Tarile nordice au constituit de-a lungul timpului un extraordinar model de dezvoltare si stabilitate economica. Cu toate particularitatile economice evidente si normale ale fiecaruia din cele trei state pe care ne-am propus sa le tratam in aceasta lucrare, putem reliefa si o serie de asemanari intre economiile suediei, finlandei si danemarcei.

Poate cea mai izbitoare asemanare intre tarile nordice, dupa bunastarea omniprezenta, este ponderea mare a statului in economie. Institutiile guvernamentale din Suedia si Danemarca sunt "responsabile" pentru mai bine de o treime din totalul angajarilor, in timp ce guvernul finlandez angajeaza mai bine de un sfert din toti lucratorii. Aceasta particularitate a nordicilor este surprinzatoare, daca ne gandim ca, de mai bine de un sfert de secol, statele occidentale sunt implicate intr-un proces masiv de privatizare a industriilor cheie, fapt ce a diminuat numarul salariatilor de stat. De altfel, in Uniunea Europeana, statul angajeaza in medie circa 17% din totalul lucratorilor, cu aproximativ 10 procente mai putin decat in tarile nordice .

Totusi, prezenta masiva a statului nu a impiedicat economiile nordice sa fie foarte competitve pe plan international. Producatorii din aceste state s-au axat de mult timp pe produsele cu valoare adaugata mare si au cautat avantaje competitve in restul lumii.

Migrarea fabricilor catre alte destinatii nu a determinat insa cresterea exploziva a somajului. Constransi de propriile piete nationale, modeste din puncte de vedere al marimii, sa se dezvolte pe seama exporturilor, producatorii nordici au fost printre primii care au profitat de globalizarea schimburilor comerciale. Un studiu realizat de confederatiile industriale din cele trei tari arata ca firmele care si-au relocat activitati in zone cu salarii reduse au continuat sa angajeze personal din tara mama ca efect direct al dezvoltarii. Mai mult, firmele care au delocalizat activitati in alte regiuni au angajat in propria tara mai multi lucratori decat companiile care s-au multumit sa isi desfasoare activitatea doar pe piata interna.

Pentru a ramane competitivi, nordicii au investit enorm in cercetare si dezvoltare. Ca procentaj al cheltuielilor pentru acest sector din totalul PIB-ului, Suedia si Finlanda se situeaza cu mult inaintea Japoniei sau a SUA. Pentru a sustine acest efort, sistemul de invatamant nordic a primit bani cu generozitate de la stat. Acest sector devine cheia succesului viitor al tarilor nordice, din moment ce economia acestora elimina slujbele bazate pe cunostinte de nivel mediu si creaza posturi de inalta calificare.

Accentul pus pe cercetare si sustinerea acesteia cu ajutorul unui sistem modern si flexibil de invatamant a facut ca diferenta dintre valoarea exporturilor si cea a importurilor sa incline in favoarea statelor nordice. In ultimul timp insa, preturile produselor care inglobeaza tehnologie avansata au scazut. Producatorii nordici sunt nevoiti deci sa caute noi produse si servicii care sa asigure marje de profit superioare celor realizate de fabricantii ce se bazeaza pe forta de munca ieftina.

Cine sunt insa beneficiarii outsourcing-ului provenit din tarile nordice? Restul Europei Occidentale ocupa primul loc, cu circa 40 la suta din totalul activitatilor. Urmeaza Europa Centrala si de Est, care absoarbe cam o treime din activitatile economice "exportate" de tarile nordice. Asia de Est ocupa locul al treilea, preluand cam un sfert din outsourcing-ul nordic

Printre piedicile cele mai importante in calea pastrarii conditiilor de viata a cetatenilor nordici se numara inflexibilitata pietei muncii, in special in Suedia. Studiul confederatiilor patronale din regiunea nordica propune o crestere a diferenetei dintre salarii si ajutorul social, pentru a spori motivarea muncii. Mai mult, este necesar ca diferentele de remunerare a diferitelor slujbe sa fie mai mare. O alta piedica in calea succesului pe termen lung al regiunii nordice este nivelul mare al taxelor. Acestea incep sa descurajeze firmele, care cauta tot mai des paradisuri fiscale sau tari mai comode, precum cele din estul Europei, pentru a-si declara profitul.

Dincolo de aceste obstacole, succesul nordicilor va depinde, in mai mare masura ca pana acum, de calificarea fortei de munca. Evident, invatamantul va juca un rol crucial, fapt care ar trebui sa dea de gandit si guvernantilor nostri.

Cele trei natiuni din nordul Europei au reusit sa faca fata cu succes procesului de globalizare. Producatorii nordici s-au axat pe exporturile tehnologice, cu valoare adaugata mare, fapt care i-a protejat de reducerea dramatica a preturilor de pe pietele unde se afirma firmele chinezesti. Patronatele atrag atentia insa ca, fara o piata a muncii flexibila, castigurile aduse de globalizare vor fi anulate de cresterea somajului pe plan intern. O alta problema a firmelor nordice este nivelul de taxare, care ar putea provoca migrarea masiva a afacerilor catre Asia.

Pastrarea avantajelor competitive presupune investitii masive in cercetare si dezvoltare. Specializarea internationala a muncii distruge in tarile nordice locurile de munca ce presupun cunostinte medii in favoarea celor bazate pe cunoastere. Pentru a mari nivelul de pregatire a fortei de munca, statele nordice investesc masiv in sistemul de invatamant de stat. Colaborarea dintre centrele de cercetare finantate din fonduri publice si firme a asigurat de-a lungul anilor competitivitatea economiilor nordice. Ca procentaj al cheltuielilor pentru cercetare si dezvoltare din totalul PIB-ului, Suedia si Finlanda se situeaza cu mult inaintea Japoniei sau a SUA.

In cele ce urmeaza va vom prezenta pe larg situatia economoca a tarilor amintite mai sus.

Suedia

In cele ce urmeaza vom expune caracteristicile principale ale modelului suedez al statului bunastarii precum si cauzele crizei acestuia. "A treia cale" Suedia avea, pana la inceputul anilor '90, unele trasaturi tipice cum ar fi

Modelul suedez a incercat sa combine eficienta economica cu egalitatea sociala prin cresterea nivelului de trai al populatiei, pornind de la serviciile publice. Astfel, cheltuielile publice au crescut in continuu, incepand din anii '50, situandu-se intre 63% si 70% din PIB

Dintre deciziile guvernamentale referitoare la serviciile publice , s-au distins cele ce priveau participarea actorilor sociali - partied politice si grupuri de interese. Datorita acestei participari, s-a favorizat un consens al intregului mediu politic, in legatura cu sfera economico-sociala. Este ceea ce s-a numit "democratia integrala"

Modelul se completeaza cu ocuparea deplina a fortei de munca si cu credinta ca sectorul public este capabil sa favorizeze schimbul social care sa solutioneze problemele celor mai slabi socialmente. Astfel, aceasta economie viguroasa a fost capabila sa acopere cheltuielile ocazionate de serviciile sociale si sa suporte sistemul de securitate sociala prin impozite.

Acest model care a generat si inca mai genereaza admiratie, a intrat recent in declin[5]. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Suedia s-a increzut in capacitatea sa de a-si urma propriul drum, departe de crizele economiei internationale. In anii '60, criza petrolului si cresterea inflatiei a afectat totusi si economia suedeza, iar prin aceasta s-a dovedit ca autonomia tarii in chestiuni economice era utopica. Posibilitatea de a urma propriul model, cel suedez, avea anumite limite. Dupa redresarea economiei de la sfarsitul anilor '70, noua criza economica, care a avut efecte asupra economiei mondiale la inceputul anilor '90, s-a repercutat si in Suedia inaintea altor tari. De exemplu, somajul a ajuns sa depaseasca 12%, iar pentru cetatenii suedezi un somaj mai mare de 3% constituie o problema foarte serioasa

Care cauze interne ale sistemului suedez pot explica aceasta agravare a crizei economice? Potrivit lui Lane, expansiunea galopanta a sectorului public constituie explicatia cea mai plauzibila a declinului economic. La inceputul anilor '90, criza a devenit evidenta prin cresterea neincetata a datoriei accumulate, care a trecut de la mai putin de 25% din PIB in 1975, la mai mult de 100% in 1995 si prin intrarea in incapacitatea de a mai finanta toate programele sectorului public.

Si alti indicatori economici arata tendinte ingrijoratoare ale economiei suedeze. Pe de o parte moneda, coroana s-a depreciat considerabil, indicand dificultati macroeconomice. Pe de alta parte, tara si-a pierdut la inceputul deceniului puterea de productie si competitivitatea internationala, in ciuda scaderii salariilor. Lane crede ca erodarea modelului suedez se datoreaza si strategiei de distributie a beneficiilor economice in favoarea unei justitii sociale - caci s-a tins spre distribuirea a 90% din venit pentru protejarea populatiei impotriva oricarui risc in detrimentul unei strategii de crestere economica. Guvernele suedeze din anii '90, atat conservatoire, cat si social-democrate, au inteles ca osmoza dintre echilibrul economic si justitia sociala s-a rupt, ca sectorul privat este prea mic si ca sectorul public enorm constituie o povara prea mare pentru economie. De aceea, o noua strategie de crestere a substituit partial strategia de distributie. Strategia de crestere a apartinut coalitiei care a format partidul social-democrat in 1994. In aceasta strategie de distributie sociala, atat grupurile de interese, cat si partidul social-democrat au jucat un rol fundamental.

Economia Suediei poate fi caracterizata ca fiind de dimensiuni mici si deosebit de deschisa. Ea este puternic dependenta de schimburile internationale, comertul exterior contribuind in ultimii ani cu circa 40% la realizarea PIB. Marile grupuri industriale suedeze sunt puternic internationalizate avand o mare parte din capacitatile lor de productie in strainatate, in special in tarile membre ale UE. In ciuda numarului mic de locuitori, contributia Suediei la comertul international este destul de mare. Cu numai 0,2% din populatia totala a globului, aceasta tara acopera 2% din comertul mondial.

La 1 ianuarie 1995 Suedia a devenit membra a Uniunii Europene cu toate drepturile si obligatiile privind politica comerciala comuna de comert exterior si de realizare a pietei unice (Common Policy - CPP).

Conform ultimelor date ale Biroului de Statistica al Suediei, excedentul balantei comerciale a Suediei a atins nivelul de 141 mld. SEK (aproximativ 14, 8 mld Euro) la sfarsitul anului 2005, in scadere cu 17% fata de cifra inregistrata in 2004.

Exporturile suedeze au continuat trendul ascendent din ultimii ani, atingand in 2005 nivelul de 972 mld. SEK (aproximativ 87,5 mld. Euro), in crestere cu 12% fata de valoarea inregistrata in 2004.

UE este principalul partener comercial al companiilor suedeze. Conform datelor statistice disponibile, in 2005, 58,4% din exporturile Suediei s-au indreptat spre statele membre UE si 71,3% din importuri proveneau din acestea.

Celelalte state europene ocupau si ele un loc important in comertul Suediei, detinand o pondere de 13,7% din exporturile suedeze si 13,3% din importuri.

Principalul scop al politicii economice al guvernelor social-democrate care au guvernat Suedia dupa '30 a fost mentinerea unui nivel scazut al somajului, generarea de crestere economica, promovarea unei distributii echilibrate a veniturilor in cadrul economiei, mentinerea unui echilibru economic la nivel regional si asigurarea stabilitatii preturilor.

Componentele de baza ale economiei Suediei sunt :agricultura, industria, turismul, acestea fiind si cele mai productive sectoare.

Agricultura- specializata in cresterea animalelor pentru lapte si carne (bovine, ovine, porcine, pasari) si productia de cereale (grau, orz, ovaz, secara). Se mai cultiva cartofi, sfecla de zahar, legume, plante furajere. In ultimii 100 de ani Suedia a evoluat de la o tara eminamente agrara la o tara in care in prezent numai 1,5% din forta de munca este angajata in agricultura. Principalele produse agro - alimentare oferite de acesta ramura economica sunt lactatele, carnea, unele cereale si cartofii, care acopera necesarul consumului intern, cu perspectiva cresterii productiei in vederea exportului.
Din punct de vedere al consumului, consumatorii suedezi prefera produsele agro-alimentare de origine suedeza, in general, observandu-se o tendinta a producatorilor autohtoni de a specifica pe etichetele produselor "produs de origine suedeza". Consumatorii au fost educati de-a lungul timpului sa aiba aceasta preferinta, date fiind normele de igiena pe care trebuie sa le indeplineasca industria agro-alimentara autohnona, norme mult mai drastice decat cele comunitare, ceea ce ofera un plus de siguranta si incredere consumatorilor.

Productia agricola suedeza acopera in proportie de 105% nivelul consumului, ceea ce face ca importurile de produse agro-alimentare sa fie destul de reduse.

Industria - extractiva, metalurgica (fonta, otel, aluminiu s.a.), constructoare de masini (nave, avioane, automobile, material rulant s.a.), energetica (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestiera, de celuloza si hartie, chimica si petrochimica, textila, alimentara. Dupa criza economica de la inceputul anilor '90, urmare procesului de reforma adoptat, productia industriala in Suedia a crescut cu 60% intre 1993-2000, fapt pus pe seama dezvoltarii foarte dinamice a sectorului comunicatiilor si a celui farmaceutic. Totusi, dupa 2000, Suedia a incetinit ritmul cresterii economice si al celei industriale datorita cererii slabe la nivel international pentru produsele sale, dar si datorita crizei care a survenit in sectorul IT.
Industria suedeza este, in principal, o industrie de "asamblare", dependenta de importurile de materii prime si componente.
Principala tendinta inregistrata la nivelul economiei este delocalizarea productiei industriale, in tari cu costuri scazute, in Suedia, pastrandu-se, in special serviciile conexe productiei de bunuri (R&D, proiectare, design etc).

Cea mai importanta ramura industriala este constructia de masini (autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcatiuni, echipamente electrice) cu centrele principale la: Stockholm, Goteborg, Vasteras). Stockholmul reprezinta un important centru industrial si comercial al Suediei (industrie constructoare de masini, electrotehnica, santiere navale, industrie poligrafica, chimica, usoara, pielarie si alimentara).

Suedia este o tara industrial-agrara dezvoltata, cu o puternica industrie extractiva, siderurgica, a metalurgiei neferoase, iar constructiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo si Goteborg). Suedia ocupa locul 4 pe glob in industria mobilei, locul 5 in productia de cherestea si locul 7 la placi aglomerate si fibrolemnoase.

Turismul Industria turismului din Suedia se afla sub autoritatea Ministerului Industriei, muncii si Comunicatiilor. Sectorul turistic este organizat intr-o retea larga de mici firme distribuite in toate regiunile tarii, cu o cifra de afaceri anuala de aproximativ 13,3 miliarde Euro(2,63% din PNB) si un numar estimat la 126.000 de angajati. Volumul exporturilor din

turism este de 4,73 miliarde euro.

Organismul national suedez cu atributii de promovare a turismului este VisitSweden care are birouri de reprezentare in Danemarca, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia, Franta, USA, Japonia, Spania si Coreea de Sud. Bugetul pe care Swedish Travel and Tourism Council l-a avut in anul 2004 a fost 9,35 milioane euro.Finantarea se face, atat de la bugetul de stat, cat si cu contributia directa a mediului de afaceri al industriei turistice. Costurile pentru functionarea birourilor, precum si pentru promovarea generala a Suediei ca destinatie turistica sunt suportate de guvern, pentru promovarea proiectelor speciale, implicandu-se financiar toti potentialii beneficiari (firme, organisme zonale si locale, etc). Tot ca organism guvernamental, pe piata suedeza functioneaza si Nutek, Agentia Suedeza pentru Dezvoltare Economica si Regionala , care are un departament al carui obiect de activitate este efectuarea de analize, studii, statistici pe care le pune la dispozitia agentilor de turism interesati.

Turismul este considerat ca o sursa importanta de noi locuri de munca. Industria turistica in Suedia este reprezentanta, in comparatie cu alte domenii de activitate, de mici firme care pot oferi oportunitati pentru noi locuri de munca in toate regiunile tari. Cifra de afaceri anuala in turism este de aproximativ 124 miliarde SEK, ceea ce inseamna aproximativ 2,63% din PNB-ul Suediei, un numar estimat de 126.000 locuri de munca, iar volumul exporturilor din turism atinge cifra de 44 miliare SEK.

Resursele: Suedia este bogata in paduri de conifere, in minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, zinc, wolfram, uraniu si alte minereuri, dar nu are zacaminte de petrol si carbune, dispune insa de energie hidroelectrica. Intinsele paduri de conifere ale Suediei, intr-o buna combinatie cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de dezvoltate: gatere, celuloza, hartie si produse finite pe baza de lemn.

Energia hidroelectrica ieftina a constituit un factor esential in dezvoltarea industriala a tarii. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizata de centralele hidroelectrice, asezate pe raurile principale din nord. Energia hidroelectrica ieftina a constituit un factor esential in dezvoltarea industriala a tarii. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizata de centralele hidroelectrice, asezate pe raurile principale din nord.

Petrolul importat asigura 40% din energia care se consuma, iar cocsul si carbunele importate asigura 7% . Cele douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigura peste 15% din energia totala a tarii sau 50% din energia electrica, Restul energiei provine din combustibili biologici.

Suedia dispune de mari zacaminte de fier (locul al treilea in Europa) cu un continut ridicat de fier (in nordul Suediei). Suedia are o puternica industrie extractiva, siderurgica si a metalurgiei neferoase. Cea mai importanta ramura industriala este constructia de masini (electrotehnica, rulmenti, automobile, avioane, masini de precizie) cu urmatoarele centre principale: Stockholm, Gteborg, Vsteras. Constructiile navale (Gteborg, Malm) au o mare dezvoltare, Suedia situandu-se pe locul al doilea in lume in productia de nave. Suedia ocupa locul 4 pe glob in industria mobilei, locul 5 in productia de cherestea si locul 7 la placi aglomerate si fibrolemnoase.

Finlanda

In ceea ce priveste Finlanda trebuie specificat ca potrivit Raportului Global de Competitivitate prezentat la Geneva Finlanda are cea mai competitiva economie din lume, urmata de Statele Unite, Suedia, Danemarca si Taiwan-ul. Acest raport, emis de Forumul Economic Mondial, surprinde evolutiile a 112 tari pe care le clasifica in functie de mai multi factori de competitivitate. Raportul a fost realizat prin sondarea reprezentantilor mediilor de afaceri de pe intreg mapamondul si  masoara competitivitatea prin analiza calitiva a unor elemente precum tehnologia, soliditatea institutiilor publice si mediul macroeconomic[10].

Cea mai abundenta resursa naturala a Finlandei o reprezinta padurile. Acestea acopera aproape 2/3 din suprafata tarii - un procentaj mai mare decat in orice alta tara europeana. Dar celelate resurse ale Finlandei sunt limitate. Solul este sarac, perioada propice culturilor este foarte scurta. Tara nu detine rezerve de petrol, gaze naturale sau carbuni. Centralele hidroelectrice produc majoritatea energiei electrice necesara tarii. Cea mai abundenta resursa minerala a Finlandei o reprezinta zincul. Tara detine deasemenea si resurse importante de cobalt, cupru si fier. Silvicultura joaca un rol important in economia tarii. Silvicultura si industria lemnului asigura aproximativ 35% din exporturile Finlandei. Guvernul finlandez detine o treime din padurile Finlandei, majoritatea din nordul tarii. Restul sunt detinute de fermierii care in timpul verii se ocupa de agricultura si taie copaci in restul anului. Exista o politica stricta de conservare a padurilor. Finlanda produce mai mult de 37 milioane de metri cubi de lemn pe an. Lemnul de pin reprezinta principala materie lemnoasa, cu aproape jumatate din productie, urmata de molid si mesteacan.

Categoria principala a industriei serviciilor in Finlanda consta in servicii comunitare, guvernamentale si personale. Acestea includ: educatia, sanatatea, administratia publica si activitatile recreative. Guvernul controleaza mai multe companii mari din Finlanada.

Averea prezenta a Finlandei si natura mult industrializata a economiei se aseamana perfect cu situatia din 1945. Al Doilea Razboi Mondial a lasat Finlandei mari probleme economice, impreuna cu marea inflatie, somajul si un bilant comercial nefavorabil. Sectorul industrial este ulterior extins rapid, pentru a satisface exact cerintele fostei Uniuni Sovietice. Dupa intarziatul 1960 mai multi oameni erau angajati in industrie decat in agricultura si silvicultura la un loc, in orice caz, padurile si industria bazata pe lemn au ramas, si raman, temelia economiei, daca ne orientam dupa cele 40% din castigurile incasate din export. Bilantul economic a valorificat remarcabil in perioada de dupa 1989. Cu exceptia serviciului public, industria si comertul sunt private. Guvernul, oarecum, exercita un control considerabil in economie prin numeroase dispozitii legale.

Finlanda a fost singurul stat nordic care s-a alaturat Uniunii Monetare Europene, in 1998 - la trei ani dupa aderarea la UE. Finlanda se arata preocupata de ideea unei Europe cu doua viteze, si ar dori sa contribuie la amplificarea 'dimensiunii nordice' a Uniunii Europene pentru a contrabalansa forta grupului de membrii din zona mediteraneana.

Economia Finlandei este una dintre cele mai de succes din Europa, orientandu-si pietele dinspre Europa de Est catre Occident. Calitatea de membru al zonei euro a contribuit la stabilitatea economiei tarii, companii precum Nokia dand tonul unei cresteri importante a exporturilor. Ratele de crestere economica de pana la 5,5% produc un surplus bugetar masiv. Ratele scazute ale dobanzilor au condus insa la inflatie, si exista pericolul supraincalzirii economice.[11]

Industria metalurgica a Finlandei s-a dezvoltat foarte rapid din anii 1940. Principalele produse din metal includ utilaje si echipamente pentru ferme, motoare si generatoare electrice si utilaje pentru industria cherestelei si a hartiei. Finlanda produce autobuze, nave maritime si alte echipamente pentru transporturi. Industria constructoare navala este cunoscuta in special pentru spargatoarele de gheata foarte puternice si robuste si pentru feriboturi. Alte produse industriale includ produse chimice, metale, mancaruri semipreparate, telefoane, telefoane mobile, textile si articole de imbracaminte.

Agricultura. Cultivarea pamantului in Finlanda se face mai ales inspre regiunile de coasta fertile; numai 9% din toata regiunea sunt cultivate. Aproape 80% din ferme au mai putin de 20 de hectare. Nu mai mult de 20% din fermieri angajeaza frecvent muncitori platiti. In 1995 productia aproximativa (in tone) a culturilor agricole a fost: orz,1.7 milioane; sfecla de zahar, 1.1 milioane; ovaz, 1.1 milioane; cartofi, 798 000; si grau, 379 000.Cresterea de animale inregistreaza: 5.6 milioane de pasari domestice, 1.1 milioane de vite, 1.4 milioane de porci, 333000 de reni si 158 600 de oi. Finlanda este ce s-a adaptat rapid cerintelor, in ciuda lucrurilor nefavorabile pe care le-a intampinat. Majoritatea fermelor finlandeze se afla in sud si in vest. Fermele sunt mici, in medie 12 hectare. Produsele lactate si vanzarea de animale vii reprezinta 70% din veniturile fermelor finlandeze. Fermele finlandeze produc intregul necesar de lapte, oua si carne. Deasemenea produc aproape toate granele necesare Finlandei. Orzul si ovazul sunt principalele culturi.

Resurse naturale. Padurile sunt cea mai valoroasa resursa naturala a Finlandei. Molidul, pinul si mesteacanul auriu sunt principalele specii exploatate in scop economic. Singurii combustibili sunt lemnul si turba. Finlanda are depozite de metal printre care cupru, zinc, fier, nichel care sunt exploatate. Plumbul, vanadiul, argintul si aurul sunt extrase pentru comercializare. Granitul si calcarul sunt minerale abundente.le-a intanpinat

Comunicatii. In Finlanda se publica zilnic 65 ziare cotidiene. Publicatiile cu tirajul cel mai mare sunt Helsingin Sanomat din Helsinki, Aamulehti din Tampere si Turun Sanomat din Turku. Finlanda are o medie de un radio la 2 persoane si un televizor la 3 persoane. Guvernul detine circa 90% din actiunile principalelor retele de radio si televiziune. Liniile telefonice si de telegraf leaga toate zonele Finlandei. Guvernul detine sistemul telegrafic si o parte din serviciile telefonice.

Transporturi . Guvernul detine majoritatea cailor ferate ale Finlandei. Tara are o retea foarte buna de sosele si autostrazi. Finlanda are o medie de o masina la trei persoane. Compania aeriana finlandeza, Finair, este detinuta in mare parte de guvern. Ofera zboruri internationale si interne. Ca rezultat al distantelor mari intre comunitatile majore finlandeze si a lacurilor, Finlanda are una dintre cele mai extinse si aglomerate retele aeriene. Cel mai aglomerat aeroport al tarii este Helsinki. Un sistem de canale uneste unele lacuri cu porturile maritime. Skoldvik, langa Helsinki, este cel mai aglomerat port.

Danemarca

Despre cealalta tara nordica pe care ne-am propus s-o avem in vedere, Danemarca, trebuie sa specificam faptul ca ea face parte din grupul de tari cele mai dezvoltate membre ale OCDE, ceea ce se reflecta si in distributia productiei intre diferitele sectoare economice. Traditional, Danemarca a fost considerata o tara agricola, cu mari exporturi de alimente prelucrate.

Industria. Spre deosebire de cele mai multe tari avansate economic, dezvoltarea industriala in Danemarca nu este legata de o baza proprie de materii prime. Industria daneza este dominata, in mare masura, de prelucrarea usoara si reprocesare, productia fiind caracterizata printr-un inalt grad de specializare, in domenii particulare, bine definite.

Ca urmare, industria daneza este predominant bazata pe IMM-uri: peste 80% din companiile prelucratoare au sub 20 angajati. Doar 1000 companii au peste 100 de angajati, insa mai mult de jumatate din forta de munca din industrie este cuprinsa in aceste companii.

Industria manufacturiera este dominata de nise de productie mici sau mijlocii de inalt standard tehnologic destinat, in principal, utiizatorilor profesionisti. Datorita acestei structruri complexe si versatile, industria manufacturiera daneza in ansamblu nu este atat de sensibila la schimbarile pe piata mondiala, ca alte tari cu industria concentrata in cateva sectoare.

Totodata, in ultimii ani, tot mai multe companii daneze cu interes in a-si dezvolta exporturile si-au plasat facilitatile de productie in tari in care costurile de productie sunt mai scazute. Progresele in transporturi si tehnologia comunicatiilor au facilitat acestora dirijarea catre alte parti ale lumii a unor parti din procesul tehnologic, cu scopul de a-si mari marja competitiva si de a obtine acces la calificari si competente ce nu sunt disponibile in Danemarca.

Situata la intrarea in Marea Baltica si servind drept pod spre Scandinavia, Danemarca are o lunga traditie in comertul exterior. Exporturile si importurile contribuie cu aproximativ 31% si, respectiv, 26% la suta la formarea PIB (2003), facand din Danemarca o economie foarte deschisa si competitiva.

Dimensiunile reduse ale pietii interne au facut ca producatorii sa-si caute clientii in afara. Ca rezultat, industria prelucratoare este puternic orientata catre export si, in ultimii 10 ani, Danemarca a inregistrat o balanta de plati excedentara, datorita cresterii accelerate a exporturilor.

Tarile invecinate sunt, de departe, cele mai importante piete de export. Germania, singura, absoarbe circa 20 la suta din exporturile daneze. Traditional, Suedia si Marea Britanie detin si ele parti mari din exporturile daneze. In exporturile catre tarile UE predomina masinile si utilajele, produsele farmaceutice si cele agricole.

In general, Danemarca are usoare excedente cu tarile UE. Aproximativ 70 la suta din totalul importurilor daneze provin din tarile UE, in timp ce exporturile corespunzatoare reprezinta 65 la suta.

In ultimii ani exporturile daneze catre SUA au crescut semnificativ, in timp ce pietele din Europa Centrala si de Est, ca si din Orientul Indepartat detin, in prezent, o parte importanta din exporturile daneze. Exporturile sunt, totodata, superioare importurilor, pe pietele importante ale Europei de Est si ale Asiei (exclusiv Japonia).

Danemarca priveste fenomenul globalizarii ca pe o provocare (challenge), nu ca o amenintare (threat). Investitiile directe, din si in Danemarca, reprezinta aproximativ acelasi procent din PIB (circa 27 % fiecare).

Conform IMD World Competitiveness Yearbook 2005, intr-un clasament ce cuprinde 60 de economii nationale si regionale, Danemarca este apreciata ca a saptea economie a lumii in privinta competitivitatii economice, fiind depasita doar de SUA, Hong Kong, Singapore, Islanda, Canada si Finlanda.

Coroana daneza fiind legata de euro, aceasta s-a intarit concomitent fata de dolar, ceea ce a insemnat, desigur, mai multe dificultati pentru exportatorii danezi, dar si un mediu propice pentru rate scazute ale dobanzii, cu efecte pozitive in cresterea cererii interne.

Sustinute de performantele cresterii economice (estimata la 2,5% in 2005 si 2,2% in 2006), exporturile se vor afirma, din ce in ce mai mult, ca locomotiva a dezvoltarii economice. Aceasta va insemna ca relansarea economica va aduce surplusuri mai mari ale contului curent.

Conform statisticilor Comisiei Europene publicate in toamna 2005, Danemarca detine cea mai buna pozitie intre tarile UE 15, in privinta finantelor publice : excedentul reprezinta 3,8% din PIB, urmata fiind de Finlanda (1,9%), Suedia (1,5%) si Spania (0,2%). Toate celelalte state UE 15 au deficite in finantele publice. Procentul datoriei publice din PIB, de 37%, plaseaza Danemarca pe locul 3 in UE 15, dupa Luxemburg si Irlanda.

Danemarca continua sa indeplineasca criteriile de convergenta prin ratele de schimb stabile, inflatie, ratele dobanzii si finantele publice. Rata inflatiei la preturile de consum de 0,9%, se afla sub 2,1%, media din zona euro.

Danemarca este un factor economic activ pe plan mondial, iar prosperitatea sa este produsul unei integrari crescande in comunitatea internationala, din punct de vedere economic, cultural si politic. Drept urmare, evenimentele si evolutiile internationale au devenit elemente vitale in procesul decizional al companiilor daneze.

O economie mica si deschisa precum cea a Danemarcei, ale carei performante sunt strans legate de ale celoralalte tari din UE si mai ales ale tarilor invecinate, este, ca urmare, foarte dependenta de o Piata Interna Europeana functionala.

Agricultura. In ceea ce priveste agricultura daneza trebuie sa specificam ca ea produce alimente pentru cca. 15 milioane de oameni, ceea ce inseamna de 3 ori populatia Danemarcei.

Desi rolul jucat de agricultura in economia daneza a scazut treptat odata cu industrializarea si dezvoltarea economica, aceasta este inca o ocupatie esentiala datorita capacitatii de obtinere a profiturilor, efectului sau asupra locurilor de munca si importanta in furnizarea zilnica a produselor alimentare.   

Fig.1 Ponderea produselor agricole in Danemarca[12]

Pentru ca fermele detin 2/3 din suprafata totala a tarii, industria agricola joaca un rol esential in impactul pe care il are agricultura asupra elementelor peisagistice si culturale specifice .

In 2003, suprafata destinata agriculturii in Danemarca constituia cca. 2.658 milioane de hectare, inclusiv 0,2 milioane hectare nefolosite sau folosite pentru productia de culturi agricole ne-alimentare conform cu regulile UE privind terenurile nefolosite.

Din punct de vedere topografic, aceasta suprafata este potrivita cultivarii, productia agricola beneficiaza de un climat bun si precipitatii cazute in mod egal de-a lungul anului. Suprafata destinata agriculturii a avut cea mai mare intindere in anii '30, cu 3.270 de milioane de hectare destinate cultivarii.

O reducere a suprafetei a aparut atunci cand terenul agricol a contribuit la dezvoltarea urbana si a activitatilor de recreere, in special incepand cu anul 1960. In acelasi timp au avut loc schimbari importante in structura fermelor.

In prima jumatate a secolului XX, existau aproximativ 200.000 de ferme cu o suprafata medie de cca. 16 hectare, dar dupa 1950 cifrele au inceput sa scada usor.

Din 1960 acest lucru s-a accelerat si pe durata anilor '60 in jur de 5.000 de ferme au disparut in fiecare an. In anii '70 si '80 declinul uniformizat a dus la disparitia a 2.600 de ferme pe an, iar in anii '90 a ajuns la 2.300, pentru ca in 2003 numarul fermelor sa ajunga la 48.600 cu o suprafata medie de 53 de hectare.

Scaderea a fost mai pronuntata printre fermele familiare ce ofereau locuri de munca cu program intreg membrilor familiei, iar in 2002 numai 20.000 de ferme ofereau locuri de munca cu program intreg, fiecare cu o suprafata medie de aproape 55 de hectare. In acelasi timp au intervenit schimbari in metodele de lucru; fermierii se concentreaza din ce in ce mai mult pe o singura ramura a agriculturii; specializarea in productia animala a dus la mai putine tipuri de efective de animale vii, dar mai multe ca numar.

Intre 1973 si 2000 a existat o crestere anuala a productiei de 2,8%. Schimbarile atat in structura fermelor cat si in metodele de lucru au fost necesare pentru o imbunatatire constanta in productivitate pentru a compensa scaderea cifrelor de afacere si a profiturilor.

Din 1995 numarul fermelor organice a crescut constant. In 2003 Danemarca avea cca 3.500 de ferme organice, reprezentand cca. 7,2% din numarul total de ferme, iar in 2002 suprafata de teren organic avea cam 147.000 de hectare, insemnand 5,54% din suprafata totala a terenului agricol.

Productia anuala in fermele vegetale variaza intre 160 si 170 de milioane de unitati de productie, din care cca. 60% sunt cereale. Peste 75% din productia vegetala este folosita ca furaje pentru animale, in principal pentru porcine si bovine.

De la inceputul anilor '80 productia de carne de porc a crescut cu aproape 50% pana la cca. 1,9 milioane de tone in 2003. In aceeasi perioada productia de lapte a scazut cu 15% pana la 4,6 milioane de tone, in parte ca rezultat al introducerii de catre UE a cotelor de lapte. Efectivele de bovine a scazut cu 33%, dar o crestere in productia de lapte (cu aproape 7.800 kg de lapte pe an) a compensat acest declin.

In 2000 valoarea neta a productiei agriculturii daneze pe piata interna si de export a fost de 71,6 miliarde de coroane pe an, inclusiv fonduri UE de sprijin agricol. In 2000 aceste fonduri au fost de 6,1 miliarde de coroane.

Cca. 20 de miliarde de coroane din productie au venit din agricultura primara si cca. 45 miliarde din manufacturi si fabrici de procesare. Cca. 64% din productia agricola este destinata exportului, ceea ce in 2000 a insemnat 42,1 miliarde de coroane.

Agricultura daneza este guvernata in cea mai mare parte de politicile agricole formulate de catre UE, produselor agricole ale tarilor membre le este garantat un pret peste cel de pe piata mondiala, ce nu depinde de locul vanzarii: pe piata locala, pe piata UE sau in afara UE.

Pe plan economic, agricultura daneza a beneficiat mult datorita politicilor agricole ale UE, care a insemnat in 1992 un profit de cca. 19 miliarde de coroane masurate conform unitatilor de masura PSE (Echivalentul Subventiei Producatorului) din cadrul OECD, care este o masura cantitativa a efectelor diferitelor instrumente de suport.

Cu reforma UE din 1992 s-a stabilit o reglare graduala a instrumentelor de sprijin anterioare cu scopul de a reduce atat productia agricola cat si sprijinul, partial prin subventiile suprafetelor nefolosite si a zonelor agricole decat prin subventii la produse.

Cu intelegerea GATT din 1993 si mai tarziu, in 1995, cand GATT a fost inlocuita de WTO (World Trade Organization), a fost determinat cadrul international pentru normele UE pentru agricultura pana in anul 2000. Scopul acordurilor de a introduce gradual preturi pe piata mondiala nesubventionate pentru produsele agricole, se considera a aduce un mare avantaj pentru agricultura daneza orientata catre export.

Transporturile. In ceea ce priveste transporturile, Danemarca are un sistem de drumuri foarte bun in tot teritoriul. Caile ferate si liniile aeriene asigura transporturi rapide, iar insulele sunt conectate prin ferry-boat-uri si un mare numar de poduri. Kastrup, langa Copenhaga, este cel mai mare aeroport din tara si este punctul nodal al traficului aerian in si din tarile scandinave, pe aici trecand 15 milioane de calatori anual. Danemarca are o excelenta retea de drumuri pentru cele 1,5 milioane de masini - o masina la patru locuitori. Cel putin jumatate din populatie foloseste bicicleta ca mijloc de transport iar multe drumuri au culoare separate pentru biciclete. Reteaua de cale ferata apartine statului si ofera transferuri rapide pentru calatori in oras si intre orase. Danemarca are multe porturi aglomerate, cel mai important fiind Copenhaga. Guvernul detine o parte din Scandinavian Airlines, companie aeriana cu zboruri in toata lumea.

Turismul. Referitor la turismul danez trebuie mentionat ca The Danish Ministry of Economic and Business Affairs este ministerul care are in subordine sectorul turistic, inclusiv institutia - Visit Denmark, care este principalul organism de coordonare si promovare a turismului danez, cu birouri in 10 tari: Norvegia, Finlanda, Suedia, Germania, Olanda, Marea Britanie, SUA, Franta, Italia si Japonia. Principalele zone sau obiective : ins. Sjaelland cu Copenhaga (cca. 9 mil. Vizitatori/an, 116 hoteluri ), Trellleborg ( o tabara fortificata a vikingilor ), Kalundborg (catedrala, 117), Helsinge=Elsinore (Castelul Kronborg ), Frederiksborg ( Muzeul de istorie nationala a D.), Pen. Itlanda cu celebrele pietre runice de la Jelling, orasele Arhus, Alberg si plaje cu nisip fin- zona dinamica a turismului estival in ultimii ani- ins. Fyn cu Odense si castelul Egeskov, ins. Bornholm, ins. Mon cu un remarcabil microrelief pe creta.

Bibliografie :

www.wall-street.ro

www.capital.ro

Jos Antonio Olmeda Gmez, Salvador Parrado Dez: "Ciencia de la Administracin. 2, Los sistemas administrativos", Madrid, Universidad Nacional de Educacin a Distancia, Facultad de Ciencias Polticas y. Sociologa, 2000

Sancez De Dios, M., 1993 : "Modelul suedez al statului bunastarii", "Revista de Estudios Politicos", no.79

Dan Chirlesan, "Administratie publica. Sisteme.", Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi 2007

Gustafsson, L., 1995, "Participarea si rationalizarea in domeniul resurselor umane: reforma in gestiunea serviciilor publice in Suedia", in "Gestiunea si Analiza Politicilor Publice", nr.2

Lane, J.E., 1995, "Raport de tara. Declinul modelului suedez" in "Governance"

www.zf.ro

https://www.ingfn.ro/?m0=1&m1=2&m2=0&m3=2&lang=ro

https://www.danishfood.um.dk/ro/menu/DanishFoodSector/