INEGALITATI INDUSE DE MONDIALIZARE

INEGALITATI INDUSE DE MONDIALIZARE

In era globalizarii, mondial, national si local se interfereaza asa si este foarte greu de identificat cu cat contribuie fiecare dintre cele 3 aspecte la realitatile existente astazi in orice domeniu si mai ales in cel al inegalitatilor economice. Sub aceasta rezerva si fiind vorba de mondializarea economiei in care firmele, bancile, bursele si alti agenti economici sunt implicati pana peste cap si se infrupta din rezultatele acesteia, se vor aborda mai intai inegalitatile economice la scara globala sau mondiala in mod deosebit prin prisma ideii pentru cine este bine si pentru cine nu este bine.

Deosebirile in ceea ce priveste cresterea economica sunt, de asemenea, foarte importante pentru tarile bogate. Dinamismul economiei americane este transant fata de reluarea cresterii economice in mod nerelevant cu care trebuie sa se multumeasca zona euro sau chiar cresterea aproape nesperata a Japoniei care pare sa intrevada sfarsitul a 15 ani de marasm. Daca Asia a sarit in varf cu o crestere mult mai rapida decat restul lumii, astfel incat contributia sa la PIB-ul mondial este mai mare, in schimb recuperarea ramanerii in urma a celorlalte zone in dezvoltare, continua sa fie mai problematica.

Aceasta diferentiere de crestere nu ramane fara urmari profunde asupra dezechilibrelor economice. Si in acest an deficitul curent al balantei de plati a SUA reprezinta peste 5% din PIB. Pentru a finanta acest abis, cea mai bogata tara din lume este, de asemenea, si cea care importa cel mai mult capital. Tot SUA capteaza astfel si profita de o parte foarte importanta din sumele economisite in lume, in timp ce tarile in dezvoltare sunt exportatoare nete de capital. Mai trebuie sa avem in vedere si ca acest deficit apasa greu asupra economiei mondiale amenintand stabilitatea dolarului.

Tabelul nr.4.

Cresterea economica anuala pe termen lung (in %)

Aceste inegalitati sunt evidente si se traduc in cifre absolute privind PIB pe locuitor, venitul pe locuitor si nivelul de trai, deosebit de relevante ca dimensiuni si semnificatii. Totusi, daca avem in vedere perioada la care se refera tabloul de mai inainte, nu putem sa nu retinem ca este perioada celei mai intense mondializari a economiei, a firmelor si a bancilor si oricat de important ar fi trendul cu care vin economiile respective din trecutul dinaintea acestui interval, contributia mondializarii a fost determinanta la formarea inegalitatilor respective si la mentinerea unor mari diferentieri intre tari si grupuri de tari.

Privite dintr-un alt unghi, cel al parametrilor cantitativi, inegalitatile ne releva ca    economia americana este cea mai importanta din lume. Economiile celor 27 de tari membre ale Uniunii Europene au o pondere aproape echivalenta in PIB mondial ca cea a SUA, numai ca vechiul continent nu reprezinta aceeasi unitate economica, financiara si politica precum partenerul de peste Atlantic. Economia americana isi impune puterea sa realizand un ritm de crestere economica putin mai mare decat al Uniunii Europene dar evolueaza mai lent fata de cresterea extrem de rapida din Asia, China si India care au inceput deja sa faca foarte cunoscuta pozitia lor in geografia economica a lumii. Ritmul cresterii economice al Africii si Americii latine este insuficient in raport cu nevoile si pentru moment nici nu da vreun semn ca aceste zone geografice, ar putea evolua in directia apropierii de tarile dezvoltate.

Este evident ca SUA domina economia mondiala cu o pondere putin mai mare decat a U.E., iar impreuna cu celelalte tari dezvoltate realizeaza 55,5% din PIB al omenirii. Restul de 45,5% revine tuturor celorlalte tari de pe planeta. Asa cum se prezinta aceasta situatie corelata cu ritmurile de dezvoltare de pana in prezent si cum se prefigureaza ele in anii imediat urmatori, pare sa ne conduca in mod obligatoriu spre concluzia ca impartirea tarilor in dezvoltate si in dezvoltare, in Nord si Sud cu toate schimbarile care mai pot surveni ramane o structura a inegalitatii economice consolidata pentru mai multe zeci de ani si poate chiar un secol sau mai mult. Desigur, in tot acest interval progresele sunt inevitabile, dar problema se pune daca nivelurile de dezvoltare ale tarilor se vor apropria sau nu spre a realiza si conditii apropiate de viata pentru toti locuitorii planetei.

Resorturile cresterii economice sunt in permanenta modificare si au afectat atat tarile dezvoltate cat si pe cele in dezvoltare. Dupa 1980, evolutia tarilor dezvoltate spre o economie bazata pe cunoastere s-a accelerat. In contextul competitiei mondiale tot mai puternice, posibilitatea pentru tarile bogate de a atinge niveluri de crestere economica ridicate este din ce in ce mai mult dependenta de capacitatea lor de inovare. Aceasta inseamna ca de fapt a sosit momentul incepand de la care daca aceste tari se vor multumi sa imite, adica sa importe tehnologiile pe care este asezata cresterea lor economica, ele vor trebui sa intre in concurenta cu tarile din Sud - India si China in primul rand - capabile sa produca aceleasi bunuri si anumite servicii la costuri mult mai mici.

Problema este daca tarile din sud vor incerca sa profite sau nu de posibilitatile aparute in aceste imprejurari. Este clar ca da, dar cu conditia de a putea importa rapid tehnologiile avansate ale Nordului. Vectorul transferurilor il formeaza insa investitiile straine directe si acestea sunt foarte concentrate pe anumite zone, asa ca un raspuns radical nu se poate da. In afara de aceasta, perspectivele recuperarii ramanerii in urma a Sudului risca sa se loveasca de lipsa sau insuficienta infrastructurilor intelectuale - invatamantul superior, tehnologiile informationale de comunicare, si problema proprietatii intelectuale.

Fluxurile investitiilor directe externe confirma si ele inegalitatile dintre tari in general, dar mai ales dintre tarile bogate si cele sarace sau dintre Nord si Sud atat in ceea ce priveste originea cat si destinatia. Intr-un fel s-ar putea spune ca aceste fluxuri reproduc destul de fidel structura economiei mondiale. Analiza acestora ne releva o prima constatare: mondializarea economiei sub toate aspectele sale este o afacere a tarilor dezvoltate (bogate), pentru ca ele sunt la originea a 93% din investitii si pentru ca 2/3 din acestea tot in cadrul se realizeaza. Firmele transnationale merg mai intai acolo unde sunt pietele si acolo unde este posibil sa se produca eficient cu profit mare. Daca in acest context, unele tari emergente ocupa un loc din ce in ce mai important, incepand cu China, India si Brazilia, starea situatiei generale nu se modifica in mod sensibil pentru ca tarile industrializate domina in mod evident.

Totodata, structura acestor fluxuri este foarte inegal repartizata si intre tarile    dezvoltate. Europa este concomitent un mare investitor si un mare primitor de investitii straine directe, fapt care confirma cresterea gradului de integrare a economiei sale. Situatia din America de Nord corespunde, de asemenea, unei realitati semnificative determinata in mod deosebit si de investitiile incrucisate intre ea si Europa, chiar daca SUA fac investitii importante in Canada, Mexic si in Asia. In sfarsit, Japonia, si-a dezvoltat investitiile in exterior foarte mult, dar pe piata interna ramane destul de inchisa acestora pentru straini.

Intr-un studiu al sau, Banca Mondiala abordeaza cea mai cuprinzatoare si flagranta inegalitate dintre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare prin prisma veniturilor unde se centralizeaza in cele din urma toate genurile de influenta. Acest studiu releva ca venitul mediu pe locuitor in tarile dezvoltate a crescut in medie cu 2% pe an dupa 1980 si cu 1,5% in tarile in dezvoltare. Ecartul intre cele doua grupuri de tari s-a marit deci. In randul tarilor din Sud, Africa a cunoscut o scadere a venitului pe locuitor, pe cand America Latina si Europa in tranzitie s-ar spune ca stagneaza. Numai cateva tari din Asia au reusit in tentativa lor de decolare economica intrerupta temporar de crizele de la sfarsitul anilor 90 in tari emergente precum Coreea de Sud si Taiwan, la care s-au adaugat apoi Indonezia, Malaezia si Filipine. Daca facem exceptie de aceste cateva tari, putem constata ca venitul unei decile (10%) din populatia cea mai bogata a lumii care era aproximativ de 20 de ori mai mare fata de a celei mai sarace la inceputul anilor 80 din secolul trecut, este astazi aproape de treizeci de ori mai mare.

In ultimele doua decenii, zonele in dezvoltare care au realizat cele mai bune performante in cresterea economica si anume, Asia de Est si de Sud-Est, sunt cele unde indicele de inegalitate este inferior mediei mondiale si mai aproape de al tarilor industrializate. In schimb, performantele cele mai deceptionante au fost constatate in tarile in dezvoltare din America latina si Africa adica acolo unde nivelul inegalitatilor este mult mai mare. Totodata, decolarea economiilor Chinei si Indiei sunt insotite de o puternica crestere a inegalitatilor interne. Veniturile se coreleaza cu saracia. Banca Mondiala si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare aduc o clarificare foarte dureroasa cu privire la saracia pe planeta noastra: 2,7 miliarde de locuitori traiau in 2001 in saracie cu mai putin de doi dolari SUA pe zi.

Inegalitati sensibile exista si intre tarile dezvoltate in ceea ce priveste veniturile din salarii si profiturile.

Pe fondul miscarii acestor inegalitati, foarte multe publicatii si foarte multi autori remarca adancimea inegalitatilor intre cei mai bogati si cei mai saraci oameni din mai toate tarile. Pentru americani se vorbeste de "moartea lenta" a visului american si se demonstreaza adancimea inegalitatilor de diferite feluri, inclusiv prin scaderea ajutorului pentru saraci etc. Desigur, aceeasi preocupare fata de cresterea interna a inegalitatilor exista si pentru tarile in dezvoltare.