Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AccessAdobe photoshopAlgoritmiAutocadBaze de dateCC sharp
CalculatoareCorel drawDot netExcelFox proFrontpageHardware
HtmlInternetJavaLinuxMatlabMs dosPascal
PhpPower pointRetele calculatoareSqlTutorialsWebdesignWindows
WordXml


PLACA DE BAZA - CUMPARAREA UNEI PLACI DE BAZA

hardware



+ Font mai mare | - Font mai mic



PLACA  DE  BAZA

Placa de baza ('mainboard - motherboard') este piesa la care se conecteaza toate celelalte componente ale calculatorului, atit din interior (procesor, placa video, hardisc, etc.) cit si din exterior (tastatura, maus, etc.). Ea este alcatuita dintr-o placa pe care sint gravate circuitele care permit comunicarea intre componentele calculatorului. Pe placa se gasesc dispozitivele care permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, slot AGP pentru PV, sloturi PCI pentru modem, placa de retea, etc.), dispozitivele de conectare a unor componente (porturi seriale, paralele, USB, conectori ATA, etc.) dar si componentele care sint integrate in placa de baza (de ex. placa de sunet).



    Componenta principala a unei PB este un ansamblu de microcircuite (numit cipset) a carui functie este de realizare si optimizare a transferului de date intre diferitele componente ale calculatorului (CPU, memoria RAM, PV, hardisc, etc.). Ca urmare PB are un rol important atit in ceea ce priveste performanta generala a unui calculator cit si in stabilitatea cu care functioneaza acesta.

    Cipsetul PB este alcatuit de obicei din doua cipuri, numite NorthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre procesor, PV si modulele de memorie) si respectiv SouthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre hardisc, CD-ROM, placa de sunet, unitate de discheta, piesele aflate in sloturile PCI, componentele conectate la porturile serial, paralel, USB si PS/2). Cele doua cipuri sint separate fizic dar comunica intre ele printr-o magistrala speciala de mare viteza, care are diverse denumiri in cazul placilor pentru procesoare Athlon (V-Link pentru cipseturi VIA, MuTIOL sau HyperStreaming pentru cipseturi SIS, HyperTransport pentru cipseturi NVIDIA si ALi). Exista insa si cipseturi (de ex. nForce 3) formate dintr-un singur cip, care integreaza functionalitatea perechii de cipuri NorthBridge si SouthBridge. In cazul PB pentru procesoare Athlon pe 64 de biti, transferul de date intre procesorul central (care contine controlerul de memorie) si cipsetul placii de baza se face printr-o magistrala de mare viteza numita 'HyperTransport'.

    Daca facem o analogie cu corpul uman putem sa spunem ca procesorul unui calculator este capul care contine creierul iar placa de baza (PB) este corpul care contine inima dar si vasele de singe si nervii.

    CUMPARAREA  UNEI  PLACI  DE  BAZA

    Placile de baza sint produse de o multitudine de companii, unele mai cunoscute (Asus, Epox, Gigabyte, etc.) altele mai putin cunoscute. Performanta unei PB este data in mare masura de cipsetul ei, dar un rol important il are si arhitectura sa (asamblarea diverselor sale componente si optimizarea functionarii acestora) care este specifica fiecarui producator.

    Placile de baza se aleg in primul rind in functie de procesorul pe care dorim sa-l folosim (AMD sau INTEL) si de viteza acestuia. Alegerea unei placi de baza compatibila cu procesorul pe care-l avem este esentiala pentru ca altfel calculatorul nu va porni. Placile de baza se diferentiaza dupa soclul ('socket') procesorului, care este denumit in mod obisnuit dupa numarul existent de contacte pentru pinii procesorului. Astfel avem PB cu socket 478 pentru procesoarele Pentium 4 si Celeron, cu socket 462 (numit de obicei socket A) pentru procesoarele Athlon XP si Duron, cu socket 754 pentru procesoarele Athlon 64 si cu socket 740 pentru procesoarele Athlon 64 FX.

    A doua etapa in luarea deciziei cu privire la cumpararea unei PB este legata de cipsetul acesteia. Numarul de producatori de cipseturi este restrins (INTEL, VIA, NVIDIA, SIS, ALi) iar dintre ei INTEL produce cipseturi doar pentru platformele care gazduiesc procesoare Pentium si Celeron, iar NVIDIA doar pentru platformele care gazduiesc procesoare Athlon si Duron. Alegerea intre un cipset sau altul trebuie facuta luindu-se in calcul performanta si stabilitatea lor dar si raportul calitate-pret. Siturile specializate in recenzii hardware publica in mod regulat analize comparative (bazate pe baterii de teste) ale performantei placilor de baza existente la un moment dat pe piata.

    In ceea ce priveste cipsetul PB este recomandat sa-l alegem in functie de modul principal in care folosim calculatorul (pentru aplicatii obisnuite sau pentru aplicatii care sint extrem de solicitante - jocuri), dar trebuie bineinteles sa luam in consideratie si raportul pret/performanta. Pentru procesoarele INTEL alegem o PB cu cipset produs de INTEL, VIA, SIS sau ALi. Pentru procesoarele AMD alegem o PB cu cipset produs de NVIDIA, VIA, SIS sau ALi. In fine, pentru acelasi cipset exista de obicei mai multe generatii sau mai multe versiuni ale aceleiasi generatii. Astfel, pentru PB care vor gazdui procesoare Athlon XP exista cipseturi de tipul VIA KT400, KT600 si KT880, care sint cipseturi din generatii diferite, cel de ultima generatie fiind cel mai performant. Tot pentru PB pentru procesoare Athlon XP exista cipseturile nForce2 produse de NVIDIA care se gasesc in versiunile nForce2 400 sau nForce2 Ultra 400, ultimul fiind o varianta imbunatatita (suport pentru FSB de 200 MHz si pentru memorii DDR400, controler de memorie bicanal) a primului. Placile de baza pentru procesoare Athlon 64 si Athlon 64 FX folosesc in principal cipseturile VIA K8T800, SIS 755, NVIDIA nForce 3 150 sau NVIDIA nForce 3 250 Gb.

    La fel ca orice componente de calculator si placile de baza au preturi care variaza foarte mult, lucru determinat in principal de dotarile incluse de catre producatori. Toate placile de baza produse recent au citeva dotari esentiale cum sint sloturile PCI (in care se fixeaza de exemplu placa de sunet, modemul, placa de captura video, etc.), slotul AGP (in care se fixeaza placa video), sloturile pentru memoria RAM, porturi PS/2 (pentru tastatura si maus), porturi USB (pentru dispozitive care se conecteaza prin USB cum sint minicamerele video), gameport (pentru joystic sau gamepad), portul paralel (pentru imprimanta). Multe din PB au si alte dotari in afara celor esentiale, de exemplu in ultimii ani aproape toate placile de baza au inclusa si o placa de sunet, iar unele au inclusa o placa grafica, o placa de retea, porturi IEEE 1394 ('FireWire'), etc.. Dotarile suplimentare costa in plus si este la latitudinea noastra daca le acceptam sau cautam o PB fara ele. Pe de alte parte daca avem un dispozitiv extern (de ex. o camera video digitala) pe care dorim sa-l conectam la calculator, trebuie sa ne asiguram ca PB are in dotare porturile necesare (USB sau FireWire) si in plus daca ele sint intr-un numar corespunzator si sint usor accesibile. In cazul in care avem un hardisc Serial ATA (SATA) sau intentionam sa cumparam unul in viitor trebuie sa ne asiguram ca PB este compatibila cu acest standard (are controler SATA si este dotata cu conectorii corespunzatori).

    Numarul mare de producatori de PB a dus la aparitia unei concurente acerbe in domeniu si ca urmare fiecare producator incearca sa aduca un plus de dotari sau de imbunatatiri tehnice. Unii producatori au pus la punct o metoda de control a vitezei ventilatorului procesorului in asa fel incit ea sa fie in concordanta cu temperatura acestuia din urma, rezultatul fiind scaderea zgomotului generat de ventilator. O parte din producatorii de PB pentru procesoare Athlon 64 construiesc placi compatibile cu tehnologia 'Cool 'n' Quiet' ('Rece si Silentios') pusa la punct de AMD, prin care frecventa de ceas si voltajul procesorului sint modificate dinamic in functie de gradul de folosire a procesorului. Placile de baza care suporta tehnologia 'Cool 'n' Quiet' permit deci o reducere a nivelului de zgomot si a consumului de energie electrica, fara a afecta nivelul de performanta. Alti producatori instaleaza doua cipuri BIOS (tehnologie numita 'dual BIOS', 'mirror BIOS', etc.) in asa fel incit daca biosul stocat pe cipul principal devine corupt (ca urmare a unui virus sau a unei tentative esuate de actualizare - 'update') el va putea fi restaurat automat cu ajutorul cipului secundar.

    Alaturi de o PB este inclus de obicei si un CD pe care alaturi de draivere se afla mai multe softuri dintre care cel mai importante sint un program de tip antivirus si un program de monitorizare a temperaturii procesorului si a vitezei de rotatie a palelor ventilatorului procesorului.

    O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanta a cipseturilor pentru PB 'socket A' , cipseturi produse de NVIDIA, VIA si SIS, poate fi gasita pe situl Xbit Labs. Tot pe acelasi sit se gaseste si un articol care testeaza comparativ 13 placi de baza de tip 'socket 754' (cu cipseturi VIA K8T800 si NVIDIA nForce 3 150), placi pe care se monteaza procesoare Athlon 64. Pe situl Tom's Hardware exista un articol care analizeaza comparativ patru cipseturi pentru PB 'socket 754', cipseturi produse de NVIDIA, VIA, SIS si ALi. La aparitia cipsetului NVIDIA nForce 3 250 Gb a fost publicat pe situl THG un articol care analizeaza performanta acestuia in comparatie cu varianta anterioara produsa de NVIDIA (nForce 3 150) si cu cipseturile altor producatori (VIA si SIS).

    Utilizatorii care prefera platformele Intel pot citi pe situl Tom's Hardware un articol comparativ al performantei cipseturilor folosite in PB pentru Pentium 4 , cipseturi produse de INTEL, VIA si SIS. Tot pe acelasi sit se gaseste si o analiza comparativa a unui numar de 14 PB pentru Pentium 4, in care sint luate in consideratie atit dotarile cit si performantele.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1089
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved