informatizarea serviciilor publice, accesul cetateanului si agentilor economici la informatia publica, etc.), iar pe de alta parte asigurate regulile etice de a muncii si trai intr-un nou tip de societate (protectia vietii private si a datelor personale, confidentialitatea tranzactiilor, protectia consumatorului, etc.).
La randul sau, comunitatea de afaceri din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, o comunitate deosebit de dinamica si structurata dupa cu totul alte principii decat mediile clasice de afaceri, va trebui sa ofere produse si servicii de inalt nivel tehnologic si totodata cat mai accesibile ca preturi si tarife. Totodata, trebuie gasite cai pentru formarea unei noi culturi a competitivitatii agentilor economici din toate sectoarele in noul tip de economie, economia digitala. Prin complexitatea fenomenelor pe care le implica dezvoltarea societatii informationale, fenomene care trebuie intelese si gestionate, prin necesitatea formarii unei noi culturi a cunoasterii si a invatarii in conditiile utilizarii noilor tehnologii, cat si a cercetarii-dezvoltarii si inovarii tehnologice, participarea activa a comunitatii academice, prin institutii de cercetare, de educatie si de cultura devine de asemenea esentiala. Mult mai repede decat orice alte proiecte socio - umane derulate pe scena istoriei, implementarea societatii informationale si-a definit obiectivele globale, si a demarat in regim de urgenta realizarea acestora
1. Consolidarea democratiei si a institutiilor statului de drept prin participarea cetatenilor la viata politica si facilitarea accesului nediscriminatoriu la informatia publica, imbunatatirea calitatii serviciilor publice si modernizarea administratiei publice (e-government, e-adminis-tration) ;
2. Dezvoltarea economiei de piata si trecerea progresiva la noua economie, cresterea competitivitatii agentilor economici si crearea de noi locuri de munca in sectoare de inalta tehnologie prin dezvoltarea comertului electronic, telelucrului, a unor noi metode de mana-gement al afacerilor, de management financiar si al resurselor umane, integrarea capabilita-tilor TIC in noi produse si servicii, dezvoltarea sectorului TIC.
3. Cresterea calitatii vietii prin utilizarea noilor tehnologii digitale in domenii precum: protectia sociala, asistenta medicala, educatie, protectia mediului si monitorizarea dezastrelor, siguranta transporturilor etc. si, pe aceasta cale, integrarea in structurile euro-atlantice si in Societatea Informationala Globala.[15]
Dar ce sunt tehnologiile digitale? Tehnologiile digitale s-au dezvoltat pe posibilitatea oferita de electronica de a transforma orice informatie in semnal electric masurabil. Astfel, absolut orice fenomen fizic, biologic sau industrial poate fi monitorizat, evaluat si transformat intr-un semnal electric cu ajutorul unor functii matematice care sa-l expliciteze. Acest lucru se realizeaza cu traductoare adaptabile oricarui domeniu. E important sa fie gasita functia matematica ce descrie transformarea, ca apoi aceasta sa fie implementata intr-un sistem electronic ce furnizeaza la iesire un semnal electronic cu anumite caracteristici. Acest semnal electronic continuu este transformat intr-un cod numeric bazat pe succesiuni de cifre binare, adica intr-un numar. Astfel se ajunge la realitatea explicitarii a tot ceea ce ne inconjoara prin numere. Necesitatea prelucrarii electronice a acestor numere a dus la evolutia actuala, exploziva, a tehnologiilor digitale si la implicarea acestora in absolut toate domeniile. Dezvoltarea fara precedent a calculatoarelor electronice a condus la folosirea acestora in absolut toate aspectele vietii omului, atat ca individ cat si ca societate. In ce priveste relatiile interumane, adica necesitatea comunicarii, tehnologiile digitale au determinat "explozia" telecomunicatiilor. De la inceputurile istoriei comunicarea a fost expresia nevoii de comuniune si ea a fost rezolvata conform posibilitatilor tehnologice ale epocilor. Insa azi, comunicarea nu mai este doar relatie interpersonala, ci tinde sa devina agresiune la adresa libertatii persoanei, prin tendinta tot mai accentuata de a rezolva cat mai multe necesitati prin folosirea terminalelor (in particular a telefoanelor) fixe si mobile de tot felul, a retelelor globale de comunicatii si in special a colosului numit Internet. In acest sens succesul Internetului a demonstrat ca toate diferentele, de orice natura, dintre oameni si natiuni pot fi depasite, deci ca lumea e globalizabila si digitalizabila fara eforturi foarte mari, si ca Internet-ul este si va fi nu numai modelul digitalizarii ci si infrastructura si vectorul acesteia. Insa digitalizarea lumii nu se refera doar la aspectele tehnologice, lucrurile fiind mult mai profunde. Pentru a le intelege este nevoie de anumite delimitari conceptuale, pe care le vom face in cele ce urmeaza.
5. Digitalizarea existentei umane
Fiecare persoana umana este unica si irepetabila, fiecare om, trup si suflet, e chemat la mantuire si la vesnicie cu particularitatile sale, cu talantii pe care Dumnezeu i-a pus in acesta la nasterea sa. Putem spune astfel, in termeni matematici (desi aceasta nu este o exprimare tocmai adecvata factorului uman), ca functia OM este o functie complexa, cu foarte multe variabile si care poate lua o infinitate de valori. Existenta umana este sublima tocmai prin aceasta infinitate de posibilitati de a fi ale omului, in care fiecare dintre acestea poate fi in acelasi timp cale de intoarcere la Dumnezeu. Omul poate exista si se poate manifesta in lume intr-o infinitate de moduri, poate relationa intr-o infinitate de forme, in aceasta constand frumusetea fiecarui om in parte. In societatea informationala insa, cea care va reprezenta modelul, forma si infrastructura dupa care se va globaliza lumea, e imposibil de controlat o infinitate de manifestari posibile. Si cum, inevitabil, ne indreptam spre un stat mondial, unic, global, care se prefigureaza ca un "big brother" ce va exercita un control strict al populatiei pana la nivel de individ, a fost nevoie ca existenta umana sa fie grupata in jurul unei multimi finite de manifestari posibile, care sa fie cuantificabile, masurabile si in acelasi timp controlabile. Aceasta trecere de la o infinitate de valori la o multime finita de valori nu este altceva decat digitalizare a existentei umane. Bazele teoretice ale acestei operatiuni au fost sugerate de electronica si in acelasi timp de teoriile comunicarii.
5.1 Analogic si digital. Delimitari conceptuale
Odata cu aparitia tranzistorului electronica a cunoscut o dezvoltare exponentiala. Mai mult, circuitele integrate, in particular microprocesoarele si microcontrolerele, toate realizarile electronicii numerice, digitale, au facut ca ceea ce acum patruzeci de ani reprezenta o tehnologie la limita science-fiction-ului sa devina azi o tehnologie banala, uzuala si prezenta in fiecare casa. Diferenta aceasta a realizat-o digitalizarea. Teorema esantionarii din electronica teoretica, mai precis din teoria informatiei reprezentata sub forma de semnale si procesata de circuite si sisteme de calcul electronic, ne demonstreaza ca daca un semnal electronic este esantionat (se preleveaza din acesta "bucatele" la intervale de timp regulate) cu o frecventa cel putin dubla fata de maximul frecventei sale, el este foarte bine si suficient reprezentat de aceste esantioane, si poate fi oricand reconstituit prin interpolare si/sau extrapolare din acestea, rezultatul fiind un semnal asemanator cu semnalul initial.
O functie F(t), avand o infinitate de puncte (valori posibile) este suficient (acoperitor) de bine reprezentata de esantioanele 1,2,3,.n, un numar finit de valori reprezentative ale ei, obtinute cu ajutorul functiei sinusoidale esantionatoare E(t). Aceste valori (esantioane) [1,2,3,4,.n] sunt cuantificate pe o scara valorica finita si vor purta numele de conversia digitala a semnalului F(t). Dupa cuantificare, fiecarei valori i se va atribui un numar binar format din 8 pana la 64 de biti (deocamdata) de forma 11001010, si astfel este gata de a fi preluat si prelucrat in orice sistem de calcul cu microprocesor. Acest principiu al digitalizarii semnalelor analogice sta la baza intregii revolutii digitale de astazi. Fie ca vorbim de electronica medicala (a carei dezvoltare a ajutat enorm procesele de diagnoza si tratament, mai ales chirurgical) de electronica in comunicatii, a caror explozie e evidenta pentru fiecare om, de computere sau industria de masini, sau chiar cea alimentara, de divertisment, etc., digitalizarea a facut posibila transformarea semnalelor analogice, foarte personale, in coduri numerice a caror prelucrare necesita resurse mult mai putine, in acelasi timp rezultatele fiind satisfacatoare, uneori chiar peste asteptari, pentru beneficiari. Din punct de vedere practic, digitalizarea in electronica a fost si ramane extrem de benefica pentru evolutia in plan material si tehnologic a societatii umane in ansamblul acesteia.
Teoriile comunicarii, care se bazeaza in mare parte pe descoperirile ciberneticii si electronicii, fac referire la "analogic" si "digital" din perspectiva limbajelor folosite in comunicare. De-a lungul timpului omenirea a cunoscut si folosit mai multe tipuri de comunicare. De exemplu, comunicarea lui Adam cu Dumnezeu in gradina Edenului, "in racoarea serii", era una profund analogica, si cred ca trebuie inteleasa ca o deschidere neconditionata a mintii si inimii (in sens patristic) lui Adam catre cunoasterea divina. In referatul biblic al Genezei nu ni se spune cu ce fel de cuvinte si formulari se adresa Adam Lui Dumnezeu, dar putem intui fara sa gresim ca era vorba de o comunicare totala. Adam intelegea instantaneu toate continuturile pe care Dumnezeu i le transmitea, fara intermediul nici unui limbaj. In relatiile interpersonale actuale, comunicarea non-verbala (gestica, kinezica) este una analogica, pentru ca fiecare gest pe care il facem ne reprezinta in mod unic, pe cind comunicarea verbala este una semi-analogica, dar care tinde sa se digitalizeze. Tot in acest registru al relatiilor interpersonale, comunicarea scrisa este una evident digitala, deoarece "prin insusi modul in care sunt alcatuite, cuvintele vor fi intotdeauna numarabile". In cazul comunicarii paralingvistice (orale) insa, intonatia cu care sunt pronuntate cuvintele poate varia continuu, ceea ce face ca aceasta sa fie de tip analogic. Zambetele, gesturile, miscarile ochilor, privirea, toate acestea fac parte din universul analogic al comunicarii, pe cand cuvintele, vorbite, dar mai ales scrise, tin de aspectul digital al acesteia. Ca o concluzie, se poate afirma ca in cazul comunicarii interumane componenta (continutul) informationala este transmisa digital, prin cuvinte, fraze, etc., pe cand componenta relationala este transmisa preponderent analogic, prin gesturi, mimica, intonatie, etc. Ca urmare, devine evident faptul ca in perspectiva societatii informationale, bazata intr-un procent covarsitor, daca nu chiar exclusiv, pe resursa-cheie: informatia, componenta relationala tinde sa se dilueze, pierzandu-si treptat importanta. Avem astfel de-a face cu digitalizarea modului de relationare interuman si, in ultima instanta, cu digitalizarea existentei umane insasi.
5.2. Digitalizarea vietii umane
Acest termen - digitalizare - poate parea pretentios si oarecum fortat, daca este aplicat existentei, vietii umane. Insa daca privim lucrurile in profunzime, vom observa lesne ca nu este deloc asa, si ca acest fenomen, benefic pentru tehnologie, este aplicat cu scopuri si metode nu tocmai "fair-play" asupra omului. Mai mult, faptul devine ingrijorator pe zi ce trece prin efectele pe care le produce asupra generatiilor tinere. Am ajuns sa ni se sugereze azi, mai mult sau mai putin, ca a fi crestin e desuet, ca e lipsit de pragmatism si absolut ineficient sa credem in Traditia Bisericii, ca nu are nici o relevanta si nici o finalitate concreta alegerea de a urma o cale a vietii crestine. Pe scurt, omul contemporan si mai ales cel occidental, "euro-atlantic", a ajuns sa traiasca intr-un surogat de crestinism, un contra-crestinism, croit din din crestinismul oficial cu "foarfece esoterice si cusaturi pozitiviste, pe gustul majoritatilor recente de azi, formate din oameni care cred numai im materie, explica orice prin stiinta, rezolva totul prin tehnologie si vad in sex singurul mister veritabil al lumii." Este greu de teoretizat cum si de ce s-a ajuns aici, si, desi s-au scris nenumarate volume de sociologie, antropologie, istorie, filosofie, etc. pe aceasta tema, pana la urma toate raman o taina a iconomiei divine. Singurul lucru pe care-l putem afirma cu certitudine, urmarind "filmul istoriei", este ca procesul desacralizarii lumii a inceput demult si nu s-a sfarsit inca, digitalizarea existentei nefiind decat o alta etapa calitativa si cantitativa a acestuia. Ca urmare, de la nastere si pana la moartea trupeasca, omul este in mod continuu, la inceput "invitat", apoi conditionat si in final obligat sa se incadreze in sabloane, in toate aspectele vietii sale. Constient sau nu (nu mai are nici o importanta, de fapt), dar fortat de conditionarile, atat cele exterioare cat si cele interioare lui, omul se "intinde" in patul procustian al societatii mileniului III asa-zis crestin, asteptand resemnat si fatal sa fie "ajustat" la dimensiunile umane standardizate si unanim acceptate ale acestuia.
5.2.1 Aspectul biologic si somatic. Digitalizarea fiziologiei umane
Incepand din chiar perioada vietii sale intrauterine, omul de azi este supus controalelor, testelor, cuantificarilor, rapoartelor comparative, etc. Vizitele regulate la medicul ginecolog a tinerelor mame, sondarea ecografica clasica si cea tri(cuadro) dimensionala, mai nou testele genetice prenatale, fac ca viata umana sa fie standardizata inca din perioada timpurie a fatului. Sub pretextul justificabil dealtfel, al sanatatii copilului, fatul este supus unor complexe observatii tehnologizate, in urma carora parametri dezvoltarii sale sunt stimulati, sau dimpotriva, inhibati, in functie de rezultate interpretate dupa criterii mai mult sau mai putin obiective. La nastere toti copiii primesc note in functie de incadrarea primelor lor manifestari bio-fiziologice, plins, tipat, respiratie, lungime, greutate, etc., in anumite standarde, astfel ca o nota mai mica poate fi responsabila pentru o viata ulterioara de interminabile analize si teste de sanatate. Dupa nastere, de-a lungul primei copilarii, fiecare copil este vaccinat de nenumarate ori impotriva unor potentiale boli, subiectiv periculoase, unele considerate normale altadata, apoi este in mod periodic masurat, cantarit, analizat, etc. Mai mult, in SUA si EU, in functie de aceste masuratori, copiilor li se administreaza in mod obligatoriu suplimente nutritive, pentru a atinge toti anumite standarde de dezvoltare, in functie de varsta, sex, date genetice, etc. Orice abatere de la aceste standarde fiziologice si psiho-somatice devine un important factor generator de stress, dar si de actiuni imediate pentru remedierea acesteia, atat pentru parinti cat si pentru medici. Alimentatia este diversificata riguros doar conform anumitor programe stiintifice. Culorile din viata copilului, imaginile, jocurile si jucariile, activitatile si repausul, practic toate aspectele ce tin de intreaga viata a copilului sunt studiate, alese, adaptate si subordonate tot unor criterii stric standardizate si impuse la modul rational-intelectual de stiinta. Pana aici nimic nociv, s-ar putea spune, ba dimpotriva. Insa lucrurile sunt bune doar in masura in care parintii constientizeaza unicitatea copilului lor si se comporta ca atare, nedorind nimic altceva decat sanatatea si dezvoltarea armonioasa a acestuia. Exista insa riscul ridicat ca parintii sa nu inteleaga aceasta unicitate personala si sa-si perceapa copilul nu ca pe o persoana, ci ca pe un individ apartinand unei multimi de indivizi, care trebuie sa respecte ad literam un model standardizat de dezvoltare biologica si psiho-fiziologica.
Mai mult, odata cu cresterea si dezvoltarea sa, chiar copilul insusi se va percepe pe sine ca fiind element standard bine definit al unei multimi, ca facand parte obligatoriu dintr-o multime de indivizi care trebuie sa se incadreze intre niste limite foarte clar trasate ale unui model biologic. Astfel, o tanara fata se va stradui din rasputeri sa intre in standardul feminin cunoscut de "90-60-90" (numere ce se refera la circumferinta bustului, a taliei si a soldurilor), indiferent de trupul pe care i L-a dat Dumnezeu. Pentru aceasta, va urma cure drastice de slabire, naturiste, chimioterapeutice, mecanice sau chiar electronice, sau combinatii ale acestora, toate cu potential crescut de patogenitate datorita privarii organismului de necesarul personal de aport caloric, sau, dimpotriva, de ingrasare necontrolata si neadaptata sistemelor fiziologice proprii. Vor urma implanturi, siliconice, cu colagen sau botox, de sani, buze, etc., sau dimpotriva, lipoabsorbtii nesfarsite. Vor urma interminabile sedinte de fitness, cosmetica, coafura, operatii estetice de corectie si remodelare a fetei si trupului, etc. Obsesia de a arata ca supermodelele si vedetele prezentate la TV, pe scena sau pe Internet angajeaza in aceasta lupta acerba cu propriul trup din ce in ce mai multe tinere, marind in acelasi timp, considerabil, si conturile bancare ale nutritionistilor, chirurgilor plasticieni, antrenorilor de fitness si inventatorilor a tot felul de metode si tehnici de remodelare a trupului uman. In cazul baietilor lucrurile sunt la fel de grave. Modelele masculine actuale presupun trupuri musculoase, care nu de putine ori inseamna, pe langa ore si zile lungi de antrenamente extenuante, si tratamente hormonale periculoase. De asemenea, modelele masculine includ in mod obligatoriu organe genitale supradezvoltate si performante sexuale asisiderea, ceea ce a facut ca o intreaga industrie bio-chimica de cercetare si producere a medicamentelor si tehnologiilor de marire a acestora, sa cunoasca vanzari exorbitante, internet-ul fiind plin de cereri si oferte in acest sens, ca si farmaciile, de altfel.
Astfel, in ceea ce priveste dezvoltarea biologica, digitalizarea umanului se manifesta prin tendintele de incadrare in niste tipare stricte de forme, dimensiuni si actiuni, pentru care oamenii in general si tinerii in special sunt capabili sa faca orice efort: sa renunte la hrana, sau dimpotriva sa se supraalimenteze, sa urmeze tratamente chimice si hormonale fara a fi bolnavi, sau sa-si risipeasca veniturile pentru implanturi siliconice, terapii de intretinere si intinerire a pielii si parului, operatii estetice, tehnici de revitalizare, etc.
Un al doilea aspect al digitalizarii se refera la fiziologia umana. Din Traditia Bisericii concretizata in operele Sfintilor Parinti stim ca pacatul si patima au aparut in lume prin pervertirea, folosirea rasturnata a celor doua functii vitale umane: functia de hranire si cea de reproducere. In ceea ce priveste hrana si functia nutritiva digitalizarea este lesne observabila, sintagme ca "generatia hot-dog", "generatia McDonald's", "generatia Coca Cola", sau "copiii fast - food" fiind relevante pentru aceasta afirmatie. Pe de o parte lipsa de timp (deoarece prepararea unei hrane sanatoase inseamna timp cheltuit), pe de alta parte lipsa ingredientelor naturale si nemodificate genetic (in spatiul occidental orice ingredient natural este foarte scump in comparatie cu cele sintetice, semisintetice sau tratate chimic sau genetic) si, nu in ultimul rand, forta reclamelor si neo-traditiile diferitelor grupuri, fac din tinerele generatii o masa perfecta de manevra in spatiul fast-food-urilor si al restaurantelor care functioneaza in interiorul sediilor marilor companii. Desi exista nenumarate atentionari facute de catre voci autorizate, medici si nutritionisti, facute publice atat in reviste de specialitate cat si in cele de popularizare si de divertisment, sau in emisiuni TV, asupra nocivitatii hranei de tip fast-food, desi se inregistreaza anual mult prea multe decese datorate bolilor generate de o alimentatie defectuoasa, artificiala si sintetica, nu exista copil care sa nu-si doreasca McDonald's ca meniu de sarbatoare. In familiile occidentale, in care ambii soti muncesc "zi-lumina", acestia vor manca "la repezeala" ceea ce fast-food-ul le ofera. Mai grav, copiii acestora, care traiesc singuri cea mai mare parte din zi vor manca la acelasi fast-food, sau din aceeasi hrana ne-naturala, preparata anterior si incalzita in cateva minute la cuptorul cu microunde. Dincolo de tragismul acestor situatii se poate presupune si o intentie ascunsa a marilor corporatii ce conduc lumea, si anume incurajarea alimentatiei standardizate artificiale, in copilarie si tinerete, prin reclame persuasive la limita agresiunii informationale, deoarece acest tip de alimentatie duce, nu de putine ori, la copii si tineri supraponderali, dezvoltati inegal si nesimetric, sau dimpotriva la distrofici, subnutriti. Toti acestia, dupa ce au cheltuit bani pe o hrana mai mult sau mai putin impusa, vor cheltui in continuare o sumedenie de bani pe tratamente si regimuri de slabire sau de ingrasare, pe toate tehnicile, operatiile si medicamentele de remodelare corporala, pentru a se incadra in "standarde". Indiferent de consistenta sau inconsistenta hranei, de faptul de a fi sintetica sau naturala, se promoveaza, uneori voalat, alteori in mod direct, agresiv, cultivarea placerii gustului prin reclame si emisiuni dedicate in care cumpatarea decenta, fara a mai vorbi de postul crestin, este ridiculizata, trecuta in randul atitudinilor depasite, invechite, si omul, tanarul, este invitat sa-si urmeze pofta, setea, placerea de a savura o ciocolata, o bautura, sau orice altceva ii stimuleaza voluptuos papilele gustative.
In ceea ce priveste cea de-a doua functie umana, cea procreativa, aceasta a fost transformata in functie "sexuala" si de aici s-a dezvoltat o intreaga pleiada de teorii, modele si standarde, omul fiind bombardat zilnic cu informatia ca realizarea functiei sexuale se masoara cu anumiti indicatori foarte categorici, urmarea fiind ca omenirea in ansamblul ei a inceput goana disperata spre atingerea acestora. De curand, un coleg de serviciu, trecut de 60 de ani ca varsta (deci aproape in pragul pensionarii), vrand sa faca o gluma cu iz de bravada, de "aratare a muschilor" tipic masculina, a afirmat intr-un grup de persoane din care nu lipseau femeile, ca el este hermafrodit. La stupefactia generala, a continuat razand si ne-a spus ca el are organul sexual feminin (de fapt a folosit termenul popular romanesc pentru acesta) sub calota craniana, la modul virtual, desigur, dar foarte prezent (vrand sa sugereze prin aceasta ca numai la acesta se gandeste permanent). Dincolo de calitatea mai mult decat indoielnica a glumei (la care, spre stupoarea mea, majoritatea femeilor "s-au imprastiat de ras"), la o analiza mai profunda se poate constata, la modul tragic, ca aceasta situatie nu este deloc singulara, ba mai mult, este chiar generalizata la barbatii de toate varstele. Intreaga cultura a civilizatiei informationale insista prin toate mijloacele posibile in "instruirea" barbatilor spre practicarea sexului, perceput mereu doar la nivelul fiziologic sau cel mult cognitiv-comportamental, cu cat mai multe partenere, motivandu-se aceasta prin tot felul de teorii, de la dobandirea experientei masive si pana la mentinerea sanatatii psiho-fizice. Prin seriale, filme, reviste, carti, internet, emisiuni si chiar in orele destinate educatiei, la scoala, tinerii sunt incurajati sa practice sexul de timpuriu, de la varsta pubertatii, iar adultii si batranii sunt "speriati" cu teorii de genul "nepracticarea sexului accelereaza imbatranirea si favorizeaza bolile aparatului reproducator". Cei care nu se adapteaza acestor "norme" sunt exclusi treptat din cercul de prieteni, etc. Mai mult, si fetelor si femeilor li se induce ideea ca un standard superior de viata sexuala include obligatoriu schimbarea periodica a partenerilor si/sau atingerea multiorgasmelor cu orice pret, ca indicator al "calitatii sexului practicat". Atat barbatilor cat si femeilor le sunt prezentate ca normalitati si chiar ca lucruri benefice organismului perversiunile sexuale ca: sodomia, gomoria, curvia, sub numele corecte politic de: sex anal, sex oral, si sex in grup. Psihosexologia, dar nu numai aceasta, a inventat teorii justificative pentru aceste practici, iar schimbarea denumirilor provenite din spatiul biblic-eclesial (sodomie, gomorie, curvie) s-a facut pentru a anula orice sentiment de culpa. Sodoma si Gomora au fost sterse de catre Dumnezeu de pe fata pamantului pentru practicarea in registrul firescului a acestor urate obiceiuri impotriva firii. Termenii de sodomie si gomorie faceau astfel trimitere la anamneza unui act punitiv, care a avut loc datorita unei incalcari a normalitatii. Prin renuntarea la acesti termeni si inlocuirea lor cu sintagmele neutre din punct de vedere moral, axiologic, de sex anal si sex oral, aceste perversiuni sunt automat trecute in sfera normalitatii fara nici un fel de problema in planul consiintei. Astfel, un tanar, un barbat, va fi convins ca este absolut normal sa-i pretinda prietenei si mai tarziu sotiei sale practicarea acestora, iar fetei, femeii respective, i se va parea normal sa-i ofere toate aceste lucruri celui pe care-l iubeste, pentru a nu-l pierde in favoarea alteia care i le accepta. De exemplu, emisiunea TV, deosebit de toxica psihologic, social si moral, "De 3 ori femeie", a realizatoarei ce se pretinde formatoare de opinii si atitudini moderne si fara prejudecati, Mihaela Tatu, nu de putine ori a dezbatut aceste probleme sub autoritatea falsa a nu stiu carui sexolog, care afirma cu superioritate ironica: "In iubire nu exista pacat si perversiune!", dar, de fapt, neavand nici cea mai vaga idee despre ceea ce inseamna cu adevarat iubirea, si cu atat mai putin ce reprezinta, in esenta, pacatul.
O alta forma de "modelare" a relatiilor sexuale, pedepsita de Dumnezeu si tratata de Biserica fara drept de apel ca pacat, este relatia homosexuala, sub ambele ei manifestari: lesbianismul si homosexualitatea. Astazi insa, asistam la o escaladare fara precedent a acestora, si mai mult, la o din ce in ce mai perseverenta si chiar violenta impunere si acceptare a ideii ca de fapt aceste relatii fac parte din normalitatea de manifestare a umanului, fiind o problema de optiune individuala. Toate manualele de educatie sexuala, incepand cu cele care se adreseaza prescolarilor (sic!), prezinta homosexualitatea si bisexualitatea la capitolul "relatii sexuale normale". Pentru acreditarea acestei idei sub pretentia autoritatii stiintei s-au dezvoltat o multime de teorii, iar neacceptarea acestor practici ca fiind normale, la nivel de individ sau chiar de grup, este considerata discriminare pe criterii sexuale si se pedepseste penal, mai nou chiar si in Romania, conform noului Cod Penal. Dintre teoriile justificative se pot aminti:
a) Teoriile biologice, impartite in teorii genetice, care sustin ca sexualitatea umana e determinata genetic de o combinatie complexa a cromozomilor responsabili de stabilirea sexului, si teorii hormonale care sugereaza ca nivelul si tipul hormonal este responsabil de homosexualitate.
b) Teoriile psihanalitice, care, pornind de la celebrele complexe Oedip (pentru baieti) si Electra (pentru fete) ale lui Freud, pretind ca homosexualitatea este cauzata de modelele (relationarile) din familia de origine.
c) Teoriile psihologice, care sustin ca homosexualitatea este o conduita dobandita prin intermediul procesului de socializare sexuala.
Ar mai fi inca suficiente aspecte ale digitalizarii biologicului de discutat, insa ne vom opri aici, spunand doar ca toate aceste delimitari si incadrari ale bio-fiziologiei umane nu ar fi posibile daca nu s-ar intampla mai intai la nivel psihologic.
5.2.2 Aspectul psihologic. Digitalizarea gandirii si comportamentelor
Psihologia personalitatii ne pune in fata distinctiei dintre temperament si caracter. In functie de acestea doua, o persoana umana se defineste si actioneaza. Conform acestei ramuri a psihologiei, temperamentul poate fi definit prin "reactiile asociative automate induse de acei stimuli emotionali care determina obiceiuri si dispozitii afective, pe cand caracterul se refera la conceptele constiintei de sine care ne influenteaza intentiile si atitudinile voluntare." Cu alte cuvinte, temperamentul este in mare masura ereditar, se mosteneste, fiind intr-un procent destul de mic influentat de modelele socio-culturale, in contrast cu caracterul, care are o pondere ereditara redusa, dar este mult mai influentat de acestea. Psihologii personalitatii au dezvoltat mai multe modele ale acesteia: modelul trifactorial, modelul cu sapte factori, modelul celor "Sapte testoase" , fiind totusi de acord ca nu exista pentru nimeni o incadrare deplina in unul sau altul dintre acestea. Insa prin insasi dezvoltarea si definirea de modele (lucrarea citata, de exemplu, dar nu numai aceasta, este plina de tabele, functii, scheme, figuri, masuratori, rezultate, etc., iar limbajul folosit defineste componente ale afectivitatii si trairii emotionale la nivel de informatie searbada, impersonala) se poate spune ca avem de-a face cu o digitalizare la nivel psihologic.
Exista insa o alta ramura a psihologiei, si anume psihologia cognitiva, care se ocupa cu studiul tuturor fenomenelor psihice prin prisma si paradigma conceptuala a teoriei informatiei. Aceasta este psihologia care apropie cel mai mult personalitatea si persoana umana, infinita in manifestare, de modelele concrete, finite, numarabile, ale unui om "digital". Plecand de la ideea ca sistemul bio-psihic (chiar si termenul este deosebit de abstractizat, de impersonal, de "rece", in definirea omului, si atat de departe si de sarac in intelesuri fata de sintagma ortodoxa "chip si asemanare", care presupune o anumita infinitate a manifestarii umane raportata la atributele divine, care sunt dincolo de orice perceptie umana cuantificabila) este doar un sistem de procesare a informatiei , psihologia cognitiva ofera modelele - standard de raspuns normal (output) al omului la anumiti stimuli informationali (input). Standardele pe care doreste sa le satisfaca psihologia cognitiva se refera la a oferi modele formalizate si implementabile pe calculator si de a construi modele valide si relevante pentru comportamentul uman. Studiind sistemul cognitiv uman, aceasta stabileste, sau poate stabili moduri particulare de gandire si comportament. Ca orice sistem cognitiv, si cel uman are nevoie de doua trasaturi pentru a se defini: reprezentarea si calculul, si poate fi analizat pe patru niveluri: nivelul cunostiintelor, nivelul computational, nivelul reprezentational-algoritmic si nivelul implementational. (de observat caracterul strict "informational" al termenilor).
Daca insa ne oprim numai la acestea, omul informational nu este nimic mai mult decat un calculator evoluat, o masina Turing deosebit de performanta, si este foarte probabil ca pe aceasta premisa se si bazeaza digitalizarea umanului sub aspect psihologic si comportamental. Tot mai des se vorbeste de modele in toate aspectele gandirii si comportamentelor: model educational, model profesional, etc., mai mult, exista cercetari de ultima ora in SUA si nu numai, care incearca sa digitalizeze la modul propriu inteligenta umana, gandirea si memoria, sa le stocheze pe acestea in medii electronice (memorii si calculatoare ultraperformante) si sa le foloseasca in forma unor inteligente artificiale. Este cunoscut experimentul informational al lui Hans Moravec din 1998, in care acesta, plecind de la premisa (falsa, asa cum ne invata intreaga traditie patristica) ca fiintele umane exista mai degraba in forma tiparelor informationale decat in cea a prezentei corporale, imagineaza o situatie in care constiinta unui pacient uman este extrasa din creier si "descarcata" pe un computer, iar apoi "mutata" intr-o alta forma corporala. Devine astfel posibila, cel putin la nivel teoretic deocamdata, ideea "tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte", dar fara Hristos si in perspectiva unui "rai" bio-tehnologic terestru: odata "uzat" sau "depasit", individul isi poate muta constiinta intr-un nou "model de corp", el avand astfel posibilitatea de a se pastra proaspat si nealterat intr-o stare inatacabila de nemurire. Desi criticata, atat in spatiul etico-filosofic cat si in cel teologic, aceasta teorie a preeminentei "informatiei" in inteligenta umana, urmata de cea a scindarii minte/creier/ corp (prin download-uri succesive) si de cea a caracterului facultativ al fiintarii corporale, castiga din ce in ce mai multi adepti care se straduiesc sa gaseasca in sprijinul acestora din ce in ce mai multe argumente logice, filosofice si tehnologice. Sunt realizate deja doua categorii de aplicatii ale acestor teorii de digitalizare a umanului, si anume protezele si implanturile neuronale, si scanarea neuronala. Cele dintai se refera la anumite circuite electronice comandate sau autocomandate digital, implantate la nivel cerebral sau neuronal persoanelor cu deficiente neuromotorii, bolnavilor de sindromul Parkinson sau chiar epilepticilor. Scanarea neuronala, forma spectaculoasa a bio-tehnologiei, se refera atat la scanarea cerebrala cat si la cea a intregului corp uman. Deoarece creierul uman este singurul organ ce nu poate fi clonat, se dezvolta tehnologii (bazate, de exemplu, pe rezonanta magnetica avansata) pentru scanarea activitatii acestuia, ca si a intregului sistem nervos uman, deocamdata doar in faze terminale ale vietii (de exemplu condamnati la moarte care au fost proaspat executati) si stocarea digitala a acestora. Utilizarea ulterioara a acestor date stocate in realizarea unor hibrizi bio-tehnologici, sau chiar numai tehnologici, dar cu inteligenta artificiala copiata si capabila de autonomie cognitiva, introduce discutia teoretica a relatiei corp/minte, natural/artificial, original/copie, creator/creat, etc., in sfera unei dispute strict pragmatice a conditiei umane/masinice si a ierahrhiei dintre acestea. In aceste conditii se poate vorbi nu doar de omul informational, post-industrial, ci si de o conditie post-umana sau chiar post-post-umana.
Daca pana la aplicarea concreta a acestor cercetari in crearea hibrizilor de tip "robot cu inteligenta umana" va mai trece o buna perioada de timp, este realizata, in schimb, mai ales la nivelul generatiilor tinere, o digitalizare de alt tip. Pornind de la teoriile psihologiei personalitatii, conform carora comportamentul are ca scop implinirea unor motivatii cu componentele acestora, putem spune ca asistam astazi, din ce in ce mai mult, la digitalizarea atat a motivatiilor cat si a comportamentelor umane.
MOTIVATIA se poate defini ca reprezentand totalitatea starilor de necesitate interna ale organismului care stimuleaza si orienteaza comportamentul in vederea satisfacerii lor. In categoria 'starilor de necesitate' putem include forme motivationale, precum: trebuinte, motive, interese, convingeri, idealuri, adica un ansamblu de factori care activeaza, ghideaza si regleaza actiunile. Motivatia joaca rolul unui 'filtru' prin intermediul caruia noi receptionam si asimilam influentele externe si interne; prin motivatie devenim 'permeabili' din punct de vedere psihologic doar la acei stimuli care sunt capabili sa ne satisfaca trebuintele. In timp ce anumite trebuinte sunt innascute (cele biologice), altele sunt dobandite in cursul interactiunii noastre cu mediul fizic si socio-cultural (ex: trebuinta de confort, de prestigiu personal, etc.). Trebuintele sunt componente motivationale de baza care exprima in plan subiectiv starile de necesitate pentru anumite obiecte, evenimente si persoane, nevoia de ceva anume. Exemple: trebuinta de hrana, de explorare, trebuinte ludice (de joc), nevoia de afectiune materna, trebuinta de a iubi si de a fi iubit, nevoia de libertate, nevoia de putere (administrativa, economica, politica, religioasa), etc. Trebuintele se activeaza periodic si sunt capabile sa ne impinga spre gasirea unor modalitati de satisfacere a lor. In mod obisnuit exista mai multe trebuinte aflate in stari de activare diferite; din ansamblul acestora, la un moment dat, se desprinde una care se impune ca dominanta. Teoria nevoilor postuleaza ca fiintele umane au nevoi caracteristice si ca oamenii pot fi motivati oferindu-li-se ceea ce au nevoie in schimbul efortului pe care il depun. Cu alte cuvinte, oamenii sunt motivati sa isi satisfaca nevoile cele mai importante. Psihologul american Abraham Maslow a creat un model numit ierarhia trebuintelor. Maslow considera ca unele trebuinte interne sunt mai stringente decat altele, si ca este nevoie de satisfacerea trebuintelor de baza (de pe nivele inferioare) inaintea eliberarii energiei necesare implinirii trebuintelor de ordin mai inalt. Dupa Maslow, avem urmatoarea ierarhizare a trebuintelor:
Trebuinte fiziologice. Pe nivelul cel mai de jos se afla nevoile de baza, biologice sau fiziologice. Corpul uman are nevoie, in aceasta ordine, de: aer, odihna, apa, mancare, imbracaminte, sex. Modelul sugereaza ca oamenii carora le este foame sau care se confrunta cu pericolul pierderii elementelor de baza necesare existentei umane sunt mai putin preocupati de viata sociala sau de satisfacerea nevoilor eu-lui interior. Doar in momentul satisfacerii nevoilor fundamentale ale biologicului oamenii se pot orienta spre alte nevoi care au fost latente in asteptarea implinirii celor de pe nivelul inferior. In organizatii aceste nevoi sunt satisfacute prin acordarea unui nivel al salariului care sa asigure subzistenta si printr-un program de lucru care sa permita un nivel suficient al refacerii capacitatii de munca.
Trebuinte de securitate. Odata ce nevoile biologice au fost satisfacute, oamenii devin preocupati de siguranta lor fizica si psihica. Securitatea reprezinta anumite conditii care ameninta integritatea fizica a unei persoane. In organizatii aceste nevoi se refera la: securitatea muncii (pericol de accidente si boli profesionale cat mai redus), securitatea locului de munca (probabilitate cat mai mica de pierdere a locului de munca respectiv), plata unor salarii peste nivelul minim de supravietuire, libertatea de a se inscrie intr-un sindicat, programe de pensii si asigurari.
Trebuinte de apartenenta. Daca o persoana este satisfacuta din punct de vedere fiziologic si se simte in siguranta, este posibil ca acea persoana sa devina interesata in a-si satisface nevoia de contact social. Modelul indica faptul ca oamenii au nevoie sa intre in contact cu altii si sa se bucure de sprijin social. In situatia in care oamenii sunt izolati sau singuri, nevoia de asociere nu va fi satisfacuta si ei isi vor folosi energia pentru a incerca sa o satisfaca. Cu siguranta ca nevoile sociale sunt mai profund conditionate cultural decat nevoile fiziologice si de siguranta, deoarece unele culturi presupun mai mult contact social cu ceilalti decat altele si oamenii invata sa aiba nevoie de tot mai multa interactiune si sprijin social.
Trebuinte de stima. Aceste nevoi se refera la nevoia de a fi bine cunoscut de catre ceilalti si la nevoia individului de a se simti valoros, competent si respectat. In situatia in care individul este ridiculizat, defaimat, discreditat sau evaluat negativ, se va simti ranit si nevoile de pe acest nivel nu sunt satisfacute. In organizatiile moderne, in care nevoile de baza sunt satisfacute, trebuie sa se acorde multa atentie si energie nevoilor de stima.
Trebuinte de autoimplinire. Maslow a postulat ca, daca toate nevoile descrise anterior ar fi satisfacute (ceea ce nu este insa cazul de obicei), oamenii s-ar afla in situatia sa isi dezvolte potentialul maxim. Ei ar simti nevoia de a-si actualiza potentialul si de a-si atinge cele mai inalte obiective si aspiratii. Maslow a descoperit ca multi oameni, gandindu-se la propriul lor potential, pot fi speriati de ceea ce ar putea deveni. Unii dintre ei incearca sa se fereasca de a-si dezvolta potentialul sau constiinta misiunii personale. Maslow a numit aceasta tendinta complexul lui Iona (dupa numele profetului biblic care, incercand sa fuga de misiunea sa personala, a fost inghitit de o balena si eliberat apoi pentru a-si implini destinul). Cu cat o trebuinta este mai des satisfacuta, cu atat probabilitatea aparitiei si activarii ei tinde sa scada. In cursul dezvoltarii psihice, omul este motivat mai intai de trebuintele biologice situate la baza piramidei si abia apoi de cele situate spre varf, ponderea diferitelor niveluri modificandu-se in functie de stadiul dezvoltarii psihice a individului.
Motivele sunt trebuinte activate, constientizate, directionate si finalizate cu o actiune precisa. Motivul, prin actiunile orientate pe care le determina, prin comportamentele de satisfacere pe care le declanseaza, 'developeaza' trebuintele, le face cunoscute. Dupa nivelul constientizarii, motivele pot fi constiente sau inconstiente (uneori se intampla sa nu ne dam seama de motivul real al actiunilor noastre). Pentru realizarea unor actiuni mai dificile, este necesar un efort voluntar sustinut care sa faca posibila depasirea obstacolelor interne sau externe ce apar in calea realizarii scopului. Vointa intervine atat in procesul luarii deciziei referitor la actiunea care trebuie realizata (navighez pe Internet pentru ca asa vreau, sau desfasor o activitate obligatorie pentru ca asa trebuie), cat si in sustinerea motivului pentru care s-a optat, prin mobilizarea resurselor energetice de care dispune individul. Interesele sunt stimuli motivationali care exprima orientarea personalitatii spre anumite domenii de activitate, obiecte, persoane. Ele se caracterizeaza prin stabilitate, varietate si nivel de organizare. Spre deosebire de trebuinte, interesele sunt forme motivationale specific umane ce presupun un anumit nivel de organizare, constanta si eficienta in planul activitatii. De exemplu, trebuinta de orientare si investigare (curiozitatea de tip instinctual) nu e totuna cu interesul de cunoastere. Atunci cand suntem interesati de un anumit domeniu sau activitate, suntem capabili de eforturi sustinute pentru obtinerea unei eficiente maxime. Bogatia intereselor constituie un indicator important al nivelului de maturizare al persoanei. Convingerile sunt idei cu o mare valoare motivationala in sfera personalitatii. Persoana care este convinsa de o idee, lupta pentru sustinerea si promovarea ei. Idealurile sunt modele mintale de tip anticipativ, individuale sau colective, cu ajutorul carora proiectam in viitor, sub forma unor imagini si idei, anumite finalitati (scopuri). Idealurile sunt forte psihice care integreaza si subordoneaza intreaga sfera motivationala a personalitatii: idealul de viata (scopul si sensul vietii), idealul educational, profesional, moral, estetic, etc.
Societatea informationala presupune, asa cum am aratat la inceputul capitolului, modalitati noi de abordare a devenirii umane, tipuri de evolutie socio-psiho-educationala adaptate cerintelor lumii digitale globale. Vom incerca sa surprindem ce inseamna toate acestea, aplicate punctual componentelor MOTIVATIEI definite mai sus.
Idealurile. Dupa cum lesne se poate observa din orice statistica a celor mai "vanate" "joburi", tanarul zilelor noastre doreste sa lucreze intr-o firma de renume, daca se poate multinationala si cu obiect de activitate in tehnologia informatiei si comunicatiilor. Idealul de viata se reduce la o cariera (in primul rand) intr-o astfel de firma, pana la o anumita varsta, care sa asigure un mod de viata cu standarde "sugerate" de eficienta economica: casa spatioasa, automobil schimbat din trei in trei ani, vacante in locuri exotice, etc. Ca atare, si idealul educational va urma acest traseu, dobandirea de abilitati, dar si de certificari international valabile, cunoasterea limbii engleze (ce a devenit "pasaportul valabil" pentru orice job mai bine platit), etc. Exceptiile sunt rare, si reprezinta acea categorie de "idealisti" care urmaresc acumularea de cunostinte din cat mai multe domenii, pentru propria devenire intelectuala si spirituala, fara a lua in calcul nici un cost de oportunitate. Pana si idealul estetic, spre exemplu, se digitalizeaza, impus de "autoritatea" notorietatii unor case de film, de moda, de discuri, de productie multimedia, etc. Convingerile. Acestea se vor forma dupa aceleasi tipare, ale reusitei profesionale cu orice chip. De exemplu, in spatiul religios occidental, convingerea ca exista viata dupa moarte s-a diluat dramatic, fiind inlocuita cu succes de convingerea din ce in ce mai ferma ca totul se consuma "acum si aici". De aici deriva apoi convingerile de obligativitate a obtinerii unui confort material maxim, a unei pozitii sociale cat mai inalte, si altele de acest gen. Convingerile religioase, politice, culturale, vor fi cele impuse de majoritate sau de mass-media, si vor fi privite, in primul rand, ca instrumente de "urcus" social. Interesele. Orientarea activa a personalitatii indivizilor se va stabiliza relativ spre acele domenii de activitate cerute de lumea globala. De exemplu, interesul pentru cunoastere se va orienta spre asimilarea de cunostinte in domeniul utilizarii, dar si al programarii calculatoarelor, telefoniei mobile, Internet-ului, spre acumularea de abilitati si cunostinte privind resursele digitale existente si indispenasbile oricarui domeniu de activitate. Acest lucru este deja dureros de actual in mediul educational, elevii fiind atrasi cu preponderenta de lumea digitala, in detrimentul stiintelor clasice. Motivele, in special cele extrinseci, se vor grupa in jurul axei centrale a "carierei". Un salariu mai bun, aprobarea sefului, lauda ca prim pas al promovarii in ierarhie, in general goana permanenta dupa o recompensa, dar si teama de a nu fi criticat, de a nu pierde locul de munca, de nu ramane in urma ca si abilitati si cunostinte "digitale"(educatia continua), in general fuga permanenta de o pedeapsa, vor determina individul sa faca ceea ce "trebuie", ceea ce organizatia-firma asteapta de la el. Chiar si motivele legate de familie, integrare sociala, vor fi subordonate celor generate de evolutia in cariera profesionala, si cred ca ponderea o vor detine cele negative (ignorarea, ironia sociala, desconsiderarea). Trebuinte. La nivelul trebuintelor, mutatiile datorate digitalizarii urmaresc, in general, linia trasata in cazul celorlalte componente. Astfel, autoimplinirea va viza atingerea obiectivelor de natura profesionala, cu prioritate, autodepasirea insemnand in primul rand asimilarea de noi cunostiinte tehnologice, noi abilitati de a "stapani" tehnologia si prin aceasta de a avea influenta asupra vietii altora.
Trebuintele de stima, adica nevoia individului de a se simti competent, valoros, respectat sau cu un renume care sa depaseasca granitele cercului intim vor fi revalorizate in perspectiva profesiei. Este deja "pe rol", de provenienta cutumiara, ideea de a fi respectat datorita competentei profesionale. Insa aici, datorita profesiilor "digitalizate" care nu presupun cu necesitate existenta vocatiei reale (ca in cazul medicilor, psihoterapeutilor, duhovnicilor, dascalilor, etc.) competenta poate insemna si mapa de certificari internationale (MBA, MCSE, RHCT, IELTS, etc.), care sa nu fie intotdeauna acoperite de cunostinte si abilitati. O mutatie, deci, caracteristica societatii informationale, este satisfacerea trebuintelor de stima si respect pe baza existentei unor "hartii" cu pretentie de autoritate globala. Psihic, omul se va simti "acoperit" de certificari, dar, in realitate, certificarile nu vor fi acoperite de competente.
Trebuintele de apartenenta se vor muta din sfera familiei in sfera organizatiei. De la comunitatile clasice, patriarhale (si parohiale, la noi) se va ajunge la comunitatile profesionale. Acestea sunt deja mult mai mult decat simple asociatii profesionale, sunt marile "familii" artificiale: familia Vodafone, familia Orange, familia Microsoft, familia "manechinelor care beau doar apa plata cu lamaie", etc. Acestea sunt doar cateva din exemplele in care un inginer de comunicatii, software, sau un fotomodel abia iesit din adolescenta se vor simti "acasa" in cadrul grupului profesional. Valorile traditionale ca familie, neam, patrie sunt deja diluate, incerte si superflue. Profesiunile societatii informationale revendica individul in totalitate, satisfacandu-i trebuintele de apartenenta intr-un mod distorsionat si de multe ori viciat. In goana nebuna dupa confortul maxim, banii si statutul social care pot genera acest confort,determina si noile trebuinte de securitate. Pastrarea locului de munca, mai ales sub amenintarea tot mai crescuta a flagelului somajului, devine prioritatea numarul unu. Cresterea salariala, eventual promovarea ierarhica sau gasirea unui job mai bine platit devine prioritatea numarul doi. Alaturi de acestea, individul are nevoie de sisteme de asigurari de sanatate, de accidente, de siguranta pensiei, de siguranta proprietatilor sale, in general de siguranta "zilei de maine", a venitului care sa-i asigure subzistenta, sau, daca se poate, un confort din ce in ce mai bun. In sfarsit, trebuintele fiziologice se reaseaza si ele pe noi coordonate, asa cum amamintit la subcapitolul de mai sus. Asadar, apa si hrana se artificializeaza, fast-food-urile vin in intampinarea omului grabit, care "inghite" repede orice fel de hrana sintetica si se intoarce in fata terminalului de date, de frica sa nu ramana fara locul de munca. Societatea informationala trece de la "ritualul" mesei de familie la McDonald's-ul si Coca-Cola, ingurgitate deseori intre doua metrouri, sau in timpul scurt dintre doua vizite de marketing. Pana si timpul de odihna se reduce sistematic, asistam la invazia tehnicilor orientale, parapsihologice, de odihna activa, sau chiar la stimularea neuropsihica pe cale electrica sau chimica, pentru marirea timpului efectiv de lucru. Iar in ceea ce priveste trebuinta sexuala, lucrurile sunt complet denaturate. Filmele, emisiunile stiintifice sau educationale si publicitatea pe aceasta tema, exemplul prietenilor, toate vor concura la denaturarea relatiilor sexuale prin: a) practicarea contraceptiei sub toate formele acesteia si justificarea acestui lucru prin invocarea conditiilor grele de viata in refuzul de a procrea si b) practicarea perversiunilor sexuale in registrul firescului, atat in cadrul familiei cat mai ales in afara acesteia.
5.2.3 Aspectul socio-cultural. Digitalizarea relatiilor interumane
Societatea umana a cunoscut de-a lungul istoriei diferite moduri de organizare. Oamenii s-au grupat si ierarhizat dupa anumite criterii, mai mult sau mai putin obiective, in fiecare tip de societate. Fie ca a fost vorba de antichitate, cu multitudinea ei de imperii si stapaniri, intre care se remarca Imperiul Roman, ca prim model de globalizare a lumii, fie ca a fost vorba de epoca medievala, cu diferente mari intre Apus si Rasarit, intotdeauna au existat clase sociale, intre care ceea ce numim astazi "profit" a fost repartizat intotdeauna in mod inegal si inechitabil. La inceputuri si pana dupa revolutia industriala se vorbea despre aristocratie, nobilime, boierime si "ceilalti", unde ceilalti au insemnat pe rand sclavi, iobagi, tarani, mestesugari, etc. De cateva sute de ani incoace aristocratia s-a transformat in burghezie, apoi aceasta in oameni de afaceri si politicieni, ca sa ajungem astazi la momentul in care societatea pseudo-democratica a "egalitatii de sanse" (cea care instaureaza "principiile democratice" cu ajutorul tancurilor si avioanelor militare NATO in toate tarile in care se mai pastreaza "urme" ale mentalitatilor traditionale sau nationaliste) se imparte la fel ca la inceputuri, in bogati si saraci, care tind tot mai mult sa devina, cei dintai foarte bogati, iar cei din urma foarte saraci. Cel putin in Romania postdecembrista, bogatii au ajuns sa insemne deopotriva oameni de afaceri ("baieti destepti") implicati in politica, servicii secrete romanesti sau straine, politicieni implicati in afaceri mai mult sau mai putin legale, masonerie, precum si o sumedenie de oportunisti care stau "in umbra" celor dintai, asteptand momentul potrivit pentru a se capatui. Saracii de astazi sunt cei cu adevarati saraci, unii la limita subzistentei, in principal fostii muncitori ramasi pe drumuri si taranii care nu au cum si nici de ce sa-si mai cultive "proprietatea" reprimita prin celebrele retrocedari, in sensul ca nimeni nu mai e interesat de recolta lor. De asemenea, tot in categoria saracilor putem include, fara a gresi prea mult, si mult mediatizata clasa de mijloc, meseriasi, intelectuali, profesori, functionari, fermieri, etc., care nu traiesc in saracie, insa nici nu pot iesi din rutina existentiala tragica a societatii informationale: munca epizanta - plata datoriilor si a ratelor de toate felurile; in cartile de popularizare a "managementului afacerilor" acestia sunt foarte plastic definiti: "cei carora le raman prea multe zile in calendar din luna in curs, in momentul in care constata ca li s-au terminat banii". Nu dorim o radiografiere amanuntita a societatii, fiinca aceasta este treaba sociologiei, insa ceea ce trebuie evidentiat este fenomenul transformarii formulelor si categoriilor sociale spre ceea ce inseamna societatea informationala, si anume dinamism extrem in derularea tuturor evenimentelor. Lucian Blaga spunea ca "vesnicia s-a nascut la sat". Pe de-o parte, aceasta afirmatie se referea la organizarea sociala avand ca axa centrala viata si timpul Bisericii. Sarbatorile crestine erau reperele dupa care se organiza munca, odihna, intreaga viata sociala a comunitatii. Timpul acesteia se subordona timpului liturgic, asa cum si-a mostenit de veacuri neamul acesta traditia. Pe de alta parte, timpul la sat curgea parca mai lent, viata linistita, departe de agitatia citadina crea acea senzatie de pace asemanatoare si premergatoare vesniciei. Mijloacele de comunicatie, sarace si lente la vremea aceea, patrundeau mult mai greu in comunitatile rurale. Astazi, nu exista sat sau chiar catun uitat prin vreo vagauna de munte, care sa nu aiba televiziune prin satelit, telefonie mobila, si macar una-doua conexiuni Internet. Ritmul infernal al schimburilor de informatie in aceste medii de comunicare depaseste posibilitatile structurilor psiho-sociale rurale. Ca atare, generatiile tinere resimt aceasta ca pe un handicap si migreaza catre suburbia orasului, prea putini reusind sa devina citadini cu adevarat. Iar datorita faptului ca formarea socio-culturala a unui om se poate depasi doar cu eforturi mari si sustinute din partea acestuia, asistam la "ingrosarea" sistematica a randurilor populatiei urbane in interiorul a ceea ce putem denumi generic: mahalaua. Taranul zilelor noastre care a ramas la sat are doua optiuni: saraceste pe zi ce trece ramanand "taran" si pastrandu-si obiceiurile, traditiile si credinta, sau devine "fermier" (se organizeaza chiar si cursuri "europene" in acest sens la nivelul Directiilor Agricole Judetene), invatand contabilitate, bio-chimie alimentara, agronomie si zootehnie certificata ISO (ultima "inovatie" a ministrului agriculturii o reprezinta "caietul fermierului", fara de care productia agricola individuala nu va putea fi valorificata), si chiar marketing, si atunci poate prospera, respectand cu strictete normele europene si ignorandu-si din ce in ce mai mult traditiile care l-au condus pe poetul-filozof-teolog Lucian Blaga la celebra sa afirmatie de mai sus. Tanarul fiu de taran, care pleaca la oras fiindca, vrea civilizatie, poate avea mai multe traiectorii in viata. Daca este ambitios, se va instrui, va imbratisa o profesie, chiar intelectuala, si va deveni citadin. Daca doar "va face scoala", chiar si la nivel universitar, fara ca aceasta sa fie dublata de ambitie, cultura si inteligenta, el va deveni semicitadin, sau formal citadin, avand apartament, masina si "servici bun", dar va merge saptamanal acasa, la munca in gospodarie si la camp, conform proverbului "nici in car, nici in caruta". Exista si o a treia categorie, a celor care refuza instruirea, cultura autentica, dar care isi impropriaza cu mandrie toate obiceiurile urate si proaste ale orasului: discoteca, clubul, gasca, alcoolul, desfraul, drogurile, etc. Acestia reprezinta noua mahala, cu pretentii de urbanism, dar pe ritmuri de manea penibila, cu pretentii de superioritate culturala fata de omul ramas la sat, dar cu manifestari abjecte, gregare si, nu de putine ori, violente, la adresa "intelectualului". In mediul urban lucrurile se intampla aproximativ la fel, cu deosebirile aferente de cultura si educatie. Si aici exista categoria de orasean simplu, care locuieste, munceste, se odihneste, "respira" exclusiv la oras, fara prea mari pretentii culturale, dar cu sentimentul superioritatii fata de mahala, consumator de serbari campenesti, balciuri, meciuri de fotbal, seminte, mici si bere, si, mai nou, televiziune nelimitata. Exista apoi categoria intelectualului de provincie, care se multumeste, in general, cu ceea ce-i ofera orasul, desi tanjeste dupa marea metropola, nefacand, insa, pasul decisiv in "dobandirea" acesteia. Urmatoarea categorie este cea a intelectualului care se stabileste in orasul universitar in care si-a facut studiile, daca se poate intr-o companie multinationala care-i asigura un trai mult peste medie; vizitele anuale sau bianuale ale acestuia la parintii din provincie constituie motive de mandrie parinteasca pentru acestia din urma si motive de consolidare a stimei de sine pentru cel dintai. Mai exista si categoria emigrantului, din ce in ce mai mare, a celui care se rupe de orice traditie si cultura originara, incercand sa se integreze intr-un sistem, care de multe ori este mult mai restrictiv decit cel pe care-l paraseste, dar care il recompenseaza cu un nivel de trai foarte bun. Acestea sunt doar cateva dintre modelele de existenta contemporane asa cu se prezinta in spatiul romanesc, mai ales. Indiferent de alegerea unuia sau altuia dintre acestea, familia ramane nucleul fundamental al societatii. Din nefericire, insa, si familia sufera transformari importante in perspectiva digitalizarii lumii. De exemplu, in noile definitii familia e descrisa ca o "forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie/paterne, realizand, mai mult sau mai putin, legatura biologica si/sau psiho-sociala." Admitand ca nu se spune nimic despre sexul indivizilor, in definitia de mai sus, datorita posibilitatii existentei familiei de origine de gen tata-fiu, totusi,in clasificarile actuale, familia homosexuala este tot mai des descrisa ca normala. Dincolo de aspectul discutabil al acestei afirmatii, ramane viitorul incert chiar si al familiei clasice. Mai ales in societatea romaneasca, atat in mediul urban cat si in cel rural, familia clasica era cea nucleara patriarhala, sot, sotie si copii, cu rol determinant de lider al tatalui, sau cea nucleara extinsa, care cuprindea si membrii ai familiei de origine (parintii sotului sau ai sotiei). Astazi asistam la familia de tip instabila, mai ales in spatiul occidental, familia societala, orientata spre societate si nu spre comunitate, cea in care sensibilitatea comunitatii familiale a fost inlocuita cu puterea intelectului, a ratiunii, in cele din urma a capacitatii de a procesa eficient informatia. De asemenea, avem de-a face tot mai mult cu celibatul, dar care nu exclude promiscuitatea si turismul sexual, ca mod de viata al omului informational. Apoi, vorbim de cuplul fara copii, care se impune si acesta din ce in ce mai mult, fiindca modul de viata alert citadin, care revendica intreaga energie a sotilor, nu prea lasa loc si timp cresterii si educarii copiilor. In clasificarile oficiale exista si concubinajul sau uniunile liber consimtite, casatoriile deschise, toate acestea fiind inacceptabile intr-o perspectiva crestina. Insa, daca toate acestea au existat si in trecut, in "ilegalitate" morala, iar acum doar se oficializeaza, mai exista si experimentele neofamiliale, simulacre ale familiei actuale ca: semi-casnicia, in care se aplica formule de genul "casa si copiii impreuna, sexul separat", sau pseudo-casnicia (vietile paralele), in care se mentine statutul oficial de casatorie datorita unor conveniente si comoditati de ordin material, dar se traieste o accentuata autonomie sexuala si sociala, cu ambii parteneri dezvoltand relatii adulterine, dar coabitand intr-o indiferenta mutuala. Cu toate acestea, inceputul de mileniu III ne introduce intr-o noua epoca, a transformarilor profunde la toate nivelurile, incepand cu cel politic si continuand cu economicul si socialul, in care familia, ca entitate unitara, trebuie sa-si regaseasca sensurile si fundamentele sale initiale. Indiferent de modurile sale de organizare, clasice sau deviante, societatea umana va trebui sa-si reaseze tendintele evolutive pe baza oferita de familie.
Cultura mileniului III nu mai reprezinta nici omul in cautarea absolutului divin, dar nici macar omul care se cauta pe sine, propria identitate, ci ea, cultura societatii informationale tinde doar sa socheze cu orice chip. Literatura si-a pierdut aproape complet pozitia detinuta in trecut, odata cu aparitia televiziunii si mai ales a internet-ului. Desi se publica foarte mult, dovada fiind numarul mare de edituri la nivel de tara, literatura se imparte foarte strict (asa dupa cum se poate vedea in rafturile oricarei librarii) in lucrari de specialitate, pe domenii, si deseori acestea au o adresabilitate foarte restransa: destinatarii lor sunt exclusiv specialistii domeniilor respective. De asemenea, limbajul utilizat in redactarea acestor lucrari este unul pretentios, chiar si atunci cand este vorba de carti de popularizare, si sufera de patima "academismului cu orice pret", autorii lor fiind preocupati, de cele mai multe ori, mult mai mult de aspectul academic al lucrarii respective, de marimea listei bibliografice si de notorietatea autorilor citati, ca si de numarul referintelor scrise de nume "cu rezonanta" si anexate acesteia, decat de gradul de accesibilitate al informatiilor transmise, de parca s-ar afla intr-o permanenta competitie intradisciplinara.
Oricum, in detrimentul literaturii in general, care a devenit apanajul unei minoritati intelectuale, s-a dezvoltat si se dezvolta necontenit cultura imaginii. Explozia mijloacelor de comunicare in masa si in special a televiziunii (clasica, prin satelit si mai nou prin Internet), ca exponent al deculturalizarii prin exercitiul inert al privirii imaginii in detrimentul exercitiului viu al practicarii cuvantului prin citit si scris, a facut posibila, in ultima jumatate de secol, digitalizarea culturala. Modelele occidentale in cinematografie (lasind la o parte exceptiile de valoare care exista si aici), care au fost love-story-urile de toate facturile (istorice, psihologice, comedii sau drame, etc.) si "soap"-urile (serialele usoare) americane, policierurile franceze,etc., au degenerat azi in interminabilele telenovele de toate limbile (ce tin "lipite" de ecranul televizorului generatii intregi, de la bunici la nepoti), in violentele horror-uri sau in drame psiho-criminale, cu invariabilul "justitiar" frumos, puternic si bun, care invinge de fiecare data raul sub toate formele acestuia si primeste ca premiu sexual un top-model cosmetizat, lipsit de orice urma de realism (actualizare tehno-culturala mergand pana la grotesc a basmului cu Fat-Frumos si Cosanzeana, universal, de altfel). Cultura imaginii vorbitoare sub forma lungmetrajului, a serialului sau chiar a desenului animat si reportajului, a talkshow-urilor si emisiunilor de divertisment, a inlocuit, sau e pe cale sa o faca, cultura cuvantului scris, spre care tot mai putini se indreapta. Limbajul imaginii e universal, astfel ca posibilitatea manipularii la nivel subliminal prin imagine este mult mai la indemana. Ridicarea sportului la nivel de spectacol patimas transmis prin vastele retele TV sau Internet este o alta fateta a culturii informationale. Fotbalul in primul rand, dar si toate celelalte sporturi, reprezinta de asemenea limbaje universale care nu au nevoie de cuvant pentru a se exprima. Ca atare, transformarea acestora intr-o afacere (showbusiness) mondiala a condus, pe langa fondurile uriase castigate din patima miliardelor de suporteri, la mentinerea acestora la un nivel intelectual si cultural extrem de scazut dar uniform, usor de controlat si sugestionat. Dictonul latin "panem et circenses", paine si circ, folosit de imperiul roman pentru a-si mentine plebeii la nivelul dependentei de satisfacerea necesitatilor biologice de hrana si placere, se aplica din nou cu deosebit succes ca pregatire culturala in vederea viitorului "imperiu" informational. Pe langa acest aspect, insa, televiziunea are in vedere si crearea unor indivizi subdezvoltati intelectual, a caror capacitate de analiza si sinteza, capacitate de gandire in general, se atrofiaza pe masura ce acestia petrec mai mult timp in fata televizorului sau a ecranului de calculator.
Lucrarea "Efectele televiziunii
asupra mintii umane" a domnului
Virgiliu Gheorghe, care reprezinta primul volum al seriei "Fata nevazuta a televiziunii",
este primul semnal de alarma asupra acestui subiect, prima analiza
temeinica a fenomenului in cauza. Ea ofera un pretios
material informativ atat parintilor sau celor care se ocupa de
educatia tinerilor, cat si tuturor celor care vor sa
inteleaga pericolul pe care il reprezinta tehnologia audio-video
si cultura divertismentului pentru sanatatea mentala,
pentru viata fiecaruia dintre noi. Deficientele de atentie
si concentrare, slabirea capacitatilor mentale, a puterii
de judecata si a motivatiei sunt probleme care se afla de
cateva zeci de ani in atentia cercetatorilor din lumea
occidentala. In ultima vreme aceste afectiuni au inceput sa fie
observate si la multi dintre copiii si tinerii din tara
noastra, sindromul anuntandu-se a avea o larga raspandire
in urmatorii 10 ani.
Virgiliu Gheorghe afirma ca efectele televiziunii merg pana
acolo incat remodeleaza omul in intregime. In locul omului natural, care
este fundamental religios si ca
urmare ascetic, apare un tip uman care si-a pierdut aproape toate aceste
calitati, functii si puteri. In lumina cercetarilor lui McLuhan (Mass-media sau mediul
invizibil, 1997) omul televizual 'sufera de un sindrom in care se
combina infirmitati multiple', ceea ce ne arata
ca e vorba de purtatorul 'unor terifiante mutatii', a
caror nota dominanta e negativul omului creat de Dumnezeu. De
aici si ideea de nihilism, mai mult sau mai putin afirmat, insa
cu siguranta stocat in subconstientul uman. Tulburator este
si faptul ca, precum dovedesc neuropsihologii Emery si Peper,
'plonjarea individului in mediul comunicarii video este similara
intrarii intr-o stare semi-hipnotica', ceea ce antreneaza o diminuare
a cenzorului rational al judecatii, precum si deschiderea
portilor subconstientului si patrunderea necenzurata a
mesajelor TV in adancul acestuia. Cercetarile neuropsihologilor demonstreaza ca vizionarea TV
altereaza in special capacitatile cognitive ale persoanei. Nu
numai procesul invatarii este dezavantajat, ci si gandirea logica
si analitica, discursivitatea, capacitatea de exprimare a ideilor,
creativitatea si chiar dezvoltarea inteligentei. Televiziunea
afecteaza mai ales cortexul prefrontal, acea parte a creierului care este
cel mai bine dezvoltata la om, unde sunt mediate procesele mentale
superioare, ce diferentiaza fiinta umana de celelalte
vietuitoare. Afectiunile, pe care nu numai vizionarea TV, dar si
jocurile pe calculator si navigarea necontrolata pe internet, le
produc asupra cortexului prefrontal se remarca usor la copii si
tineri, in dificultatile pe care acestia le intampina in a
se concentra si in sustinerea motivatiei, in controlul
emotiilor si al comportamentului, in planificarea si organizarea
programului. De asemenea, Virgiliu Gheorghe atrage
atentia ca personajele din filme, atat cele holywoodiene si
europene, dar ceea ce e mai tragic, chiar si cele romanesti,
rusesti sau sarbesti, cu exceptiile de rigoare si aici, par a duce, in general, o viata
totalmente in afara Traditiei si a Bisericii.
Pe de alta parte, arta in general si muzica in special, a cunoscut o digitalizare evidenta, transformandu-se din arta menita sa spiritualizeze in showbiz (afacerea spectacolelor) menit pe de o parte sa deculturalizeze si sa deturneze spiritul spre instinctualitate, iar pe de alta parte sa colecteze imensele fonduri realizate din exploatarea ignorantei si lipsei de responsabilitate culturala a generatiilor tinere. Orice artist trebuie sa se declare apartinator al unui curent, stil sau tendinta in ceea ce "creaza", pentru a intra cat de cat in atentia presei, si pentru a putea face "cariera". Mai mult, exista astazi ceea ce se cheama "digital art", pictura, sculptura, desenul animat si chiar cinematografia facuta exclusiv cu ajutorul calculatorului, in care nu prea mai conteaza existenta sau inexistenta reala a talentului si vocatiei. Marele sculptor Constantin Brancus se pronunta vehement impotriva acestor delimitari si incadrari intr-o scoala sau alta, intr-un curent sau altul, dar astazi nici un artist nu poate supravietui fara aceasta apartenenta.
In ceea ce priveste muzica, lucrurile sunt si mai concret delimitate si standardizate. Istoria umanitatii consemneaza inca de foarte devreme existenta preocuparilor de natura muzicala. Activitatile din societatea primitiva erau acompaniate de o anumita muzica, muzica fiind o necesitate si o activitate vitala, intim legata de cuvant si aparuta nu ca o arta de agrement, ci ca fiind indispensabila societatii. Din trecutul indepartat al originilor muzicii apare un fapt revelator despre om, si anume folosirea incantatiei magice, incantatia fiind prototipul artei muzicale. De la practicile de magie omul a trecut la credinta religioasa si la cultele organizate; de la credinta mai tarziu, a ajuns la sentimentul direct al muzicii, strans legat de civilizatie si de spiritul uman. Desi s-a modificat continutul, s-au pastrat formele generale ale experientei muzicale, permitandu-se regasirea magicianului primitiv chiar in artistul modern. In culturile diferitor popoare muzica se evidentiaza aratandu-si importanta ei si rolul jucat de aceasta in viata omului. De la Platon, care face referire la rolul jucat de muzica in viata omului si pana astazi a existat si exista dorinta de a explica modalitatile de actiune ale muzicii asupra psihicului si puterea terapeutica a acesteia. In unele mitologii muzica este considerata a fi anterioara crearii universului, aceasta participand deci la crearea universului. Credinta ca lumea a fost creata pornind de la un sunet ascutit, din care au decurs toate formele de viata este intalnita in cosmogonia indiana. Pentru muzicianul Richard Wagner, sunetul acela initial, n-ar fi fost ascutit, ci grav si germinativ, fiind imbogatit evolutiv prin armonice naturale. In mitologia greaca exista legaturi intre sunetul primordial organizator si generator de lumina, si zei. Muzica este o ofranda a lui Hermes; Apolon - zeul solar - ii ofera lira de aur lui Amfion, care asigura trecerea de la dezordine la ordine. In sfarsit, Orfeu realizeaza o sinteza intre muzica, lumina si constructie. Dincolo de mitologie, muzica a insotit omul in mod concret in toata istoria sa. In functie de destinatia si efectele ei in viata omului, muzica se poate clasifica in: a) muzica sacra; b) muzica laica; c) muzica malefica.
O alta schema in care se poate imparti muzica dupa rolul pe care il are ea in viata si activitatea omului este urmatoarea:
- Muzica spirituala, care cuprinde marea categorie a muzicii culte din care face parte si muzica religioasa.
- Muzica distractiva, cuprinde genurile de muzica usoara, folk, populara, de divertisment.
- Muzica cu rol utilitar, destinata activitatilor fizice (gimnastica, munca manuala), muzica de reclama, muzica folosita in terapeutica, spoturi publicitare, fondul sonor in radiofonie, pentru ilustratii muzicale in teatru si film, etc. In acest context, muzica de cult, muzica liturgica are o preexistenta si o preeminenta fata de toate celelalte categorii muzicale.
Daca aceste clasificari reprezinta o digitalizare a formelor muzicale, putem spune ca digitalizarea, cu adevarat, a muzicii a aparut odata cu digitalizarea caracteristicilor sunetelor. In muzica, timpul intervine in definirea duratei sunetelor ca atare, dar si in constituirea conceptelor mai complexe de ritm, tempo (viteza de executie) si agogica (accelerare sau incetinire a miscarii, viteza de schimbare a tempoului). Duratele se alatura inaltimilor, intensitatilor si timbrelor in conturarea personalitatii sunetelor folosite de compozitor. O tendinta constanta in evolutia istorica a limbajului muzical occidental a fost aceea de digitalizare progresiva a elementelor constitutive ale discursului muzical. Dintre parametrii definitorii ai sunetului muzical frecventa (inaltimea) a fost, cronologic vorbind, prima supusa acestui tratament. Din infinitatea continua a frecventelor sonore perceptibile pentru urechea umana, cantaretul primitiv a ales un numar limitat de valori discrete, instituind o prima distinctie intre multimea restransa a sunetelor muzicale si domeniul indefinit al celorlalte sunete.[34] O data digitalizata, frecventa (adica inaltimea sunetului) a devenit caracteristica de baza pe care s-au edificat structurile limbajului muzical, insasi coloana vertebrala a muzicii, melodia, fiind definita in primul rand ca succesiune de sunete de inaltimi diferite. Treptat, procesul trecerii de la analogic la digital a cuprins si alti parametri ai sunetelor muzicale, printre care si unul de natura temporala: durata. S-a ajuns astfel ca muzica sa opereze numai cu o multime strict determinata de durate, in ciuda faptului ca, tehnic vorbind, e posibila producerea de sunete oricat de lungi sau de scurte. Diviziunea cu 2 constituie aici un criteriu de baza. Exista note intregi, doimi, patrimi, optimi, saisprezecimi si asa mai departe, eventual chiar combinatii ale acestora (dar tot structurate binar: punctul simplu prelungeste nota cu 1/2 din valoarea ei, cel dublu cu 3/4, iar punctul triplu cu 7/8); ar fi insa de neconceput recurgerea la note de durata 0,179 sau π! Inventarea metronomului a creat conditii si pentru digitalizarea tempoului, fara insa ca in aceasta directie lucrurile sa avanseze la fel de mult ca in cazul inaltimilor. Libertatile pe care interpretii si le pot lua sunt aici considerabil mai mari, nu insa comparabile cu cele din domeniul intensitatii sonore, parametru esentialmente analogic, susceptibil de a lua o infinitate continua de valori, chiar daca si aici introducerea indicatiilor de tipul piano sau forte vadeste dorinta compozitorilor de a promova un model cvasi-digital.
In epoca contemporana, de la aparitia rock-and-roll-ului american si a Beatles-ilor, muzica a cunoscut o "rostogolire" accentuata pe panta superficializarii, pana la monotonia cu vadite accente demonice a ritmurilor obsedante si repetitive ale stilurilor de astazi, dance, rave, house, tehno, speed, death si trash, etc. Toate acestea contin o dimensiune hipnotica prin desfasurarea unor structuri muzicale foarte lungi si monotone, care creaza o chiar o dependenta la nivel subliminal, o dimensiune universalista prin absenta textului, a cuvantului (sau existenta unor cuvinte "cheie", foarte putine, de multe ori niste simple interjectii semanand cu mantrele orientale, dar stimulative, obsedante si cu o componenta clara de sugestionare subliminala auditiva), dar si o dimensiune satanica prin modul de prezentare al " artistilor", care devin idoli demni de urmat pentru miliardele de tineri impotenti cultural si intelectual. Discotecile sunt pline in toata lumea de acesti tineri care danseaza parca in transa, pe aceleasi melodii (nediferentiabile intre ele) care nu prea se pot numi muzica, ci mai degraba alaturare de sunete. Starile create de acestea se pot vedea in atitudinea agresiva, violent nonconformista a generatiei PRO (de la noi), care refuza orice traditie culturala sau religioasa, nefiind decat o imitatie grosolana si natanga a generatiei PRO mondiale, indiferent sub ce denumire ar aparea aceasta. Canale de televiziune ca MTV si MCM (globale ca emisie) sau AtomicTV, UTv la noi, transforma muzica intr-un limbaj digital al sunetului strident, violent, lipsit de muzicalitate, care instiga la letargie, lene, pierdere inutila a timpului, la sexualitate ca act bio-psiho-fiziologic ce nu depaseste nivelul animal, si nu de putine ori la revolta sociala cu extremele ei ce se apropie de criminalitate. In mod particular, la noi in tara a 'inflorit' si este excesiv de mediatizat curentul muzical suburban si subcultural aparut din interiorul suburbiilor tiganesti: manelismul. Avand parca o perdea a lipsei totale de discernamant cultural in fata ochilor, un procent ingrijorator de mare din populatia Romaniei de toate varstele doarme, mananca, respira si traieste in ritm de manea. Rromi agramati, inculti, lipsiti de orice sensibilitate artistica sau culturala, dar putred de bogati, ne sfideaza din limuzinele de zeci de mii de euro si din palatele de sute de mii de euro, razand satisfacuti (si etalandu-si lanturile, bratarile si dintii de aur) de faptul ca au reusit in numai cativa ani de democratie post-decembrista sa subjuge cultural un neam care odinioara era bine ancorat in spiritualitatea crestin-ortodoxa, dar care astazi idolatrizeaza tocmai subcultura opulentei prostului gust si a kitch-ului, cantata in ritmuri cu accentul pe timpul tare al masurii (1 si 3), generic numite manele si care au isterizat o mare parte a Romaniei contemporane. Tot aici trebuie amintit si curentul New Wave (Noul Val), ca exponent al miscarii New Age, foarte melodios, un amestec de rock, muzica traditionala veche (celtica, hindisa, araba, etc.), in general pagana, folclor sau muzica simfonica de factura moderna si post-moderna, adica un fel de sincretism al paganismelor vechi si noi intr-o forma auditiva foarte placuta si "invaluitoare", dar la fel de nociva sub aspect spiritual. Acest curent se adreseaza asa zisului intelectual, omului trufas dar mediocru, care are parerea despre sine ca este deasupra lucrurilor in general si deasupra crestinismului in mod special.
Insa in muzica, ca dealtfel si in artele care opereaza cu imaginea, statica sau dinamica, se poate vorbi si de o digitalizare la modul propriu, prin folosirea instrumentelor electronice digitale si in special a calculatorului, atat in procesele de creatie propriu-zisa a "operelor" (muzicale sau nu) cat si in stocarea si redarea acestora. La ora actuala exista o multitudine de software-uri pentru muzica, incepand cu cele care simuleaza instrumentele muzicale si vocea umana, continuand cu cele care inregistreaza, editeaza, stocheaza si redau muzica, si terminand cu cele care ofera asistenta la compunerea muzicii, sau chiar compun muzica in locul artistului. Avand stocata in memorie o mare varietate de formule ritmice si melodice, de orchestratii sau chiar interpretari, acest tip de software pune la dispozitia "creatorului" a multime de combinatii posibile ale acestora, astfel incat produsul final sa fie o "opera" complet noua si inatacabila intr-un eventual proces de plagiat, dar care seamana intr-o masura mai mica sau mai mare cu alte cateva sute de piese muzicale si se incadreaza obligatoriu intr-un stil muzical, care sunt si acestea atat de multe, incat ar fi dificil pentru cineva sa le clasifice pe toate, argumentand si evidentiind diferentele si asemanarile dintre ele. Astazi, mai mult ca oricand, muzica isi face loc in viata de zi cu zi a omului informational. Home-cinema-ul de acasa, CD-player-ul din masina, DVD-player-ul de la serviciu, telefonul mobil, MP3-player-ul din buzunar, computerul sau laptop-ul personal, toate sunt incarcate de muzica; din orice colt de oras sau sat, magazin, club, local, supermarket, taxi, automobil personal sau mijloc de transport in comun, locuinta personala sau institutie publica, etc., "rasuna" un post de radio sau un album muzical; reclamele TV sunt insotite obligatoriu de o muzica foarte persuasiva, ca si orice alta manifestare TV (emisiune, film, spectacol sportiv, jurnal de stiri, eveniment monden, etc.). Asa cum observa Mihai Dinu in studiul citat, muzica este cea care insoteste orice informatie, indiferent pe ce canal de comunicare este transmisa aceasta, iar acest lucru se intampla tocmai datorita capacitatii ei de a transmite si sublinia mai mai mult decat simple informatii, si anume stari, sentimente, emotii, trairi, s.a. Din acest motiv este necesara, in viata fiecaruia dintre noi, o riguroasa selectie a muzicii de care ne lasam "invadati". Fie ca e vorba de auditie muzicala pura, de vizionare de emisiuni, filme sau spectacole, de navigare pe internet sau de orice alta activitate in care "media" e implicata, trebuie sa discernem la nivelul inteligentei emotionale daca muzica ascultata in principal sau in subsidiar e nociva sau nu, ce fel de stari si emotii ne provoaca, ce sentimente ne trezeste si in ce mod ne influenteaza comportamentul. Pentru a redeveni autentica si factor de spiritualizare, muzica trebuie sa-si regaseasca fundamentele crestine, iar ca liant in societatea umana, ea trebuie sa conduca, cu necesitate, la finalitatea hristocentrica a omului.
5.2.3.1 Digitalizarea limbajelor si comunicarii interumane
In California, SUA, la universitatea din Palo Alto, exista un departament celebru al carui obiect de activitate si cercetare este in exclusivitate comunicarea. Cercetatorii acestei scoli au adus argumente convingatoare in favoarea ideii ca exista doua tipuri principial diferite de comunicare, numite de ei digitala si analogica, prima operand cu un numar discret, iar cea de a doua cu o infinitate continua de semnale si intelesuri transmise. Limba scrisa constituie o forma de comunicare digitala, intrucat recurge la o multime finita si discreta de semne lingvistice, adica de imagini grafice asociate unor semnificatii socialmente acceptate: cuvintele. In opozitie cu aceasta, comunicarea mimico-gestuala este una pur analogica, deoarece ea se realizeaza cu ajutorul unei infinitati gradual variate de mijloace: multimea zambetelor, cea a privirilor sau cea a miscarilor mainii sunt nu doar infinite, ci si nenumarabile, la fel ca multimile punctelor de pe un segment de dreapta, de pe o suprafata sau din intreg spatiul. Tot nenumarabile sunt, evident, si semnificatiile transmise de aceste semnale mimico-gestuale, receptorii umani fiind capabili sa le sesizeze si inteleaga fara a le putea insa explicita, avand in vedere faptul ca ele sunt si raman literalmente inefabile, o data ce nu pot si nu vor putea fi niciodata traduse complet in codul discret, digital al limbii.[36]
Vorbirea ocupa, sub acest raport, o pozitie intermediara. Ea opereaza digital, cu cuvinte, dar, o data cu rostirea acestora, le imbogateste cu anumite trasaturi ce tin de realizarea sonora, precum intensitatea, inaltimea, tempoul, parametri susceptibili de o variatie continua si care adauga, asadar, comunicarii orale o importanta componenta analogica, inexistenta in scris.
O observatie palo-altista de mare importanta este aceea ca "prin intermediul mijloacelor de tip digital se transmit cu precadere continuturi informationale, in timp ce sistemele analogice comunica mai ales date privind relatia dintre cei care comunica.[37] O aceeasi informatie poate fi acceptata sau respinsa de interlocutorul nostru in functie de atitudinea pe care acesta constata ca o avem fata de el urmarindu-ne comportamentul non-verbal: gesturi, mimica, privire, ton al vocii. Ironia sau agresivitatea, plictiseala sau nerabdarea de a incheia o convorbire sunt rareori verbalizate de locutorul cat de cat educat, dar indiciile non-verbale il tradeaza, dezvaluindu-i partenerului de dialog felul in care acela percepe interactiunea cu el. Deosebit de elocventi sunt, din acest punct de vedere, asa-zisii "parametri muzicali" ai vorbirii: conturul intonational al frazelor (intrebator, exclamativ, dubitativ, mirat etc), accentele suprasegmentale, ezitarile, ritmul, tempoul, intensitatea rostirii, inaltimea glasului ("ridici vocea/tonul la mine?"), incetinirea sau accelerarea fluxului verbal, pauzele si cate alte elemente paralingvistice, improprii exprimarii de valori logice si practic lipsite de valente descriptive sau narative, constituie in schimb modalitati extrem de eficiente de impartasire a sentimentelor. Cum gama emotiilor umane este una recunoscut infinita, acestea reclama cu necesitate recurgerea la o modalitate analogica de comunicare, vehiculul verbal neinsotit de vocalizare fiind incapabil, din pricina naturii sale digitale, sa faca fata unei atari misiuni. "Nu am cuvinte sa-ti spun cat sunt de necajit", ne marturiseste un prieten si, neindoielnic, are dreptate, fiindca in momente deosebite din viata cuvintele sunt de prea putin folos, dar tonul descurajat al glasului sau, ca si privirea stinsa, umerii cazuti si paloarea nesanatoasa a chipului vorbesc despre starea sa sufleteasca intr-un mod mult mai exact decat ar putea-o face cel mai elaborat discurs verbal.
Cu toate acestea, asistam in vremea de azi la digitalizarea tuturor tipurilor de comunicare interumana. In ceea ce priveste comunicarea non-verbala, mimica, gesturile, etc., exista o multime de carti care ne invata cum sa le controlam pe acestea. Dupa ce ne sunt descrise semnificatiile ascunse ale gesturilor, zambetelor, ticurilor, etc., suntem invatati cum sa evitam folosirea unora sau altora dintre acestea. Mai ales in domeniul managementului resurselor umane, aceste lucruri au devenit obisnuinta. Angajatorii urmeaza cursuri elaborate, interdisciplinare, despre cum ar trebui sa se comporte si sa comunice candidatul ideal, de multe ori fara a avea nici cea mai mica "aplecare" spre psihologia persoanei cu aplicabilitate la interviul de angajare, iar candidatii urmeaza cursuri de "formare", unde sunt invatati ce mimica, privire, ton, gesturi, etc., asteapta angajatorii de la candidatul ideal, le exerseaza bine pe acestea si se prezinta la interviu. De cele mai multe ori, daca "lectia" comunicarii este invatata bine, "candidatii" reusesc sa se angajeze in locuri pentru care nu au nici o vocatie reala, tocmai pentru ca au reusit sa-si digitalizeze comunicarea non-verbala, "pacalind" asa-zisa competenta a angajatorului. Un alt exemplu de digitalizare a comunicarii non-verbale este moda vestimentara, atat masculina, dar mai ales feminina. Devenita adevarata industrie cu profituri enorme, moda stabileste ce imbraca fiecare individ, in functie de ceea ce doreste sa transmita, de exemplu: femeile de afaceri, manageri, profesiunile liberale, vor adopta un stil mai sobru, dar dublat de atitudini sexy, in functie de varsta, pe cind vedetele, urmate implicit si pana in cel mai mic detaliu de toate adolescentele cu pretentii de vedeta, vor adopta vestimentatii care sa atraga cel putin atentia oricui, daca nu sa socheze chiar. Si la barbati, mai nou, lucrurile se petrec asemanator, oricum este cert ca nu mai tine nimeni cont prea mult de aspectul estetic si de cel care vizeaza bunul simt in a recunoaste ce ti se potriveste si ce nu, ci singurul lucru care conteaza este sa te imbraci solidar cu categoria socio-profesionala din care faci parte, sa transmiti despre tine cat se poate de mult prin imbracaminte, dar mai ales sa fii in pas cu moda. De remarcat este faptul ca in fiecare domeniu exista anumite modele, iar cei care vor sa faca parte din domeniul respectiv vor adopta pana in cele mai mici amanunte stilul acestor modele in ceea ce priveste comunicarea non-verbala: gesturile, privirea, mimica, zambetele, tonul vocii, coafura (frizura), pantofii, hainele, bijuteriile, masina, tigarile, localurile frecventate, etc.
In ceea ce priveste comunicarea verbala digitalizarea se refera atat la aspectul clasic, cel al folosirii tehnologiilor digitale (telefonia mobila, telefonia VoIP, pe internet, comunicarea digitala de tip broadcasting), cat si la aspectul de restrangere a vocabularului, de invatare si utilizare stereotipa a unor propozitii si fraze. Cele cinci stiluri standardizate de oralitate vor deveni definitorii pentru digitalizarea comunicarii verbale.
a) Stilul rece, specific comunicarii necooperative, a fost adoptat de politicieni, de persoanele din sfera publica in aparitiile TV sau radio. Acesta se va defini prin intentionalitatea, nedeclarata dar foarte prezenta, a manipularii, a inducerii la nivel mental-cognitiv a unor convingeri care de prea putine ori sunt conforme cu realitatea. In acest sens este edificator exemplul cazului Tanacu, in care intreaga mass-medie a dorit sa induca sentimentul si convingerea ferma ca acolo s-a petrecut un act criminal fara doar si poate.
b) Stilul formal, specific discursurilor publice destinate comunicarii unui auditoriu numeros, va fi invadat, in era informationala, de apeluri frecvente la diverse centre de autoritate mai mult sau mai putin valide, care sa confere afirmatiilor prezentate credibilitatea necesara.
c) Stilul consultativ, al discutiilor profesionale sau de afaceri, va deveni cel utilizat cu preponderenta de categoriile profesionale actuale, cele din sfera tehnologiilor digitale dar nu numai, insa se poate observa usor prezenta abundenta a termenilor specifici acestui domeniu in toate celelalte domenii de activitate.
d) Stilul ocazional, specific discutiilor intre prieteni, va avea poate cel mai mult de suferit prin faptul ca anumite clisee imprumutate, de exemplu, din "retorica" artistilor de hip-hop sau heavy-metal americani au devenit mult prea uzitate in acest stil. Este vorba de expresii de genul: cool, fuck you man, ooops, sucker, etc. Aici trebuie, insa, amintita si "bogatia" initiala a limbii romane, care ofera o paleta foarte vasta de termeni argotici si expresii injurioase cu conotatie amicala, prieteneasca, de care se foloseste astazi o din ce in ce mai mare parte a societatii, de la oameni politici si V.I.P-uri la oamenii de rand.
e) In fine, stilul intim, cel folosit in comunicarea familiala, va primi expresii "standard", uneori traduse in cel mai penibil mod cu putinta, folosite in seriale si telenovele de actorii de mina a doua care joaca in acestea, sau, in cel mai fericit, caz expresii din filmele la moda, despre care am mai amintit.
In ultimul rand, comunicarea scrisa, digitala prin insasi structura sa (conform teoriilor comunicarii de la Palo Alto), va suferi inca si mai acute procese de digitalizare. Datorita faptului amintit mai sus, ca in sfera tehnologiei informatiei limba engleza a impus majoritatea covarsitoare a termenilor si conceptelor, unele dintre acestea fiind netraductibile in alte limbi, va fi nevoie ca, in comunicarea scrisa, "invazia" acestor termeni sa se produca foarte repede. De asemenea, faptul ca in relatiile interumane la ora actuala predomina aspectul economic, care se bazeaza pe stiinta si tehnologie, adica pe schimbul de continuturi strict informationale, se observa o din ce in ce mai scazuta prezenta in comunicarea scrisa a termenilor si expresiilor ce descriu stari afective, emotii si sentimente. Mai mult, un alt aspect important si in acelasi timp trist al digitalizarii accelerate a comunicarii scrise este faptul ca tot mai putina lume foloseste scrisul de mana. Tastatura computerului si cea a telefonului mobil depersonalizeaza aceasta comunicare, privandu-o de ultima nota de unicitate a persoanei: scrisul sau. E-mail-ul a inlocuit total, sau e pe cale sa o faca (mai sunt, probabil, cel mult doua generatii de asteptat), posta clasica; iar mai nou, comunicarea in timp real, pe messenger (Yahoo, Skype, MSN), castiga tot mai mult teren, chiar si in fata deja "prafuitului" e-mail. Chat-ul, "mess"-ul, face posibila comunicarea simultana si instantanee cu mai multi interlocutori, ceea ce in era informatiei si a vitezei constituie un avantaj. Aici intervine, insa, o problema tehnica, ce deja are repercusiuni negative. Messenger-ul incearca sa faca in scris ceea ce se realiza, de obicei, prin comunicare verbala, dar nici un om nu poate tasta la computer cu aceeasi viteza cu care vorbeste. Urmarea acestui fapt este aparitia a tot felul de abrevieri, combinatii de taste si de simboluri, care incearca sa redea in citeva caractere continutul unor intregi expresii, ca de exemplu: "10x" , care inseamna "ten x", care este de fapt "tencs", adica pronuntia lui "thanks", adica "multumesc"; sau "npc", care se traduce prin "nu ai pentru ce", sau J care inseamna "rad, sunt vesel", sau L, care inseamna "sunt trist", etc. Pana aici, poate nimic anormal. Insa, in randul adolescentilor si tinerilor, folosirea excesiva sau chiar obsesiva a acestui tip de comunicare (ca si al SMS-ului de pe telefonul mobil) a dus la aparitia a doua probleme: a) acestia "transleaza" si in comunicarea scrisa normala si chiar in cea verbala aceste simboluri, mutiland practic lexicul cu tot felul de abrevieri si combinatii de caractere; b) acestia au pierdut capacitatea de a formula fraze, atat in scris cat si verbal, nereusind sa se mai exprime coerent si cat de cat literar decat cu mare dificultate.
Concluzionand, putem spune ca, la fel ca si in muzica, arta, sau cultura in general, si in ceea ce priveste comunicarea interumana si limbajele folosite, digitalizarea, ca prim pas spre instalarea deplina a societatii informationale, si-a pus amprenta. Lucrurile vor evolua mai rapid sau mai lent, in functie de disponibilitatea noastra, a oamenilor, de a accepta, partial sau total, aceste fenomene. In cazul particular al nostru, ca ortodocsi, dar mai ales ca exponenti ai propovaduirii ortodoxe, exact ca si in cazul revolutiei culturale care trebuie sa fie insusi cultul ortodox (Christos Yannaras), avem posibilitatea de a recurge mereu la limba liturgica, la graiul liturgic, singurul care se poate "duce" invers, de la fragmentare la intreg, de la digital (in rugaciunile scrise si citite) la analogic (in rugaciunile traite). Altfel spus, in spatiul liturgic al rugaciunii personale sau colective putem ajunge de la comunicarea prin cuvinte la comunicarea dincolo de cuvinte. Asa cum am mai amintit, Cartea Facerii a Sfintei Scripturi ne spune ca Adam vorbea cu Dumnezeu "in racoarea serii", in gradina Edenului, intelegand aici nu atat comunicarea cat mai ales cuminecarea, comuniunea, impartasirea de Dumnezeu, care este in afara de orice cuvinte si dincolo de orice limbaj. Din Epistola a II-a catre Corinteni stim ca Sfantul Apostol Pavel a fost rapit cu duhul in rai, unde a auzit cuvinte "care nu se pot spune si pe care nu se cuvine unui om sa le graiasca" (II Cor: 12, 4). De asemenea, stim din Sfanta Traditie despre modul in care Dumnezeu se descopera sfintilor Sai, direct, nemijlocit si dincolo de orice rostire. Mai mult, in Sfanta Euharistie Hristos se daruieste la modul deplin credinciosilor, printre urmarile euharistiei fiind si intelegerea mai profunda a lucrurilor si Voii Lui Dumnezeu, intelegere greu exprimabila in cuvinte sau expresii. Insa pentru a ajunge la toate acestea trebuie sa pornim de la o forma digitala de comunicare: rugaciunea scrisa. Intreaga literatura patristica si neopatristica vorbeste despre treptele rugaciunii, incepand cu rugaciunea citita, rostita, trecand la minte, ratiune, apoi la inima, si intr-un final la unirea mistica cu Dumnezeu, care, asa cum o descriu vietile sfintilor, reprezinta o comunicare totala, si careia nu-i este necesara nici o forma de elaborare lingvistica interioara a gandului. Acest drum al rugaciunii a fost experimentat nu doar de sfinti. Este cunoscut testamentul lui Blaise Pascal, cu acea notita cusuta in captuseala hainei, gasita dupa moartea sa si care incepe cu cuvintele: " Foc. Dumnezeul lui Avraam. Dumnezeul lui Isaac. Dumnezeul lui Iacov. Nu al filosofilor si al savantilor. Certitudine. Certitudine. Certitudine. Bucurie. Pace." Pascal a fost un ganditor rational, pragmatic si in acelasi timp profund, in fizica fluidelor exista chiar si o lege care-i poarta numele. Cu toate acestea, a ajuns la o comunicare totala cu Dumnezeu, intr-un moment al vietii sale, care i-a oferit certitudinea coplesitoare si bucuria deplina a atotprezentei Acestuia. Am amintit acest exemplu tocmai pentru a sublinia urmatorul fapt: daca un om de stiinta, considerat mai mult pragmatic decat mistic, a refacut drumul invers, de la comunicare la cuminecare, la impartasire de Dumnezeu, desi provenea dintr-un spatiu cultural si religios neortodox, cu atat mai mult noi, cei de acum si de aici, suntem chemati sa refacem acest drum, sa defragmentam existenta si comunicarea dintre noi si sa refacem comuniunea cu Dumnezeu si cu oamenii. Cu atat mai mult cu cat inca ne mai este ingaduit (nu se stie pentru cat timp, insa) sa avem ca forma de organizare sociala parohia, comunitatea euharistica, impartasirea comuna de Hristos, tot ce avem de facut este sa punem aceasta in lucrare personala, chiar si in valtoarea evenimentelor si constrangerilor care ne relativizeaza si ne digitalizeaza existenta.
5.2.4 Aspectul religios. Digitalizarea religiei si constiintei religioase
Pornind de la necesitatea fiintiala a omului de a-si depasi conditia umana, secolul XXI a debutat sub auspiciile "profetice" ale afirmatiei lui Andre Malraux, cum ca acesta "va fi religios sau nu va fi deloc". Occidentul s-a grabit sa se replieze, oferind ca alternativa o religiozitate formala, o adaptare-conformare exterioara la diferitele coduri etico-religioase ale multitudinii de religii actuale, vrand sa arate, triumfator, superioritatea unei civilizatii care a asimilat si dezvoltat si latura religioasa a umanului, insa doar in mod tolerant, ca pe o anexa, un apendice de care omul, in anumite situatii se poate dispensa fara ca functiunile psiho-somatice sa-i fie afectate. In perspectiva ortodoxa, urmand Traditia si manifestarea sa istorica, se poate afirma, cred, ca "profetia" pretioasa a lui Malraux este cel mult o copilarie ridicata la rang de adanca reflectie filosofica. Si asta pentru ca in crestinism fiecare secol, fiecare an, fiecare zi (asa cum arata si calendarul ortodox) este perceputa ca un timp al sfinteniei, menit sa lase omului posibilitatea de a-si "lucra" vesnicia. Constiinta ortodoxa nu judeca lumea in termeni de apartenenta economica, politica sau militara, nici in termeni de globalizare informationala, comunicationala sau profesionala, nu intelege religia si viata religios-morala ca pe o suma de acte implinite corect si formal, individuale sau colective, duminicale sau pascale. Constiinta ortodoxa integreaza totul vietii teandrice, in care Euharistia are rolul central, si din aceasta perspectiva, orice timp de dupa Cincizecime a fost unul euharistic, fiindca Hristos este acelasi in toate timpurile si locurile, si asa va fi in veci.
De asemenea, golul spiritual lasat in urma sa de impunerea politica a ateismului a generat in multe locuri ale lumii o sete de "spiritualitate" in care deviantele isi croiesc drum foarte usor. Astfel, Uniunea Europeana, forma politica actuala a "batranului continent", in care ne-am integrat cu multe surle si trambite desi, ca urmasi ai tracilor suntem poate mult mai demult europeni decat "fratii" germani, francezi sau italieni, dupa ce a incercat sa evite diplomatic fundamentarea sa pe principii crestine, a acceptat in numele tolerantei si drepturilor omului o sumedenie de manifestari socio-religioase ca fiind normale, unora facandu-le chiar proaganda in mod mai mult sau mai putin mascat. In acest context, cea mai pura traditie ortodoxa poate trece drept habotnicie, in timp ce satanismul, de exmplu, sau vrajitoria, sau exacerbarea dependentei de horoscopul zilnic pot fi catalogate drept optiuni religioase personale. Granita dintre normalitate si anormalitate este diluata pana la anulare, condamnarea sau acceptarea unor practici religioase se face doar strict din punctul de vedere al respectarii drepturilor si libertatilor omului, insa criteriile de aplicare a judecatilor nu sunt intotdeauna aceleasi. Religia e perceputa astfel ca o "obligatie personala", de multe ori fortata. Vorbind de spatiile necrestine, avem de-a face cu o pleiada de curente extrem-orientale, majoritatea provenind din hinduism, taoism si budism, si cu islam-ul. In ceea ce priveste budismul si hinduismul autentic, acestea reprezinta o parte de lume care doar acum intra pe "piata" tehnologiilor digitale, si cred ca nu exista impedimente de ordin religios care sa franeze aceasta intrare. De asemenea, ar fi greu de spus daca oamenii acestor religii au suferit modificari generate de globalizare-digitalizare la nivelul constiintei religioase. In ceea ce priveste fenomenul islamist contemporan, dincolo de strictetea si in acelasi timp superficialitatea doctrinara (privind lucrurile din punct de vedere ortodox), ramane comportamentul moral fundamentat religios, foarte profund asumat de credinciosi. Mai ales in ultimul deceniu, in care am asistat si asistam in continuare la conflictul deschis al occidentului euro-atlantic cu lumea islamica, discursurile sforaitoare si patetice despre terorismul islamic ale SUA au generat mutarea constiintei religioase in spatiul islamic de la individ si viata de apoi pe care trebuie sa o castige acesta, la obligatia individului de a lupta pana la moarte pentru cauza islamului. Este dureros sa citim in presa despre copii de cinci-sase ani, care sunt invatati de la aceasta varsta frageda sa manuiasca pistolul-mitraliera, sa confectioneze bombe artizanale, si, mai grav, sa execute cu sange rece prizonieri de razboi. Aceasta acutizare a constiintei razboinice, ca si exacerbarea urii pentru intreg occidentul "pagan", reprezinta o forma a digitalizarii religiei. Nu este scopul acestui curs de a face o radiografiere a islamului contemporan, insa observatia ca supralicitarea pe "djihad"- razboiul sfant si punerea oarecum in umbra a celorlalte precepte-obligatii ale acestei religii, pe de o parte nu este altceva decat raspunsul normal fata de agresiunea lacomiei euroatlantice si in special americane la adresa petrolului pus de Dumnezeu tocmai in subsolul statelor islamice, iar pe de alta parte reprezinta o forma subtila de dezumanizare, de respingere a calitatii de om aflat in relatie cu ceilalti oameni, dezumanizare ce convine de minune atat agresorilor (fiindca o vor folosi ca pretext pentru continuarea razboiului), cat si conducatorilor islamului, care realizeaza in particular, se pare, venituri uriase de pe urma acestui razboi fantomatic, dar global.
In ceea ce priveste crestinismul, lucrurile sunt mult mai grave. In primul rand, digitalizarea a inceput odata cu Marea Schisma din anul 1054 (vezi capitolul II).
Chiar si sub "cizma rose", constiinta religioasa a supravietuit in forme originare, dar nu in sensul ca toata lumea era religioasa asa cum au fost cei de dinaintea epocii comuniste, fiindca educatia a fost una ateista, iar reeducarea crunta si de o violenta inimaginabila din inchisorile comuniste (fenomenul Pitesti) a diluat mult religiozitatea afirmata public. Cu toate acestea, explozia de spiritualitate de dupa decembrie 1989 vorbeste de la sine despre pastrarea si transmiterea constiintei religioase. Exista, insa, cateva fenomene care se incadreaza exact in conceptul de digitalizare a religiei. Primul dintre acestea este pietismul. Atat in spatiul ortodox, dar mai ales in cel catolic si protestant (neoprotestant), pietismul reprezinta o denaturare a constiintei religioase, care a aparut ca o miscare religioasa in cadrul Reformei, miscare ce acorda intaietate "evlaviei practice", in opozitie cu teologia dogmatica polemica. Insa exacerbarea acestei intaietati prin refuzul total al unei religiozitati intelectuale a facut ca evlavia practica sa piarda orice urma de continut ontologic si, datorita acestei pierderi, adevarul si credinta Bisericii au fost despartite de viata si de actiune, rezultatul fiind un ansamblu steril de "principii" si de "axiome" ce sunt primite ca orice alta ideologie. Asa stau lucrurile in majoritatea cultelor neoprotestante, in multitudinea ordinelor si congragatiilor catolice, dar si in cadrul gruparilor de genul Oastea Domnului din cadrul Bisericilor Ortodoxe. Insa ceea ce este mai grav, chiar in sanul anumitor parohii ortodoxe, si anume acolo unde nici macar preotul nu intelege bine ce inseamna ortodoxia, s-a ajuns astazi la o credinta pietista periculoasa. In cadrul acestora participarea la Sfanta Liturghie devine conventie social-religioasa, Euharistia recompensa pentru buna purtare si respectarea legilor crestine, spovedania se transforma intr-o "buna reglare" sau "punere in ordine" la nivel psihologic a sentimentelor de culpabilitate; Botezul va reprezenta o obligatie sociala subinteleasa si acceptata ca atare, Cununia va deveni o legalizare in fata instantei divine a relatiei sexuale, iar Maslul o ultima "incercare", asimilata ritualului magic, de vindecare a suferintei si bolii.
Ca descendent al pietismului si la fel de daunator gasim in cadrul comunitatilor ortodoxe rigorismul, la nivel individual sau de grup: este vorba de credinciosul "luminat", sau de "bisericutele" din cadrul Bisericii care isi revendica dreptul de "preeminenta" in credinta, este vorba despre cei care respecta (individual sau in cadrul "organizat" al unui grup mai larg) cu o rigoare matematica toate posturile, sarbatorile, regulile locale sau generale de comportament eclesial, dar nu manifesta nici o urma de dragoste pentru "celalalt", pentru oameni in general, se simt agresati si nedreptatiti daca cineva le incalca "teritoriul" in Biserica, iar daca cineva dintre "cei credinciosi" da dovada de slabiciune, neputinta, sau, mai grav, ingaduinta pentru cei "din lume", acesta este aspru judecat, criticat si chiar exclus din grup. In conceptia acestora, Dumnezeu este pe rand: a) judecator punitiv care pedepseste orice abatere de la reguli si recompenseaza fiecare respectare "ad literam" a acestora; b) Dumnezeul "eficientei", care pretinde eficacitate in viata moral-duhovniceasca, cerand de la omul religios un activism spiritual exacerbat, confundat cu "iubirea de semen"; c) Dumnezeu contabil si legalist, care noteaza ca intr-o balanta financiara plusuri si minusuri, le compenseaza pe acestea unele cu altele, iar la sfarsit trage linia si noteaza rezultatul, aplicand fatal o lege impersonala de plata sau de rasplata, dupa caz. In paralel cu aceste tipuri de perceptie a credintei, exista in viata cotidiana anumite manifestari, pe care cultura crestina le considera deviante, desi in spatiul public sunt percepute ca normalitati, cert este, insa, ca acestea reprezinta manifestari punctuale si prin aceasta digitalizate, ale constiintei religioase.
1. Nu exista post de televiziune, de radio, sau publicatie scrisa, care sa nu-si aiba emisiunea proprie sau pagina proprie dedicata horoscopului zilnic. La anumite ore de pe tot parcursul unei zile, o intreaga pleiada de astrologi si specialisti in psihologie astrala ne sfatuiesc ce sa facem in ziua respectiva, ce ne asteapta in viata noastra intima sau mai putin intima, si mai ales cum sa evitam dezastrele sentimentale, financiare, de relationare sau sexuale pe care ni le-au rezervat, vezi Doamne, astrele, care au ajuns sa fie responsabile de intreaga noastra evolutie si actiune. Cunosc oameni, unii foarte apropiati, care nu iau nici o decizie, nu intreprind nici o actiune si cateodata refuza pana si sa rationeze logic daca nu isi consulta horoscopul. Avem horoscoape TV, horoscoape radio, scrise, personale sau generale, consultatii astrale prin posta sau mai nou on-line, pe site-uri Internet specializate. Ingrijorator este faptul ca din ce in ce mai multa lume isi gaseste perechea tinand cont de recomandarile horoscopului, mananca, doarme, munceste, calatoreste, face sex (ca de dragoste prea rar mai poate fi vorba) si chiar isi impune sa iubeasca, tinand cont exclusiv de indicatiile horoscopului. Si cu toate acestea, horoscopul este considerat normalitate. Mai mult, tocmai prin faptul ca e omniprezent, de la banalul ziar, telefon mobil sau reclama TV la emisiunea "specializata" a Uraniei, de exemplu, se poate concluziona ca face parte din propaganda agresiva a civilizatiei informationale spre care ne indreptam. Daca acum cateva zeci de ani, a trai dupa horoscop era ceva condamnabil la nivelul societatii, astazi nu numai ca este normal si aproape unanim acceptat, dar este si inevitabil. Individul care ignora indicatiile astrale zilnice este anacronic, desuet, fiind imediat exclus din cercul socio-profesional caruia ii apartine. Horoscopul se asociaza astazi trairii religioase, ba chiar in foarte multe cazuri se substituie acesteia. Un crestin ortodox ar trebui sa vada in aceasta horoscopo-manie o acuta devianta religioasa, dar din pacate in cadrul societatii, la nivel general vorbind, nu numai ca nu este considerata o devianta, ci reprezinta o normalitate, la care, printr-o propaganda acerba, suntem cu totii invitati sa subscriem neconditionat.
2. In Romania, mai ales in revolutia asa zis "spirituala", ce a urmat loviturii de stat de la 22 decembrie 1989 (cunoscuta si protejata de lege ca Revolutia anticomunista din Decembrie 1989) vrajitoria, magia alba a cunoscut o revigorare puternica. Ca si horoscopo-mania, aceasta este puternic mediatizata. I se dedica emisiuni TV, unde sunt invitate tot felul de "regine", "printese", "mame Omida" etc, care agitand in mod tendentios cruci, icoane, matanii, Biblii mai mult sau mai putin ortodoxe, si invocand fara discernamant Sfanta Treime, numele Mantuitorului Iisus Hristos, pe Maica Domnului si Sfintii, creaza o confuzie generala si reusesc o "inselare" la scara nationala si chiar internationala, mai ales in randul celor cu carente grave in ceea ce priveste cultura crestina. Ziarele au pagini dedicate vrajitoarelor, cu adrese, numere de telefon, tarife si servicii. Bazandu-se pe nevoia umana de satisfactie a biologicului sub toate aspectele acestuia, aceste vrajitoare induc credinta asa ziselor puteri mostenite de care dispun, omul de rand avand convingerea ferma ca ceea ce ii " face si desface" vrajitoarea e ceva ce tine de religie, de relatia sa cu Dumnezeu. La fel se intampla lucrurile si in spiritism, ocultism, vindecari bioenergo-astrale, tehnici si practici extrem-orientale (a se citi MISA lui Bivolaru care a dus in clinicile de psihiatrie sute de tineri), dar si in mai noile terapii asa-zis neconventionale: cristalo-terapie, piramido-terapie, aromo-terapie, cromo-terapie, etc., cu deosebirea esentiala ca acestea toate se adreseaza intelectualului, in general omului cu o anumita cultura, tehnica, stiintifica sau artistica, ce se considera superior ritualului religios crestin. Din nefericire, pentru acest tip de individ, a fi crestin practicant este echivalent cu habotnicia, dar toate practicile descrise mai sus, de tip sincretic si pseudo-religioase, nu i se par deviante, asa cum de fapt ar trebui sa le considere orice crestin, dar cu atat mai mult orice crestin-ortodox.
3. Este dificil de stabilit unde se termina credinta si incepe habotnicia, de asemenea si unde se termina aceasta si incepe devianta. La fel de dificila este si trasarea granitei intre devianta si psihopatie pe fond religios. In orice caz, apropierea credintei de crima sau sinucidere nu-si are locul in nici o religie. In categoria deviantelor religioase intra si sectele sinucigase, ca si cele care nu accepta tratamentele medicale, interventiile chirurgicale si transfuziile sanguine. Exista insa, din nefericire, si manifestari ale credintei care la o privire superficiala sunt normale, insa la o privire mai atenta frizeaza habotnicia ca devianta. In primul rand este vorba despre acele manifestari ocazionate de evenimentele din viata crestinilor ca nunta sau inmormantarea, unde pe langa ritualul religios consacrat se practica mai ales de catre femei o sumedenie de alte lucruri ca: datul unei gaini peste sicriu, punerea in sicriu a anumitor obiecte ale defunctului, spargerea unor pahare si dansul mirilor peste cioburi, etc., lucruri a caror executie se urmareste cu mare exactitate si pana in cel mai mic detaliu, acordandu-li-se importanta primordiala in raport cu ritualul religios propriu-zis. In unele locuri aceste practici au statut de obligativitate, existand credinta falsa ca fara ele ritualul este facut degeaba. Prin acest fapt, ele intra in spatiul deviantei religioase. Chiar si la slujbele duminicale, exista acea categorie generic numita 'babe', desi in ea intra persoane de absolut toate varstele si toate gradele de cultura si de ambele sexe, pentru care amanuntele de genul: e interzis sa pui anafura in batista, nu poti saruta icoane daca ai mancat, trebuie sa duci 9 prescuri cu 9 lumanari la 9 biserici, trebuie sa duci haine si faina la 12 masluri, etc., au o importanta capitala, cu valoare de obligativitate absoluta, pe cand Sfanta Liturghie in sine devine o anexa a acestora. Toate aceste aspecte care denota o intelegere total gresita a credintei reprezinta habotnicia, ce intra in categoria deviantelor religioase.
Din toate aceste aprecieri de mai sus se desprinde concluzia evidenta, clara, ca si in cazul religiei si a constiintei religioase este prezent fenomenul digitalizarii. Refacerea legaturii omului cu Dumnezeu, religia, reprezinta o realitate intima si absolut personala pentru fiecare om in parte, datorita unicitatii fiecarei persoane. Din acest motiv avem o infinitate de moduri de raspuns posibile la chemarea Lui Dumnezeu. Desigur, exista liniile directoare ale vietii morale liturgic-eclesiale, care traseaza coordonatele parcursului personal al mantuirii fiecaruia: nu ne putem mantui in afara Sfintelor Taine, Botez, Mirungere, Euharistie, Spovedanie, si Preotia care sa le savarseasca pe acestea. Exista ritmul si spatiul liturgic, rugaciunile, ritualurile si activitatea pastorala a Bisericii. Insa modul in care ne integram in toate acestea este unul profund personal si din acest motiv unic si irepetabil, ceea ce face ca viata si conditia religioasa a omului, in aspectul ei intim sa fie nedigitalizabila, si tocmai aici rezida maretia, frumusetea si superioritatea acestuia.
Tudor Vianu, Filosofia culturii, apud Dorin Oancea, Biserica si multiculturalitatea europeana, in "Biserica si multiculturalitate in Europa sfarsitului de mileniu" Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca 2001, p. 21
Guvernul Romaniei, Hotararea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Nationale pentru promovarea noii economii si implementarea societatii informationale, publicata in M.Of. nr.933/12.12.2002
Horia-Roman Patapievici, "Ochii de carne ai iubirii", in "Idei in dialog", anul IV, nr.2 (29), februarie 2007
Ibidem. Exista deja "machete" neurologice al corpului uman, stocate digital pe miliarde de biti, realizate in cadrul asa-numitului proiect "Visible Human Project'
Nu de putine ori, insa, pretul platit pentru un trai mai bun in Canada, SUA, Australia, sau chiar Europa, depaseste posibilitatile psiho-afective ale emigrantului, munca pana la epuizare, in detrimentul familiei, ducandu-l la serioase probleme psiho-sociale, de multe ori chiar in spatiul patogenitatii.
I.Mitrofan, C.Ciuperca, "Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei", Bucuresti, 1998, p.17
Ramona Suciu, "Cum te prosteste televiziunea", Revista "Rost", ian-feb. 2007, la adresa www.rostonline.org
Un film cu adevarat de exceptie, apreciat in egala masura de criticii de arta, dar si de Biserica Ortotoxa, este filmul rusesc "Ostrov", ce prezinta pacainta ortodoxa autentica si dimensiunile sufletesti uriase la care poate duce aceasta, daca este asumata si traita la modul deplin.
Mihai Dinu, "Comunicarea", Editura Algos, Bucuresti, 1994, p.348
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2562
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
