Inflatia

Consideratii introductive

Inflatia este una dintre cele mai controversate probleme in economia contemporana. Ea se prezinta ca proces macrosocial cu tendinte de mondializare.

Dintr-o perspectiva istorica, inflatia s-a manifestat initial sub forma devalorizarii mascate a monedelor de metale pretioase, cunoscuta sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca. Ca urmare a falsificarii banilor metalici, valoarea lor reala era mai mica decat valoare nominala.

O alta forma de inflatie a fost aceea a banilor de hartie convertibili in aur, a caror cantitate s-a limitat la inceput la aurul pe care-l reprezentau. Pentru cresterea cantitatii de marfuri aflate in circulatie, s-au emis insa bani care depaseau cantitatea rezervelor de aur, iar urmarea a fost cresterea preturilor.

Prabusirea etalonului aur a creat inflatia banilor de hartie neconvertibili, tip de inflatie care s-a rezumat la granitele nationale. O asemenea forma de inflatie se extinde pana aproape de zilele noastre.

Dupa recunoasterea unor bani nationali ca valute bani universale, inflatia a putut depasi granitele nationale.

1. Conceptul si indicatorii inflatiei

In secolul nostru toate tarile au cunoscut inflatia ca un dezechilibru economico-financiar care le afecteaza in proportii diferite, unele ajungand la hiperinflatie. Aceasta a fost numita de Michel Didier "Dezordinea dezordinilor in viata economica".

Inflatia se caracterizeaza in primul rand prin cresterea generalizata, puternica si cumulativa a preturilor si in al doilea rand prin depreciere monetara.

Pentru a fi inflationista, cresterea preturilor trebuie sa fie un fenomen de durata, nu fenomen conjunctural, trebuie sa fie o crestere generala dar neuniforma, ci inegala si totodata cumulativa. Fiecare crestere a preturilor antreneaza efecte in lant. Cat priveste puterea de cumparare a banilor intr-o anumita perioada, rezulta din faptul ca volumul bunurilor economice care se cumpara, scade sau creste mai lent in comparatie cu scaderea sau cresterea masei    monetara.

"In cazul inflatiei, pretul bunurilor creste. In compensatie, consumatorii constata ca le creste venitul, de exemplu sub forma unei cresteri de salarii. Dar, pe total, cantitatea cumparata si, ca urmare, nivelul activitatii economice nu s-au modificat. Doar preturile si veniturile au crescut, oarecum inutil, intrucat activitatea economica a ramas aceeasi. Aceasta este corelatia preturi- venituri si venituri-preturi, cunoscuta sub numele de spirala inflationista."^1[1]

Pentru ansamblul economiei constatam ca:

1. o crestere a contributiilor sociale sau fiscale ale intreprinderilor mareste costurile, provoaca o crestere a pretului si activeaza spirala inflationista;

2. o explozie a preturilor la materiile prime mareste costurile, declanseaza cresterea preturilor la bunuri finale si activeaza bucla inflationista;

3. emisiunea excesiva de moneda (datorita deficitului bugetar, sau unui exces de credit) actioneaza asupra cererii;

4. o scadere puternica a preturilor materiilor prime poate fi determinanta pentru dezactivarea buclei inflationiste;

In contextul economiei reale sunt antrenati milioane de producatori si consumatori si numeroase verigi intermediare, angrenaje care sunt in permanent dezechilibru si care contribuie la sporirea presiunii inflatiei. In plus, atunci cand agentii economici se asteapta la o crestere de preturi, ei vor integra aceasta crestere in calculele lor, anticipand inflatia. Bancile fac aceeasi anticipatie in calculul dobanzilor. Astfel, inflatia trecuta poate marca viitorul.

Masurarea inflatiei se poate realiza prin mai multe instrumente dintre care cel mai important este indicele preturilor.

Indicele pretului pentru un bun sau serviciu este raportul procentual intre pretul actual si pretul la un moment de baza.

Indicele general al preturilor se determina urmarind miscarea unui numar mare de preturi, deci este raportul intre doua sume:

Alt instrument important de masurare a inflatiei este puterea de cumparare a banilor exprimata ca raport intre masa monetara si nivelul preturilor.

Se vorbeste in prezent de inflatie dincolo de o crestere anuala a preturilor de 3,5%. Putem avea urmatoarele forme de inflatie:

- inflatie rampanta sau taratoare, caracterizata prin cresterea medie a preturilor cu 2 - 3,5% anual;

- inflatie deschisa, marcata de o crestere a preturilor evaluata intre 3,5-10% anual;

- inflatie galopanta, in care preturile cresc cu peste 15% anual;

- hiperinflatia care, conform economistului american R. Dornbusch (Macroeconomia, Ed. Sedona, Timisoara, p.399-401), incepe in luna in care cresterea preturilor depaseste 50%, fiind o forma excesiva de inflatie.

2. Aspecte contemporane ale inflatiei

Odata cu aparitia, in 1936, a lucrarii lui Keynes "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si banilor", s-a raspandit ideea ca inflatia ar putea inlatura substantial somajul si ar asigura o antrenare a economiei. Ea a fost treptat acceptata de unii economisti ca un "impozit pentru civilizatie". Totusi, o inflatie indelungata a condus in tarile dezvoltate la "stagflatie", adica o coexistenta a inflatiei cu lipsa de crestere economica si chiar la situatii de coexistenta a inflatiei, recesiunii economice si somajului, situatie exprimata prin termenul "slumpflatie". Vizavi de aceasta situatie, renumitul economist Paul Samuelson exclama: "Inca o lege pierduta pentru stiinta economica!".

In societatea contemporana, alaturi de cauzele clasice, inflatia are explicatii care rezida in schimbarile structurale in economia tarilor dezvoltate, respectiv aparitia monopolurilor, a marilor corporatii si a centrelor sindicale. In acest sens prezentam cateva puncte de vedere:

Galbraith scrie in "Stiinta economica si interesul public" ca: "predispozitia economiei la recesiune si inflatie deriva din dezvoltarea sistemului planificat, respectiv al marilor corporatii, avand corolarul sau - aparitia sindicatului modern".

Jean Marie Albertini afirma: "diversii actori ai vietii economice sunt acum organizati pentru a trai in inflatie, sau, cel putin pentru a incerca sa-si mentina veniturile chiar cand economia scade".

Dupa parerea lui Andr Page: "pe pietele oligopoliste concurenta prin peturi este inlocuita cu concurenta prin produse. Aceasta permite marilor firme sa evite scaderea preturilor si sa fixeze preturi ridicate. De asemenea promovand produse noi, evita justificarea cresterii preturilor".

Fenomen larg cunoscut in lumea contemporana il reprezinta preturile protejate de catre stat din ratiuni socio-politice. Chiar organismele suprastatale practica astfel de preturi. Se stie, de exemplu, ca preturile administrate la produsele agricole au fost fixate in cadrul Comunitatii Europene totdeauna la un nivel mai ridicat decat in anul precedent, oricare au fost conditiile de cere-oferta.

In prezent exista doua tendinte in interpretarea inflatiei

- economistii Scolii structuraliste sustin teza acceptarii inflatiei ca un rau necesar al cresterii economice;

- economistii monetaristi (al caror punct de vedere este impartasita si de cei de la F.M.I.) combat inflatia si recomanda preturi si salarii stabile. Ei socotesc inflatia ca un flagel.

In orice caz, inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru monetaro-material care releva existenta in circulatie a unei mase monetare care depaseste nevoile economiei, ceea ce conduce la deprecierea banilor neconvertibili in aur si la cresterea durabila si generalizata a preturilor. Chiar daca inflatia este in principal un dezechilibru monetar, ea nu poate fi inteleasa astazi numai prin actiunea factorilor monetari. Atentia specialistilor s-a indreptat spre procesele reale de mare profunzime, nemonetare. Procesele inflationiste actuale interfereaza si cu numeroase aspecte psihologice: cu aducerea unor cereri viitoare de bunuri in prezent (pe calea creditului de consum) din cauza temerilor cumparatorilor fata de inflatia profunda in viitor.

3. Mecanismele inflatiei

Fiind un fenomen deosebit de complex, inflatia nu poate fi explicata printr-o unica relatie cauza-efect, doar printr-o inlantuire de fenomene care se influenteaza reciproc. Cautand "vinovatul" care declanseaza inflatia, Michel Didier focalizeaza atentia asupra urmatorilor agenti economici:

In primul rand, statul desi ar trebui sa devina principalul agent de contracarare a fenomenului inflationist, in realitate anticipeaza cresterea preturilor in calculele privind cheltuielile bugetare si, ca urmare, incaseaza venituri fiscale si cotizatii sociale indexate in functie de preturi. Statul apare astfel ca unul dintre declansatorii inflatiei relansand in mod deliberat cresterea preturilor.

In al doilea rand, bancile stabilesc rata dobanzii urmarind indeaproape cresterea preturilor. Profitand substantial de orice crestere a ratei dobanzii, bancile sunt si ele vinovate de inflatie.

Aportul intreprinderilor la amplificarea inflatiei poate fi analizat din doua puncte de vedere: o data, din punctul de vedere al transferului financiar dinspre cei care au acordat imprumuturi spre intreprinderi, valoarea reala a datoriilor de rambursare reducandu-se treptat. Apoi ca producatoare de bunuri si servicii, ele ar trebui sa-si blocheze cresterea preturilor. Dar pentru a putea realiza aceasta ar trebui ca impozitele si prelevarile pentru stat sa fie stabilizate, salariile si ratele dobanzilor sa inceteze sa creasca.

Agentii economici individuali in ciuda aparentei de nevinovatie vizavi de fenomenul inflationist, sunt totusi implicati in acesta daca sunt priviti in mod colectiv. Fiecare revendicare de crestere a salariilor din partea sindicatelor relanseaza cursa preturilor, in conditiile in care cresterea productivitatii este sub nivelul cresterii salariilor.

In consecinta, inflatia are cauze multiple. O incercare de sistematizare ar putea grupa urmatoarele cauze, care accentueaza dezechilibrul dintre masa monetara in circulatie si cantitatea de bunuri si servicii oferite spre vanzare.

cauza monetara, conform careia cresterea preturilor se datoreaza cresterii excesive a masei monetare ca urmare:

- a emisiunii de moneda propriu-zisa pentru acoperirea deficitului bugetar;

- a excesului de credite;

- a cresterii vitezei de rotatie a intregii mase monetare.

inflatia prin costuri, conform careia cresterea preturilor se datoreaza cresterii costurilor tehnice, la materii prime si materiale, a cheltuielilor publicitare si a altor cheltuieli salariale etc. Ea se fundamenteaza pe legatura intre nivelul costurilor, comportamentul producatorilor si eficienta utilizarii factorilor de productie. Majorarea costului mediu si marginal conduce la micsorarea ofertei. Inflatia prin costuri poate aparea si prin politici guvernamentale daca se urmareste sa se mentina o cerere inalta.

inflatia prin cerere, datorata sporirii continue a cererii in raport cu nivelul ofertei.

Ecartul inflationist absolut se determina ca diferenta, la nivelul economiei nationale intre cererea solvabila nominala - data de masa monetara aflata la dispozitia agentilor economici nonbancari, si oferta reala de bunuri economice marfare. El reflecta excesul de moneda, neacoperit cu bunuri aflate pe piata.

Ecartul inflationist relativ se masoara prin raportul procentual dintre ecartul inflationist absolut si oferta reala de bunuri marfare. El indica cate unitati monetare sunt in plus la 100 de unitati de oferta reala.

Excesul cererii globale provine din:

- excesul cererii de consum a populatiei ale carei salarii au sporit mai rapid decat productivitatea muncii;

- excesul cererii de stat;

- excesul cererii intreprinderilor.

Excedentul de masa monetara de care dispun agentii economici reprezinta o cerere de bunuri si servicii nesatisfacuta. De fapt, cauza principala consta in insuficienta productiei, a ofertei, cand masa monetara creste. Acest tip de inflatie se numeste inflatie reala.

4. inflatia structurala presupune o situatie grava din economie in care cererea si oferta agregate se modifica in sens contrar: ca regula, cererea agregata creste iar oferta agregata scade. Ea este atat o continuare intre inflatia prin cerere si cea prin costuri, dar are si componente specifice: existenta unor puternice structuri monopoliste, de oligopol si administrativ birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale, concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.

Inflatia structurala poate sa provina si din anticiparile incorecte asupra structurii viitoare a cererii, ceea ce genereaza neconcordante intre structura materiala a cererii si cea a ofertei. La bunurile la care cererea agregata este mai mare decat oferta se va declansa o tendinta de crestere a preturilor care, prin mecanismele de autointretinere, se generalizeaza in intreaga economie.   

Pe termen scurt, evolutia inflatiei este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si cea a ofertei globale. Ca regula generala, cererea este mai sensibila la cresteri (elastica la factorii cresterii) si inelastica la scadere in timp ce oferta este elastica la scadere si inelastica in fata majoritatii factorilor de crestere. Din aceasta cauza, cand creste cererea globala, are loc atat cresterea ofertei cat si a ratei inflatiei. Ca regula, rata inflatiei creste mai lent decat masa monetara pentru ca o parte din sporul de masa monetara ajunge la producatori, iar oferta are o elasticitate mai mica decat cea a cererii. In acest caz, un rol important il au anticiparile1² pe care agentii economici si le reprezinta asupra evolutiei inflatiei.

Punctele de vedere care accentueaza o cauza singulara au fost analizate critic, insistandu-se pe determinismul multifactorial al inflatiei actuale. S-a conturat chiar o noua optica potrivit careia interventia unor oameni influenti in activitatea monetaro-financiara poate amplifica spirala inflationista prin factori de ordin psihologic.

Mentionam ca factorii inflatiei excesive sunt atat de coloratura economica, cat si politico-sociala. Totodata, intrepatrunderea factorilor face ca dinamica unuia sa nu se reflecte identic in dinamica si amploarea inflatiei.

In acest context complex se impletesc factori monetari si nemonetari, se intrepatrunde inflatia provocata de dezechilibrele dintre masa monetara si productia de bunuri economice, cu inflatia prin cerere si costuri. De asemenea, presiunile inflationiste sunt determinate si de devalorizarile monetare atat de frecvente in ultima perioada si de importul de inflatie.

Inflatia este in mare masura si importata, in conditiile interdependentelor accentuate dintre tari in prezent. Cu cat este mai mare importul, iar cererea inelastica fata de pret, impactul inflatiei importate asupra cresterilor de preturi este mai mare.

4. Masuri anti-inflationiste

Implicatiile economico-sociale ale inflatiei

Fenomenul inflationist este interpretat in general printr-o aura negativa. In ciuda acestui fapt inflatia poate avea, pe langa evidente urmari negative si o serie de consecinte pozitive pentru unii agenti economici. Vom mentiona in primul rand consecintele sale negative:

- inflatia introduce grad sporit de incertitudine in mediul de afaceri: intreprinzatorii nu se lanseaza in proiecte de investitii ample si de lunga durata, care au risc ridicat;

- cresterea inflationista a preturilor actioneaza negativ asupra cumparatorilor in general si cu deosebire, asupra cumparatorilor cu venituri fixe si mai modeste;

- inflatia conduce la devalorizarea economiilor neinvestitionale;

- inflatia dezavantajeaza pe creditori, ale caror capitaluri date cu imprumut se devalorizeaza;

- de asemenea, inflatia accentueaza scaderea puterii de cumparare a monedei nationale in raport cu alte valute, determinand scaderea cursului acesteia.

Inflatia poate avantaja unele categorii de persoane:

- ea avantajeaza pe debitori, care la scadenta returneaza sumele imprumutate mult depreciate, facand un transfer de avutie;

- pe persoanele care si-au convertit disponibilitatiile banesti in valuta mai stabila.

Inflatia poate debloca mecanismul economic, poate contribui la resorbtia somajului, elimina unitatile parazit sau cele uzate moral, stimuland adaptarea celor ramase la exigentele revolutiei stiintifico-tehnice si concurentei pe piata.

Depasind insa anumite limite, deci trecand peste o inflatie moderata folosita ca o parghie de crestere economica, inflatia excesiva duce la decaderea societatii civile in general. Antrenand saracia claselor mici si mijlocii, hiperinflatia submineaza sistemul de impunere, genereaza coruptie si degradeaza institutiile sociale.

Clasificarea masurilor antiinflationiste

Pentru toate implicatiile sale inflatia a devenit o preocupare majora a politicilor economice in prezent. In ciuda solutiilor oarecum cristalizate si a unor strategii aplicate in tarile dezvoltate, sunt necesare cateva observatii.

In primul rand, inflatia trebuie abordata in contextul economico-social al fiecarei tari si nu dupa modelul economiilor dezvoltate.

In al doilea rand, masurile antiinflationiste nu se pot rezuma la parghii monetare ci trebuie sa imbine politica monetara, de credit si fiscala, cu incercarea de redresare a echilibrului intre cererea si oferta de pe piata.

Masurile se pot clasifica in doua mari categorii:

a) in prima categorie fiind protectia agentilor economici pe baza unor masuri precum indexarea veniturilor, cresterea dobanzilor acordate economiilor pastrate la banca, subventionarea unor preturilor si acordarea de compensatii;

b) in cealalta categorie sunt masuri de control a inflatiei si incercari de refacere a echilibrului economic prin deflatie si revalorizare, folosite insa cu prudenta.

Deflatia urmareste blocarea cresterii preturilor prin micsorarea masei banesti aflate in circulatie.

Revalorizarea urmareste intarirea cursului oficial al unitatii banesti, reintoarcerea la paritatea pierduta a banilor.

Ca masuri de tinere sub control a inflatiei se incearca actiuni de sens contrar cauzelor care o determina. Dintre toate mijloacele de lupta impotriva acesteia, cel mai tentant este blocarea preturilor. Astfel, se suprima manifestarea vizibila a inflatiei (prin cresterea preturilor) si se intrerupe lantul intr-o veriga esentiala (indexarea veniturilor). Aplicarea unei asemenea masuri, desi foarte atractiva, este extrem de complexa: controlul tuturor preturilor si tranzactiilor este aproape imposibil intr-o economie de piata descentralizata. Ea ar trebui sa implice o multitudine de functionari controlori si dispozitii foarte complicate. Totodata, pentru a scapa de blocajul preturilor la anumite produse ofertantii vor fi determinati sa-si schimbe modelele fara nici o alta necesitate, departandu-se de cerere.

Pe termen scurt se folosesc urmatoarele masuri:

Impotriva cauzei monetare se actioneaza prin cresterea dobanzii pentru credite, prin marirea rezervelor obligatorii ale bancilor, prin limitarea vanzarilor in rate (a creditelor de consum). Blocajul monedei risca sa provoace insa recesiune economica si cresterea somajului.

Impotriva inflatiei prin costuri politica monetara si bugetara sunt ineficace. Se recurge la blocajul preturilor si veniturilor, cu amendamentul sa nu degenereze in conflict social generalizat.

Pentru obtinerea de efecte durabile, pe termen lung, lupta impotriva inflatiei trebuie sa afecteze cauzele profunde crescand productivitatea si intarind concurenta.

Impotriva inflatiei prin cerere se incearca inghetarea salariilor, pana la cresterea corespunzatoare productivitatii muncii; cresterea activitatii productive, inclusiv prin productia de noi bunuri si servicii, prin masuri care vizeaza diminuarea cererii (mai ales la produsele deficitare) si masuri de sporirea ofertei.

In tara noastra economia este marcata de un grav fenomen inflationist. Conform datelor statistice oficiale furnizate de Comisia Nationala pentru Statistica rata medie anuala a inflatiei in 7 din 10 ani, marcheaza o hiperinflatie, in primul deceniu dupa schimbarile din 1989.

Desi politica guvernamentala din anii precedenti de reducere a inflatiei a dus la o oarecare temperare a fenomenului, aceasta nu a avut inca rezultatele scontate. Liberalizarea preturilor inaintea desfiintarii situatiilor de monopol a intreprinderilor industriale si al instaurarii sistemului concurential de piata, cresterea mai rapida a importurilor fata de exporturi, a ingreunat deosebit de mult intentiile Guvernului de a stopa si controla procesul inflationist. Cele mai dureroase majorari inflationiste s-au produs in intervalul 1991-1994; 1997. (vezi tabelul).

"Singura posibilitate reala de combatere a inflatiei in tara noastra - afirma Alexandru Farkas2³ - consta in incercarea de reechilibrare a ofertei globale cu cererea globala prin stimularea productiei si implicit a exportului de marfuri. Pentru aceasta sunt necesare:

a) promovarea larga a privatizarii;

b) reluarea efectuarii investitiilor in domeniile cele mai importante;

c) reducerea fiscalitatii;

d) asigurarea unui climat de siguranta si de cointeresare pentru agentii economici straini."