SISTEMUL ORGANIZATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

SISTEMUL ORGANIZATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

1. Organizatiile economice internationale. Tipuri si forme ale organizatiilor economice internationale.

1.1. Organizatiile economice internationale regionale si subregionale

1.1.1. Organizatii economice internationale ale tarilor din

1.1.2. Organizatii economice internationale ale tarilor din Africa, America Latina, Asia, si Pacific, America de Nord

1.2. Organizatii economice internationale cu caracter interregional

1. Organizatiile economice internationale. Tipuri si forme ale organizatiilor economice internationale.

Dupa ce de-al doilea razboi mondial relatiile dintre statele lumii pe diferite planuri s-au amplificat in ritmuri extrem de rapide. La baza acestui proces a stat:

accentuarea fara precedent a interdependentelor dintre economiile nationale care, la randul lor, au determinat: aparitia unor noi specializari internationale; adancirea diviziunii mondiale a muncii; formarea de noi complementaritati ale diferitelor economii nationale;

aparitia unor probleme a caror rezolvare a facut necesara participarea intregii comunitati internationale

Ca urmare, colaborarea a devenit o necesitate pentm dezvoltare iar cu cat numarul de state a crescut, si mai ales acolo unde au existat interese economice, dar si politice convergente, a aparut necesitatea coordonarii lor intr-un cadru organizatorico-juridic permanent. Astfel, a luat nastere o noua componenta importanta a sistemului economiei mondiale, si anume sistemul organizatiilor economice internationale.

Organizatiile economice internationale:

au aparut incepand cu mijlocul secolului trecut, atunci cand economia era in plin proces de formare;

pana la aparitia lor, colaborarea multilaterala avea un caracter temporar si se realiza sub forma unor conferinte si congrese internationale;

la inceput au luat fiinta uniunile internationale administrative, care au fost primele organizatii interguvernamentale cu caracter permanent si care au avut ca scop cooperarea multilaterala cu caracter tehnic.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aparitia organizatiilor economice internationale a capatat o amploare deosebita:

ca urmare a dezvoltarii economiei mondiale;

ca rezultat al unor procese proftmde ce au avut loc la nivel mondial, si anume: destramarea sistemului colonial; aparitia si prabusirea sistemului socialist; cresterea rolului statelor in reglementarea relatiilor economice internationale.

Organizatia economica internationala poate fi definita ca o forma de coordonare a colaborarii economice intre un numar relativ constant de state, relativ permanenta, in domenii specifice, bazata pe un acord midtilaterai, care stabileste obiectivele, formuleaza principiile, structura organizatiei si mecanism.ele de functionare, cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international

rganizatiile economice internationale, cu toata marea lor diversitate si a numarului mare, au o serie de trasaturi comune:

au un caracter voluntar - la baza aderarii actioneaza vointa fiecarui membru; fimctioneaza ca subiecte derivate ale dreptului international, calitate pe care le-o confera statele membre suverane in deciziile lor;

au un caracter relativ stabU - cu o structura organizatorica proprie si mijloace proprii obtinute prin contributia statelor membre, necesare intretinerii aparatului lor permanent;

au un caracter paritar - in masura in care se bazeaza pe principiul egalitatii membrilor, fiecare membru avand drepturi si obligatii egale;

au la baza un acord multilateral;

statutul si functiile lor sunt stabilite de statele membre - in functie de obiectivele pe care si le-au propus;

nu dispun de putere de decizie - au insa drept de reglementare a unor activitati, activitatea materiala propriu-zisa asigurand-o statele insele;

gradul de eficienta al organizatiilor economice internationale este determinat de masura in care acestea contribuie la intensificarea cresterii economice a fiecarui membru;

scopul lor este de a identifica diversele alternative in rezolvarea problemelor din zona/sfera pentru care an fost create.

Organizatia economica internationala trebuie sa se subordoneze intereselor statelor membre si trebuie sa asigure tuturor membrilor participarea libera si egala in drepturi, indiferent de marimea sau de nivelul lor de dezvoltare.

1.1. Organizatiile economice internationale regionale si subregionale

1.1.1. Organizatii economice internationale ale tarilor din Europa

Comunitatea Economica Europeana (CEE) - Uniunea Europeana

Uniunea Europeana a luat fiinta la 9 mai 1950, cand a fost elaborat proiectul primei organizatii europene. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO).

Tratatul de infiintare a CECO a fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de catre sase state (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) si a intrat in vigoare in 1952, durata sa fiind prevazuta pentru 50 de ani;

Obiectivele prevazute prin Tratatul CECO erau:

crearea unei piete comune a carbunelui si otelului si,

stabilirea institutiilor comune sau a mijloacelor de actiune pentru a organiza piata comuna si a elabora o politica economica si sociala comuna.

Pentru realizarea acestor obiective a fost creata 'inalta Autoritate', care a actionat ca un organ supranational.

Piata comuna a carbunelui si otelului a permis sa se experimenteze formula unei integrari sectoriale, formula ce putea fi extinsa, in mod progresiv, si la alte domenii.

Tratatul de infiintare a Comunitatii Economice Europene a fost semnat la Roma, la 25 martie 1957, de catre 'cei sase';

Obiectivul principal al CEE era ca, 'prin infiintarea pietei comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze, in cadrul ei, o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice, o expansiune continua si echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerata a standardului de viata si relatii mai stranse intre statele membre.'(art. 2)

Pentru realizarea acestui obiectiv, Comunitatea trebuia sa intreprinda o serie de actiuni:

eliminarea intre statele membre a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in domeniul importului si exportului de marfiiri, ca si a altor masuri cu caracter echivalent;

instituirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de terti;

abolirea intre tarile membre a obstacolelor in privinta libertatii miscarii persoanelor, serviciilor si a capitalurilor;

instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii si transporturilor

instituirea unui sistem care sa asigure libera concurenta in cadrul pietei comune;

coordonarea politicilor economice ale statelor membre'si remedierea dezechilibrului balantelor de plati;

apropierea reglementarilor legale in masura necesara bunei fimctionari a pietei comune;

crearea unui fond special european pentru imbunatatirea posibilitatilor de utilizare a fortei de munca si pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai al muncitorilor;

infiintarea unei banci europene de investitii pentm a facilita expansiunea economica a comunitatii;

asocierea tarilor terte care doresc si a teritoriilor dependente din punct de vedere politic de tarile membre CEE pentm sporirea comertului si promovarea dezvoltarii economice si sociale comune, (art.3)

Se constata ca ideile fiandamentale care au stat la baza TCE, pe care s-au axat toate intelegerile privind procesul de integrare europeana, asa cum s-au desfasurat in timp, s-au sprijinit pe "unitatea ', pe coeziunea interna, pe conditia egalitatii intre statele membre si intre cetatenii lor, pe garantarea unor libertati fundamentale, pe solidaritate, care sa conduca la crearea unei Europe care sa-si poata afirma independenta economica si politica in relatiile cu celelalte state.

Obiectivele politice ale CEE - care nu sunt explicit prezentate in Tratat - au iesit in evidenta pe parcurs, si anume realizarea in timp: a uniunii vamale; uniunii economice si monetare; uniunii politice. Realizarea acestor obiective impunea si crearea unui sistem institutional corespunzator. Ca urmare, in 1965 se semneaza un acord care consfinteste existenta unor institutii unice pentm cele trei comunitati - CECO, CEE si Euratom.

In timp au aderat la comunitate si alte tari europene: Anglia, Danemarca, Irianda in 1973, Grecia in 1971, Portugalia si Spania in 1986, Austria, Finlanda, Suedia in 1994 si in 2004 - Cehia, Cipm, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Tratatul care instituia Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) a fost semnat la Roma, la 25 martie 1957, de aceleasi sase state, intrand in vigoare la 1 ianuarie 1958,

Scopul sau, definit prin tratat, a fost acela de a contribui - prin stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a industriilor nucleare in cadmi unei piete comune - la ridicarea nivelului de viata in statele membre si la dezvoltarea schimburilor cu alte tari.

Carta Alba (1985) - a abordat pentm prima oara un proiect detaliat si complex, stabilind un calendar precis pentm perioada 1985-1992, privind adoptarea masurilor legislative necesare realizarii pietei unice.

Practic, Carta alba si-a propus mai multe obiective: - unificarea celor 12 piete nationale ale CEE, pentm a le transforma intr-o piata unica interna; - transformarea acestui mare spatiu intr-o piata in expansiune, dinamica si flexibila; - folosirea virtutilor marii piete ca factor de dezvoltare economica.

Masurile prevazute pentm crearea etapa cu etapa a acestui spatiu economic coerent si integrat au fost gmpate in trei categorii functionale:

eliminarea frontierelor fizice, prin abolirea controlului bunurilor si persoanelor la frontierele interne;

eliminarea frontierelor tehnice, prin inlaturarea barierelor ce decurgeau din reglementarile nationale distincte cu privire la controlul bunurilor si serviciilor pe calea armonizarii sau recunoasterii mutuale;

eliminarea frontierelor fiscale, prin depasirea obstacolelor create de diferentele intre sistemele de impunere indirecta (TVA, accize).

Programul de implementare a pus accent pe recunoasterea mutuala si mai putin pe armonizarea legislatiilor nationale.

Actul Unic European (1987) - a cuprins prevederi referitoare la edificarea spatiului economic integrat, punand accent pe dezvoltarea politicilor comune ale CEE si armonizarea politicilor nationale ale tarilor membre.

Actul unic european a prevazut:

includerea conceptului de piata interna intr-un tratat comunitar, definita ca 'spatiu fara frontiere interne in care este asigurata circulatia libera a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor'; data limita pentru desavarsirea sa - 31 decembrie 1992.

inlocuirea unanimitatii cu votul majoritatii calificate in Consiliu pentm marea parte a problemelor analizate (amendarea tarifului vamal comun; libera prestare a serviciilor; libera circulatie a capitalului; apropierea legislatiilor nationale).

Reforma Tratatului de la Roma - asa cum a fost prevazuta prin Carta alba si Actul unic european - alaturi de piata unica interna, trebuiau realizate si alte obiective:

coeziunea economica (crearea conditiilor prin care statul va cauta sa-si conduca politica economica in convergenta cu ceilalti parteneri);

armonizarea politicii sociale (organele comunitare vor adopta reglementari in domeniul social viabile in toate tarile membre);

coordonarea eforturilor de cercetare si dezvoltare tehnologica a tuturor membrilor, cu sprijinul Comunitatii chiar si financiar;

cooperarea monetara, adica intarirea Sistemului Monetar European la care sa adere toate tarile membre.

Pentm realizarea obiectivului final. Uniunea Europeana, Actul unic european pune accentul pe legatura dintre constmctia economica si cea politica.

Spatiul Economic European (SEE) - inca din 1972 se incheiase intre CEE si AELS un acord pentm crearea unei zone de comert liber intre cele doua organizatii, care a prevazut eliminarea treptata a restrictiilor comerciale si masurilor cu efect echivalent pentm produsele industriale si anume prevederi pentm produsele agricole si piscicole.

Acordul dintre CEE si AELS privind crearea "Spatiului Economic European' a intrat in vigoare la 1 iulie 1993 si avea ca obiectiv extinderea actiunii celor "patm libertati' comunitare (libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor) la tarile AELS, fiind un instmment de pregatire in vederea asigurarii accesului acestora la piata interna a UE.

SEE se diferentiaza de zona de liber schimb creata intre cele doua gmpari prin aceea ca largeste sfera cooperarii de la relatiile comerciale si la alte domenii de interes reciproc (domeniul financiar, cercetare-dezvoltare, protectia mediului inconjurator, domeniul social, cultural, turism etc). Cele doua gmpari raman o zona de liber schimb imperfecta, tarile AELS isi pastreaza autonomia in relatiile cu tertii si nu adera la politica agricola comuna a CEE, la Sistemul Monetar European, la uniunea monetara si politica a CEE

Tratatul de la Maastricht - document de importanta istorica in procesul de integrare europeana, prin crearea Uniunii Europene si prin stabilirea unui program ambitios vizand realizarea Uniunii Economice si Monetare (cu termen 1 ianuarie 1999), stabilirea unor noi politici comunitare, introducerea cetateniei europene, crearea Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC), introducerea in campul cooperarii comunitare a domeniilor Justitiei si Afacerilor Interne (JAI). De asemenea, in Tratatul de la Maastricht au fost fixate si conditiile necesare intrarii unui stat in Uniunea Economica si Monetara.

Tratatul de la Amsterdam - incheiat la Amsterdam, la 17 iunie 1997, a completat Tratatul Uniunii Europene si a modificat Tratatul Comunitatilor Europene, motiv pentm care denumirea completa a tratatului este "Tratatul de la Amsterdam ce modifica Tratatul Uniunii Europene, Tratatul prin care s-a constituit Comunitatea Europeana si unele acte conexe'.

Principalele obiective ale tratatului vizeaza:

libertatea, securitatea si justitia, care se refera la:

respectarea principiilor libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, combaterea oricarei masuri discriminatorii;

realizarea progresiva a unui spatiu al libertatii, securitatii si justitiei, prin asigurarea liberei circulatii a persoanelor, deschiderea frontierelor externe si cooperarea juridica in cadmi comunitar;

raporturile dintre Uniune si cetatean, ce privesc: ocuparea fortei de munca; politica sociala; cerintele privind protectia mediului, sanatatea publica si protectia consumatorilor; cooperarea vamala; criteriile de aplicare a principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii; dreptul de acces la documentele institutiilor comunitare;

o "Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)', avand drept coordonate trasarea unei strategii comune care sa vizeze pastrarea valorilor comune, consolidarea securitatii Uniunii si a statelor membre, cooperarea internationala etc;

referitor la institutiile Uniunii, s-a prevazut: cresterea competentelor Parlamentului European prin extinderea aplicarii procedurii de codecizie; sporirea numarului domeniilor in care Consiliul decide cu majoritate calificata; cresterea rolului Comisiei; extinderea competentelor Curtii de Justitie, adaptarea institutiilor Uniunii pentru a face fata extinderii acesteia.

Tratatul de la Nisa - in conformitate cu angajamentul luat Ia reuniunea de la Helsinki (decembrie 1999), cu privire la reforma institutiilor europene in vederea extinderii UE, Consiliul European de la Nisa (7-9 decembrie 2000) a adoptat Tratatul de la Nisa si o declaratie privind viitorul Uniunii, care a fost anexata la tratat. Aceste documente au stabilit un calendar de lucru asupra viitorului institutional al Europei, identificand patru subiecte de reflexie, asupra carora urmau sa se poarte negocieri:

delimitarea domeniilor de competenta comunitara si cele care revin exclusiv in sarcina statelor membre, prin aplicarea principiului subsidiaritatii;

statutul Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale (adoptata la inceputul reuniunii la nivel inalt de la Nisa);

simplificarea tratatelor;

rolul parlamentelor nationale in arhitectura europeana. Structura institutionala

Cadrul institutional al Uniunii Europene cuprinde: Consiliul European; Comisia Europeana; Consiliul Uniunii (Ministerial); Pariamentul European; Curtea de Justitie; Curtea de Conturi; alte organisme specializate.

Consiliul European - este instanta suprema in care statele membre sunt reprezentate la cel mai inalt nivel. Dupa 1974 s-a intrunit inicmod regulat pentru a discuta probleme specifice Comunitatii, dar si probleme de politica externa.

Actul Unic European 1-a consacrat din punct de vedere juridic, iar Tratatul Uniunii Europene (1992) i-a definit juridic competentele, componenta si periodicitatea intalnirilor.

Competente:

este locul unor schimburi de pareri libere si al unor informari reciproce intre factorii principali de conducere ai statelor membre;

poate delibera subiecte care sunt de competenta comunitara, dar si chestiuni de cooperare politica sau orice alt subiect de interes comun;

poate da un impuls general in vederea progresului Comunitatii;

constituie o 'instanta de apel' pentru dosarele care ii sunt trimise de la instantele inferioare, in special de catre Consiliul de ministri.

Comisia Europeana - este un organ supranational, care isi exercita fiinc|lile in serviciul intereselor comunitare, in totala independenta fata de statele membre.

Comisia este constituita din cetateni ai statelor membre - cate un cetatean din fiecare stat membru;

Atributii.

puterea de initiativa - formuleaza propuneri asupra materiilor cuprinse in tratate, pe care le prezinta Consiliului, acesta neputand lua nici o deciziei fara a fi propusa de Comisie;

puterea de executie - are misiunea de a veghea la indeplinirea deciziilor luate de Consiliu;

puterea de control - asigura respectarea obligatiilor comunitare, dispunand de posibilitatea de a culege informatii, de a proceda la verificari si de a aplica sanctiuni;

puterea de reprezentare in plan international - asigura legaturile cu organismele internationale si participa la negocieri, cu deosebire in domeniul pohticii comerciale si in relatiile cu tertii.

Consiliid Uniunii (Ministerial) - reprezinta principalul organism cu putere de decizie din cadrul Comunitatii, fiind alcatuit din reprezentantii guvernele statelor membre, in general ministrii insarcinati cu probleme aflate pe agenda dezbaterilor.

Presedintia Consiliului este asigurata prin rotatie, pentru o perioada de 6 luni, de reprezentantii fiecarui stat membru;

Competente:

este organismul legislativ al Comunitatii in rezolvarea unei game largi de probleme comunitare, functie legislativa pe care o exercita impreuna cu Parlamentul European;

coordoneaza politica economica generala a statelor membre,

incheie, in numele Comunitatii, acordurile internationale dintre aceasta si unul sau mai multe state ori organizatii internationale;

adopta bugetul Uniunii impreuna cu Pariamentul Eutnipean;

adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea in practica a PESC, pe baza orientarilor generale trasate de Consiliul European;

coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu privire la cooperarea politieneasca si juridica in domeniul penal.

Lucrarile Consiliului sunt pregatite de Comitetul reprezentantilor permanenti (COREPER), care a fost creat prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles, fiind compus din reprezentanti ai statelor membre.

Parlamentul European (Adunarea Parlamentara Europeana) - s-a constituit in anul 1958, prin Tratatul CEE. Din 1962, s-a autobotezat Parlamentul european, nume ce i-a fost consacrat oficial de Actul unic european.

incepand cu 1979, pariamentarii sunt 'reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate, alesi prin vot universal direct', pentru o perioada de 5 ani. Numarul membrilor Pariamentului se repartizeaza intr-o forma proportionala intre statele membre.

Organizarea Parlamentului European se face pe comisii si pe grupari politice.

comisiile au roiul de a participa activ la transpunerea in practica a politicilor europene;

gruparile politice - in cursul sedintelor plenare, pariamentarii sunt grupati conform apartenentei politice si nu celei nationale. Se apreciaza de catre unii analisti ca aceasta inovatie inseamna o incercare de transgresare a granitelor, deoarece aceste grupari isi formuleaza pozitiile in diversele probleme nu in functie de interesele nationale, ci conform ideologiei dupa care se conduc.

Tratatul de la Maastricht a intregit functia legislativa a Pariamentului si el poate, prin majoritate absoluta, sa respinga pozitiile Consiliului de ministri.

Comitetul economic si social (CES) - membrii sai sunt distribuiti proportional intre intreprinzatori, muncitori si reprezentanti ai sectoarelor profesionale, artizanale, consumatori;

Atributii:

Tratatul CE obliga Comisia sau Consiliul sa ceara avizul Comitetului in anumite proiecte legislative. Din anul 1972, Comitetul poate sa emita avize din proprie initiativa asupra oricarei probleme de interes comunitar. Tratatul de la Amsterdam autorizeaza consultarea Comitetului si de catre Parlamentul European;

intretine relatii cu organisme similare la nivel international, national si regional.

Comitetul Regiunilor - a fost creat prin Tratatul UE, cu scopul de a realiza centralizarea opiniilor regiunilor si ale entitatilor locale;

Atributii: Comitetul regiunilor este un organ auxiliar, care asista Consiliul si Comisia, cu caracter pur consultativ. Acesta trebuie consultat in domeniile prevazute in Tratatul U.E., cum sunt: coeziunea economica si sociala, in legatura cu actiunile FEDER si in schimbarile de orientare ale fondurilor structurale, in masurile de ocrotire a mediului, educatie, cultura, sanatate etc.

Curtea de Justitie - reprezinta autoritatea juridica a UE, promovand un drept european aplicat tuturor statelor, ai carui membrii sunt numiti pentru 6 ani si asistati de un numar stabilit de avocati generali.

Misiunea Curtii este:

sa asigure interpretarea si aplicarea identica a legislatiei comunitare in statele membre,

sa verifice caracterul legal al actelor adoptate de Consiliu;

sa se pronunte in cazul in care un stat membru al UE depune o plangere in legatura cu nerespectarea de catre un membru a legislatiei comunitare.

Tribunalul de Prima Instanta - a fost creat printr-o decizie a Consiliului Uniunii din octombrie 1988, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1990.

Atributii: Consiliul Uniunii a transferat Tribunalului o parte din competentele Curtii Justitie numai in anumite categorii de cauze care, datorita complexitatii lor si necesitatii unei examinari a starii de fapt, durau perioade lungi de timp. Prin Tratatul de la Maastricht s-a stabilit ca, in sfera sa de competenta vor putea fi transferate - la cererea Curtii, adresata Consiliului si cu acordul Comisiei si a Parlamentului - orice atributii.

Curtea de Conturi ~ isi exercita activitatea in totala independenta, ai carui membrii sunt numiti pe 6 ani de Consiliul Uniunii, dupa consultarea Parlamentului European.

. Atributii: examinarea legalitatii, regularitatii si gestiunii financiare corecte a conturilor, veniturilor si cheltuielilor Comunitatii si ale organismelor sale. Tratatul de la Amsterdam a largit aria supusa controlului Curtii de Conturi asupra oricarei entitati comunitare sau persoane fizice sau juridice care gestioneaza resurse ale Comunitatii Europene.

Banca Centrala Europeana (BCE) - a luat fiinta in 1998 si a devenit operationala dupa 1 ianuarie 1999, ca urmare a adoptarii monedei unice -euro

. Atributii:

definirea si implementarea politicii monetare a Comunitatii;

derularea operatiunilor de schimb valutar;

pastrarea si administrarea rezervelor valutare ale statelor membre;

promovarea unui sistem eficient de plati.

Banca Europeana de Investitii (BEI) - a fost creata prin Tratatul de la Roma si reprezinta o entitate absolut separata de celelalte organisme, un "brat financiar' al Comunitatii. Are ca actionari statele membre si foloseste atat fonduri proprii, cat si capital obtinut pe piata financiara internationala.

Atributii: B.E.I. are rolul de a furniza imprumuturi pe termen lung si a acorda garantii pentru credite necesare in vederea finantarii unor proiecte de investitii care contribuie la dezvoltarea si coeziunea economica si sociala a statelor membre, precum si a unor tari asociate ale

U.E..

Alte institutii: Fondul European de Investitii; Europol; Agentia Europeana de Mediu; Agentia Europeana pentru Evaluarea Produselor Medicale; Fundatia Europeana pentru Formarea Profesionala; Centrul European pentru imbunatatirea Formarii Profesionale; Centrul European pentru Droguri si Dependenta de Droguri; Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Munca si de Viata; Oficiul pentru armonizarea Pietei Interne; Agentia Europeana pentru Securitate si

Sanatate la Locul de Munca; Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei; Europeaid - Oficiul de Cooperare; Comitetul European de Normalizare; Eurovama; Eurocorpul; Agentia Spatiala Europeana; Eurostat; Eurovision; Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene; Biroul European al Uniunii Consumatorilor; Grupul TREVI (Terorism, Radicalism, Extremism, Violenta) etc.

Romania, membra CAER, s-a adresat CEE solicitand in mod oficial includerea sa pe lista tarilor beneficiare ale Sistemului Generalizat de Preferinte acordat de CEE tarilor in curs de dezvoltare si, din 1974, a beneficiat de avantajele acestui sistem privind exporturile romanesti pe pietele tarilor comunitare.

In perioada 1976-1980, Romania a incheiat cu CEE mai multe acorduri si aranjamene sectoriale privind exporturile unor produse siderurgice, textile, ovine etc. in 1986, Romania si CEE au deschis discutii asupra largirii cadrului juridic prin negocierea unui acord de cooperare economica si comerciala care sa asigure dezvoltarea pe mai multe planuri a relatiilor economice bilaterale, dar Consiliul ministerial a hotarat sistarea acestor discutii ca urmare a politicii interne a Romaniei din acea perioada.

La 1 ianuarie 1993 Romania a semnat Acordul de asociere la Comunitatile Europene si Acordul interimar de aplicare anticipata a prevederilor privind aspectele economice si comerciale ale acordului de asociere.

Spre deosebire de intelegerile precedente. Acordul de asociere are un caracter complex, deoarece, pe langa dezvoltarea cooperarii economice, financiare, culturale, asigura cadrul necesar dialogului politic, un obiectiv important al acordului fiind sprijinirea tranzitiei Romaniei la democratie si economia de piata.

In prezent. Romania continua negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana, in perspectiva anului 2007.

Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) - este o organizatie interguvernamentala, subregionala, cu sediul la Geneva.

S-a constituit prin semnarea unui Tratat la Stockholm, in 1959, de catre sapte state europene: Austria, Anglia, Danemarca, Elvetia, Norvegia, Portugalia, Suedia. Aceasta componenta s-a modificat in timp, ca urmare a intrarii in CEE a Angliei si Danemarcei (1972), Portugaliei (1986), Austriei, Finlandei si Suediei (1994).

in prezent, din aceasta organizatie mai fac parte Elvetia, Islanda, Norvegia si Liechtenstein (1991).

Scopul AELS a fost crearea unei zone de comert liber, prin eliminarea taxelor vamale la import in schimburile reciproce, respectiv, intre tarile membre, produsele industriale, cele agricole prelucrate si cele din peste sa circule fara taxe vamale.

In perioada 1990-1993, statele AELS au semnat declaratii de cooperare in diverse domenii, precum si acorduri de comert liber, cu fostele tari comuniste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, dar si cu Israel, Turcia si Albania.

O importanta deosebita o are introducerea in acordurile de liber schimb a conceptului de proprietate intelectuala. Scopul urmarit consta in asigurarea protectiei efective a drepturilor de proprietate intelectuala, problema de o importanta deosebita mai ales pentru tarile aflate in tranzitie la economia de piata.

Romania a semnat acordul de comert liber cu statele AELS la 10 decembrie 1992.

Initiativa Central-Europeana (ICE) - a luat fiinta in urma acordului semnat la Budapesta, in 1989, de catre Italia, Austria, Ungaria si Iugoslavia, prin care a fost stabilita o initiativa de cooperare politica, economica, stiintifica si culturala reciproca, numita Cooperarea Patrulatera. Dupa admiterea Cehoslovaciei (1990) s-a numit Initiativa Pentagonala, iar odata cu aderarea Poloniei (1991) a fost renumita Initiativa Hexagonala. in urma Crizei Iugoslava, s-a produs o noua ajustare a gruparii, intalnirea de la Viena (1992) aproband aderarea unor noi state la organizatie, schimbandu-i si denumirea in Initiativa Central Europeana. in prezent, participa la ICE: Albania, Austria, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Rep. Ceha, Italia, Macedonia, Moldova, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia,Ungaria, Ucraina si noile state constituite din fosta RFSI.

Misiunea ICE a fost, inca de la inceput, sa contribuie la cresterea coeziunii Europei, urmarind, in special, intarirea institutiilor fiindamentale ale economiei de piata si statului de drept in cele mai putin avansate state membre.

Nu are un statut si mecanism institutionalizat, constituindu-se intr-un forum de cooperare economica si politica in regiune.

In practica, ICE reprezinta o platforma deschisa pentru orice tip de initiative, programe si proiecte propuse de statele membre, in concordanta cu interesele lor specifice. in acest sens, periodic au loc intalniri aie coordonatorilor nationali de proiecte de cooperare pe domenii.

Pana in prezent, activitatile desfasurate in cadrul ICE au fost finantate prin contributii voluntare ale tarilor membre, prin intermediul Fondului de solidaritate. Fondului de cooperare si Fondului special deschis laBERD.

Consiliul statelor riverane la Marea Neagra (Consiliul Baltic) -reuniunea de constituire a acestuia a fost convocata la initiativa Germaniei si Danemarcei si s-a desfasurat in 1992 la Copenhaga.

Consiliul a fost conceput sub forma unui forum regional de cooperare interguvernamentala de natura sa contribuie la consolidarea stabilitatii economice si politice in aceasta zona, prin incurajarea initiativelor regionale, politica care sa contribuie la pregatirea pentru aderarea in perspectiva a membrilor sai la Uniunea Europeana.

Unele state membre manifesta interes deosebit pentru participarea la actiuni de cooperare ale grupului tarilor riverane Marii Negre.

Proiectul de Cooperare Economica din Zona Marii Negre (CEMN)

La 11 iunie 1992, sefii de state si de guverne din 11 tari (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Georgia, Moldova, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina) s-au intalnit la invitatia lansata de guvernul Turciei, la Instanbul. Cu aceasta ocazie a fost semnata ,J>eclaratia asupra Cooperarii in Zona Marii Negre' - lansand procesul cunoscut drept Cooperarea Economica a Marii Negre, care a devenit un simbol, un nou model de cooperare regionala.

Documentul cuprinde un ansamblu de principii, obiective, domenii si cadrul institutional minim necesar pentru cooperarea statelor cu iesire la Marea Neagra.

Cooperarea Economica a Marii Negre se bazeaza pe principiile enuntate de Actul Final de la Helsinki si Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE) si, in principal, pe Carta de la Paris pentru o Noua Europa si pe valorile comune cum sunt: democratia, respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prosperitate prin libertate economica, justitie sociala si securitate egala pentru toate statele participante.

In calitate de model unic, vizand sa accelereze interactiunea si dezvoltarea armonioasa a statelor participante, CEMN contribuie la crearea unei largi zone economice europene si la promovarea pacii si securitatii in regiune, avand drept prioritati:

realizarea unor castiguri economice substantiale si a unei dezvoltari economice sustinute, cresterea standardelor de viata ale cetatenilor;

cresterea productivitatii interne printr-o mai buna utilizare a resurselor naturale si umane;

intensificarea concurentei pe pietele interne si atragerea de investitii straine atat intre statele participante, cat si din afara CEMN;

prevenirea poluarii Marii Negre, prezervarea microclimatului natural pentru generatiile urmatoare;

intensificarea relatiilor comerciale intre statele membre prin crearea unei zone de comert liber, dezvoltarea turismului traditional si agroturismului;

Dupa un deceniu de existenta, CEMN s-a definit ca o organizatie cu cinci dimensiuni:

dimensiunea interguvemamentala ~ au fost create organe cu putere de deciziei, capabile sa coordoneze si sa sincronizeze punctele de vedere si actiunile statelor membre si organe subsidiare, care rezolva sarcini specifice ale activitatilor CEMN;

dimensiunea interparlamentara - a fost constituita, in 1993, cand statele membre au hotarat crearea Adunarii Pariamentare a CEMN (APCEMN), cu scopul de a crea conditii propice in statele participante si asigurarea sprijinului juridic necesar indeplinirii obiectivelor si principiilor cuprinse in Declaratia asupra Cooperarii la Marea Neagra, pentru a intari democratia pluralista si stabilitatea politica in regiune;

dimensiunea de afaceri - considerata cea mai importanta, tarile membre fiind constiente ca dezvoltarea afacerilor va avea efecte concrete si asupra celorlalte obiective ale organizatiei. Modelul CEMN pune accent pe: imbunatatirea mediului de afaceri, incurajarea contactelor intre intreprinderi din tarile participante, dar si din alte regiuni ale globului; promovarea si incurajarea initiativelor individuale si colective ale firmelor; cresterea potentialului competitiv al intreprinderilor si a capacitatilor lor inovative, crearea unor dimensiuni noi, productive, pentru relatii de afaceri bi si multilaterale, sub deviza: "mai multe proiecte concrete, mai mult sprijin si incurajare pentru intreprinderi, companii si firme';

componenta financiara - este reprezentata de Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (Thessaloniki. Grecia), care a devenit principalul mecanism prin care organizatia creeaza, finanteaza si implementeaza proiecte comune regionale, furnizand resursele necesare statelor participante;

componenta academica ~ reprezentata de Comitetul Academic Permanent, creat in 1996, cu ocazia Conferintei Reprezentantilor Comunitatilor Academice, desfasurata la Atena. Are menirea sa stabileasca domeniile de cercetare-dezvoltare si proiectele de maxima necesitate pentru cerintele regionale ale CEMN si sa urmareasca infaptuirea obiectivelor stabilite in domeniul stiintei si tehnicii. Au fost puse deja in practica doua proiecte lansate la prima Conferinta, si anume: Centrul de Studii al Marii Negre si Universitatea Marii Negre.

CEMN a devenit, in opinia multor analisti, un instrument cheie in derularea procesului de regionalizare din regiunea Marii Negre si avand un rol important in dezvoltarea acestuia si in formarea intereselor si valorilor comune ale statelor membre.

CEMN a fost capabila sa defineasca obiective indraznete, sa fie recunoscuta pe plan international ca o initiativa regionala dinamica, cu multiple dimensiuni bine dezvoltate.

Incepand cu anul 1966, membrii CEMN au purtat discutii pentru institutionalizarea cooperarii si transformarea ei intr-o organizatie regionala. Toate aceste discutii s-au finalizat cu ocazia intalnirii de la Yalta, in 1998, prin semnarea Cartei Organizatiei Economice de la Marea Neagra (OEMN); o data cu intrarea in vigoare a Cartii, in 1999, CEMN s-a transformat intr-o organizatie economica regionala cu identitate legala pe scena internationala.

La cea de-a cincizeci si patra sesiune a Adunarii Generale a ONU, in octombrie 1999, a fost adoptata in unanimitate o rezolutie prin care comunitatea internationala acorda noii organizatii - OEMN - statut de observator. La urmatoarea sesiune. Adunarea Generala a adoptat o noua rezolutie prin care Secretarul General al ONU, institutiile specializate, celelalte organizatii si programe din Sistemul Natiunilor Unite erau invitate sa poarte consultari cu OEMN si sa initieze programe comune in domenii de interes pentru acestea. Putem, deci, afirma ca OEMN a fost primita in familia organizatiilor internationale ca un partener egal, ce angajeaza regiunea Marii Negre in procesul de crestere a interdependentelor si globalizarii.

Transformarea OEMN intr-o organizatie dinamica necesita un nou simt al parteneriatului, bazat pe incredere si pe un nivel sporit de colaborare politica si economica.

Acordul central-european de comert liber (CEFIA) - a fost semnat la Cracovia (Polonia), la 21 decembrie 1992, incluzand, initial: Republica Ceha, Polonia, Slovacia si Ungaria - fiind cunoscut si sub denumirea de Grupul de la Visegrad.

Tarile membre CEFTA sunt economii in tranzitie, cu diferite niveluri de dezvoltare si cu obiective comune. Dorinta comuna a acestor tari este sa devina economii de piata si sa asigure dezvoltarea continua a economiilor lor, o mai mare bunastare cetatenilor, drepturile omului, democratie si un sistem institutional accesibil.

in anul 1995, la Varsovia, ministrii comertului si cooperarii "celor 4' au hotarat sa accelereze integrarea economica in zona si sa permita accesul unor noi membri si, ca urmare, au operat schimbari in acordul semnat in 1992, tarile candidate urmand sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru aderare:

sa aiba statut de asociat al UE;

sa fie membre ale OMC;

sa fi incheiat acorduri de liber schimb cu fiecare dintre "cei 4'.

Romania a incheiat acordul cu aceasta grupare care a intrat in vigoare la 1 iulie1997, iar Bulgaria din 1998.

CEFTA se va extinde in continuare si va include mai multe tari ale Europei Centrale si de Est, in primul rand fostele republici ale Estonia, Lituania, Ucraina, R.S.F. Iugoslavia (Jasna, 2002), specialistii afirmand ca se poate lua in considerare chiar si candidatura Rusiei, de vreme ce autoritatile ruse au incercat sa stabileasca relatii economice mai stranse cu statele CEFTA si cu CEFTA ca organizatie. Majoritatea specialistilor sunt de acord ca CEFTA este o piata din ce in ce mai deschisa, ca pe aceasta piata concurenta, inclusiv din partea tarilor dezvoltate, este in crestere continua, ca tarile CEFTA progreseaza rapid (urmare a investitiilor straine importante). in 2004 au fost integrate in UE unele state membre CEFTA.

Adevarata semnificatie a acestei organizatii nu consta, totusi, in integrarea statelor membre in U.E., ci in cooperarea mai buna intre tarile cu niveluri apropriate de dezvoltare economica, cu relatii interne sanatoase si bine dezvoltate, cu traditii in cooperarea economica.

Datorita dezvoltarii relatiilor comerciale dintre tarile CEFTA, a existat o crestere continua a eficientei in regiune, fiecare tara reusind mai usor sa gaseasca si sa se specializeze in acele industrii pentru care detinea avantaje comparative.

In concluzie, se poate afirma ca CEFTA contribuie in mod decisiv la imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor realizate de tarile membre. Eficienta crescuta, ca rezultat al unui comert mai liber, a determinat cresterea competitivitatii produselor statelor din Europa Centrala si de Est pe pietele occidentale si, daca acest trend continua, pot fi obtinute si alte rezultate pozitive cu efecte benefice asupra tarilor membre.

1.1.2. Organizatii economice internationale ale tarilor din Africa, America Latina, Asia si Pacific

Organizatiile economice internationale ale tarilor din Africa

In evolutia gruparilor economice intraafricane se disting cateva etape:

intr-o prima etapa s-au constituit organizatii in cadrul a doua zone lingvistice, anglofona si fi-ancofona, ca urmare a gruparilor existente in perioada coloniala;

in urmatoarea etapa apropierea intre state a fost determinata de motive politice;

incepand cu 1962, se remarca o noua orientare, si anume formarea organizatiilor subregionale pe criterii economice sau din necesitati reale.

Analistii apreciaza ca experienta cooperarii regionale in Africa a fost, in principal, dezamagitoare. Dupa o prima evaluare a acestei experiente a rezultat ca, desi mecanismele integrarii regionale in Africa au urmat traseul eforturilor similare altor zone, calea Africii a tins sa fie mai centralizata si politica la origini. in aceasta zona a fost vorba, printre altele, si de opozitia unei parti din tarile africane de a ceda puterea unor grupari regionale si subregionale.

In timp, au fost constituite mai multe organizatii economice internationale ale tarilor din Africa cu caracter subregional si regional:

Organizatia Unitatii Africane (OUA);

Comunitatea Economica Africana (CEA);

Uniunea Vamala si Economica a Africii Centrale (UVEAC);

Comunitatea Economica a Statelor din Africa Occidentala (CEAO);

Comunitatea Africii de Est (CAE),

Uniunea Maghrebului Arab (UMA).

Uniunea Vamala si Economica a Africii Centrale (UVEAC) - a fost constituita in baza Tratatului de la Brazaville (Congo), intrat in vigoare in 1966, la care au participat initial 5 state: Camerun, Republica Africa Centrala, Ciad (care a parasit organizatia in 1969), Congo si Gabon.

Obiectivele propuse erau:

realizarea unei uniuni vamale si economice prin eliminarea barierelor tarifare dintre tarile membre;

coordonarea planurilor de dezvoltare a politicilor in domeniul dezvoltarii industriale si transporturilor, etc.

Dintre obiectivele propuse s-au materializat in special cele privind crearea uniunii vamale, fiind obtinute rezultate importante si pe linia realizarii unei uniuni economice.

Aceasta grupare s-a largit, prin semnarea in 1983, la Libreville a unui tratat cu privire la constituirea Comunitatii Economice din Africa Centrala, care a cuprins 10 state din zona si care si-a propus sa creeze o Piata Comuna a Africii Centrale.

Comunitatea Economica Africana (CEA) - creata prin Tratatul de la Abudja (Nigeria), a intrat in vigoare in mai 1994.

Si-a propus realizarea unor obiective majore de integrare si cooperare la scara regionala, care implica vointa politica a statelor si realizarea de programe economico-sociale reale la nivel national, subregional si regional.

Acest tratat prevede constituirea graduala, in sase etape, a unei piete comune africane prin: asigurarea libertatii de miscare a persoanelor, bunurilor, capitalurilor si serviciilor; integrarea sectoarelor economice, politice, sociale si culturale; stabilirea unei singure piete interne, precum si a unei uniuni economice si monetare pan-americane in vederea crearii unui spatiu economic viabil la nivelul anilor 2030.

Organizatiile economice internationale ale tarilor din America Latina si Caraibe

In aceasta zona s-a realizat un progres mai rapid pe linia cooperarii economice internationale, a realizarii unor procese de integrare economica si institutionalizare a acestora. in cadrul organizatiilor create aici se constata prezenta unor state, concomitent in mai multe grupari economice:

Asociatia Latino - Americana de Integrare (ALADI);

Piata Comuna a Americii Centrale (CACM);

Pactul Andin (Grupul Andin);

Sistemul Economic Latino - American (SELA);

Comunitatea Caraibelor (CARICOM);

Organizatia statelor din Caraibele de Est (OSCE);

Piata Comuna a Sudului (MERCOSUR).

Asociatia Latino - Americana de Integrare (ALADI) - a fost creata pe baza unui acord semnat la Montevideo, in 1980, si a urmarit realizarea unui proces de integrare economica in zona, prin intermediul: cooperarii economice; specializarii productiilor; stimularii comertului reciproc.

Aceasta organizatie a inlocuit Asociatia Latino-Americana de Comert Liber (ALACI), creata in anul 1960, si care grupa aceleasi tari, prin semnarea unui acord in baza caruia tarile membre au convenit sa creeze o zona de comert liber.

Necesitatea reconsiderarii procesului de integrare ca element important de strategie generala a dezvoltarii a determinat incheierea a numeroase acorduri bilaterale (in domeniul industriei, comertului, agriculturii, turismului, stiintei, invatamantului) intre tarile membre, precum si cu alte state din aceeasi regiune.

Crearea ALADI, in pofida unor fenomene de instabilitate politica, a condus la accelerarea schimburilor comerciale si la dezvoltarea sectorului industrial la nivel regional, fiind considerata prima manifestare de integrare economica intre tarile in curs de dezvoltare.

La baza acordului de constituire a organizatiei a stat principiul tratamentului diferentiat al statelor membre care au fost impartite in fonctie de nivelul de dezvoltare economica in trei grupe:

recent industrializate: Argentina, Brazilia, Mexic;

cu nivel mediu de dezvoltare: Columbia, Chile, Peru, Uruguay, Venezuela;

mai putin dezvoltate: Bolivia, Ecuador, Paraguay.

In scopul atenuarii diferentelor existente intre statele membre, s-a prevazut ca integrarea sa se realizeze in etape.

Principalele mecanisme de functionare ale ALADI sunt: preferintele tarifare si acordurile bi/multilaterale, ce au drept scop accelerarea schimburilor comerciale, dezvoltarea sectorului industrial.

Sistemul Economic Latino - American (SELA) - a fost creat in 1975, prin Conventia de la Ciudad de Panama, la care participa toate tarile din America Latina.

Este un organism regional interguvernamental consultativ, de coordonare, cooperare si dezvoltare economica si sociala, cu caracter permanent, constituind cea mai larga forma institutionalizata de cooperare regionala intre tarile in curs de dezvoltare.

Scopul declarat consta in: promovarea unui sistem nou de relatii economice in cadrul Americii Latine si strangerea legaturilor dintre statele din zona si comunitatea internationala pe baza cooperarii si solidaritatii.

Principalele obiective vizeaza:

stimularea cooperarii regionale in toate domeniile si crearea de societati multinationale latino - americane;

incurajarea proceselor de integrare economica din regiune;

facilitarea elaborarii si transpunerii in practica a unor programe si proiecte de dezvoltare economico - sociala de interes pentru tarile din regiune;

adoptarea unor masuri care sa conduca la stabilirea si aplicarea unor strategii comune ale tarilor din zona in relatiile cu tari terte si cu alte organisme internationale;

crearea conditiilor in vederea asigurarii unui tratament preferential tarilor membre cu niveluri mai reduse de dezvoltare.

Consiliul Latino-American, autoritatea suprema a organizatiei, la intalnirea din decembrie 1998, a decis initierea unui proces de restructurare a organizatiei pentru adaptarea la noile conditii internationale, pentru includerea tarilor membre SELA in procesul de globalizare a economiei mondiale.

Piata Comuna a Sudului (MERCOSUR) - Sub egida ALADI, in anul 1986, Argentina si Brazilia au semnat 12 protocoale comerciale, pentru ca, in 1988, sa semneze Tratatul de Integrare, Cooperare si Dezvoltare care avea ca scop crearea unei piete comune in urmatorii 10 ani. Prin semnarea, in anul 1991, a Tratatului la Asuncion (Paraguay) de catre alte doua tari din regiune - Paraguay si Uruguay, a fost creata Piata Comuna a Sudului (MERCOSUR).

Aceasta oranizatie si-a propus ca obiectiv final crearea unei piete comune prin: instituirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de terti, coordonarea politicilor macroeconomice si sectoriale ale tarilor membre in domeniul agricol, industrial, transporturilor si comunicatiilor, fiscal, financiar; crearea unui fond de investitii; abordarea in comun a negocierilor internationale pe probleme de mediu inconjurator si turism etc.

In 1991, a fost creat Sistemul de Integrare Central American (SICA) ca o organizatie care va sprijini toate eforturile de integrare in subregiuni.

Sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90 au fost marcate de o crestere a interesului tarilor din zona pentru integrarea regionala si pentru noi modalitati de adaptare a proceselor de cooperare. Crearea zonelor de comert liber si a aranjamentelor de integrare mai larga pe continent a condus la explozia bilateralismului, trilateralismului.

Ca exemple se pot mentiona:

liberalizarea in cadrul ALADI;

crearea de catre MERCOSUR a uniunii vamale din ianuarie 1995;

intrarea in vigoare in 1995 a Aranjamentului de comert intern al Grupului celor 3 (Mexic, Columbia, Venezuela);

crearea Aranjamentului de comert liber in 1992 al Triunghiului de comert liber (Honduras, El Salvador si Guatemala);

incheierea acordurilor de comert liber intre tarile Americii Centrale si Grupul celor 3.

Organizatii economice internationale ale tarilor in curs de dezvoltare din Asia si Pacific

Cu toate ca in aceasta zona se afla un numar important de tari in dezvoltare si exista multe situatii de complementaritate intre economiile lor, multa vreme nu s-au putut realiza grupari economice care sa cuprinda un numar mare de tari, daca nu chiar toate tarile din zona. Tendinta de institutionalizare a cooperarii internationale, evolutia procesului de integrare in zona, au fost marcate de influenta unor factori de natura diferita: etnica, religioasa, politica, conflicte militare. Totusi, dinamismul crescut al actiunilor economice din regiune, a celor legate de comert, investitii, transfer tehnologic au creat mari oportunitati.

Originile regionalismului contemporan in aceasta zona dateaza din 1965, prin crearea primei organizatii regionale din Asia - Organizatia pentru Comert si Dezvoltare in Pacific (OPTAD). Sub egida OPT AD, incepand cu anul 1968, au fost organizate o serie de conferinte anuale pe tema comertului si dezvoltarii regiunii Asia-Pacific.

In 1980, in urma seminarului de la Canberra (Australia) a fost creata Conferinta de Cooperare Economica in Pacific (PECC), care este expresia celui de-al doilea val de regionalizare. Membrii PECC erau, in 1992: Australia, Brunei, Canada, Chile, China, Hong-Kong, Indonezia, Japonia, Malaiezia, Mexic, Noua-Zeelanda, Peru, Filipine, Rusia, Singapore, SUA, Taiwan, Thailanda si natiunile din insulele Pacificului. OPTAD a devenit membru institutional al PECC.

In timp, in regiune au fost constituite mai multe grupari economice:

Asociatia Natiunilor din Asia de Sud - Est (ASEAN);

Asociatia Asiei de Sud pentru Cooperare Regionala (SAARC);

Piata Comuna Araba (ACM);

Consiliul de Cooperare al statelor arabe din Golf (CCG),

Consiliul Arab de Cooperare Economica (CACE) etc.

In afara acestor organizatii de cooperare si integrare regionala, exista in regiune si o serie de angajamente sub-regionale, care au inceput sa prinda contur o data cu sfarsitul anilor '80. Cu toate ca aceste blocuri sub-regionale s-au dezvoltat independent unul de celalalt, exista totusi doua trasaturi comune care le caracterizeaza, si anume: participarea in cadrul lor a doua sau a mai multor tari; posibilitatea includerii in cadrul gruparilor numai a unor parti ale anumitor tari.

Asociatia Natiunilor din Asia de Sud - Est (ASEAN) - a fost constituita in urma semnarii la Bangkok, in 1967, a unui acord, cu participarea statelor Filipine, Indonezia, Malaesia, Singapore, Thailanda.

Prin crearea ASEAN tarile fondatoare si-au propus sa creeze un

spatiu de securitate si stabilitate pentru dezvoltare in intreaga zona. De la

inceput organizatia a statuat ca este deschisa participarii tuturor statelor

din regiunea Asiei de Sud-Est, care isi insusesc obiectivele si principiile

stabilite. Ca urmare, au devenit membre noi - Brunei (1994), Vietnam

(1995), Laos si Mynamar (1997), Cambodgia (1999).

Principalele obiective urmareau:

- accelerarea cresterii economice a tarilor membre si promovarea progresului social in regiune prin eforturi comune;

intensificarea colaborarii in industrie, agricultura, transporturi, in domeniul stiintific, cultural, al formarii de cadre;

promovarea pacii pe plan regional si mondial.

Deosebit de importanta pentru tarile membre de la inceput a fost cooperarea in domeniul politic si al securitatii. Astfel, in timp, s-au semnat: "Declaratia privind crearea unei zone a pacii, libertatii si neutralitatii' (1971); Tratatul de prietenie si cooperarea in Asia de Sud-Est (1976); Tratatul de creare a Zonei libere de arme nucleare (1995).

Din 1976, ministrii tarilor membre ASEAN au inceput sa desfasoare dialoguri, consultari cu reprezentantii tarilor industrializate, partenere economice si comerciale. Ca urmare, anual, intre ASEAN si Uniunea Europeana au loc reuniuni ale ministrilor de externe in cadrul carora sunt discutate probleme de interes comun;

In 1977, tarile membre au semnat un acord pentru crearea unei zone de comert liber (acord preferential), care prevedea acordarea reciproca de preferinte tarifare si netarifare si un tratament de favoare pentru tarile membre cu privire la licitatiile internationale. intre 1985 si 1987, s-au purtat negocieri pentru extinderea listei cu sectoarele acoperite de aranjament si pentru marirea marjei preferentiale acordate;

In 1982, a fost aprobat un program de actiune, prin care s-a propus asigurarea securitatii alimentare in zona, pentru satisfacerea pe plan regional a necesarului de alimente din resurse proprii;

In ianuarie 1992, tarile ASEAN au cazut de acord sa intareasca aranjamentul comercial preferential prin crearea Zonei de Comert Liber ASEAN /AFTA), cu scopul de a elimina complet taxele vamale la importurile din tarile membre, pana in 2015, prin introducerea "tarifului preferential comun'.

Cooperarea economica a tarilor membre ASEAN s-a realizat prin programe destinate infiintarii de societati mixte si, din 1997, prin programe de cooperare intre intreprinderi de productie industriale sau sub forma aliantelor strategice.

Privind, serviciile, tarile membre au adoptat Acordul-cadru pentru servicii in scopul de a realiza o piata integrata a serviciilor prin eliminarea restrictiilor si liberalizarea comertului cu servicii intr-un ritm mai accelerat fata de obligatiile asumate prin GATS.

in domeniul relatiilor extern, tarile ASEAN urmaresc asigurarea securitatii in regiune si, ca urmare, din anul 1992 (Singapore) s-a hotarat crearea, incepand cu 1994, a Forumului Regional ASEAN, la care, alaturi de tarile membre ASEAN participa: Australia, Canada, China, U.E., India, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeeleanda, Rusia, S.U.A., Papua Noua Guinee, Mongolia si Coreea de Nord.²⁶

Organizatii economice internationaie ale tarilor din America de Nord

Acordul de liber schimb Nord - American (NAFTA) - negocierile pentru incheierea acestui acord au inceput in 1991 si au vizat extinderea acordului dintre SUA si Canada (1989) si pentru Mexic, printr-o intelegere numita Acordul de Liber Schimb Nord-American (NAFTA).

Acordul a intrat in vigoare in ianuarie 1994 si reprezinta una dintre gruparile economice cele mai puternice din lume, care, la nivelul anului 1990, includea o populatie de cea. 365 mii. locuitori, avea un PNB de 6270 mii. dolari si participa cu 20% la comertul mondial.

Specific acestui acord este ca grupeaza tari forte dezvoltate, alaturi de o tara in curs de dezvoltare, dar relativ avansata, posesoare de mari resurse naturale si se apreciaza ca acordul va ridica stacheta pentru investitorii straini si va crea o concurenta sporita pe piata extraregionala in domeniul exportului de produse, care se vor realiza in noile capacitati de productie ce se vor dezvolta in Mexic, beneficiar al capitalului american si implicit al unui transfer tehnologic de varf.

SUA a apreciat ca, pe termen lung, NAFTA va asigura o mai mare eficienta economica pe ansamblul spatiului nord-american, ceea ce va avea ca efect ameliorarea situatiei balantei sale comerciale.

Canada considera ca acordul incuraja concretizarea unei politici industriale echilibrate si aprecia ca va beneficia de efecte pozitive in domeniul schimburilor comerciale si a fluxurilor de investitii.

Acordul va constitui baza unor negocieri viitoare pentru admiterea si a altor tari din America Latina in aceasta grupare.

La summit-ul din 1994 de la Miami, 34 de sefi de stat si de guvern au cazut de acord sa creeze o zona de comert liber pentru intreaga "hemisfera', a Americilor (FTAA). Negocierile tehnice asupra cadrului zonei de comert liber au inceput in ianuarie 1995 si sunt prevazute sa se incheia prin semnarea unei intelegeri in 200 Aceasta zona de comert s-ar construi peste intelegerile de comert liber regionale si subregionale existente - NAFTA sau cele din America Latina.

Rotam I. s.a. - "Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare', Ed. Mirton, Timisoara, pg. 152

Inceperea oficiala a negocierilor pentru crearea Zonei de Comert Liber a avut loc in anul 1998, cu ocazia intalnirii sefilor de state si de guvern ai statelor din cele doua Americi, in urma careia s-a semnat Declaratia de la Santiago, in care:

se reafirma vointa tarilor de a continua demersul care necesita eforturi semnificative si o cooperare internationala dinamica;

se exprima faptul ca aceasta "zona' va imbunatati nivelul de trai din statele membre;

se sustine dorinta participantelor de a incheia negocierile cel tarziu in 2005;

se statueaza faptul ca FTAA va fi echilibrat, complet si compatibil cu reglementarile OMC;

se mentioneaza ca procesul de creare a FTAA va fi transparent si va avea in vedere diferentele in nivelul de dezvoltare si marimea economiilor statelor americane pentru a crea oportunitatile necesare participarii tuturor tarilor.²⁷

1.2. Organizatii economice internationale cu caracter interregional

Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) -Originile OCDE pot fi gasite in Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), care grupa 16 tari europene si care a luat in discutie, in cadrul unei Conferinte tinute la Paris in anul 1947, realizarea unui program de redresare economica a tarilor afectate de al doilea razboi mondial. OECE a fost insarcinata si cu administrarea ajutorului Statelor Unite ale Americii pentru reconstructia Europei, reprezentat de Planul Marshall.

In 1961, cand procesul de reconstructie era in general finalizat, guvernele tarilor implicate au evaluat ca era necesar sa valorifice interdependentele create si sa determine ca economiile lor sa prospere in continuare. Ca urmare. Canada si SUA s-au alaturat tarilor europene si astfel Organizatia Europeana pentru Cooperare Economica (OECE) s-a transformat in Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECE)

Rotam I. s.a. - "Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare' ED. Mirton, Timisoara, pg. 142

Noua organizatie si-a propus promovarea unor politici prin care sa realizeze urmatoarele obiective:

sa atinga cea mai inalta si mai solida crestere economica si a numarului de locuri de munca, a unui standard de viata in crestere in tarile membre, mentinand stabilitatea financiara si contribuind astfel la dezvoltarea economiei mondiale;

sa contribuie la expansiunea economiilor tarilor membre, dar si a celor nemembre in cadrul procesului de dezvoltare economica;

sa contribuie la expansiunea comertului mondial pe baze nediscriminatorii, in concordanta cu obligatiile

OCDE are 30 de tari membre care produc impreuna peste jumatate din bunurile si serviciile la nivel mondial si sunt economii dezvoltate.

OCDE este des considerata un forum al celor bogati, dar calitatea de membru nu este, de fapt, determinata de bogatie, ci, mai degraba, de ceea ce statele membre au in comun, respectiv angajamentul pentru o economie de piata deschisa, o democratie pluralista si respectarea drepturilor omului;

Scopul OCDE a evoluat de la obiectivul ei initial - cladirea economiilor statelor membre - la "cresterea interdependentelor intre statele membre si statele nemembre'.

Forumul pentru cooperare economica in Asia si Pacific (APEC) - s-a constituit in 1993 la Seattle (SUA), unde au participat 15 tari si teritorii, care au devenit membre APEC: Australia, Brunei, Canada, China, Hong Kong, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaesia, Noua Zeelanda, Filipine, Singapore, Taiwan, Thailanda, SUA. Ulterior au aderat Mexic, Papua-Noua Guinee, Chile, Peru, Rusia, Taipei, Vietnam. Obiectivul urmarit a fost sustinerea cresterii economice prin cooperarea intre statele membre.

Aceasta vasta regiune, din care fac parte doua dintre primele mari puteri economice ale lumii - SUA si Japonia - si tara cu cel mai mare potential uman - China, prezinta ca elemente de mare interes posibilitatile de realizare prin cooperare a unor importante proiecte de dezvoltare si accelerare a schimburilor comerciale.

Realizarea noii zone de comert liber - APEC - implica;

reducerea treptata a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in schimburile reciproce,

armonizarea sistemelor de standarde si norme tehnice;

realizarea unui cod al investitiilor, care sa faciliteze fluxurile de capitaluri intre participanti;

crearea unui mecanism de reglementare a diferendelor si a unor politici concurentiale comune.

Obiectivul final al tarilor membre APEC il constituie liberalizarea completa a comertului si a investitiilor de capital in spatiul Asia-Pacific pana in anul 2020.

Statele participante au hotarat ca procesul de creare a zonei de comert liber sa aiba la baza rezultatele Rundei Umguay privind liberalizarea in ansamblu a sistemului comercial multilateral si si-au exprimat opozitia fata de crearea unor blocuri comerciale inchise.

APEC nu a fost conceputa ca un aranjament comercial regional si nici nu a avut la baza un tratat care sa stipuleze un plan de liberalizare comerciala, aceasta ramanand, pana in 1994, doar un forum consultativ.

1.3. Alte tipuri de organizatii economice internationale

Organizatii internationale ale producatorilor si consumatorilor de produse primare - au luat fiinta in urma incheierii unor acorduri intre guvernele tarilor producatoare si ale celor consumatoare a unui anumit produs primar (a cafelei, zaharului, cositorului, etc);

Participantii la acord sunt guvernele si nu producatorii sau consumatorii directi, orice acord fiind administrat de catre un Consiliu format din reprezentantii guvernelor participante.

Acordurile internationale pe produse primare sunt o forma de interventie in economie la scara internationala, si anume o interventie multilaterala deoarece, pentru reglementarea functionarii unor piete internationale mai multe state isi unesc eforturile.

Aceste uniuni nu sunt de tip monopol pentru ca scopul lor este: ~ mentinerea unui echilibru intre cerere si oferta;

evitarea unor fluctuatii exagerate, bruste de preturi, neconvenabile atat pentru producatori cat si pentru consumatori;

stabilizarea, deci, a preturilor internationale ale produselor de baza.

Acest lucru se realizeaza fie prin crearea stocurilor regulatoare internationale, fie prin stabilirea unor contingente de export.

Acordurile internationale pe produse primare au aparut ca rezultat al preocuparilor tarilor producatoare, in primul rand ale tarilor in curs de dezvoltare, de a-si stabiliza veniturile din exportul acestor produse. Pentru marea majoritate a produselor primare nu s-au incheiat acorduri, iar pentru acordurile incheiate nu s-a primit adeziunea principalilor producatori si consumatori.

Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC) - este o organizatie interguvemamentala, interregionala, cu sediul la Viena, constituita din tari in curs de dezvoltare din Mrica, Asia, Orientul Mijlociu, America Latina, in majoritate mari producatoare de petrol.

A fost creata in 1960, in urma unui Congres la care au participat tarile producatoare de petrol ■- Arabia Saudita, Iran. Irak, Kuweit, Venezuela, Quatar (1960), Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973), Gabon (1973).

Obiectivul principal al OPEC este "mentinerea stabilitatii si armoniei pe piata internationala a petrolului prin ajustarea cotelor de productie ale fiecarei tari pentm a mentine un echilibru intre cerere si oferta'. OPEC se intalneste de doua ori pe an sau mai frecvent daca este necesar, pentru a hotara nivelul productiei organizatiei si ia in considerare necesitatea ajustarii acesteia in fiinctie de evolutia curenta sau anticipata a pietei internationale a petrolului. Cei 11 membrii ai OPEC produc impreuna peste 40% din productia mondiala de petrol si detin mai mult de 3/4 din totalul rezervelor certe de titei la nivel mondial.

OPEC a luat nastere dint-un reflex de aparare impotriva unor masuri unilaterale adoptate de Cartelul International ai Petrolului, privind reducerea sistematica a pretului afisat si ca urmare scaderea redeventelor varsate tarilor-gazda.

In 1976, tarile membie infiinteaza Fondul OPEC pentru dezvoltare internationala, avand drept scop: promovarea cooperarii intre tarile membre OPEC si alte state in dezvoltare ca expresie a solidaritatii Sud-Sud; sprijinirea cu precadere a tarilor cel mai sarace, cu venituri scazute, pe calea dezvoltarii economice si sociale.

in ultimii ani, OPEC a tacut eforturi pentru realizarea unei pozitii de cooperare cu principalii consumatori (tari occidentale), deoarece cererea crescuse, resursele erau abundente, preturile devenisera acceptabile.

Grupul celor 77 - s-a constituit in 1964, la Geneva, cu ocazia primei conferinte UNCTAD, reprezentand un for de colaborare al tarilor in curs de dezvoltare, care sa contribuie la armonizarea pozitiilor lor asupra problemelor ce urmau sa fie discutate in cadrul UNCTAD;'

Grupul celor 77 si-a propus sa acorde sprijin tarilor membre in stabilirea si promovarea intereselor economice colective ale acestora si sa intareasca capacitatea colectiva de negociere a lor la toate discutiile privind promovarea cooperarii economice si tehnice a tarilor in curs de dezvoltare desfasurate in cadrul Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD).

Nu este institutionalizat, nu dispune de atribute proprii organizatiilor economice internationale (statut, buget, secretariat, sediu, etc).

In cadrul grupului a fost creat un comitet de coordonare cu sediul la Geneva, care are sarcina sa anahzeze problemele ce urmeaza a fi discutate de catre Consiliul pentru comert si dezvoltare UNCTAD.

Conferinta se intruneste ori de cate ori este nevoie si este precedata de intruniri ale grupurilor regionale, actiuni organizate la initiativa grupului. in timp, au avut loc mai multe conferinte ministeriale ale "Grupului celor 77', cu regularitate in perioadele dinaintea desfasurarii sesiunilor UNCTAD

De la constituirea sa, "Grupul celor 77' a reusit sa influenteze adoptarea in plan international a unor recomandari si masuri, cum sunt:

elaborarea si adoptarea strategiilor internationale ale ,J)ecemilor ONU pentru dezvoltare';

instituirea SGP acordate de statele dezvoltate tarilor in curs de dezvoltare,

adoptarea unor masuri speciale in favoarea tarilor cel mai putin avansate;

extinderea preocuparilor in cadrul ONU si institutiilor specializate pentru sprijinirea cooperarii intre tarile in curs de dezvoltare etc.

Cu ocazia Reuniunii ia nivel inalt a Grupului celor 77 de la New York (I990) - care a avut ca tema "Perspectivele cresterii economice a tarilor in curs de dezvoltare in lumina recentelor evolutii pe plan mondial' - reprezentantii tarilor membre si-au exprimat ingrijorarea fata de agravarea problemelor cu care se confixmta - datoria externa, fluxul invers de resurse, cresterea protectionismului - intr-un context international pe care-1 considera defavorabil intereselor speciale ale tarilor in curs de dezvoltare.

Reuniunea la nivel inalt a Grupului celor 77 de la Hanovra (2000) s-a concentrat pe o serie de teme de interes deosebit din problemele actuale ale economiei mondiale, cum sunt: impactul globalizarii si al progreselor tehnologice in comunicatii asupra tarilor in curs de dezvoltare; dialogul economic cu tarile dezvoltate; amplificarea cooperarii Sud - Sud.