LECTII PENTRU POLITICA MONETARA

LECTII PENTRU POLITICA MONETARA

Este periculos ca relaxarea sau inasprirea politicii monetare sa fie intotdeauna asociata cu diminuarea sau majorarea ratei nominale a dobanzilor pe termen scurt. Deoarece majoritatea bancilor centrale utilizeaza dobanzile nominale pe termen scurt (de obicei, dobanda interbancara) ca fiind principalul instrument operational al politicii monetare, exista pericolul ca atat bancile centrale, cat si publicul sa se concentreze prea mult asupra acestuia ca indicator al orientarii politicii monetare. Aceasta constituie o problema, deoarece nu intotdeauna modificarile intervenite in rata nominala a dobanzii corespund unor miscari in rata reala a dobanzii, iar in mod obisnuit, dobanda reala este elementul activ in mecanismul de transmisie a politicii monetare, si nu dobanda nominala. De exemplu, in SUA, in timpul fazei de contractie a Marii Crize, dobanzile nominale pe termen scurt coborasera aproape de zero, in timp ce dobanzile reale erau extrem de inalte. Deci, daca economia traverseaza o perioada de deflatie, dobanzile nominale scazute nu indica o politica monetara laxa.

In afara de pretul instrumentelor pe termen scurt, preturile altor active contin informatii importante despre orientarea politicii monetare, fiind elemente importante in mecanismul de transmisie a politicii monetare. Desi printre economisti exista dispute puternice referitoare la determinarea celor mai importante canale de transmisie a politicii monetare, toti accepta (fie monetaristi, fie keynesisti) rolul pe care pretul altor active (actiuni, valute, cladiri, terenuri)    il are propagarea impulsurilor monetare in economie. Astfel, pentru a aprecia corect orientarea politicii monetare la un moment dat, informatiile furnizate de nivelul dobanzilor trebuie coroborate si cu aceste elemente. De exemplu, daca dobanzile pe termen scurt sunt mici sau chiar zero, si totusi pretul actiunilor si al terenurilor raman scazute, iar in piata este deficit de moneda nationala, politica monetara este, in mod clar, restrictiva.

Politica monetara poate fi foarte eficienta in revigorarea unei economii chiar daca dobanzile pe termen scurt sunt deja apropiate de zero. Un punct de vedere foarte raspandit este acela ca, odata ce banca centrala a adus dobanzile nominale pe termen scurt la valori apropiate de zero, politica monetara nu mai poate face nimic sa stimuleze economia. Mecanismele de transmisie descrise anterior demonstreaza ca acesta opinie este falsa. Conducerea unei politici monetare expensioniste, de crestere a lichiditatii din sistem, poate fi realizata si prin operatiuni de piata (achizitii), iar acestea pot implica si alte valori in afara titlurilor de stat pe termen scurt. De exemplu, cumpararea de valuta, ca si cumpararea de obligatiuni emise de stat, conduc la o crestere a bazei monetare si a ofertei de bani (a masei monetare). Cresterea lichiditatii ajuta la revigorarea economiei prin ridicarea expectatiilor asupra nivelului general al preturilor si prin majorarea pretului altor active, care, mai departe, stimuleaza cererea agregata prin canalele descrise in sectiunea precedenta. De aceea, politica monetara reprezinta o parghie puternica in stimularea economiilor care se afla in deflatie si au dobanzi pe termen scurt aproape de zero.

Evitarea fluctuatiilor neasteptate in nivelul preturilor este un obiectiv important al politicii monetare, furnizand astfel o baza pentru asigurarea stabilitatii preturilor. In ultimii ani bancile centrale au acordat o atentie sporita stabilitatii preturilor, considerata ca fiind obiectivul primordial al politicii monetare. Mai multe argumente sustin aceasta atitudine, printre acestea numarandu-se (i) efectele nedorite pe care incertitudinea referitoare la nivelul viitor al preturilor le are asupra deciziilor de afaceri si deci asupra productivitatii; (ii) conflictele sociale favorizate de mediul inflationist; (iii) distorsiunile asociate cu interactiunea dintre sistemul de impozitare si contractele nominale, pe de o parte, si inflatie, pe de alta parte. Discutiile asupra mecanismului de transmisie a politicii monetare adauga un motiv suplimentar pentru care stabilitatea preturilor este foarte importanta. Asa cum s-a vazut, miscarile neasteptate ale preturilor pot determina fluctuatii neasteptate ale productiei. Extrem de important in aceasta privinta este faptul ca deflatia poate provoca o criza financiara prelungita, asa cum s-a intamplat in timpul Marii Crize. Intelegerea mecanismelor de transmisie a politicii monetare arata cu claritate faptul ca stabilitatea preturilor este dezirabila deoarece reduce incertitudinea asupra nivelului viitor al preturilor. Astfel, obiectivul stabilitatii preturilor implica faptul ca o rata negativa a inflatiei este cel putin la fel de periculoasa ca o inflatie foarte inalta.