Globalizarea comertului, productiei si serviciilor

Globalizarea comertului, productiei si serviciilor

Accentuarea interdependentelor economice s-a desfasurat in mai multe etape, incepand cu o doua jumatate a sec. al XX-lea[1]: anii '50-'70 s-au caracterizat prin expansiunea comertului international; in anii '70-'80 relatiile financiare internationale au capatat o mare importanta, iar anii '90 s-au remarcat prin trecerea de la internationalizare la globalizare in economia mondiala.

Procesul globalizarii este refectat printr-o multitudine de aspecte ale vietii social-economice, si anume[2]:

q       sistemul financiar mondial: economia "simbolica" mondiala se bazeaza pe o retea care implica, la scara globala, institutiile bancare si agentii pietei de capital, organisme de reglementare nationale, organisme financiare internationale etc.;

q       marketingul global: strategia de marketing a firmelor raspunde cerintelor globalizarii si promoveaza acest proces (marcile universale, "cocacolizarea" consumului, cultura publicitatii);

q       natura globala a stiintei si tehnologiei: chiar daca sursele principale ale progresului tehnic sunt concentrate in lumea dezvoltata, cercetarea stiintifica se bazeaza pe resurse globale, iar punerea in aplicare a tehnologiei vizeaza scopuri globale;

q       infrastructura de comunicatii: progresul tehnic a permis perfectionarea sistemelor de comunicatii materiale (transporturi), realizarea unei acoperiri mass-media la scara mondiala (de tip CNN) si, mai ales instituirea unei retele globale de transmitere/receptie a informatiilor (Internet);

q       cadrul institutional mondial: o serie de organizatii de natura guvernamentala sau nonguvernamentala promoveaza dezbaterile si actiunile care privesc problematica globala.

Principalele procese economice care sustin tendinta globalizarii se manifesta in domeniile productiei si serviciilor, iar fundamentul este societatea multinationala.

Pe fondul inexistentei unor conflagratii mondiale si sub forma impactului factorilor determinanti ai procesului internationalizarii, s-a produs o extindere treptata a diviziunii internationale a muncii, cu tendinta constituirii unui sistem de interdependente la scara globala. Chiar daca in anii postbelici s-a delimitat o zona de mare concentrare a schimburilor (triada) in reteaua diviziunii mondiale a muncii au fost atrase progresiv state si grupari de state: noile tari industrializate si tarile din Europa Centrala si de Est (in ultimii 15 ani).

Unii autori[3] considera ca noua diviziune internationala a muncii are ca noutate faptul ca, in timp ce integreaza tarile triadei si noile state industrializate, ea dezintegreaza cea mai mare parte a tarilor in curs de dezvoltare: "Globalizarea este deci formarea unei economii mondiale comportand specificitatile regionale".

Globalizarea este stimulata de dezvoltarea interdependeta a comertului international si investitiilor straine. Astazi, tot mai multe firme, si in primul rand societatile transnationale, adopta strategii de afaceri care vizeaza direct mediul global, piata mondiala in ansamblu. In cadrul acestor strategii, se practica diferite forme de tranzactii internationale (din categoria comertului, a cooperarii sau formelor de implantare) sau combinatii ale acestora.

Efectele de creare de comert pe care le genereaza diferitele grupari integrationaliste regionale sau aranjamente institutonale bi- sau multilaterale accentueaza procesul globalizarii. Aceasta deoarece in conditiile in care se manifesta o puternica tendinta de fond spre globalizare, toate zonele de concentrare regionala a comertului sau aranjamentele internationale menite sa stimuleze competitivitatea firmelor tind sa fie atrase in circuitul comercial mondial si sa fie subordonate trecutului dominant.

Totusi, forta promotoare a globalizarii ramane societatea transnationala. Confom datelor disponibile la mijlocul deceniului actual, in medie 45% din vanzarile totale ale societatilor multinationale sunt reprezentate de exporturi; aceste societati controleaza aproape in totalitate comertul international cu produse de baza; iar pietele produselor finite industriale sunt in cea mai mare parte globale, in speta electronica, principala industrie motor in sistemul productiv actual. De peste doua decenii, o cota substantiala din exporturile tarilor dezvoltate (peste 50% din exporturile americane, aproape 80% din cele britanice) si ale noilor state industrializate (peste 90% pentru Singapore, peste 40% pentru Brazilia) sunt generate de societatile transnationale. Astfel spus, economia mondiala se formeaza prin procesul globalizarii pietelor.

Daca dezvoltarea comertului international reflecta procesul de extindere a diviziunii internationale a muncii si de globalizare a pietelor, cresterea deosebita a importantei comertului intra-industrial, in cadrul unor subramuri industriale, a unor grupe de produse sau intra-produs, exprima procesul de adancire a diviziunii internationale, a muncii. Acestui proces ii corespunde o tendinta de integrare mondiala a productiei, care este generata si controlata de societatile multinationale. Cota din productia internationalizata (aproximata pe baza volumului activitatilor societatilor transnationale in tara lor de origine si a vanzarilor filialelor lor din strainatate) atingea in 2003 42% din PNB pentru Olanda, 32% pentru S.U.A., 24% pentru Japonia[4].

Principalele mecanisme de internationalizare si globalizare a productiei sunt reprezentate de: valorificarea productiva a unei tehnologii in strainatate prin licentiere sau forme de transfer de tehnologie catre societati mixte, filiale sau sucursale din terte tari; delocalizarea productiei prin subcontractare si crearea unui sistem productiv international condus de "centru"; incheierea de aliante strategice si realizarea de cooperari in productie la scara internationala; realizarea de fuziuni si achizitii constituite de mari grupari industriale la scara globala.

Internationalizarea productiei este dublata de internationalizarea serviciilor, intr-un proces care reflecta in circuitul economic mondial tendinta postbelica de crestere a importantei sectorului tertiar, in raport cu sectorul secundar, in economie. Si in acest proces societatile multinationale joaca rolul de forta matrice. Wladimir Andreff vorbeste de un fel de complex tertiaro-industrial global, adica faptul ca internationalizarea productiei si cea a serviciilor sunt strans ingemanate. Astfel, tehnologiile noi tind sa industrializeze productia de servicii si sa tertiarizeze productia de bunuri[5].

In anii '80 si '90, doua categorii de servicii au contribuit in mod decisiv la globalizarea relatiilor de afaceri: cele de consultanta si cele financiare. Firmele de consultanta pentru realizarea de obiective industriale, cele de consultanta in gestiune, de audit, firmele de consultanta juridica au avut un rol important in uniformizarea normelor si regulilor tehnice, comerciale, financiar-contabile si de drept in mediul international al afacerilor. Firmele din sectorul financiar (case de asigurari, banci comerciale, banci de investitii) au impus, de multe ori prin actiuni concertate, liberalizarea treptata a miscarilor de capitaluri si au creat inca din anii '60 o piata cu vocatie globala - piata eurovalutelor. Prin implicarea directa pe piata tranzactiilor inter-corporatii, aceste firme - asa-numitele "merchant banks" - au facut posibila realizarea unor mega-afaceri in domeniul achizitiilor si fuziunilor.

Valoarea totala a tranzactiilor din industria achizitiilor si fuziunilor a inregistrat un record in anul 2005: aproape 2.100 miliarde de dolari. Tendinta de fuzionare se manifesta si in domeniul consultantei: Price Waterhouse si Coopers & Lybrand au luat decizia sa se uneasca in cadrul unei noi companii (Price Waterhouse Coopers).

Societatile transnationale industriale si tertiare au inceput sa se implice tot mai mult in tranzactii pe pietele financiare internationale; ele se diversifica inspre activitati financiare, se "financiarizeaza". Tocmai aceasta diversitate de activitati (industriale, tertiare, financiare) integrate intr-o retea de conglomerat da specificul societatilor transnationale. Pe de alta parte, operatiunile financiare ale marilor banci internationale si ale societatilor transnationale duc la integrarea pietelor financiare internationale, iar miscarea capitalurilor tinde sa devina in mare masura autonoma, in raport cu finantarea productiei si a schimburilor. Un sistem financiar global privat este in curs de structurare, incluzand in reteaua sa de transnationale, bancile comerciale si de investitii, europietele, pietele de produse financiare derivate, marile centre financiare mondiale (New York, Tokyo, Londra).

Procesul de globalizare din economia mondiala a facut obiectul unor interpretari diferite si a suscitat dezbateri in legatura cu consecintele sale pe termen scurt si lung. Astfel, conform abordarii marxiste, formarea pietei mondiale este un proces logic, care are la baza dezvoltarea contradictiilor marfii si reprezinta o etapa in crearea unui sistem global al capitalismului. R. Hilferding introduce conceptul de capital financiar (unirea capitalului bancar cu cel industrial), concept care este preluat ca element explicativ in teoria imperialismului elaborata la inceputul sec. al XX-lea.

In anii '70 si '80 se contureaza o teorie a capitalismului mondial: C.A. Michalet explica formarea si dezvoltarea societatilor multinationale prin supraacumularea de capital si efortul de obtinere a unei rate a profitului mai ridicata, intr-un proces care determina structura sistemului economic mondial[6]. Notiunea de globalizare capata o nota teoretica tot mai precisa in anii '80 si '90, si este utilizata in contextul analizei strategiilor societatilor transnationale, al analizei raporturilor dintre economia "centrului" si cea a "periferiei" si al studierii sistemului industrial mondial. In 1986, Michael Porter, autorul teoriei avantajelor competitive, introduce conceptul de "industrie globala".

Obiectul dezbaterilor actuale se refera la viitorul economiei nationale, intr-o lume aflata intr-un proces accelerat de globalizare. Este vorba, de fapt, de versiunea "la zi" a unei teme recurente in literatura de specialitate a sec. al XX-lea: raportul national-international in dezvoltarea economiei. Intre cele doua pozitii extreme (economia nationala "celula de baza"), inexpugnabila a economiei mondiale, si economia globala, ca spatiu mondial omogen, in care se topesc economiile nationale, exista o diversitate de pozitii:

q       formarea sistemului economic mondial, proces in derulare in anii '80, este expresia unei dialectici intre statele nationale si societatile multinationale;

q       internationalizarea productiei inseamna un grad ridicat de interdependenta intre procesele de productie localizate in tari diferite, ceea ce duce la o pierdere a autonomiei sistemelor productive nationale;

q       structurarea economiei globale este determinata de dinamica "industriilor" si de efortul firmelor de a-si crea avantaje competitive.

O alta problema de actualitate se refera la consecintele posibile ale dereglementarii si globalizarii pietelor financiare adica raportul dintre economia reala si cea simbolica. Astfel, in anii '90, s-a produs o "supraincalzire" periculoasa a pietelor financiare internationale (Indicele Dow Jones a trecut in mai 1999 peste pragul psihologic de 11.000 de puncte), accentuandu-se decalajul dintre dezvoltarea economiei simbolice si cresterea economica reala. Deci, exista o probabilitate ridicata a unei crize financiare globale (criza din Asia de Sud-Est, Rusia si Brazilia fiind considerate "ajustari" partiale).

Si totusi, efervescenta pietelor financiare si integrarea lor la scara mondiala este un proces necesar si in acelasi timp un factor promotor al globalizarii economiei mondiale. Ele exprima noua realitate din mediul international de afaceri: comertul de marfuri si investitiile directe, ca forme de realizare a internationalizarii sunt stimulate si sustinute de dezvoltarea mecanismelor financiare globale, bazate pe piata creditului si piata de capital. Societatile transnationale (industriale si tertiare) si bancile internationale, actionand in stransa legatura cu organismele financiare mondiale, joaca rolul principal in acest proces.