Inflatia si deficitul bugetar

Inflatia si deficitul bugetar.

In teoria economica exista numerosi economisti (in special neoliberali ) ce sustin ca intre deficitul bugetar si inflatie ar exista o stransa legatura.Dupa cum se cunoaste, deficitul bugetar apare atunci cand cheltuielile statului depasesc veniturile incasate de acesta. Printre modalitatile de acoperire a acestui deficit se numara emisiunea monetara si imprumuturile guvernamentale, iar exceptional vanzarea de active ale statului. De regula, se apela la emisiunea monetara care, atunci cand apare pe piata provoaca inflatie. Se considera ca daca deficitul era acoperit prin imprumuturi, inflatia nu s-ar mai fi manifestat, insa T. Sargent si N. Wallace, in celebru lor articol , au aratat ca de fapt acoperirea deficitului bugetar prin imprumuturi doar amana inflatia. Rationamentul acestora pleca de la premisa ca, atunci cand guvernul finanteaza deficitul printr-un imprumut, el se obliga sa plateasca dobanzi pentru acea suma. La scadenta, cand va trebui sa plateasca restituie si sumele imprumutate, guvernul are doua posibilitati: sa apeleze la emisiunea monetara, sau se va imprumuta iarasi, creandu-si o noua obligatie de plata. Ideea este ca guvernul va trebui sa se opreasca la un moment dat din aceste imprumuturi si sa treaca la finantarea prin moneda. Insa cu cat amana mai mult acest moment, va trebuie sa plateasca dobanzii din ce in ce mai mari, iar aceste sume odata intrate in circuitul economic este posibil sa exercite o presiune suplimentara asupra nivelului general al preturilor.

In cazul Romaniei, desi inainte de 1989 se inregistrau surplusuri bugetare, imediat dupa 1990, bugetul de stat a inregistrat numai solduri negative. Acestea se datorau in mare masura masivelor subventii, care in 1992 ajunsesera la 20% din buget, iar impreuna cu alte subventii din resurse extrabugetare reprezentau nu mai putin de 10,9% din PIB[3].

O alta trasatura specifica tarii noastre, o reprezinta slaba disciplina financiara (in special a societatilor comerciale de stat si a Regiilor Autonome) mari generatoare de pierderi si plati restante. In ceea ce priveste acoperirea deficitului bugetar, aceasta s-a facut, preponderent, in majoritatea anilor, prin finantare interna si doar sporadic si cu sume mai mici, deficitul a fost acoperit prin imprumuturi externe. Finantarea din surse interne s-a realizat prin emisiunea de certificate de trezorerie si prin disponibilitatile contului general al trezoreriei (sume provenite din excedentul bugetelor locale si a fondurilor speciale). In general, se considera ca aceste surse sunt neinflationiste, insa conform precedentei teoreme ramane sa vedem daca, pe termen lung, acest tip de finantare isi va dovedi viabilitatea. Acoperirea deficitului in anumiti ani (cand gradul de monetarizarea a economiei era destul de scazut) prin emisiune monetara nu ar fi cauzat tensiuni inflationiste suplimentare prea mari. Acoperirea deficitului prin imprumuturi externe, nu s-a dovedit a fi cea mai inspirata alegere in cazul Romaniei, deoarece dupa 1996, cand finantarea deficitului s-a realizat preponderent prin surse externe, precum si imprumuturile in valuta ale Romaniei din anii urmatori au facut ca in 1999 sa apara riscul intrarii in incapacitate de plata.

Criteriul deficitului bugetar, si anume mentinerea acestuia sub plafonul de 3 la suta din PIB, este respectat de Romania inca din anul 2001. Cu toate acestea, in anul 2007, deficitul bugetar masurat conform standardelor europene (SEC 1995) a cunoscut o crestere pana la 2,5 la suta din PIB, fata de 2,2 la suta din PIB in 2006.

Aceasta relaxare fiscala prociclica a contribuit la intreruperea dezinflatiei, cu atat mai mult cu cat a intervenit in a doua jumatate a anului, marcata deja de acumularea de presiuni inflationiste. Mentinerea conduitei actuale a politicii fiscale ar face dificila reancorarea anticipatiilor inflationiste si corectarea dezechilibrului extern pe termen mediu. Totusi, conform Programului de convergenta, guvernul isi propune o scadere a deficitului bugetar pana in 2011, obiectivul fiind atingerea unui nivel de 0,9 la suta din PIB al deficitului structural (rezultat prin eliminarea influentei factorilor ciclici).