POLITICI MACROECONOMICE

POLITICI MACROECONOMICE

1. Statul si macroeconomia

Statul  indeplineste,  alaturi  de  rolul  sau  politic   si functiile generale ale puterii publice, si functii economice.

Joaca  un rol de mare importanta, concretizat in  numeroase functii si  actiuni economice.  El  a  devenit  'stat  garant',  actionand impreuna cu agentii economici individuali, cu persoanele juridice si cu grupuri  de presiune in vederea realizarii echilibrului relativ in toate domeniile de activitate.

Secolul  XX  este caracterizat prin cresterea rolului statului  democratic in viata economico-sociala, indeosebi in tarile avansate economic cu succese tehnico-stiintifice.

Cauzele sporirii rolului economic al statului sunt in relatie directa cu: progresul factorilor de productie, cu revolutiile inregistrate in domeniul stiintei si tehnologiei; complexitatea crescanda a economiei; sporirea rolului factorului constient in desfasurarea vietii economico-sociale

Cresterea gradului de implicare a administratiei publice in  economie rezida in  insuficienta  initiativei  private  intr-o  serie  de domenii de interes general.

- crearea de intreprinderi publice de productie;

- organizarea pe baza resurselor bugetare a unor prestatii sociale: ocrotirea sanatatii, instructia publica, unele servicii de transport;

- activitatea  de  sustinere moderata si de supraveghere  economica  a  unor activitati traditionale (productia agricola, productia de energie electrica).

Complexitatea problemelor care apar in perioadele dificile  ale istoriei  unei tari (razboaie, crize economice). Astfel de probleme  sunt  trecute prin lege in sarcina statului.

 Modificarile in conjunctura economica internationala, care favorizeaza  sau complica  situatia economica a unor tari (cand puterea de schimb  a  monedei este in scadere, statul, prin mijloacele sale poate sustine intarirea acesteia)

se implica pentru satisfacerea nevoilor colective,

producerea unor bunuri materiale si servicii de interes general;

ameliorarea  mecanismelor pietei in  vederea  realizarii  obiectivelor fundamentale ale natiunii;

 corelarea  efectelor negative ale  repartitiei  prin piata, procedand la redistribuirea venitului in societate.

<<Rolul economic al statului>> se exercita printr-o multitudine de masuri si forme:

furnizeaza servicii colective celorlalti agenti economici fara contra prestatie directa din partea consumatorilor (finantate de societate)

 este  factorul care asigura organizarea si  manifestarea puterii  publice institutionalizate pe plan national (apara sistemul  de piata,  asigura  coeziunea si solidaritatea agentilor economici la nivel  national).  Este factorul de consens in raport cu exteriorul si cu viitorul ei.

 administratia publica isi asuma riscul unor activitati  care  traditional erau  specifice  celorlalti  agenti  economici  (se  prezinta  ca  un   mare consumator pe unele piete: achizitionarea de armament si ca mare producator de marfuri in sectorul nationalizat; agent bancar-financiar, banca de emisiune..)

 statul  contemporan concepe si pune in aplicare  politici  economico-sectoriale, regionale si generale.

 guvernele au functia majora de a mentine, stabilizarea economica, respectiv macrostabilizarea (cu mijloace specifice)

2 Teorii privind politicile macroeconomice

Politicile macroeconomice privesc modul in care ad-ministratia publica, statul, poateinfluenta economia, procesele si fenomenele economice.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea economia a fost privita de catre economistii

clasici fie ca o "investigatie a naturii si cauzelor avuti-tiei natiunilo" (Adam Smith), fie ca "legi a ceea ce re-gleaza repartizarea a ceea ce se produce pe pamant" (David Ricardo), fie "legile mecanicismului capitalis" (Karl Marx). Dupa 1870 economia a inceput sa fie privita ca o stinta "comportamentul uman ca o rela-tie dintre finalitatea actiunilor si mijloacele si resursele (limitate) utilizate pentru atingerea scopurilor.

Teoria economica clasica s-a ocupat atat de macroeconomie cat si de microeconomie, in timp ce teoria economica neoclasica a fost in esenta orientata catre microecomie.

Keynes, macroeconomia a fost repusa in drepturile naturale, totusi s-a trecut in cealalta extrema, macroe-conomia tinzand sa fie prioritara fata de microTeoriile economice moderne - teoria asteptarilor ratio-nale, monetarismul, teoria bunastarii, teoria neokeynesiana - analizeaza in egala masura atat procesele macroeco-nomice, cit si cele microeconomie.

Economistii clasici (Adam Smith , Malthus, J.S. Mill, J.B. Say etc.) au evidentiat faptulca stiinta economica se bazeaza mai mult pe ipoteze derivate din legile ob-servabile aleproductiei decat dintr-un proces intros-pectiv, analitic. Variabilele analizate (cum ar fi oferta de activitati antreprenoriale, progresul tehnic din agri-cultura sau tendinta limitarii numaruluide copii de catre gospodariile de muncitori) erau in esenta exoge-ne, predeterminate,independen-te. Dar asupra econo-miei nu se poate interveni prin masuri exoge-ne, piata fiind aceea care regleaza procesele si fenomenele eco-nomice. ("mana invizibila a piatei" - AdamSmith).

Economia neoclasica a fost axata in special pe analize dome-niul microeconomiei,iar cele mai importante re-zultatele sunt elaborarea modelului concurentei per-fecte si a revolutiei mar-ginaliste. O alta con tributie esentiala a neoclasicilor este dez-voltarea analizei statistice comparative (comparate), in care evolutia proceselor e conomice nu este analizata ca varia-tie permanenta in timp ci doar ca analiza la doua momen-te de timp diferite. Acest tip de analiza a fost utilizat cu succes si in ma-croeconomie pana in anii '70, dupa care s-a trecut la mij-loace si metode mai sofisticate de analiza. Principalii exponenti ai scolii neoclasice au fost:L. Walras, Edgeworth, A. Marshall, V. Pareto, W.S. Jevons, Wicksell, A.C. Pigou etc.

Politica economica in tarile dezvoltate (politici macroeconomice)

Politica economica reprezinta un ansamblu de masuri adoptate de catre autoritatile publice, in vederea atin-gerii urmatoareleor obiective unanim acceptate:

 utilizarea deplina a fortei de munca

 stabilitatea preturilor si a inflatiei

 crestere economica

 mentinerea echilibrului balantei de plati

Interventia publica este influentata dcomportamentele microeconomice ale agentilor economici. Politica e-conomica trebuie sa fie coerenta si eficienta. Pentru

actiunea statului coerenta implica pe de o parte com-patibilitate intre obiectivele statului,iar pe de altaparte, o adaptare a instrumentelor utilizate la obiectivele urmarite.Eficacitatea se va evidentia prin combinatia optima a instrumentelor existente.Masurile de politica economica tin cont de raportul dintre beneficiile si co-sturile pe care le implica, din punct de vedere politic, economic si social. In general, se incearca obtinerea

unei combinatii optime intre somaj si inflatieiRealita-tea economica a evidentiat imposibilitatea atingerii concomitente, prin masuri de politica macroecono-mica a prncipalelor obiective, respectiv somaj redus si inflatie zero

O politica ce se axeaza pe inflatie redusa va permite asigurarea stabilitatii preturilor. In schimb apar efecte recesioniste, concretizate prin scaderea activitatii eco-nimice in general. Recesiunea conduce la un consum mai redus de forta de munca. Ca urmare o politica co-ncetrata pe inflatie va genera aparitia sau cresterea so-majului.

In elaborarea unei politici economice optime se tine cont de raportul dintre pierderile datorate inflatiei si pierderile datorate somajului. Pentru a fi eficiente, po-liticile economice, sunt corelate cu instrumente core-spunzatoare. Avand in vedere natura politicii, scopul urmarit si istrumentele folosite, politicile economice se concretizeaza in:

■ POLITICA MONETARA SI DE CREDIT

■ POLITICA FISCALA

■ POLITICA CHELTUIELILOR PUBLICE

■ POLITICA COMERCIALA

Adoptarea politicilor economice depinde de ciclitatea economica. Evolutiaeconomiei mondiale a demonstrat ca activitatea economica este fluctuanta. Fluctuatiile sunt de mare amplitudine, de durata si se manifesta cu o anumita regularitate.Inca de la jumatatea secolului al XIX-lea, s-a observat, ca activitatea economica cu-noaste fenomene de criza, care se succed la intervale de 8-10 ani si ca activitatea economica evolueaza pri-ntr-o succesiune de faze care compun un ciclu econo-mic. In cadrul unui ciclu economic se succed urmatoa-rele faze: prima faza, in care activitatea economica creste, denumita faza de ascensiune(expansiune) si a doua faza caracterizata prin scaderea activitatii econo-mice, denumita de presiune(recesiun )eeconomica.

Faza de ascensiune se caracterizeaza prin cresterea investitiilor, veniturilor,productiei si prin reducerea somajului. In aceasta perioada pe piata monetara si de credit scade rata dobanzii, se ieftineste creditul, iar pe piata capitalului cursul actiunilor inregistreaza in gen-eral cresteri importante.

Franarea activitatii economice anunta sfarsitul fazei de ascensiune. Perioada secaracterizeaza prin reduce-rea marimii profiturilor, scaderea cursului actiuniilor la bursa,restrangerea si scumpirea creditului, reduce-rea activitatii investitionale. Accentuarea fenomene-lor de franare marcheaza incheierea expansiunii, de regula printr-o cadere brusca a activitatii economice. Fenomenele negative se amplifica, productia si vanza- falimente, creste somajul. Criza economica este decla-nsata si se intra in faza de depresiune economica.

Faza de depresiune economica este caracterizata prin reducerea cererii globale si a investitiilor, creste-rea somajului.

Supraincalzirea apare atunci cand pe fondul unei cresteri a activitatii economicofinanciare, inflatia de-vine mare, importurile depasesc exporturile iar datoria publica creste excesiv. Cererea depaseste oferta.

In vederea asigurarii succesului, politicile economice trebuiesc corelate.

3.Politica monetara si de credit

Politica monetara si de credit este considerata o politica economica liberala datorita satutului Bancii Centra-le de institutie neguvernamentala.

Politica monetara si de credit este elaborata si coordonata de Banca Centrala in cadrul economiei de piata indeplineste urmatoarele functii:

 prevenirea crizelor financiare prin acordarea de lichiditati bancilor aflate in dificultate de plata;

 supravegheaza functionarea sistemului bancar;

 emite moneda si regleaza masa monetara aflata in circulatie;

 acorda imprumuturi statului si pastreaza tezaurul national.

Politica se defineste ca ansamblu de actiuni care utilizeaza controlul ofertei de moneda de catre Banca Centrala ca un instrument de realizare a obiectivelor generale ale politicii economice.

Principalele instrumente cu care opereaza politica monetara si de credit sunt:

 masa monetara

 dobanda

 conditiile de creditare

Componenta a politicii monetare, politica valu-tara, complet subordonata,comporta utilizarea in spe-cial a operatiunilor cu devize, care determina modi-carea paritatii prin devalorizarea sau revalorizarea monedei nationale. Politica valutara influenteaza in special intrarile si iesirile de devize.

Cursul de schimb este un instrument important care poate influenta volumul exporturilor si importu-rilor unui stat. De exemplu deprecierea monedei nati-onale la extern, care nu este insoti-ta de accentuarea fenomenului inflationist,stimuleaza exporturile si im-plicit cresterea economica. In schimb, deprecierea monedei nationale are un efect depresiv asupra impor-turilor, preturile acestora in monedea nationala fiind superioare fata de situatia anterioara reducerii cursului de schimb.

Rolul principal in elaborarea si aplicarea politicii monetare ii revine Bancii Centrale. Banca Centrala are rolul de a supraveghea cursul de schimb al mone-dei nationale. Pentru asi in deplinii misiunea, Banca Centrala apeleaza la propriile rezerve formate din aur si devize, pozitii de rezerva la FMI si la drepturile speciale de tragere (DST) asu-pra resurselor FMI.

Majorarea volumului de moneda in circulatie insoteste sporirea volumului de bunuri si servicii, datorita rolului activ, incitativ, al monedei, ex-pansiunea economica fiind in acest context favorizata prin injectarea de mijloace de plata, intr-o economie cu subutilizare a fortei de munca, majorarea lichidita-tilor poate facilita relansarea economica,fiind necesar pentru aceasta ca investitorii si regula, prinexprimarea unei cereri de credit. Daca un asemenea proces nu va aparea spontan, actiunea statului va deveni preponde-renta si efortul de antrenare se va manifesta prin cres-terea investitiilor si cheltuielilor publice, finantate prin deficitul bugetar, deci prin crearea de moneda de catre Trezorerie.

In acelasi timp, insa, atunci cand majorarea masei monetare este foarte rapida,aceasta poate sa antreneze dezechilibre si reactii in lant

In cadrul politicii de control al mijloacelor de plata, condusa de Banca Centrala,se urmareste, conform abordarilor monetariste, armonizarea cresterii regulate alichiditatilor in functie de dinamica activitatii economice e rata de crestere a preturilor, considerata acceptabila.

In prezent, se poate sublinia importanta instrumentelor monetare in cadrul politicilor economice aplicate, cu un succes evident in privinta dezinflatiei, dar cu

consecinte mai putin favorabile asupra economiei rea-le.

Accentuarea rolului acordat acestui tip de politica a fost determinata si de restrictiile care se impun in prezent utilizarii celorlalte instrumente: persistenta deficitelor bugetare si obstacolele cu care se confrunta politicile salariale restrictive diminueaza mult gradele de libertate ale politicii economice.

Abordarea politicii monetare, in actuala faza a evolu-tiei economiei mondiale,evidentiaza cateva dificultati cu care se confrunta instrumentarea acesteia1:

 autonomizarea politicii monetare in raport cu alte scheme de interventie; astfel,promovarea unui deficit bugetar conduce la problematica finantarii acestuia,

care are o influenta directa asupra costurilor creditu-lui;

 definirea obiectului actiunii politicii monetare: baza monetara sau lichiditatea

bancara;

 modalitatea concreta de actiune asupra economiei;

 specificitatea asociata diferitelor scheme de inter-mediere;

 reexaminarea politicii monetare in conditiile internationalizarii si integrarii.

Aceste dificultati intampinate ca efect de redefinire a politicii monetare isi pun amprenta asupra obiective-lor si instrumentelor acesteia.

Politica monetara tinteste mentinerea echilibrului ma-croeconomic sau restabilirea lui, prin utilizarea instru-mentelor specifice, in functie de stadiul in care se afla economia nationala in evolutia ei ciclica.

In faza de ascesiune economica pentru a se evita su-praincalzirea urmata de criza economica si de faza de depresiune, este necesara franarea activitatii economice printr-o politica macroeconomica care urmareste reducerea cererii si scaderea atractivitatii investitiilor. O astfel de politica va consta in cresterea ratei dobanzii, introducerea de restrictii suplimentare in acordarea de credite. In momentul in care rata dobanzii creste,se scumpeste creditul si implicit scade interesul agentilor economici pentru investitii.

Agentii economici reactioneaza prin scaderea pro-ductiei, stoparea cresterii veniturilor, in special al sa-lariilor ceea ce reduce cererea, respectiv consumul. Rezultatul unei astfel de politici este incetinirea ritmu-lui de crestere a activitatii economice in general si a ce delei productie, in special.

In aceeasi directie actioneaza si reducerea masei monetare aflate in circulatie prin oprirea de emisiuni su-plimentare de moneda cerute de cresterea activitatii economice.

Scaderea lichiditatilor creste interesul agentilor econo-mici pentru credite sporind astfel cererea de credite de pe piata. Rezultatul este cresterea ratei dobanzii carese stabileste in functie de raportul dintre cererea si oferta de credite. In concluzie avantul investitional este sto-pat de rata ridicata a dobanzii si de restrictiile supli-mentare aplicate in acordarea de credite.

In faza de recesiune economica politica adoptata urmareste stimularea investitiilor prin scaderea ratei dobanzii si prin acordarea mult mai lejera de credite, se merge chiar pana la acordarea de facilitati. Astfel de masuri stimuleaza procesul de productie si veniturile. In principal scopul final este stimularea cererii. O politica monetara care urmareste cresterea masei monetare prin emisiuni suplimentare de moneda promoveaza o inflatie controlata.

In concluzie politica monetara actioneaza asupra acti-vitatii economice inainte de a influenta preturile. O crestere a masei monetare pe o perioada de maxim ze-ce trimestre actioneaza in prima jumatate asupra acti-vitatii economice stimuland cererea si implicit oferta ca apoi in a doua parte sa influenteze preturile si sa creeze presiuni asupra inflatiei.

Eficienta politicii monetare este data de viteza de re-actie a Bancii Centrale prin instrumente specifice.

4.Politica fiscala

Politica fiscala interfereaza puternic cu politicile sec-toriale din industrie, comert si cu politicile financiare, monetare si sociale. Politica fiscala poate sa stimuleze anumite sectoare economice de interes si in acelasi timp poate sa determine restrangerea activitatii in alte sectoare.

Politica fiscala este profund influentata de factorul politic. Partidele politice aflate la putere isi pun am-prenta orientarilor lor politice asupra politicii fiscale, prin includerea in programele lor de guvernare a coordonatelor cu caracter fiscal.

Legatura politicii fiscale cu cea sociala deriva din faptul ca unele dintre obiectivele cu caracter social se rea-lizeaza prin masuri de ordin fiscal, cum sunt exo-nerarile si reducerile de impozite si taxe. Pe de alta parte, modul de impozare a veniturilor persoanelor fi-zice, in unele tari, urmareste realizarea echitatii printr-un sistem progresiv de impozitare.

Politicica fiscala foloseste ca parghi:

 impozitele

 taxele

Pe langa rolul de redistribuire a veniturilor si de creare a surselor financiare necesare cheltuielilor cu caracter public, politica fiscala poate influenta activitatea eco-nomica.

Politica fiscala poate actiona asupra consumului prin modificarea cererii de pe piata. De asemenea, poate orienta cererea de consum spre anumite produse si gru-pe deproduse, prin diferentierea cotelor de impunere fiscala.

Politica fiscala are un impact favorabil asupra economiei numai in masura in care actiunile publice se realizeaza cu luarea in considerare a prioritatilordin fiecare etapa de dezvoltare, asigura efecte economice, sociale sau de alta natura corelate cu efortul financiar produs, imbina armonios rationalitatea pe termen scurt cu cea pe termene mijlocii si lungi.

Autoritatile publice folosesc politica fiscala in scopul atingerii urmatoarelor obiective:

 influentarea proceselor economice;

 corectarea ciclului economic;

 inlaturarea dezechilibrelor din economie.

Instrumentarea variabilelor, mecanismelor si a struc-turilor fiscale in sensul realizarii acestor obiective ca-re, de altfel, constituie finalitati ale politicii conomice,

vizeaza obiective circumscrise sferei de influenta a acestor instrumente fiscale,comensurate prin indicator economici.

Politica fiscala urmareste stabilizarea, relansarea, res-trucurarea economiei si cresterea economica.

Politica fiscala variaza in functie de faza in care se gaseste economia tarii. Pentru relansarea activitatii eco-nomice se aplica o politica de relaxare fiscala, care presupune impozite si taxe reduse. O politica de relaxare fiscala conduce la o crestere a veniturilor agentilor economici (salarii, profit), ce genereaza o crestere a consumului si implicit a cererii de bunuri si servicii. Rezultatul consta in reluarea cresterii econo-mice. O astfel de politica se va aplica in faza de recesiune economica.

5.Politica cheltuielilor publice

Statul este unul dintre participantii la activitatea economica in cazul unei economii de piata si poate influenta economia prin resursele sale financiare.

Politica cheltuielilor publice foloseste ca parghii:

 achizitiile

 comenzile de stat

 investitiile

Achizitiile, comenzile de stat si investitiile, sunt folosite in cadrul politicii cheltuielilor publice in mod diferentiat in functie de activitatea economica.

Achizitiile comenzile sporesc in mod substanti-al, in perioadele de depresiune economica producand astfel o cerere, care se repercuteaza prin efectul ei programat, asupra tuturor agentilor economici, ceea ce sporeste veniturile si astfel cererea generala. Investitiile pe care le face statul sunt si ele diferentiate in functie de domeniul de aplicatie. Pentru ca, in faza de depresiune economica oferta prevaleaza, aceste investitii se fac in domenii care nu produc bunuri materiale: constructii de interes public, autostrazi, asezaminte cu caracter social si cultural etc. Pentru executarea lucrarilor de acest comenzi pentru alte activitati economice producatoare de bunuri si servicii. Simultan cu aceste investitii in obiective de interes public se fac investitii si in intreprinderi pe care le administreaza statul (fiind in pro-prietatea statului).

Politicile de cheltuieli publice si politicile fiscale sunt politici dirijate deoarece sunt elaborate si implementa-te de catre stat.

6.Politica comerciala

Politica comerciala reprezinta totalitatea masurilor, reglementarilor cu caracter

juridic, fiscal, valutar, bugetar, financiar, bancar si de alta natura, utilizate de catre stat in vederea reglemen-tarii relatiilor sale comerciale externe.

Politica comerciala urmareste doua obiective globale pe termen lung: promovarea relatiilor economice internationale si protejarea economiei nationale de concurenta celorlalte state.

Pe termen scurt politica comerciala urmareste:

 imbunatatirea structurii comertului exterior;

 orientarea geografica a schimburilor;

 stimularea sau restrangerea exporturilor sau impor-turilor;

 imbunatatirea cursului de schimb;

 sporirea incasarilor la bugetul statului;

 delimitarea sectoarelor considerate de interes stra-tegic;

 mentinerea unui echilibru general al balantei comerciale si al platilor externe.

Politica comerciala utilizeaza trei categorii de instrumente:

 de natura tarifara (vamala)

 de natura netarifara

 de natura promotionala si de stimulare

6.1.Instrumente tarifare (vamale)

Parte componenta a politicii comerciale a unui stat, politica vamala este realizata cu ajutorul regle-mentarilor adoptate de stat care vizeaza intrarea sau iesirea in din tara a marfurilor si care implica: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a marfuri-lor si mijloacelor de indeplinire a formalitatilor va-male si plata taxelor vamale

.

Instrumentele politicii vamale :

 tariful vamal

 legislatia vamala, codul vamal si regulamentul va-mal

Tariful vamal constitue un instrument utilizat in vederea reglementarii schimburilor comerciale exter-ne, potivit intereselor nationale. Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxele vamale percepute asupra fiecarui produs sau grupa de produse in parte.

Tarifele vamale pot fi simple, cu o singura coloana, sau compuse, cu doua sau mai multe coloane in care se trec diferentiat, pe marfuri si pe tari de provenienta, taxele vamale autonome, conventionale si preferentiale.

Impunerea vamala (taxele vamale) indeplineste trei functii:

 de natura protectionista - protejaza agentii econo-mici interni de concurenta straina;

 de negociere - pot fi negociate in cadrul organizati-ilor internationale, spre exemplu OMC, ele pot influ-enta la nivel global evolutia preturilor mondiale

Taxele vamale sunt impozite indirecte aplicate de catre un stat marfurilor cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective.

Dupa modul de percepere, taxele vamale se inpart in trei categorii:

Ad valorem - se stabilesc la valoarea marfii de import (CIF sau CIP) sub forma procentuala.

Specifice - se percep sub forma unor sume de bani ce corespund unei unitati de masura din produsuimportat.

Mixte - in cazul scaderii importante a preturilor, elementul ad valorem este completat cu un element de taxa specifica.

6.2.Instrumente de natura netarifara

Barierele netarifare sunt un complex de masuri si reglementari de politica comerciala care impiedica, li-miteaza sau deformeaza fluxul international de bunuri siservicii, care au ca principal scop apararea pietei de concurenta straina si echilibrarea balantei de plati ex-terne.

Conform GATT, barierele netarifare impart in cinci categorii:

 bariere care implica o limitare cantitativa directa a importurilor

(interdictiile, contingentele, licentele);

 bariere care implica o limitare indirecta a importurilor prin mecanismul preturilor (prelevarile, preturile minime si maxime, impozitele indirecte, taxele antidumping);

 bariere care decurg din formalitatile vamale si ad-ministrative la import;

 bariere care decurg din participarea statului la acti-vitatile comerciale;

 bariere care decurg din standardele aplicate produ-selor importate si celor indigene (obstacole tehnice).

6.3.Instrumente de natura promotionala si de stimulare

Masurile promotionale au ca obiectiv sporirea competitivitatii exporturilor.

Relatia intre performanta exportului si cresterea eco-nomica a fost din totdeauna un subiect de mare interes pentru economisti, subiectul fiind accentuat mai ales in ultimii ani.

S-a demonstrat faptul ca tarile care inregistreaza o rata favorabila de crestere aexporturilor, ating si rate inalte de crestere economica. Multe studii demonstreaza ca

exportul contribuie la cresterea PIB.

In concluzie conturarea unei politici comerciale axate pe stimularea exporturilor reprezinta in prezent una din prioritatile oricarui stat dezvoltat.

Principalele categorii de masuri luate la nivel macroe-conomic in vederea promovarii exporturilor sunt:

 Subventii directe la export - reprezinta sume de bani pe care statul leacorda direct agentilor economici in vederea sporirii competitivitatiiexterne a produselor realizate, din punct de vedere al costurilor.

 Prime directe la export - sunt mijloace de stimu-lare de natura bugetara care se acorda de catre stat ex-porturilor care realizeaza sau pentru arealiza un volum mare de desfaceri pe piete externe.

 Subventii indirecte la export - ele imbraca in general forma asistentei tehnice de specialitate, studii si cercetari de piata, facilitati acordate in vederea participarii la targuri si expozitii, etc.

 Facilitati fiscale pentru marfurile exportate importul cu scutirea

conditionata a platii taxelor vamale (drawback). Se a-plica produselor importate care urmeaza sa fie incor-porate in produse destinate exportului.

 Facilitati fiscale acordate exportatorilor - imbraca forma unor scutiri sau reduceri de taxe pe venitul obtinut in urma exportului.

 Credite pentru export cu dobanda preferentiala;

 Prime valutare - sunt prime indirecte care se acorda cu prilejul

convertirii valutei straine, obtinuta de exportatori, in moneda nationala la

un curs de schimb mai avantajos decat cursul oficial.

 Devalorizarea monedei nationale - stimuleaza, de asemenea, intr-o anumita masura, exporturile de marfuri atunci cand scaderea cursului monedei nationale in raport cu celelalte valute se produce intr-un ritm mai accelerat decat scaderea puterii interne de a acestora.

7.Politici comerciale favorabile liberului schimb vs politici comerciale protectioniste

Politicile comerciale favorabile liberului schimb se caracterizeaza prin utilizarea restransa a barierelor tarifare si netarifare. Intr-o economie deschisa ponde-rea schiimburilor comerciale in PIB2 este destul de insemnata. In schimb politica comerciala protecti-onista presupune aplicarea unor restrictii tarifare si netarifare ridicate la import. In realitate politica com-merciala favorabila liberului schimb este caracteristica tarilor dezvoltate, pe cand tarile in dezvoltare prefera o poli-tica protectionista in vederea atingerii unui grad supe-rior de protectie.

Conform studiilor efectuate, tarile care au adoptat o politica comerciala orientata catre exterior, au beneficiat de cresteri economice insemnate, asta datoranduse cel putin Conform metodologiilor propuse de B.Balassa (1970) - deschiderea externa se masoara in mod traditional

prin ponderea exportului, respectiv a importului PIB, sau VN partial faptului ca o astfel de politica comerci-ala stimuleaza la nivel intern eficienta alocare a resur-selor.

Economia mondiala este eterogena, asadar efectele deschiderii economice se resimt diferit in functie de gradul de dezvoltare a fiecarei economii nationale. Pentru tarile in dezvoltare, deschiderea economica, promovarea unei politici comerciale favorabile liberului schimb, implica unele riscuri. Efectele negative survin in princial in urma intrepatrunderii masurilor de liberalizare a comertului exterior cu modificarile care au loc la nivel international in virtutea procesului de globalizare.

Teoretic putem delimita doua pozitii conceptuale:

teoria clasica si neoclasica si teoria structuralista

Teoria clasica si neoclasica favorizeaza o dezvol-tare orientata catre exterior a economiei. Aceste teorii afi-ma ca bunastarea nationala va creste printr-un co-mert lipsit de restrictii datorita atat efectelor statice cat si dinamice ale cresterii economice - intermeni statis-tici, efectele provin din alocarea justa a resurselor, care poate avea loc doar intr-un regim liber de piata, iar in termeni dinamici, expunerea pietei interne com-petitia internationala ar conduce la exporturi perfor-mantesi progres tehnologic. In concluzie, o politica li-berala, neinterventionista este de dorit pe orice piata numai daca toate celelalte piete functioneaza cores-punzator.O alta teorie, asupra careia de altfel nu o sa insis-tam, este teoria structuralista care favorizeaza o politica economica orientata catre interior. Exemple statelor in tranzitie vin sa intareasca ideea ca o astfel de politica conduce la dezvoltarea unei economii neperformante datorita izolarii fata de mediul concurential extern

Una dintre concluziile asupra careia nu mai exista nici un fel de indoiala este necesitatea deschiderii catre ex-terior a economiei. In acesta situatie rolul pe care il joaca comertul exterior in dezvoltarea economica a statelor difera de la tara la tara, in functie nu numai de nivelul dezvoltarii, dar si de conditiile pieteimondiale, ajutorul extern sau coeziunea interna in plan politic si social. Acesta este cadrul mai larg in care trebuie sa se discute alegerea intre o dezvoltare orientata catre interior sau exterior.

Dupa cum a devenit evident, numai in putine cazuri necesitatea reala de a aplica o strategie orientata catre export inseamna in acelasi timp si posibilitatea reala de a actiona altfel. Este evident ca, in varianta clasica cel putin, in jurul acestui punct de referinta trebuie sa

fie construite elementele unei strategii care sa fie pusa in practica.

In timp ce atentia economistilor se indrepta inca cu preponderenta spre experientele tarilor in curs de dezvoltare din anii '50, '60 sau '70, in practica relatiilor economice internationale au inceput sa apara schimbari semnificative. Dintre acestea, mai impor-tante pentru tema de fata au fost cele legate de creste-rea comertului cu produse de acelasi tip sau a celui realizat prin intermediul multinationalelor, dobandirea de avantaje comparative ca urmare a economiilor di-mensionale sau de problemele de strategie ale firmelor supuse din ce ince mai mult competitieinternationale.

Integrarea acestor noi probleme in studiile privind strategia dezvoltarii economice a inceput sa devina e-videnta odata cu anii '90, constituind o premisa pentru o tratare noua a subiectului.

Nici un studiu empiric nu a permis pana in prezent demonstrarea faptului ca tarile care adera la acorduri regionale sau multilaterale ar beneficia sistematic de o crestereeconomica suplimentara. Intr-o lume in care informatia care circula este imperfecta,"trimiterii de semnale" apare ca unul dintre motivele majore de oficializare a"deschiderii"., insa nu este lipsita de riscuri.

In concluzie, statele dezvoltate care se bazeaza pe o dezvoltare orientata catre exterior vor avea de castigat in termeni de eficienta si crestere economica.

Promovarea la nivel global al liberalismului a condus la:

 sporirea influentei tarilor dezvoltate;

 aparitia dezechilibrelor economice interne, in prin-cipal la nivelul economiilor in dezvoltare (deficite comerciale, deficite de cont curent,datorii externe, somaj);

 adancirea decalajelor de dezvoltare.

Pe de alta parte o politica protectionista are ca efecte:

 redistribuirea venitului national in favoarea diferite-lor grupuri de interese,

ca urmare a modificarii sau mentinerii structurii siste-mului intern de preturi;

 crearea unui mediu favorabil dezvoltarii noilor ra-muri industriale;

 obtinerea unui nivel inalt de protectie sociala, con-cretizata uneori prin cresterea gradului de ocupare al fortei de munca si prin stabilizarea pietei muncii.

In concluzie, daca tinem seama de faptul ca economia capitalista se caracterizeaza la nivelul pietei printr-o concurenta imperfecta, politica comerciala ideala pentru orice stat, trebuie sa imbine aspecte ale liberalismului cu aspecte ale protectionismului in functie de prioritatile nationale. Politica comerciala strategica axate pe sustinerea intereselor nationale, in limitele impuse de organizatiile si de acordurile internationa-le ramane singura solutie viabila in prezent.