"INSTRUMENTELE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT"

"INSTRUMENTELE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT"

Instrumentele monetare cu influenta asupra lichiditatii bancare;

Modalitati de adecvare, limitare, rationare si acordare selectiva a creditelor.

Obiectivele fixate de catre autoritatea monetara se realizeaza cu ajutorul a 2 categorii de instrumente monetare grupate astfel:

1. Instrumente care influenteaza direct sau indirect lichiditatea bancara prin intermediul carora Banca Centrala urmareste sa echilibreze si sa sterilizeze excesul de lichiditate;

2. Mijloace, metode si modalitati de incadrare a creditului acordat de bancile universale si specializate in limitele impuse de politica monetara a Bancii Centrale

INSTRUMENTELE MONETARE CU INFLUENTA ASUPRA LICHIDITATII BANCARE

Banca Centrala este asociata procesului creatiei monetare, iar cantitatea de moneda trimisa in sistem ca urmare a emisiunii monetare reprezinta o baza necesara creditului acordat de bancile universale si specializate si lichiditatea obligatorie pentru desfasurarea proceselor economice.

Lichiditatea este o fractiune din moneda Bancii Centrale procurata de bancile sistemului prin 3 modalitati, si anume:

a.  prin atragerea de depozite controlabile si necontrolabile de la populatie si intreprinzatori;

b.  prin vanzarea unor titluri de creanta aflate in portofoliu;

c.   prin imprumuturi de la Banca Centrala.

Banca Centrala echilibreaza lichiditatea din sistem prin interventii specifice si anume prin operatiuni de

sterilizare si prin operatiuni de injectare a lichiditatii.

Sterilizarea reprezinta acel set de operatiuni, prin care Banca Centrala urmareste sa neutralizeze efectul inregistrat asupra lichiditatii bancare ca urmare a cumpararilor de valuta de pe piata valutara.

Banca Centrala absoarbe astfel excedentul de lichiditate in moneda nationala, fie prin atragerea de depozite, fie prin emisiunea de certificate de depozite.

Injectia de lichiditate este urmarita de Banca Centrala atunci cand piata monetara este in "banca", avand nevoie de interventia Bancii Centrale ca urmare a inregistrarii pe ansamblu a unui deficit de lichiditate.

Cresterea ofertei de moneda si a nivelului lichiditatii bancare conduce in economia reala la o relansare a activitatilor dupa cum reducerea ofertei de moneda genereaza o restrangere a activitatii din economia reala.

Banca Centrala detine monopolul emisiunii monetare si utilizeaza 3 instrumente specifice cu efect direct sau indirect asupra lichiditatii bancare si anume:

1. Refinantarea;
2. Operatiuni de open-market;
3. Rezerva minima obligatorie.

Aceste 3 instrumente coexista intre ele fiind de regula utilizate concomitent de catre autoritatea monetara.

REFINANTAREA BANCARA

Refinantarea bancara a fost considerata o perioada indelungata de timp instrumentul privilegiat de actiune al Bancii Centrale prin intermediul caruia pastra echilibrul in sistem. Treptat insa majoritatea statelor lumii fie renunta la utilizarea refinantarii, fie combina refinantarea cu alte instrumente cum ar fi open-market si rezerva minima obligatorie.

Franta, de exemplu, a detinut in anii '80 o pondere de aproximativ 60% din totalul operatiunilor active in refinantari, iar la inceputul anului 1999 a inregistrat aproximativ 30% refinantare.

Principalele instrumente de lucru ale refinantarii sunt rescontul considerat un instrument direct datorita relatiei dintre Banca Centrala si fiecare dintre bancile sistemului (facilitati permanente oferite) si piata monetara interbancara considerata a fi un instrument cu influenta indirecta asupra lichiditatii bancare.

RESCONTUL

Rescontul este o operatiune (rescontarea) utilizata de Banca Centrala in relatia cu bancile de sistem concretizata in acordarea unui credit garantat bancilor de rang secund ca urmare a prezentarii si cedarii de catre acestea in favoarea Bancii Centrale a portofoliului de efecte comerciale numite si titluri de credit.

Pentru aceasta operatiune Banca Centrala percepe o taxa numita "rescont" sau "taxa oficiala a scontului". Taxa se deosebeste astfel de scont numit si "taxa privata" si perceput de bancile comerciale ca urmare a creditarii intreprinzatorilor contra cedarii de catre acestia a portofoliului de efecte comerciale.

De regula Banca Centrala accepta la rescontare acele titluri de credit care poarta denumirea de "aval".

Avalul este categoria monetara. Avalul reprezinta o garantie suplimentara acordata de o terta persoana trasului (emitentului titlului) si mentionata in mod expres in inscrisul respectiv. In caz ca trasul nu poate plati la scadenta, avalistul se obliga sa plateasca.

Prin rescontare se introduce in circuitul economic, moneda Bancii Centrale si se creeaza o moneda de prim rang dupa cum prin plata la scadenta a titlului de credit respectiv se "distruge" moneda Bancii Centrale si se restrang dimensiunile masei monetare.

Rescontarea are 2 efecte si anume efectul cantitativ si efectul pret.

Efectul cantitativ semnifica o crestere a cantitatii de moneda in favoarea bancilor comerciale. Atunci cand taxa de rescont este mai mica, la rescontare se vor prezenta mai multe titluri (efecte comerciale), fapt care conduce la cresterea emisiunii de moneda centrala. Daca taxa de rescont creste, mai putine titluri vor fi prezente la rescontare, iar emisiunea de moneda se va diminua.

Efectul pret are drept consecinta o modificare a volumului emisiunii de moneda centrala in conditiile modificarii pretului rescontului. Daca pretul rescontului creste, in sistemul bancar se va inregistra un volum mai mic de moneda centrala ca urmare a diferentei inregistrate intre valoarea nominala a titlului si taxa oficiala a scontului, rescontului. Daca scade taxa de rescont, se inregistreaza o crestere a cantitatii de moneda centrala furnizata.

Rescontul reprezinta o operatiune unilaterala care poate antrena un excedent de lichiditate in sistemul bancar. Este unilaterala pentru ca se produce numai la initiativa bancilor comerciale alimentate cu moneda de prim rang de catre Banca Centrala. Este unilaterala pentru ca relatia dintre fiecare banca luata individual si Banca Centrala nu asigura corespondenta dintre cantitatea de moneda furnizata si nevoile sistemului bancar.

Bancile comerciale cunosc anticipat doar costul refinantarii fara a avea informatii concrete cu privire la cantitatea de moneda centrala disponibila.

Banca Centrala poate limita accesul bancilor comerciale la rescontare si astfel reduce lichiditatea din sistemul bancar, atunci cand excesul acesteia tinde sa se cronicizeze.

Rescontarea este considerata operatiune costisitoare, ea antrenand un volum semnificativ de resurse materiale si umane in conditiile gestionarii individuale a fiecarui portofoliu de efecte comerciale. Din acest motiv Banca Centrala si in general sistemul bancar a cautat sa injecteze lichiditate folosind instrumente contractuale de natura "open-market-ului" sau reglementare de natura rezervelor minime obligatorii dupa cum a creat o piata specifica, capabila sa absoarba excedentul de lichiditate sau sa trimita lichiditate in sistem, numita piata monetara interbancara.

PIATA MONETARA INTERBANCARA

Existenta pietei monetare interbancare se datoreaza nevoilor bancilor comerciale de a echilibra pozitiile monetare inregistrate la sfarsitul fiecarei zile excedentare sau deficitare, ca urmare a compensarii datoriilor reciproce.

Clientii institutiilor bancare deruleaza zilnic operatiuni de incasari si plati, si ca urmare, acestea devin spontan datoare una alteia.

Echilibrarea trezoreriei se realizeaza in mare parte pe piata monetara interbancara, considerata o piata a lichiditatii pe termen scurt unde se tranzactioneaza moneda Bancii Centrale.

Piata monetara interbancara a fost creata de Banca Centrala care isi asuma in mod permanent un rol regulator de supraveghere si temporar de jucator, de participant direct, atat in calitate de cumparator cat si in calitate de vanzator. Astfel Banca Centrala poate juca un rol activ preponderent sau unul marginal utilizand 2 instrumente principale si anume rata dobanzii si oferta de moneda.

Interventiile Bancii Centrale prin rata dobanzii sunt predilecte Bancii Frantei, iar cele prin volumul de moneda furnizata si stabilirea ratei dobanzii ca urmare a intalnirii cererii cu oferta Bancii Angliei si Bancii Statelor Unite ale Americii.

Pe piata apar zilnic 2 categorii de participanti - ofertantii si solicitantii de fonduri, institutii bancare si de credit structural debitoare sau structural creditoare.

Ofertantii inregistreaza o pozitie monetara excedentara si cauta un plasament cat mai bine remunerat pentru resursele de tezorerie pozitive.

Solicitantii inregistreaza o pozitie monetara deficitara si urmaresc echilibrarea acesteia prin atragerea unor resurse la un cost cat mai scazut.

Atunci cand piata prin insumare algebrica a operatiunilor derulate pe parcursul unei zile inregistreaza in ansamblu un deficit de moneda, se spune ca, este "in banca", avand nevoie de interventia Bancii Centrale.

Piata este considerata "in afara bancii", atunci cand inregistreaza un excedent de moneda, Banca Centrala intervenind pentru sterilizarea acesteia fara a avea insa obligatia interventiei.

In spatiul creat intre Banca Centrala si institutiile de credit participante intervin organisme specializate (intermediari-financiari), numite curtieri in Franta si discount house-uri in Marea Britanie.

Curtierii actioneaza in numele si la ordinul bancilor comerciale, culeg date si informatii cu privire la evolutia pietei, la evolutia ratelor de dobanda si executa o serie de operatiuni cu caracter speculativ. Pentru acestea percep un comision numit "curtaj", calculat in functie de volumul si durata operatiunilor efectuate.

Discount house-urile sunt numite si banci cu ridicata. Atrag depozite si acorda imprumuturi bancilor comerciale cu dobanzi preferentiale avand posibilitatea modificarii suple a termenelor de rambursare in favoarea bancilor comerciale.

Pe piata monetara interbancara sunt calculate zilnic ca rate medii, doua dobanzi de referinta numite "bubid" si "bubor".

Pe piata monetara interbancara romaneasca bubid reprezinta nivelul de dobanda la care se atrag depozitele, la care se cumpara fondurile, fiind considerat pretul cel mai inalt pe care cumparatorul de resurse este dispus sa il plateasca.

Bubor reprezinta acel nivel al dobanzii la care se acorda imprumutul, se vand fonduri, fiind considerat pretul cel mai scazut pe care vanzatorul este dispus sa il accepte.

Cele doua rate ale dobanzii reprezinta semnale puternice pentru piata monetara interbancara, pentru piata creditului, reflectand un mod fidel, mecanismul de transmisie a politicii monetare si de credit.

Bancile comerciale atrag depozite sau acorda credite mai departe intreprinzatorilor si populatiei la un nivel al dobanzii bubid sau bubor + 2, 3, 4 procente.

2. OPERATIUNILE DE OPEN-MARKET

Sunt instrumente numite generic open-market de piata libera utilizata de Banca Centrala in relatie cu bancile comerciale aparute pentru prima data in Statele Unite ale Americii la inceputul secolului XX si generalizate in actiune in Europa dupa anii 1940.

Din aceasta categorie fac parte urmatoarele tipuri de instrumente:

Vanzarile/cumpararile reversibile de titluri eligibile pentru tranzactionare, numite "repo/reverse repo" sau operatiuni cu rascumparare;

Creditele colateralizate cu active eligibile pentru garantare;

Emiterea certificatelor de depozit;

Atragerea de depozite pe termen scurt, de obicei o zi.

Sunt considerate eligibile de catre Banca Centrala, acele titluri care indeplinesc cumulativ o serie de conditii:

se afla in posesia bancii prezentatoare;

nu sunt gajate sau sechestrate;

au scadenta ulterioara scadentei operatiunii in cauza;

nu sunt emise de banca prezentatoare.

Cele mai tranzactionate asemenea titluri sunt considerate titluri de stat. Acestea sunt evaluate permanent

pe perioada detinerii lor de catre creditori.

Creditele colateralizate astfel (cu titluri de stat) sunt acordate pe perioade scurte de timp (o zi, doua zile, o saptamana, o luna) si au asociata o rata a dobanzii anuntata in prealabil de Banca Centrala si platita de Banca Comerciala odata cu principalul la rambursare.

Certificatele de depozit sunt emise sub forma dematerializata cu discount si rascumparare la valoare

nominala. Depozitele sunt atrase pe perioade scurte (o zi, doua zile, o saptamana, o luna) si au bonificata o dobanda anuntata in prealabil de Banca Centrala.

Atragerile de depozite se produc pentru a absorbi excedentul de lichiditate care altfel ar putea migra pe piata valutara si ar crea presiune pe cursul de schimb.

REZERVA MINIMA OBLIGATORIE

Rezerva minima obligatorie reprezinta depozitele slab enumerate constituite la Banca Centrala de catre bancile universale si specializate.

Rezerva minima obligatorie presupune existenta unui sold creditor minim detinut de bancile comerciale in contul deschis la Banca Centrala, calculandu-se ca o cota procentuala din totalul atragerilor de resurse de la populatie si intreprinzatori.

Nivelul care depaseste cota respectiva se constituie in asa-numita "rezerva libera" sau "excedentara". Aceasta rezerva este mai bine remunerata de catre Banca Centrala care incurajeaza astfel bancile de sistem in realizarea unei protectii cat mai solide fata de riscurile asociate operatiunilor bancare.

Sistemul rezervei minime obligatorii a fost pentru prima data pus in aplicare in S.U.A la inceputul secolului XX, utilizarea sa generalizandu-se in perioada marii crize.

In majoritatea statelor lumii functioneaza mecanismul rezervei minime obligatorii bazat pe dispozitii legale. Motivul principal al instituirii sistemului si consituirii rezervei il reprezinta necesitatea asigurarii unei lichiditati minimale in sistemul bancar.

Rezerva minima obligatorie este considerata un instrument semnificativ de politica monetara si de credit.

Variatia procentului de rezerva conduce la cresterea sau diminuarea lichiditatii bancilor comerciale cu efect asupra operatiunilor de creditare si finantarilor in economia reala.

Obligand bancile comerciale sa detina un depozit proportional cu depozitele atrase de la clienti, Banca Centrala asigura o expansiune controlata a monedei si un nivel corespunzator politicilor si strategiilor monetare cu privire la activitatea de creditare.

Rezerva minima obligatorie poate fi constituita fie ca o cota unica, fie diferentiat in functie de tipul si categoria de depozite atrase. De exemplu, in Franta in anul 1990, Banca Centrala practica o cota de 5,5% pentru depozitele la vedere atrase de bancile comerciale si o cota de 3% pentru depozitele la termen. In anul 2000 aceasta cota a devenit unica 2%. In romania in anul 2008, Banca Nationala Romana (BNR) a practicat o cota diferentiata pentru depozitele in lei de 20%, iar pentru pasivele in valuta de 40%. Incepand cu octombrie 2008, BNR a redus cota procentuala a depozitelor in lei la 18% pastrand aceeasi cota pentru depozitele in valuta. Avand in vedere ca BNR urmareste o stimulare si incurajarea creditarii si faptul ca urmeaza a fi semnat la inceputul lui mai 2009 acordul cu FNI, Banca Mondiala si un grup consistent de banci internationale, rata procentuala a rezervei minime obligatorii urmeaza a fi redusa treptat atat pentru pasivele in lei, cat si pentru cele in valuta. Pentru depozitele in valuta la termen pe perioade mai mari de 2 ani se are in vedere chiar eliminarea cotei de rezerva minima obligatorie.

Rezerva minima obligatorie afecteaza in sensul cresterii costului creditelor cu aproximativ 2% pentru creditele in lei si aproximativ 4% pentru creditele in valuta acordate de bancile comerciale din Romania. Acesta reprezinta principalul dezavantaj generat de utilizarea acestui instrument de politica monetara. Alte dezavantaje sunt considerate a fi:

lipsa de flexibilitate;

imposibilitatea utilizarii rezervei minime obligatorii de catre Banca Centrala in reglajul fin al ofertei de moneda ca urmare a impactului puternic al rezervei asupra operatiunilor active ale bancilor comerciale.

Rezerva minima obligatorie nu beneficiaza de suplete, fiind un instrument de natura reglementara. Din acest motiv ii este preferata operatiunea de open-market, care este considerata un instrument de natura contractuala, beneficiar de flexibilitate in reglarea lichiditatii pe termen scurt.

Utilizarea rezervei minime obligatorii prezinta insa si o serie de avantaje manifestate astfel:

reduce nivelul multiplicatorului creditelor si asigura un control mai bun al masei monetare;

creste dependenta bancilor comerciale de Autoritatea Monetara Suprema in perspectiva multiplicarii monedei in economie.

Mecanismul multiplicarii monedei in economie este in legatura directa cu nivelul rezervei minime obligatorii si cel al monedei de prim rang, asigurate de Banca Centrala, ca urmare a depozitelor constituite de bancile comerciale. Situatia multiplicarii creditului in economie poate fi exprimata pornind dela T-ul bilantier simplificat.

I + T + RO + RE = D

I + T = CT (creditul total)

CT + RO + RE = D

= ro

= re

CT = D - RO - RE

CT = (1 - ro - re) D

CT = (1 - ro - re) D

BM (baza monetara) = N (numerar) + RO + RE

= n

BM = (n + ro + re) D

D =

CT = (1 - ro - re)

CT =

↓

Multiplicatorul creditului in economie

Atunci cand rata dobanzii si agregatele monetare sunt insuficiente pentru a realiza un control asupra masei monetare si asupra multiplicarii creditului, Banca Centrala utilizeaza din plin instrumentul rezerva minima obligatorie impreuna cu modalitati specifice de adecvare, limitare si rationare a creditelor sau separat de acestea.

MODALITATI DE ADECVARE, LIMITARE, RATIONARE SI ACORDARE SELECTIVA A CREDITELOR.

In economiile monetare, unde se manifesta presiuni inflationiste puternice, iar rata dobanzii nu poate fi majorata din cauza pierderii de credibilitate a Bancii Centrale si a sistemului bancar sunt utilizate 2 instrumente, dupa cum urmeaza:

1. Adecvarea, limitarea si rationarea creditelor (ALRC);
2. Acordarea selectiva a creditelor (ASC).

ADECVAREA, LIMITAREA SI RATIONAREA CREDITELOR (ALRC)

Acest instrument a fost utilizat cu succes in anii '70 -'80 de tari puternic industrializate, precum S.U.A,

Marea Britanie, Japonia, Italia, Olanda, Franta, etc Justificarea acestor utilizatori pleaca de la cel putin 2 considerente:

i.    finantarea economiei reale se realiza preponderent prin intermediul creditului bancar (peste 70%), iar controlul acestuia asigura practic si controlul masei monetare aflata in circulatie;

ii.  imposibilitatea utilizarii ratei dobanzii atat din cauza nivelului inalt inregistrat deja de aceasta, cat si din cauza pierderii de credibilitate a autoritatii monetare in actiunea acesteia de a regla nivelul lichiditatii din sistemul bancar.

Acest instrument (ALRC) este utilizat de Banca Centrala prin urmarirea volumului creditelor acordate bancilor de sistem folosind in acest sens un criteriu unic si anume fiecare banca comerciala primea de la Banca Centrala o anumita cantitate de moneda in functie de dimensiunea operatiunilor executate. Treptat acest instrument a pierdut din consistenta, fiind considerat o alocare cantitativa din aceleasi motive pentru care a fost si instituit (controlul prin rata dobanzii a devenit eficient, iar nivelul finantarilor prin credit a scazut in intensitate).

2. ACORDAREA SELECTIVA A CREDITELOR (ASC)

Acordarea selectiva a creditelor presupune incurajarea creditarii pentru anumite sectoare sau scopuri    descuranjand astfel alte tipuri de credite. Acest instrument a fost utilizat cu succes dupa cel de-al doilea razboi mondial pentru reconstructia economiilor si a retelelor de transport si este utilizat astazi atat de tarile dezvoltate cat si de cele emergente, inclusiv Romania, pentru dezvoltarea acelor domenii care inregistreaza rentabilitati aleatorii sau indepartate.

Bancile de sistem acorda credite pornind de la 2 criterii esentiale, si anume rentabilitatea operatiunii si riscul la care se expun. Astfel, intreprinzatorii mai siguri si mai solvabili vor beneficia de credite.

Selectia realizata de bancile sistemului nu corespunde insa intotdeauna cu prioritatiile statului. Acesta incearca fie sa influenteze comportamentul bancilor comerciale, fie sa creeze institutii de credit noi prin care sa urmareasca realizarea obiectivelor propuse.

Acordarea selectiva a creditelor se realizeaza prin subventionarea dobanzii de catre stat fie direct fie indirect. Subventionarea directa a dobanzii conduce la cheltuieli importante ale statului ca urmare a faptului ca diferenta dintre dobanda pietei si dobanda la care se acorda creditele privilegiate se suporta de la bugetul de stat.

Subventionarea indirecta se manifesta ca o rescontare la Banca Centrala cu taxa privilegiata. Ca urmare veniturile inregistrate de acesta vor fi mai mici, profitul se va diminua, iar impozitul va fi corespunzator mai mic.

Subventiile dobanzii utilizate in prezent in sistemul bancar prezinta inconveniente pe de o parte deoarece conduce la cresterea cheltuielilor bugetare si accentuarea deficitelor in conditiile in care exista criterii de convergenta nominala obligatoriu a fi respectate (deficit bugetar mai mic de 3% din PIB), iar pe de alta parte tinde sa permanentizeze avantajele obtinute de beneficiarii creditelor privilegiate precum si influenta acestora in domeniile de activitate respective.