Romania si concertul european: de la "criza orientala' la marile aliante ale secolului al XX-lea

Romania si concertul european: de la "criza orientala' la marile aliante ale secolului al XX-lea

Chestiunea orientala, Razboiul Crimeii si Congresul de pace de la Paris din 1856

Infrangerea revolutiilor de la 1848 din centrul si sud-estul Europei de catre Rusia, care isi asuma rolul de a "pacifica' zona, i-a consolidat acesteia pozitiile inaintate spre Balcani si Constantinopol, cu atat mai mult cu cat puterile occidentale au de rezolvat mai intai propriile probleme legate de momentul 1848.

Roful Principatelor Romane in zona este reevaluat din perspectiva unui nou razboi ruso-turc Amplificarea propagandei panortodoxe si folosirea acestei idei de catre guvernul tarist era insa criticata, pe buna dreptate, de emigratia pasoptista romaneasca aflata in legatura cu cercurile politice occidentale. Acum sunt redactate o serie de pamflete antirusesti, introduse clandestin in Principate, pentru a avertiza opinia publica fata de pericolul anexarii rusesti. Nu intamplator, paralela care se face intre Turda si Rusia era pe deplin favorabila primei, considerata toleranta si chiar liberala, in comparatie cu autocratismul rus, care isi incalcase propriile angajamente luate fata de Occident in legatura cu polonezii sau romani.

in iunie 1853, Principatele sunt ocupate militar de Rusia, care doreste sa le foloseasca drept cap de pod spre inima Imperiului Otoman si care incalca in felul acesta prevederile Conventiei de la Balta-liman din 1849, ce prevedea posibilitatea ocuparii Munteniei si Moldovei, dar in caz de tulburari. Protestele diplomatice si incercarile Angliei, Frantei si Prusiei de a aduce Rusia la masa tratativelor esueaza, ceea ce deschide calea razboiului.

Razboiul Crimeii, cum avea sa fie denumita noua confruntare militara, deoarece principalele operatii s-au desfasurat in Peninsula Crimeea, a oferit ocazia revizuirii statului international al Principatelor, in sensul inlaturari protectorului rusesc.

In aliatii din razboiul deja incheiat doresc sa blocheze Rusia din ascensiunea ei mondiala, in Orient, dar mai ales in Europa, pentru o perioada, pe cat posibil, cat mai lunga. Hotararile adoptate, inclusiv cele referitoare la soarta Principatelor, au avut in vedere acest deziderat, la care se adauga anumite interese clar definite ale unor puteri, de exemplu, cazul italian pentru Franta. In aceste conditii, nu putem vorbi de simpatia reprezentantilor prezenti la Paris pentru o chestiune sau alta, chiar si atunci cand s-a pus problema rezolvarii situatilor noi si delicate, precum realizarea unitatii popoarelor roman si italian.

Daca Franta, Prusia, Sardinia si Rusia au sustinut ideea uniri romanilor, Anglia, Austria si Imperiul Otoman s-au opus, ceea ce a transformat problema romaneasca intr-un punct delicat. De aceea, in final, s-a adoptat o solutie de compromis, cu atat mai mult cu cat Turcia si Austria au sustinut ca propunerea Frantei nu se justifica, deoarece romanii nu doresc unirea. Principatele erau scoase de sub protectia Rusiei si puse sub regimul granitei colective, ceea ce inseamna ca orice masura referitoare la romani nu putea fi luata decat cu acordul marilor puteri, sudul Basarabiei, format din judetele Cahul, Ismail si Bolgrad, era retrocedat Moldovei si astfel zona strategica care asigura gurile Dunarii era luata Rusiei; nu in ultimul rand, se convocau la Bucuresti si Iasi Adunari ad-hoc pentru consultarea romanilor.

Unirea principatelor si crearea statului roman modern au fost posibile datorita aparitiei unei conjucturi externe favorabile si dorintei romanilor de emancipare politica.

Diplomatie si actiune politica

Politica externa a tanarului stat roman s-a derulat, pana la Primul Razboi Mondial, in sensul obtineri atat a independentei fata de Imperiul Otoman, cat si a unor garantii de securitate care sa puna la adapost Romania de posibile agresiuni din afara.

Independenta era dorita de intreaga clasa politica, insa mijloacele prin care urma sa fie dobandita depindeau de evolutia situatiei internationale. Oamenii politici romani si Carol I au considerat ca redeschiderea problemei orientale in 1876 putea sa ofere un astfel de prilej. Rusia isi urmarea mai vechiul plan, acela de a controla stramtorile Bosfor si Dardanele si de a scoate Imperiul Otoman din Europa. De aceea, pentru a-si atinge obiectivul, a sprijinit o serie de rascoale antiotomane ale populatilor slave si ortodoxe din Peninsula Balcanica, aflata sub autoritatea Portii, care i-ar fi oferit pretextul unei interventii militare de sprijin in favoarea acestora. Rusia avea in vedere, in realitate, proprile interese strategice - controlul stramtorilor, expansiunea in Peninsula Balcanica, revansa fata de infrangerea suferita in 1856 - si nu soarta bulgarilor, sarbilor etc., stapaniti de turci. Situatia era cu atat mai complicata cu cat unele puteri occidentale, Anglia si Franta mai ales, nu vedeau cu ochi buni incercarea Rusiei de a-si consolida pozitia in Europa prin dezechilibrarea raportului de forte pe continent si manifestau prudenta fata de un nou conflict in Balcani.

Din punct de vedere politic, pentru romani independenta devenise o prioritate absoluta si de aceea propunerea Rusiei pentru incheierea unei conventii ruso-romane care sa reglementeze trecerea armatei tarului pe teritoriul Romaniei    in caz de razboi s-a bucurat de acceptul forurilor de decizie de la Bucuresti. Semnata la 4 aprilie 1877, conventia indica in mod clar drumul pe care Romania decisese sa mearga, acela de a se desprinde de Poarta si de a-si decide singura soarta, dar in acelasi timp clasa politica romana era constienta de riscurile pe care le presupunea derularea politicii ruse in sud-estul Europei.

Congresul de la Berlin

Razboiul ruso-romano-turc s-a incheiat destul de repede cu victoria aliatilor si doar interventia diplomatiei occidentale si patrunderea flotei britanice in stramtori au impiedicat prabusirea Imperiului Otoman.

Congresul de pace s-a desfasurat la Berlin in 1878, semn al suprematiei germane in Europa, iar Rusia si-a luat revansa, cu toate incercarile diplomatiei occidentale de a limita succesul acesteia. Congresul recunostea independenta Romaniei si a Serbiei, autonomia principatului Bulgaria, Rusia reprimea sudul Basarabiei, ce-i aducea controlul asupra gurilor Dunarii; in schimb, Dobrogea era cedata de catre Turcia Romaniei. Cu toate ca obiectivele politice imediate fusesera atinse, pentru tanarul stat roman se punea in continuare problema garantiilor de securitate care sa-i asigure evolutia viitoare. La sfarsitul razboiului balcanic, fostul aliat, Rusia, amenintase cu anexarea teritoriului romanesc, iar tarul ceruse dezarmarea armatei romane. Refuzul principelui Carol si probabilele complicatii diplomatice salvasera situatia, dar amenintarea rusa ramanea in aceste conditii, guvernul roman si Carol si-au indreptat atentia spre Occident.

Echlilibrul de forte dupa 1878

Cancelarul Bismarclc inaugurase un sistem de aliante, bazat pe semnarea r acorduri secrete, ceea ce-i oferea o mai mare libertate de miscare si impiedica Franta, principalul rival, sa realizeze o coalitie antigermana. Aceste acorduri au stat la baza incheierii, in 1882, a primului sistem politico-militar, Tripla Alianta sau Puterile Centrale. Romania a aderat in anul urmator printr-un tratat secret, putea fi reinnoit.

Politica germana nu putea ramane insa fara o reactie din partea celorlalte puteri europene. Echilibrul de forte a fost redimensionat la inceputul secolului al XX-lea. Acordul anglo-francez din 1904, cunoscut si sub numele de Antanta Cordiala, a fost urmat, in 1907, de un acord anglo-rus. in felul acesta a aparut cel de-al doilea sistem politico-militar. Antanta sau Tripla intelegere.

Razboaiele balcanice si Primul Razboi Mondial

Peninsula Balcanica a continuat sa ramana la sfarsitul secolului al XlX-lea si la inceputul secolului al XX-lea un adevarat butoi cu pulbere. Statele nationale aparute dupa prabusirea dominatiei otomane promovau si sustineau curente nationaliste ale caror manifestari erau de multe ori violente. De asemenea, interesele strategice ale marilor puteri se intersectau in sud-estul Europei si determinau complicarea unei situatii deloc simple.

Primul Razboi Balcanic a izbucnit in toamna anului 1912 si a adunat Bulgaria, Serbia, Grecia si Muntenegru impotriva unei Turcii repede depasite de diferenta de forte. Tratatul de pace semnat la Londra parea ca a rezolvat, cel putin deocamdata, problemele. Neintelegerile dintre aliati s-au manifestat insa repede, mai ales datorita pretentiilor exagerate ale Bulgariei, ceea ce a determinat o actiune comuna a fostilor aliati, la care s-au adaugat Turcia si Romania. Armata romana a fost desfasurata in Bulgaria, iar pacea semnata la Bucuresti in 1913 permitea Romaniei sa anexeze doua judete din sudul Dobrogei, Durostor si Caliacra, regiune cunoscuta si sub numele de Cadrilater.

Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, a declansat o reactie in lant, care a dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial.

Marile aliante

Dupa incheierea Tratatului de pace de la Paris (1919-1920), adevarat instrument de lucru in relatiile internationale. Europa a fost pusa in fata unor noi raporturi de putere, care au confirmat schimbarile.teritoriale de pe harta politica a continentului. in acest nou cadru, Romania a urmarit incheierea unor aliante politico-militare, reluarea relatiilor cu fostii adversari din razboi, precum si o activizare a diplomatiei la scena europeana.

Din initiativa ministrului de externe roman, Take Ionescu, in anul 1921 s-au semnat o conventie politica si una militara intre Romania si Polonia - in fapt, o alianta zonala cu caracter strict defensiv, prin care cele doua diplomatii incercau fundamentarea unui sistem de securitate. Conventia militara, care decurgea din cea politica, specifica masurile ce se impuneau ih cazul unei agresiuni in partea rasariteana a unuia dintre cele doua state. in anul 1926, a fost semnat Tratatul de alianta cu Polonia, care inlocuia cele doua conventii si acorda garantii generale impotriva oricarui tip de agresiune, nu doar la granitele rasaritene.

in anul 1921, a fost creata prima alianta regionala in Europa, in spiritul Societatii Natiunilor: Mica intelegere sau Mica Antanta.

La 15 iulie 1926, a fost parafat Tratatul de alianta si amicitie intre Romania si Franta. Romania a incercat sa compenseze lipsa unei intelegeri militare prin acordurile politice. Tratatul a oferit Bucurestiului un plus de garantie doar cu caracter moral, deoarece ambele state erau interesate in mentinerea principiilor care au stat la baza Pactului Societatii Natiunilor. in lipsa unui acord militar, refuzat de Paris, Tratatul romano-francez nu a avut o consistenta practica, reprezentand, in fond, o repetare a celor statuate in Pactul Societatii Natiunilor, in ciuda acestor carente, acordul dintre Franta si Romania a putut constitui, cel putin la nivel declarativ, un spijin in mentinerea statu-quo-ului teritorial.

Concomitent cu negocierile romanofranceze, in vederea finalizarii tratatului, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratativele si cu Italia, urmarindu-se in principal atat obtinerea sprijinului Romei pentru ratificarea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920), prin care era recunoscuta apartenenta Basarabiei la Romania, cat si intarirea sistemului de garantii.

Tratativele dintre cele doua state au fost indelungate, Italia acceptand, in final, formula unui Tratat de amicitie si colaborare cordiala, incheiat la Roma, la 16 septembrie 1926. Prin acest tratat, prelungit succesiv din sase in sase luni, pana in 1934, ambele parti aveau obligatia sa-si acorde sprijin pentru indeplinirea obligatiilor asumate. Din nefericire, Tratatul italo-roman nu a cuprins clauze cu caracter militar, fiind considerat inferior celui semnat cu Franta.

Pe langa tratatele bilaterale. Romania a fost semnatara, in toata perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si a unor numeroase tratate multilaterale, constituindu-se parte in luarea de deciziilor de catre concertul european.

Astfel, inca din 1919, Romania a aderat la Societatea Natiunilor, la momentul respectiv unica organizatie la nivel mondial care milita pentru mentinerea securitatii internationale. De asemenea, Romania a semnat, printre altele, Conventia internationala privind statutul definitiv al Dunarii (1921), Protocolul de la Geneva (1924), care preciza legatura dintre securitate si dezarmare. Pactul Briand-Kellogg (1928), de reglementare a relatiilor internationale, si Protocolul de la Moscova (1929).

La 9 februarie 1929, ih capitala Rusiei Sovietice, Romania semna, impreuna cu ceilalti vecini ai URSS, un protocol, in mare parte asemanator cu Pactul Briand-Kellogg, care propunea eliminarea razboiului in relatiile dintre ele, fara insa a se mentiona explicit inviolabilitatea granitelor. Aceasta problema a fost dezbatuta si in cadrul negocierilor romano-sovietice din 1932, de la Riga, fara ca delegatia noastra sa obtina vreun rezultat, datorita cramponarii Moscovei de problema Basarabiei. Fara succes s-au soldat si convorbirile din 1934, dintre ministrii de externe ai celor doua state, Nicolae Titulescu si Maksim Litvinov, chiar daca in urma lor au fost restabilite raporturile diplomatice, iar doi ani mai tarziu s-a ajuns la negocierea unui tratat de asistenta mutuala romano-sovietica. Din pacate, caracterul ambivalent al diplomatiei Kremlinului a facut ca si aceasta actiune sa esueze.

Cel mai cunoscut diplomat roman din perioada interbelica, Nicolae Titulescu, fervent sustinator al politicii de securitate colectiva, a fost ales de doua ori, in 1930 si 1931, presedintele Adunarii Generale a Societatii Natiunilor. Cele doua mandate succesive ale sale s-au desfasurat intr-un context international incert, datorita crizei economice, la nivel mondial, cat si tensionarii treptate a situatiei politice.

Acordul de la Munchen, din septembrie 1938 (prin care Germania ocupa regiunea sudeta din Cehoslovacia), a reprezentat pentru Romania, in general, sfarsitul sistemului sau de aliante, iar in particular, destramarea Micii intelegeri.

Ofensiva politico-militara a Germaniei pe continent a facut ca Romania sa demareze negocierile pentru finalizarea unei intelegeri economice bilaterale; semnate la 23 martie 1939, in termenii impusi de Berlin. Dupa parafarea acordului economic romano-german. Romania a beneficiat de atentia sporita a Frantei si Angliei, care, in contextul mai amplu al renuntarii la politica de conciliere, nu doreau sa-si piarda influenta in zona de sud-est a Europei. Astfel, cele doua puteri au incheiat acorduri economice cu Romania, urmarind, de fapt, o contrabalansare a tratatului cu Germania incheierea Pactului Ribbentrop-Molotov si apoi izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, la 1 septembrie 1939, au gasit diplomatia de la Bucuresti intr-o faza avansata de izolare. Datorita evolutiei operatiilor militare in vestul Europei, Romania a fost nevoita sa semneze cu Germania "Pactul petrolului', prin care Bucurestiul livra Berlinului mari cantitati de titei, iar acesta Bucurestiului arme.

Anul 1940 a fost un an tragic in istoria Romaniei, deoarece au avut loc importante cedari teritoriale, toate realizate in contextul pozitiilor de forta, adoptate de URSS, Germania si Italia. in urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului roman, acesta a fost nevoit sa cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si tinutul Herta. in numai cateva zile, Romania a cedat 50 762 km², cu o populatie de 3 776 309 locuitori. Pentru romanii din teritoriile cedate a inceput o tragica experienta, care a cuprins, printre altele, ocupatia sovietica, comunizarea si prigoana Kremlinului, totul culminand cu deportarile masive in zone indepartate din URSS. Din pacate, odata cu satisfacerea de catre Romania a doleantelor Kremlinului, Ungaria si Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind puternic sustinute de Germania, Italia si URSS.

La 30 august 1940, Romaniei i s-a impus semnarea Arbitrajului de la Viena, de fapt, un dictat si un act de forta in relatiile internationale, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentand 42 243 km², cu o populatie de 2 628 238 locuitori. Regele Carol al ll-lea remarca, in jurnalul sau, la 16 octombrie 1943: "Am facut greseala de a-mi apleca urechea la cei fricosi si indeosebi la Urdareanu, care in acel moment se facusera campionii inchinarii, de frica, in fata arogantei germane. E adevarat ca Romania ar fi suferit, dar nu mai mult decat acum, dar cel putin n-ar fi fost umilita'.

La 7 septembrie 1940, era parafat Tratatul de la Craiova, in urma caruia Romania ceda Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, cu judetele Durostor si Caliacra), cu o suprafata de 6 921 km² si o populatie de circa 425 000 locuitori.

Consecintele cedarilor teritoriale din 1940 au fost numeroase si pe termen lung. in primul rand, a fost o lovitura morala, deoarece s-a prabusit intregul sistem politico-diplomatic realizat in 1918. Romania a avut de suferit urmari imediate in toate domeniile de activitate: politic, economic, social, invatamant, cultural etc.

In urma miscarilor de strada din Bucuresti si din provincie impotriva politia de cedare teritoriala, regele Carol al ll-lea a abdicat in favoarea fiului sau Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a depus juramantul de credinta intr-o formula schimbata, impusa de generalul Ion Antonescu, noul presedinte al Consiliului de Ministri.

La 23 noiembrie 1940, cu ocazia vizitei lui Ion Antonescu in Germania, Romania a aderat la Pactul Tripartit, intrand astfel in sistemul de aliante al Axei Berlin-Roma-Tokyo. Alianta romano-germana, in ciuda unor neintelegeri, a durat 4 ani si a reprezentat singura alternativa pentru "diplomatia de razboi' a Bucurestiului de a recastiga teritoriile pierdute in vara anului 1940. in toata perioada colaborarii romano-germane (23 noiembrie 1940-23 august 1944), problema statutului Romaniei s-a aflat in centrul atentiei diplomatiei de la Bucuresti, dezbaterea ei survenind insa doar in momentele tensionate, in functie de evolutia ostilitatilor.

La 22 iunie 1941, Romania intra in razboi, alaturi de Germania si aliatii sai, impotriva URSS, avand drept unic scop recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940. Continuarea razboiului antisovietic, dupa eliberarea provinciilor, a adus numeroase critici maresalului Ion Antonescu, mai ales odata cu infrangerile suferite de armata romana la Cotul Donului si Stalingrad.

Dupa 1943, cand situatia pe frontul de lupta devenise critica pentru aliatii Germaniei, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratative in vederea scoaterii tarii din razboiul impotriva Natiunilor Unite. Un rol major in angajarea acestor tratative secrete cu tabara adversa l-a avut ministrul de externe Mihai Antonescu; prin reprezentanti, acesta a actionat consecvent in diversele intalniri avute la Istanbul, Ankara, Stockholm, Berna si Lisabona cu diplomatii anglo-ame-ricani si sovietici. Desfasurate intr-o discretie maxima, aceste negocieri au ajuns insa si la cunostinta Berlinului, motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate. Continuarea de catre Bucuresti a negocierilor secrete cu aliatii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului in privinta sistarii lor. Continuarea razboiului in rasarit s-a dovedit a fi ruinatoare pentru Romania, deoarece, in trei ani de lupte, armata romana a pierdut circa 625 000 de militari, morti si disparuti. in aceste conditii, pe fondul continuarii tratativelor de iesire a Romaniei din razboi, regele Mihai, sprijinit de principalele forte politice, a decis, (a 23 august 1944, arestarea maresalului Ion Antonescu si alaturarea tarii la coalitia Natiunilor Unite. Acest act a marcat o cotitura evidenta in evolutia militara pe Frontul de Est, armata romana aducandu-si o contributie insemnata la eliberarea Transilvaniei si apoi la infrangerea Wehrmachtului, in luptele purtate in Ungaria, Cehoslovacia si Austria.

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a gasit Romania in sfera de influenta sovietica, ca urmare directa a ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Ceea ce a urmat a constituit rezultatul unei evolutii pe care diplomatii de la Bucuresti nu au prevazut-o. Dupa 1945, consecintele intrarii Romaniei in sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce in ce mai evidente. in cadrul Conferintei de pace de la Paris, dupa al Doilea Razboi Mondial, delegatia romana, condusa de ministrul de externe Gheorghe Tatarescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn dar al interdictiei Kremlinului. Romania a semnat, la 10 februarie

1947, Tratatul de pace, in urma caruia, nerecunoscandu-i-se cobeligeranta alaturi de Natiunile Unite, a avut de platit o enorma despagubire de razboi catre URSS.