CULTURA MARULUI

Cultura marului

Malus domestica Borkh Fam. Rosaceae, Subfam. Pomoideae

1. Importanta culturii

In zonele temperate ale globului, marul este specia dominanta datorita importantei fructelor in alimentatia omului si datorita existentei unui conveier varietal care permite asigurarea cu fructe proaspete a pietei. Fructe in stare proaspata pot fi gasite pe piata, practic tot timpul anului, in perioada iulie-octombrie direct din livada, iar in perioada noiembrie-iulie din depozite, prin pastrarea soiurilor de iarna.

Considerat ca rege al fructelor, marul are in compozitia sa o serie de elemente in cantitati apreciabile, indispensabile corpului omenesc, dupa cum urmeaza (la 100 g pulpa): hidrati de carbon 14,9%, celuloza 1,5%, lignina 0,4%, acizi liberi 0,6%, pectina 0,4%, calciu 7 mg, fosfor 12 mg, fier 0,36 mg, magneziu 8 mg, vitamina A 112 U.I., vitamina B₁ 40 U.I., vitamina B₂ 10-43 U.I., vitamina C 2-15 mg etc. De remarcat este faptul ca, in epicarp, cantitatea de ioni minerali si vitamine este mult mai mare decat in pulpa, de aceea se recomanda consumul fructelor cu epicarp. Corpul omenesc beneficiaza de toate componentele biochimice ale merelor, numai daca acestea sunt consumate in stare proaspata. Prin prelucrare, o parte din aceste componente sunt diminuate sau distruse. Merele constituie o buna materie prima pentru prelucrare industriala sau la nivel familial sub forma de compot, gem, marmelada, suc si nectar, sau preparate alcoolice: cidru si rachiu. De asemenea, otetul de mere este foarte apreciat in alimentatie datorita efectului benefic in mentinerea echilibrului acido-bazic din organism.

Pe langa valoarea alimentara deosebita, merele au o serie de proprietati terapeutice recunoscute, avand un bun efect tonic asupra sistemului muscular si nervos, efect antireumatismal, reduc nivelul colesterolului din sange, rol antiseptic intestinal, depurativ sanguin, rol laxativ, este un bun protector gastric, regenerator al tesuturilor etc., (J. Valnet, 1991).

Prin productiile pe care le inregistreaza, marul este o cultura foarte rentabila atat pentru micul proprietar de teren cat si pentru producatorul industrial de mere.

2. Originea si aria de raspandire

Marul este originar din Asia orientala (Vavilov, 1951), unde se gasesc si astazi o serie de specii salbatice. Desi se pare ca marul era cunoscut cu peste 3000 de ani inainte de Cristos, primele referiri scrise apar in secolele VI i.C. (Saffo), VI-V i.C. (Hipocrate), IV-III i.C. (Teofrast). Ceva mai tarziu, marul este mentionat de o serie de alti invatati ai vremii dintre care: Catone, Varrone, Columella, Pliniu, Paladiu etc.

In stare salbatica, marul se gaseste destul de mult raspandit in Europa si America, fiind reprezentat de specii cu importanta mare in formarea si evolutia ulterioara a soiurilor cultivate.

Marul este specia dominanta in zona cu clima temperata, ajungand pana la latitudinea de 63 in nord si 35 in sud. Prin crearea unor soiuri cu cerinte reduse fata de frig: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc., cultura marului a fost extinsa si in areale mai calde din Brazilia, Africa de Sus, Australia si alte tari, pe platourile mai inalte de 2000 m.

Suprafata cultivata cu mar a oscilat in anii 1996-1998 in jurul valorii de 7 milioane de hectare fiind intr-o usoara crestere cu circa 80-100 ha anual.

Productia mondiala de mere a fost de peste 57 milioane tone, din care aproape jumatate se obtine in Asia, urmata de Europa si America de Nord (tabelul 1).

Tabelul 1

Productia de mere la nivel mondial (tone)

(FAO, 1999)

In Europa cele mai mari tari producatoare de mere sunt: Italia, Franta, Germania, Spania, tari care au si un grad mare de intensivizare si o productivitate ridicata a plantatiilor (tabelul 2). Daca in lume productia medie la unitatea de suprafata este de circa 8 t/ha, in Italia se obtin circa 27 t/ha.

Tabelul 2

Principalele tari producatoare de mere din Europa (tone)

(FAO, 1999)

In Romania marul este cultivat pe circa 79 mii ha si se obtine o productie de circa 664 tone, din care 408 mii t in sectorul particular (Anuarul statistic, 1998). Productia de mere in principalele judete producatoare este prezentata in tabelul 3.

Din tabelul 3 se observa ca peste 54% din productie este realizata in zece judete: Arges, Cluj, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Dambovita, Iasi, Maramures, Mures si Suceava, iar in unele judete o ponderea tot mai mare o capata sectorul privat cu peste 10,8% din total mere in Arges, 6,6 % in Maramures, 6,1% in Dambovita etc.

Tabelul 3

Productia de mere in anul 1997

(Anuarul statistic al Romaniei, 1998)

3. Particularitati biologice

3.1.Particularitatile de crestere

Cresterea sistemului radicular este dependenta de portaltoiul folosit, de soi si de insusirile fizico-chimice ale solului. La mar, exista o gama foarte larga de portaltoi de vigoare diferita, avand posibilitatea ca prin altoire, sa obtinem pomi cu habitus diferit pentru acelasi soi. In functie de portaltoi, sistemul radicular va avea o ancorare mai profunda si va explora un volum mare de sol, de obicei la pomii de vigoare mare, sau o ancorare mai superficiala la pomii de vigoare mica. Pomii altoiti pe portaltoi de vigoare slaba (M 9, M 27), cu ancorare superficiala, au nevoie de sistem de sustinere si deoarece spalierul este scump, s-a renuntat in mare parte la acesti portaltoi. Pentru zona colinara, unde solul este mai sarac, se recomanda portaltoiul franc sau M 106. Cresterea radacinilor se realizeaza aproape tot timpul anului, incepe cand temperatura solului depaseste 0,2-0,4C, cresterea devenind perceptibila la 1,5-2C. In cadrul ciclului anual, se observa doua cresteri mai intense a radacinilor, una primavara si una toamna, o reducere a ritmului de crestere in timpul verii si o stagnare pe timpul iernii. Este important de retinut ca, radacinile incep sa creasca primavara inaintea dezmuguritului, iar toamna continua cresterea si dupa caderea frunzelor.

Extinderea laterala a radacinilor, la pomii maturi, depaseste proiectia coroanei de circa 1,5-3 ori, majoritatea radacinilor active fiind situate la nivelul proiectiei coroanei sau putin in afara acesteia. Cunoasterea zonei de plasare a radacinilor active este importanta pentru practica pomicola la efectuarea lucrarilor de fertilizare, in vederea valorificarii cat mai eficiente a ingrasamintelor. Adancimea la care se gasesc majoritatea radacinilor este de pana la 60-70 cm, in solul mentinut lucrat si ceva mai putin (40-50 cm) in solurile cu inierbare permanenta, in functie si de insusirile solului.

Cresterea si ramificarea tulpinii este dependenta de combinatia de altoire si de insusirile genetice ale soiurilor. Soiurile de vigoare slaba (Starkrimson, James Grieve, Wagener premiat, grupa Romus, tipurile spur din Golden delicious) se altoiesc pe portaltoi de vigoare mijlocie si se preteaza pentru densitati mari de plantare (1000-1500 pomi/ha) in timp ce soiurile de vigoare mijlocie (Golden delicious, Jonathan, Idared, Starking delicious) se altoiesc pe portaltoi de vigoare mica pentru densitati mai mari (800-1000 pomi/ha) sau portaltoi de vigoare mijlocie pentru plantatii de densitate medie (600-800 pomi/ha).

Forma naturala a coroanei este specifica fiecarui soi sau grupa de soiuri si poate fi: sferica (Cretesc, De Kalter, Patul, Jonathan), sferica alungita (James Grieve, Melba, Frumos de Voinesti), sferica-turtita (Falticeni, Domnesc, Banana de iarna), larg-piramidala (Aromat de vara, Starking delicious), invers piramidala (Parmen auriu, Wagener premiat, Priam), plangatoare (Frumusetea Romei, Granny Smith), columnara (Wijcik, Telamon, Tuscan, Trajan) etc.

Vigoarea pomilor cultivati este foarte diferita si este determinata de soi, portaltoi, conditiile de cultura si insusirile solului. Acelasi soi altoit pe portaltoi diferiti poate avea vigoare diferita, facand posibila astfel plantarea la densitatile dorite. Tehnologia aplicata in livada, fertilitatea solului si insusirile acestuia, influenteaza cresterea pomilor, intrarea acestora pe rod si timpul de formare a coroanelor.

Natural, soiurile existente in cultura pot fi grupate in functie de vigoare in mai multe grupe:

- soiuri foarte viguroase: Banana de iarna, De Kalter, Cretesc, Patul, Frumos de Boskoop, Renet de Canada;

- soiuri viguroase: Starking delicious, Red Melba, Florina, Stark Earliest, Mutsu, Voinea;

- soiuri cu vigoare mijlocie: Generos, Jonathan, Golden delicious, Ardelean, Parmen auriu, Pionier;

- soiuri cu vigoare submijlocie: Romus 1, Romus 2, James Grieve;

- soiuri cu vigoare slaba: Golden spur, Starkrimson, Wellspur, Yellow spur.

Ritmul de crestere a pomilor este mare in tinerete, daca sunt asigurate conditii agrotehnice normale. Lungimea cresterilor anuale poate depasi 60-80 cm, iar prin taieri in verde se pot obtine lastari de prelungire de peste un metru lungime. Odata cu intrarea pe rod, lungimea cresterilor anuale scade, astfel ca, la pomii maturi nu depasesc 20-30 cm. Daca nu se intervine prin taieri de normare a rodului si de intretinere a coroanelor, cresterile pot fi foarte slabe, sub 10 cm, cresteri care nu mai asigura un frunzis suficient pentru a asigura hrana necesara lastarilor, fructelor si pentru diferentierea mugurilor de rod, pomii intrand in alternanta de fructificare.

In functie de capacitatea de ramificare, soiurile de mar apartin mai multor tipuri de fructificare. Diferentierea acestora se face dupa volumul zonei productive, tipul si locul de amplasare a ramurilor de rod. Din acest punct de vedere exista cinci tipuri de fructificare :

Tipul I, cuprinde soiurile de tip spur, dintre care: Starkrimson, Goldenspur, Wellspur etc. Aceste soiuri se caracterizeaza prin:

- fructificarea se realizeaza aproape exclusiv pe tepuse, ramurile lungi apar ca ramuri de prelungire a scheletului si semischeletului;

- lastarii si ramurile anuale prezinta internoduri mai scurte, frunzele au mezofilul mai gros si o capacitate mai mare de sinteza;

- volumul productiv al coroanei este redus si se situeaza in apropierea elementelor de schelet, capacitatea de ramificare fiind scazuta;

- potentialul productiv al ramurilor de semischelet este mai mare decat la alte tipuri, dar apare mai accentuat fenomenul de alternanta de fructificare la pomii maturi, datorita epuizarii vetrelor de rod;

Tipul II, este caracteristic unei grupe mai mici de soiuri, dintre care: Wagener premiat, Parmen auriu, Frumos de Boskoop, Astrahan rosu etc., care sunt de obicei soiuri viguroase, caracterizate prin:

- formeaza coroane mari, globuloase si aerisite;

- fructifica preponderent pe ramuri scurte, dar apar si ramurile lungi in treimea terminala a semischeletului sau ca ramuri de prelungire a elementelor de schelet cu rol scazut in asigurarea productiei de fructe;

- pomii sunt destul de predispusi la alternanta de fructificare.

Tipul III, cuprinde majoritatea soiurilor de cultura de importanta mare: Jonathan, Golden delicious, Starking delicious, Richared, Mutsu, James Grieve etc., soiuri cu fructificare tip 'standard', caracterizate prin:

- fructifica dominant pe ramuri lungi, nuieluse si mladite, care sunt prinse pe lemn de semischelet tanar, de 1-3 ani;

- zona de fructificare este mai mare decat la primele doua tipuri de fructificare si se departeaza mai mult de ramurile de schelet;

- taierea de intretinere a coroanei este mai complexa si necesita o rarire si intinerire permanenta a semischeletului.

Tipul IV, este specific unui numar redus de soiuri, printre care: Frumusetea Romei, Granny Smith, Florina, caracterizate prin:

- fructifica pe ramuri lungi, mladite si nuieluse ce se arcuiesc sub greutatea rodului si in timp, semischeletul capata aspectul de pletos;

- coroana este deasa, semischeletul se degarniseste, iar zona productiva se departeaza de ramurile de schelet;

- se manifesta destul de puternic fenomenul de acrotonie.

Tipul columnar, este un tip de fructificare intalnit la putine soiuri (Telamon, Tuscan, Trajan) provenite din Wijcik, primul soi cu port columnar selectionat din Mc.Intosh. Se caracterizeaza prin:

- fructifica pe tepuse situate pe lemn cu varsta de peste doi ani;

- au o capacitate foarte redusa de ramificare, de aici si volumul redus de coroana productiva;

- cresterile vegetative anuale sunt reduse, internodiile sunt scurte, iar ramurile anuale mai groase decat la soiurile standard sau spur.

Durata medie de viata a pomilor este dependenta de portaltoiul folosit si de tipul livezii. Portaltoii mai vigurosi si plantatiile de densitate mai mica asigura o longevitate mai mare pomilor, de pana la 25-30 de ani, in timp ce portaltoii nanizanti si livezile de densitate mare determina epuizarea pomilor dupa 15-20 de ani.

Marul are un repaus de iarna lung, in conditii normale florile nu sunt afectate de brumele de revenire. Daca accidental cad brume in perioada infloritului, este afectata de obicei floarea centrala din inflorescenta, care se deschide prima, urmand ca legarea florilor exterioare din inflorescenta sa se faca normal.

3.2. Particularitati de fructificare

Soiurile de mar existente in cultura fructifica pe ramuri lungi (soiurile standard) sau pe ramuri scurte (soiurile spur). Din punct de vedere tehnologic, soiurile spur sunt mai economice, deoarece intretinerea coroanei si normarea incarcaturii de rod se face prin mai putine interventii, fructele sunt mai bine expuse la soare, pomii au talie mai mica si o buna parte din volumul de manopera la taiere si recoltare, se face de la sol. Soiurile standard, formeaza coroane mai dese, aglomerate care se intretin mai greoi.

Pe ramurile de rod ale marului intalnim muguri micsti si vegetativi. Formarea mugurilor micsti la pomii tineri, este corelata cu precocitatea soiurilor, factor controlat genetic. In functie de soi, fructificarea incepe din anul 2-3 de la plantare (Golden delicious, Red Melba, Romus, Wagener premiat) sau din anul 4-5 (Renet de Canada, Frumos de Boskoop).

Ca epoca de inflorire, marul infloreste relativ tarziu, fara sa fie afectat in anii normali de inghetul de revenire. Dintr-un mugur mixt se formeaza o rozeta de frunze (un lastar scurt) si o inflorescenta. Sub influenta substantelor hormonale din semintele fructelor in crestere, axul inflorescentei impreuna cu capatul lastarului se ingroasa si formeaza bursa. Simultan cu cresterea fructelor, pe bursa pot sa se formeze cresteri anticipate lungi sau scurte, in functie de cantitatea de hrana care ajunge acolo. Ramurile noi formate, pot fi purtatoare de muguri micsti, sau sunt ramuri vegetative care vor fructifica peste doi ani.

Din punct de vedere al comportarii in procesul polenizarii si fecundarii florilor, majoritatea soiurilor de mar sunt autosterile si au nevoie de polenizare, iar polenizarea este preponderent entomofila. Exista si soiuri autofertile sau partial autofertile (Golden delicious, Jonathan, De Kalter, London Pepping etc.), dar si acestea leaga mai bine prin polenizare incrucisata. Polenizarea se asigura prin plantarea a 3-4 soiuri in parcela, soiuri cu aceeasi epoca de inflorire. Exista soiuri care nu se pot folosi ca polenizatori (soiuri triploide) deoarece au polen cu germinabilitate slaba, dintre care: Renet de Canada, Frumos de Boskoop, Mutsu, Close, Sir Prize etc. La asezarea soiurilor in parcela, trebuie stiut ca, in general, nu se polenizeaza variatiile mugurale cu soiurile din care provin, soiurile frati, care provin din aceiasi parinti, parintii cu descendentii etc. Se cunosc si perechi de soiuri intersterile ca de exemplu: Starking delicious cu Clar alb, Patul sau Parmen auriu si Gravenstein cu London Pepping si Cretesc.

Caderea fiziologica se realizeaza in doua momente, prima la 10-12 zile de la polenizare si a doua in luna iunie, cand fructele au marimea unei alune. In functie de starea de nutritie a pomilor, de agrotehnica din livada si de soi, caderea fiziologica este mai mult sau mai putin accentuata, cu sau fara implicatii asupra productiei. La pomii intretinuti necorespunzator, caderea fiziologica poate fi mult mai mare decat cea normala, cu diminuarea productiei si favorizarea alternantei de fructificare. Comportarea soiurilor la caderea fiziologica este diferita, sunt soiuri care isi normeaza incarcatura, ramanand dupa cadere numai un fruct in inflorescenta (Jonathan, Starkrimson) sau altele care au o cadere fiziologica mica, si care se supraincarca, chiar in cazul unei taieri corespunzatoare (Golden delicious, Granny Smith, Starking delicious). La acestea din urma, este necesara rarirea fructelor dupa caderea fiziologica, pentru a avea o calitate corespunzatoare.

Caderea prematura se realizeaza de la intrarea fructelor in parga pana la recoltare si poate provoca pagube mari. Aceasta cadere are cauze diferite: seceta prelungita (Parmen auriu), scaderea brusca a temperaturii din timpul noptii (Golden delicious, delicioasele rosii) sau a atacului unor boli (rapan) si daunatori (viermele merelor). Pentru a preveni caderea fiziologica prematura este necesara o zonare a soiurilor sensibile si evitarea microzonelor de risc, protectia fitosanitara corecta si efectuarea unor tratamente cu auxine de sinteza (AIA, IBA, ANA, 2000 ppm) cu circa o luna inaintea recoltarii.

3.3. Specii, soiuri si portaltoi

Specii care au contribuit la formarea soiurilor sau a portaltoilor

In cadrul speciei Malus domestica Borkh exista o multitudine de soiuri si portaltoi cu insusiri morfologice si biologice foarte diferite. Aceasta variabilitate se datoreaza originii diferite a soiurilor, la formarea lor participand o serie de specii din genul Malus, dintre care unele cresc si astazi in stare salbatica in anumite regiuni ale globului. Desi exista in jur de 30 de specii ale genului Malus, numai unele au importanta agronomica, majoritatea fiind de interes ornamental. Dintre speciile mai importante care au participat la formarea soiurilor si a portaltoilor amintim:

Malus silvestris (L) Mill. - marul paduret - este o specie mult raspandita in Europa, Asia Mica, Transcaucazia etc., care creste spontan sub forma de pom propriu-zis de vigoare mare si are numerosi tepi pe ramurile anuale si de semischelet. Formeaza un sistem radicular puternic care patrunde in profunzime, bine ramificat si nu drajoneaza. Soiurile care provin din aceasta specie au vigoare mare, sunt rezistente la ger si au capacitate mare de ramificare. Majoritatea soiurilor autohtone romanesti (Patul, Cretesc, Domnesc, Sovari etc.) provin din aceasta specie.

Malus pumilla Mill.- marul pitic - creste spontan in estul si sud-estul Europei, Asia Mica, Transcaucazia, Turkmenistan, Iran partea sudica a Asiei centrale etc. Specia cuprinde mai multe varietati dintre care doua de importanta mare: praecox (dusenul) si paradisiaca (marul paradis). Dusenul are vigoare mai mare, are o inradacinare buna si o longevitate mai mare. Paradisul are vigoare mica, creste sub forma de arbustoid, formeaza un sistem radicular fragil si superficial si este sensibil la seceta.

Malus baccata Borkh.- marul siberian - creste spontan in orient (Japonia, China, Coreea, Himalaia etc.). Este o specie viguroasa si rezistenta la ger. Este folosita ca portaltoi in regiunile mai reci sau ca specie ornamentala. In ameliorare se foloseste ca sursa de gene pentru rezistenta la frig si la rapan.

Malus floribunda Sieb.- este o specie rezistenta la rapan si folosita cu succes in ultimul timp in programele de ameliorare. Se poate folosi si ca specie ornamentala.

Malus prunifolia Borkh.- marul chinezesc - este originar din China si creste spontan in Asia. Specia are rezistenta buna la ger, potrivita la seceta si a contribuit la formarea multor soiuri cu fructe de calitate buna.

Ca sursa de gene de rezistenta la rapan au mai fost folosite speciile Malus Kaido si Malus zumi.

Sortimentul de soiuri cultivate in Romania

Cultura marului fiind foarte veche pe meleagurile romanesti, in timp s-au format o serie de soiuri autohtone, care au vigoare mare, sunt bine adaptate conditiilor de mediu dar din punct de vedere calitativ sunt depasite. Din sortimentul mondial au fost introduse o serie de soiuri de valoare: Jonathan, Golden delicious, grupa Red delicious etc., soiuri care s-au adaptat bine conditiilor locale si s-au raspandit rapid pe tot teritoriul tarii. Dupa anii '70 au fost introduse soiuri noi romanesti, ca rezultat a cercetarii stiintifice si de data mai recenta o serie de soiuri straine rezistente la rapan. In prezent, sortimentul este foarte bogat in soiuri, dar dintre acestea unele sunt recomandate pentru inmultire si difuzare in productie. Principalele soiuri cultivate, pe grupe de maturare sunt prezentate in continuare:

Soiuri de vara. Se matureaza in lunile iulie si august, au o perioada scurta de pastrare (circa doua saptamani), nu acumuleaza cantitati mari de substanta uscata si de zahar, au pulpa afanata si se valorifica numai pentru masa. De obicei, se cultiva in sudul si vestul tarii, pentru a anticipa maturarea, dar merg bine si in celelalte zone.

Stark Earliest - se matureaza la inceputul lunii iulie, are fructele mici, sferic-turtite, colorate pe majoritatea suprafetei in roz-rosietic. Pomul este de vigoare mare, este precoce, productiv si foarte sensibil la rapan.

Romus 1, 2, 3 - sunt soiuri cu maturare in a doua jumatate a lunii iulie si inceput de august, primul se matureaza Romus 1 si ultimul Romus 3, fructele sunt aspectuase, mijlocii sau mari, placut colorate, intensitatea culorii creste de la Romus 1 la Romus 3 si au calitate foarte buna. Pomii sunt rezistenti la rapan si toleranti la fainare, au vigoare mijlocie, coroane rare, intra devreme pe rod si produc foarte bine.

Aromat de vara - se matureaza la inceputul lunii august, are fructele bine colorate si de calitate. Pomul este de vigoare submijlocie, este precoce si foarte productiv.

Red Melba - are fructele mari, placut colorate in rosu-violaceu, dungat, se matureaza in prima jumatate a lunii august. Pomul este de vigoare mare, prezinta coroane rare, este foarte precoce si productiv.

James Grieve - se matureaza la sfarsit de august-inceput de septembrie in functie de zona, fructele sunt ovosferice, galbene-aurii, dungate cu rosu, de calitate foarte buna. Pomul este de vigoare submijlocie, este rezistent la ger si tolerant la boli, este precoce si productiv.

Soiuri de toamna. Se matureaza pe parcursul lunii septembrie si se pot pastra 1-3 luni, in functie de soi. Se utilizeaza pentru consum in stare proaspata sau pentru industrializare, in special sucuri. In aceasta perioada piata fiind bogata in alte fructe si legume de sezon, (struguri, pepeni) ponderea acestor soiuri in sortiment nu este mare, iar numarul acestor soiuri este relativ mic. Dau rezultate bune in zona colinara. Principalele soiuri cultivate sunt:

Prima - soi cu rezistenta la rapan, cu maturare la sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie in functie de zona de cultura, are fructe mijlocii sau mari, ovosferice, bine colorate, de calitate buna pentru masa. Pomul este de vigoare mijlocie-mare si fructifica pe ramuri lungi. Are perioada de consum de 3-4 saptamani.

Pionier - soi rezistent la rapan, cu maturare in decada a doua a lunii septembrie, are fructe mijlocii sau mari, sferic-turtite, bine colorate, de calitate buna. Pomul este de vigoare submijlocie, este precoce si foarte productiv. Se poate consuma 2-3 luni.

Voinea - este rezistent la rapan, are vigoare mare, fructele sunt mari, alungite, cu coaste evidente, colorate in rosu-dungat, cu multa ceara, gust bun si productie moderata.

Ardelean - are vigoare mijlocie, este precoce, productiv, rezistent la ger si seceta, are fructe de marime mijlocie, cu gust foarte bun, bine colorate, asemanatoare soiului Jonathan.

Frumos de Voinesti - se matureaza la sfarsitul lunii septembrie si se poate consuma pana in noiembrie. Fructele sunt mijlocii sau mari, sferic turtite, usor asimetrice, asemanatoare soiului Jonathan, cu rugina sub forma de plasa. Pomul este de vigoare mijlocie, este precoce si foarte productiv.

Auriu de Bistrita - este un soi nou, rezistent la rapan, cu fructe mari ovosferice, galbene aurii de calitate foarte buna.

Soiuri de iarna. Sunt soiurile care ocupa cea mai mare pondere in sortiment, asigura consumul de fructe pe perioada iernii si a primaverii urmatoare sau se pot folosi pentru industrializare. Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie si se matureaza pe perioada pastrarii. Cele mai importante soiuri sunt:

Jonathan - cel mai apreciat soi pentru masa, are fructul mijlociu, bine colorat, de calitate foarte buna pentru masa, cu pulpa fina, gust echilibrat si aroma specifica. Pomul este de vigoare mijlocie, este foarte sensibil la fainare, este autofertil si bun polenizator. Da rezultate bune in toate zonele de cultura ale marului.

Starkrimson - este cel mai raspandit soi din grupa delicioaselor rosii, datorita vigorii slabe si a capacitatii mari de fructificare. Are fructe mari, tronconice, costate, bine colorate in rosu inchis, de calitate buna pentru masa. Se poate consuma pana in luna martie-aprilie. Necesita o zonare atenta pentru productii de calitate, de obicei in zona de cultura a vitei de vie.

Golden delicious - este cel mai cultivat soi de mere, are vigoare mijlocie, formeaza coroane dese, aglomerate, are tendinta de supraincarcare cu rod. Este precoce, productiv, dar pentru o calitate buna trebuie plantat in zone cu umiditate atmosferica mica, altfel formeaza plasa (rugina). Fructul este mijlociu, ovosferic, verde galbui la recoltare si ajunge la galben auriu la maturitatea de consum, gust dulce si aroma specifica. In zone nefavorabile sau la supraproductie, calitatea fructelor este slaba, nefiind apte pentru consum in stare proaspata. Este foarte sensibil la rapan si se deshidrateaza usor pe perioada pastrarii in conditii normale.

Delicios de Voinesti - are fructele ovosferice-turtite, cu coaste bine evidentiate, colorate in rosu-oranj dungat, gust dulce si aroma intensa. Pomul este viguros, sensibil la rapan cu o mare capacitate de productie. Fructele se deshidrateaza in timpul pastrarii.

Delia - are fructele asemanatoare cu Jonathan, ceva mai turtite si usor costate, de calitate foarte buna pentru masa. Da rezultate bune in Transilvania.

Generos - este soi rezistent la rapan, cu fructul mare galben auriu, colorat cu rosu oranj pe partea insorita, cu multa ceara, pulpa crocanta de calitate buna. Pomul este de vigoare mijlocie-mare, formeaza coroane rare aerisite, este precoce si productiv.

Florina - este cel mai raspandit soi de iarna cu rezistenta la rapan, are fructele mari, rosii, costate si cu puncte subcutanate galbui. Pulpa este galbena, suculenta, de calitate buna. Pomul are vigoare mijlocie, ramifica bine, ramurile au preponderent pozitie descendenta, este precoce si productiv.

Jonagold - este un soi cu fructul mare, forma asemanatoare cu Jonathan, mai mare si mai putin colorat, de calitate foarte buna pentru masa.

Wagener premiat - este un soi de vigoare submijlocie, cu coroana rara, capacitate slaba de ramificare, este productiv si precoce. Fructul este mare, sferic-turtit, cu 3 coaste bine marcate, colorat cel putin jumatate cu rosu-zmeuriu, are pulpa fina, crocanta, gust echilibrat si o buna capacitate de pastrare.

Idared - este un soi de vigoare supramijlocie, cu capacitate buna de ramificare si potential productiv mare. Fructul este mijlociu sau mare, sferic sau sferic-turtit, cu coaste slab evidente, bine colorat in rosu zmeuriu dungat, cu pulpa fina, de calitate, si rezistenta buna la pastrare.

Pentru zona inalta de cultura, se pot cultiva cateva soiuri specifice care dau rezultate bune cum ar fi:

Clar alb si Astrahan rosu ca soiuri de vara cu maturare in luna august, primul are fructele ovosferice, galbene-verzui, iar al doilea are fructul sferic turtit, rosu-zmeuriu cu ceara groasa. Ambele au fructele acidulate

De Kalter - este asemanator cu Jonathan, fructul este mai mare, colorat cu rosu mai deschis, are caliciul deschis, coaste evidente si un strat mai gros de ceara. Este un soi rustic, productiv si viguros, pulpa este alba, gustul echilibrat si aroma specifica de trandafir. Este rezistent la ger, tolerant la rapan si fainare.

Frumos de Boskoop - este un soi viguros, cu coroana potrivit de deasa, cu fructe mari, sferice sau ovosferice, cu pielita acoperita cu rugina grosiera si colorate cu rosu oranj pe partea insorita. Gustul fructelor este acidulat, aroma specifica, se pastreaza pana in martie, mai tarziu pierderile fiind importante.

Renet de Canada - are fructele mari si foarte mari, turtite si costate, acoperite cu rugina grosiera, gust acidulat si aroma specifica. Pomul este de vigoare mare, rustic, tolerant la boli, cu potential mare de productie.

Renet Bauman - este de vigoare mijlocie, are fructele aproape sferice, asimetrice, colorate in rosu dungat, cu insusiri bune pentru masa, rezistente la pastrare si transport.

Winter banana - este un soi de vigoare mare, cu fructul ovosferic, cu o dunga caracteristica de rugina, cu epicarpul galben-auriu la maturitate, gust echilibrat si aroma specifica.

Cretesc - este un soi de vigoare mare, cultivat mult in Muntenia, are fructul turtit, cu pulpa moale, putin zahar, fiind dietetic si mult consumat de bolnavii de diabet. Culoarea este galbena-verzuie sau rosie, in functie de biotip, cu dungi verticale mai inchise, se pastreaza destul de bine, dar se deshidrateaza in conditii de umiditate mica. Este sensibil la rapan si se foloseste si ca portaltoi franc.

Patul - este un soi viguros, cu fructul mic, sferic, verde galbui, rumenit pe partea insorita, cu pulpa suculenta, slab acidulata si fara aroma. Se pastreaza foarte bine peste iarna si asigura productii mari. Se cultiva in Transilvania, este sensibil la rapan si se foloseste ca portaltoi franc.

De data recenta sau introdus in productie soiurile romanesti rezistente la rapan Ciprian si Aura si o serie de soiuri straine: Liberty, Sir Prize, Greenleaves, Baujade, Freedom etc.

Principalii portaltoi ai marului

Primul portaltoi al marului a fost marul paduret, ceva mai tarziu s-au folosit o serie de portaltoi franc si portaltoi vegetativi. In prezent exista o multitudine de portaltoi de vigori foarte diferite, dand posibilitatea de a produce pomi cu habitusul dorit. Portaltoii franc utilizati in Romania sunt Patul, pentru Transilvania, Bistrita 50 (o selectie din soiul Masanschi), pentru zona de nord a Transilvaniei si Moldovei si Cretesc pentru Subcarpatii Meridionali, portaltoi care asigura o buna ancorare a pomilor si imprima vigoare mare.

Portaltoii vegetativi provin in principal de la Statiunile de cercetari East Malling seria EM sau M si Merton Malling seria MM din Anglia, Statiunea Alnarp din Suedia seria A si o serie de selectii mai recente obtinute in SUA, seriile MAC, C, CG; ex Cehoslovacia seria J-Te; Canada seria Vilenard, Ottawa; Polonia cu seria P etc.

Din punct de vedere al vigorii, portaltoii se pot clasifica astfel:

- de vigoare foarte mare: M 16, M 25, A 2.

- de vigoare mare: M 11, MM 109.

- de vigoare supramijlocie: M 2, MM 111.

- de vigoare mijlocie. M 4, MM 104

- cu vigoare submijlocie: M 7, MM 106.

- cu vigoare slaba: M 26, M 9, M 27.

Dintre portaltoii vegetativi mai utilizati in practica pepinieristica se pot aminti:

- M 27 - este un portaltoi de vigoare foarte slaba, folosit in plantatiile de mare densitate. Are o slaba capacitate de lastarire si inradacinare in pepiniera, imprima precocitate, nu asigura o ancorare suficienta pomilor, acestia trebuie sustinuti cu spalier.

- M 26 - este de vigoare slaba, are buna afinitate de altoire, imprima o buna crestere a pomilor in tinerete, precocitate si calitate superioara fructelor, se ancoreaza bine in sol si drajoneaza putin in livada. Este sensibil la asfixierea radiculara.

- M 9 - are o buna lastarire si inradacinare in pepiniera, este de vigoare mica, imprima precocitate soiurilor si calitate buna fructelor. Este sensibil la seceta, ger, cancer si paduchele lanos si pretentios fata de insusirile solului.

- MM 106 - este cel mai utilizat portaltoi pentru mar, este de vigoare submijlocie, are inradacinare si capacitate de inmultire buna in pepiniera, imprima soiurilor precocitate, calitate fructelor si constanta in fructificare.

- M 7 - are o vigoare submijlocie, inradacineaza bine dar drajoneaza puternic in livada. Este rezistent la ger, tolerant la asfixierea radiculara si paduchele lanos. Nu are afinitate buna cu soiurile de spur.

In ultimul timp au fost obtinuti o serie de portaltoi sau clone rezistenti la factorii de stres. Dintre acestia se pot aminti portaltoii rezistenti la ger: seria Bugagovschi obtinuti in CSI, seria P obtinuti in Polonia; portaltoii rezistenti la paduchele lanos: CG 10, obtinut in SUA, KSC obtinut in Scotia etc., portaltoii rezistenti la Erwinia amylovora: KSC din Scotia si Novole din SUA; etc. De asemenea, au fost selectate 2 clone de portaltoi din M 9, numite Pajam 1 si 2, care sunt libere de virusuri.

3.Cerintele marului fata de factorii de mediu

Lumina. Cerintele marului fata de lumina sunt moderate, ele putand fi satisfacute in toate zonele pomicole ale tarii. Totusi, pentru a obtine fructe de calitate, mai colorate, cu o cantitate mai mare de acumulare a substantei uscate si mai aromate, este nevoie de o buna iluminare a coroanelor, prin corelarea distantei de plantare cu vigoarea pomilor, alegerea formei de coroana care corespunde cel mai bine unui soi (atentie la soiurile cu deficiente de colorare), altfel fructele au o calitate inferioara potentialului soiului. Coroanele zvelte sau aplatizate sunt favorabile unei bune expuneri a fructelor, a frunzelor si ramurilor. Frunzele bine expuse la lumina au o capacitate mai mare de sinteza. Ramurile de rod si de semischelet care sunt bine luminate pe perioada de vegetatie sunt mai rezistente la iernare, au o longevitate mai mare, iar degarnisirea lor se face foarte lent. Lumina este importanta si in sinteza pigmentilor la nivelul epicarpului fructelor, fructele expuse la lumina se coloreaza mai bine decat cele umbrite.

Caldura. Marul creste bine in toate zonele unde temperatura medie anuala este cuprinsa intre 8 si 11C, unele soiuri se pot cultiva si la o temperatura medie de 7,5C. Pragul biologic la care mugurii micsti pornesc in vegetatie este de 8C, dar deschiderea in masa a florilor, nu se realizeaza decat dupa atingerea temperaturii de 11C. Polenul nu germineaza decat foarte putin la temperatura de 10C, optimul fiind la 21-27C, in functie de soi. Soiurile din grupa delicioaselor rosii (Starkrimson, Starking delicious, Richared etc.) au nevoie pentru inflorire de 15-17C temperatura medie zilnica, de aceea plantarea lor in zone unde aceste temperaturi nu se realizeaza, nu se justifica economic, prin productia si mai ales calitatea obtinuta. Soiul Starkrimson, leaga bine si la temperaturi ceva mai mici, dar calitatea fructelor este slaba. In timpul perioadei de vegetatie (mai-octombrie), temperatura medie trebuie sa fie cuprinsa intre 12 si 19C, limita mica fiind specifica unor soiuri de vara, in timp ce soiurile de toamna si de iarna au nevoie de peste 15C. Exista si soiuri ceva mai pretentioase la temperatura, care au nevoie de caldura mai mare pentru a-si matura fructele, un exemplu tipic fiind soiul Granny Smith. Pe perioada iernii, nu se inregistreaza pierderi de muguri care sa afecteze productia. Temperaturile limita la care rezista organele epigee sunt de -33-35C pentru pomii care au fost bine pregatiti pentru iernare, iar radacinile pot suporta geruri de pana la -10-12C, fiind una dintre speciile pomicole cele mai rezistente din climatul temperat.

Marul, pentru o buna inflorire si fructificare, are nevoie de temperaturi pozitive joase (1-7C) suma de temperatura cunoscuta cu numele de 'necesar de frig' pentru distrugerea inhibitorilor care mentin mugurii in stare de repaus, de la 400 ore (Primicia, Winter Banana, Anna), la 1500 ore (Frumusetea Romei). Satisfacerea necesarului in frig la soiurile de mar constituie un factor restrictiv de extindere a culturii in zonele mai calde ale globului. Nerealizarea necesarului in frig determina pornirea tarzie in vegetatie a pomilor, inflorirea anormala, anomalii ale organelor florale si o legarea foarte slaba. Prin crearea unor soiuri cu pretentii scazute fata de frig: Centenaria, Adina, Galicia, Marquesa, Princesa, Primicia etc., este posibila cultivarea marului in unele zone mai calde din Australia, Africa de Sud, Brazilia etc.

Temperatura are influenta mare si asupra colorarii fructelor, prin contrastul termic care se realizeaza toamna. Soiurile care se coloreaza mai greu (Wagener premiat, Jonagold) trebuie plantate acolo unde contrastul termic dintre zi si noapte este de 8-10C, toamna inaintea recoltatului.

Apa. Fata de apa, pretentiile marului sunt mari, rezultate bune obtinandu-se in zonele cu cel putin 650-700 mm precipitatii anual si acestea bine distribuite in cadrul perioadei de vegetatie. Continutul optim de apa din sol trebuie sa fie de 70-75% din capacitatea de camp. Exista diferente intre soiuri din punct de vedere al necesarului de apa, soiurile de zona inalta (Renet de Canada, Frumos de Boskoop, De Kalter, Patul) au cerinte mai mari decat alte soiuri (Jonathan, Golden delicious) care pot suporta si perioade de seceta. De asemenea, soiurile de vara au nevoie de mai putina apa decat soiurile de iarna (Negrila, 1967), rol important in acest sens avand si portaltoiul. Umiditatea atmosferica ridicata favorizeaza atacul rapanului, boala cea mai pagubitoare a plantatiilor de mar. Majoritatea soiurilor prefera o umiditate relativa a aerului de 65-70%.

Solul. Prin multitudinea portaltoilor care exista, marul poate valorifica aproape toate tipurile de sol. Nu suporta stagnarea apei mai mult de 3-5 zile in perioada de vegetatie si 10-12 zile in perioada de repaus. Marul prefera solurile cu reactie slab acida pana la neutra si cu un continut in saruri solubile care sa nu depaseasca 0,1%. Datorita productiilor mari pe care le asigura, marul necesita soluri cu o fertilitate naturala sau artificiala buna. Continutul in fosfor mobil si potasiu asimilabil din sol trebuie sa fie de 25-30 mg/100 g, iar continutul magneziu de 15-20 mg/100 g sol. Continutul in materie organica, calculat in carbon organic, sa fie mai mare de 0,9 mg/100 g, in solurile lutoase, peste 1,2 mg/100 g sol in cele nisipoase. Marul este pretentios la continutul de calciu din sol. Majoritatea soiurilor dau rezultate bune daca solul are 120 mg/100 g sol, dar soiurile sensibile la bitter-pit (Jonathan, Mutsu) au nevoie de 130-140 mg/100 g sol. Dintre microelemente, borul trebuie sa fie de 3-4 mg/100 g sol, iar zincul solubil 3,5-3,7 mg/l. Nivelul panzei de apa freatica nu trebuie sa fie peste 1,5 m la portaltoii de vigoare mica si 2,5 m la cei cu inradacinare profunda.

Particularitati tehnologice

1. Specificul producerii materialului saditor

In prezent, la mar materialul saditor pomicol se produce numai prin altoire. In sectorul de ameliorare unde se efectueaza hibridari controlate se obtin hibrizi din seminte, in ideea selectiei unor genotipuri noi valoroase.

Portaltoii care se utilizeaza la altoire sunt in functie de destinatia materialului saditor si de zona in care acesta urmeaza sa se planteze. Nu sunt probleme legate de afinitatea de altoire, soiurile din sortimentul actual au afinitate cu toti portaltoii (exceptie M 9 fata de soiurile spur). Daca materialul saditor este destinat unor livezi de densitate mica, se folosesc portaltoi de vigoare mijlocie si mare, iar pentru livezile intensive de densitate mare sau superintensive se folosesc portaltoi de vigoare submijlocie si slaba. Nu se recomanda altoirea soiurilor viguroase pe portaltoi de vigoare slaba deoarece in zona de concrestere se formeaza galma. Partenerii folositi la altoire trebuie sa fie din aceeasi clasa de vigoare sau din clase apropiate.

Producerea portaltoilor generativi se face in campul de puieti. Semintele avand nevoie de o perioada de stratificare de circa 90 de zile. Semanatul se realizeaza toamna sau primavara, in camp sau in ghivece in spatii protejate, folosind un sol bine lucrat si fertilizat, deoarece puietii cresc greu in anul I. La puietii din camp este necesara rarirea, cand plantele au 7-10 cm, iar la cei la ghivece se efectueaza calirea si transferarea in camp. In campul de puieti se aplica masurile tehnologice specifice: lucrarile solului, irigarea, fertilizarea faziala si tratamentele fitosanitare.

Portaltoii vegetativi se inmultesc aproape exclusiv prin marcotaj si mai putin prin butasi sau alte metode.

Atat puietii cat si marcotele se folosesc pentru infiintarea campului I al pepinierei si se altoiesc in vara (iulie-august) de obicei in ochi dormind.

2.Specificul infiintarii plantatiilor de mar

In functie de vigoarea soiurilor care se folosesc, marul poate fi plantat in livezi intensive (500-1250 pomi/ha) sau superintensive (peste 1250 pomi/ha) si mai rar, pe teren accidentat sau in zona premontana, cu densitati de 300-400 pomi/ha, unde se folosesc soiuri specifice, altoite pe portaltoi franc sau chiar pe marul paduret.

Pe terenurile cu panta mai mare, se pot infiinta plantatii cu alei de trafic tehnologic, evitand astfel manipularile mari de sol, cu efecte negative asupra cresterii pomilor si asupra productiei.

Pentru o exploatare eficienta in timp si pentru a avea o uniformitate buna a plantatiei, solul trebuie afanat adanc si fertilizat cu ingrasaminte organice (30-40 t/ha gunoi de grajd) si chimice (600-800 kg/ha superfosfat si 300-400 kg/ha sare potasica), dezinfectat impotriva nematozilor, viermilor albi si sarma (Aldrin, Heclotox, 60-80 kg/ha), toate acestea incorporandu-se la 25 cm adancime. Este bine ca inainte de fertilizarea de baza, in functie de posibilitati, sa se faca o analiza chimica a solului pentru a vedea cel putin starea de aprovizionare in principalele elementele minerale si pH-ul. Daca terenul are o reactie prea acida, se aplica amendamente pe baza de calciu, in doza de 6-10 t/ha.

Plantarea pomilor este bine sa se faca toamna, deoarece in timpul iernii pomii inradacineaza si pornesc primavara mult mai bine in vegetatie decat cei plantati in primavara. Plantarile de primavara se fac numai pe terenurile reci si grele sau daca inghetul survine devreme toamna si pomii nu au fost scosi din pepiniera. Daca solul a fost pregatit corespunzator se poate planta si in ferestrele iernii daca temperatura este pozitiva si solul nu este inghetat.

Stabilirea distantelor de plantare se face in stricta corelatie cu vigoarea si capacitatea de ramificare a soiurilor, nu mai putin de 4 m intre randuri si 1,5-2 m pe rand pentru Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur; 2,5 m pentru Jonathan, Romus 2, 3; si 3 m pentru Golden delicious, Idared, Florina, Generos, etc. Soiurile viguroase vor fi plantate la distante de 5-6 m intre randuri si 4-5 m intre pomi pe rand, pentru a asigura spatiu suficient pentru cresterea coroanelor. La aceeasi vigoare a soiurilor, distanta dintre randuri va fi mai mica pentru coroanele aplatizate sau zvelte si mai mare la cele globuloase.

3.Specificul intretinerii plantatiilor de mar

Formele de coroana utilizate pentru mar, in livezile intensive, sunt formele aplatizate: palmeta libera, etajata sau neetajata, tripla incrucisare, drapelul comercial, in functie de vigoarea soiurilor si mai putin formele globuloase de volum mic (fus subtire, fus tufa). Pentru a putea reduce inaltimea totala a pomilor, este bine ca trunchiul sa fie cat mai mic (30-40 cm), lucrandu-se de la sol 2,5-3 m din inaltimea pomului, cu randament mare la lucrarile manuale de baza (taiere si recoltare). Conducerea pomilor cu trunchi mai inalt ingreuneaza intretinerea coroanelor si in special protectia fitosanitara, coroanele inalte nu pot fi stropite corespunzator impotriva bolilor si daunatorilor in partea superioara. Pentru livezile superintensive formele de coroana mai utilizate sunt fusul subtire, fusul tufa, axul vertical etc., coroane care asigura o buna expunere a fructelor si o calitate corespunzatoare.

Alegerea formei de coroana este in functie de particularitatile soiurilor folosite, de vigoarea acestora si de capacitatea de ramificare. De asemenea, se tine seama si de pretentiile soiurilor vis-a-vis de colorarea fructelor, asigurand soiurilor cu probleme din acest punct de vedere (Jonagold, Wagener premiat) coroane inguste ce favorizeaza o buna colorare.

Taierea. Marul este o specie de baza in majoritatea regiunilor pomicole din tara si pentru intretinerea coroanei, trebuie taiat anual. Trebuie mentionat faptul ca, taierea este specifica fiecarei forme de coroana si are unele particularitati in functie de soi. Cu ocazia taierilor se urmaresc urmatoarele aspecte: mentinerea coroanelor in limita spatiului acordat prin distanta de plantare, rarirea coroanelor in vederea asigurarii patrunderii luminii la toate componentele ei, inlaturarea ramurilor rupte sau bolnave, normarea incarcaturii de rod etc.

Limitarea extinderii coroanei in plan vertical (plafonarea) se realizeaza prin transferul cresterii axului pe o ramura de vigoare slaba (la fusul subtire, fusul tufa) sau prin suprimarea axului dupa consolidarea ultimului etaj sau a ultimei sarpante (la palmete, piramide etc.). La stabilirea inaltimii pomilor, trebuie sa se tina seama de distanta dintre randuri, inaltimea trebuie sa fie mai mica sau egala cu aceasta, pentru a evita umbrirea reciproca a randurilor, cu efecte negative asupra pomilor. Pentru limitarea extinderii laterale a coroanelor, se executa taieri de transfer a cresterilor ramurilor de schelet si semischelet pe ramificatii laterale cu pozitie in lungul randului. Intre pomii vecini, se limiteaza cresterile pentru a evita intrepatrunderea ramurilor si asigurarea unei bune iluminarii a pomilor.

Odata cu taierea de rarire a coroanei se executa si normarea productiei, prin inlaturarea surplusului de muguri de rod. Inainte de taierea propriu-zisa, se analizeaza pomul in ansamblul lui, pentru a vedea lungimea cresterilor anuale (ramurile indicatoare), incarcatura de fructe a anului precedent (prin aprecierea numarului de burse de rod) si numarul mugurilor de rod existenti. In functie de aceste trei elemente se procedeaza diferit, existand mai multe posibilitati:

1. Pomii au cresteri normale (25-40 cm), productia anului anterior a fost buna, iar diferentierea normala. Este situatia intalnita in plantatiile bine intretinute, care asigura productii bune si constante. Pentru normarea incarcaturii de rod se intervine asupra semischeletului prin taieri de reductie in functie de complexitatea lui si de varsta. Este stiut faptul ca semischeletul tanar asigura fructe de calitate buna si prin taiere, acest semischelet este intinerit anual, prin inlaturarea ramurilor de peste 4-5 ani. Cu ocazia taierii nu se scurteaza ramurile anuale, cu exceptia mladitei, care daca a diferentiat multi muguri de rod poate fi norma dupa 2-4 muguri micsti in functie de vigoarea acesteia. La soiurile standard, este necesara o simplificare mai severa a semischeletului si eventual rarirea ramurilor lungi, unde acestea sunt prea dese, in schimb la soiurile tip spur, prin simpla reductie a semischeletului se realizeaza normarea acestuia pastrand un anumit numar de muguri micsti in corelatie cu vigoarea semischeletului.

Scurtarea ramurilor anuale lungi (smicele viguroase sau ramurile de prelungire) se recomanda numai la soiurile cu crestere viguroasa si cu capacitate slaba de ramificare, pentru a stimula ramificarea si o buna garnisire a semischeletului.

Ramurile de rod scurte (pinteni, tepuse) nu se scurteaza si nu se raresc. In situatia in care semischeletul este bine garnisit cu tepuse, acesta se reduce (normeaza) lasand atatea tepuse cate fructe poate sustine si hranii ramura respectiva.

2. Pomul are cresteri viguroase, productia anterioara a fost slaba, iar diferentierea insuficienta. In acest caz taierea se va face cu multa prudenta pentru a nu stimula noi cresteri, pastrand pe cat posibil toate ramurile de rod. Se va asigura o rarire a coroanei si suprimarea cresterilor viguroase cu pozitie verticala. Daca pomii sunt tineri se pot arcui o parte din ramuri, pentru a stimula diferentierea mugurilor de rod pentru anul urmator.

3. Pomul are cresteri slabe, productia anului anterior a fost buna, iar diferentierea este normala. In acest caz se executa o taiere mai severa, pe de o parte pentru a norma corect incarcatura, iar pe de alta parte, pentru a stimula noi cresteri capabile sa sustina productia (prin suprafata foliara formata) si sa asigure muguri de rod pentru anul urmator. In aceasta situatie, o parte din ramurile anuale pot fi scurtate daca este cazul, iar pe semischelet se executa reductii mai severe, inlaturand circa jumatate din lungime (la soiurile tip spur) sau din numarul de ramificatii (la soiurile standard).

Pomul are cresteri slabe, productia anterioara a fost buna, iar diferentierea este slaba. In acest caz se fac taieri pentru stimularea cresterii ca si la situatia precedenta, dar se pastreaza pe cat posibil ramurile de rod pentru a asigura si productie de fructe.

La soiurile care isi coloreaza mai greu fructele (Jonagold, Wagener premiat, Delicios de Voinesti) se va acorda o atentie mai mare la alegerea, formarea coroanei (aplatizate sau zvelte) si taiere, pentru o buna expunere a fructelor, ceea ce favorizeaza si o buna colorare a acestora.

Intretinerea solului se face diferit in functie de cantitatea de precipitatii. In plantatiile tinere intervalul dintre randuri se poate cultiva cu specii legumicole (mazare, fasole, cartofi, morcov, ceapa, tomate etc.), sau se mentine ca ogor lucrat. In plantatiile mature, se recomanda, pe cat posibil, inierbarea intervalelor dintre pomi cu o serie de avantaje: permite accesul in plantatie si pe sol umed, imbogateste solul in materie organica, fructele se coloreaza mai bine, au o capacitate mai mare de pastrare etc. Nu se recomanda lucrarea solului, care strica structura, accelereaza mineralizarea humusului si saracirea solului. Unde cantitatea de precipitatii este mica si nu sunt posibilitati de irigare, mentinerea solului lucrat este cel mai bun mod de intretinere, deoarece se distrug buruienile care consuma apa si se distruge crusta pentru a mentine mai bine apa in sol. Pe rand, solul se lucreaza sau se mulceste cu iarba de pe interval, iarba care se coseste de 3-5 ori, in functie de ritmul de crestere. Pe solurile imburuienate cu buruieni anuale sau perene greu de combatut (pir, susai, ardeiul broastei, ghimpe etc.) se pot folosi, local pe vetre sau total erbicide de contact in faza de crestere intensa si eventual distrugerea mecanica a celor care reapar in a doua jumatate a perioadei de vegetatie.

Mentinerea inierbarii totale a pomilor o perioada mai lunga de timp duce la formarea unui sistem radicular superficial, mai sensibil la seceta. Pentru a evita acest neajuns, periodic telina se distruge.

Mulcirea solului pe randul de pomi indiferent de modul de intretinere a intervalului, cu materiale organice (iarba, paie, rumegus etc.) asigura o buna mentinere a apei in zona radacinilor, impiedica cresterea buruienilor si imbogateste solul in materie organica.

Fertilizarea plantatiilor de mar se coreleaza cu ritmul de crestere a pomilor apreciat prin lungimea lastarilor indicatori, cu productia de fructe si cu starea de fertilitate a solului. Prin dozele de ingrasaminte care se aplica trebuie sa se acopere consumurile specifice ale soiurilor, legate direct de productia de fructe, de biomasa vegetativa in afara fructelor si trebuie luate in calcul si pierderile prin spalare. In general, se administreaza ingrasaminte organice periodic (2-4 ani) in functie de posibilitati, dar nu mai putin de 20 t/ha, care se incorporeaza cu aratura de toamna si anual ingrasaminte chimice 120 kg/ha azot, 80 kg/ha fosfor si 40 kg/ha potasiu. Aplicarea azotului se face etapizat cate o treime: toamna, primavara la inflorit (inainte, la diferentiere slaba si dupa inflorit la diferentiere buna) si la cresterea fructelor, iar fosforul si potasiu toamna.

Lipsa ingrasamintelor in sol determina la inceput cresteri slabe, decolorarea frunzelor, iar daca starea de carenta este de durata frunzele cad, cresterile vegetative sunt mici si diferentierea mugurilor de rod este slaba, productia de fructe este de calitate inferioara etc.

Excesul de ingrasaminte, mai ales de azot, determina intarzierea maturarii fructelor, cresteri viguroase sau lacome, care nu diferentiaza suficienti muguri de rod, o capacitate mai redusa de pastrare a fructelor si o susceptibilitate mai mare a acestora la bolile de depozit etc.

Daca se dispune de ingrasaminte foliare, acestea se pot aplica cu succes odata cu efectuarea tratamentelor fitosanitare, pomii reactionand bine la fertilizarea extraradiculara.

Irigarea este obligatorie in livezile tinere si in zonele cu precipitatii insuficiente. In pomicultura moderna nu se accepta infiintarea livezilor fara amenajarea sistemului de irigare pentru a evita dependenta de precipitatiile atmosferice. Modul de aplicare a apei este diferit: udarea pe brazde, aspersia, microaspersia sau udarea localizata prin picurare (cea mai eficienta). In limita posibilitatilor, se recomanda ca prin metoda de irigare aleasa sa nu se ude frunzisul pomilor, mai ales la soiurile sensibile la rapan. Norma de udare este dependenta de insusirile solului si adancimea de distributie a radacinilor, fiind intre 200 m³/ha pe solul nisipos si 400 m³/ha pe solul mai greu. Coeficientul de transpiratie la mar (cantitatea de apa consumata pentru sinteza unui gram de substanta uscata) este in jur de 500, fiind este o specie care nu valorifica foarte eficient apa.

Perioadele critice in care marul consuma mai multa apa sunt: inainte de dezmugurit, la 2-3 saptamani de la legarea fructelor, dupa caderea fiziologica din iunie si in timpul cresterii intense a lastarilor si eventual toamna tarziu ca udare de aprovizionare. In functie de cantitatea de precipitatii care cade in aceste perioade irigarea este necesara sau nu.

Rarirea fructelor este necesara la unele soiuri, chiar in urma unei taieri corecte, deoarece nu au capacitate de autoreglare si leaga 2 sau mai multe fructe intr-o inflorescenta, acestea fiind neuniforme ca marime, multe raman mici si nu se pot valorifica. Rarirea se poate face manual sau chimic.

Rarirea chimica a florilor se face cu ajutorul produselor DNOC in concentratie de 200-500 mg/l, cand 80% din flori sunt deschise sau la caderea petalelor. Rarirea fructelor dupa legare cu ANA, NAD, Sevin etc. da rezultate la unele soiuri. Tratamentele de rarire a fructelor se aplica cand diametrul atinge 6-10 mm pentru ANA (10-12 ppm), 9-14 mm pentru NAD (80-100 ppm) si 12-20 mm pentru Sevin (750-1250 ppm).

Combaterea bolilor si daunatorilor se face in functie de soiurile plantate, la cele rezistente la rapan se fac 2-3 tratamente pentru daunatori si eventual fainare, iar la cele standard, in functie de conditiile climatice se fac 10-14 tratamente pe an (tabelul 4), din care doua in perioada repaosului de iarna. La stabilirea programului de combatere, trebuie folosite pe cat posibil metodele fizice si biologice si numai complementar cele chimice, pentru a reduce poluarea mediului inconjurator si a reziduurilor care se pot acumula in si pe fructe. Fara protectie chimica nu se poate obtine o productie economica. La stabilirea momentului optim pentru executia tratamentelor, trebuie luat in calcul pragul economic de daunare (PED), fara a se face tratamente de acoperire. Bolile care dau mari probleme sunt rapanul si fainarea, iar dintre daunatori gargarita florilor, viermele merelor, paduchele lanos si din San Jos. Prin cultivarea soiurilor rezistente la boli, se reduc mult cheltuielile energetice, se protejeaza solul de tasare, se reduce poluarea fructelor si a mediului etc.

Maturarea si recoltarea merelor

Merele se matureaza destul de grupat in cadrul soiului. Recoltarea se face in functie de epoca de maturare si de destinatie. Merele de vara se recolteaza cu 5-7 zile inaintea maturitatii de consum pentru a putea fi manipulate si valorificate in timp util. Intarzierea recoltarii merelor de vara, duce la caderea masiva din pom si deprecierea pulpei, care este destul de afanata. Merele de toamna, se recolteaza cu 4-5 zile inaintea maturitatii de consum daca se livreaza pe piata sau cu 8-10 zile mai devreme daca se pastreaza o anumita perioada. Merele de iarna se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie pentru o pastrare mai indelungata si pe parcursul lunii octombrie pentru consum in prima parte a iernii.

Tabelul 4

Tratamentele chimice recomandate in plantatiile de mar

Depozitarea merelor in celulele de pastrare, trebuie facuta pe soiuri sau grupe de soiuri cu aceeasi perioada de maturare, iar temperatura de pastrare depinde de soi, perioada de pastrare si depozitul de care se dispune, in general temperatura pozitiva cat mai mica.

Productia obtinuta difera in functie de soi si tipul de plantatii si poate fi, in conditii normale, de 15-30 t/ha.