Masurarea utilitatii economice. Curbele de indiferenta

Masurarea utilitatii economice. Curbele de indiferenta

Masurarea utilitatii economice este o problema amplu dezbatuta in literature economica. Dificultatea gasirii unor solutii viabile decurge din natura utilitatii economice: ea depaseste sfera economicului, are conotatii psihologice si subiective, implica judecatii de valoare, starii de spirit, incidente ale mediului economic, social, politic si natural etc.

De-a lungul timpului au fost propuse doua scale (modalitati) de masurare a utilitatii economice: masurarea cardinala si cea ordinala.

Masurarea cardinala presupune ca un consummator dat sa acorde fiecarei unitatii(doze) dintr-un bun sau altul o pretuire mai mare sau mai mica, exprimata printr-un numar de unitatii de utillitate, numite utili.

Se presupune ca un consummator evalueaza ca 1 kg de struguri ii aduce o satisfactie de 8 utili, dubla fata de 1 kg de paine (evaluate la 4 utili), respective 1/3 fata de 1 kg de carne (24 utili) s.a.m.d.

Prin aceasta evaluare, se considera un consummator care poseda cunostinte exacte asupra numarului de unitatii de satisfactie (utili) pe care i le procura fiecare cantitate (doza) din orice bun si compara intr-o maniera sigura utilitatea diferitelor bunuri, apoi efectueaza un calcul economic riguros. Masurarea cardinal a cunoscut in timp interpretari diferite, iar in present este utilizata doar in scopuri didactice si metodologice pentru ca nu exista un etalon universal acceptat pentru a masura placerea si fericirea.

Din punct de vedere modern, utilitatea total ape care o resiimte un consumator prin consumarea a "n" doze din unul sau mai multe bunuri este masurata prin suma de bani pe care ar plati-o pentru aceasta cantitate daca alternativa ar fi lipsa bunurilor. Prin contrast, utilitatea marginala a unei singure doze este masurata prin suma de bani pe care consumatorul ar fi dispus sa o cedeze pentru respectiva doz.

Masurarea ordinal, initiata in special de catre Vilfredo Pareto si John Hicks, presupune un consummator capabil sa claseze (ordoneze) bunurile si pachetele ("cosurile") de bunuri nu prin masurarea cardinala utilitatii economice, ci in ordinea in care le prefera in conditii determinate de loc si timp.

Revenind la exemplul de mai sus, masurarea ordinala se limiteaza la a aprecia ca respectivul consumator, in conditiile date, prefera un kg de carne unui kg de struguri, respectiv de paine. Ca atare, ordinea preferintelor sale este: I. 1 kg de carne; II. 1 kg de struguri; III. 1 kg de paine. Ca atare cand face alegeri, cumparatorul consumator nuapeleza la evaluari cifrice ale utilitatii econonomice, ci ierarhizeaza bunurile sau pachetele de bunuri in ordinea preferintelor sale subiective, stabilind ordinea in care prefera bunurile si nu marimea cardinala (cifrica) a satisfactie. Niciun consumator nu incearca sa foloseasca indici prin care sa se convinga ca un produs sau pachet de bunuri ii aduc o satisfactie identica, mai mica sau mai mare. In virtutea masurarii ordinale, consumatorii pot opta intre consumul a doua bunuri (sau pachete, respectiv combinatii de bunuri), exprimandu-si preferintel, fara ca aceasta decizie sa impuna si precizarea riguroasa a gradului in cre este preferat un bun comparativ cu altul, adica fara a fi necesar sa se precizeze nici cu cat el este mai preferat, nici cu cat mai multa satisfactie ii aduce.

In teoria alegerii bazata pe masurarea ordinala a preferintelor, consumatorul isi elaboreaza unul sau mai multe programe de consum.

Programul de consum (sau retea de consum) reprezinta specificarea unor cantitati determinante din bunurile diferite x,y,z,. w, care-i asigura unui consumator dat o anumita utilitate (satisfactie) agregata.

Un program de consum da expresie sistemului de nevoi al consumatorului; obisnuintelor, gusturilor, dar si preferintelor sale; disponibilitatii in timp si spatiu ale diferitelor bunuri, utilitai pe care el o acorda diferitelor cantitati (doze) din bunurile x, y, z, w. El se bazeaza pe presupozitia ca un nivel dat de satisfactie (utilitate) totala (agregata) poate fi obtinut din cantitati diferite din bunurile x si y. Doua sau mai multe programe de consum sunt echivalente daca ii asigura consumatorului acelasi nivel de satisfactie, prin combinatiile respective, iar el nu are preferint pt unul sau altul.

Instrumentele principale in alegerea consumatorului, bazata pe masurarea ordinala, sunt: curba de indiferenta (numita si isophelima sau curba de isoutilitate) si rata marginala de substitutie (RMS).

Curba de indiferenta reprezinta locul geometric al tuturor programelor de consum echivalente sau al punctelor ce reflecta cupluri din bunurile x si y, care procura aceeasi utilitate (satisfactie) totala.

Programele de consum echivalente A.E au la baza faptul real ca utilitati agregate identice se asigura prin cresterea cantitatii consumate dintr-un bun (in cazul nostru"x") si reducerea unitatilor consumate din celalalt(in cazul nostru "y").

Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus sa renunte (-∆y) in schimbul unei doze suplimentare din altul (∆x), pastrandu-si acelasi nivel de satisfacere (de utilitate agregata), se numeste rata marginala de substitutie (RMS).

RMSy/x=|-∆y/∆|

Din punct de vedere matematic, RMS reprezinta panta isophelimei. Pentru a se mentine aceeasi utilitate agregata trebuie ca utilitatea aditionala care se obtine pe baza suplimentarii consumului din bunul x, (-∆Qx . ), adica:

∆Qx . ∆Qy .

respectiv    ; iar cum

rezulta ca : fapt verificabil prin corelarea datelor din graficul urmator.

Programe de consum echivalente AE:

a)      1x+7y;

b)      2x+5y;

c)      3x+3,9y;

d)      4x+3,375y;

e)      5x+3,19y.

Reprezentate grafic, acestea desemneaza curba de indiferenta AE:

Se pot imagina si programe de consum care asigura o satisfactie mai mica (0,5x + 3,5y; x + 2,5y etc.) si reprezentand curbe de indiferenta cu o valoare inferioara (aflate in stanga curbei AE) sau programe de consumcare ofera o mai mare satisfactie (2x + 8y; 3x + 6y; etc.) reprezentate prin curbe de referinta exterioare izophelimei AD. Graficul de mai sus exprima harta curbelor de indiferenta in care A'E'<AE<A"E".

Pe baza izophelimei AE se determina RMS intre doua puncte ( A→B; B→C; s.a.m.d.)

=1,1y/1x; =0,525y/1x; =0,185y/1x

care reprezinta panta izophelimei, adica cand se alege programul B in locul lui A; cand se opteaza pentru programul C in locul lui B s.a.m.d. Un asemenea rationament este corect pentru bunurile finit si imperfect divizibile.

Pentru bunurile infinit si perfect divizibile, trecerea de la un program la altul presupune renuntari la cantitati infinitezimale dintr-un bun atunci cand consumul din celalt creste cu o cantitate care la limita tinde spre zer. In acest caz, se determina RMS intr-un punct al izophelimei, ea fiind panta tangentei in respectivul punct. Grafic, se constata ca atat intre doua puncte, cat si intr-un punct, RMS este descrescatoare

(

RMS are tendinta de reducere. Ea decurge din faptul ca, prin cresterea succesiva a consumului din bunul x, se reduce intensitatea nevoii pentru acest bun; deci si utilitatea marginala pe care o aduce fiecare unitate suplimentara. Din contra, micsorarea succesiva a disponibilitatilor din bunul y face ca fiecarei unitati la care se renunta sa i se acorde de catre consumator o utilitate marginala mai mare, in raport cu cea precedenta.

In afara programelor A E in graficul de mai sus s-au imaginat si altele care, prin combinatii adecvate intre cantitati diferite din bunurile x si y, pot conduce la utilitati agregate mai mici sau mai mari in raport cu cele de referinta.

Curbele de indiferenta A'E', A"E", din grafic exprima, fiecare in parte, programe de consum echivalente. Ansamblul curbelor de indiferenta, care dau expresie programelor de consum concurente imaginate de catre consumator, formeaza harta curbelor de indiferenta.