TEORII MONETARE

TEORII MONETARE

Teoriile monetare reprezinta concepte inchegate care-si propun sa furnizeze explicatii legate de legaturile existente intre moneda si alte variabile economice cum ar fi nivelul preturilor, dobanda, cererea agragata etc.

De-a lungul timpului s-au conturat mai multe curente de gandire monetara care au incercat sa explice influenta exercitata de moneda aupra unor variabile macroeconomice.

Clasificarea teoriilor monetarese poate realiza dupa mai multe criterii.

• Cronologice: dupa ordinea istorica: metalismul, teoria cantitativa a bunurilor, nominalismul, keynesismul, monetarismul si sinteza neoclasica.
• In functie de trasaturile lor, teoriile monetare pot fi independente sau derivate. Teoriile monetare independente se ocupa    numai cu relatia moneda- variabile economice, in timp ce teoriile derivate sunt inglobate in teorii economice mai vaste ( paranigme economice).
• Dupa complexitatea relatiei dintre moneda si celelalte variabile economice intalnim: teorii care postuleaza o relatie directa intre moneda si preturi, teorii care considera ca moneda influenteaza preturile prin intermediul variatiei veniturilor sau a cheltuielilor generale sau in sfarsit teorii care afirma ca masa monetara este la randul sau o variabila determinata de alti indicatori.

Metalismul este curentul gandire dominant pana la jumatatea sec al XIX-lea, adica pana la dezvoltarea sistemelor bancare moderne. Metalismul nu concepea sistemele monetare fara ca acestea sa aiba ca baza moneda alcatuita din metal pretios in special din aur.

Secolul XIX-lea insa, odata cu dezvoltarea bancilor comerciale, aduce in primplan o celebra controversa intre scoala bancara si scoala monetara.

Ea se referea la masura in care bancile comerciale sunt indreptatite sa emita bilete de banca(bancnote) in raport cu stocul de aur pe care il detin.

In timp ce scoala monetara sustinea ca emisiunea biletelor de banca trebuie sa se faca numai in functie de cantitatea de aur pe care bancile o pastrau in activul lor, scoala bancara aprecia ca emisiunea monetara trebuie sa tina cont de nevoile reale ale economiei masurate prin cantitatea de cambie prezentate la scont.

In prima faza a avut castig de cauza scoala monetara care accepta ca emisiunea sa se realizeze strict pe baza cantitatii de aur din vistieriile bancilor, insa ulterior, reprezentantii scolii bancare si-au impus punctul de vedere.

Cauza cresterii masei monetara aflata in circulatie in raport cu stocul de aur, era generata de insuficienta metalului pretios in raport cu volumul tranzactiilor comerciale.

Desi in prezent emisiunea monetara nu mai tine cont in nici un fel de rezervele de aur, totusi o parte din ideile metalistilor au corespondent si in zilele noastre.

Astfel, in tarile curate foarte ridicate ale inflatiei, s-au instituit consilii monetare sub conducerea/ influenta fondului monetar international care au supervizat emisiunea monetara avand grija ca aceasta sa se realizeze in functie de acumularea de rezerve intr-o valuta liber utilizabila.

Teoria cantitiva a banilor: este o teorie monetara independenta in sensul ca afirma o relatie directa intre cantitatea de bani din circulatie si nivelul preturilor, mai precis acest curent de gandire spune ca valoarea banilor este data de raritatea acestora sau altfel spus, puterea de cumparare a unei monede este invers proportionala cu masa monetara.

Aceasta teorie ii este atribuita lui David Ricardo si are la baza o relatie care se stabileste intre preturi, masa monetara, viteza de circulatie a banilor si volumul tranzactiilor din economie.

_{M * v}

P= ^________

^T

Nivelul preturilor asa cum rezulta din aceasta relatie este o variabila determinata de alti indicatori.

La inceputul sec XX, ecuatia schimbului a fost prelucrata de I. Fisher. Acesta i-a dat o noua forma:

M* v M' * v'

P= ^_________ + ^__________ unde M' = masa de bani existenta la nivelul bancilor.

T T v' = viteza de circulatie a acestui tip de moneda.

Prin disocierea banilor in cele doua categorii(moneda in circultie si moneda in sistem bancar), Fisher pune in evidenta faptul ca acestea au comportamente diferite in plan economic.

In toate formele teoriei cantitative a banilor,preturile reprezinta o variabila pasiva neaflandu-se nici un moment la originea variatiilor altor factori monetari.

Gandirea nominalista: a aparut la sfarsitul secolului XIX inceputul secolului XX si a contrazis ideile sustinute de metalisti astfel, nominalistii considera ca moneda nu trebuie sa imbrace neaparat forma metalica pentru a-si putea indeplinii rolul sau in economie.

Reprezentantii acestui curent de gandire( Shumpeter, Bendixen, Knapp) afirma ca valoarea banilor este dependenta de masura in care economia tarii este capabila sa furnizeze bunuri si servicii. Altfel spus, banii au valoare chiar daca nu sunt confectionati din materiale pretioase atata timp cat pe piata exista bunuri si servicii de calitate. In schimb, desi sunt confectionati din metal pretios, banii devin inutili atata timp cat exista o productie sufiecienta pe piata.

Gandirea keynesista: Keynes a devenit celebru prinlucrarea sa intitulata "Teoria generala a utilizarii fortei de munca, dobanzii si banilor" (1936).

In gandirea lui Keznes, conceptele monetare nu sunt primordiale, el rezervand un rol destul de restrans monedei.

Keynes ca si discipolii sai, recomanda cresterea masei monetare in scopul sprijinirii investitiilor si consumului, precum si studierea unui nou statut al banilor care sa descurajeze economisirea.

Keynes este adeptul interventiei statului in economie in scopul utilizarii la un nivel superior al fortei de munca si in scopul asigurarii echilibrului economic. In viziunea lui Keynes, originea rauluiin economie o constituie investitiile.

El afirma ca inclinatia catre investitii este extrem de instabila si depinde in mare masura de comportamentul cercurilor de afaceri. Cand asteptarile investitorilor conduc la reducerea investitiilor, aceasta tendinta afecteaza intreaga economie. Conduce la cresterea somajului, la recesiune economica, instaurandu-se astfel un puternic cerc vicios bine exemplificat prin marea criza economica din 1929 - 1933 .

Pentru a contracara astfel de dezechilibre, Keznes propune manevrarea cheltuielilor publice considerand ca este acceptabil chiar si un deficit bugetar mai mare, finantat prin cresterea emisiunii monetare.

Astfel, el considera ca statul trebuie sa utilizeze instrumentul emisiunii monetare pe principii anticlice(in perioada de recesiune economica trebuie crescut nivelul masei monetare si implicit al deficitului bugetar, iar in perioada de supraincalzire a economiei, se recomanda controlul strict al expansiunii monetare).

Keynes s-a declarat intotdeauna un adversar al etalonului aur - devize si in special al aurului ca baza a sistemelor monetare. El propune in 1944 la Conferinta de constituire a sistemului monetar international introducerea unei monede desprinsa in totalitate de aur ( bancor).

Monetarismul: politicile keynesiste care vizau cresterea cheltuielilor publice pe calea expansiunii monetare, au avut ca efect pe termen lung cresterea semnificativa a ratei inflatiei in majoritatea tarilor occidentale si SUA.

Astfel, teoriile keynesiste sau neokeynesiste au inceput sa fie combatute ele devenind neoperante.

In anii '70, la Chicago, economistul american Milton Friedman fondeaza scoala monetarista care si-a propus sa ofere solutii pentru depasirea crizelor provocate de ratele inalte ale inflatiei.

Ideea de baza a monetaristilor este ca statul trebuie sa exercite un control de mare acuratete asupra emisiunii monetare astfel incat sa existe o coreltie precisa intre cantitatea de bani din circulatie si nivelul productiei de bunuri si servicii .

De altfel, Friedman considera ca singurul domeniu in care statul trebuie sa se implice este cel monetar lasand celelalte parghii economice pe seama jocului liber al cererii si ofertei.

Regula de aur pe care o propune Friedman este : la inceputul anului, statul prin intermediul autoritatii monetare trebuie sa comunice publicului rata de crestere a masei monetare. In acest fel, agentii economici - insitutiile - vor putea sa-si dimensioneze corect afacerile si echilibrul economic se stabileste aproape automat.

Cuvintele cheie ale monetaristilor sunt: stabilitate monetara si predictibilitate.