MONEDA - DE LA CLASIC LA MODERN

Rolul monedei in viata economica si sociala necesita abordarea evolutiei si a functiilor indeplinite de aceasta inca din perioada circulatiei pieselor din metale pretioase.

Trecerea economiilor de la forma preponderent naturala (bazata pe troc) la economia de schimb, concurentiala, antreneaza importante modificari in rolul indeplinit de bani in cadrul tuturor laturilor activitatii umane si economice. Posibilitatea utilizarii, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este evidentiata in cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.

In primul rand, se remarca teza neutralitatii potrivit careia, fenomene precum crizele economice, recesiunea, somajul nu pot fi reglate prin instrumentarea masei monetare. Rolul activ al monedei ca instrument de influentare a economiei a fost evidentiat, pentru prima data, de economistul John Maynard Keynes, care in lucrarea "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor" (1936) demonstreaza modul in care statul poate regla circulatia monetara si creditul in scopul echilibrarii economiei.

Indiferent de teoriile care au fost formulate cu privire la utilizarea monedei ca instrument al reglarii vietii economice, esential este ca in contextul economiilor contemporane, desi s-au produs modificari importante din punct de vedere al formei de existenta, moneda continua sa indeplineasca rolul de etalon al valorii, instrument de plata si mijloc de tezaurizare.

Din punct de vedere etimologic cuvantul "moneda" vine de la termenul latin "moneta", derivat din verbul "moneo" care in traducere inseamna "a avertiza". Definirea monedei se poate face atat prin relevarea continutului sau cat si prin evidentierea functiilor sale.

In prezent termenul de moneda se foloseste in inteles larg, cuprinzand si biletele de banca si banii de cont[1]. Moneda este definita cel mai adesea prin functiile sale. In acest sens moneda este un mijloc de schimb, este folosita drept etalon al valorii si ca rezerva de valoare. Orice bun care indeplineste aceste functii este moneda.

Dupa alti autori exista si o definire statistica. Plecandu-se de la analiza indicatorilor si agregatelor monetare sunt doua definitii ale monedei, in sens restrans, si in sens larg. Moneda in sens restrans cuprinde numerarul, depozitele la vedere si cecurile de calatorie. In sens larg cuprinde si alte active, cvasimonetare, fiind ansamblul mijloacelor de plata general acceptate in schimbul de bunuri si servicii sau in reglarea unei datorii.

Moneda care este instrumentul si tehnica de plata reprezinta un domeniu de importanta deosebita in desfasurarea operatiunilor economice si financiare in economia de piata.

Evolutiile in domeniu, care au fost determinate atat de cresterea considerabila a dimensiunilor fluxului de plati si respectiv de eforturi organizatorice de a opera cu maxima eficienta, dar si cu tehnologii noi angajate in domeniu au condus la constituirea unui segment independent de abordare stiintifica a monedei. Aceasta evolutie fiind strans legata de progresul comertului, tranzactiilor de bani. Odata cu marirea arealului relatiilor economice ale unei societati sau chiar a unui grup de oameni aparte, apare si necesitatea de a utiliza noi tipuri de moneda, instrumente noi de plata.

Asa cum in epoca primitiva relatiile economice erau limitate la nivel de ginta, ca moneda servea diferite obiecte din natura sau chiar animale, odata cu progresul omenirii, cu inceperea comertului si intre popoare diferite a aparut si necesitatea de a gasi un etalon comun dupa care sa se orienteze in cadrul acestui comert.

Directiile de evolutie ale monedei erau inlesnirea comoditatii de a fi transportate, dificultatea de a fi falsificate, insa esentiala metamorfoza era faptul ca moneda isi pierdea treptat capacitatea sa de marfa care poate avea o alta utilizare decat cea de etalon, devenea pur si simplu un semn pe care era notat cantitatea de bunuri sau servicii care putea fi cumparata indiferent in acea perioada de timp. Transformarile monedei au loc si in zilele noastre. Aceste transformari poarta un caracter de unificare a sistemelor monetare si financiare ale lumii la un sistem unic. De asemenea, spectaculoase progrese realizate in domeniul informatiei au ca efect dispartia suportului hartie al monedei scripturale, cartile electronice de plata si de credit inlocuind progresiv instrumentele clasice (cecurile).

Delimitari intre conceptul de moneda si bani

In limbajul curent si in literatura de specialitate se utilizeaza atat termenul de "bani" cat si cel de "moneda".

Termenul de moneda, folosit in special in limbajul poporului francez, englez, italian desemneaza, potrivit definitiei data de dictionarul Larousse, "o piesa de metal, emisa de autoritatea suverana, pentru a servi ca mijloc de schimb". Potrivit aceleeasi definitii, termenul de moneda este de origine latina si provine de la numele zeitei Junon Moneta, in templul careia romanii bateau monede.

In limbajul altor popoare: roman, rus, german se utilizeaza cu aproximativ acelasi sens, termenul bani. Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, prin bani se intelege "echivalentul general al valorii marfurilor; moneda de metal sau de hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata". Etimologic, termenul de bani are provenienta necunoscuta.

Din definitii rezulta ca intre cele doua notiuni exista diferente cantitative si calitative, astfel: notiunea de bani este mai cuprinzatoare si mai veche decat cea de moneda, intrucat cuprinde toate mijloacele de schimb ; notiunea de moneda este denumirea generica acordata pieselor metalice. Din aceasta abordare rezulta ca notiunea de moneda nu se identifica cu banii, aceasta reprezentand doar o parte a masei banesti. La conturarea diferentei dintre moneda si bani contribuie si alte argumente: banii sunt o marfa, prin urmare sunt un bun economic, rezultat al unor legi obiective; moneda, in schimb, este un acord de vointa dintre oameni, pe de-o parte, si presupune existenta autoritatii emitente, care decide cu privire la forma monedei si a metalului din care este confectionata.

In limba romana, s-a utilizat o perioada de timp termenul de moneta (in 1932, Victor Slavescu a publicat un curs denumit Moneta, Credit, Schimb), de la care au derivat termenii monetar, monetarie. Termenul de moneda, recomandat de Academia Romana provine din limba greaca veche (monedha).

In prezent, termenul de moneda se foloseste in sens larg, ceea ce inseamna luarea in considerare atat a pieselor metalice, cat si a bancnotelor si a banilor de cont. Din acest punct de vedere, se poate considera ca cei doi termeni sunt similari, ceea ce conduce si la similitudinea dintre circulatie monetara si circulatie baneasca[5].

Functiile monedei

Definirea monedei si masurarea acesteia reprezinta o operatiune dificila, fara a ajunge sa fie perfect riguroasa, dupa cum o demonstreaza dezbaterile dintre teoreticieni, pe de o parte, si cele dintre statisticieni, pe de alta parte.

Exista doua definitii care pot fi atribuite monedei: definirea functionala (prin analizarea functiilor monedei); definirea statistica (prin analizarea indicatorilor si agregatelor monetare).

Formele pe care le imbraca moneda sunt numeroase si in continua schimbare, ceea ce conduce la definirea acesteia prin functiile pe care le indeplineste.

Desi exista unele divergente de opinii cu privire la numarul functiilor indeplinite de moneda, in esenta acestea sunt urmatoarele, cu posibilitatea regruparii si a divizarii intr-un numar mai mare sau mai mic:

Ø      Functia de standard sau etalon al valorii

Ø      Functia de unitate de cont

Ø      Functia de mijloc de plata (si de schimb)

Ø      Functia de rezerva a valorii (sau mijloc de tezaurizare)

Ø      Functia de standard al platilor amanate

Indeplinirea acestor functii ale monedei trebuie analizata in contextul economiilor monetare, in cadrul carora moneda reprezinta principala modalitate prin care sunt realizate tranzactiile.

Desi exista aprecieri conform carora barterul sau trocul (schimbul bunurilor in natura) este o caracteristica a economiilor nemonetare, totusi, in economia contemporana exista manifestari ale acestuia. Astfel, barterul apare ca un raspuns la excesul de produse si materiale, situatie in care anumite firme incearca sa realizeze tranzactii directe - marfa contra marfa.

Uneori cu ajutorul computerelor si a retelei Internet, se dezvolta relatii internationale de barter. In acest context, rolul de bani este indeplinit de bunurile care fac obiectul tranzactiilor, iar dintre functiile indeplinite de bani, la modul general, sunt activate doar cea de mijloc de plata (de schimb) si cea de standard al valorii.

Functia de standard sau etalon al valorii

Reprezinta cea mai importanta functie, intrucat permite exprimarea valorii bunurilor economice, in termeni monetari si efectuarea de comparatii intre preturile diferitelor bunuri si servicii. Moneda sau banii, cu care se masoara valoarea tuturor bunurilor si serviciilor si a raporturilor de echivalenta dintre acestea, poate varia de-a lungul unei perioade de timp. Alaturi de caracteristica variabilitatii in timp, moneda ca standard al valorii, prezinta si trasatura indispensabilitatii, in sensul ca detinerea banilor este absolut necesara fiecarui individ, pentru obtinerea bunurilor de care are nevoie si pe care le prefera.

Functia de unitate de cont

Din functia de baza a monedei, cea de etalon al valorii, rezulta ca toate bunurile din economie sunt evaluate din punct de vedere monetar, prin preturi, ceea ce face posibila realizarea de inregistrari contabile si efectuarea de analize financiare. Indeplinind functia de unitate de cont, moneda permite realizarea de comparatii in timp si cuantificarea valorii adaugate in cadrul activitatii economice. Functia de unitate de cont, poate fi indeplinita de moneda fara existenta fizica a acesteia. Asemenea cazuri se manifesta atunci cand pretul unor bunuri si servicii este exprimat intr-o alta moneda ce apartine fie unei alte perioade de timp, fie altei tari.

Functia de mijloc de plata (de schimb)

Moneda inlatura inconvenientul stabilirii echivalentului reciproc intre toate bunurile din economie. De asemenea, moneda duce la disocierea schimbului marfa contra marfa in doua operatiuni distincte: o operatiune de vanzare (flux real contra flux monetar) care permite obtinerea de moneda si o operatiune de cumparare (care permite utilizarea fluxurilor monetare pentru obtinerea bunurilor reale)[6].

In evolutia economiei monetare, anumite bunuri au servit ca moneda, precum ceaiul, mirodeniile, bijuteriile. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Italia, au fost acceptate la modul general, ca mijloc de plata, tigarile. Comerciantii le-au acceptat ca mijloc de plata pentru vanzarea de produse, precum painea, laptele, hainele si alte bunuri de stricta necesitate, intrucat puteau sa isi procure tot ceea ce doreau cu tigarile respective.

Aceste exemple ilustreaza ca pentru acceptarea unui bun ca moneda si ca mijloc de plata nu este necesara interventia guvernelor, in scopul impunerii acestuia. De-a lungul timpului, autoritatile au declarat drept moneda anumite bunuri (metale pretioase, bijuterii), dar functionarea sistemelor respective nu a fost posibila, intrucat bunurile in cauza nu au fost acceptate la modul general, ca mijloace de plata. In anul 1828, guvernul rus a incercat sa introduca platina, ca metal monetar, insa abandoneaza acest sistem, datorita raritatii metalului si a valorii foarte ridicate. In prezent, recunoasterea generala ca mijloc de plata de catre toti participantii la derularea tranzactiilor din economie, este atribuita bancnotelor, monedelor metalice si banilor de cont sau scriptuali.

Functia de rezerva a valorii / mijloc de tezaurizare

Inclinatia spre economisire atat a populatiei cat si a agentilor economici, conduce la constituirea unor depozite sau rezerve de valoare. Alaturi de imobile, terenuri, lucrari de arta, bijuterii, moneda constituie o forma a acestor rezerve de avere. Avantajul utilizarii monedei cu acest rol decurge din gradul sporit de lichiditate, comparativ cu celelalte forme. In anumite circumstante, moneda nu reprezinta o rezerva efectiva a valorii. Este cazul perioadelor de crestere rapida a preturilor, si de manifestare a inflatiei. In asemenea situatii, valoarea nominala a plasamentelor efectuate nu reprezinta valoarea reala a acestora, iar rata dobanzii nu compenseaza, decat partial, pierderea de valoare datorata inflatiei.

Datorita riscului pe care il prezinta conservarea averii in active a caror valoare nu este fixata in functie de evolutia in timp a inflatiei, rezulta ca cele mai preferate forme de rezerva a valorii sunt depozitele la termen, activele financiare de natura obligatiunilor si conturile curente personale, care permit o actualizare a valorii acestora in raport cu inflatia.

Functia de standard a platilor amanate

Prin aceasta functie indeplinita de moneda se evidentiaza rolul in exprimarea valorii contractelor pe termen lung, respectiv, stabilirea in momentul actual a unei sume ce urmeaza a fi incasata sau platita la o data viitoare.

Clasificarea monedei si caracteristicile acesteia

De-a lungul evolutiei sale, moneda a cunoscut diferite forme de existenta, de la forma marfa a acesteia la forma abstracta sau moneda semn. Pentru a intelege modificarile de ordin cantitativ si calitativ care au marcat evolutia monedei, este necesara o clasificare in functie de anumite criterii reprezentative.

a)    Paleomoneda sau moneda marfa

Paleomonedele sunt marfuri sau obiecte diverse, cel mai adesea putin perisabile, care au fost utilizate in anumite momente ale evolutiei societatii pentru a efectua nu numai cumparaturi curente, ci si pentru a plati impozite sau reglarea schimburilor .

Moneda marfa ″consumabila″

Aceasta este o moneda primitiva ea fiind aleasa dintre bunurile utilitare reprezentand un bun folosit in mod deosebit si cu o mare valoare simbolica. Aztecii utilizau ca moneda boabele de cacao. Aceasta marfa scumpa servea cumparaturilor obtinute, iar regrupate in saci erau folosite pentru tranzactiile mai importante, si anume plata impozitelor. De asemenea, baloturile de ceai din Tibet si zaharul din Antile au fost utilizate ca moneda de schimb. Printe aceste monede moneda ″sarea″ a cunoscut o importanta deosebita in interiorul unor societati cu foarte diverse culturi fiind sub forma de lingouri, bulgari mari sau mici. Marfa aleasa avea deci o dubla natura pe de o parte, dintr-o folosire monetara si pe de alta parte dintr-o folosire nonmonetara, utilitara ca si bun de consumatie.

Moneda marfa ″neconsumabila″

Paleomoneda poate fi folosita si din marfuri sau obiecte fara nici o valoare utilitara, neavand decat o functie monetara. Cea mai cunoscuta dintre aceste paleomonede neconsumabile a fost ″cauri″, mica cochilie de aproximativ doi cm, recoltata din Oceanul Indian, care devine un fel de moneda de schimb international utilizata in multe regiuni ale Asiei si Africii. In alte societati au fost fabricate obiecte de metal, unelte sau arme. Materialitatea obiectelor devenea pur simbolica, iar rolul lor pur monetar.

b)      Monedele metalice

Metalele, indeosebi cele pretioase, prin calitatile lor (divizibilitate, inalterabilitate, frumusete, raritate) au fost universal accepate ca moneda. Moneda metalica avea un continut in metal garantat si capacitatea de a-l elibera pe individ de datorii. Dezvoltarea schimbului a permis trecerea de la moneda intrinseca (aur sau argint) la moneda fara valoare in sine sau cu o valoare pur simbolica fixata de catre autoritatea publica[8].

Moneda masurabila (cantarita) - platile se efectuau masurand lingourile sau pudra de metal(aur, argint, cupru, plumb). Cantarirea reprezenta un sistem greoi, deoarece necesita prezenta si plata unui expert in cantarire.

Moneda numarata- ideea a aparut in anul 3000 i.Hr in Valea Indusului si in China si a constat in a imparti, a debita metalul in fragmente de dimensiuni uniforme si greutati predefinite. Aceasta moneda nu dispunea de cantarire si nici de expert, bucata etalonata putand fi alterata sau scurtata printr-un adaos de material fraudulos.

Moneda batuta - la Marea Egee, in Lidia au fost inventate, in jurul anului 650 i.Hr., primele piese metalice dintre cele pe care noi le cunoastem astazi. In jurul anului 550 i.Hr., datorita progresului inregistrat in domeniul metalurgiei, apar primele piese de aur si de argint pur.

Moneda divizionara astazi - inca de la aparitia monedei metalice, valoarea sa ridicata a provocat nevoia unei monede mici. In acest sens s-a ales un metal comun, cuprul sau fierul pentru realizarea monedei divizionare.

c)    Moneda de hartie

Moneda hartie reprezinta biletul de banca. Cand majoritatea biletelor de banca erau convertibile in aur, se vorbea de ″hartie moneda″ atunci cand un bilet nu mai era convertibil[9]. Primele bilete au aparut in China in anii 960-1127 iar folosirea lor se va generaliza intre secolele XII si XIV. Incepand cu secolul al XVII-lea, Europa va trece la utilizarea monedei de hartie.

Biletul reprezentativ - primele bilete au fost cele emise de bancile din Venetia si Amsterdam in1640. Aceste institutii, pentru depozitele in aur si argint aflate in casele de bani, emiteau cate un certificat la purtator, rambursabil la scadenta. Fiind rambursabile purtatorului, ele puteau circula ca si instrument de schimb .

Biletul convertibil - fondatorul Bancii din Stockolm din 1656, este cel care va propune in 1661 prima emisiune de ″bancnote de banca″ moderne. Este vorba tot de certificate de creanta asupra bancii, dar care contineau patru inovatii majore in raport cu practicile bancii: reprezentau sume rotunde si standardizate nu aveau nici o dobanda; erau platibile la vedere, punerea lor in circulatie se facea in contrapartida, fie printr-un varsamant in diverse feluri, fie ca urmare a unei simple recunoasteri a datoriei.

Bilete neconvertibile - biletele de la Banca Frantei devin neconvertibile intre 1848-1850, intr 1870-1878 si apoi intre 1914 si 1928. Convertibilitatea lor este restabilita partial inaintea abandonului definitiv al principiului convertibilitatii in 1936.

Biletele astazi - folosirea biletelor se va democratiza incepand cu primul Razboi Mondial. Utilizare biletelor ca mijloc de plata se afla in declin de 30 ani, chiar daca ele raman larg utilizate in platile curente.

d)   Moneda scripturala

In ceea ce priveste aceasta moneda se crediteaza sau se debiteaza conturile in registrele de banca. M. Ansiaux, creatorul sintagmei ″moneda scripturala″ in 1912 o defineste ca fiind o moneda care trece din cont in cont in loc sa circule din mana in mana[10].

Depozitele, creditele si platile scripturale realizate in Babilon - incepand cu primele secole ale mileniului I i.Hr., apare in Mesopotamia un sistem complex de contracte de depozite si de imprumuturi cu privire la cereale, marfuri si bani din argint. Aceste operatii erau inregistrate prin scrieri pe tablite de pamant ars.

Instrumente de circulatie a monedei scripturale astazi - suportul monedei scripturale este depozitul la vedere. Astfel contul bancar corespunde monedelor si biletelor. Aceste instrumente au ca unic obiect materializarea ordinului dat de debitor gestionarului contului sau de a varsa o suma determinata lui insusi sau unui tert.

In prezent, masa monetara in circulatie este formata in cea mai mare parte din moneda de cont concretizata intr-o inscriere in conturile bancare, circulatia careia se realizeaza prin cecuri si carti de credit. Platile se efectuaza ca un dialog prin intermediul calculatoarelor, moneda fiind electronica[11]. Aceasta permite stocarea unei puteri de cumparare intr-o cartela ″platita anterior″, cartelele eliberate de catre banci titularilor de conturi fiind utilizate pentru efectuarea platilor. Suma stocata intr-o cartela magnetica (eventual intr-un ″semn″ electronic) prezinta o diferenta esentiala fata de moneda scripturala, deoarece ″sediul″ monedei nu mai este un depozit la vedere individualizat, ci chiar cartela insati, a carei simpla detinere este dovada creantei purtatorului asupra emitentului (banca) .