INTEGRAREA ECONOMICA INTERNATIONALA

INTEGRAREA ECONOMICA INTERNATIONALA

Continut si forme

In cadrul economiei mondiale, ultimele cinci decenii au fost marcate de profunde mutatii determinate de catre revolutia stiintifico-tehnica si cresterea gradului de interdependenta a economiilor nationale in conditiile adancirii diviziunii internationale a muncii.

Dintre aceste transformari profunde, cu multiple semnificatii teoretice, dar mai ales sub aspect politic, se detaseaza procesul obiectiv, cu caracter de legitate al internationalizarii productiei si pietei.

Principala forma a acestui proces extrem de complex si dinamic o reprezinta integrarea economica internationala (IEI).

Conceptul IEI desemneaza procesul amplu de combinare a unor economii nationale intr-un spatiu economic unic functional si eficient, bazat pe principiile compatibilitatii si complementaritatii economice, pe eliminarea graduala a discriminarilor in relatiile economice dintre state.

Procesul integrarii economice se structureaza pe doua nivele:

integrarea globala dintre statele si economiile lumii in conditiile cresterii gradului de interdependenta a acestora si de reducere a nivelului taxelor vamale;

integrarea regionala bazata pe formarea uniunilor economice regionale interstatale.

Dinamica ascendenta a procesului de integrare economica este caracterizata prin mai multe forme de manifestare a acestui proces:

zona liberului schimb in cadrul caruia sunt desfiintate taxele vamale si restrictiile cantitative in comertul exterior al tarilor asociate, iar fiecare tara isi mentine dreptul de a avea propria ei politica vamala fata de alte tari;

uniunea vamala presupune un tarif vamal comun in relatiile economice cu alte tari;

piata comuna se defineste prin libera circulatie a marfurilor, capitalurilor si fortei de munca in spatiul economic al tarilor membre;

uniunea economica si monetara este forma evoluata a integrarii economice caracterizata prin armonizarea politicilor economice si sociale nationale, prin crearea unei zone de stabilitate monetara si chiar adoptarea unei monede unice;

integrarea economica si social-politica integrala. Aceasta forma cunoaste cel mai inalt grad de integrare, ca urmare a unificarii politicilor economico-financiare si sociale. In acelasi timp sunt create institutii comune in domeniile sociale si politice, care preiau din competentele statelor participante.

Pe langa unele limite de natura traditionala, procesul integrationist genereaza efecte pozitive atat la nivel zonal (continental), cat si pentru fiecare entitate economica nationala, dintre care se detaseaza:

cresterea capacitatii concurentiale, a competitivitatii si eficientei economice pe piata zonala si mondiala;

asimilarea si implementarea mai rapida a noilor achizitii ale progresului tehnic si informational datorita cresterii gradului de concentrare a capitalului;

atenuarea diferentelor social-economice si culturale dintre zonele spatiului integrat;

diminuarea cauzelor si consecintelor fenomenelor disfunctionale: inflatie, somaj, saracie, criminalitate etc;

cresterea gradului de stabilitate si securitate a tarilor integrate, a unitatii si solidaritatii zonale;

accelerarea schimbului de valori culturale si stimularea dezvoltarii culturii universale.

Uniunea Europeana

In epoca contemporana antebelica, Europa s-a caracterizat prin divizare politica si militara generatoare de conflicte si conflagratii mondiale, cu grave consecinte pentru existenta umana si progresul social.

In opozitie cu asemenea triste realitati, in gandirea si actiunea politica vest-europeana postbelica s-au produs schimbari esentiale pe fondul ideologiei pacii, democratiei, unitatii si solidaritatii.

Noul climat politic postbelic a stimulat primele initiative guvernamentale catre integrarea economica.

Momentul initial il reprezinta anul 1948 cand ia fiinta Organizatia Europeana de Cooperare Economica (O.E.C.E.).

Activitatea acestei organizatii avea ca obiectiv principal reconstructia rapida a economiilor distruse de razboi, reducerea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in comertul interstatal.

Pe fondul reconcilierii franco-germane in anul 1952 este creata Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.).

Procesul integrarii vest-europene este marcat de Tratatul de la Roma (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958) la care au aderat 6 state: Franta, R.F.G., Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Ulterior au mai aderat Marea Britanie, Danemarca si Islanda (1.ian.1973), Grecia (1 ian.1981), Spania si Portugalia (1 ian.1986), Austria, Finlanda si Suedia (1 ian.1995).

La 1 ianuarie 2004 au aderat la U.E. Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria, iar incepand cu anul 2007 au aderat Bulgaria si Romania. In prezent U.E. reuneste 27 de tari.

Ca efect institutional al Tratatului de la Roma se constituie Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice: EURATOM.

Principalele obiective ale tratatului sunt:

eliminarea taxelor vamale si a contingentarii importului si exportului intre statele membre;

instituirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de tarile necomunitare;

inlaturarea restrictiilor privind libera circulatie a persoanelor, serviciilor si a capitalurilor;

instituirea sistemului de libera concurenta in cadrul pietei comune;

coordonarea politicilor statelor membre in scopul echilibrarii balantelor de plati.

Un moment de referinta in dezvoltarea integrarii vest-europene il reprezinta Tratatul de la Bruxelles (1 iulie 1967) pe baza caruia s-au unificat cele trei Comunitati Europene (C.E.E., C.E.C.O., EURATOM) intr-o singura entitate, Comunitatea Europeana (C.E.).

Datorita mai multor cauze, asupra carora nu insistam, C.E. s-a confruntat cu unele dificultati pentru o perioada de timp. Dupa 1987 se constata un reviriment al constructiei europene, marcat de doua momente distincte: adoptarea Actului Unic European si a proiectului de creare a Uniunii Economice Monetare (U.E.M.).

Pe baza Actului Unic s-a realizat formarea Pietei Interne Unice si s-a trecut de la forma Pietei Comune la stadiul de Uniune Economica.

Procesul tranzitiei de la C.E.E. la forma de Uniune Economica a fost consfintita prin semnarea Tratatului de la Maastricht (februarie 1992), ceea ce a permis trecerea de la o forma de integrare economica la o forma politico-economica si monetara. Acest tratat semnifica consolidarea procesului integrationist european.

Inlocuind Tratatul de la Roma, noul tratat a stabilit drept principal obiectiv economic trecerea la Uniunea Monetara. Ca urmare, incepand cu anul 1999 s-a trecut la moneda unica "EURO", iar din 2002 la utilizarea ei efectiva, fapt ce reprezinta un eveniment istoric de rezonanta.

Aderarea la Uniunea Economica Monetara (U.E.M.) presupune din partea tarilor candidate indeplinirea urmatoarelor criterii de convergenta:

rata inflatiei sa nu depaseasca 1,5% media inregistrata de primele trei tari cu cele mai bune rezultate;

rata dobanzii pe termen lung sa nu depaseasca cu peste 2% nivelul primelor trei tari cu cea mai redusa inflatie;

deficitul bugetar sa nu depaseasca 3% din PIB;

datoria externa sa nu fie mai mare de 60% din PIB.

Initial, criteriile de convergenta au fost indeplinite de 11 state: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania.

Pe ruta ascendenta a consolidarii si extinderii integrarii interstatale europene se inscrie Tratatul de la Amsterdam (1997). El inlocuieste Tratatul de la Maastricht, si stipuleaza drept directii de actiune adancirea si extinderea, in continuare, a integrarii interstatale, accentuand necesitatea cresterii locurilor de munca si a solutionarii problemelor sociale.

In concluzie, Uniunea Europeana, forma avansata de integrare multipla, are un caracter interstatal si deschis, ceea ce permite aderarea de noi state, daca realizeaza urmatoarele conditii generale:

stabilitatea institutiilor democratice si ale statului de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minoritatilor etnice;

existenta si functionarea economiei de piata;

capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si a fortelor pietei in cadrul Uniunii;

capacitatea de a-si asuma obligatiile ce revin unui membru al U.E., inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice, monetare si juridice.

Aceste conditii generale necesare aderarii la U.E. se coroboreaza cu criteriile de convergenta in evaluarea stadiului inregistrat de o anumita tara pentru a fi admisa in cadrul Uniunii Europene.

Integrarea Romaniei in structurile U.E.

Prin pozitia geografica, evolutia istorica si vocatia pentru democratie si prin complementaritatile economice, tara noastra a actionat cu fermitate pentru aderarea si integrarea sa in structurile Uniunii Europene si Euroatlantice.

Dupa aderare, optiunea Romaniei spre integrarea deplina se fundamenteaza pe intelegerea necesitatii legice a acestui proces complex, de durata si nu lipsit de dificultatile cauzate de existenta decalajelor fata de tarile europene dezvoltate.

Din perspectiva logicii politice o asemenea optiune fundamentala, concordanta cu interesul national, presupune accelerarea reformei sociale, economice in toate componentele ei, realizarea statutului de tara cu economie de piata functionala si consolidarea societatii democratice in tara noastra.

Dupa cum este cunoscut, relatiile Romaniei cu Comunitatea Europeana dateaza inca din anul 1980 cand s-a semnat Acordul privind comertul cu produse industriale si s-a creat Comisia Mixta Romania-C.E.E.

Dar participarea tarii noastre la structurile europene cunoaste o evolutie coerenta si ascendenta incepand cu anul 1991, cand Romania a adresat cererea oficiala de incepere a negocierilor in vederea asocierii la CEE.

O noua etapa in relatiile Romaniei cu U.E. o reprezinta demararea si aplicarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeana (intrat in vigoare la 01.02.1995). Acest Acord European prevede crearea si dezvoltarea dialogului politic intre Parlamentul European si Parlamentul Romaniei, a zonei libere de circulatie a marfurilor, capitalurilor si persoanelor prin realizarea cadrului legislativ si institutional necesar integrarii depline in U.E. Astfel, dupa Polonia, Ungaria si Cehia, Romania dobandeste statutul de tara asociata.

Premergator depunerii cererii oficiale de aderare la U.E. in cadrul Consiliului European (Cannes, 22.06.1995) a fost elaborata si aprobata de catre toate partidele politice "Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la U.E." (Strategia de la Snagov).

Caracterul deschis al Uniunii Europene isi gaseste o noua reflectare in martie 1998 cand se lanseaza oficial procesul de extindere a U.E., proces in care a fost inclusa Romania.

Pe aceasta baza a fost prezentata la Bruxelles, Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu in care se precizeaza: "Obiectivul fundamental al acestui proiect il constituie crearea unei economii de piata functionale, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene".

Convergenta conturata in acest sens se intemeiaza pe evaluarea resurselor si posibilitatilor, a contextului intern si international. Ea raspunde dublului imperativ al incheierii tranzitiei la economia de piata in Romania si al pregatirii aderarii sale la Uniunea Europeana, pentru a folosi sansa istorica oferita de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999, de a deschide negocierile de aderare cu Romania.

Ca urmare, la 20 noiembrie 2002, Parlamentul European a luat in considerare data de 1 ianuarie 2007 drept data-tinta pentru aderarea Romaniei la U.E., moment istoric de referinta pentru afirmarea si dezvoltarea moderna a tarii noastre.

Dupa momentul aderarii, problema fundamentala a Romaniei o reprezinta integrarea efectiva in structurile U.E. si reducerea decalajelor social-economice fata de tarile Uniunii.