Extras din cursul introducere in arhitectura contemporana

ARHITECTURA vernaculara Si actualitatea ei

In ordinea cronologica a lucrurilor, prima arhitectura este cea pe care oamenii Si-au facut-o singuri, fara ajutorul unui specialist, cea pe care o numim uzual arhitectura populara. De altfel, aceasta forma de arhitectura (perfect inclusa in definiflia contemporana a arhitecturii) este in continuare foarte prezenta in multe zone ale lumii, chiar daca in zonele dezvoltate economic ea pare sa fii fost inlocuita de arhitectura facuta de specialiSti.

In ceea ce urmeaza vom incerca sa va introducem in problematica acestei arhitecturii, care, in pofida aparentei ei regresiuni, se dovedeSte a fi un subiect pe cit de recent, pe atit de actual.

Pe parcursul secolului al XX-lea, studiul acesteia a adus schimbari in atitudinea arhitecflilor fafla de edificare.

Si se pare ca mai avem inca ceva de invaflat de aici, tocmai in aceasta societate informaflionala atit de indreptata spre viitor!

Majoritatea chestiunilor se vor relua Si detalia la alte cursuri de teoria arhitecturii in ani mai mari.

NOTIUNEA DE ARTA POPULARA

In general, nofliunea de arta populara nu intra in tradiflia culturala a Europei decit la inceputul secolului al XIX-lea. Este legata de miScarile istorice de trezire a naflionalitaflilor Si de afirmare a dreptului popoarelor de a dispune de ele. A fost necesar ca o elaborare teoretica seculara sa se asocieze travaliului teoretic al Revolufliei franceze, pentru ca, de la Rousseau la Hegel, trecind prin Robespierre Si Danton, conceptul de "popor" sa apara in conStiinfla elitelor cultivate Si sa le permita gindirea lui ca adevarat subiect al istoriei. N-a trebuit mai mult decit razboaiele napoleoniene, explodarea Imperiului Si formarea statelor care sa fie totodata Si nafliuni pentru a se deschide drumul unui inflelegeri a "poporului" ca obiect al disciplinelor erudifliei, a acelor discipline care aveau sa ia numele de Volkskunde, folklore sau etnografie. Din momentul in care ginditorii Si criticii de arta incep sa fasoneze nofliunea, arta populara intra in inima dezbaterilor asupra normelor, idealurilor si valorilor societaflilor in cauza. In ceea ce priveSte operele clasate sub acest titlu, ele fac obiectul unor judecafli contradictorii: depreciate pentru rudimentarismul, grosolania Si lipsa lor de stil, ridicate in slavi pentru forfla, spontaneitatea Si sinceritatea lor, asemeni "poporului" insuSi.

Atit prin construcflia sa, cit Si prin modul in care a fost folosita la origine, terminologia este deci incerta. Sub numele de "arta populara" trebuie oare sa inflelegem arta poporului, a claselor populare, in opoziflie cu non-poporul, adica acele clase care nu sint populare: clase conducatoare Si medii, clerici, savanflI, oameni de litere? Este arta unui popor anume, cu toate caracteristicile lui demografice si etnice, arta unei etnii sau a unei arii culturale, (prin comparaflie cu arta popoarelor care o inconjoara Si caracteristicile ei)? Arta populara este arta non-artiStilor, celor care nu au creaflia artistica ca ocupaflie profesionala socialmente recunoscuta sau ca activitate specializata Si culturalmente identificabila (arta pictorilor de duminica in Europa sau cea a olarilor din Kabylia sau din Turcia)? Sau este arta "popularizata", arta devenita populara prin difuzarea pe care o permit mediile, arta raspindita Si vulgarizata pentru ca raspunde gusturilor numarului cel mai mare? Incertitudinile sint prea mari, dupa cum se vede, pentru a putea repera cimpul vizat de nofliunea de arta populara fara instrumente de analiza mai precise. Din acest punct de vedere, istoria artei este de mai mic folos decit etnologia. (Histoire de l'art, Larousse, 1995)

Acest fragment este semnificativ pentru mai multe motive, pe care trebuie sa le avefli in vedere:

Subliniaza noutatea preocuparilor privind arta populara, care include, evident, Si arhitectura, in ciuda faptului ca atit arta cit Si arhitectura populara au fost primele manifestari de acest gen ale oamenilor Si comunitaflilor umane.

Arata incertitudinile, ambiguitaflile terminologice pe care nofliunea le presupune Si necesitatea lamuririi lor prin aportul altor discipline.

In arhitectura, "descoperirea" arhitecturii populare nu inceteaza sa marcheze momente de cotitura atit in teorie cit Si in practica, prin diferite aspecte. TotuSi, termenul care se foloseSte curent astazi in literatura de specialitate este cel de arhitectura vernaculara.

arhitecturA vernaculara

Arhitectura vernaculara denumeSte arhitectura (rurala Si urbana) fara arhitect, fara proiect desenat, facuta direct de utilizatori, eventual cu mina de lucru specializata a unor meSteri.

S-ar putea spune ca nofliunea este sinonima cu cea de arhitectura populara (vernacullus in latina inseamna indigen, domestic), dar acest termen a fost preluat in literatura actuala de specialitate tocmai pentru a ieSi din ambiguitatea atributului de "popular". Noua nofliune este mai precizata spaflial "tehnic", este un anume mod de a face arhitectura; nu se refera nici la conotaflia politica, nici la cea "publicitara", chiar daca le poate lua in considerate pentru a inflelege mai bine anumite dimensiuni/semnificaflii. (se refera la un spafliu geografic Si cultural) Si eludeaza in parte conotaflia politica a primeia. Dupa cum reiese din comparaflia cu textul de la inceputul capitolului, aSa cum l-am definit, termenul de arhitectura vernaculara este mai restrins Si mai operaflional din perspectiva arhitecturii.

In acelaSi timp, in istoria arhitecturii, prin arhitectura populara (ca Si prin termenul de folclor) s-a desemnat mai ales arhitectura rurala, ceea ce excludea din discuflie arhitectura urbana de aceeaSi factura, care a intrat in interesul specialiStilor ceva mai tirziu. Noua nofliune evita aceasta confuzie.

Fiind facuta chiar de cei care o locuiesc, arhitectura vernaculara reprezinta totdeauna transpunerea directa (fara intermediar) in forme a nevoilor practice Si spirituale ale membrilor comunitaflii respective, rezultate din modul de viafla specific Si din sistemul de valori pe care comunitaflile respective il impartaSesc.

Forma casei Si aSezarii este prescrisa prin tradiflie (este vorba de tradiflia vernaculara, care se transmite din generaflie in generaflie prin forme nescrise), este foarte durabila in timp (foarte conservatoare) Si exprima "automat" (neteoretizat) sistemul de valori colective ale tipului de societate sau comunitate care ii da naStere Si careia i se adreseaza.

Cum societaflile care au dat naStere acestei arhitecturi sint - de regula - societafli pre-moderne (mai puflin dinamice Si in care exista un consens mai organic intre individ Si comunitate), sistemul de valori este colectiv, impartaSit de membrii comunitaflii, iar originalitatea individuala este limitata.

De aici rezulta atit armonia dintre individ, comunitate Si mediu construit, cit Si marea unitate formala a arhitecturii unei comunitafli (atit la nivelul aSezarii, cit Si in timp).

In acelaSi timp, in arhitectura vernaculara exista o anumita simbioza intre construit Si mediul natural in care se intervine, simbioza care ale carei dimensiuni se vor studia mai tirziu.

Criza arhitecturii vernaculare

se refera la dispariflia acestui mod de edificare odata cu societatea moderna, din multiple rafliuni care se vor studia Si ele mai tirziu.

Ceea ce nu inseamna ca nu exista forme contemporane de vernacular, al caror studiu este in curs Si de la care se aSteapta anumite idei care sa ajute adecvarea proiectului contemporan de arhitectura la nevoile utilizatorilor Si la mediul natural.

ARHITECTURA CULTA

Arhitectura culta/inalta este practicata de specialist, care elaboreaza un proiect. El aparfline unei culturi de specialitate care se transmite prin diferite forme de invaflamint.

Este conStient orientata catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, de placere estetica, de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, de a exprima individualitatea, etc.) Si este teoretizata.

Si arhitectura culta iSi are propria tradiflie (tradiflia culta/"inalta") care se transmite in general prin forme de invaflamint Si prin contacte culturale conStient dirijate.

Spre deosebire de tradiflia vernaculara, tradiflia culta este caracterizata prin dinamism formal Si inventivitate (chiar daca exista limbaje arhitecturale Si tipuri formale care au avut o mare persistenfla in timp).

Ceea ce ne intereseaza pentru moment este faptul ca intre utilizatori Si arhitectura care le este data spre folosire se interpune atit sistemul de valori al unei culturi de specialitate (antropologii o numesc o subcultura, nu in sens peiorativ, ci in sensul ca este mai puflin decit acel ansamblu care inglobeaza toate manifestarile materiale Si spirituale ale unei societafli, adica sensul larg al nofliunii de cultura), cit Si un personaj - arhitectul - care o reprezinta.

Se poate spune ca arhitectura culta procedeaza printr-un "ansamblu de cunoStinfle de breasla (teoretice Si practice) care mediaza exprimarea prin forme a necesitaflilor sociale, economice, politice ale momentului" (dupa Forme urbaine-De l'ilot la barre, Castex & Pannerai), ansamblu pe care unii autori il numesc "modele arhitecturale".

Circulaflia acestor modele teoretice Si formale, care de obicei sint generate in diverse nuclee culturale puternice, explica dezvoltarea arhitecturala a diverselor locuri in care ele sint preluate, interpretate, imbogaflite, uneori capata alte semnificaflii.

Criza arhitecturii culte este de cu totul alta factura decit cea a arhitecturii vernaculare. Ne intereseaza pentru moment doua dimensiuni importante care rezulta din paralela cu arhitectura vernaculara:

Relaflia cu mediul natural, pe care dezvoltarea moderna risca sa il distruga (ceea ce nu se prea intimpla in arhitectura vernaculara unde se stabileSte un echilibru cu mediul natural).

Fragmentul care urmeaza este ilustrativ din acest punct de vedere, deSi nu prezinta decit o mica parte a chestiunii.

Extras dintr-un celebru pamflet al arhitectului austriac Adoph Loos: "Vrefli sa va lasafli conduSi pe malul unui lac in Alpi? Cerul este albastru, apa verde, totul se odihneSte intr-o pace profunda. Munflii Si norii se reflecta in apa, la fel Si casele, fermele Si capelele, care nu par ieSite din mina omului, ci din acelaSi atelier divin care a faurit Si munflii Si arborii, Si norii Si cerul. Dar ce este aceasta? O nota falsa tulbura acordul. Printre casele flaranilor, o vila lanseaza un strigat dezagreabil Si inutil. Este opera unui arhitect. A unui arhitect bun sau a unuia prost? Nu Stiu. Stiu numai ca nu mai e nici pace, nici tihna, nici frumusefle. Cum se face ca opera unui arhitect, bun sau prost, murdareSte lacul?"

(LOOS, Adolf, Architecture (1918), in Paroles dans le vide (+ Chroniques Autres chroniques, Malgr tout), Editions Champ Libre, Paris, 1979)

De aici pina la dezechilibrul ecologic, in care are Si arhitectura partea ei de vina, se desfaSoara o lunga lista de discordanfle intre mediul natural Si cel artificial, care reprezinta probleme cheie ale arhitecturii contempoane.

Relaflia cu necesitaflile utilizatorilor, carora arhitectura moderna s-a dovedit inapabila sa le raspunda intr-o anumita masura.

Tocmai pentru ca intre arhitectura Si utilizator se interpune un terfl, arhitectul, poate sa apara o discrepanfla intre forma creata de arhitect (cladire, spafliu urban, etc.) in concordanfla cu cultura sa de specialitate Si valorile Si modul de viafla real la care aspira utilizatorii. In acest caz, se produce o criza (criza care nu poate aparea in cazul arhitecturii vernaculare).

Se poate obiecta ca arhitectul trebuie sa cunoasca ceea ce are nevoie utilizatorul, dar aceasta nu este totdeauna posibil (din varii motive), mai ales atunci cind utilizatorul reprezinta o masa anonima de oameni pentru care arhitectul trebuie totuSi sa construiasca.

Se mai poate chiar ca arhitectul sa creada ca Stie ceea ce este bine sa le livreze acestor oameni, pentru ca aSa a fost invaflat, pentru ca aplica o anume teorie Si raspunde unor anumite necesitafli.

Acest lucru s-a petrecut in arhitectura lumii, cu precadere dupa cel de al doilea razboi mondial, cind construcflia de locuinfle s-a facut majoritar in cartiere de tip Balta Alba, Drumul Taberei, etc. (Acestea reprezinta exemple locale ale aSa numitului "urbanism liber" despre care vom vorbi mai departe in curs.) Ele exista, in diferite proporflii (in general mari), in toate oraSele din lume. Dupa o vreme, s-a constatat ca oamenii nu se simt bine, ca se simt dezorientafli, ca se simt frustrafli Si nu se pot ataSa de locurile respective, ca criminalitatea este crescuta (ca Si alte forme de comportamente deviante), ca poStaSul nu gaseSte adresele, cu atit mai puflin musafirul care vine in vizita Deci nu corespund necesitaflilor reale ale celor pentru care au fost construite.

Aceste nemulflumiri i-au facut pe arhitecfli sa-Si re-gindeasca critic propria meserie Si menire. Direcfliile acestei retrospective critice au fost (Si sint) multe Si reprezinta dimensiuni ale arhitecturii contemporane. Una dintre ele, foarte prezenta in discursul Si proiectul contempoan, este legata tocmai de recursul din perspectiva actuala la arhitectura vernaculara. Acest recurs ia doua direcflii principale:

Patrimonializarea: recunoaSterea "instituflionala" a calitaflii acestei arhitecturi prin introducerea celor mai valoroase exemplare (imobile, ansambluri, situri) pe lista de "monumente istorice" Si, prin aceasta, instituirea unui regim special de protecflie Si prezervare al lor. Modul in care acest patrimoniu poate fi prezervat fara sa devina numai un exponat de muzeu, sa se "mumifice" ramine una dintre chestiunile care framinta lumea arhitecturala actuala.

Sa inflelegem lecflia arhitecturii vernaculare Si sa reuSim sa o integram in procesul contemporan de proiectare.