Agricultura	Asigurari	Comert	Confectii	Contabilitate	Contracte	Economie
Transporturi	Turism	Zootehnie

MONOPOLUL

Economie

+ Font mai mare | - Font mai mic

 

Graficul 2. Discriminarea de gradul 1

Modificarea nivelului pretului in functie de cantitatea pe care fiecare consumator este dispus sa o cumpere coduce la acapararea intregului surplus al consumatorului. La nivelul pretului P_E firma ar obtine profit normal tranzactionand cantitatea la nivelul Q_E (acesta ar fi echilibrul in concurenta perfecta), insa monopolul poate accepta si un profit inferior acestuia acceptand desfasurarea tranzactiilor la nivelul pretului P (pentru consumatorii cu o disponibilitate de plata situata sub nivelul P_E), unde este dispus sa vinda cantitatea Q in scopul acapararii pietei. Pentru a inregistra profituri superioare profitului normal firma monopolista va tinde sa incheie majoritatea tranzactiilor la un nivel superior pretului P_E si anume P`.Monopolul reuseste astfel sa determine consumatorii si plateasca cel mai inalt nivel al pretului pe care sunt dispusi sa il achite.

Discriminarea de gradul II, aplicata pe pachete de produse; in acest caz consumatorul plateste cu atat mai putin, cu cat consuma o cantitate mai mare;

P

Graficul 3. Discriminarea de gradul 2

Discriminarea de gradul III, prin care firma vinde la preturi diferite pe piete diferite, izolate geografic sau artificial prin anumite tehnici cum ar fi: calitatea serviciilor, ambalajul, marca s.a..

Graficul 4. Discriminarea de gradul 3

Firma de monopol va accepta sa vanda orice cantitate pana la nivelul Q_E, la niveluri diferite ale pretului.

O alta strategie de preturi, inrudita cu discriminarea de gradul trei, este discriminarea intertemporala. In acest caz consumatorii sunt izolati in grupuri omogene din punct de vedere al elasticitatii cererii la pret pentru anumite momente de timp. De exemplu, ganditi-va la DVD-uri si la pretul acestora pe piata acum trei ani, astazi si peste trei ani. Atunci cand ele au aparut, pretul lor era mai mare decat cel actual nu numai pentru a acoperi cheltuielile de concepere si lansare, ci si pentru ca se adresau unor consumatori nerabdatori sa le achizitioneze, cu o cerere foarte inelastica. Strategia consta asadar in a alege ca tinta initiala un grup de consumatori care nu sunt dispusi sa astepte si in a fixa o marja de pret corespunzatoare cererii acestora. Dupa ce acest grup a cumparat produsul, pretul este redus iar noua tinta devine un grup de consumatori cu o cerere mai elastica. Colectiile de moda sunt un exemplu si mai evident.

O forma a discriminarii intertemporale este si pretul "peak-load", care se refera la practicarea unor preturi mai mari in perioadele in care cererea pe piata atinge un varf, asa cum se intampla in cazul cinematografelor in week-end. Intr-o anumite conditii, preturile mai mari se justifica si prin faptul ca firma produce o cantitate mai mare, care antreneaza costuri marginale mai mari (curba cererii la nivelul firmei se deplaseaza in sus).

De asemenea legata de discriminarea prin preturi este tehnica numita "tariful din doua parti" (two-part tariffs), prin care pretul produsului este scindat in doua: un pret pentru a avea acces la produs si un altul pentru utilizare. De exemplu, Disneyland percepe un pret la intrare, apoi fiecare distractie este taxata la randul ei. Dar aceasta discriminare se poate aplica si altor tipuri de produse: de exemplu, studentii de la unele facultati particulare platesc o taxa anuala, dar si fiecare examen. La telefonia fixa, platim un abonament lunar, dar si fiecare impuls s.a.. O varianta a acestei strategii este tariful din doua parti cu un cadou, care permite firmelor sa perceapa un pret mai mare de acces, fara o reducere semnificativa a numarului consumatorilor: de exemplu minutele gratuite din abonamentele de telefonie fixa.

O tehnica distincta de preturi este "bundling-ul", adica vanzarea "la pachet". Ea se aplica atunci cand consumatorii au o cerere eterogena, iar firma nu poate aplica discriminarea prin preturi. De exemplu, sa presupunem ca o companie de teatru pune in scena doua spectacole diferite, unul care se adreseaza tuturor spectatorilor, iar altul care se adreseaza mai ales adolescentilor. Cele doua categorii de consumatori sunt dispusi sa plateasca pentru cele doua spectacole, in functie de calitatea salii, urmatoarele preturi:

Tabelul 1: Bundling-ul

In cazul in care compania vinde separat cele doua piese, daca doreste sa acopere ambele sali, poate sa practice un pret de maximum 100.000 lei pentru prima piesa si 50.000 de lei pentru cea de-a doua, ceea ce conduce la un castig pe consumator de 150.000 de lei. Daca insa vinde piesele impreuna, ea poate opta pentru un pret de 175.000 de lei pe pachet, ceea ce evident ii va aduce un castig suplimentar. Acesta este bundling-ul. Castigul suplimentar apare deoarece cererile consumatorilor sunt corelate negativ, adica cei care sunt dispusi sa plateasca mai mult pe piesa "grea", sunt dispusi sa plateasca mai putin pe cea "usoara" si invers.

O varianta a acestei strategii este mix-bundling-ul, aplicabila atunci cand firma are posibilitatea sa vanda bunurile atat "la pachet", cat si separat. Aceasta este strategia ideala, daca cererile consumatorilor nu sunt corelate negativ decat intr-o oarecare masura sau daca sunt prea mari costurile marginale, cel putin mai mari decat ceea ce este dispus sa plateasca macar unul dintre consumatori. De exemplu, sa presupunem ca un restaurant ofera doar doua tipuri de mancare: A si B. Pentru A, costul marginal este de 20.000 de lei, iar pentru B de 30.000 de lei. Sa presupunem ca cele doua feluri pot fi vandute separat astfel: A cu 60.000 de lei, iar B cu 90.000 de lei. Impreuna, in acelasi meniu, ele se pot vinde cu 100.000. Daca se combina bundling-ul cu vanzarea separata, sa presupunem ca fiecare fel se poate vinde cu 80.000, iar pachetul cu 100.000. Sa mai presupunem ca restaurantul are 4 consumatori, a,b,c,d, fiecare fiind dispus sa plateasca pe cele doua feluri astfel:

Graficul 5. Mix-bundling-ul

Daca bunurile sunt vandute separat, numai c si d sunt dispusi sa cumpere B si a sa cumpere A, iar profitul va fi 2(60.000-20.000)+1(90.000-30.000)=140.000. Daca se aplica bundling-ul, vom avea un profit de 4(100.000 - 50.000)=200.000. Cu o strategie mixta, avem: consumatorul a cumpara doar bunul B, consumatorii b si c cumpara pachetul, iar consumatorul d cumpara doar bunul A. Profitul va fi: 1(80.000 - 20.000)+1(80.000 - 30.000)+2(100.000 - 50.000)=210.000, mai mare decat in celelalte variante. Motivul surplusului este ca valoarea costurilor marginale pentru fiecare bun depasesete unul dintre preturi. De exemplu, a este dispus sa plateasca 90.000 pe felul B, dar numai 10.000 pe A.

O ultima strategie pe care o vom aborda este "tying"-ul sau vanzarea conditionata. Ea se aplica pentru produsele a caror utilizare necesita consumul altor produse. De exemplu un copiator necesita hartie, iar compania poate sa impuna consumatorului utilizarea produsului aceleiasi companii. Este chiar cazul Xerox in anii '50. Scopul poate sa fie cuantificarea mai buna a cererii si aplicarea strategiei celor doua preturi sau protejarea marcii (McDonald's Romania cumpara materii prime din import, ceea ce asigura uniformizarea produselor) si intarirea sa.

Strategiile despre care am discutat pana acum nu presupun ca pe piata sa existe o singura firma. Observati ca ori de cat ori cererea nu este perfect elastica, produsele fiind diferentiate, adica exista putere de monopol, ele pot fi aplicate.

Monopolul si eficienta economica

In sectiunea 8.1. a acestui capitol am aratat ca piata cu concurenta pura si perfecta se caracterizeaza prin eficienta maxima, atat productiva, cat si alocativa. In consecinta, pentru a intelege de ce monopolul este acuzat de ineficienta si considerat de economisti o situatie de esec al pietei este suficient sa il comparam cu concurenta perfecta.

Pentru a intelege diferenta dintre cele doua piete sa consideram urmatorul exemplu: pe piata bunului X (paine) exista o infinitate de producatori; piata se afla in echilibru pe termen lung; toate firmele produc la un CM=CTM=200 u.m., deci curba celor doua costuri este perfect orizontala, identica cu curba cererii la un pret de 200 u.m., astfel:

P

VM

Cererea pietei

Cerere CP

1000 Q

Graf. 8.9. Pierderea sociala in conditii de monopol

Daca cererea la nivelul pietei perfecte este cea punctata din grafic, firma va vinde o cantitate de 1000 de paini, nivel al productiei pentru care cererea firmei (cerere CP) intersecteaza cererea pietei. Sa ne amintim ca in concurenta perfecta, cererea pietei este de asemenea dreapta venitului marginal, iar in punctul corespunzator productiei optime pe termen lung VM este egal cu CM si cu CTM.

Sa presupunem acum ca toate firmele sunt inghitite de una singura, iar pe piata ia nastere un monopol. Cererea la nivelul monopolului este acum identica cu cererea pietei, iar venitul marginal al monopolului este VM. Productia oferita de acesta, pentru care VM=CM (in ipoteza unui CM conctant egal cu cel anterior, de pe piata perfecta) este de 400 de paini. Prin urmare productia scade cu 600 paini. Dar lucrurile nu se opresc aici: cele 400 de paini vor fi vandute cu 400 u.m. in loc de 200 u.m., diferenta de 200 u.m. revenind monopolului ca profit unitar. Triunghiul gri deschis din grafic reprezinta pierderea sociala determinata de monopol. De ce pierdere?

Pentru a-si reduce productia la 400 paini, monopolul cu siguranta ca isi va reduce din angajati si va vinde din echipamentele de care dispune, de unde va rezulta o subutilizare a resurselor.

Pe de alta parte, cum pretul este mai mare decat costul marginal, inseamna ca societatea apreciaza painea la un pret mai mare decat costul pe care aceasta il ocazioneaza producatorului. Deci, societatea ar dori mai multa paine, dar producatorul nu este dispus sa o ofere; in consecinta resursele pe care societatea le-ar dori cheltuite pentru paine sunt altfel folosite, ceea ce conduce la o pierdere de eficienta alocativa (chiar daca CTM este minim pentru ca am presupus CM constant, deci avem eficienta productiva).

Costul social al monopolului exprima pierderea in beneficiul net potential datorata reducerii productiei dintr-un bun de catre un monopol care controleaza pretul si oferta. In grafic, zona gri deschis ne arata aceasta pierdere. Aceasta zona ne arata castigul pe care l-ar avea cumparatorii daca s-ar produce mai mult, sau castigul pe care alti vanzatori l-ar obtine daca ar putea intra pe piata.

Pentru ca monopolul are posibilitatea de a utiliza puterea economica de care dispune in detrimentul consumatorilor (preturile discriminatorii fiind numai una dintre optiuni), guvernele intervin adesea in scopul impiedicarii formarii monopolurilor sau a diminuarii puterii celor deja formate. Interventia publica imbraca forme variate, dintre care noi ne vom opri doar asupra fiscalitatii legilor antitrust si preturilor administrate.

Influenta fiscalitatii asupra pretului de monopol

Uneori guvernele intervin pe pietele de monopol si stabilesc taxe asupra intregii productii sau asupra fiecarei unitati vandute. Pentru firma monopolista, taxa reprezinta un cost fix, daca se aplica global si variabil, daca se aplica pe unitate de produs.

In cazul taxelor globale, costul marginal al firmei nu se modifica, productia optima este egala cu cea realizata in absenta taxei, dar profitul monopolului scade.

In situatia in care taxa este aplicabila fiecarei unitati vandute, costul marginal creste cu valoarea taxei. Sa consideram cazul simplificat al unei firme in care costul marginal este constant. Daca cererea pietei este o functie de gradul intai, impactul taxei asupra monopolului poate fi reprezentat grafic astfel:

P

P'

P

CM+T

CM initial

Q' Q Q

Graf. 8.10. Impactul taxei asupra monopolului

Dupa cum am aratat in capitolele anterioare, VM = a - 2bQ si trebuie sa fie egal cu costul marginal plus nivelul taxei ( T ): a - 2bQ = CM + T. Rezulta ca noua productie optima va fi Q = ( a - CM - T ) / 2b. Orice modificare in nivelul taxei duce la o modificare in nivelul productiei de forma: ∆Q / ∆T = -1 / 2b.

Se cunoaste ca cererea este de forma: P ( Q ) = a - bQ, de unde rezulta ca pretul se va modifica de ( - b ) ori fata de modificarea productiei. In consecinta, orice modificare a taxei atrage dupa sine o modificare a pretului astfel:

∆P / ∆T = ( -b ) x ( -1 / 2b ) = 1 / 2. Aceasta inseamna ca pretul creste cu o suma egala cu jumatate din marimea taxei. Se pare ca pretul in conditiile unei taxe unitare ar creste mai incet decat taxa. Afirmatia este adevarata numai atunci cand costul marginal este constant constant si cererea lineara. In realitate, pretul de monopol creste mai repede decat nivelul taxei.

Influenta taxelor asupra monopolului poate fi inteleasa mai usor cu ajutorul unui exemplu. In tabelul 2 se prezinta costurile, veniturile si profitul unei firme monopoliste in absenta taxei, in cazul unei taxe globale de 5 u.m. si in cazul unei taxe unitare de 2 u.m..

Tabelul 2. Influenta taxelor asupra monopolului

In absenta taxelor, productia optima este de trei unitati deoarece la acest nivel VM = CM = 5 u.m. Profitul maxim este de 6 u.m. = 21 - 15.

In conditiile in care se aplica o taxa de 5 u.m. pe intreaga productie, costul total creste cu o suma egala cu nivelul taxei si ia valorile din coloana 'CT *'. Deoarece costul marginal nu se modifica, productia optima ramane aceeasi, de trei unitati. Pretul ramane si el acelasi de 7 u.m.. Dar profitul firmei scade de la 6 u.m. la 1 u.m., deci cu cele 5 u.m. reprezentand valoarea taxei.

In cazul in care se aplica o taxa de 2 u.m. pe fiecare unitate vanduta, costul marginal creste la 7 u.m.( in tabel coloana 'CM *' ). Noua productie optima, pentru care VM = CM = 7 u.m., este de doua unitati. Costul total in conditiile taxei unitare este reprezentat de coloana 'CT**', iar profitul total de coloana 'Pr**'. Observati ca, in acest caz pretul creste de la 7 la 8 u.m., adica cu o marime egala cu jumatate din nivelul taxei. Cresterea este fireasca, dat fiind faptul ca am presupus un cost marginal constant si o cerere lineara. Profitul realizat de monopol este diferenta dintre venitul total si costul total la nivelul productiei de doua unitati, adica 16 - 14 = 2 u.m. si se micsoreaza oferta pe piata de monopol.

Legile antitrust si preturile administrate

a)      Legile antitrust

Scopul acestor legi este prevenirea practicilor concurentiale neloiale. Guvernul urmareste prin aceste legi sa impiedice firmele sa se implice in activitati care ar exclude rivalii de pe piata. Printre practicile interzise se numara:

interzicerea preturilor discriminatorii, daca discriminarea nu este justificata de cost sau/si calitate;

interzicerea contractelor de exclusivitate, adica a contractelor prin care cumparatorul se obliga sa cumpere doar de la un singur ofertant, daca practicarea lor urmareste excluderea de pe piata a concurentilor;

legea interzice unei persoane sa faca parte din consiliile directoare ale mai multor firme concurente;

interzicerea achizitionarii de catre o firma de actiuni in scopul vadit al reduceri sau eliminarii concurentei;

publicitatea neloiala;

interzicerea acordurilor dintre firme de fixare a preturilor, s.a..

b)      Preturile administrate

In cazul monopolului nu se pune, evident, preoblema preturilor minime, ci a celor maxime, adica a celor mai mari preturi pe care firma le poate practica. In concurenta perfecta, un astfel de pret ar elimina o parte din firme de pe piata si s-ar concretiza in reducerea cantitatii oferite. Ce face monopolul?

Sa ne intoarcem la exemplul cu painea, pe care monopolul o vindea cu 400 lei/buc.. Sa presupunem ca guvernul impune un pret maxim de 300 de lei. Sa vedem grafic rezultatul:

P CM

VM

Cerere

300

400 500 Q

Graf. 8.11. Pretul administrat in conditii de monopol

Pretul impus monopolului este mai mare decat costul marginal cu 100 de lei, ceea ce inseamna ca firma nu are pierderi; pe de alta parte, venitul marginal al firmei este acum egal cu CM deoarece P este constant. Conditia de maximizare a profitului devine CM=VM=300 u.m., iar productia creste de la 400 la 500 u.m., deci nu scade asa cum v-ati fi asteptat. Dealtfel este si logic sa se intample asa: monopolul nu mai poate controla pretul, deci nu mai poate castiga din pret si incearca sa obtina mai mult prin cresterea productiei. Prin cresterea productiei de la 400 la 500 suntem mai apropape de cantitatea de paine dorita de societate, deci pierderea sociala se diminueaza.

Monopolul natural si interventia publica

De cele mai multe ori suntem tentati sa sutinem ca o structura monopolista contravine intereselor consumatorilor datorita preturilor mari practicate pentru a-si maximiza profiturile. Este oare intotdeauna asa?

Cand am discutat despre formele de monopol am vazut ca de multe ori monopolul apare in ramuri in care investitia initiala este foarte mare. Sa ne amintim ca profitul contabil al oricarei firme include doua componente: profitul normal (costul implicit) si profitul suplimentar. Profitul normal este format din totalitatea veniturilor pe care intreprinzatorul le-ar obtine daca nu s-ar angaja intr-o activitate, ci ar opta pentru alte forme de plasament al activelor pe care le detine. In cazul in care investitia initiala este foarte mare, este firesc ca firma sa obtina un profit mare, pentru ca si profitul normal este foarte mare. Ganditi-va cata dobanda s-ar obtine din valorificarea banilor cu care se construieste o centrala nucleara sau o retea de telefonie mobila!

Acoperind intreaga capacitate de absorbtie a pietei, firma isi reduce consumurile unitare si poate vinde la preturi care este adevarat ca ii maximizeaza profitul, dar pe de alta parte sunt imposibil de practicat de catre alte firme. Deci consumatorul ar plati mai mult daca in ramura respectiva nu s-ar forma un monopol. Sa vedem ce se intampla concret in cazul monopolului natural reglementat de stat, cum este cazul utilitatilor publice.

P Cererea

P* Venit marginal CTM

CTM*

P' CM

P"

Q* Q' Q" Q

Graf. 8.12. Formarea pretului in conditiile monopolului natural

Daca monopolul este liber sa functioneze la nivelul sau optim, el va produce Q*, pe care o va vinde la pretul P*. La acest nivel al productiei, costul unitar al firmei este CTM*, iar firma realizeaza profit, evidentiat de zona hasurata. Guvernul poate interveni pe aceasta piata si obliga firma sa vanda la un pret egal cu costul marginal, astfel incat piata sa se caracterizeze prin eficienta alocativa, in sensul ca suma pe care este dispusa societatea sa o plateasca pe o unitate suplimentara dintr-un bun (P) este egala cu cheltuiala ocazionata de acea unitate (CM). La nivelul pretului fixat de guvern P", egal cu costul marginal, firma va produce Q". Observati ca la acest nivel al productiei CTM este mai mare decat pretul, ceea ce inseamna ca firma are pierderi. Problema pierderilor se rezolva de obicei printr-o subventie acordata de stat sau prin transformarea monopolului in firma publica si preluarea directa a pierderilor de catre stat.

O alta posibilitate este ca pretul sa fie fixat la nivelul costului unitar, astfel ca firma sa nu mai inregistreze pierderi. In aceasta situatie pretul va fi P', iar cantitatea vanduta Q'. Sa remarcam ca pretul este mai mic decat ar fi fost in orice alta forma de concurenta, deoarece monopolul a realizat economii de scara. Tocmai de aceea spargerea monopolului in mai multe firme concurente nu este o solutie pentru reducerea pretului. Ce nivel al costului unitar sa avem insa in vedere: cel contabil sau cel economic? Desigur cel economic pentru ca altfel firma nu mai are nici un interes de a-si continua activitatea pe aceasta piata. La fel stau lucrurile si in realitate. Altfel spus, guvernul evalueaza investitia initiala a firmei si costul sau de oportunitate, care este dobanda pe care acel capital al aduce-o daca ar fi depus la banca. Acest cost oportun se adauga cheltuielilor explicite (catre terti), rezultand CTM-ul cu care va fi egal pretul de vanzare. Problemele generate de aceasta politica in practica nu sunt deloc de neglijat. Astfel, deoarece costul oportun depinde de capitalul investit, firmele sunt stimulate sa investesca mai mult decat ar fi nevoie si sa realizeze o productie mare consumatoare de capital. In plus ele nu au nici un interes sa-si diminueze costurile deoarece pe piata nu exista concurenta, iar reducerea costurilor nu le-ar afecta cu nimic rata profitului. In consecinta consumatorii vor fi cei care vor plati pentru gestionarea defectoasa a acestor firme. Daca se incearca transferarea acestui management defectos asupra actionarilor, prin reducerea pretului administrat, nu vor mai exista investitori pentru aceste firme. In consecinta calitatea serviciilor va scadea direct proportional cu dobanda pe care firmele trebuie sa o plateasca pentru sumele imprumutate pentru a acoperi investitia (in lipsa actionarilor).

O alta critica adusa preturilor administrate este ca pretul se formeaza adesea sub presiunea unor grupuri de interese de multe ori favorabile firmelor; rezultatul este un pret apropiat de cel pentru care profitul firmei este maxim.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Vizualizari: 1485
Importanta:

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved

Distribuie URL
https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/MONOPOLUL51899.php

Adauga cod HTML in site
<a href="https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/MONOPOLUL51899.php" target="_blank" title=" - https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/MONOPOLUL51899.php">MONOPOLUL</a>