TURISMUL - ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALA

TURISMUL - ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALA

1.1 Conceptele de "turism" si "turist"

Desi considerat de cei mai multi dintre experti din domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca atare, primele incercari de definire si caracterizare a lui dateaza din aceasta perioada.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "TURISM" provine din termenul englezesc "TO TOUR" (a calatori, a colinda), avand deci semnificatia de excursie.

De-a lungul anilor, continutul notiunii de turism s-a modificat, s-a imbogatit continuu.Unul dintre specialistii consacrati in cercetarea fenomenului turistic, a carui opinie a fost imbratisata de un numar mare de teoreticieni, este profesorul elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin "ansamblul relatiilor si fenomenelor ce rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara locului de resedinta, atata timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanenta sau o activitate lucrativa oarecare".

Unii specialisti au reprosat acestei definitii ca este prea generala, ca nu exclude unele forme de deplasari ce nu au scopuri pur turistice (elevi ,studenti). In schimb, alti specialisti i-au reprosat caracterul limitativ, deoareca exclude o serie de manifestari care au si continut turistic, ca de exemplu participarile la congrese si reuniuni interne si internationale, deplasarile oamenilor de afaceri, manifestari in care se solicita in mare masura si servicii turistice.

Principalele elemente care marcheaza activitatea turistica sunt

deplasarea persoanelor in cadrul calatoriei efectuate,

sejurul intr-o localitate in afara domiciliului (resedintei permanente) a persoanei care se deplaseaza,

sejurul are durata limitata,

sejurul sa nu se transforme intr-o resedinta definitiva.

OMT apreciaza faptul ca turismul se refera la activitatile desfasurate de

persoane, pe durata calaatoriilorsi sejururilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Corespunzator acceptiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, si anume:

a)      turism intern (domestic tourism) : rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia;

b)      turism receptor (inbound tourism) : non-rezidentii care calatoresc in tara data;

c)      turism emitator (outbound tourism) : rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.

Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dand nastere altor categorii ale turismului, si anume:

● turism interior, forma care regrupeaza turismul intern si turismul receptor;

● turism national, constituit din turismul intern si turismul emitator;

● turism international, alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.

Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului calatoriei, respectiv a turistului. Turistul ca persoana a fost definit mai tarziu decat turismul ca fenomen. In 1937, un comitet de experti statisticieni din subordinea Ligii Natiunilor, a definit, mai intai, turistul international ca fiind "acea persoana care intreprinde o calatorie pentru cel putin 24 de ore intr-o alta tara decat cea in care se afla resedinta sa permanenta". Conferinta ONU pentru turism si calatorii internationale, Roma, 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna "orice persoana care viziteaza o tara, alta decat cea in care se afla resedinta sa obisnuita, pentru orice alt motiv decat desfasurarea unei ocupatii remunerate in interiorul tarii pe care o viziteaza". Aceasta definitie acopera doua categorii de vizitatori

turisti- vizitatori temporari ce stau cel putin 24 de ore in tara vizitata si ale caror motive de calatorie pot fi grupate in :

a)      loisir (recreere, sanatate, sport,odihna, studii sau religie),

b)      afaceri, familie, misiuni si reuniuni.

excursionisti - vizitatori temporari ce calatoresc pentru propria placere si stau mai putin de 24 de ore in tara vizitata.

Cu acelasi prilej a fost definit si calatorul (turistul) in tranzit, considerat a fi orice persoana care traverseaza o tara, chiar daca ramane mai mult de 24 de ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurta durata si/sau sa aiba alte scopuri decat cele turistice.

Ulterior, s-a pus problema stabilirii unui plafon maxim de timp, in cadrul caruia persoana care calatoreste este considerata turist. In 1991, la Ottawa, s-a stabilit ca aceasta perioada sa fie de 1 an, dupa care persoana respectiva este considerata rezident, azilant, etc.

Toate aceste conditii raman valabile si in cazul turistului intern.

Conform precizarilor OMT, turistul este reprezentat de "orice persoana care se deplaseaza spre un loc aflat in afara resedintei sale obisnuite, pentru o perioada nu mai mare de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat".

Sunt mentionate , in acest context, trei criterii considerate esentiale pentru a distinge vizitatorii (in sensul de turisti) de alte categorii de calatori pentru a elimina ambiguitatile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii:

voiajul trebuie efectuat intr-un loc situat in afara resedintei obisnuite, ceea ce nu exclude calatoriile mai mult sau mai putin regulate intre domiciliu si locul de munca     sau de studii;

sejurul nu poate depasi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul avand, din punct de vedere statistic, statutul de rezident;

motivul principal al calatoriei trebuie sa fie altul decat exercitarea unei activitati remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migratia legata de locul de munca.

Vizitatorii sunt grupati, dupa rezidenta, in vizitatori internationali si vizitatori

Interni, iar fiecare categorie este, la randul ei, subdivizata in turisti (cei care petrec cel putin o noapte la locul vizitat) si excursionisti (vizitatori de o zi).

Legat de durata voiajului, se sugereaza posibilitatea inregistrarii si evidentierii calatoriilor pe diverse lungimi de intervale, in functie de necesitatile analizei (tab. 1). Corespunzator acestei fragmentari a duratei calatoriei, unii autori propun si notiunea de vacantieri - pentru cei care realizeaza o calatorie de cel putin 4 zile. Se face , in acest fel, distinctie intre turismul de week-end (1-3 zile) si turismul de vacanta.

Tab. 1. Clasificarea vizitatorilor dupa durata sejurului sau calatoriei (numar innoptari)

In ceea ce priveste motivele calatoriei, se recunoaste necesitatea identificarii acestora in scopul evaluarii comportamentului de consum si a cheltuielilor vizitatorilor. Ptincipalele mobiluri ale calatoriilor turistice sunt:

loisir, recreere si vacanta (odihna) : vizitarea oraselor, participarea la diverse manifestari culturale si sportive, efectuarea cumparaturilor (shopping), plaje (cura helio-marina), practicarea diferitelor sporturi (ca amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihna, voiaje de nunta, etc,

vizite la rude si prieteni vizitarea parintilor, concedii in camin (familie), participarea la funeralii, participarea la programe de ingrijire a invalizilor, etc,

afaceri si motive profesionale : instalarea de echipamente, inspectii, vanzari si cumparari in contul unei firme, participarea la reuniuni, conferinte si congrese, targuri si expozitii, studii, cursuri de limbi straine sau de pregatire profesionala, participarea la activitati sportive profesionale, misiuni guvernamentale, etc,

tratament medical cure si tratamente de orice tip,

religie/pelerinaje : participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje,

alte motive echipajele aeronavelor si vaselor destinate transportului public (personalul insotitor de bord), tranzit, alte activititi.

Industria turismului este acea parte a economiei, alcatuita dintr-o suma de activitati sau mai multe ramuri, a caror functie comuna este satisfacerea nevoilor turistilor. Din industria turistica fac parte sectoarele:

locuinta si alimentatie (in conformitate cu structurile consacrate "Hoteluri si restaurante") hoteluri, moteluri, case de oaspeti, ferme, vase de croaziera, castele campinguri, restaurante, baruri, cafenele, etc.;

transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, cai ferate, autocare, firme de inchirieri masini, etc.

organizatorii de calatorii: agentii de voiaj si touroperatori;

atractii-agrement:elemente naturale (forme de relief, gradini, parcuri, etc.) si construite - catedrale, monumente, castele, galerii de arta, teatre, parcuri de distractie, facilitati sportive, cazinouri, festivaluri si evenimente cultural-artistice, etc.;

organizatorii/administratorii destinatiilor : oficii de turism nationale, regionale ,locale.

Turismul si dezvoltarea economico-sociala

In cele mai multe tari, turismul este o ramura a economiei nationale, deci are un obiect propriu de activitate si se desfasoara in baza unor legitati specifice. De asemenea, beneficiaza si de o organizare proprie. In toate tarile exista un organism (guvernamental sau ministerial ) care coordoneaza activitatile turistice.

Turismul ca fenomen economico-social are implicatii pozitive asupra economiei tarilor, ceea ce justifica interesul guvernelor pentru dezvoltarea acestuia. Desfasurarea calatoriei turistice presupune o cerere si, respectiv, un consum de bunuri si servicii specifice, ceea ce antreneaza o crestere in sfera productiei acestora. Totodata, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza, intre altele, in dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector si, indirect, in stimularea productiei ramurilor participante la construirea si echiparea spatiilor de cazare si alimentatie, modernizarea retelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalatii pentru agrement.

Prin dezvoltarea turismului se obtine un spor de productie semnificativ ; turismul intern si international contabilizau, la nivelul anului 2002, aproape 11% din produsul mondial brut, insumand circa 3.500 miliarde USD. Aportul turismului la PIB difera sensibil intre statele lumii in functie de nivelul acestuia si de structura economiei tarilor respective. Astfel, pentru Europa- principala zona turistica a lumii, cota de participare a turismului la PIB este de 14,0%, pe continentul american de cca. 11,0%, in Asia si Pacific 10,0%, in Africa aproape 9,0%; in privinta situatiei pe tari, in cazul celor mici, tributare turismului, cota de participare este foarte ridicata, 84% in I-le Maldive, 50% in Malta, peste 34% in Jamaica. In tarile cu o activitate turistica bogata, dar care au deopotriva o economie dezvoltata, ponderea turismului la realizarea PIB se situeaza in apropierea mediei mondiale, cum ar fi Spania cu 11,4%, Elvetia cu 7,7%, Franta cu 7,5%,in SUA 5,5%, in Canada 4,1%, in Anglia 4,0%, etc. In unele dintre aceste tari, aportul turismului la PIB este comparabil cu cel al unor ramuri de baza, precum

agricultura in Franta,

industria automobilului in Italia,

industria otelului in Marea Britanie.

Desigur, sunt si tari in care turismul este slab dezvoltat si, corespunzator, aportul lui la crearea PIB este mai modest. In aceasta categorie se situeaza si Romania, unde turismul participa doar cu 2-3% la realizarea PIB (2,1% in 2002).

Din punct de vedere economic, incasarile obtinute din activitatea turistica participa la mai multe cicluri economice, pana cand parasesc acest sector de activitate si intra in circuitul economic general. Implicatiile turismului asupra celorlalte ramuri si sectoare de activitate ale unei economii nationale sunt cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de efect multiplicator. Acest concept a fost formulat de renumitul economist englez John Maynard Keynes, stipuland faptul ca "o cheltuiala initiala facuta de un turist se transforma succesiv in venituri pentru alte domenii ale economiei (constructii, agricultura, etc.)".

Din sumele incasate, firmele de turism platesc

- furnizori

-furnizori - furnizori - salariati

- profit

- salariati

- profit

- salariati produse alimentare

produse nealimentare

servicii

economii

- profit cheltuieli

investitii furnizori

salariati

profit

economii

Cu cat o tara este mai dezvoltata, sumele cheltuite in turism parcurg mai multe cicluri economice pana cand dispar din circuitul economic. Cu cat o tara este mai indatorata, banii parasesc mai repede sfera economica.

Turismul are, totodata, si un important efect de antrenare, de stimulare a productiei in alte domenii, rezultat al caracterului sau de ramura de interferenta si sinteza. Studii elaborate in acest sens au evidentiat ca activitatea unor ramuri este determinata in mare parte de nevoile turismului. De exemplu, in Marea Britanie, 42 % din activitatea din hoteluri si restaurante, 25% din serviciile culturale si recreative, 23 % din transporturi si serviciile legate de calatorie, 3 % din comertul cu amanuntul sunt generate de turism. In Franta, unde turismul este mult mai dezvoltat, proportiile participarii acestuia sunt mai mari si, de asemenea, sunt influentate mai multe sectoare : 75% in hoteluri si restaurante, 75% din transporturile aeriene, 39% pentru vagoanele de dormit si vagoanele restaurant, 20 % pentru cursele de taxi, 17% din transporturile rutiere, 50% in constructia de automobile, 50 % din productia de aparate foto si materiale fotografice, 33% din locurile din teatre.

In conexiune cu dezvoltarea si modernizarea economiei unei tari, turismul se manifesta si ca un mijloc de diversificare a structurii aceseia, ducand la aparitia unor ramuri (activitati) specifice, precum industria agrementului, transportul pe cablu, agentiile de voiaj, productia de artizanat, etc.

Turismul reprezinta, totodata, o cale de valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse, si mai ales, a celor naturale - altele decat cele traditionale si/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt peisajele, conditiile de clima, apele minerale si termale, monumente de arta, vestigii istorice, tradiditia populara, etc, isi gasesc prin turism cea mai buna valorificare, sau chiar singura, in unele situatii.

Turismul poate detemina mutatii in dezvoltarea in plan teritorial, fiind considerat o solutie de atenuare a dezechilibrelor interregionale. Turismul apare in primul rand cu rol distructiv, dar amenajarile turistice pot spori valoarea turistica a zonei si pot contribui la protectia mediului. Vorbim de notiunea de capacitate optima de primire a unei zone, care reprezinta acel numar maxim de turisti posibil sa existe intr-o zona, astfel incat, turistii sa beneficieze de tot confortul vacantei, iar mediul sa-si pastreze echilibrul.

Turismul joaca un rol important in economie si prin faptul ca genereaza noi locuri de munca, contribuind astfel la atenuarea somajului. In 2002, la scara mondiala, 8,2% din totalul fortei de munca era angajata direct in turism (1 din 12 lucratori din lume activeaza direct in turism, 207 milioane fiind numarul total al angajatilor din sectorul turistic, in mod direct). In concordanta cu evolutia viitoare a turismului, se anticipeaza, pentru orizontul 2011, o crestere importanta a numarului lucratorilor, ajungandu-se la 260 milioane persoane, ceea ce va face din turism cea mai larga industrie din lume.

In privinta situatiei pe tari, lucrurile se prezinta asemanator celor referitoare la contributia turismului la crearea PIB. Astfel in Europa, ponderea celor ocupati, pe ansamblu, in sfera turismului este de 13,2%, in America de 9,6%, in Asia si Pacific de 6,7%, in Africa 7,4%, in Orientul Mijlociu 6,1%. Totodata, trebuie aratat ca indicatorii utilizati in aprecierea aportului turismului la ocuparea fortei de munca difera intre tari, facand dificila o analiza comparativa; de exemplu, unele tari opereaza cu indicatorul "numar total de locuri de munca in turism" (directe si indirecte); altele iau in calcul doar locurile directe, acestea reprezentand, de exemplu, 4% din totalul fortei de munca la nivel mondial, 6% in UE, 3% in Norvegia, 3,7% in SUA. De asemenea, in multe cazuri, se utilizeaza indicatorul "numarul celor ocupati in hoteluri si restaurante", indicator care se apropie cel mai bine de continutul si dimensiunile activitatii turistice (75% in opinia specialistilor) si pentru care exista garantia unor informatii corecte si comparabile.

Judecand dupa acest ultim indicator, tarile lumii se pozitioneaza foarte diferit (de la 1-2 % pana spre 15% din totalul PO); intr-o asemenea ierarhizare, Romania se situeaza la polul inferior, cu 2,5 % in 2002, proportie comparabila cu cea detinuta de turism la realizarea PIB si sugestiva pentru nivelul de dezvoltare si locul turismului in structura economiei.

Din punct de vedere calitativ, relatia turism - forta de munca poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre care nivelul de calificare al celor ocupati in turism, proportia angajatilor sezoniri si fluctuatia personalului, costul formarii profesionale.

In privinta pregatirii profesionale, o buna parte a specialistilor considera ca turismul reclama un personal cu un nivel ridicat de calificare, cu un orizont larg de cunostinte, cunoscator de limbi straine, capabil sa recomande si sa promoveze produsul turistic. In paralel, un segment important al expertilor in domeniu apreciaza ca turismul este un debuseu pentru forta de munca necalificata si slab calificata, ca activitatile care nu necesita o pregatire de specialitate au o larga reprezentare in turism. Distributia opiniilor pe cele doua curente este sustinuta de structura pe nivele de calificare a celor ocupati in turism. In principalele tari turistice europene, cca 40% din totalul personalului din turism este necalificat, cca 42 % are pregatire medie generala, 8% au studii de specialitate si numai 10% au studii superioare.

Din punctul de vedere al fluctuatiei, se apreciaza ca, in medie, 35-40% din totalul lucratorilor din turism, iar in hotelarie 60%, sunt angajati temporari, situatie care influenteaza negativ deopotriva calitatea serviciilor precum si nivelul satisfactiei lucratorilor (nu exista garantia unui loc de munca, castigurile salariale sunt mai mici). Costurile crearii unui nou loc de munca in turism si al intretinerii acestuia sunt relativ ridicate, comparabile cu cele din industriile cu nivel ridicat de tehnicitate.

Un aspect particular al relatiei turism - forta de munca il constituie efectul indirect al cresterii numarului celor ocupati in acest sector. Studii realizate in aceasta directie arata ca 100 de locuri de munca direct in turism pot crea 60-80 de locuri de munca in agricultura si constructii, iar un loc de munca din turism poate crea de la 1 la 3 locuri de munca indirecte.