Starea economico-sociala a Romaniei la mijlocul secolului XIX

Precizari metodologice

Pentru intelegerea importantei acestei parti introductive vor fi urmarite categoriile de premise fundamentale pentru transformarile ce aveau sa aiba loc, reflectate de indicatori macroeconomici. Nivelul exprimat de acesti indicatori pentru anul 1860 va fi comparat cu cel din alte momente istorice (1914, 1938, 1989, 2000 etc.):

1. Indicatori demo-economici: populatia totala (aprox. 4 mil. loc. in Vechiul Regat in anul 1860), structura populatiei pe medii (urban cca. 10-12% / rural cca. 88-90%), structura populatiei dupa ocupatie (agricultura peste 80%, industrie cca. 6%, comert, transporturi etc.).

2. Indicatori geo-economici: suprafata totala a teritoriului (un nou exemplu va fi edificator pentru urmarirea evolutiei: pana in anul 1914, suprafata Romaniei a oscilat intre 123000 km² si 131000 km², pentru ca dupa Unirea din anul 1918 sa ajunga la 295000 km²), structura teritoriului dupa destinatia terenurilor (arabil, livezi, pasuni, fanete, paduri, alte suprafete), structura teritoriului dupa categorii de proprietate (pana in 5 ha, intre 5-10 ha, intre 5-50 ha, intre 50-100 ha etc.).

3. Indicatori ce reflecta nivelul de dezvoltare a ramurilor economiei nationale: P.I.B., productia industriala, forta motrice, productia agricola etc.

Indicatorii macroeconomici sunt esentiali pentru realizarea comparatiilor intre diferitele entitati economice (state nationale, imperii, confederatii, etc.). Iata cateva exemple de comparare a stadiului economiei romanesti cu nivelul atins in economiile occidentale si ale altor tari.

Populatia ocupata in industria - de toate formele producatoare pentru piata - reprezenta, in Anglia - 49%, Franta - 30%, Prusia - 29%, Austria - 13%, Rusia - 6,3%, Turcia - 5%, Romania - 6%.

In privinta industriei mecanizate, tarile vestice ale continentului erau si mai avansate; economia Angliei utiliza o forta motrice (era vorba de utilizarea motoarelor cu abur) de 2580 mii/c.p.; Franta - 383 mii/c.p.; Austria - 58 mii/c.p. iar Romania cca 400 c.p. In medie, pe continent, forta motrice de 1 c.p. revenea la 49 locuitori; dar in Anglia, la 11,2 locuitori, in Franta, la 95, in Prusia, la 131, in Austria, la 618, in Spania, la 632 locuitori iar in Romania, 1 c.p. forta motrice mecanizata revenea la cca 10.000 locuitori.

Productia industriala pe locuitor, in Anglia, se ridica la 570 fr., in Franta, la 517 fr., in Prusia, la 166 fr., in Austria, 86 fr., in Polonia, la 69 fr., in Rusia, la 38 fr., in Romania si alte tari agrare din sud-estul Europei, intre 25-35 fr.

In agricultura, ramura de baza a productiei materiale, in Romania se obtineau randamente la ha de 2-3 ori mai mici in comparatie cu productia medie la ha a statelor occidentale. In schimb, tara noastra avea o densitate insemnata de vite mari la unitatea de suprafata; pe 1 mila², Anglia poseda 2527 vite, Franta, 1398, Romania, 1318 vite, inaintea Italiei, cu 1285 vite pe mila patrata, a Austriei, cu 1218 vite, Serbiei, cu 750 vite, Greciei, cu 230 vite etc.

Avand in vedere criteriile (indicatorii) nivelului de dezvoltare mentionate apare evident caracterul inapoiat al economiei romanesti la mijlocul secolului al XIX.

Cauzele inapoierii economice a Romaniei.

Printre cauzele slabei dezvoltari a Romaniei comparativ cu nivelul atins de tarile occidentale la mijlocul secolului al XIX-lea sunt de retinut: semiizolarea spatiului sud-est european de fluxurile economice ale Occidentului, razboaiele dese purtate pe teritoriul tarii mai cu seama in secolul al XVIII-lea, formarea mentalitatii de tip fanariotic, balcanic etc.

Fanariotismul si balcanismul desemneaza in general o societate corupta, slab structurata institutional, prezentand lungi perioade de instabilitate si discontinuitate institutionala. Jaful permanent din administratie, fiscalitatea excesiva, discretionara si haotica, venalitatea (cumpararea pe bani grei) domniei si a dregatoriilor (functiilor), pe langa cele patru serii de razboaie ruso-austro-turce au afectat in mod grav spiritul de acumulare si economisire, increderea in munca cinstita, in institutii in general si in elita politica in special. Oportunismul, servilismul (atitudinea obsecvioasa) conjugat cu siretenia (viclenia, desteptaciunea sau smecheria), conjuncturismul (sa te descurci in orice imprejurare), indoiala de sacrificiu (la ce sa ma omor? ca doar n-oi mosteni Pamantul!), supravietuirea ca valoare suprema, repulsia fata de orice rigoare, neseriozitatea (ce sa facem? facem si noi haz de necaz!), superficialitatea laolalta cu iresponsabilitatea (las-o ca merge si-asa!), compromisurile de tot soiul, neincrederea in valorile morale domina mentalitatile si comportamentele in secolul al XVIII-lea, pecum si in prima jumatate a secolului al XIX-lea in Tarile Romane.

Ce se intelege prin mentalitate de tip fanariotic, balcanic? Putem considera ca aceasta mentalitate a fost depasita istoric sau a devenit fondul psihologiei poporului roman?

3. Institutionalizarea economiei de piata in Romania in perioada 1859-1900.

Intrebari preliminare

A fost institutionalizarea economiei de piata o necesitate istorica? Cum se poate explica trecerea relativ brusca la economia de piata in Romania in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea?

• De ce a fost nevoie ca Romania sa adopte institutii straine de evolutia ei istorica interna?
• Cum se justifica necesitatea interventiei statului pentru introducerea normelor liberal-democratice occidentale? De ce nu au fost impuse noile institutii de actiunea libera, constienta a agentilor economici interesati de realizarea schimbarii?
• Cine avea nevoie in primul rand de transformarea rapida a structurilor institutionale in Romania: 'Occidentul' sau Romania?
• Exista superioritate in cultura? Daca da, inseamna ca omenirea este obligata sa urmeze o cale institutionala unica, reteta ce, treptat, nu mai tine cont de nimic specific!

Specifica spatiilor asa-zis ramase in urma a fost evolutia distincta, cu ritmuri proprii a celor doua categorii de institutii: institutii (constrangeri) informale, constituite din normele, regulile determinate de obiceiuri, cutume etc., respectiv institutii (constrangeri) formale, instituite de elita politica sub presiunea zonelor de difuziune (iradiere) (Turcia, Rusia, Franta, Austro-Ungaria, Germania, Occidentul in genere, U.R.S.S. etc.). Adoptarea unor norme de organizare sociala din tari devenite civilizate pare o solutie indicata si chiar fireasca pentru conducatorii politici ai unei tari asa-zis ramase in urma. Cu toate acestea, adaptarea vechilor norme (traditii, obiceiuri, cutume) la noul cadru legislativ comporta riscul unui esec de asimilare.

Iata de ce, analizand modul (calea) de adoptare a institutiilor economiei de piata in Romania e necesar sa reflectam asupra urmatoarelor probleme: Este eficient importul de institutii? In ce conditii? Cum se explica persistenta formelor fara fond pe termen lung? Sunt diferitele sisteme institutionale importate pe termen mediu si lung adaptabile oricarui fond cutumiar preexistent? Putem califica evolutia Romaniei drept caricaturala din perspectiva divergentei formal-informal (legi elaborate si sanctionate de organele legislative, legi care nu se aplica, dominante fiind mentalitatile, obiceiurile), comparativ cu situatia din tarile de origine a sistemelor legislative importate (Franta, Germania etc.)?

Interventia statului: In Tarile Romane, pana la mijlocul secolului al XIX-lea, categoriile sociale determinante posibile ale schimbarii (comercianti, bancheri, mari mestesugari si proprietari de manufacturi) erau slab reprezentate, comparativ cu forta pe care acestea o aveau in Occident. Evolutia de sine a societatii, trecerea la un alt tip de societate nu ar fi fost posibila, decat cu un ritm propriu, intr-o perioada de timp imposibil de precizat. In conditiile prezentei cu totul firave a initiativei si intereselor particulare care sa determine si sa asigure naturaletea si firescul aplicarii unor noi reguli, transformarea nu putea fi realizata decat de stat, unica forta coercitiva capabila sa asigure generalizarea si aplicarea normelor pe intreaga suprafata a tarii.

Necesitatea istorica:Transformarile institutionale au avut un caracter obiectiv, necesar istoric. Expansiunea lumii civilizate, occidentale a impus spatiilor periferice, ramase in urma norme si structuri superioare. (Se poate vorbi despre superioritate in cultura? Sunt institutiile altceva decat acte de cultura?)

Pana la deslusirea mai pe larg a sintagmei filosofic-sociologice necesitate istorica trebuie sa ne oprim in mod ceva mai concret la nevoile, interesele individuale si de grup ale agentilor economici:

Expansiunea Europei industriale a fost expresia cautarii de debusee (piete de desfacere) pentru produsele manufacturate si de piete de aprovizionare pentru produsele primare (materii prime). Asadar, inaintea nevoii de civilizatie occidentala exprimate de intelectualii nostri progresisti, Occidentul insusi avea nevoie de civilizarea Romaniei. Interesele bancar-comercial-industriale occidentale vizau crearea unui spatiu compatibil din punct de vedere formal (institutional) in Romania, precum si in toate celelalte zone atrase in circuitul valorilor materiale si spirituale occidentale.

Directiile tranzitiei la economia de piata

Procesele si tendintele de transformare a organismului economico-social sunt reflectate de directiile tranzitiei de la sistemul premodern de tip feudal la sistemul modern al economiei de piata:

de la regimul statal feudal - regim juridic intemeiat pe privilegii de clasa, la cel democratic-constitutional al statului de drept - regim legislativ modern bazat pe democratie economica, piata libera, constrangere economica;

de la economia preponderent naturala la economia marfara, monetara, (de piata, libera);

de la procesele de productie manuale, traditionale, arhaice spre procesele si tehnologiile mecanizate;

de la productia sociala, cu structura eminamente agrara, spre cea industriala;

de la alcatuiri sociale aristocratic-nobiliare, cu stari de ranguri ereditare, spre structuri sociale, de clase mobile, cu clase de proprietari de averi si capitaluri si clase de lucratori salariati;

de la localizarea predominant rurala a populatiei catre cea predominant urbana;

de la scopul productiei sociale, prioritar de autosatisfacere cu produse ale gospodariei si perpetuarea ei in aceleasi dimensiuni, la productia si reproductia largita, in scopul obtinerii de profit cat mai mare si acumulare de capital nelimitata;

in plan comportamental social, trecerea de la atitudini conservatoare, statice ale economiei naturale, la conduita noua a economiei de schimb, a intereselor banesti, a veniturilor si profiturilor cat mai ridicate;

de la un mod de producere, schimb si distributie a bunurilor extrem de lent, de crestere preponderent cantitativa, la unul activ, cu ritmuri de crestere si schimbari cantitative si calitative rapide.

Premisa transformarii si modernizarii economiei romanesti a fost potentialul economic al Romaniei la inceputul tranzitiei la economia moderna, constituit din: resursele naturale, capitalul financiar, forta de munca salariata, piata interna, mentalitatile si comportamentele specifice spatiului etnic romanesc.

Principalele domenii supuse transformarilor institutionale

a. Relatiile (dreptul) de proprietate: improprietarirea taranilor prin Legea Rurala din anul 1864, consacrarea proprietatii drept sacra si inviolabila prin Constitutia din anul 1866.

b. Forta de munca eliberarea taranilor de obligatiile feudale, desfiintarea starii de dependenta a taranimii.

c. Productia libertatea de a produce: desfiintarea privilegiilor feudale ale marilor proprietari 1864, desfiintarea breslelor 1873.

d. Comertul libertatea comertului desfiintarea vamilor interne.

Principalele structuri institutionale transformate

A. Politic: este consacrat principiul separatiei puterilor in stat principiul de demarcatie a sistemului politic modern de cel feudal Constitutia din anul 1866 (copie a Constitutiei Belgiei din anul 1831).

B. Social: instituirea relatiilor moderne de proprietate dreptul de dispozitie devine atributul fundamental al dreptului de proprietate moderna Codul Civil (traducere a Codului civil napoleonian din anul 1804) intrat in vigoare la 1 ianuarie 1865, Constitutia din anul 1866.

C. Economic: libertatea productiei si comertului Codul Comercial 1887 (traducere a Codului italian de comert de la 1882, adaptare la randul lui a Codului comercial al francezilor din anul 1807).

Legile anului 1864 care au influentat viata majoritatii populatiei. In climatul extrem de dinamic determinat de adoptarea in regim de maxima urgenta a institutiilor spatiilor economice dezvoltate, au existat totusi si o serie de norme cu efectivitate imediata: Legea Rurala, Legea instructiunii publice si Legea comunala. Aceste acte normative au modificat radical si pe termen scurt, mediu si lung viata taranimii, categorie reprezentand peste 90% din populatia tarii la acea data.

Intrebari de autoevaluare:

• Enumerati 5 trasaturi ale vechiului sistem de tip feudal.
• Enumerati 5 trasaturi ale sistemului modern al economiei de piata.
• Precizati patru domenii ale transformarilor institutionale din perioada 1860-1900.
• Care a fost principiul de demarcatie a sistemului politic modern de cel feudal?
• Mentionati cele trei legi ale anului 1864 care au transformat radical viata majoritatii populatiei Romaniei.

4. Construirea infrastructurii in Romania. Desi transporturile si telecomunictiile sunt ramuri ale economiei reale, importanta dezvoltarii lor pentru evolutia economiei in ansamblul ei impune cateva scurte precizari inaintea prezentarii evolutiei econ0mice a Romaniei in perioada 1860-1938.

Revolutia industriala, proces economic complex demarat in Occident la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a patruns in Romania in primul rand in infrastructura Romaniei: incepand din deceniul 7 (perioada 1860-1870) asistam la o adevarata revolutie in ramura transporturilor, a cailor si mijloacelor de transport si comunicatie. Cu pretul indatorarii tarii pe termen lung prin contractarea unor imprumuturi oneroase, a fost asezata reteaua de cai ferate, au fost construite drumuri, poduri, porturi, docuri, au fost instalate liniile de telecomunicatii, organizate oficiile postale etc. Toate aceste transformari, decisive pentru evolutia ulterioara a economiei romanesti. Modernizarea infrastructurii a facut posibila modernizarea celorlalte ramuri (a industriei si agriculturii in principal).

Evolutia economica a Romaniei in perioada 1860-1938 este prezentata dintr-o dubla perspectiva:

- evolutia economiei monetare si a sectoarelor ei adiacente (moneda, sistemul bancar si de credit, finantele publice);

- evolutia economiei reale: agricultura, industria, comertul interior si exterior. Toate aceste sectoare au fost supuse unor importante transformari institutionale, agricultura si industria Romaniei marcand, in plus, si importante transformari tehnologice.[1]

5. Evolutia economiei monetare

5.1 Evolutia sistemului monetar al leului in perioada 1867-1938

Originea denumirii monedei nationale

Lwenthaler = talerul-leu, moneda din argint, cu o greutate aproximativa de 27,5 g, avand imprimat un leu rampant pe revers

prima emisiune de taleri-leu - provincia Holland, 1575, piesele batute avand greutatea de 27,648 g si titlul de 750

circula in Tarile Romane in secolele XVI-XVIII emisiuni provenite din Tarile de Jos si Imperiul Habsburgic

Trasaturile vechiului sistem monetar: moneda era considerata o marfa ca toate celelalte marfuri; leul avea functia de ban de calcul (moneda de cont < fr. compter = a socoti); lipsa unei monede nationale reale; circulatia monetara era alcatuita dintr-o multitudine de semne monetare straine; sistemul monetar era expus speculatiilor si fluctuatiilor (externe si interne) determinate de acestea.

Noul sistem monetar: Legea din anul 1867 Leul nou era definit potrivit sistemului Uniunii Monetare Latine: 1 leu = 1 fr. fr.= 1 fr. belg. = 1 lira it. = 1 fr. elv.; 1 leu = 0,3226 g Au cu titlul 900; 1 leu = 5 g Ag cu titlul 835 ; Paritati valutare: 1 $ = 5,18 lei; (1 = 4,86 $); 1 = 25,25 lei; 1 RM (ReichsMark) = 1,24 lei.

Consecintele adoptarii noului sistem monetar:

s-a creat prima moneda nationala reala cu valoare intrinseca (exprimata in metal pretios monetar);

sistemul monetar a devenit sistem banesc de stat;

s-a inlaturat din circulatia monetara interna haosul, specula, dezordinea;

stabilitatea monetara specifica sistemului etalon aur din perioada 1880-1914 a avut drept efect o remarcabila stabilitate a preturilor, nemaiintalnita exceptand perioada socialista - in urmatorii 90 de ani;

Romania patrunde pe piata schimburilor comerciale si valutare internationale cu o organizare monetara stabila si eficienta.

Emisiunea monetara in perioada 1880-1913: Masa monetara (M1), numerar in circulatie a crescut de la 60 milioane lei aur in anul 1880 la 480 milioane lei aur in anul 1913, respectiv de 8 ori.

Instabilitatea monetara in perioada interbelica   

Declansata in perioada razboiului, inflatia avea sa continue in unele tari, printre care si Romania, in perioada interbelica.

Principalele evolutii monetare ale perioadei au fost:

v     comparativ cu masa monetara (M₁) - estimata - aflata in circulatie pe intreg teritoriul romanesc inaintea Marii Uniri (aproape 1 miliard lei aur), in anul circulatia monetara (M₁) insuma cca. 21 mild. lei, iar in anul cca. 35 mild. lei aur.

v     fata de anul 1914 leul s-a depreciat intre 42 de ori in perioada 1925-1926 si 32 de ori in perioada 1927-1929;

v     prin Legea de stabilizare monetara din februarie 1929 leul a fost devalorizat de 32 de ori fata de perioada 1867-1913;

v     comparativ cu definitia data prin legile din anul 1867 si 1890, un leu reprezenta doar 0,010 g aur cu titlul de 900, respectiv 9 mg. aur fin;

v     in mod corespunzator s-au modificat paritatile valutare: 1 dolar valora aprox. 167 lei, 1 lira sterlinacca. 813 lei, un franc elvetian 32 lei, iar un franc francez (devalorizat in anul 1928) 6,55 lei;

v     sub impactul crizei economice din perioada 1929-1933, sistemul lirei sterline se prabuseste, principala moneda a lumii secolului al XIX-lea fiind devalorizata in anul 1934 cu cca. 40%;

v     efect al gravelor distorsiuni ale sistemului financiar american, convertibilitatea dolarului este suspendata in anul 1933, un an mai tarziu moneda americana fiind devalorizata, la randul ei cu aprox. 40%;

v     sub presiunea evolutiilor monetare internationale, leul este din nou devalorizat in anul 1936 : 1 leu este definit printr-o cantitate de 7 mg aur fin, 1 kg de aur fin fiind evaluat la 153 333,33 lei. Cresterile pretului aurului practicate de Banca Nationala pentru stimularea productiei si comercializarii metalului pretios, precum si emisiunile monetare la solicitarile statului au determinat deprecierea in continuare a monedei nationale.

v     in ciuda proceselor deflationiste din perioada crizei, preturile interne cresc in mod diferentiat, pana in anul 1938, de circa 25 de ori la produsele agricole, respectiv de circa 37 de ori la produsele industriale;

v     dupa anul 1929 se manifesta deschiderea foarfecei preturilor interne in defavoarea produselor agricole, scaderea acestei categorii de preturi fiind de aproape doua ori mai mare in anii crizei (1932-1934) decat a preturilor produselor industriale.

Intrebari de autoevaluare:

• Precizati trasaturile vechiului sistem monetar.
• Mentionati trasaturile sistemului monetar modern.
• In ce a constat functionarea sistemului etalon aur?
• Ce este bimetalismul si cand a fost aplicat in Romania?
• De cate ori a sporit masa monetara in perioada 1880-1914?
• Enumerati sase efecte ale introducerii noului sistem monetar.
• Prezentati cauzele aparitiei si agravarii proceselor inflationiste in perioada interbelica.
• Definiti continutul in aur al leului conform paritatilor exprimate in legile din anii 1867, 1929, 1936.
• Mentionati de cate ori a fost devalorizat leul in anul 1929 fata de leul aur, respectiv la cat a fost devalorizat in anul 1936 fata de 1929.
• Prezentati paritatea legala a leului fata de principalele cinci valute in anii 1912 si 1929.
• Mentionati de cate ori s-a majorat masa baneasca - numerar aflat in circulatie in anii 1929 si 1938 fata de anul 1913.

5.2 Expansiunea si contractarea sistemului bancar in perioada 1880-1938

5.2.1 Constituirea sistemului bancar si de credit modern

Trasaturile vechiului sistem de credit (camataresc).

Existau doua zone (arii) ale creditului: creditul mare; creditul mic.

Trasaturile creditului mare: era destinat clientelei bogate, boierimii, marilor negustori, statului; era practicat de bancheri, zarafi, mari negustori; datoriile deveneau perpetue, debitorii fiind permanent indatorati; comporta riscuri relativ reduse, garantiile fiind solide (bunuri imobiliare - mosii, case etc.); avea caracter neproductiv fiind destinat acoperirii cheltuielilor de lux (calatorii, sejururi in strainatate).

Trasaturile creditului mic: era solicitat de taranime, mestesugari, mici negustori, slujbasi; era practicat de mosieri, arendasi, carciumari, camatari specializati; ratele dobanzilor ajungeau pana la 200%, nivel care reflecta nu numai presiunea cererii, ci si riscurile mai mari, determinate de caracterul garantiilor; avea caracter antiproductiv, ratele dobanzilor fiind de regula superioare ratelor medii ale profiturilor

Cerintele noului sistem de credit. Sistemul de credit modern urma sa aiba trasaturi specifice, precum: abundenta fata de cerere; rata dobanzii inferioara ratei medii a profitului; specializat pe principalele ramuri ale economiei: comert, industrie, agricultura; caracter preponderent productiv, destinat investitiilor si tranzactiilor economice; intemeiat pe garantii rezonabile; stimulativ pentru depuneri.

5.2.2 Infiintarea Bancii Nationale a Romaniei in anul 1880

Trecerea la noul sistem de credit impunea organizarea autoritatii monetare a statului sub forma unei Banci centrale si de emisiune

Principalele operatiuni ale B. N. R.

1. Emiterea de moneda: numerar (metalica si bancnote) si scripturala (in cont);

2. Constituirea rezervei de acoperire a emisiunii monetare;

3. Reglementarea circulatiei banesti;

4. Acordarea de credite pe termen scurt - pana la un an pe baza de rescont si lombard celorlalte banci din sistem;

5. Determinarea ratei medii a dobanzii pe piata prin intermediul ratei scontului;

6. Stabilirea cursului oficial al valutelor straine;

7. Efectuarea de tranzactii cu metale pretioase;

8. Primirea de depozite si acordarea de avansuri pe aur si valute.

Structura sistemului bancar si de credit modern in Romania in perioada 1880-1914:

B.N.R. - banca de emisiune si principalul institut de credit;

Creditul agricol:

pentru marii proprietari funciari, reprezentat de Prima Societate de Credit Funciar 1873; Societatile de Credit Funciar Urban (Bucuresti - 1874, Iasi - 1881;

Casele de Credit Agricol; pentru viticultori: Creditul Viticol - 1906; pentru micii agricultori: Bancile populare;

Casa Rurala - 1908.

Creditul pentru urbanizare - 1906;

Creditul general - comercial: 9 Banci mari - cu capital strain: Marmorosch - Blank; Banca de Credit Roman; Banca Comerciala Romana; Banca Generala Romana; cu capital autohton: Banca Romaneasca, Banca Agricola; Banca de Scont si Banca Craiovei.

Institutiile de asigurare: 7 mari societati infiintate la sfarsitul sec. al XIX-lea;

Institutiile bancare de stat: Casa de Depuneri si Consemnatiuni 1864; Casa de Economii si Cecuri Postale - 1880.

Consecintele monetare si economice ale intemeierii B.N.R.:

1. B.N.R. a introdus ordine in circulatia baneasca, alimentand-o integral cu moneda nationala;

2. a asigurat piata cu cel mai mare volum de credite autohtone;

3. a ieftinit creditul si a stabilizat pretul lui: rata scontului a oscilat intre 4-6%;

4. a stimulat crearea retelei bancare a tarii;

5. a contribuit, cu indrumari si specialisti, la formarea sistemului bancar modern al tarii;

6. a stabilit canale de credit si operatiuni bancare cu bancile nationale ale statelor europene si extraeuropene;

7. a contribuit substantial la formarea capitalului de imprumut stimuland astfel dezvoltarea economica a tarii;

8. a acordat preferinta debitorilor autohtoni, fiind astfel principalul sprijinitor al capitalului national;

9. a constituit principala stavila expansiunii camatariei;

10. prin reglementarea creditelor si dezvoltarea operatiunilor bancare legale, B.N.R. a instituit un climat de incredere pe piata banilor, premisa esentiala a proliferarii creditului particular.

Concluzii

in decurs de patru decenii in Romania a fost creat sistemul modern de credit, alcatuit dintr-o retea variata de banci;

sistemul de credit format a mobilizat resurse banesti pe care le-a orientat cu prioritate spre scopuri economice (productive): comert intern, agricultura, industria mare;

nu putea satisface necesarul de investitii, asigurate de credite pe termen lung;

oferta de capital s-a majorat si, prin urmare, pretul creditului s-a diminuat;

noul sistem bancar si de credit s-a integrat in piata mondiala de capital;

reteaua bancara a sprijinit capitalul autohton, contribuind la consolidarea marii burghezii financiare;

politica bancara promovata a avut un pronuntat caracter interventionist, statul roman avand un rol decisiv in accelerarea formarii sistemului de credit prin:

privilegiile acordate B.N.R.;

participarea capitalului public la diferitele institutii bancare;

garantarea operatiunilor acestor banci.

5.2.3 Tendintele evolutiei sistemului bancar in perioada interbelica

evolutia este sinusoidala: in perioada 1918-1929 - hipertrofiere (cresterea numarului bancilor sub influenta inflatiei si a speculatiilor bursiere din perioada 1919-1926) urmat de un proces de deteriorare si restrangere in perioada 1930-1934;

adancirea specializarii creditului (credit industrial, mestesugaresc, pentru functionari etc.);

marile banci se orienteaza spre industria mecanizata si comertul exterior, in vreme ce bancile mici au drept destinatie comertul intern si agricultura mica si mijlocie; cea mai mare parte a creditelor se indreapta, mai cu seama dupa criza economica, spre marea industrie, agricultura dispunand de mijloace financiare cu mult sub necesar;

in deceniul 3 (1921-1930) pozitiile ocupate de capitalurile bancare franceze, italiene, elvetiene si britanice se consolideaza prin dizlocarea capitalului german; in perioada 1934-1938 devine manifesta tendinta de revigorare a capitalului german;

devin evidente tendintele de concentrare si centralizare a capitalurilor bancare, cea mai mare parte a activelor fiind detinuta de cateva banci mari, avand in centru BNR;

in deceniul patru se impune interventia statului sub forma actiunilor de reglementare si control a activitatii bancare, urmare a dezorganizarii provocate de criza bancara si prabusirea multor institutii de credit;

Componenta sistemului bancar in perioda interbelica

Banca Nationala a Romaniei, banca unica de emisiune monetara si banca centrala de credite de reescont;

bancile comerciale private;

institutiile de credit specializate in domeniile industrieimari si mici, agriculturii, precum si institutiile de credit pentru salariati,

creditul cooperatist;

institutii de credit public;

institutele de asigurari.

Proportia creditelor acordate de catre B.N.R. pe ramuri a evoluat astfel:

Finantarea industriei sporeste de la 22% la 56% din totalul fondurilor de credite al B.N.R.; creste si creditul comercial, dar se reduce puternic cel destinat agriculturii si micii industrii. Aceasta si pentru ca B.N.R. va creea, dupa 1936, Institutul National de Credit Agricol si Institutul de Credit al Meseriasilor, cu scopul aprovizionarii cu credite a acestor doua sectoare.

Interventia statului in deceniul patru s-a manifestat la nivelul BNR investita cu noi atributii de dirijare si control:

reglementarea dobanzilor prin manevrarea ratei scontului;

reglementarea si controlului comertului cu devize: intrarile si iesirile de devize erau coordonate in vederea asigurarii majorarii excedentului balantei comerciale externe;

reglementarea, impreuna cu Minsterul de Finante a regimului comertului exterior: operatiuni in compensare, contingentari de marfuri la import, stimulente (prime) la export;

infiintarea Consiliului Superior Bancar a carui conducere era numita de BNR.

Consiliul Superior Bancar avea drept functii: eliminarea din reteaua bancara a bancilor slabe, desfiintandu-le sau comasandu-le; introducerea unei serii de restrictii pentru a pune ordine in operatiunile bancare; stoparea afacerilor speculative; insanatosirea si consolidarea sistemului bancar. Desi pana in anul 1938 aceste actiuni nu se incheiasera, redresarea sistemului bancar era pe cale buna.

Conversiunea datoriilor agricole: consecintele devastatoare ale crizei agrare asupra gospodariilor mici taranesti a determinat promulgarea, in anul 1934, a Legii pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane:

totalul datoriilor se ridica la 52 miliarde lei (echivalent cu de trei ori incasarile bugetare la nivelul anului 1934); din acestea, 37 miliarde reveneau unui numar de aproape 2,5 milioane gospodarii taranesti,

potrivit Legii datoriile au fost reduse cu 50-60%;

restul datoriilor a fost reesalonat la plata pe timp de 34 de semestre, cu dobanda minima de 3% pe an;

statul a preluat o parte a datoriilor pentru a salva unele banci de la faliment, determinind indirect o crestere a presiunii fiscale.

Intrebari de autoevaluare:

• Mentionati principalele trasaturi ale vechiului sistem de credit camataresc.
• Enumerati caracteristicile sistemului de credit modern.
• Enumerati principalele opt operatiuni (functii) ale Bancii Nationale a Romaniei la data infiintarii sale, in anul 1880?
• Enumerati cele sase categorii componente ale sistemului financiar si de credit din Romania, constituit pana in anul 1914.
• Mentionati opt consecinte ale activitatii Bancii Nationale a Romaniei in perioada 1880-1914.
• Prezentati cinci directii de evolutie a sistemului bancar si de credit in perioada interbelica.
• Enumerati cele sase componente ale sistemului bancar si de credit in perioada interbelica.
• Mentionati caile de dirijare si control al economiei de catre Banca Nationala a Romaniei stabilite in anii crizei interbelice.
• Mentionati cele patru obiective ale Consiliului Superior Bancar infiintat in anul 1934.
• Precizati proportiile creditelor acordate in anul 1938 agriculturii si industriei de catre Banca Nationala a Romaniei.
• Precizati suma datoriilor agricole intrate sub incidenta Legii pentru lichidarea datoriilor agricole din anul 1934, precum si cuantumul datoriilor proprietatilor sub 10 ha.

5.3 Evolutia sistemului de finante publice in perioada 1859-1938

5.3.1 Trasaturile vechiului sistem feudal de finante publice:

gestiunea domnitorului se confunda cu gestiunea vistieriei (statului);

clasa dominanta beneficia de privilegii si scutiri de impozite;

masa impozabila o reprezenta taranimea dependenta, mestesugarii, negustorii etc.;

impozabilitatea era personala: caracterul personal al impozabilitatii - variante de impozite: capitatia: impozitul pe locuitor; patenta: impozitul pe profesie (mestesugar, negustor etc).

impozitarea directa era metoda cu cea mai mare frecventa de aplicare si arie de raspandire:

instabilitatea continua a impozitelor - perceperea lor in functie de nevoile vistieriei determina mobilitatea continua a impozitelor - marimea, felul etc.;

destinatia veniturilor era discretionara, in functie de interesele domnitorului, Curtii, clasei dominante;

controlul lax al impozitarii genera o coruptie de proportii.

5.3.2 Principiile si functiile sistemului modern de finante publice:

universalitatea impozabilitatii - masa impozabila era constituita de totalitatea cetatenilor, fara discriminari;

proportionalitatea impozabilitatii - marimea impozitelor era proportionala cu marimea veniturilor obiectul impozitarii nu il mai constituia persoana, ci veniturile, bunurile etc.;

centralizarea bugetara toate veniturile si cheltuielile trebuie sa se regaseasca antr-un buget general al statului;

responsabilitatea bugetara institutiile financiare ale statului sunt obligate sa faca dari de seama asupra executarii bugetului - Ministerul de Finante raspunde in fata Parlamentului;

este infiintata administratia financiara - institutie publica specializata in conceperea, calcularea, asezarea si colectarea impozitelor;

este organizata evidenta bugetara in scopul calcularii veniturilor si cheltuielilor statului si administratiilor locale;

este introdus controlul bugetului de stat - de catre organele reprezentative ale natiunii - la nivel guvernamental, parlamentar etc.;

controlul curent financiar - asupra ministerelor, departamentelor etc. este asigurat de Curtea de Conturi (1863) pe baza Legii contabilitatii publice - 1881.

Efectivitate institutionala Cum a fost aplicata noua legislatie?

- dificultati ale introducerii noului sistem de finante publice:

Ritmul lent de formare a personalului financiar calificat;

Coruptia functionarilor, a agentilor fiscali a dobandit caracter generalizat;

Deturnarea sistematica a fondurilor de catre principalii gestionari ai acestora ministrii: Efectuau plati fara aprobare, angajau personal dupa interese personale, fixau salarii pentru protejatii lor in afara schemei bugetului etc.;

Evidenta fiscala se tinea formal;

Controlul se efectua cu greutate.

Concluzie

Spiritul de indisciplina financiara, de coruptie si voluntarism in manuirea banului public, specific vechiului sistem, s-a mentinut inca mult timp in cadrul noului sistem fiscal.

Eficienta noului sistem de finante publice

- asigurarea fondurilor necesare modernizarii societatii romanesti -

construirea infrastructurii - cai ferate, dr umuri;

dezvoltarea aparatului public: administratie, politie, jandarmerie, armata, invatamant, asistenta medicala;

valoarea patrimoniului statului ajunsese in anul 1914 la peste 1500 milioane lei.

Evolutia finantelor publice ale Romaniei in perioada 1859-1914. Evolutia cheltuielilor bugetului de stat - 1859-1914

Cheltuielile bugetare au sporit de peste 15 ori, de la 28 mil lei la 540 mil. lei

Modificarea structurii veniturilor bugetare in perioada 1860-1914

Impozitele difrecte s-au redus de la 70% in anul 1864 la 16% in anul 1914;

Impozitele indirecte s-au majorat de la 30% la 84% in acelasi interval de timp.

Structura cheltuielilor bugetare la inceputul secolului XX dupa destinatie:

administratie, ordine publica si armata 29%;

economie cai ferate, intreprinderi etc. 31%;

datoria publica 22%;

invatamant, sanatate, cultura 18%.

Evolutia fiscalitatii in perioada 1860-1914

Volumul impozitelor a crescut de peste 15 ori, in vreme ce productia materiala a tarii si veniturile populatiei de numai 3-3,5 ori. Pe locuitor, fiscalitatea a crescut de sase ori, de la 9,60lei in anul 1860 la 64 lei in anul 1910.

5.3.2 Finantele publice in perioada interbelica. Cresterea interventiei statului:

Presiunea fiscala sporita in perioada interbelica a fost cauzata de nevoile financiare tot mai mari ale statului determinate de:

v            plata datoriilor statului in special externe - contractate pentru sustinerea razboiului, precum si a anuitatilor aferente datoriilor contractate in perioada antebelica;

v            cheltuielile masive impuse de refacerea mijloacelor de transport si comunicatie afectate in perioada razboiului;

v            plati externe pentru marfurile cumparate de particulari peste granita in perioada razboiului si, mai cu seama, in perioada 1919-1920, garantate de stat cu bonuri de tezaur;

v            plata datoriilor ce reveneau Romaniei ca stat succesor, stabilite prin tratatele de pace, cota-parte din datoria externa a Austro-Ungariei;

v            contributia impusa statelor succesoare ale Monarhiei Austro-Ungare si, prin urmare, si Romaniei, cheltuieli de eliberare a teritoriilor despartite din imperiu;

v            pensiile de razboi;

v            cheltuielile generate de unificarea monetara;

v            emisiunea de renta cuvenita marilor proprietari, expropriati prin legile de reforma agrara din anul 1921.

Urmare a cheltuielilor uriase ale statului, partea din emisiunea monetara ce revenea acoperirii datoriilor statului a crescut de la aproape 20% in anul 1914 la peste 80% in anul 1922. Practic, inflatia, in intregime, fusese cauzata de necesitatea acoperirii cheltuielilor statului prin emisune de moneda fara acoperire.

Dupa perioada imediat postbelica, o a doua perioada deosebit de grea pentru finantele publice ale Romaniei a fost cea a crizei din 1929-1933 care a afectat atat cheltuielile, cat si incasarile bugetare.

Cauzele crizei financiare a statului au fost:

v         dublarea anuitatii datoriei externe a statului, ce ajunsese la 25% din totalul cheltuielilor bugetarein urma imprumuturilor contractate pentru stabilzarea monetara si dezvoltare intre 1929-1931, cresterea corespunzatoare a veniturilor bugetare s-a realizat prin cresterea fiscalitatii, chiar in perioada primilor ani de criza, cand, in mod firesc, s-ar fi impus o relaxare fiscala;

v         cresterea fiscalitatii directe si indirecte a diminuat veniturile populatiei, determinand reducerea cererii agravand starea de criza a econoiei;

v         ca urmare, colectarea veniturilor bugetare a intampinat serioase dificultati, fiind inregistrate mari deficite bugetare (4,8 miliarde lei in anul 1928, 3,8 miliarde lei in 1930, respectiv 5,7 miliarde lei in anul 1932);

v         pentru reducerea deficitelor bugetare, in conditiile saracirii unei mari mase a populatiei, statul a actionat asupra cheltuielilor bugetare, actionand in sensul reducerii salariilor functionarilor publici cu 10-20%;

v         reducerea veniturilor bugetare a dus la incapacitatea de plata a datoriei publice externe.

Destinatia cheltuielilor bugetare

O problema importanta a bugetului de stat o constituie destinatia cheltuielilor pe principalele domenii ale vietii economico-sociale a tarii.

Distribuite proportional ele se prezinta astfel:

Mentionam ca nu s-au inclus bugetele intreprinderilor statului, care cuprindeau cheltuielile de productie ale acestora.

Din tabel reiese ca, in masura sporita, bugetul general de stat s-a dezvoltat pe seama cheltuielilor de administratie, ordine publica si aparare nationala; urmau apoi cheltuielile destinate invatamantului. culturii si sanatatii, cu tendinta la inceput de crestere, apoi de reducere; anuitatile datoriei publice sporite pana in timpul crizei economice, diminueaza ca urmare a platilor efectuate de stat. Cheltuielile directe acordate economiei apareau reduse, aici neincadrandu-se beneficiile legilor de incurajare, de protectie vamala, comenzile de stat etc.

Raportate pe locuitor, cheltuielile statului au cunoscut o curba variabila, cu tendinta de crestere sensibila; de la 898 lei in 1924 la 1878 lei in 1928 la 2167 lei in 1931, urmate de o reducere in anii crizei la 1472 lei in 1934 si din nou o crestere la 2455 lei pe locuitor pana in anul 1939.

Tendintele finantelor publice in perioada interbelica:

v     finantele publice au urmat linia sinuoasa a evolutiei economiei nationale, reflectand fidel perioadele de criza si cele de dezvoltare;

v     bugetul de stat a asigurat functionarea aparatului de stat, dar, pe de alta parte, a constituit un mijloc de redistribuire a unei parti din venitul national in avantajul potentatilor pe seama contribuabililor;

v     afacerile ilegale, coruptia la cele mai inalte nivele se agraveaza in perioadele criza, atat in perioada 1919-1921, cat si dupa 1920;

v     statul a sustinut financiar anumite ramuri ale economiei, favorizand astfel direct si indirect diferite interese particulare;

v     exercitarea functiilor statului a fost afectata de amploarea politicianismului si s biocratizarii aparatului de stat, mai ales in deceniul patru.

Intrebari de autoevaluare:

• Prezentati trasaturile vechiului sistem de finante publice.
• Prezentati principiile si trasaturile sistemului modern de finante publice
• Prezentati structura veniturilor bugetului de stat in anul 1914.
• Prezentati structura cheltuielilor bugetului de stat in anul 1914.
• Prezentati cele cinci tendinte ale evolutiei finantelor publice in perioada interbelica.
• Evolutia destinatiei cheltuielilor bugetare in perioada interbelica

6. Evolutia economiei reale

6.1 Prefacerea sociala si economica a sectorului agriculturii

6.1.1 Reforma arara din anul 1864. Pentru viata majoritatii populatiei tarii, Legea Rurala din anul 1864, Legea comunala si cea a instructiunii publice au jucat un rol normativ decisiv. Eliberarea si improprietarirea taranilor, organizarea comunelor rurale si a invatamantului primar obligatoriu au contribuit intr-o oarecare masura la modificarea mentalitatilor, prin modernizarea cadrului institutional dupa modelul structurilor occidentale (modelele francez si german). Semnificativ si specific acestei reforme agrare a fost caracterul necomercial al alocarii terenurilor: conform conceptiilor acceptate, sustinute indeosebi de Mihail Kogalniceanu, taranimea clacasa rascumpara sarcinile feudale si nu pamantul pe care se improprietarea; a invins, in dezbaterile asupra legii rurale, teza dupa care pamantul, dintotodeauna, a apartinut taranimii si, deci, ea nu putea sa si-l cumpere; ceea ce platea ea reprezenta despagubirea acordata boierilor pentru pierderile pe care le sufereau in urma anularii obligatiilor clacasilor de a le mai face claca si a le da dijma. Pentru despagubirea taranilor statul a emis obligatiuni in valoare de 107 milioane lei cu o dobanda de 10%, rambursabile prin trageri semestriale la sorti vreme de 15 ani.

In urma Legii Rurale din anul 1864 si a unor legi ulterioare, pana in anul 1889, au fost improprietarite peste 600 de mii de gospodarii taranesti cu 2,5 milioane hectare teren arabil. Specifica reformei agrare din anul 1864 este, printre altele, distribuirea numai a terenurilor arabile, pasunile, fanetele si padurile ramanand in continuare in proprietatea marilor mosieri. Aceasta lacuna a Legii Rurale, abuzurile savarsite cu ocazia improprietaririi, sistemul invoielilor agricole, regimul marii arendasii au determinat o inrautatire a starii materiale a taranimii, ajungandu-se, in cele din urma, la rascoala din anul 1907.

Semnificatia istorica a reformei agrare din anul 1864 a constat in transformarea radicala a regimului proprietatii agrare, precum si in organizarea celulei de baza a vietii rurale, comuna. Cadrul institutional a fost radical modificat, facandu-se trecerea de la regimul marii proprietati de tip latifundiar la regimul proprietatii mosieresti-taranesti, regim de tranzitie catre proprietatea taraneasca devenita dominanta in urma reformei agrare din anul 1921.

Transformarile institutionale au fost insotite de transformari tehnologice de mai mica amploare, ceea ce a determinat mentinerea caracterului primitiv al inzestrarii majoritatii gospodariilor taranesti. Consecinta: obtinerea unor productii medii la hectar inferioare pe mica exploatatie taraneasca fata de randamentele obtinute pe marea exploatatie, fiind evidenta discrepanta dintre agricultura de subzistenta practicata pe mica exploatatie comparativ cu agricultura marilor exploatatii, furnizoare ale majoritatii cerealelor destinate exportului Romaniei. De altfel, distributia suprafetelor funciare este elocventa: potrivit datelor recensamantului din anul 1905, circa trei milioane ha teren arabil reveneau unui numar de 920 mii de gospodarii, in vreme ce peste 3 milioane ha se aflau in proprietatea a circa 6000 de familii de mari mosieri. Nivelul scazut al agriculturii romanesti era cauzat si de investitiile reduse, de mentalitatile si comportamentele specifice unei agriculturi de subzistenta bazate pe extensivitate si monocultura (cereale).

6.1.2 Regresul agriculturii romanesti in perioada interbelica. Pare paradoxal, dar, agricultura romaneasca, in pofida reformei din anul 1921, in loc sa progreseze, a regresat.

Necesitatea Reformei agrare din anul 1921. Obiectivele urmarite de initiatorii legilor de improprietarire au fost:

satisfacerea nevoii de pamant a taranimii, in continuarea procesului de individualizare a proprietatii taranesti.

promisa de regele Ferdinand pe front, in anul 1917, improprietarirea taranilor urmarea consolidarea unitatii statului national roman dupa Marea Unire din anul 1918;

sporirea interesului micului producator agricol pentru sporirea productiei agricole: se estima ca, taranul, proprietar al pamantului pe care-l lucra urma sa obtina rezultate mult mai bune decat in situatia in care ar fi lucrat pamantul altuia sau alat in proprietate obsteasca;

promovata de Partidul National Liberal, Reforma urmarea anihilarea puterii marilor mosieri si anihilarea puterii politice a Partidului Conservator: in anul 1925 Partidul Conservator disparea de pe scena politica a tarii;

eliminarea riscului de extindere a ideilor revolutiei bolsevice.

Intrebari: A avut tendinta de impunere a individualismului exprimat sub forma ideii de proprietate privata funciara efecte pozitive asupra evolutiei agriculturii romanesti?

Au avut cele doua reforme (din anul 1864 si din anul 1921) un caracter liberal sau mai degraba socialist? Prin expropriere si improprietarire au fost incalcate principiile liberale ale proprietatii? Precizati intelesul termenilor liberal si socialist.

Tema: Premisele si continutul reformei vor fi comparate cu cele ale reformei din anul 1864.

Criteriile improprietaririi:

Au primit pamant:

ostasii participanti la razboi;

vaduvele si orfanii de razboi;

taranii fara pamant;

taranii proprietari ai unor terenuri pana in 5 ha.

Care este semnificatia criteriilor improprietaririi? Prin ce se deosebesc criteriile din anul 1921 fata de cele din anul 1864?

Conditiile improprietaririi:

• Spre deosebire de reforma din anul 1864, in anul 1921, noii improprietariti au platit contravaloarea pamantului, pretul reprezentand de 20 de ori arenda, dupa preturile din anul 1913, in functie de regiune.
• Suma totala a ratelor de plata a improprietaririi s-a ridicat la 6,2 mild. lei, din care pana in anul 1939 s-au achitat doar 3,2 mild. lei.
• Marii proprietari au primit ca despagubire obligatiuni de stat in valoare de cca 9 miliarde lei.

6.1.3 Consecintele Reformei agrare din anul 1921:

improprietarirea a 1,6 milioane gospodarii taranesti cu 3,5 milioane ha a dus la parcelarea proprietatii taranesti;

parcelarea proprietatii funciare corelata cu cresterea demografica in mediul rural (populatia agricola a Romaniei era de aproape 15 milioane locuitori in anul 1940) a determinat pulverizarea exploatatiilor agricole taranesti.

Intrebare: Care este deosebirea dintre proprietate si exploatatie funciara?

corelata cu efectele crizei agrare din perioada 1928-1936, in special urmare a deschiderii foarfecii preturilor in defavoarea produselor agricole, pulverizarea exploatatiilor taranesti a cauzat diminuarea drastica a eficientei gospodariilor taranesti;

Efectele crizei agrare mondiale asupra agriculturii romanesti

Fenomenul economic de cea mai mare gravitate pentru tarile agricole a fost criza agrara mondiala din anii 1928-1936. In lupta de concurenta, marii producatori de produse agricole marfa ai lumii: Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina, Australia etc. care furnizau 80-90% din exportul de cereale si alte produse agricole, dupa razboi, la o cerere sporita a pietei mondiale, isi maresc productia care depaseste, prin anii 1927-1928, cererea mondiala; apare o supraproductie (care continua sa creasca pana prin 1933-1934) si se declanseaza din anul 1928 marea criza agrara repercutata asupra tuturor tarilor agrare, inclusiv asupra Romaniei.

Stocurile de cereale pe piata mondiala sporesc alarmant (media 1925-29=100) de la 76% in anul 1925 la 124% in 1929, la 183% in 1931 si 186% in 1933, dupa care urmeaza reducerea lor treptata.

Consecinta directa, ca a oricarei supraoferte de marfuri, s-a manifestat in scaderea brutala a preturilor. Dupa ce preturile agricole urca in anii postbelici pana in anii 1927-1928, cu 30-40% fata de anul 1913, declansarea crizei agrare le coboara puternic, la diferite marfuri, intre 40-60% fata de nivelul antecriza.

Consecintele au fost catastrofale; milioane de ferme au dat faliment, zeci de milioane de exploatatii mici si mijlocii s-au ruinat, intrucat preturile de vanzare au coborat mult sub pretul de cost, provocand considerabile pagube; toate statele producatoare de produse agricole au luat masuri de stimulare a exportului si salvare a productiei interne, dar fara rezultate semnificative pana la resorbirea crizei.

scaderea eficientei gospodariilor taranesti s-a exprimat in principal prin reducerea veniturilor, deprecierea mijloacelor de munca si cresterea gradului de indatorare a taranimii la banci si camatari;

agricultura Romaniei devine o agricultura de subzistenta pentru marea majoritate a locuitorilor rurali, gospodaria taraneasca ramanand in continuare in afara modului de organizare capitalist propriu-zis.

Diminuarea eficientei agriculturii romanesti

In toata perioada randamentele medii au fost cu 10-30% mai reduse, la diferite cereale, decat in anii antebelici. Ele s-au situat si sub nivelul celor mai multe tari din Europa; media anilor 1935 - 1939 la productia de grau era in Romania de 1040 kg, in Bulgaria de 1370 kg, in Jugoslavia de 1220 kg, in Franta de 1530 kg. Asemenea diferente se remarcau si la celelalte culturi cerealiere, alimentare si pentru industrializare.

Expresia cea mai semnificativa a capacitatii agriculturii o ofera productia de cereale pe locuitor, care in Romania se reduce considerabil: de la cca 890 kg in aniiantebelici 1910-1913 la 550 kg in 1934/1938. In conditiile cand consumul intern pe locuitor s-a mentinut aproape la acelasi nivel - 460-470 kg -, scaderea productie s-a repercutat asupra exportului; in anii antebelici se exporta, in medie, 420 kg cereale pe locuitor, iar intre 1934-1938 numai 76 kg. Romania dupa razboi a iesit din randul exportatorilor mari de cereale ai Europei, cum figura inaintea lui si mai acoperea acum doar intre 7-12% din importul continentului.

Rezultatele generale mediocre ale dezvoltarii agriculturii in perioada interbelica s-au datorat: slabei sale inzestrari cu mijloace de munca; metodelor inapoiate traditionale de cultura; veniturilor reduse si de aici; incapacitatii micilor gospodarii de a practica o agricultura moderna.

Cauza principala a diminuarii randamentelor a fost faramitarea exploatatiilor agricole, saracirea unei mari parti a lor, incapacitatea gospodariei mici taranesti sa faca investitii, sa treaca la culturi intensive etc. Aceasta reprezinta problema fundamentala a agriculturii romanesti careia nu i s-au gasit remedii aplicabile de indreptare.

Suprapopulatia relativa agricola

Suprapopulatia agricola desemna densitatea mare de locuitori agricoli pe km² - 116 - ceea ce creea un dezechilibru intre cresterea populatiei si insuficienta mijloacelor ei de existenta si castig.

Asupra mentinerii si sporirii suprapopulatiei relative agricole au actionat o serie de factori: caracterul extensiv cerealier al culturilor; stagnarea cresterii randamentelor din lipsa inventarului modern; faramitarea, prin diferentiere si mostenire, a exploatatiilor agricole; deschiderea foarfecei preturilor in defavoarea celor agricole; utilizarea incompleta a fondului de timp de munca agricol.

Ca efecte ale suprapopulatiei relative agricole nu erau numai veniturile reduse si slaba capacitate de investitii agricole a gospodariilor, dar si conditiile precare de trai, o ingustare relativa a pietei rurale, puternica frana in dezvoltarea industriala, precum si un proces de deplasare, in masa, a elementelor rurale la orase, in cautare de lucru, si deci cresterea concurentei lor asupra mainii de lucru urbane.

Intre remediile esentiale ale acestui fenomen social era vazuta industrializarea, capabila sa absoarba surplusul de munca din agricultura; dar dezvoltarea industriei la asemenea dimensiuni era imposibila atunci din lipsa de capitaluri. A doua solutie preconizata si larg studiata si propagata era vazuta in cooperatie.

Situatia agriculturii romanesti la finele a opt decenii de tranzitie catre economia de piata (1860-1940)

Pentru o scurta sinteza asupra structurilor si eficientei agriculturii romanesti inainte de 1945 utilizam datele furnizate de Recensamantul agricol al Romaniei din anul 1941.

In anul 1941 Romania avea cca 1/3 din teritoriu dezmembrat in urma pactelor imperialiste din anul 1940. Structura relativa a exploatatiilor agricole insa nu s-a modificat sensibil. In acel an s-au recenzat 2 251 mii exploatatii agricole in suprafata de 10,2 mil. ha.

Datele culese si prelucrate, prima oara in Romania, asupra acestei teme, infatiseaza exploatatiile agricole dupa suprafata utilizata si in proprietate si dupa natura muncii folosite, proprie si straina, salariata; ele prezinta fenomenul agrar la sfarsitul perioadei interbelice in Romania, din care se pot determina liniile generale ale structurii socio-economice a agriculturii.

Reprezentarea statistica a segmentelor agriculturii contureaza patru zone ale economiei agrare dupa natura si caracterul exploatatiilor:

Cea mai intinsa zona, predominanta asupra celorlalte, era a gospodariilor taranesti intemeiate majoritar pe pamantul propriu si pe munca proprie; ea cuprindea 44,7% din totalul exploatatiilor si 45,8% din suprafata lor; se intemeia preponderent pe economia naturala, 2/3 din consum fiind asigurat din produsele gospodariei; ea furniza o parte mica si variabila din productie, ca marfa, pentru piata;

a doua zona economico-sociala agrara se reprezenta de gospodariile cu mijloace de productie insuficiente sau fara mijloace, majoritatea sarace, care furnizau forta de munca altor categorii de exploatatii; ele formau 40% din totalul gospodariilor taranesti, dar lucrau o suprafata doar de 18,1% din total; ele ofereau si mai putine produse agricole pietii; in schimb, vindeau forta de munca;

a treia zona o constituiau exploatatiile mai mari, instarite, care pe langa munca familiei, foloseau curent muncitori agricoli angajati; ca proportie, era redusa in totalul gospodariilor - 14,2% - dar utiliza - 24,4% - aproape un sfert din suprafata lucrata; cea mai mare parte din productia agricola era vanduta la piata;

ultima zona, cea mai restransa ca numar - 1,1% - din total - dar nu si ca suprafata - cca 11,7% - revenea exploatatiilor lucrate cu munca exclusiv straina, retribuita prioritar in bani, dar si in produse, dijma; prin excelenta aici erau cantonate marile exploatatii, intre cca 25-300 ha, - in medie cu 46,7 ha - capitaliste - mai bine inzestrate cu inventar, capital si specialisti, cu organizare mai moderna; aici functionau si mari ferme specializate pe culturi de plante tehnice, legume si fructe, viticultura, zootehnie ca model de dezvoltare a agriculturii intensive si competitive; intreaga productie agricola era destinata pietei.

Recensamantul din 1941 specifica totodata existenta a peste 1 mil. de muncitori agricoli, zilieri si permanenti, proveniti in special din zona a doua.

Intre zonele agrare mentionate actionau raporturi economice variate de cedare si luare in arenda a pamantului, lucrarea pamantului altora cu mijloacele de munca ale gospodariilor mici, vanzarea si cumpararea fortei de munca, de produse etc.

Aceasta releva un stadiu mai inaintat al dezvoltarii productiei de marfuri agricole care evolua treptat spre productia mare, capitalista.

Concluzii:

Rezultatul social dominant al acestor tendinte si al unei supraoferte de brate de munca din suprapopulatia relativa agrara era ingrosarea categoriilor taranimii sarace ce ajungea pana la 40% din total, avand conditii proaste, iar unele paturi chiar mizere de existenta, si fara nici o perspectiva de imbunatatire, intrucat economia nationala nu putea sa le asigure locuri de munca permanente.

Agricultura si indeosebi taranimea mica, ca si inainte, purta greu povara impozitelor, a dobanzilor camataresti, a exploatarii prin preturi monopoliste la produse industriale etc..

Desigur, viata sociala a satului, in anumita masura a evoluat in bine; a diminuat arbitrarul marilor arendasi si proprietari, al autoritatilor comunale si de stat; s-a extins reteaua de scolarizare, in mica dimensiune si asistenta medicala; au patruns mai larg, treptat, dar incet, in viata satului si forme de cultura scrisa - presa, lucrari de popularizare agricola, a bunei gospodari etc.; s-a intensificat circulatia sat-oras, iar categoriile instarite s-au largit; invatatorii, preotii, cooperatia de credit-bancile populare, alte forme de conlucrare largeau orizontul cultural al taranimii.

Procesele de ridicare a satului si antrenare in viata moderna, ca si pana la 1921, s-au desfasurat foarte lent si cu un sprijin condamnabil de slab din partea celor care beneficiau de principalele roade ale agriculturii, de majoritatea venitului national creat la sate - clasele conducatoare, guvernele, si indeosebi institutia statala.

Cauza principala insa a situatiei grele a taranimii a constat in veniturile foarte scazute a celei mai mari parti a ei, indeosebi in regiunile agro-geografice precare.

Caracteristica social-economica globala a satului romanesc, in deceniul patru, ramanea adanca polarizare intre diferite categorii ale taranimii: la un pol putine gospodarii bogate, cu mijloace de productie si de consum necesare, indestulate; la celalalt pol cele mai numeroase gospodarii, mici, sarace cu situatie materiala grea si conditii de existenta proaste, insuficiente, bantuite de boli si necazuri.

Problema capitala a agriculturii romanesti viza inapoierea sa, a mijloacelor de munca si cultura rutinare si de slab randament, a caracterului sau parcelar care bloca organizarea marii exploatatii agricole moderne, neputinta sa de a se autodezvolta, datorita pe de o parte sustragerii majoritatii plus produsului sau, prin mecanismele economice si statale, in favoarea sectoarelor neagricole si pe de alta parte din cauza concurentei pietei mondiale.

Intrebari de autoevaluare:

• In ce scop au fost obligati taranii sa plateasca sumele aferente improprietaririi lor prin legile din anii 1864 si 1921?
• Dupa ce criterii au fost improprietariti taranii in anii 1864 si 1921?
• Precizati suprafata totala atribuita taranilor prin reformele din anii 1864 si 1921.
• Mentionati numarul familiilor improprietarite prin legile agrare din anii 1864 si 1921.
• Precizati modul in care statul a facilitat plata sumelor datorate de catre tarani marilor proprietari.
• Enumerati sase consecinte ale reformelor agrare din anul 1864.
• Mentionati trei trasaturi ale evolutiei proprietatii mici taranesti dupa reforma agrara din anul 1864.
• Precizati structura suprafetei cultivabile (in procente) detinute de marea si mica proprietate potrivit datelor din anul 1905. Cum este denumit regimul agrar specific acestei repartitii a proprietatilor?
• Denumiti procesul de transformare a agriculturii romanesti legat de cresterea suprafetelor arabile si reducerea a terenurilor ocupate de pasuni si fanete pe parcursul secolului al XIX-lea.
• Enumerati cinci obiective ale reformei agrare din anul 1921.
• Identificati categoriile de terenuri atribuite taranilor prin reformele din anii 1864 si 1921.
• Specificati suma totala de platit si cea efectiv achitata de catre tarani in urma reformei din anul 1921.
• Precizati evolutia structurii proprietatii mici taranesti si a marii proprietati latifundiare intre recensamintele din anii 1905 si 1930.
• Precizati structura suprafetei cultivabile (in procente) detinute de marea si mica proprietate potrivit datelor din anul 1930. Cum este denumit regimul agrar specific acestei repartitii a proprietatilor?
• Desemnati procesul de reducere (prin succesiune) a suprafetelor medii ale proprietatilor agricole taranesti in perioada 1860-1938.
• Mentionati randamentele medii la hectar ale productiei de cereale in perioada 1935-1939 comparativ cu perioada 1910-1915.
• Cum a evoluat productia de cereale pe locuitor in perioada 1934-1938 comparativ cu perioada 1910-1913?
• Mentionati nivelul exportului de cereale pe locuitor in perioada 1934-1938 fata de anii anteriori primului razboi mondial. Precizati cauza acestei evolutii.
• Specificati care a fost principala cauza a diminuarii randamentelor la hectar ale principalelor culturi de cereale in perioada 1919-1938.
• Precizati problema fundamentala a agriculturii romanesti interbelice referitor la diminuarea randamentelor culturilor de cereale.
• Precizati mecanismul prin care efectele crizei agrare mondiale s-au transmis asupra agriculturii romanesti in perioada 1928-1936.
• Enumerati patru cauze ale rezultatelor mediocre inregistrate in agricultura romaneasca in perioada interbelica.
• Enumerati patru consecinte ale crizei mondiale asupra agriculturii romanesti in perioada interbelica.
• Mentionati nivelul preturilor agricole atins in anii 1933-1934 fata de anul 1928.
• Ce se intelege prin 'foarfecele preturilor'?
• Cum a evoluat puterea de cumparare a taranimii in perioada 1929-1938? A se analiza graficul privind 'foarfecele preturilor'!
• Precizati cinci factori ai sporirii suprapopulatiei relative agricole in perioada interbelica.
• Mentionati patru consecinte ale sporirii suprapopulatiei relative agricole in perioada interbelica.
• Prezentati cele patru zone ale exploatatiilor agricole in anul 1941.