Relatia dintre pragul de semnificatie si probele de audit

Relatia dintre pragul de semnificatie si probele de audit

In cursul procesului de audit nivelul pragului de semnificatie poate fi modificat daca exista indicii ca au fost luate masuri de corectare a erorilor sau se descopera mai multe erori decat in asteptarile initiale.

In etapa examinarii finale de audit, auditorul trebuie sa insumeze valoarea tuturor erorilor descoperite, pentru a determina daca erorile cumulate sunt semnificative. De asemenea, in aceasta etapa, auditorul trebuie sa aprecieze valoarea cumulata a erorilor care ar fi putut sa ramana nedescoperite, pentru a determina daca nivelul acestora nu depaseste pragul de semnificatie stabilit.

In cazul in care valoarea cumulata a erorilor necorectate, descoperite de auditor, se situeaza foarte aproape de pragul de semnificatie stabilit, auditorul trebuie sa determine daca suma dintre valoarea cumulata a erorilor nedescoperite si valoarea cumulata a erorilor necorectate tinde sa depaseasca acest prag.

Totodata, cand valoarea cumulata a erorilor necorectate tinde sa depaseasca pragul de semnificatie stabilit, auditorul va urmari sa reduca riscul de audit fie punand in aplicare proceduri suplimentare de audit, fie va solicita conducerii intreprinderii sa corecteze situatiile financiare in functie de erorile descoperite.

Prin aplicarea procedurilor de audit, auditorul colecteaza o serie de probe pe care isi va fundamenta opinia sa[1]. Colectarea si evaluarea probelor au la baza marimea si importanta erorilor depistate sau, cu alte cuvinte, pragul de semnificatie global si individual. Astfel, atunci cand nivelul pragului de semnificatie este ridicat, auditorul pune in aplicare proceduri de audit mai restranse pentru a colecta probele necesare formularii opiniei sale. Prin urmare, probele sunt mai putine, permitand o marja de eroare mai mare. La extrema cealalta, cand pragul de semnificatie este redus, eforturile auditorului de colectare a probelor prin aplicarea procedurilor de audit sunt mai mari, deoarece fiecare abatere, care altfel ar fi fost ignorata, trebuie sa fie justificata cu probe.

Spre exemplu, auditorul poate descoperi erori de 2.000 u.m. la stocuri. Aceasta eroare nu poate da ea singura un indiciu asupra faptului ca situatiile financiare respecta sau nu imaginea fidela. In masura in care pragul de semnificatie este depasit, acest fapt poate constitui un punct de pornire. Asa cum am indicat in paragrafele precedente, auditorul evalueaza situatiile financiare in ansamblul lor, raportandu-se atat la pragul de semnificatie global, cat si cel individual, ceea ce implica faptul ca o eroare descoperita intr-un cont trebuie corelata cu toate celelalte erori descoperite.

Pentru ilustrare, sa presupunem, in continuarea exemplului anterior, ca auditorul a descoperit urmatoarele erori: la stocuri (total) 2.000 u.m., in alte conturi (total) 7.000 u.m. Luand in considerare diverse ipoteze de lucru, pot fi formulate urmatoarele rationamente posibile:

Auditorul poate ajunge la concluzia ca situatiile financiare nu prezinta o imagine fidela datorita marimii cumulate a erorilor descoperite in timpul aplicarii procedurilor de audit (erorile de 9.000 u.m. depasesc pragul de semnificatie stabilit de 8.000 u.m.). In acest caz, auditorul va avea o discutie cu clientul sau, in care va trebui sa il convinga pe acesta fie sa adopte masurile de corectare necesare si, pe baza lor, sa modifice situatiile financiare, fie sa accepte o modificare a raportului de audit. Ambele solutii trebuie sa fie justificate cu probe de audit suficiente si adecvate care sa ateste convingerea auditorului.

In cazul in care, din diverse motive, auditorul a recalculat pragul de semnificatie global la 10.000 u.m. (in loc de 8.000 u.m. - estimarea preliminara), el poate sa considere ca erorile totale de 9.000 u.m. nu au un impact semnificativ asupra imaginii fidele prezentate in situatiile financiare. Intr-o astfel de ipoteza, auditorul trebuie sa fie capabil sa justifice cu probele de audit colectate ca nu a manifestat neglijenta profesionala in cursul indeplinirii mandatului sau.    Totodata, el trebuie sa se asigure ca nivelul pragului de semnificatie individual nu este depasit. In masura in care exista totusi o astfel de situatie, auditorul va trebui opteze pentru solutiile prezentate in cazul precedent: propunerea de corectare a erorii sau modificarea raportului de audit. Asemenea cazului anterior, probele de audit colectate trebuie sa fie suficient de persuasive si complete pentru a justifica opinia auditorului.