Rolul zonei montane in dezvoltarea economica durabila

ROLUL ZONEI MONTANE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA DURABILA

Activitatea economica proprie zonei de munte are la baza armonizarea a doi factori principali: omul si natura.

Ecodezvoltarea reprezinta conceptul lansat in anul 1971 si care a fost adoptata in 1972. Acest concept nou presupune o atentie sporita dezvoltarii economice in contextul mediului natural, urmarindu-se in special trei criterii: eficienta economica, prudenta ecologica si finalitatea sociala.

Conceptul de "ecodezvoltare" a fost inlocuit de curand cu un concept mult mai larg, acela de "dezvoltare durabila", concept care in viziunea lui Bouthros Bouthros Ghali are cinci dimensiuni.

Prima dimensiune este reprezentata de pacea sociala prin care se intelege armonia dintre locuitorii zonei respective.

Dinamismul economic, presupune caile prin care se distribuie produsele respective si reprezinta a doua dimensiune.

O alta dimensiune este reprezentata de managementul mediilor componente, cu rol important in prevenirea distrugerii mediului ambiant natural si favorizarea regenerarii lui.

Dreptatea sociala presupune relatiilor echitabile care se stabilesc intre oamenii asezarii, modernizarea cadrului social al asezarii respective.

Ultima dimensiune este reprezentata de democratia reala care aduce in prim plan conducerea si coordonarea proceselor multiple care se desfasoara in zona de catre oamenii acelei asezari prin reprezentantii alesi de ei.

1.1. Conceptul de zona montana

Zona montana se deosebeste de celelalte regiuni prin dezavantajele naturale si dezavantajele structurale.

Prin dezavantajele naturale se intelege altitudine, clima, fertilitatea scazuta a solului, pante, cai de comunicatie si piete de desfacere izolate.

Dezavantajele structurale sunt reprezentate de distantele mari fata de centrele decizionale, infrastructuri insuficiente, imbatranirea populatiei active si tendintele de exod, ocupatii restrictive, structuri administrative defavorabile.

Conceptul de "zona de munte" se defineste ca fiind conceputa din zona = portiunea dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitator pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale a unei destinatii determinate, iar muntele este definit ca fiind o ridicatura a scoartei terestre, mai mare decat dealul care este format din stanci si care depaseste h=800 m.

Delimitarea unei zone ce urmeaza a fi studiata reprezinta o problema dificila cu care se confrunta un cercetator in organizarea activitatii sale. Importanta delimitarii unei zone este determinata de modul in care se contureaza (prezinta) regiunea de studiat, care isi pune amprenta puternic asupra concluziilor ce vor rezulta in urma studiului de cercetare.

Datorita caracterului limitata al resurselor naturale specifice zonelor montane prin care activitatea economica este ingreunata se diminueaza randamentul si in consecinta eficienta muncii si expune rezultatele intr-o mai mare masura riscurilor. Tarile europene dezvoltate si nu numai, care detin zone montane, au desfasurat si au pus in aplicare programe de sprijinire a populatiilor care utilizeaza astfel de resurse. In acest scop s-a trecut la delimitarea zonelor afectate fara exceptie, multicriterial, diferentiat in timp si spatiu. Criteriul care a stat la baza si in jurul caruia s-au cladit sistemele criteriale folosite, a fost altitudinea, de ea depinzand in mare masura si celelalte caracteristici naturale care influenteaza potentialul resurselor agricole.

Necesitatea unei politici regionale adecvate are o delimitare teritoriala in prealabil, indiferent de criteriul (criteriile) de departajare. Aceste criterii de delimitare difera de la tara la tara, dar si in cadrul aceleiasi tari s-au manifestat optiuni diferentiate in timp. Un exemplu elocvent este reprezentat de Elvetia, care la inceputul celui de-al doilea razboi mondial avea o limita standard care separa regiunile de munte de celelalte. Aceasta limita a fost definita prin altitudine (800 m). Dupa un timp destul de scurt s-a dovedit insa ca este prea simplista deoarece conditiile de exploatare a pamantului precum si cele de viata pot varia puternic si in functie de alte elemente decat altitudinea.

Intre anii 1943 si 1947, alaturi de utilizarea limitei standard de 800 m altitudine, au aparut si alte criterii cum sunt: conditiile climatice, configuratia terenului si accesibilitatea (caile de comunicatie). Aceasta limita joaca un rol important in "statistica relativa" a muntelui. In aplicarea masurilor federale, insa aceasta veche delimitare, cunoscuta sub numele de cadastru al productiei agricole, cu referire la productia vegetala. Spre anul 1950 se realizeaza un cadastru al productiei animale.

Vom lua un scurt exemplu pe Elvetia unde delimitarea este facuta pe zone si anume:

zona I baza muntelui;

zona II mijlocul muntelui;

zona III muntele inalt;

zona IV muntele foarte inalt.

La baza delimitarii pe zone au stat urmatoarele criterii:

conditiile climatice;

altitudinea;

cai de comunicatie;

configuratia terenului;

conditiile de acces la piata (pentru vanzarea produselor din lapte sau carne).

Din anul 1980, in Elvetia s-a pus in aplicare perfectionarea acestor criterii, trecandu-se la o diferentiere a parcelelor in interiorul spatiului montan, in functie de panta caracteristica delimitandu-se astfel trei categorii:

parcele situate pe terenuri agricole cuprinse intre 0 si 18%;

parcele situate pe terenuri agricole cuprinse intre 18 si 35%;

parcele situate pe terenuri agricole peste 35%.

Aceste delimitari fac insa obiectul unor permanente adaptari la conditiile existente, fiind continuu reajustate.

Problema zonelor montane din Europa ca si din alte continente, constiente de importanta nationala pe multiple planuri a zonelor de munte, au elaborat si pus in aplicare de multa vreme politici guvernamentale menite sa sprijine dezvoltarea economica si sociala a zonelor montane considerate ca "zone defavorizate" din punct de vedere natural, economic si social.

Aceste zone sunt importante pentru tarile care le detin pentru ca:

constituie un spatiu economic in care se obtin produse agricole si silvice cu cantitati mari si calitati deosebite;

sunt exemplu de habitat descentralizat si ofera o alternativa la concentrarea din zonele urbane;

prezenta agricultorilor in munte reprezinta si mentinerea unui areal de destindere, securitatea cailor de tranzit in munte si protectia instalatiilor ce servesc productia de energie. Aceste prestatii nu au o valoare comerciala, dar ele sunt fara nici o indoiala de interes public;

ofera un areal excelent de destindere pentru locuitorii centrelor aglomerate;

sunt un important rezervor de energie reinnoibila si de materii prime;

sunt regiuni in care traditiile culturale (folclorul, cantecul, dansul, ritualurile, practica religioasa) reprezinta un mijloc de reunire al grupului social intr-un destin comun, liber si de la sine acceptat;

ofera procedee de munca si tehnologii adaptate la sistemul ecologic sensibil (utilizarea de materii prime din zona, transformarea produselor, cresterea extensiva a animalelor, metode de conservare a alimentelor, transportul lemnului iarna etc.).

Se poate spune pe buna dreptate ca aceste populatii ce traiesc in zone atat de dificile reprezinta insasi tezaurul cultural al Europei.

Zona de munte constituie un important potential al fortei de munca; zonele de munte asadar ofera mana de lucru si de indemanare a carei utilizare pe loc ofera avantaje mari. Datorita conditiilor naturale dificile in care si-au desfasurat activitatea de-a lungul secolelor, oamenii zonelor montane au abilitatea manuala dar si ingeniozitatea de a se adapta unor activitati grele sau chiar si in industria montana.

Am incercat sa prezint astfel principalele restrictii si atuuri pentru dezvoltarea zonelor montane, acestea definind zona montana, pentru a carei dezvoltare sunt necesare concentrarea eforturilor pentru o dezvoltare neintensiva din punct de vedere agricol, dezvoltare care trebuie sa se bazeze in special pe resursele potentiale proprii ale zonei montane.

1.2. Zonele montane din tarile Uniunii Europene

Europa este un continent cu vaste si variate zone montane sub raportul geoclimatic, traditional precum si gradul de echipare si de dezvoltare.

Datorita situatiei geografice, clima montana influentata de curentii atlantici si mediteraneeni, au creat conditii mai favorabile pentru vegetatie si practicarea agriculturii, in partea vest-europeana si mai putin favorabile in centrul si sud-estul Europei.

In tarile europene cu regiuni montane au aparut politici montane, in pofida diversitatii contextului national al traditiilor si politicilor administrative, fiecare tara formandu-si treptata propria sa politica montana.

Peste tot au fost necesare forte importante pentru identificarea notiunii de "munte" si elaborarea politicilor favorabile muntelui. Tari ca Franta, Elvetia, Austria, Germania, Italia si-au format propriile politici montane, iar in alte tari continua sa apara aceste politici montane (Romania).

Tarile din Uniunea Europeana ce detin suprafete insemnate de munte au o legislatie specific montana precum si organismele necesare care se ocupa de zona montana avand la baza atat in trecut cat si astazi aceleasi motive care constau in avantaje naturale (clima, altitudine, pana, fertilitatea scazuta a solului, accesul la caile de comunicatie) si avantaje structurale (imbatranirea populatiei, ocuparea monostructurala, exodul populatiei active, structuri administrative nefavorabile, distanta fata de centrele decizionale, infrastructuri insuficiente). Trebuie reamintit faptul ca in regiunile montane exista un potential indispensabil reprezentat de suprafete mari de paduri, rezervele de apa, resursele minerale, fauna, flora, traditii si obiceiuri, peisaje, monumente istorice.

In ultimii cincizeci de ani zonele montane din vestul Europei au cunoscut o dezvoltare, in special pe fondul continuitatii traditionale, fiind create infrastructurile fundamentale adaptate in domenii ca invatamant, cercetare, transporturi, telecomunicatii, tehnologii pentru resursele agroalimentare.

Totodata s-au dezvoltat activitati noi: turism rural si industrii nepoluate care au creat locuri de munca, realizari care au fost in stransa concordanta cu legislatia privind protectia mediului inconjurator si a populatiei agricole indigene cu scopul principal de a opri migratia catre alte zone, realizandu-se ceea ce poate fi denumit "tehnologia Alpilor" sau "cultura montana vest-europeana", cu inegalitati, dar totusi cu un viitor comun de nivel inalt.

Se poate face o comparatie intre zonele montane din cadrul tarilor vest-europene si zonele montane din tara noastra.

Pentru aceasta voi prezenta caracteristicile fizice ale acestor munti din vestul Europei precum si masurile luate de catre statele respective in favoarea locuitorilor din regiunile montane.

Elvetia - din suprafata totala de 41 288 km² aproximativ 2/3 este ocupata de regiunile montane. Exploatarile agricole se intind pe suprafete care variaza de la mai putin de 1 ha si care ajung la 10-20 ha.

Datorita conditiilor naturale dificile de ordin topografic si climatic la care se mai adauga partial si caile de comunicatie cu neajunsurile lor legate de handicapurile fizice, dificultatile practicarii agriculturii in aceasta tara sunt foarte mari.

Din punct de vedere topografic, suprafetele agricole montane din Elvetia sunt considerate a fi in proportie de 75% situate in conditii dificile, iar alte 20% din suprafata poate fi exploatata doar partial prin mecanizare.

In ceea ce priveste clima, aceasta are un rol decisiv pentru productia agricola datorita duratei perioadei de vegetatie. In acest sens, durata de acoperire a terenului cu zapada fiind un indicator important. Consecinta imediata, in domeniul agriculturii, a acestei situatii este scurtarea, pe masura cresterii altitudinii, a perioadei de pasunat, astfel ca in Alpii Centrali ea poate atinge limita de locuit permanent numai 100-120 de zile anual.

Din cele doua treimi ale teritoriului national de regiuni montane, o mare parte este acoperita cu paduri sau soluri neproductive, iar terenul agricol montan reprezinta doar 38% din suprafata agricola utila a Elvetiei.

Se poate spune cu certitudine ca preocuparile Elvetiei in sustinerea economica a populatiei din zonele de munte isi are originea de cca 150 de ani. Este de subliniat faptul ca unele sate, prin pozitia lor privilegiata cunosc o expansiune extraordinara care se datoreaza in special dezvoltarii turismului rural (montan) dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dezvoltarea turismului rural ofera surse noi de venituri populatiei agricole, mai ales acolo unde se profita de personal si de un peisaj de calitate, de infrastructuri si de dotari corespunzatoare.

Odata cu aparitia turismului de masa (datorita industrializarii, salarizarii si timpului liber, concediilor platite), societatea montana se transforma: teritoriul submineaza agricultura, economia montana este din ce in ce mai prezenta, autoconsumul se diminueaza intr-o masura considerabila. Aceasta evolutie rezulta in principal din cererea asupra mainii de lucru agricole pentru sectoarele care tind din ce in ce sa se dezvolte: artizanat, constructii, turism.

Elvetia se preocupa in aceasta perioada de un plan mai general pentru constientizarea necesitatii de sustinere a regiunilor defavorizate. Taranii din zona montana vor sa se organizeze. Crearea in 1943 a "Grupului elvetian al taranilor de munte" - (SAB), dupa putin timp denumit "Grupul elvetian pentru regiunile de munte", le asigura in continuare un mijloc de exprimare. Au fost luate unele masuri in favoarea elvetienilor din regiunile de munte:

1948 - hotararea federala a practicarii muncii la domiciliu;

1952 - Legea asupra alocatiilor familiilor de tarani din zona montana;

1959 - introducerea contributiilor spre detinatorii de animale in regiunile de munte;

1966 - Legea federala care incurajeaza creditul pentru hotelurile din zona de munte;

1969 - Legea federala a creditelor pentru investitii in domeniul forestier;

1974 - Legea ajutorului in materie de investitii in zonele de munte (LIM);

1979 - Legea federala de amenajare a teritoriului montan;

1980 - sunt alocate contributii ce privesc exploatarea solului in conditii dificile.

Totodata au avut loc:

- interventii speciale in zonele de munte

- sustinerea inovatiei productive

- formarea de specialisti pentru regiunile de munte

- forme de gestionare a patrimoniului federal.

S-au acordat subventii pentru: dezvoltarea agroturismului, activitati comerciale, asistenta sociala.

S-au acordat chiar si resurse financiare pentru cei doritori sa se stabileasca si sa-si inceapa o activitate economica in zona montana.

In Franta masivul muntos ocupa aproximativ 35% din suprafata totala, iar peste 30% din aceasta se ridica la peste 800 m altitudine, suprafata agricola utilizata ajungand in zona montana la aproximativ 2,8 mil. ha.

Regiunile de economie montana delimitate in anul 1961 se intind pe cinci masive muntoase importante, care cuprind 4260 de comune. Aceste masive muntoase sunt: Muntii Jura, Masivul Central, Muntii Alpi, Muntii Pirinei, Muntii Vasgii. Influenta mediteraneana nu este prea puternica, muntii francezi prezinta un climat care se poate caracteriza prin frecventa si abundenta precipitatiilor, fenomene care sunt din ce in ce mai pronuntate odata cu cresterea altitudinii si cu expunerea la vanturile oceanice.

Zonele montane franceze au fost afectate datorita schimbarilor din economie incepand cu mijlocul secolului XIX. Neputand sa urmeze progresul agricol dobandit in alte zone, de la marea industrie si evolutia in dezvoltarea oraselor, satele de munte au pierdut o mare parte din locuitorii lor atrasi de agricultura din campie si de dezvoltarea urbana. Datorita echipamentului lor economic, respectiv (cai de comunicatie) si echipament social (scoli, sanatate, distractii) mai costisitor, mai putin complet, acestea au agravat diferentierea nivelului de trai in raport cu locuitorii zonei de campie.

Degradarea civilizatiei montane s-a accentuat in raport direct cu cresterea altitudinii. O consecinta a acestei situatii a fost depopularea masiva a zonelor de munte.

Cu toate ca Alpii de Sud au o intindere mai mare decat Alpii de Nord, acestia din urma sunt de trei ori mai populati. In timp ce in Alpii de Nord numarul populatiei este cam acelasi de 100 de ani, in Alpii de Sud depopularea a fost foarte puternica, ajungandu-se in prezent la densitate prabusita de mai putin de 15 loc./km².

Pirineii sunt in mod constant depopulati, in partea centrala ajungandu-se in prezent la sub 20 loc./km².

Emigratia a influentat pretutindeni regiunile montane foarte puternic in sud unde in unele zone densitatea populatiei a coborat sub 8 loc./km². Toata aceasta depopulare a satelor din zonele de munte, a fost privita de autoritati cu o detasare pagubitoare, asigurata si sustinuta de convingerea ca satele franceze sunt si asa suprapopulate si ca exodul din zonele rurale era inevitabil. Totusi s-a ajuns la concluzia ca de-a lungul timpului populatia zonelor montane a tins spre o regretabila abandonare a habitatului, punand in pericol un echilibru biologic indispensabil.

Luandu-se serios in seama aceste probleme s-a ajuns la decizia elaborarii unei politici de conservare in aceste regiuni a unui "sambure" de agricultura dinamica si cu minim de populatie rurala pentru a intretine natura si a salva peisajul, o politica care trebuie sa vizeze in mod egal favorizarea dezvoltarii economice pe vastele teritorii, din care sa se excluda subestimarea potentialului unora.

Au avut loc actiuni cu rol in realizarea unor obiective care urmeaza sa imbunatateasca conditiile de viata din zonele montane.

Legea de restructurare a terenurilor de munte (RTM), a padurilor din zona de munte, in stransa legatura cu economia pastorala dateaza din anii 1860, 1864, 1882.

Prima masura importanta in sensul unei politici regionale selective a fost decisa in 1967, pe parcurs reglementarile au fost completate si imbunatatite cu unele noi prin aparitia "Programului de renovare rurala, indemnizatii speciale" aparut in 1974.

In anul 1960 a fost infiintata Societatea Franceza de Economie Alpina, in 1961 s-a dat definitia de "zona de munte"; in 1967 se reconsidera comisariatele pe masive, apare "legea pastorala", iar in 1973 se creeaza compensatii speciale pentru zonele de munte.

In 1961 apare Federatia Franceza a Economiei de Munte, iar in perioada 1980 se trece spre o politica globalistica, integrata total, apare "Legea muntelui" care a fost votata in unanimitate[1].

Austria - cu relieful sau muntos reprezentat de Prealpii si Alpi, acopera 75% din suprafata tarii, zonele de campie reducandu-se la un culoar subalpin care insoteste Dunarea si la Bungenland un fragment din Campia Panonica. In aceste conditii agriculturii montane ii revine un rol important atat pentru economia individuala, cat si pentru cea nationala, avand o larga extensie cu incepere de la realizarea unor produse animaliere de valoare, la reducerea costului cresterii animalelor si productie animaliere de calitate, la plasarea surplusului de mana de lucru pentru taranime, lupta impotriva eroziunii solului si degenerarii peisajului natural si cultural al mediului rural.

In majoritatea regiunilor montane, criteriile de recreativitate si relatia cu centrele de repaus, de sport si de distractie in aer liber in peisajul cultural alpin beneficiaza de prioritate fata de productie.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial politica agrara a urmarit canalizarea investitiilor in scopul echilibrarii sistemului ecologic.

In acest scop a fost creat un intreg sistem constitutional, de la nivel central la nivel regional si comunal, sistem care a fost adaptat strict la prolemele specifice zonei de munte.

Au fost initiate proiecte care privesc agricultura, padurile, energia, caile de comunicatie, constructiile de case si grajduri, canalizarea, invatamantul si problemele sociale. Toate aceste proiecte s-au numit "proiecte integrate" si s-au realizat in decursul a 30 de ani de activitate.

Au fost realizate parghii de cointeresare materiala si stimulare morala. S-a cultivat totodata sentimentul de a fi taran de munte, s-au facut eforturi pentru mentinerea traditiilor culturale din zonele respective (dansuri, cantece, port, obiceiuri).

Toate proiectele care s-au realizat pentru munti au avut ca baza analize psihosociale profunde. In anul 1960 a aparut "Legea nationala asupra agriculturii" cu masuri de sprijinire din partea statului austriac si a landurilor. In acelasi timp, Ministerul Agriculturii si Padurilor a inventariat exploatatiile montane, acestea fiind clasate, constituindu-se un cadru special; zonele de munte au fost delimitate, fiecare land avand propriile sale legi cu prevederi de sprijinire prin credite avantajoase si plati directe, utilizandu-se subventii sub forma de bonificatii (proiecte comunitare de consultatie) si alte investitii.

Spatiul montan austriac este caracterizat printr-o serie de institutii de cercetare si institutii de instruire pentru tarani, sau asociatii taranesti (Genosenehaft-uri), scoli profesionale, o importanta si impresionanta cultura zootehnica si agroturistica.

Toate acestea ne duc la urmatoarea concluzie: regiunile montane austriece si populatiile lor constituie o realitate istorica de necontestat.

Exista numeroase organizatii europene: EUROMONTANA (Grupul de lucru al confederatiei europene pentru agricultura); Federatia Europeana a populatiilor din zonele montane; Asociatia Europeana a alesilor muntilor; Grupul celor 7 ai Asociatiei Regiunilor Europene sau Cooperare Transfrontaliera; ARGE Alpi; Comunitatea de lucru Jura; Comunitatea de lucru Pirinei; Conventia Alpilor; iar de curand - Asociatia Montana Carpatica - CARPATMONTANA. Toate aceste organizatii au adus la cunostinta numeroaselor si importantelor structuri europene necesitatea unei ample politici montane specifice in Europa. Cateva conferinte si congrese care au avut loc in diverse institutii europene pentru zonele de munte:

Parlamentul Europei prin "Rezolutia Parlamentului Europei asupra regiunilor de munte" 10 martie 1988;

Consiliul Europei, in Declaratia finala a conferintei Europene a Regiunilor Montane, 9-11 mai 1988 - Italia;

EUROMONTANA, in documentul "Locul zonelor montane si a locuitorilor sai in Europa, 16 noiembrie 1988;

AMZM Romania - simpozionul international (CARPATMONTANA) organizat sub egida Consiliului Europei, Bucuresti 28-30 iunie 1994;

AMZM Romania - simpozionul international "Carpatii Romaniei in evolutie" - 27-28 octombrie 1993;

Cea de-a treia Conferinta Europeana a regiunilor de munte, de la Chamonix - 15-17 septembrie 1994;

Conferinta Europeana "EUROMONTANA" - 4-6 septembrie 1995, Cracovia;

Un bilant al politicii montane europene pune in evidenta faptul ca muntele si-a adus o contributie insemnata pentru aplicarea unor solutii originale si exemple in intregul rural, intre care filozofia notiunii de autodezvoltare (locala), pluriactivitatea, serviciile publice, spatiul montan - o actiune sociala in serviciul intregii populatii montane, recunoasterea rolului primordial al identitatii locale si dezvoltarea diferentiata a teritoriului, conlucrarea interregionala.

In politica montana a Europei principiile de baza au in vedere urmatoarele aspecte:

specificitatea montana;

entitatea de masiv;

necesitatea mentinerii rolului statului impreuna cu al colectivitatii locale si continuitatii europene.

Politica de "masiv muntos" constituie un cadru de coeziune intre initiativele locale si politicile montane globale.

Mediul montan european ofera in diversitatea sa frumusete, liniste, reconfortare, pentru intreaga populatie europeana ca si a celei apartinand altor continente. El detine o mare bogatie de flora si fauna si conserva partea cea mai importanta a patrimoniului nostru cultural. Totodata reprezinta sursa de alimentatie a unei bune parti din populatia europeana. Padurile, mineralele, materiile prime reciclabile pentru industrie si sectorul energetic isi au originea in spatiul rural.

Exploatarea durabila a resurselor mediului rural european poate fi asigurata numai pe calea dezvoltarii rurale si intr-un concept politic nou.

Pentru a putea fi atins acest obiectiv se cere punerea in practica a normelor si regulilor de conduita inscrise in "Harta Europeana a spatiului rural" care traseaza directivele in politica sectoriala de promovare si dezvoltare rurala si in acelasi timp de protectie a patrimoniului rural natural destinat oamenilor. Se are in vedere rolul pe care il au initiativele si masurile complementare ce pot du avute in vedere, in contextul protectiei spatiului rural. In acest sens, dezvoltarea resurselor umane in spatiul rural si diversificarea activitatilor rurale au o insemnatate aparte.

1.3. Zonele montane ale Romaniei

Zona montana a Romaniei reprezinta circa o treime (31,15%) din teritoriul national si totodata cel mai mare masiv muntos al Europei aflat in cadrul aceleiasi frontiere. Suprafata montana este reprezentata de 73970 km², impartita astfel: 54% paduri cu 74.5% grad de impadurire si 40,5% terenuri agricole, constituind 46% din teritoriul de 28 de judete in cadrul carora exista 687 comune cu 3202 sate si 86 de orase montane.

Arcul Carpatilor, zona montana extraordinar de pitoreasca are o suprafata de 66303 km² reprezentand 27,8% din suprafata Romaniei. Altitudinea medie este de 840 m (90% sub 1500 m).

Temperatura medie anuala a regiunilor montane din Romania variaza intre 7^oC si -2^oC, iar cantitatea medie de precipitatii este de cca 800 mm anual in zonele cu altitudinile cele mai mari.

In ceea ce priveste solurile din Muntii Carpati, acestea sunt reprezentate de trei tipuri principale (asociatii de soluri). Prima categorie este specifica partii inferioare, caracterizandu-se prin soluri brune acide. Al doilea tip de asociatie de soluri montane este specific etajelor jnepenisurilor si molidisurilor, se caracterizeaza prin soluri brune, feriluviale si podzoluri. In etajul pajistilor alpine este intalnit al treilea tip de asociatie de soluri montane, format in special din soluri humicosilicotice si soluri brune acide, pot aparea frecvent stanci, iar local soluri hidromorfe[2].

Reteaua hidrografica a tarii este carpatica prin alimentare si regiune, ceea ce face din Muntii Carpati un adevarat castel de apa, aici concentrandu-se aproximativ 66% din scurgerea medie a tarii.

Populatia montana - in regiunile montane traiesc 3 446 000 de locuitori, in medie 47 loc./km², din care peste 2 000 000 sunt agricultori care detin 1 036 000 de gospodarii private, cu caracter de subzistenta, in care se practica o agricultura traditionala, nivelul tehnologic este rudimentar, se bazeaza pe cresterea animalelor, ingrasamintele sunt naturale.

In tabelul urmator vom arata care este structura terenului in zona de munte a Romaniei, comparativ cu cea nationala:

Tabel 1 (2005)

Sursa: Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara

Principalele specii de animale care se cresc sunt bovinele - 947 000, ovinele - 2 900 000 si porcinele - 927 000 (2002). Se mai cresc cabaline, caprine si pasari.

Veniturile populatiilor din zonele de munte provin in masura de 30-40% din agricultura, precum si din alte activitati (minerit, forestier, industrie, servicii, artizanat).

Principalul furnizor de forta de munca pentru sectoarele industriale este reprezentat de gospodariile taranesti.

Produsele agricole, datorita modului in care se produc, sunt nepoluate si de inalta calitate biologica. Zona de munte are un important potential de productie marfa, mai ales in ceea ce priveste produsele animaliere: lapte, carne, lana, piei. Este important faptul ca aceste productii se obtin prin consumuri minime de cereale si energie.

Deoarece Romania nu a avut niciodata o politica montana distincta, consecintele rezultate au fost grave pentru tara noastra pe plan politic fata de proprietatea particulara, din perioada 1945-1948.

Infrastructurile sunt subdezvoltate, drumurile insuficiente sau neintretinute, electrificarea neterminata (unele sate in zona montana nefiind electrificate), telecomunicatii putin evoluate, lipsa canalizarilor si a alimentarii cu apa, situatii deficitare in sistemul de invatamant, sanitar, servicii pentru populatie.

Datorita politicilor practicate pana in 1989, institutiile nationale nu detin exercitiul necesar si nici cadre suficiente specializate in problematica montana, ceea ce explica retinerile si tendinta de continuare a marginalizarii. Nivelul de cunoastere (informare) al populatiei urbane privind realitatile din zonele montane este foarte scazut.

Agricultura montana este o agricultura marginalizata, ramasa la tehnologii rudimentare cu randamente vegetale si animale slabe. Datorita lipsei factorilor de productie precum si a organelor profesionale si economice care sa se ocupe de specificul economiei montane, fac din aceasta zona nu doar una defavorizata, ci si o zona extrem de vulnerabila economic, social si ecologic, ceea ce ar avea ca rezultat un exod masiv al populatiei precum si degradarea mediului.

Integrarea europeana a zonei montane a Romaniei presupune dezvoltarea in ecosisteme echilibrate, specifice, pe baza gospodariilor familiale si proprietati private cu continuitatea traditionala si pluriactivitati.

De-a lungul timpului s-a vazut clar in experienta europeana si nationala ca numai prezenta unei agriculturi dinamice in zona montana poate permite intretinerea acestei parti, a patrimoniului national.

Este necesara asadar o politica nationala pentru zona montana, precum si politici regionale in cazul celor 28 de judete.

Asadar, problematica zonei montane a Romaniei se cere abordata in maniera globala, in sistem integrat, la care participa toate institutiile ce se recunosc in zona de munte, precum si societatea civila.

Printre cele mai urgente si importante actiuni se inscriu: perfectionarea cadrului institutional, cu formarea competentelor si crearea unui cadru legislativ specific.

Putem spune ca cei 3,6 milioane de locuitori ai regiunilor montane constituie o forta considerabila pentru angajarea si gestionarea acestui spatiu, dar totodata ei pot reprezenta un adevarat rezervor de someri din zone rurale sau in migratia de care nici Romania nici alta tara din Europa nu are nevoie nici acum, nici in viitor.

Exista totusi un atu principal, reprezentat de exploatatiile familiale, de agricultori, care exista chiar daca sunt intr-o stare de ramanere in urma, fiind necesara numai crearea de structuri profesionale si economice capabile sa organizeze amontele si avalul, respectiv aprovizionarea cu factori de productie si mijloace de consum dar si prelucrarea, conservarea si comercializarea produselor.

Datorita conditiilor existente in trecut in zona montana din Romania care au diferit de conditiile zonelor montane din Europa Occidentala, care au avut in vedere cresterea marimii exploatatiilor, specializarea, dependenta alimentara in mare masura de productia din afara zonei, reducerea numarului de exploatatii si al populatiei montane, modelul occidental nu este potrivit pentru tara noastra. Chiar si in tarile de vest-europene politicile se indreapta spre o pluriactivitate, spre repopularea spatiilor montane si conservarea ecologica a spatiului montan.

Zona montana a Romaniei intruneste conditiile teritoriilor similare din Europa in ceea ce priveste actiunea factorilor defavorizanti naturali, cat si prin rolul important de echilibrare ecologica, dependent de reducerea tendintelor permanente de migratiune a populatiei spre zonele urbane.

Romania se afla in fata unor optiuni existentiale pentru destinul ei economic si social. Din aceasta optiune trebuie sa faca parte obligatoriu si zona montana prin tot ceea ce reprezinta acest vast teritoriu.