Statul Si economia

1. Statul si rolul sau in economia moderna de piata

Existenta societatii contemporane si functionarea economiei moderne nu pot fi concepute fara prezenta statului.

Varsta statului ca institutie suprastructurala este milenara, dar functiile sale n-au fost intotdeauna aceleasi. Dupa rolul pe care statul si-l asuma in domeniul economic exista doua tipuri de organizare a economiei:

- economie dirijata centralizat - mecanism de comanda;

- economie de piata, sau de liber schimb - mecanism de piata.

Aprecierea rolului statului in economia de piata in ipostaza de 'stat garant' se face prin comparatie cu statul feudal ca 'stat jandarm'. Secolul XX a fost martorul unei cresteri treptate a rolului statului in economie. Cauzele sporirii acestui rol sunt in legatura cu progresul factorilor de productie, cu revolutia stiintifico-tehnica si cu sporirea factorului constient, rational. Intre cauze mai mentionam:

complexitatea vietii economice contemporane;

- insuficienta initiativei private intr-o serie de domenii de interes general;

- problemele care apar in perioadele dificile ale unei tari (razboaie, revolutii, crize);

- modificarile in conjunctura economica internationala, care favorizeaza sau complica situatia economica a tarii.

Implicarea statului in economie se face in urmatoarele ipostaze:

- de producator si consumator;

- partener la operatii de schimb;

- titular unic de emisiune monetara;

- realizator al protectiei sociale;

- responsabil al executarii bugetului.

Formele implicarii statului in economia de piata sunt:

1. Statul reprezinta puterea publica institutionalizata pe plan national, asigurand cadrul legislativ, juridic pentru desfasurarea activitatii economice;

2. Furnizeaza servicii colective agentilor economici fara contraprestatie directa, deci acele servicii sunt platite de la bugetul statului;

3. Administratia publica isi asuma riscul unor actiuni (care in mod traditional erau specifice celorlalti agenti), precum:

cercetare stiintifica;

- activitati din domeniul bancar;

activitati din sectorul public;

achizitionarea de armament.

4. Concepe si pune in aplicare politici economice, sustinand economia, acordand subventii, mediind conflicte de munca.

Ca directii ale interventiei statului regasim astfel, doua:

- la nivel macroeconomic - ca directie fundamentala - statul se ocupa de inlaturarea unor dezechilibre economice precum inflatia, somajul, criza, stimuleaza relansarea economica, ia masuri de protectie sociala;

- la nivel microeconomic, fixeaza limitele unor preturi, limitele minime ale salariilor, administreaza proprietatea publica.

Oricare din cele doua directii de interventie este pusa in discutie, importanta prezinta faptul ca masurile adoptate trebuie subordonate activitatii agentilor economici privati si jocului pietei.

Limitele care stabilesc gradul implicarii statului in economie sunt:

a)         raportul de interese - foarte fragil - pro sau contra interventiei statale;

b)        respectarea libertatii agentilor economici (a liberei initiative);

c)         respectarea autonomiei organelor locale si centrale ale administratiei de stat.

Intre parghiile sau mijloacele de interventie posibil de folosit mentionam:

- bugetul central si local;

- sistemul fiscal;

- creditele;

- programarea economica.

2. Resursele financiare ale statului si utilizarea lor (bugetul)

Implicarea mai ampla a statului in economie se face prin resursele sale financiare in dublu sens: constituirea si cheltuirea lor. Aceste resurse financiare ale statului se concentreaza in bugetul de stat.

Bugetul de stat este definit ca un plan al veniturilor si al cheltuielilor pentru o perioada viitoare, fiecare din acestea fiind detaliate pe capitole. Bugetul reprezinta un instrument de stabilizare a economiei. Se stabileste anticipat pe un an si practic, se prezinta ca o balanta cu doua mari capitole: venituri si cheltuieli.

A) Sursele de venituri se grupeaza astfel:

1. venituri ordinare:

- impozitele si taxele - pe profit industrial, agricol, comercial, bancar; pe salarii; pe avere; T.V.A. (el reprezinta pana la 70% din veniturile bugetare);

- cotizatii pentru asigurari sociale (C.A.S.);

- venituri de la intreprinderile de stat (prelevari).

2. venituri extraordinare:

imprumuturi interne sau externe;

-emisiuni de bani fara acoperire in bunuri.

B) Cheltuielile se fac pentru:

- asigurari si asistenta sociala (pana la 47%);

- cheltuieli pentru aparare (pana la 24%);

- functionarea administratiei publice;

- actiuni economice;

- invatamant, sanatate, cultura, locuinte

Evolutia numarului salariatilor si al pensionarilor de asigurari sociale de stat

Conform unora dintre conceptii, elaborarea si executia bugetara urmaresc echilibrarea veniturilor si a cheltuielilor. Exista insa mai nou opinia ca bugetul echilibrat este o doctrina depasita, desueta, politica economica a unui guvern trebuind judecata dupa efectele asupra cererii. Deficitul bugetar (in anumite limite) are ca efect relansarea economica.

Balanta bugetara si efectele sale

Balanta bugetara poate fi:

- echilibrata, avand efect neutru asupra economiei (Veniturile = Cheltuielile)

- deficitara cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile si necesita surse de venituri extraordinare. In aceasta situatie, pe termen scurt poate avea efecte pozitive, deoarece perioada fiscala nu este identica cu perioada ciclului de afaceri. Pe termen lung efectele vor fi negative.

- excedentara - veniturile sunt mai mari decat cheltuielile. Peste un nivel considerat minim, excedentul lasa nefolosite, sau amana inutil folosirea unor resurse.

Evolutia situatiei bugetului de stat a Romaniei in perioada 1990-1999

Bugetul economic este o realitate a oricarei tari avand la baza politica bugetara. Politica de relansare bugetara reprezinta acele masuri ale statului prin care cheltuielile publice si impozitele sunt folosite in directia cresterii economice, a realizarii unui nivel ridicat de ocupare a fortei de munca, de diminuare a inflatiei, etc. O astfel de politica se poate realiza prin trei tipuri de multiplicatori:

1. Multiplicatorul de cheltuiala publica consta in marirea cheltuielilor publice si prin ele, stimularea activitatii economice datorita cresterii cererii globale. Se presupune constant volumul impozitelor. Ca urmare, cresterea cheltuielilor publice inseamna implicit si cresterea deficitului bugetar, dar cu efect de relansare.

2. Multiplicatorul fiscal reflecta marirea productiei si veniturilor prin diminuarea impozitelor, presupunand nemodificat totalul cheltuielilor. Dar marirea veniturilor disponibile nu inseamna neaparat ca ele vor fi cheltuite si investite in totalitate, putand fi economisite. De aceea, prima cale este preferabila.

3. Multiplicatorul bugetului echilibrat mareste simultan cheltuielile si impozitele, dar aceasta crestere a bugetului antreneaza si cresterea activitatii economice.

Bugetul are rol important in prevenirea sau atenuarea inflatiei.

3. Impozitele, principala sursa a veniturilor publice

Impozitele sunt o forma de prelevare, fara contraprestatie directa, a unei parti din venitul sau averea persoanelor fizice si juridice pentru acoperirea cheltuielilor statului. Atributele esentiale ale impozitelor sunt:

- obligativitatea;

- caracterul nerambursabil;

- dreptul de urmarire in caz de neplata.

Partea din produsul intern brut prelevata la dispozitia statului pe calea impozitelor indica nivelul general al fiscalitatii.

Cu sute de ani in urma Adam Smith formula patru principii care trebuie sa stea la baza politicii fiscale a statului, aplicabile si astazi:

a) impozitul sa fie echitabil, adica sa aiba in vedere capacitatea de plata a fiecarui contribuabil;

b) sa fie economicos in sensul ca cea mai mare proportie din acesta sa contribuie la cresterea veniturilor Guvernului, nu la limitarea veniturilor agentilor economici;

c) sa fie comod, convenabil pentru platitor atat prin metoda cat si prin frecventa platii;

d) sa fie cert, sigur, adica impunerea sa fie astfel facuta incat platitorul sa stie sigur suma si momentul platii.

In plus, astazi se adauga urmatoarele caracteristici unui bun sistem de impozite:

- sa fie flexibil, adaptabil situatiei;

- sa respecte principiul celui mai mic sacrificiu, cu inconveniente minime pentru platitori;

- sa respecte principiul bunastarii in ce priveste dimensiunea taxelor.

Impozitul pe profit in Romania s-a stabilit la 25%, iar TVA - 19%. Pentru stimularea micro-intreprinderilor, de la 1.03.2002 acestora li se aplica un impozit de 1,5% din cifra de afaceri. Salariile sunt impozitate progresiv, conform unei grile care se modifica semestrial, odata cu cresterea acestora, corelata cu situatia inflatiei.

Clasificarea impozitelor

In decursul timpului, impozitele au evoluat de la forma de produse in natura, la impozite in munca si pe urma in bani. Impozitele in bani s-au generalizat odata cu trecerea la capitalism, cu generalizarea relatiilor marfa-bani.

1. Dupa scopul lor sunt:

- impozite pentru obtinerea veniturilor necesare statului;

- impozite de ordine, care vizeaza limitarea sau incurajarea unor activitati    economice.

2. Dupa frecventa, sunt impozite:

- permanente;

- incidentale.

3. Dupa nivelul la care sunt percepute:

- ale statului;

- locale (pentru administratia locala)

4. Cea mai importanta clasificare este in impozite:

- directe;

- indirecte.

Impozitele directe se stabilesc pe baza datelor pe care le poseda organele fiscale si se clasifica diferentiat. Ele se clasifica astfel:

- pe venit:

- asupra persoanelor fizice sau juridice;

- pe avere:

- asupra averii propriu-zise:

- asupra circulatiei averii: vanzare, donatie, mostenire;

- pe cresterea averii.

Impozitele indirecte sunt incluse in preturile marfurilor si in tarife. La aceasta categorie, nu mai este posibila diferentierea marimii impozitului in functie de situatia personala:

taxe de consumatie sau accize:

- impozite pe consum general cuprinzand toate marfurile (T.V.A);

- impozite pe consum special (hidrocarburi, tutun, alcool, ceai, cafea);

- monopolurile fiscale ale statului (asupra productiei de alcool, tutun);

- taxele vamale.

T.V.A. nu se calculeaza asupra cifrei de afaceri brute ci, asupra cifrei de afaceri nete, asupra valorii adaugate in fiecare stadiu al circuitului economic.

Politica economica

Prin politica economica se intelege ansamblul masurilor pe care le ia statul pentru a influenta si dirija viata economica

Aceste masuri se refera atat la comportamentul autoritatilor publice centrale, cat si la cel al administratiei de la esantioanele inferioare, din profil departamental sau teritorial.

O distinctie importanta care trebuie facuta in legatura cu politica economica este cea dintre politica de conjunctura si politica de structura. In timp ce prima vizeaza in special aspectele cererii, axandu-se pe influentarea compozitiei nivelului cheltuielilor sectorului public si privat (prin intermediul, de exemplu, a grevarii sau degrevarii cu un procent determinat a diferitelor impozite si taxe , in scopul descurajarii sau incurajarii unor cheltuieli), cea de-a doua vizeaza indeosebi oferta procesului economic, urmarind influentarea volumului si naturii constituirii capitalului, a calitatii muncii, a evolutiei tehnice si a structurii vietii industriale. Adesea aceste doua tipuri de politici economice pot fi in contradictie.

Obiective ale politicii economice

Printre obiectivele majore ale politicii guvernamentale se pot enumera:

a)      controlul somajului sau realizarea unei piete a fortei de munca echilibrate;

b)      controlul inflatiei sau asigurarea unui nivel de preturi stabil;

c)      realizarea unei balante de plati echilibrate sau favorabile;

d)      distribuirea echitabila a veniturilor;

e)      cresterea echilibrata a economiei in general;

f)        asigurarea protejarii mediului inconjurator (desi acesta din urma ar putea fi incadrat in obiectivul anterior, cel al cresterii echilibrate, care presupune printre altele si apararea mediului inconjurator prin evitarea poluarii solului, apelor si aerului).

Statului ii revin insa si importante alte sarcini, care se concretizeaza in noi obiective, vizand in mod deosebit corectarea lipsurilor pietei, prin diferite modalitati, cai si instrumente de interventie a guvernului in economie. Printre aceste alte obiective pot fi enumerate:

a)      asigurarea asa numitelor "bunuri publice" (public goods), cum ar fi apararea;

b)      asigurarea acelor asa-numite "bunuri de pret" (merit goods) si servicii, cum ar fi apararea sanatatii; reglementarea circulatiei si utilizarii bunurilor daunatoare, ca de exemplu drogurile;

c)      ajustarea externalitatilor, adica a acelor actiuni ale agentilor care afecteaza nu numai situatia lor proprie, ci si pe a celorlalti. Guvernul poate incerca sa diminueze externalitatile negative, cum ar fi poluarea, sau sa incurajeze situatiile producatoare de externalitati pozitive, cum ar fi, de exemplu, sanatatea publica;

d)      aplicarea analizelor cost-beneficii la scara macroeconomica, pe care doar guvernul o poate realiza, datorita capacitatii sale de a evalua in mod global costurile si beneficiile unei decizii macroeconomice. In felul acesta pot fi stabilite prioritatile concurente ale unor obiective, in cazul in care rezolvarea unora poate conduce la agravarea altora (cum sunt, de exemplu, inflatia si somajul).