Analiza statica si dinamica a deschiderii internationale a unei economii

Analiza statica si dinamica a deschiderii internationale a unei economii

In contextul ireversibilei tendinte de globalizare a quasi-tuturor dimensiunilor activitatii umane, sectorul extern al economiei nationale capata o semnificatie aparte. Mai toate aspectele legate de performanta economica a societatii sunt discutate nu numai din punct de vedere al costurilor si beneficiilor domestice (interne), ci si prin prisma semnificatiei si perceptiei internationale.

Este firesc sa ne intrebam cum poate fi realizata o caracterizare cat mai completa si corecta a deschiderii catre economia internationala a unei economii nationale. Schema din Figura nr. 7.1. arata ca relatiile economice internationale cuprind atat fluxuri (tranzactii) comerciale cat si fluxuri (tranzactii) financiare.

Figura 7.1. Tipologia fluxurilor economice internationale

Setul de indicatori care raspunde cerintei de caracterizare complexa a deschiderii internationale a cunoscut o serie de completari si nuantari de-a lungul ultimelor decenii, in pas cu extinderea ariei de cuprindere a ceea ce astazi numim sector extern al economiei nationale. Astfel, la (1) indicatorii traditionali ce caracterizeaza implicarea unei tari in comertul international cu marfuri si servicii si cei referitori la capacitatea de plata internationala, treptat s-au mai adaugat (2) indicatorii care arata marimea si influenta migratiei internationale a factorilor munca si capital (sub forma principala a investitiilor directe) si, desigur, (3) indicatorii ce exprima indatorarea internationala a unei economii nationale.

Indicatorii ce reflecta static participarea unei economii la comertul international cu bunuri materiale si servicii:

Volumul valoric al exporturilor anuale de marfuri si servicii ale unei tari si ponderea acestora in produsul intern brut (in %), ca expresie a performantei exterioare a economiei nationale. In comparatiile dintre tari, se recurge deseori si la exportul/locuitor, dar exportul tebuie sa cuprinda atat marfurile (produse tangibile), cat si serviciile (produse intangibile).

Volumul valoric al importurilor anuale de marfuri si servicii ale unei tari si marimea relativa (in %) a acestora in raportul cu produsul intern brut al tarii, ca experesie a dependentei economiei nationale fata de pietele externe de aprovizionare.

Impreuna, exporturile si importurile de marfuri si servicii exprimate procentual in raport cu PIB formeaza un indicator cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de ventilare internationala a economiei unei tari.

Pentru a exprima semnificatia (gravitatea) dezechilibrului inregistrat in comertul exterior al tarii, excedentul/deficitul balantei comertului cu marfuri si servicii se raporteaza la PIB.

Capacitatea de plata a unei economii nationale constituie o dimensiune importanta in luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea tara. Cel mai uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a tarii in luni de import(uneori, doar a partii din rezerva oficiala care este detinuta in valuta forte, nu si partea detinuta sub forma de aur monetar). Indicatorul rezulta prin simpla impartire a rezervei oficiale de valuta a tarii la importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru.

Desigur, completarea acestor indicatori statici cu aspecte ale dinamicii schimburilor comerciale cu strainatatea (indici de crestere a comertului exterior, comparativ cu dinamica PIB, indici de devansare a productiei, coeficienti de elasticitate etc.). Astfel, dinamica exporturilor (importurilor) este mai bine evidentiata daca indicele cantitativ al acestui flux este comparat cu indicele cresterii reale a PIB sau cu indicele volumului fizic al productiei industriale (tinand seama de faptul ca produsele industriale reprezinta partea preponderenta a exporturilor si importurilor de marfuri). In unele analize, in locul comparatiilor bazate pe indici statistici, se prefera raportarea sporurilor valorice absolute observate in cresterea fluxurilor comerciale la cresterea PIB. O solutie alternativa este stabilirea coeficientului de elasticitate a exporturilor, respectiv, a importurilor in raport cu modificarea output-ului.

Acuratetea imaginii sectorului extern al economiei reale presupune luarea in considerare a indicatorilor de structura a schimburilor comerciale cu strainatatea (mai ales, ponderea produselor si serviciilor cu valoare adaugata mare pe unitatea exportata).

O caracterizare completa a deschiderii unei tari catre economia internationala nu poate ignora antrenarea tarii in fluxurile internationale ale factorilor de productie capital si munca.

Miscarea transfrontaliera a capitalului este evidentiata, pe de o parte, de stocul de investitii straine primite (intrate) in economie (comparativ cu cele plasate de investitorii co-nationali in strainatate), iar pe de alta parte, de fluxurile investitionale din anul sau anii analizati si de impactul acestora asupra balantei de plati externe. Setul minimal de indicatori statistici pentru relevarea principalelor aspecte legate de situatia investitilori straine directe (ISD) cuprinde:

Totalul (Stocul) de ISD inregistrat intr-o economie nationala si ISD/locuitor, ca expresii pertinente ale unui climat propice de afaceri, ale unei tari care ofera oportunitati atractive investitorilor straini (in conditiile unor resurse limitate de capital autohton). O serie de aspecte calitative referitoare la ramurile investite sau zonele gografice atrase in circuitul international prin ISD pot completa acest set minimal de indicatori.

Pentru economiile avansate, este interesant sa se compare in fiecare an intrarile de ISD cu iesirile de ISD. Dintr-o perspectiva istorica, merita sa se compare stocul de ISD gazduit in economia nationala cu stocul de ISD ale co-nationalilor peste hotarele tarii. Aceasta comparatie poate releva aspecte inedite ale mediului investitional local fata de climatul investitional din alte tari.

Fluxul de intrari de noi ISD in fiecare an al unei perioade analizate merita sa fie comparat cu efortul autohton de investire in economie (formarea bruta de capital fix), stiut fiind ca nu te poti astepta la un aflux masiv de capital strain, daca propriul capital nu gaseste un mediu propice pentru acumulare si valorificare in economia nationala.

Pe de alta parte, intrarile de ISD trebuie comparate cu fluxul de iesiri de valuta sub forma repatrierii unei parti din profitul rezultat in cadrul exercitiului financiar anterior pentru a determina aportul net de resurse financiare prin fluxurile investitionale. In determinarea adevaratului impact economic si financiar al intrarilor de ISD cu iesirile de venituri generate din punerea in valoare a acestora, este necesar sa se combine efectul deprecierii monedei nationale (pierderea puterii de cumparare a leului pe piata interna ca urmare a inflatiei) cu devalorizarea monedei nationale in raport cu moneda/monedele in care se administreza ISD si se fac repatrierile de venituri generate de acestea. Pentru a analiza contributia filialelor corporatiilor multinationale la exporturile de marfuri si servicii ale tarii, merita observata cota parte a acestor filiale in totalul valoric al exporturilor anuale (semestriale).

Migrarea internationala a factorului munca se produce in ambele sensuri: plecarea din propria economie a unei parti din forta de munca in vederea valorificarii unor oportunitati de castig mai mare decat in tara (pentru munca egala din punct de vedere al intensitatii, calitatii si al exigentelor de formare profesionala), iar pe de alta parte, sosirea in tara de forta de munca din strainatate. Diferenta dintre cele doua fluxuri este cunoscuta sub denumirea de soldul migratiei internationale a fortei de munca (numita si migratia neta a factorului munca).

Din punct de vedere al balantei de plati externe, fluxurile transfrontaliere de munca dau nastere la remiteri de sume de bani ale lucratorilor migranti catre familiile ramase in tara de origine (intalnite si sub denumirea de remisii banesti). Pentru a putea aprecia semnificatia acestor sume si impactul lor asupra circuitului economic intern al tarii se recomanda compararea intrarilor de valuta din remiterile conationalilor care lucreaza in strainatate cu incasarile din turism international sau chiar cu exportul de marfuri si/sau servicii al tarii. In mod simetric, iesirile de valuta cauzate de remiterile lucratorilor straini angajati in economia nationala se compara cu fluxurile de plati generate de turismul conationalilor in strainatate sau cu impoortul de marfuri si/sau servicii.

Caracterizarea statistica a indatorarii externe

Multimea de indicatori statistici care pot fi invocati pentru a caracteriza indatorarea externa a unei economii se grupeaza in trei categorii:

indicatori ai nivelului indatorarii externe;

indicatori structurali ai indatorarii externe;

indicatorii de dinamica a indatorarii externe.

Nivelul indatorarii externe se analizeaza pornind de la cuantumul indatorarii externe, cunoscut si sub numele de stoc al datoriei externe acumulate si inca neachitate. El este exprimat printr-o marime de stoc constatat la un moment dat, de obicei la sfarsitul anului calendaristic. Indiferent care este moneda efectiva in care s-a contractat datoria externa a unei tari (DE), ea este contabilizata si publicata in forma agregata intr-o moneda de referinta (USD sau Euro) de catre banca centrala a tarii in cadrul Raportului anual, precum si de catre Banca Mondiala in volumul International Financial Statistics.

Cuantumul indatorarii externe este, de obicei, analizat cu ajutorul unor indicatori derivati care evidentiaza intensitatea indatorarii externe (DE/capita, care serveste si la nuantarea comparatiilor internationale referitoare la indatorarea externa a diferitelor tari) sau gravitatea indatorarii externe (rata de indatorare externa ca raport intre DE si PIB sau rata de indatorare externa a statului stabilita ca raport intre datoria externa si datoria publica interna).

Pentru majoritatea tarilor DE/PIB este subunitar, dar tarile cele mai indatorate au depasit acest prag psihologic in ultimul deceniu, ceea ce inseamna ca ele datoreaya mai mult creditorilor externi decat se produce de-a lungul unui an ca valoare adaugata in intraga economie a tarii. Referitor la al doilea aspect al gravitatii indatorarii publice (datoria externa si datoria interna), trebuie amintit ca o cerinta a Pactului de Stabilitate incheiat de tarile din cadrul Uniunii Economice si Monetare pentru a asigura stabilitatea monedei unice europene - euro - este ca totalul datoriei publice sa nu depaseasca 60% fata de PIB-ul fiecarei tari membre.

Indicatorul cel mai frecvent evocat in publicatiile de specialitate este datoria externa/capita, dar un indicator mai expresiv din punct de vedere al efortului de restituire a imprumuturilor angajate este rata de indatorare externa calculata ca raport intre datoria externa si exportul de bunuri si servicii al tarii analizate (DE/X). Rezultatul poate fi interpretat si ca numar de ani-exporturi pentru achitarea datoriei. Evident, cu cat rezultatul este mai mare, cu atat riscul este mai consistent pentru omul de afaceri care se incumeta sa realizeze tranzactii intr-o astfel de economie.

Printre numeroasele posibilitati de analiza structurala a datoriei externe a unei tari amintim aici:

distributia datoriei externe in functie de anul de rambursare;

distributia in functie de moneda de contractare, de rata dobanzii, de forma de rambursare (transa unica sau in rate);

distributia in functie de tipul creditorului (surse publice/private) sau pe tipuri institutionale ale creditorilor (institutie financiara internationala, guverne ale altor tari, banci comerciale, companii comerciale etc.);

distributia datoriei externe in functie de scopul in care a fost angajata: pentru investitii in economie sau infrastructura, pentru acoperirea unui deficit temporar in oferta de bunuri de consum sau pentru echilibrarea contului curent al BPE;

distributia datoriei externe angajate pe sectoare de activitate (privat/public).

Cu cat activitatea economica este mai stabila, iar mediul economic este perceput ca fiind mai favorabil afacerilor, cu atat mai multe sunt imprumuturile angajate de intreprinderi si banci fara garantia statului. Astfel, datoria externa negarantata de stat devine un adevarat indicator (indirect) al performantei functionale a unei economii, al increderii creditorilor externi in capacitatea si libertatea subiectelor economice private de a rambursa angajamentele financiare contractate, fara vreo aprobare sau garantie din partea institutiilor administratiei publice.

Dinamica indatorarii externe este cuantificata prin cei trei indicatori de analiza diacronica a variatiei stocului de datorie externa: sporul (scaderea) absoluta a indatorarii externe (Δ_DE), indicele (I_DE) si, respectiv, ritmul indatorarii externe (R_DE). In situatia cresterii bruste a cuantumului indatorarii externe, se obisnuieste sa se sublinieze acest aspect prin stabilirea sporului de datorie externa per capita (Δ DE:Populatia tarii).

Totusi, o caracterizare mai semnificativa a dinamicii indatorarii externe se obtine prin compararea oricaruia dintre cei trei indicatori de dinamica enumerati mai sus cu indicatorii corespunzatori ai produsului intern brut sau ai exporturilor de marfuri si servicii. De exemplu, un indicator de crestere marginala a datoriei externe fata de dinamica produsului intern brut (Δ_DE : Δ_PIB) exprima mai bine evolutia indatorarii externe intrucat are ca termen de referinta un aspect al cresterii economice interne a tarii care se imdatoreaza. La fel, coeficientul de elasticitate a indatorarii externe fata de evolutia produsului intern brut al tarii (R_DE : R_PIB) are o valenta analitica mai mare decat simplul raport dintre cresterea datoriei si numarul populatiei.

Din punct de vedere al perspectivelor de rambursare a indatorarii suplimentare, este interesant sa se compare cresterea indatorarii cu dinamica exporturilor de marfuri si servicii. De exemplu, un raport I_DE : I_X > 1 exprima, de fapt, ca sansele de restituire a datoriei sunt reduse, intrucat datoria externa creste mai repede dacat incasarile din exporturile de bunuri materiale si servicii. Pentru majoritatea tarilor lumii, exporturile reprezinta sunt unica sursa de mijloace de plata internationala.

Indicatorii efectelor economice si financiare ale indatorarii externe

Efectele economice si financiare ale indatorarii externe abordeaza un alt aspect al indatorarii externe: orice datorie angajata trebuie sa fie rambursata, alaturi de suma imprumutata (principalul datoriei desemneaza, de fapt, transa anuala scadenta - TAS) fiind necesara si plata dobanzii aferente imprumuturilor luate si inca neachitate (masa anuala a dobanzii - MAD). Cele doua sume datorate strainatatii intr-un an ca urmare a imprumuturilor contractate cu diversi creditori nerezidenti constituie anuitatea sau serviciul datoriei externe (SDE). Prin urmare,

SDE = TAS + MAD.

Efectul economic: In masura in care sumele imprumutate se investesc in obiective economice care au capacitatea de a produce sub forma de profit sumele datorate strainatatii se apreciaza ca indatorarea externa este o cale de atragere de capital strain cu efecte benefice asupra largirii activitatii din economia tarii gazda.

Evident, imprumuturile angajate pentru a acoperi o nevoie de consum, pentru a restitui o datorie scadenta sau pentru a echilibra contul curent al BPE nu sunt aducatoare de venituri. In acest context apare evidenta necesitatea de a nu discuta numai despre cuantumul si intensitatea (sau gravitatea) indatorarii externe, ci si despre destinatia economica a sumelor imprumutate de la creditorii externi.

Efectul financiar: Achitarea anuala a serviciului datoriei externe greveaza mai mult sau mai putin puterea de cumparare a tarii, de vreme ce o parte din incasarile din exportul de marfuri si servicii si din celelalte intrari de valuta sunt afectate acestor plati. Pentru a arata cat de mare este efortul de plata, se utilizeaza:

mai rar, cota procentuala a serviciului datoriei externe fata de PIB (SDE/PIB);

mai frecvent, cota procentuala a serviciului datoriei externe fata valoarea totala a exporturilor de marfuri si servicii (SDE/X). Se apreciaza ca o cota de pana la 15% nu afecteaza dramatic puterea de cumparare a unei tari pe piata internationala, deci nu perturba semnificativ echilibrul economic intern al acesteia. Depasirea acestei cote, insa, este de natura sa perturbe grav circuitul economic intern, iar interventia bancii centrale pentru restabilirea puterii de cumparare este iminenta.