Dimensiunea ecologica a cresterii si dezvoltarii economice

Dimensiunea ecologica a cresterii si dezvoltarii economice

"Ca orice abstractie stiintifica, conceptul de crestere economica simplifica procesul real al dinamiciii macroeconomice. Procesul este redus doar la aspectele lui economice si cantitative. Daca istoria cresterii economice este redusa la o piata ce rationalizeaza intreaga economie, pe care intervin exclusiv cererea, costurile ofertei si preturile ce rezulta dintr-un acord reciproc, pe cere, deci, nu intervine nici un factor exterior, atunci inseamna ca avem de a face cu o creatie mentala mult prea simplificata. E mult prea facil (si nerealist) ca o forma de schimb sa fie botezata economica si alta sociala. De fapt, toate formele sunt economice, toate sunt sociale." (F. Braudel)

Aprecierea privind caracterul mult prea simplist si simplificator al conceptului de crestere economica apare evidenta daca se ia in consideratie independentele economice- mediu natural. Este unanim acceptata conceptia conform careia mediul natural influenteaza dinamica economica, iar cresterea economica, la randul ei, afecteaza natura cu toate componentele ei.

Desfasurandu-se in conditiile unor resurse limitate si in mare masura neregenerabile si nerecuperabile, procesul cresterii economice nu este un set continuu se fluxuri circulare, ai carui poli sunt productia si consumul personal final.Aceasta insemna ca, pe de o parte, dezvoltare economica este dependenta de mediul matural, de calitatea lui. Pe de alta parte, orice activitate economica provoaca degradari in natura si economie, intre om si mediul sau natural. Acest raport bilateral intre activitatea economica si mediul natural este pus in evidenta prin notiunile de entropie, entropic, antientropic.

Daca energia dintro anumita resursa ar putea fi folosita la infinit, nu ar mai exista raritate economica, deci nici economie nu ar mai fi.

Energia libera este energia utilizata pentru obtinerea unui anumit bun economic. In urma degradarii ei, a degradarii acesteia in deseuri, energia libera devine indisponibila (la nivelul tehnicii si stiintei din epoca), adica se transforma in energie legata.

Entropia joasa are o stuctura ordonata si este (poate fi) folosita in procesele economic. Entropia inalta reprezinta o structura de energie totala sau majoritar legata, avand caracter dezordonat, indisponibil. In univers, inclusiv in procesele economice, are loc o degradare calitativa continua, generala si ireversibila a energiei libere in energie lagata, de transformare a ordinii in dezordine.

Stiind ca procesele economice au, prin insusi continutul lor, caracter entropic, oamenii trebuie sa actioneze in concordanta cu legile naturii, sa dea activitatilor lor un caracter antiantropic .Deci, in natura se produc procese entropice, ca si procesele antientropice. De asemenea, oamenii, prin actiunile lor, indeosebi prin cele economice, provoaca accelerarea unor procese entropice naturale, ei putand insa actiona si in sensul accelerarii proceselor antientropice.

Procesele social- economice negative si pozitive pe Terra sunt luate in considerare de catre oameni in doua feluri:

1. gasirea si folosirea de noi tipuri de energie, gospodarirea cu grija a celor existente, pastrarea patrimoniului energetic al Terrrei;
2. evitarea oricarui fenomen de poluare a mediului natural, de degradare a factorilor de mediu.

De aceea, una dintre cele mai importante optiuni contemporane este selectarea cu responsabilitate- pentru specia umana si pentru viitorul ei- a tipului de crestere economica, de dezvoltare economica.

In context, este necesar ca agentii economici (fiecare in felul lui) sa organizeze si sa conduca procesele economice in asa fel incat ei sa obtina sau sa mentina entropia libera in locul celei legate, entropia organizata (ordonata) in locul celei dezorganizate (dezordonate). Aceste aspecte sunt sintetizate prin termenul de crestere economica antientropica (de pilda, prin ceea ce specialistii numesc agricultura antientropica).

Ca urmare, intensitatea cresterii economice depinde de doua mari procese complementare si contradictorii:

unul entropic, prin care potentialul natural este in curs de degradare

unul antientropic, creativ- informational, prin care se deschid noi posibilitati de a descoperii si de a valorifica resursele, de a folosi noi modalitati de economisire.

Stringenta gasirii si aplicarii unui astfel de tip de dezvoltare decurge din manifestarea tot mai puternica a unei crize ecologice (ambientale).

Criza ambientala este un conflict intre societate si mediul natural: doua sisteme cu reguli si ritmuri proprii de evolutie.

Amploarea crizei ambientale poate fi concretizata prin multiple procese, cum sunt: desertificarea unor ample suprefete ale Terrei; emisiile de CO in atmosfera si "efectul de sera", la care unii contemporani asista; sporirea emisiilor de bioxid de sulf, prin ploi acide; disparitia a numeroase specii de plante si de animale (fara sa apara altele in loc); reducerea stratului protector de ozon din emisfera nordica si pericolul topirii calotei de gheata din Oceanul Inchetat de Nord.

Unele din efectele aratate sunt datorate caracterului entropic, inevitabil, al proceselor naturale si economice; altele decurg din proasta gesionare a resurselor naturale, din exploatarea pradalnica a naturii, fara a I se restitui, intr-o alta forma, bogatia preluata de la aceasta.

Pe baza acestor precizari, se poate spune ca ecosistemul este cadrul de desfasurare a cresterii economice, si nu invers.

Ecosistemul este definit ca unitate intre biocenoza si biotop [2] care exprima relatiile indisolubile dintre organismele vii si factorii abiotici; el rezida in interactiunea dintre comunitatea biotica si nivelul fizic (atmosfera, lumina solara, litosfera si hidrosfera)

Relatia dintre cresterea economica (dezvolate social economica) si mediul natural a fost inteleasa si tratata in moduri diferite. Acestea din urma s-au conturat in conceptiile geoconcentrica, biocentrica si antropocentrica.

Conceptia geocentrica considera ca polpulatia Terrei, protectia factorilor de mediu este un scop principal, pamantul urmand a fi aparat fara rezerve. Intr-o asemenea conceptie, omul este doar unul din elementele ce se cer a fi conservate, pentru ca "natura sa ramana neatinsa in puritatea sa". "Conservationismul exegerat aparut in baza acestei optici (natura- om) a condus- asa cum remarca Luis Echeveria Alvarez- la ideea cresterii zero".

Conceptia biocentrica aseaza in centrul preocuparilor ecologice organismele vii, indeosebi formele de viata nonumane, deoarece- spun unii specialisti- acestea nu se pot rezerva singure, asa cum o face omul. In viata speciilor, omul ar trebui sa intervina doar pentru conservarea acestora. Dar, in conditiile in care existenta umana se asigura numai prin folosirea rationala a naturii, milioanele de oameni care sunt subnutriti (unii chiar infometati) cu greu pot fi convinsi, de pilda, sa nu se atinga de pestele Oceanului Planetar decat in anumite limite.

Conceptia antropocentrica are ca punct de sprijin ideea ca totul trebuie subsumat trebuintelor crescande si tot mai diversificate ale oamenilor. In fata acestui obiectiv, nimic nu mai conteaza. A te posta de partea dreprului absolut al omului in raport cu natura este insa o mare greseala. In schimb, s-a spus si se repeta in cele mai diverse ocazii si de oameni de toate orientarile: "Nu se mai poate accepta distrugerea naturii, ca un sacrificiu pe altarul cresterii economice".

Retinand elementele rationale din toate aceste conceptii, din lucrarile fundamentale privitoare la relatia om- mediu- cresterea economica, se poate formula o conceptie sintetizatoare sub forma imperativului reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi. Aceasta ar insemna respectul fata de legile naturii in activitatea economica, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei, pentru progresul social (in om si pentru om).

In spiritul celor aratate mai sus, protectia mediului natural reprezinta protectia societatii si a dezvoltarii ei, iar protectia omului inseamna protejarea tuturor factorilor de mediu. Pentru ca asemenea principii sa fie transpuse in viata, este necesar ca problemele relatiilor omului cu mediul natural sa fie studiate si intelese in toata complexitatea lor. Apoi ele trebuie in norme juridice adecvate (pozitive). Dar, mai ales, sa se gaseasca parghiile economice de interventie in directia rezolvarii lor, la nivelul cunoasterii umane si al exigentelor principiilor generale si universale.

Recunoasterea dependentei cresterii economice, a dezvoltarii sociale de resursele naturale si de calitatea lor s-a lasat mult timp asteptata. Intarzierea respectiva are mai multe cauze, printre care cele mai importante ar fi:

a)        persistenta unei ideii mecaniciste, prin care se atribuie unor factori cantitativi cu actiune imediata rolul exclusiv si determinant in cresterea productiei materiale;

b)       carecterul mai lent si mai greu perceptabil (aparent, mai putin periculos) al producerii dezechilibrului ecologic, comparativ cu celelalte probleme globale ale omenirii (inarmarea, decalajele, foametea, criza alimentara etc);

c)        existenta unei contradictii reale dezvoltarea sociala- naturala, mult timp acestea fiind concepute ca doua universuri diamentral opuse.