Nevoile si resursele - bazele generale ale economiei

NEVOILE SI RESURSELE - BAZELE GENERALE ALE ECONOMIEI

Activitatea economica

Dincolo de argumentatia mai profund sau mai diluata demonstrata din punct de vedere biologic, religios si nu în ultimul rând filozofic, specia umana este practic singura capabila de munca constienta. Subliniem acest lucru deoarece s-a constatat prin ample programe de cercetare stiintifica ca si alte specii biologice “muncesc” dar, nu în mod constient.

Munca umana a condus de-a lungul timpului la constituirea societatii omenesti, teribil “conglomerat” al celei mai dotate specii biologice care traieste pe planeta noastra.

Societatea româneasca s-a constituit, a existat si exista datorita activitatii membrilor ei.

Activitatea umana presupune munca, care se prezinta ca un proces complex între om si natura prin care oamenii pornind de la scopurile si interesele lor îsi fauresc mijloacele necesare atingerii si realizarii acestora.

Oamenii actioneaza, se implica în activitatile practice din societate numai din dorinta satisfacerii unor nevoi.

Nevoile reflecta raporturile oamenilor cu mediul natural si cel social;

Interesele economice, ca reflectare a nevoilor pun în evidenta motivatia activitatii umane, ele apar ca nevoi umane întelese de oameni si care se manifesta în procesul cooperarii si confruntarii dintre acestea în vederea satisfacerii trebuintelor lor.

Activitatea economica: este o forma specifica a activitatii practice urmarind realizarea unor scopuri precise si anume, satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor. Ea reflecta efortul constient al oamenilor de a utiliza resursele economice, acele elemente si premise ale actiunii practice în vederea producerii, repartitiei, schimbului si consumului de bunuri si servicii corespunzator nevoilor si intereselor oamenilor.

Activitatea economica are sens respectiv finalitate, adica este îndreptata spre satisfacerea nevoilor umane – precum si a intereselor lor economice.

Activitatea economica prin sensul ei pune în evidenta atât latura obiectiva, cât si latura subiectiva a acesteia.

Aici se are în vedere faptul ca latura obiectiva reflecta relatia dintre existenta sociala (umana) si natura, iar latura subiectiva releva constientizarea activitatilor economice.

Interdependenta care s-a format între om-societate si natura are la baza faptul ca, oamenii actioneaza în mod constient asupra naturii si în acest fel îsi pot satisface nevoile si interesele.

Deci: în mod practic fara a produce – nu se poate exista.

Activitatea economica se defineste ca fiind:

o activitate creatoare, desfasurându-se pe baza cunoasterii naturii, legilor acesteia si,

se desfasoara de catre om cu ajutorul unor mijloace materiale determinate (instrumentele de munca).

Activitatea economica, de-a lungul timpului, a cunoscut un profund proces de diversificare si care a aparut ca necesara gruparea activitatilor economice, dupa specificul lor în activitati de productie, de repartitie, de schimb si de consum.

Ca atare: diviziunea sociala a muncii – este un proces obiectiv si permanent de desprindere, diferentiere si separare a diferitelor categorii de munca din ansamblul muncii sociale si fixarea acestora ca activitati specializate de sine statatoare[1].

Productie: consta în combinarea factorilor de productie în vederea obtinerii bunurilor economice si serviciilor necesare existentei umane.

Repartitia: include acele activitati economice prin care bunurile si serviciile create în productie sunt orientate spre destinatiile lor. Cuprinde si activitatile de distribuire si redistribuire a veniturilor fundamentale create de societate.

Schimbul: activitati prin care se asigura trecerea bunurilor si serviciilor din sfera productiei în sfera consumului. Cuprinde vânzare-cumparare; deplasarea în spatiu a bunurilor; depozitare; distribuire.

Consumul

activitatea economica de utilizare efectiva a bunurilor si serviciilor;

consumul poate fi functie de destinatie:

consum final – utilizarea de bunuri de consum personal si colectiv;

consum intermediar (productiv) – bunurile economice sunt utilizate în procesul de productie.

În aceste activitati se include secvential activitati complexe si diversificate cum sunt: cercetare stiintifica, asistenta tehnica, preluarea informatiei, prospectarea pietei, distributia bunurilor, servicii bancare si financiare, de credit si asigurari, publicitate, prospectiuni geologice, formarea si pregatirea cadrelor, protectia si refacerea mediului ambiant.

Toate acestea formeaza: economia societatii.

Privita prin reluarea lor continua aceste activitati reflecta procesul reproductia sociala.

Nevoile si resursele

Activitatea economica: este practic circumscrisa raportului nevoi-resurse.

N>R – aceasta inegalitate este determinata de urmatoarele cauze:

nevoile, desi au o determinare obiectiva, contin si o puternica încarcatura subiectiva. Subiectivismul satisfacerii nevoilor deriva din dorintele indivizilor care nu întotdeauna reusesc sa îsi coreleze acest deziderat sau conditiile materiale existente. Este unanim cunoscut faptul, desi fara putere de lege economica, ca nevoile devanseaza resursele. Consideram ca tocmai de aici deriva una dintre cele mai importante directii ale dezvoltarii economice, dar numai sub imperiul protectiei mediului înconjurator ca expresie a limitei resurselor si a dorintei de existenta îndelungata a speciei umane, ca atare a societatii pe ansamblu.

Resursele au un caracter limitat si s-au manifestat ca resurse rare. Acest caracter este relativ si nu absolut. Nita Dobrota – arata ca: “Raritatea relativa a resurselor este o caracteristica generala a economiei” si este determinata de mai multe cauze:

imposibilitatea atragerii în întregime, din punct de vedere economic si/sau tehnic în productie a resurselor cunoscute;

existenta unei limite, în fiecare etapa istorica, privind cunoasterea resurselor existente;

caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.

Deci: Resursele au un caracter de resurse rare (limitate), sunt disponibile numai în anumite cantitati, în timp ce nevoile umane tind a fi nelimitate. Rezulta de aici problema alegerii alternativelor de utilizare a resurselor.

Dilema alegerii, care comporta un pronuntat dramatism al existentei umane, deriva din faptul ca omul în mod treptat a constientizat nu numai diferenta dintre el si alte fiinte coabitante, ci si faptul ca în mod practic, el a devenit “stapânul” planetei si prin activitatile sale economice si-a creat acel confort capabil sa-i dea posibilitatea de a-si construi acea balanta rationala între nevoile (subiective si/sau obiective) si limitarea graduala a resurselor.

Ca atare alegerea: este un element cheie în toate aspectele si problemele economice ale societatii umane în toate timpurile.

Problema încercarii de egalizare dintre nevoi si resurse, conduce la construirea corelatiei care apare în mod necesar între productie si consum.

În acest sens, productia pune în evidenta gradul de atragere a resurselor, capacitatea societatii de a veni în întâmpinarea nevoilor manifestate.

În mod conex, între consum si productie se dezvolta multiple raporturi care se vor reflecta în planul concret al organizarii activitatii economice în cadrul corelatiei Cerere-oferta, lege fundamentala a oricarei activitati economice.

În mod sintetic, corelatiile care se formeaza între nevoi si resurse si în final între cerere si oferta se poate prezenta astfel.

N (nevoi)                     - R (resurse)

C_s (consum)                - P (productie)

C (cerere)                    - O (oferta)

Toate fenomenele economice sunt indisolubil legate de aceste corelatii si au ca mediu de desfasurare eforturile facute de oameni de a realiza acest echilibru necesar unei vieti economice, cât mai stabile.

Premiza economica fundamentala

Trebuie avut în vedere ca alegerea de bunuri si servicii îl costa pe om. Costul alegerii unui bun sau serviciu în defavoarea altora reprezinta valoarea alternativelor lasate la o parte. Acesta reprezinta costul de oportunitate.

Asadar: Costul de oportunitate reprezinta ceea ce se pierde pentru individ, pentru agentul economic, pentru societate, în urma alegerii facute. El este costul alegerii, un concept relativ exprimat în termeni reali.

Ca premisa fundamentala, economia se bazeaza pe faptul ca s-a facut alegerea cea mai buna.

În procesul decizional se va pune pe prim plan cel putin la nivel de intentie rationalitatea. Din perspectiva alegerii putem afirma ca aceasta înseamna capacitatea oamenilor de a-si stabili obiectivele si de a actiona într-o astfel de maniera încât sa îndeplineasca aceste obiective în conditii de eficienta maxima (chiar si atunci când avem de a face cu o puternica conotatie subiectiva).

Deci: Resurse rare (caracter limitat) + Alegere ce implica costuri + Rationalitate = premiza economica fundamentala.

În toate deciziile economice, oamenii se opresc la acele alterative prin care cred si spera sa obtina câstigul net maxim.

Aceasta constatare defineste, cu alte cuvinte problema economica generala.

Curba posibilitatilor de productie

Anterior am vorbit de costul de oportunitate pe care l-am definit ca fiind expresia valorica a renuntarii la celelalte alternative, atunci când alegerea s-a încheiat.

Spre exemplu, pentru o firma, rezultatul final al alegerii, poate si este privit ca o pierdere realizata pe calea renuntarii la celelalte alternative posibile.

Pentru a întelege intimitatea acestor procese, care comporta o anumita lejeritate de gândire, specialistii au apelat la un instrument care poarta denumirea de “curba posibilitatilor de gândire” sau dupa alti autori “frontiera posibilitatilor de productie”.

Asadar: Indiferent de denumire, aceasta “curba” sau “frontiera” arata relatiile care se stabilesc între:

resursele limitate;

optiuni care apar în procesul de alegere;

costul de oportunitate.

Ca atare: Curba posibilitatilor de productie evidentiaza prin metoda grafica, combinatiile posibil de realizat în procesul de producere a doua bunuri de catre un operator economic (individ, grup de indivizi, firma sau chiar tara) într-un interval de timp, prin utilizarea integrala si cu un grad ridicat de eficienta a tuturor resurselor disponibile (si atrase).

În literatura de specialitate se utilizeaza, pentru întelegerea pe fond a “jocului” celor trei componente ale procesului decizional arondat alegerii supuse impactului creat de limitarea resurselor (optiuni, cost de oportunitate), doua tipuri de curbe, dupa cum urmeaza:

a) Curba liniara: exprima efortul de alegere al “operatorului economic” (de la individ la nivel social) în a administra o singura resursa în satisfacerea a cel putin doua necesitati. De regula exemplele care se dau nu sunt legate de resursa limitata, timpul.

Atunci când vorbim despre timp, având în vedere ca omul este o fiinta rationala care si-a inventat din motive practice si spirituale propriul “instrument de tortura” (ceasul si calendarul, precum si derivatele acestora cum ar fi “regula celor trei 8”), putem remarca ca dilema care apare consta în ce timp pierd economic vorbind, daca se efectueaza una sau alta din alternativele de activitate.

Timp destinat studiului

Timp destinat activitatilor

Dupa Prof.Dr. Viorel Cornescu, în Economie politica, editie revazuta si adaugita. Casa de editura si presa “Sansa” – S.R.L.,Bucuresti, 1995.

Din graficul prezentat mai sus putem constata ca, în conditiile în care o unitate timp este “dislocata” (alocata) de pe dreapta uneia sau alteia din grupul de activitati afisate, aceasta va fi în detrimentul celeilalte.

În aceste conditii problema care intereseaza si anume costul de oportunitate va pune în evidenta ceea ce se pierde ca urmare a alegerii facute. În cazul prezentat – activitatea realizata, îndeplinita “poarta” în sine valoarea activitatilor nerealizate ca urmare a alegerii facute si devenita realitate. Interesant nu?

Curba concava: exprima efortul de alegere al agentului economic în situatia în care se pune problema utilizarii resurselor disponibile pentru cel putin doua mari destinatii bunurile A si bunurile B.

Dupa A.E. Dellingham, M.T. Skaggs, I.L. Carlon, Economics, individual Choice and its Consequences, Allyn and Bacon, 1992, p.8-14, în Economie politica, editie revazuta si adaugita, Casa de editura si presa “SANSA” – S.R.L., Bucuresti, 1995.

În acest caz observam ca:

Curba CD, reprezinta curba posibilitatilor de productie, care pune în evidenta toate combinatiile posibile pentru cele doua destinatii (bunuri A si bunuri B) atunci când toate resursele existente sunt complet utilizate;

Combinatiile posibile se afla pe curba CD sau sub aceasta – ca atare, aceasta curba se mai numeste si frontiera posibilitatilor de productie;

Atunci când se doreste cresterea productiei de bunuri B, atunci va creste si costul de oportunitate, pentru fiecare cantitate suplimentara din bunurile A;

Atunci când se va atinge punctul D de pe orizontala putine dintre bunurile B aditionale se vor produce cu resursele transferate de la producerea bunurilor A.

Tendinta de crestere a costului de oportunitate, atunci când se produc cantitati suplimentare dintr-un bun cu utilizarea unui anumit stoc resurse existent, în detrimentul altui bun,comporta un caracter logic care s-a concretizat în “legea cresterii costului de oportunitate”.

Atunci când aceasta demonstratie ia în considerare orizonturi de timp medii si lungi (având în vedere cresterea, diversificarea si ameliorarea resurselor), curba posibilitatilor de productie are un comportament expansionist.

Deplasarea (spre dreapta) a curbei posibilitatilor de productie are loc sub influenta urmatoarelor actiuni:

atunci când stocul de resurse creste;

atunci când se opereaza cu tehnologii noi sau modernizate, care au ca efect reducerea consumului de resurse pe unitatea de produs fara ca acesta sa piarda din valoarea de utilizare (de satisfacere corecta a nevoilor consumatorilor);

cresterea specializarii de fond a productiei si dezvoltarea globala a relatiilor comerciale prin acordarea de libertati de acces.

*