Microeconomia

Microeconomia

1. Definitie, obiect de studiu
2. Consumatorul, utilitatea si teoria optiunilor
3. Producatorul, teoria productiei si teoria costurilor
4. Legea cererii si a ofertei
5. Piata, concurenta si structuri de piata
6. Echilibru microeconomic

In stiinta economica exista mai multe modalitati de analiza a structurii economice a functionarii economice si a recoltelor care se obtin in economie.

Sunt mai multe nivele:

Microeconomie

Mezoeconomie

Macroeconomie

Microeconomiea reprezinta studiul structurii primare ale economiei si ale functionarii acesteia la acest nivel.

Respectiv studiul activitatii unitatilor economice care constituie centre autonome de decizie, gestiune - actiune si respectiv a rezultatelor la acest nivel. Analiza legaturilor dintre diversi agenti economici (studiul pietelor).

Microeconomia include studiul comportamentelor celor doi agenti economici principali:

Consumatorul

Producatorul

In plan teoretic studiul comportamentului consumatorului se reflecta in:

Teoria optiunilor

Teoria consumului

Studiul comportamentului producatorului se reflecta in:

Teoria productiei

Teoria costurilor

Microeconomia se reflecta in:

Teoria pietelor

Teoria concurentei

Teoria echilibrului microeconomic

Analiza microeconomica porneste de la doua axiome:

Raritatea resurselor: fiecare agent va actiona in asa masura pentru a realiza la cheltuieli (costuri) minime rezultate maxime.

Utilitatea: atat consumatorul cat si producatorul vor cumpara sau ca rezultatul activitatilor sa fie utile

Consumatorul este utilizatorul final al bunurilor si serviciilor oferite de producator.

Functia principala = consumul de bunuri si servicii

Unitatea de evaluare a consumatorului o constituie gospodaria sau familia

Consumatorul sta la originea cererii (creeaza si genereaza cererea)

Comportamentul consumatorului se reflecta in cerere

Cererea este cantitatea de bunuri si servicii pe care un consumator este dispus sa achizitioneze la un anumit pret.

Cerea solvabila = cat ai cumparat la un anumit pret

Factori care influenteaza cererea:

Nevoi (trebuinte)

Preferinte (inclinatii individuale)

Venitul

Preturile

In analiza comportamentului consumatorului se are in vedere studiul optiunii acestuia; intrucat acesta exprima ceea ce doreste printr-o optiune.

Orice optiune de consum are la baza aprecierea utilitatii si depinde de aprecierea acesteia.

Utilitatea

Capacitatea unui bun sau a unui serviciu de a satisface o nevoie umana.

Preluata in economie din filozofia hedonista, mai exact din teoria filozofului englez J.Benthan.

Satisfactia pe care o procura posesiunea si utilizarea unui bun poate si directa (bun de consum) sau indirecta (bun de productie).

In analiza calitatii avem in vedere anumite calitati unui bun sau serviciu (calitatea unei marfi)

Valoarea unei marfi se exprima prin doua aspecte:

valoarea de intrebuintare (are capacitatea de a satisface o nevoie)

valoarea de schimb (are capacitatea de a se schimba cu altul)

In cadrul analizei optiunii consumatorului avem in vedere unele trasaturi, caracteristici ale utilitatii:

subiectivitate

se bazeaza pe ierarhizarea bunurilor si serviciilor dupa gradul de necesitate si utilitate

In analiza utilitatii avem in vedere dincolo de dimensiuni si evolutia utilitatii.

Din acest punct de vedere → odata cu cresterea cantitatii utilizate utilitatea descreste ceea ce este normal.

Legea utilitatii descrescande → relatia dintre utilitate si cantitatile consumate; se exprima prin functia de utilitate. De aceea in analiza comportamentului consumatorului avem in vedere 2 tipuri de utilitati:

utilitatea totala (suma cantitatilor consumate)

utilitatea marginata ( suplimentarea aferenta fiecarei unitati aditionale consumata dintr-un bun)

Avand in vedere cele doua axiome in analiza consumatorului se introduce problema combinarii anumitor categorii de bunuri.

Clasificarea bunurilor:

In functie de gradul de utilitate optiunea consumatorului exprima: ce, cat si in ce combinatii cantitative sa se achizitioneze diferite bunuri pentru a se obtine prin consum o satisfactie cat mai mare.

Teoria consumului

Consumul reprezinta utilizarea bunurilor si serviciilor in vederea satisfacerii unei nevoi (acoperirii unei trebuinte).

Factori care determina consumul

trebuintele (nevoile)

utilitatea

venitul

preturile

Partea din venit alocata pentru consum sunt cunoscute in analiza economica sub denumirea de buget

Cheltuieli pentru consum = cantitatea de bunuri si servicii

In analiza practica a consumului se considera ca oricare ar fi cheltuielile reprezinta un consum; analiza este realizata la nivel national dar si familial

Indicatori microeconomici

Consumul la nivel economic national - o parte care a fost utilizata efectiv

Consumul = o parte din produsul intern brut destinata folosirii

La nivelul economiei nationale se calculeaza:

consumul privat (final) → al familiilor

consumul public → cheltuielile administratiilor publice

Indicatori de cheltuieli

La nivelul unei gospodarii se calculeaza:

bugetul

structura consumului

cheltuieli pentru alimente

cheltuieli pentru imbracaminte

cheltuieli pentru locuinta

cheltuieli pentru utilitatii

cheltuieli pentru transport si comunicatii

cheltuieli pentru servicii medicale

cheltuieli pentru amenajarea locuintei

cheltuieli pentru agrement, turism

Gradul de echipare a gospodariilor cu bunuri de folosinta indelungata (bunuri durabile)

- numarul gospodariilor ce poseda bunuri durabile / nr. total de gospodarii

Inclinatii spre consum: fractiunea din venit consacrata consumului (cheltuieli de consum)

Elasticitatea cererii respectiv a consumului in raport cu venitul si cu pretul

Calculul coeficientului de elasticitate a consumului in raport cu venitul permite o anumita clasificare a bunurilor:

bunuri inferioare: bunuri al caror consum se dimensioneaza cand venitul creste

Ex.: cartofii, painea, margarina

bunuri superioare: bunuri al caror consum creste o data cu cresterea venitului

Ex.: cheltuieli pentru sanatate, turism

bunuri normale: bunuri si servicii al caror consum creste in proportie mai mica decat cresterea venitului

Legea Engel

Cu cat o familie este mai saraca cu atat proportia din cheltuielile totale alocata hranei este mai mare.

In functie de nivelul consumului se evalueaza si se stabileste nivelul de trai (= totalitatea bunurilor si serviciilor de care dispune o persoana pentru a-si acoperii nevoile). Nivelul de trai depinde de venit.

Venitul de care dispune o persoana este un indicator al nivelului de trai.

Puterea de cumparare = cantitatea de bunuri si servicii ce le poate cumpara o familie avand un anumit venit.

Costul vietii = cat te costa sa traiesti (este intr-o continua crestere)

Indicele preturilor de consum determina costul vietii

Venitul este in functie descrescatoare fata de pret

Elasticitatea = variatia cererii / variatia ofertei

Inflatia = cresterea preturilor

Deflatia = scaderea preturilor

Studiul comportamentului producatorului si a rezultatelor activitatii ec. a acestui agent

Producator = acel agent economic care are drept functie principala productia de bunuri si servicii comerciale si ale carei venituri provin din incasarile de bunuri si servicii pe piata.

Unitatea tip de analiza a componentei producatorului este firma

Firma = unitatea tehnico - economica care produce bunuri si servicii destinate pietei

In teoria productivitatii sunt utilizate cateva concepte:

conceptul de output → productie

conceptul de imput → resursele, factorii de productie

W. Leontieff este creatorul analizei imput → autput

Componentele productiei se teoretizeaza in Teoria productivitatii si a costurilor

Productivitatea urmareste maximizarea rezultatelor → obtinerea unui profit cat mai mare

Profit = incasari totale - cheltuieli de realizare a produselor

Comparatia dintre rezultat si cheltuieli se realizeaza prin folosirea indicatorului de productivitate

Raportul dintre productivitate si valoarea factorilor folositi

Factori de productivitate:

munca

capitalul

Pentru o analiza mai amanuntita se mai folosesc si alte metode de calculare a productivitatii: Productivitatea marginala = sporul de productie / sporul de consum al factorilor de productie.

Teoria productivitatii exprima in fond optiunea producatorului:

optiunea a ce si cat sa fie produs

optiunea ca factorii de productie si cantitatile necesare pentru productie

Substituirea factorilor → modificarea cantitatilor

Productivitatea trebuie sa rezolve 2 probleme de baza:

in situatia in care costul factorilor de productie este dat (se cunoaste) si cunoscandu-se si productivitatea diferitilor factori intrebarea este: Care sunt combinatiile posibile pentru a duce la maximizarea productiei si a rezultatului.

Cand se cunoaste volumul productiei atunci problema pe care si-o pune productivitatea este gasirea acelor combinatii posibile de factorii care sa duca la minimizarea costurilor.

Concluzia: productivitatea maxima se obtine atunci cand combinatia de norme elementare de munca cu norme elementare de capital degaja un profit maxim.

Orice productivitate poate actiona asupra nivelului productivitatii si nivelul costurilor.

Costuri = cheltuieli necesare pentru producerea unui bun sau serviciu

In orice firma se realizeaza: cheltuieli totale cu productia pe produs

Cresterea productivitatii micsorarea costurilor.

Un producator calculeaza:

Costurile fixe

Costurile variabile

Costul unui produs depinzand de organizarea si gestiunea intreprinderii constituite o preocupare permanenta a producatorului care in final va trebui sa compare pretul de vanzare a produsului cu pretul de cost.

Profit = incasari - cheltuieli (costuri)

. Legea cereri si a ofertei

Analiza functionarii economice la nivel microeconomic

Orice economie la nivel microeconomic functioneaza prin legaturile relatiilor care se stabilesc intre agentii economici.

Legaturile dintre agentii economici rep. si legatura dintre cele 4 sfere ale economiei:

Productia

Repartitia

Schimbul

Consumul

Efectele functioneaza prin sistemul pietelor

Piata = ansamblul operatilor comerciale respectiv ansamblul operatiilor de vanzare si cumparare; ansamblul relatiilor de schimb cu bunuri si servicii intr-o economie

Piata este constituita din doua componente:

Cerere

Oferta

Cererea = reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care cumparatorii vor sa le achizitioneze pentru un anumit pret

Cererea solvabila = cererea convenita de puterea de cumparare

Oferta = cantitatea de bunuri si servicii pe care producatorii vor sa le vanda la un anumit pret

Piata functioneaza prin confruntarea cererii cu oferta respectiv prin varietatile cantitatile cerute si oferite, variatiile constitutive ale cererii sau ale ofertei.

Variatiile sunt generate de oscilatiile de miscare ale preturilor; respectiv din cauza cresterii sau scaderii preturilor in functie de raportul cerere - oferta.

Cererea si oferta sunt strans legate intre ele astfel incat exista in teoria economica o regula

Cand pretul scade are loc:

o crestere a cererii

o scadere a ofertei

Cand pretul creste (se mareste):

micsorarea cererii

cresterea ofertei

In teoria economica raportul dintre variatiile cererii, ofertei si a oscilatilor pretului se exprima prin legea cererii si a ofertei (legea exprima evolutia si variatia cererii si ofertei in functie de pret).

Matematic se considera ca cererea este o functie inversa de pret.

Oferta este o functie crescatoare de pret (cu cat creste pretul cu atat creste oferta)

Bunuri Giffen = bunuri indispensabile existente strict necesare omului

Concluzie: Legea cereri si a ofertei corespunde reactiilor opuse ale ofertantilor si ale cumparatorilor cand preturile variaza pe piata astfel:

o scadere a preturilor → producatorii maresc cererea

→ vanzatorii micsoreaza oferta

cresterea preturilor → cumparatorii isi modeleaza micsorarea cereri

→ vanzatorii maresc oferta

. Piata, concurenta forme si structuri de piata

Variatiile cantitative ale ofertei si ale cererii in functie de miscarea preturilor sunt rezultatul concurentei

Concurenta = notiunea de concurenta are un sens curent si un sens economic

Curent = concurenta corespunde unei confruntari intre numerosi vanzatori si numerosi cumparatori ai aceluiasi produs

Economia = concurenta desemneaza o anumita structura de piata in care vanzatorii si cumparatorii sunt suficient de numerosi pentru ca nici unul dintre ei sa poata sa impuna un pret sau sa exercite o influenta asupra pretului

Pretul stabilit de concurenta este un pret de echilibru (pret acceptat de toti partenerii pietei vanzatori si cumparatori)

Pentru o piata concurentiala trebuie sa existe anumite conditii:

oferta si cererea sa fie elastice la pret

sa un existe o interventie pe piata in sensul ca se impune un anumit pret

Existenta unei piete perfect concurentiala este o sinteza teoretica

Concurenta se prezinta (se realizeaza in practica sub diverse forme exista anumite situatii de piata, diferite caracteristici:

piata curenta: livrarile de marfuri si platile se fac simultan

piata la termen: livrarile si platile sunt diferite in timp si evoluarile marfurilor se fac dupa o moneda forte

Pentru caracterizarea structurilor pietei si a tipurilor de concurentei exista cateva criterii:

atomicitatea: numarul foarte mare de vanzatori ca si un numar mare de cumparatori (nimeni nu poate influenta pretul)

libertatea de miscare pe piata sau accesul liber pe piata

omogenitatea produselor (produse identice din punct de vedere al unitatilor)

mobilitatea factorilor de productie: forta de munca, capitalul

sa existe o transparenta a operatiilor pe piata

Piete cu concurenta perfecta sunt acoperite cele 5 tipuri

Piete cu concurenta pura sunt acoperite primele 3 conditii

Piete cu concurenta imperfecta lipseste una din cele 5 tipuri

Clasificarea pietelor in functie de gradul concurentei → Tabelul Stackelberg

Monopol - Oligopol: doua tipuri de piete care se caracterizeaza prin concurenta imperfecta. Concurenta nu se duce prin pret ci prin diferentierea calitatilor sau a performantelor.

Incepand cu secolul XX economia sa caracterizat prin concurenta Monopolista (ascensiunea monopolurilor)

Concluzii

Indiferent de aceste tipuri de piata in functie de concurenta piata joaca un rol important, central, in functionarea economiei moderne

Dar aceste conditii ale functionarii economice de piata nu exclud unele actiuni de corectare si completare a pietei care justifica interventia statului

. Echilibrul microeconomic

Oscilatiile preturilor de pe piata au menirea sa duca la stabilirea echilibrului dintre cerere si oferta Echilibru cerere = oferta

Pentru ca o economie sa functioneze normal adica sa favorizeze reluarea ciclului activitatilor economice trebuie ca oferta sa se egalizeze cu cererea adica productia sa fie vanduta si cumparatorii sa cumpere ceea e au nevoie.

Aceste lucruri sunt posibile prin oscilarea preturilor

Echilibrul microeconomic = egalizarea cantitatii oferite cu cantitatea vanduta