MODELE DE ECONOMIE INTERNATIONALA

MODELE DE ECONOMIE INTERNATIONALA

1.Modele de economie internationala

Nu putem aborda problematica globalizarii, fara sa avem o reprezentare relativ clara si riguroasa asupra felului in care ar arata o economie globalizata, si a felului in care aceasta constituie o noua faza an dezvoltarea economiei internationale si un mediu total diferit pentru actorii economici nationali. Globalizarea in acceptiunea ei radicala ar trebui sa insemne dezvoltarea unei noi structuri economice, si nu doar o schimbare conjuncturala directionata spre intensificarea comertului si a investitiilor internationale, in cadrul unor relatii economice deja existente. O forma extrema a acestui tip ideal ne permite sa diferentiem intre diversele stadii ale internationalizarii, sa eliminam anumite ipoteze si sa evitam confuziile dintre diverse pozitii. Existenta unui astfel de model ne permite sa-l raportam la dovezile concrete ale tendintelor internationale, oferindu-ne astfel posibilitatea de a determina , mai mult sau mai putin sigur, daca fenomenul dezvoltarii unor noi sisteme economice supranationale are loc cu adevarat. Pentru aceasta am dezvoltat doua modele ideale de economie internationala, total opuse, unul descriind o economie globalizata in intregime, celalalt o economie internationala deschisa, fundamental caracterizata de schimbul dintre economii nationale relativ distincte, in care multe rezultate, precum performanta competitionala a firmelor sau a sectoarelor de activitate, sunt in mare masura determinate de procesele existente la nivel national. Aceste modele ideale sunt valoroase atata timp cat ne ofera posibilitatea de-a face lumina asupra problemei din punt de vedere conceptual, mai precis in sublinierea diferentei dintre o noua economie globala si simplele extinderi si intensificari ale relatiilor economice internationale. Prea des se intampla ca dovezi care sustin ultima teorie sa fie folosite in argumentarea celei dintai. Cu cateva exceptii remarcabile, cei mai entuziasti sustinatori ai globalizarii nu au reusit sa sesizeze aceasta diferenta, sau sa aduca un argument decisiv in favoarea unei schimbari structurale in directia unei economii globale. Cresterea importantei comertului exterior si a fluxurilor internationale de capital nu constituie per se dovada unui nou fenomen distinct, numit "globalizare". Dupa cum vom vedea in capitolul doi ele sunt trasaturi ale economiei internationale dinainte de 1914.

1.1 Economia internationala

Vom incepe prin a dezvolta o versiune simpla si extrema a acestui model. Intelegem prin economie internationala acea economie in care actorii principali sunt economiile nationale. Comertul si investitiile contribuie la intensificarea relatiilor dintre economiile nationale distincte. Un astfel de proces implica integrarea din ce in ce mai mare a unui numar crescand de natiuni si actori economici in relatiile internationale de piata. Ca urmare relatiile comerciale tind sa imbrace forma specializarilor nationale si a diviziunii internationale a muncii. Astfel importanta comrtului este inlocuita progresiv cu cercetarea relatiilor in domeniul investitiilor dintre natiuni, care actioneaza din ce an ce mai evident in calitate de principiu organizator al sistemului. Totusi, forma de interdependenta dintre natiuni ramane una strategica. Mai exact, ea presupune continuarea demarcatiei relative dintre cadrul intern si international al implementarii de politici si al managenentului afacerilor economice si, in plussepararea relativa a efectelor economice. Putem compara aceste interactiuni cu cele ale unei bile de biliard; evenimentele internationale nu patrund si nu se infiltreaza direct si neaparat in economia interna, ci se refracteaza prin politicile si procesele nationale. Domeniile politicilor interne si internationale fie raman relativ separate ca niveluri de guvernare distincte, fie functioneaza in mod automat. In ultimul caz, ajustarile nu fac obiectul unor politici publice ale autoritatilor, ci sunt rezultatul fortelor "dezorganizate" si "spontane" ale pietii.

Probabil cazul clasic al unui astfel de mecanism de reglaj "automat" ramane Etalonul Aur, care a functionat cel mai mult in cadrul sistemului Pax Britannica, incepand cu mijlocul secolului 19 pana in 1914. am marcat cuvantul automat cu ghilimelele pentru a semnala faptul ca nu este decat o caricatura populara. Sistemul efectiv de reglaj al pietei de datora in buna masura politicii de interventii interne directe (vezi capitolul 2). Flexibilitatea salariilor si a preturilor impuse de sistemul Etalon Aur (valoarea internationala a monedelor nu putea fi modificata, de vreme ce acestea erau evaluate in aur) a trebuit sa fie implementata de guverne prin politici de reducere a cheltuielilor interne in vederea influientarii contului curent si prin politici ale ratei dobanzii pentru a influienta contul de capital.

Marea Britanie si-a insusit rolul de hegemon plitic si economic si de garant al acestui sistem. Dar e important sa recunoastem ca sistemul Etalon Aur si Pax Britannica a reprezentat numai o structura a economiei internationale din cele cateva existente in acest secol. Aceste structuri depindeau in mare masura de conjuncturile socio-politice. Astfel, Primul Razboi Mondial a naruit hegemonia britanica, accelerand un proces care ar fi avut loc mult mai incet, numai ca urmare a declinului industriei britanice. Acest lucru s-a intamplat intr-o perioada a protectionismului si a competitiei nationale autarhice in anii '30, urmata de instaurarea hegemoniei Americii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si de redeschiderea economiei internationale prin sistemul Bretton Woods. Acest lucru ne demonstreaza pericolul produs de afirmarea ca actualele schimbari majore an economia internationala nu au precedent si ca sunt inevitabile sau ireversibile. Perioada de viata a unui sistem predominant de realatii economice internationale in acest secol nu a depasit 30-40 de ani. Avand in vedere insa faptul ca cele mai multe monede europene nu au devenit convertibile total pana la sfarsitul anilor '50, sistemul Brettom Woods dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial nu a durat mai mult de 14 ani. Atari sisteme s-au transformat datorita schimbarilor majore in balanta puterilor politico-economice si conjunctiilor care au determinat aceste miscari au fost conflictele la scara mare dintre marile puteri. In acest sens structura si distributia puterii in economia internationala se datoreaza celor mai importante state-natiune.

Perioada acestui sistem economic inter-national raspandit in toata lumea se mai caracterizeaza si prin aparitia si maturizarea corporatiilor multinationale, prin transformarea marilor companii negustoresti de alta data. Din punctul nostru de vedere, cel nai important aspect al acestor companii multinationale ramane totusi acela de a-si pastra o baza nationala puternica; sa ramana subiectul reglementarilor nationale ale tarii de origine sa fie efectiv conduse de aceasta tara.

Mesajul descrierii acestui model ideal de institutii ale perioadei belle epoque nu se vrea a fi o analogie istorica; pentru ca un sistem economic international simplu si automat precum cel dinainte de 1914 nu se mai poate reproduce acum. Economia internationala actuala este destul de deschisa, dar difera in mod real de cea predominanta inainte de Primul Razboi Mondial: comertul liber este mult mai extins si mai institutionalizat datorita existentei OMC, investitiile straine difera in modalitati si in destinati - desi cresterea mobilitatii capitalului a devenit din nou posibila - , scara fluxurilor financiare pe termen scurt este mai mare, sistemul monetar international este destul de diferit si libertatea migratiei fortei de munca este drastic redusa. Totusi, sistemul de dinainte de 1914 era cu adevarat iternational, legat prin comunicatii eficiente de lunga distanta si mijloace de transport industrializate.

Revolutia tehnologica a comunicatiilor si a informatiei de la sfarsitul secolului XX a dezvoltat mai departe un sistem comercial care ar fi putut stabili preturile mondiale zi de zi: nu a facut-o. In a doua jumatatea a secolului 19 cablurile telegrafice intercontinentale subacvatice au contribuit la integrarea pietelor mondiale ( Standage 1988). Sistemele moderne au crescut fantastic volumul si complexitatea tranzactiilor, dar avem un mediu infomational capabil sa sustina un sistem comercial international autentic de mai bine de un secol. Diferenta dintre un sistem comercial in care bunurile si informatia circula cu vaporul cu panze si altul in care se misca cu vapoarele cu aburi sau cu electricitate este calitativa. Dacp teoreticienii globalizarii sustin ca avem o economie in care fiecare coltisor al lumii este conectat la piete strans legate de informatii parvenite in timp real, atunci acest proces a inceput inca din 1870, nu din 1970.

1.2 Economia globalizata

Intelegem prin economie globalizata un model ideal diferit de economia inter-nationala, care poate fi dezvoltat in opozitie cu aceasta. Intr-un astfel de sistem global, economiile nationale diferite sunt subsumate si rearticulate in sistem prin proceselesi tranzactiile internationale. Din contra, in aconomia internationala procesele care sunt determinate la nivelul economiilor nationale sunt inca predominante, iar procesele internationale sunt rezultatele performantelor diferite si distincte ale economiilor nationale. Eonomia inter-nationala este un agragat al functiilor nationale. Astfel, intr-un asemenea model de economie, in timp ce creste numarul si diversitatea relatiilor economice internationale (pietele financiare si comertul cu produse prelucrate de exemlu), acestea tind sa devina oportunititi sau constrangeri pentru actorii economice nationali si reglementarile lor publice.

Economia globala confera acestor interactiuni de tip national alta forta. Sistemul economic international devine autonom si dezimplicat social, in vreme ce pietele si productia devin cu adevarat autonome. Politicile interne ale corporatiilor private si cele ale autoritatilor publice tin cont acum in mod obisnuit de elementele internationale predominante, determinante in sfera lor de actiune. In timp ce aceasta interdependenta sistemica se dezvolta,internationalul se infiltreaza si transforma nivelul national. Problema pe care acest model de econimie globalizata o ridica autoritatilor publice ale diferitelor state este felul in care s-ar putea construi politici care sa coordoneze si sa integreze eforturile lor de reglementare, astfel incat acestea si faci fata sistematicei interdependenta dintre actorii economici.

Prima consecinta majora a unei economii globalizate ar fi deci dificultatea fundamentala a guvernarii ei. Extrase din contextul social , pietele globale ar fi greu de reglementat,chiar si presupunand cooperarea efectiva a agentiilor regulatori si suprapunerea intereselor lor. Principala dificultate consta in construirea unor modele integrate eficiente de politici publice nationale si internationale care sa faca fata fortelor depiata globale. Interdependenta economica sistemica dintre piete si tari nu va contribui in nici un caz atat de sigur la o integrare armonioasa care ar permite consumatorilor sa beneficieze de niste mecanisme de piata cu adevarat independente, distributiv eficiente. Din contra, mai mult ca sigur populatile sau chiar statele sau regiunile dezvoltate, incununate de succes, ar trebui sa se lase in voia fortelor de piata autonome si incontrolabile (deoarece sunt globale). Interdependenta ar provoca atunci des-integrare, adica competitie si conflict intre agentiile de reglementare la diferite niveluri. Un astfel de conflict ar slabi mai departe eficienta guvernarii publice ca nivel global. Entuziastii sustinatori ai eficientei pietelor libere si ai superioritatii controlului corporativ fata de cel al agentiilor publice ar percepe acest model ca fiind acela al unei ordini mondiale rationale, eliberate de lanturile invecgite si ineficiente ale interventiilor nationale publice. Altii, mai putin sangvini, dar convinsi de existenta globalizarii, precum Cerny (1998), il percep ca pe un sistem mondial in care nici un fel de reasigurare publica generala sau sustinuta impotriva costurilor impuse amplasamentelor de catre rezultatele nefavorabile ale competitiei economice, sau de catre insuccesele pietei, nu este posibila.

Chiar daca ne-ar fi imposibil si acceptam in intregime existenta procesului de globalizare, acest model ideal ne poate ajuta sa accentuam anumite aspecte ale importantei unei integrari economice mai mari in randul principalelor blocuri comerciale regionale. Atat Uniunea Europeana (UE), cat si Zona Nord Americana de Comert Liber (ZNACL) se vor integra curand in pietele continentale. Deja in cazul Uniunii Europene este evident ca au aparut probleme fundamentale in integrarea si cordonarea politicilor de reglementare dintre diferitele autoritati publice ale Uniunii, la nivel national si regional.

De asemenea, este clar ca acest model ideal scoate in evidenta problema slabiciunii guvernarii publice a principalelor corporatii. Chiar daca astfel de companii ar fi cu adevarat globale, nu ar putea sa opereze pe toate pietele cu aceeasi eficient si, la fel ca si guvernele, nu ar avea capacitatea de aoferi garantii in cazul unor crize neasteptate, bazandu-se numai pe propriile lor resurse. Guvernele nu vor mai putea acorda asistenta, asa cum au facut-o pentru "campionii nationali". Prin urmare, firmele vor cauta sa disipeze riscurile si oportunitatile prin investitii corporative , parteneriate, societati mixte etc. Chiar si in economia internationalizata actuala, se poate sesiza aparitia unor astfel de procese.

A doua consecinta majora a notiunii de economie interbationala globalizata ar fi transformarea companiilor multinationale (CMN) in companii transnationale (CTN), acestea detinand rolul de actori principali in economia mondiala^*. Companiile transnationale vor avea un autentic capital delocalizat, fara o identificare nationla specifica cu un management internationalizat, cel putin potential dispuse de a se stabili oriunde in lume pentru a obtine cele mai sigure sau mai mari profituri. In sectorul financiar, acest lucru s-ar putea obtine extrem de rapid, iar intr-o economie cu adevarat globalizata ar fi in intregime consecinta fortelor pietei, fara a depine de politicile monetare nationale. Companiile producatoare principale vor alimenta, produce si comercializa la nivel global, in functie de oportunitatile pietei. Compania nu se va mai baza pe o singura locatie nationala importanta (ca in cazul companiilor multinationale), ci va deservi pietele globale prin intermediul operatiunilor globale. Spre deosebire de companiile multinationale, companiile transnationale nu vor mai putea fi controlate sau chiar constranse de politicile anumitor state nationale. Mai degraba se vor supune numai standardelor de reglementare internationale, impuse si stabilite de comun acord. Guvernele nationale nu ar mai putea sa adopte nici un fel de reglementare efectiva contrara acestor standarde, in detrimentul companiilor transnationale care ar functiona in cadrul granitelor lor. Companiile transnationale ar fi manifestarea principala a unei economii globalizate autentice.

De pilda Julius (1990) si Ohmae (1990,1993) considera amandoi aceasta tendinta spre dominatie a companiilor transnationale ca fiind bine inradacinate. Ohmae afirma ca aceste corporatii apartide au devenit acum motoarele principale ale unei economi interconectate, concentrate in America de Nord, Europa si Japonia. El sustine ca politicile de interventie industriala si macroeconomica a guvernelor nationale nu fac decat sa distorsioneze si sa impiedice procesul rational de repartizare a resurselor rezultat al deciziilor corporatiilor si al preferintelor consumatorilor la o scara globala. La fel ca Akio Morita de la Sony, Ohmae afirma ca asemenea corporatii vor cauta sa realizeze strategii de "localizare globala" ca raspuns la scara mondiala a pietelor regionale specidice, localizandu-se astfel incat sa raspunda efectiv diverselor cereri ale diferitelor grupuri de consumatori, situate in regiuni diferite. Ipoteza ar fi ca acese companii transnationale se vor bizui in primul rand pe investitiile straine directe si pe productia localizata care sa raspunda in intregime acestor cereri specifice ale pietii. O atare prezumtie e contrara strategiei situarii nucleului de productie cu specializare flexibila, in sediul principal al companiei strategie in care constructia ansamblului de filiale ar fi impusa de politicile publice nationale. Aceasta din urma e compatibila cu companiile inregimentate national. Probele adunate de la corporatiile japoneze care sunt cei mai eficienti operatori pe pietele mondiale favorizeaza opinia ca aceasta ultima strategie ar fi predominanta . Se pare ca in Japonia companile au evitat sa-si localizeze miezul activitatilor precum cercetarea-dezvoltarea, sau partile procesului de productie in strainatate cu valoare adaugata mare. Astfel, mai degraba companiile nationale cu o sfera internationala a activitatii par aconstitui modelul actual si previzibil in viitor decat adevaratele companii transnationale. Desigur aceste compani multinationale, desi sunt la baza nationale, sunt orientate international. Pietele externe le influenteaza strategiile interne iar concurenta straina, procesele de productie. Desi companiile multinationale continua sa comercializeze substantial in cadrul propriilor economii nationale, ponderea semnificativa a exporturilor le influenteaza actiunile. Oricum, problema care se pune este ca acest lucru nu e o noutate; multe companii in lunga perioada de boom economic de dupa 1945 au fost de asemenea influentate in acest mod si au avut succes numai atata timp cat au respectat standardele competitiei internationale.

A treia consecinta a globalizarii ar fi continuarea declinului influentei politice si al puterii de negociere economica a fortei de munca organizate. Pietele globalizate si companiile transnationale tind sa se reflecte antr-o piata mondiala deschisa a muncii. Astfel, companiile care necesita o mana de lucru foarte calificata si poductiva vor continua sa se stabileasca in tarile avansate, cu toate avantajele lor, decat sa caute regiuni unde salariile sunt mici, tendinta de crestere a mobilitatii globale a capitalului si relativa stabilitate nationala a fortei de munca vor favoriza acele tari avansate ce cea mai maleabila forta de munca si cu cele mai mici costuri sociale raportate la beneficiile competentei si motivatiei muncii. Strategiile "social democrate" de imbunatatire a conditiilor de munca vor fi, prin urmare, viabile numai daca vor asigura avantajul competitiv al fortei de muncp, fara a contrange prorogativele managementului , si cu niveluri fiscale nu mai mari decat media statelor avansate. Asemenea strategii ar reprezenta fara indoiala o cerinta exagerata, iar tendinta globalizarii ar fi de favoriza managementul in detrimentul chiar al fortei de munca mult mai puternic organizate, politicile publice inclinand in favoare primelor. Acesta ar fi cu adevaat "capitalismul dezorganizat" a lui Lash si Urry(1987), sau ar putea fi privit ca un pariu pe strategiile moderate si defensive unde forta de munca organizata ramane puternica pe plan local (Scharpf 1991,1997).

O ultima si inevitabila consecinta a globalizarii este cresterea multipolaritatii fundamentale in sistemul politic international. In cele din urma, puterea nationalahegemonica nu va mai fi capabila sa-si impuna propriile obiective reglementative distincte nici in propriile sale teritorii, nici an alta parte, iar agentii mai neinsemnate (publice sau private) se vor bucura astfel de puteri sporite de negare si de evitare a oricarui aspirant "hegemon". O serie de organizatii de la agentiile non profit internationale pana la companiile transnationale vor dobandi mai multa putere in detrimentul guvernelor nationale si folosindu-se de pietele globale si de media ar putea apela si obtine legitimitatea de la consumatori / cetateni de-a lungul granitelor nationale. In acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor nationale vor scadea, chiar daca majoritatea cetatenilor lor, mai ales in tarile avansate, vor ramane atasata national. Intr-o astfel de lume, puterea nationala militara ar fi mai putin eficienta. Nu va mai fi folosita pentru a realiza obiective economice deoarece controlul statal "nationl" al economiei va disparea in mare masura. Utilizarea fortei militare se va axa din ce in ce mai mult pe probleme non economice, precum nationalitatea si religia. O intrega varietate de puteri mult mai specifice de sanctiune si veto in sfera economica a diferitelor tipuri de organizatii (atat publice cat si private) vor incepe sa concureze cu statele nationale, schimband astfel natura politicii internationale. O data cu despartirea economicului de national, economia internationala va deveni mai "industriala" si mai putin "militara" decat acum. Razboiul va deveni din ce in ce mai specializa; oriunde interesele economice puternice globale ar fi amenintate, partile in conflict ar fi subiectul unor sanctiuni economice devastatoare.