MASA MONETARA SI CIRCULATIA MONETARA

1. DEFINIREA MASEI MONETARE

INDICATORI DE STRUCTURARE SI AGREGATE MONETARE

3. CONTRAPARTIDELE MASEI MONETARE

4. CIRCULATIA MONETARA

1. DEFINIREA MASEI MONETARE

Masa monetara

reprezinta un indicator care desemneaza totalitatea mijloacelor banesti existente in economia unei tari la un moment dat, sau ca medie pe o anumita perioada;

este un indicator static, care se cuantifica pe baza bilantului centralizat al intregului sistem bancar dintr-o tara, dupa deducerea operatiilor duble dintre banci.

Detinatorii de moneda apartin atat sectorului bancar, cat si celui nebancar. Sectorul bancar al economiei este reprezentat de bancile comerciale care detin rezerve in moneda bancii centrale (bilete de banca si depozite in cont curent), iar sectorul nebancar al economiei este constituit din agentii economici si populatie, care detin bancnote, moneda metalica si depozite in conturile curente la bancile comerciale.

Rezulta ca masa monetara este constituita dintr-un stoc de creante asupra bancilor, creante aflate in posesia utilizatorilor de moneda.

Masurarea masei monetare se poate realiza prin doua modalitati:

prin insumarea cantitatilor de moneda care figureaza in activul bilantului participantilor din economie;

prin insumarea datoriilor care figureaza in pasivul bilantului bancilor comerciale si in pasivul Bancii Centrale;

Identitatea contabila care se manifesta intre aceste componente demonstreaza ca, la nivelul economiei, creantele monetare asupra bancilor sunt egale cu datoriile, respectiv cu angajamentele acestora.

INDICATORI DE STRUCTURARE SI AGREGATE MONETARE

Din punct de vedere statistic, pentru masurarea masei monetare se recurge la structurarea acesteia, ceea ce permite calcularea indicatorilor si a agregatelor monetare.

Delimitarea componentelor masei monetare din circulatie se realizeaza dupa criteriile utilizate in statistica monetara internationala.

A.    Din punct de vedere al sferei pe care o serveste masa monetara poate fi analizata ca moneda scripturala (bani de cont) si numerar. Aceste sume apar ca solduri in conturile bancare si numerar aflat in posesia agentilor economici sau    populatiei;

B.     Din punct de vedere al detinatorilor de moneda, se disting:

Mijloace banesti (monede) ce apartin sectorului public;

Mijloace banesti ale sectorului privat.

C.     Din punct de vedere al rotatiei si al importantei, se disting:

Mijloace banesti cu circulatie curenta;

Mijloace banesti economisite;

Alte mijloace banesti.

D.    Din punct de vedere al lichiditatii avem:

Lichiditati primare;

Lichiditati secundare;

Lichiditati tertiare.

Agregatele monetare sunt stabilite de catre autoritatile monetare, tinand seama de trei criteri principale:

a)      eficienta agregatelor monetare;

b)      caracterul controlabil;

c)      disponibilitatea statistica.

a)      Eficienta agregatelor monetare se apreciaza in functie de capacitatea acestora de a se constitui in obiective intermediare ale politicii monetare. Acestea trebuie sa ofere informatii complexe si sa evidentieze evolutia comportamentului agentilor economici.

b)      Caracterul controlabil al agregatelor monetare exprima influenta pe care o poate exercita autoritatea monetara atunci cand se constata ca evolutia unui agregat nu este corespunzatoare si se incearca corijarea acestuia.

c)      Disponibilitatea statistica desemneaza calitatea agregatului monetar de a fi rapid disponibil si in masura sa permita autoritatilor monetare o reactie rapida. In general, se recomanda agregate mai restranse, mai usor de calculat.

Operatiunile de armonizare monetara europeana au debutat prin definirea unor agregate, denumite M,M si M.

M = bancnote si piese metalice + depozite la vedere;

M = M + carnete de economii exigibile la vedere;

M = M + titlurile organismelor de plasament colectiv + certficate de depozit cu scadente de maxim 2 ani.

La modul general se poate aprecia ca:

agregatul M regrupeaza toate mijloacele de plata efective si depunerile in conturi curente, deci toate mijloacele banesti cu circulatie curenta;

agregatul M este mai cuprinzator si include in afara de M ansamblul plasamentelor la termen in vederea economisirii, posibil a fi transformate in lichiditati, intr-un anumit interval de timp;

agregatul M include pe langa M active cu diferite grade de lichiditate, in structura carora se afla certificatele de depozite si bonurile de casa.

Daca se utilizeaza criteriul lichiditatii, se poate construi agregatul L, care inglobeaza toate celelalte componente precedente, la care se adauga titlurile pe termen mediu si lung, care pot fi transformate mai lent in lichiditati.

Indiferent de numarul agregatelor utilizate, componenta    M a masei monetare este cea mai activa, in sensul ca intermediaza cel mai mare numar de acte de vanzare-cumparare din economie.

Analiza elementelor privind masa monetara in circulatie si structura acesteia, pe baza datelor publicate de statistica monetara internationala, pune in evidenta faptul ca:

mijloacele banesti, sub forma de lichiditati (M) detin aproximativ 60% din masa monetara in Asia; 40% in tarile din America Latina; 27-28% in tarile industrializate.

obiectivele in domeniul politicilor monetare din tarile industrializate includ si evolutia agregatelor monetare. In anul 1990 in SUA s-a urmarit o crestere de 3-7% a agregatului M, in Japonia o crestere de 10-12%, in Germania de 4-6%, iar in Olanda o crestere de 5%.

Utilizarea agregatelor monetare ca obiective intermediare ale politicii monetare poate fi demonstrata in cazul Romaniei, in contextul situatiei monetare a anilor 1991 - 1994. In aceasta perioada, BNR a utilizat M ca obiectiv intermediar, urmarind prin program o crestere a cantitatii de moneda mai mica decat a PIB nominal, cu scopul de-a comprima presiunile inflationiste.

Desi cantitatea de moneda a crescut mai lent decat PIB in expresie nominala, lichiditatea din sistem nu a reprezentat o constrangere pentru cresterea preturilor.

3. CONTRAPARTIDELE MASEI MONETARE

Stocul de moneda aflata la detinatorii nebancari apare in pasivul bancilor comerciale, ca moneda scripturala si in pasivul bancii centrale sub forma de biletelor de banca.

In acest mod, banii reprezinta titluri de creanta ale posesorilor lor asupra bancilor emitente. Contraposturile sau contrapartidele masei monetare, care figureaza in pasivul bilanturilor bancilor emitente sunt reprezentate de elementele de activ din bilantul acestora.

Masa monetara in circulatie are drept contraposturi in activul bancii de emisiune:

Metal monetar;

Valutele si titlurile exprimate in moneda straina (devize);

Creditele acordate statului;

Credite acordate bancilor comerciale si altor institutii financiare.

Statisticienii monetari regrupeaza in categorii semnificative contrapartidele si considera esentiale:

A - contrapartida exterioara;

B - creditele interne.

A.     Contrapartida exterioara reprezinta expresia contabila a influentei relatiilor economice internationale asupra masei monetare. Astfel, soldul balantei de plati exercita o influenta directa asupra nivelului masei monetare. Un import de marfuri antreneaza o diminuare a incasarilor in moneda nationala, intrucat intreprinzatorul care realizeaza operatiunea transforma aceasta moneda in valuta. Exportul conduce la cresterea incasarilor, intrucat sumele primite in valute sunt convertite in moneda nationala. In acest mod se poate explica influenta pe care deficitul sau excedentul balantei de plati, o exercita asupra masei monetare si asupra lichiditatii interne.

Asa se intelege modul in care contrapartida exetrioara constituie "expresia monetara" a soldului balantei de plata. Variatia masei monetare este insotita de o variatie de aceeasi marime a detinerilor de aur si devize ale bancii centrale.

B.      Contrapartida - credite interne

Sub aceasta denumire sunt regrupate:

Creditele acordate statului (sub forma achizitiei de titluri publice si care reflecta creantele asupra Trezoreriei);

Creditele interne acordate de banci economiei (sub forma creditelor acordate agentilor economici si a obligatiunilor emise de intreprinderi si detinute de banci).

La modul general, atunci cand o banca acorda un credit unui client, se produce o sporire a dimensiunilor sumelor atat in activul, cat si in pasivul bilantului. Astfel, bancile indeplinesc un rol monetar atunci cand acorda credite, intrucat la volumul existent al masei monetare se adauga o noua cantitate.

In concluzie, masa monetara inteleasa ca totalitatea mijloacelor de plata din sectorul nebancar, are acoperire in metale pretioase, valute si devize, creante asupra trezoreriei si credite acordate economiei.

4. CIRCULATIA MONETARA

Importanta monedei in economie este data de masura in care aceasta circula si finanteaza tranzactiile economice.

Potrivit relatiei lui Irving Fisher, ecuatia cantitativa a monedei permite masurarea cererii de moneda din economie:

MV = PQ

In care:

M = masa monetara;

P = nivelul preturilor;

Q = volumul bunurilor si serviciilor;

V = viteza de circulatie a monedei.

Din aceasta relatie rezulta ca viteza de circulatie a monedei, V, depinde de volumul tranzactiilor si nivelul masei monetare.

V = P x Q V = volumul tranzactiilor

M

Astfel, viteza de circulatie a monedei se stabileste in functie de numarul de acte de vanzare-cumparare pe care le mijloceste un semn banesc, de o anumita valoare, intr-o anumita perioada de timp.

Viteza de circulatie micsoreaza sau amplifica volumul masei monetare, dupa cum aceasta cunoaste o accelerare sau incetinire.

In practica este dificil sa se masoare cu exactitate numarul circuitelor efectuate de moneda, din acest motiv calculandu-se un alt indicator, viteza de rotatie.

Aceasta arata frecventa cu care banii se reintorc la banca, si poate sa fie determinat sub forma de coeficient sau in numar de zile.

Sub forma de coeficient, viteza de rotatie arata numarul de rotatii pe care le realizeaza masa monetara pentru a servi un anumit numar de acte de vanzare-cumparare. Pentru a cuantifica operatiunile de vanzare-cumparare se calculeaza rulajul banesc, respectiv incasarile si platile realizate in decursul unei perioade.

Relatia vitezei de rotatie devine, astfel:

Vr = Rulaj banesc R

Masa monetara M

Numitorul fractiei reprezinta masa monetara calculata ca medie (trimestriala sau anuala). Cu cat rulajul banesc este mai mare, cu atat un semn banesc efectueaza mai multe rotatii.

Ca durata in zile, viteza de rotatie se poate exprima astfel:

dz = Dp    = M x Dp

Vr R

unde Dp = durata perioadei de analiza (90 zile sau 360 zile);

Vr = viteza de rotatie sub forma de coeficient.

Pentru a raspunde necesitatilor curente ale circulatiei monetare, semnele banesti aflate in circulatie prezinta diversitate, atat din punct de vedere al valorii, cat si al numarului.

Astfel, prezinta importanta structura numerarului, ca principala componenta a masei monetare, M si a carui emisiune se afla in sarcina BNR.

Pentru determinarea vitezei de rotatie a monedei se calculeaza indicatori pentru diferitele componente ale masei monetare, astfel:

miscarea bancnotelor - este masurata prin analiza varsamintelor si retragerilor efectuate la ghiseele bancii centrale;

rata de rotatie a depozitelor la vedere - se calculeaza ca sold mediu al conturilor la vedere, pentru o anumita perioada de timp;

rata de rotatie a altor forme de moneda - se determina gradul de variabilitate al diferitelor mijloace banesti (cu miscare lenta).

Asupra vitezei de rotatie a monedei pot actiona anumiti factori, diferiti in functie de forma de existenta a masei monetare ca numerar sau bani de cont.

In cazul numerarului aflat in circulatie, factorii de influenta directa, se prezinta astfel:

pe masura ce cresc veniturile populatiei, se inregistreaza o diminuare a vitezei de rotatie;

cu cat frecventa obtinerii veniturilor este mai mare, cu atat viteza de rotatie sporeste;

sporirea dimensiunilor procesului de economisire antreneaza scaderea vitezei de rotatie;

existenta unui decalaj de timp mare intre momentul obtinerii veniturilor si al cheltuielilor, diminueaza viteza de rotatie;

In acest mod, autoritatile monetare pot analiza gradul de activitate al stocului de moneda, fluctuatiile acesteia in timp, si pot adopta masurile necesare pentru o corecta dimensionare in raport cu alte variabile macroeconomice.