PIATA SERVICIILOR

PIATA SERVICIILOR

Piata serviciilor este formata din doua laturi corelative: cererea si oferta, Ea reprezinta sfera economica in care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar productia sub forma ofertei si din confruntarea acestora se finalizeaza tranzactii prin intermediul actelor de vanzare - cumparare. Astfel, piata este locul abstract unde se intalnesc agentii economici; ea asigura compatibilitatea actiunilor lor si le da informatiile necesare definirii proiectelor lor.

1 Caracteristicile pietei serviciilor

Conceptual nu exista deosebiri intre piata bunurilor si cea a serviciilor ca si in cazul pietei bunurilor si in cazul pietei serviciilor exista piata potentiala ti piata reala (efectiva), piata interna si piata internationala (mondiala), piata producatorilor (vanzatorilor) si piata consumatorilor (cumparatorilor), piata noua, de testare, etc.

Piata serviciilor nu include in totalitate sfera serviciilor, existand si servicii non-marfa sau non - market . Acestea sunt reprezentate, pe de o parte, de serviciile publice sau private care nu se comercializeaza, iar pe de alta parte de serviciile "gratuite", pe care si le fac oamenii lor insisi.

In domeniul serviciilor, comensurabilitatea indicatorilor prin care se exprima dimensiunile si dinamica pietei este mai dificila decat in cazul bunurilor. Astfel, pentru exprimarea ofertei, cererii si a volumului tranzactiilor rezultate se foloseste o mare varietate de indicatori. Pentru cuantificarea ofertei     serviciilor de transport se folosesc indicatori referitori la numarul mijloacelor de transport disponibile, capacitatea si tipul acestora, numarul lucratorilor, etc., pentru exprimarea cererii: numar de clienti, cantitatea si felul marfurilor de transport s.a., iar pentru exprimarea dimensiunilor tranzactiilor rezultate prin intalnirea cererii cu oferta, indicatori cum ar fi: numar de calatori, kilometri, numar de vehicule in circulatie, valoarea cheltuielilor (sau incasarilor), consumul de combustibil.

Pe langa elementele cantitative, in cazul serviciilor, elementele calitative, au o deosebita semnificatie. In cazul evaluarii comparative a serviciilor de transport oferite de mai multe firme, esentiale sunt criteriile de calitate cum ar fi: rapiditate, siguranta, regularitate, flexibilitate, confort, posibilitatea de asigura legaturi "din poarta in poarta", etc.

O alta caracteristica a pietei serviciilor se refera la modul de manifestare a concurentei. Pe piata concurenta se manifesta in primul rand prin preturi. In determinarea pretului trebuie sa se tina seama, conform teoriei subiective marginaliste a valorii, mai intai de faptul ca valoarea unui produs este proprie fiecarui individ (individualism) care o estimeaza in functie de propria ierarhie subiectiva a nevoilor (subiectivism). In al doilea rand, aceasta valoare depinde de cantitatea produselor de care dispune individul pentru consumul sau, intervine deci raritatea: pentru acelasi individ, un produs rar va avea o valoare mai mare decat un produs din care poate dispune pana la satietate[2].

In domeniul serviciilor insa, mai marea sau mai mica raritate a acestora nu poate fi un element determinant al stabilirii pretului si deci al concurentei avand in vedere ca serviciile nu sunt omogene, deci nu sunt comparabile. Prin urmare, concurenta prin preturi este de o maniera deosebita, fiind vorba in aprecierea pretului serviciului de un ansamblu de consideratii calitative, chiar psihologice, subiective, determinate de legaturile, adesea personale, intre prestator si client.

In multe sectoare ale serviciilor intrarea libera in ramura si libera circulatie a capitalurilor ingradite de costurile mari de intrare sau de iesire de pe piata, ceea ce conduce la frecvente situatii de monopol sau oligopol. Fiecare producator de servicii dispune de o paleta intreaga de mijloace pentru a se diferentia: bineinteles, calitatea prestatiei sale pe care clientii sunt adesea incapabili de a aprecia la justa sa valoare, relatia personala pe care o intretine cu clientela sa, atmosfera din unitate si amplasarea sa geografica .

Consumatorii, fiind supusi la restrictiile de timp se gasesc in imposibilitatea de a compara riguros raporturile calitate - pret a tuturor prestatiilor care sunt oferite.

Transparenta in cazul pietei serviciilor este limitata de caracterul imaterial al acestora, serviciile spre deosebire de bunuri neputand fi "cercetate" de concurenti pentru a descoperii noile tehnologii de productie sau daca preturile de vanzare nu fac obiectul unei politici de dumping.

Produsele nefiind omogene, intrarea libera pe piata si libera circulatie a capitalurilor fiind deseori ingradite, informarea consumatorilor si concurentilor fiind limitata, fiecare producator dispunand de un fel de monopol, ne gasim in fata unor structuri ale pietei caracteristice concurentei imperfecte.

Imperfectiunile concurentei in domeniul serviciilor au fost folosite pentru interventia mai mare a statului in acest sector si ingradirea prin reglementari a regulilor jocului pietei libere.

2 Interventia statului si tendinte de liberalizare in sectorul serviciilor. Justificarea economica a reglementarilor.

Reglementarile din sectorul serviciilor au fost justificate de diverse teorii economice, bazate in general pe perceptia unor deficiente ale mecanismelor pietei[4].

Una dintre aceste teorii este aceea a monopolului natural si a pietelor contestabile.

Monopolul natural este considerat monopolul justificat economic.

Aparitia monopolului natural este legat de faptul ca productia unui bun sau a unui serviciu se face cu randamente continuu crescatoare, pe masura ce cresc dimensiunile productiei. In acest caz, cele mai mari unitati au, un avantaj care le permite sa-si elimine concurentii si sa obtina pe termen mai lung sau mai putin lung un monopol care poate fi calificat ca natural. Aceasta unitate, in situatie de monopol natural va produce o cantitate de bunuri sau servicii la un cost mai mic decat intreprinderile concurente. Este deci, mai eficient si justificat economic ca o singura intreprindere sa opereze pe aceasta piata.

Intreprinderea in situatie de monopol va fi tentata sa mareasca preturile pentru a obtine un profit mai mare. In aceasta situatie se impune un control administrativ al preturilor practicate, pentru a evita abuzurile.

Aceasta abordare traditionala a monopolului natural cu referire la firmele care realizau un singur produs a fost extinsa la cazul oligopolurilor naturale (de exemplu: in transportul aerian si la acela al firmelor cu mai multe activitati).

Fiind data cantitatea de diverse bunuri sau servicii pe care o produce, o intreprindere este in situatie de monopol natural cand costul sau de productie este inferior sumei costurilor mai muil6tor intreprinderi intre care s-ar repartiza activitatea respectiva, oricare ar fi repartitia.

Aceasta expresie la multi - productii este esentiala pentru analiza activitatii de servicii, deoarece serviciul produs de o intreprindere din sectorul tertiar este, cel mai adesea, compus dintr-un mare numar de servicii elementare distincte.

Astfel notiunea de monopol natural vizeaza atat conceptele de "economie de scara" cat si de "economie de anvergura". Exista economii de scara deoarece, multiplicand cantitatile produse de o firma cu un coeficient A, costul sau de productie se multiplica cu un coeficient inferior lui A (datorita existentei costurilor fixe). Exista economii de anvergura, sau de sinergie, deoarece productia combinata a mai multor servicii are un cost mai mare decat producerea lor separat in firme distincte. Economiile de scara si economiile de anvergura justifica existenta monopolului natural. Teoria monopolului natural a fost imbogatita cu asocierea ei cu teoria pietelor contestabile.

O piata este contestabila cand o firma poate intra sau iesi liber de pe piata.

Intrarea libera pe o piata inseamna, in primul rand, ca nu exista bariere care ar putea-o impiedica, in al doilea rand, intrarea pe o piata presupune investitii. Ele pot fi relativ mici (ca in cazul deschiderii unui nou magazin), sau din contra foarte mari (de exemplu in transporturi, telecomunicatii, etc.). De asemenea, in cazul inchiderii unei intreprinderi poate fi vorba de instalatii care pot fi usor redestinate altui scop, fie de echipamente atat de specifice incat valoare lor pentru alte utilizari este practic nula. In situatiile in care costurile de intrare sau de iesire sunt foarte mari, vor fi, practic putini candidati dornici de a intra pe piata respectiva, aparand astfel monopolul natural si justificarea intentiei statului pentru a impiedica practicarea de preturi abuzive.

Teoria concurentei distructive reprezinta o alta incercare de justificare a interventiei statului in sectorul serviciilor. Notiunea de concurenta distructiva se considera ca ar fi specifica, in principal, pentru doua configuratii de piata. Mai intai, concurenta poate fi distructiva in sectoarele unde costurile fixe sunt ridicate si care se gasesc intr-o faza de recesiune. Intrarea de noi firme accentueaza concurenta si poate determina ca societatile existente sa vanda la costul marginal pe termen scurt si sa piarda. De aici pot decurge falimente cu toate consecintele negative pe care le antreneaza in general.

Al doilea caz corespunde sectoarelor unde intrarea este foarte usoara, sau numarul intreprinderilor este ridicat si unde exista un risc de capacitate si de "razboaie" de preturi permanente. Profiturile ar putea atunci tinde catre zero, ceea ce ar antrena falimente in numar mare. Se vorbeste atunci de o contestabilitate excesiva.

Acest argument a fost des invocat pentru a justifica reglementarile de acces pe piata a anumitor categorii de servicii (comert, asigurari, etc.).

Reglementarile in sectorul serviciilor au fost justificate si prin necesitatea unor servicii publice pentru care tarifele sa fie mai mici decat cele care ar rezulta luand in considerare numai calcule de eficienta economica. Asemenea servicii pot fi prestate atat de intreprinzatori publici cat si privati.

Necesitatea finantarii sau subventionarii prestatorilor unor astfel de servicii se explica prin efecte externe pozitive ale acestora (ex.: serviciile de invatamant, sanatate, cercetare, etc.) Poate apare necesara, de asemenea, administrarea directa de stat a sectorului respectiv.

In cazul acestor servicii reglementarea economica a intrarii pe piata s-ar putea justifica prin aceea ca daca s-ar lasa intrarea libera sau n-ar putea fi mentinute structurile de preturi "social dezirabile" sau s-ar incarca finantarea serviciilor publice.

Justificarea reglementarilor in servicii administrative ca argumente si efecte externe negative.

Acestea se manifesta prin pierderi ocazionate de activitatea unor intreprinderi, al caror cost nu-l suporta ele insele. Exemplul cel mai caracteristic in acest sens este poluarea. Teoria economica furnizeaza doua solutii principale la aceasta problema: dotarea fiscala a acestor activitati, cu eventuale indemnizatii a victimelor si elaborarea de norme tehnice obligatorii, vizand o reducere sau a elimina aceste efecte indezirabile.

Raporturi intre piata serviciilor si piata bunurilor

Relatiile intre piata serviciilor si piata bunurilor sunt complexe, atat de concurenta (substitutie), cat si de stimulare reciproca sau indiferenta.

Aceste raporturi sunt valabile atat pentru piata serviciilor de consum cat si a serviciilor de productie.

Pe piata serviciilor si bunurilor de consum, relatiile de concurenta provin, in primul rand din faptul ca bunurile si serviciile isi disputa veniturile populatiei. Deoarece cheltuielile pentru servicii nu au intotdeauna un caracter de prima necesitate, la un nivel redus al veniturilor ponderea lor in bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusa, comparativ cu ponderea bunurilor. Pe masura cresterii veniturilor partea relativa a serviciilor in cheltuielile de consum al populatiei va fi din ce in ce mai mare (conform legilor lui Engel).

Raportul dintre piata serviciilor de consum si piata bunurilor poate fi analizat prin examinarea a doi indicatori care exprima cel mai semnificativ dinamica celor doua piete si anume:

vanzarile de marfuri cu amanuntul;

servicii comerciale prestate populatiei.

Si in structura pietei serviciilor si bunurilor de consum pot fi intalnite astfel relatii de concurenta sau de substitutie.

Recunoscandu-se legitatea cresterii nevoilor de servicii (educative, culturale, transport, sanatate, etc.), pe masura dezvoltarii societatii, exista totusi opinii diferite in ceea ce priveste modul de satisfacere a acestor nevoi.

Astfel, teoriile referitoare la societatea post - industriala, avandu-l ca initiator pe sociologul american Baniell Bell, considera ca o prima caracteristica a noii societati este aceea ca este o societate tertiara, respectiv o societate bazata pe primatul serviciilor asupra bunurilor si pe preponderenta populatiei ocupate in sectorul serviciilor.

Pe de alta parte, teoriile neo - industriale cum este aceea numita "self - service", se opun tezelor societatilor post - industriale, pa care le considera idealiste.