CULTURA AGRISULUI

Cultura agrisului

Ribes grosularia L.    Fam. Saxifragaceae

1.Importanta culturii si aria de raspandire

Agrisul este un arbust putin cultivat in plantatii comerciale, dar foarte cautat si apreciat de micii producatori datorita fructelor sale aspectuoase, foarte aromate si bogate in: glucide (4-10%), acizi organici (1,1-2,4), elemente minerale, substante pectice (0,23-1,62%), proteine (0,6%), vitamina C 19-35 mg%, saruri minerale etc. Fructele se consuma in stare proaspata sau se folosesc la prepararea de compot, gem, dulceata, peltea etc.

Creste in stare salbatica in Europa, Asia, America Centrala si de Nord. Ca arbust cultivat se intalneste mai mult in Europa unde se obtine circa 90% din productia de fructe (circa 150-160 tone). Dintre tarile cultivatoare o pondere mai mare au Polonia, Germania, Anglia etc.

In tara noastra cultura agrisului este slaba, se cunoaste si se cultiva mai mult in Transilvania, atat in ferme cat si in gradinile populatiei. Suprafata nu depaseste 50 de hectare, iar productie de fructe ajunge la circa 100 tone.

2.Particularitati biologice

Specia este destul de rustica si productiva, creste spontan in luminisurile din padurile de foioase, iar in cultura se comporta similar coacazului. Sistemul radicular este destul de superficial si ramificat, marea masa a radacinilor fiind situata la 10-40 cm. Creste sub forma de tufa cu inaltimea de 1 m, cu tulpina foarte ramificata, purtatoare de ghimpi lungi si ascutiti. Pe tulpinile de 2-3 ani se formeaza ramuri de rod scurte, tip buchet, iar cresterile anuale ce se formeaza din zona coletului frecvent se arcuiesc.

Inflorirea are loc primavara devreme, florile sunt hermafrodite iar polenizarea este entomofila. Productia la nivel de planta se ridica la 2-4 kg, iar longevitatea este de 12-15 ani.

3.Specii si soiuri

Din cele peste 50 de specii ale genului Grosularia, numai cateva au contribuit la formarea soiurilor cultivate:

Grosularia reclinata Mill. sinonim Ribes grosularia - agrisul european, creste spontan in Europa si nordul Africii, are tulpinile cu tepi, este sensibil la fainare si a contribuit la formarea soiurilor europene.

Grosularia hirtella Michx - agrisul slab ghimpat, creste spontan in America Centrala si de Nord, are tulpinile cu tepi mici si rari, este rezistent la ger, seceta si fainare.

Grosularia cynosbati L. - creste in America de nord, este rezistent la ger si are forme fara ghimpi (Grosularia cynosbati inermis).

Grosularia missouriensis Nutt. - creste spontan in America Centrala si de Nord, are la fiecare nod trei ghimpi, formeaza fructe mici, rosii si acidulate.

Grosularia acicularis Spach - agrisul ghimpos, creste spontan in Muntii Altai, Kazakstan si in bazinul fluviului Enisei, este foarte rezistent la ger si prezinta interes ca surse de gene.

Soiuri de agris:

Rezistent de Cluj - soi viguros, cu fructe mijlocii, ovoidale, de culoare verde deschis, cu pulpa consistenta, gust placut si aroma puternica.

White Smith - soi viguros, cu fructe mijlocii, elipsoidale de culoare galbena, cu pulpa potrivit de consistenta si de calitate foarte buna.

Somes - soi de vigoare mijlocie, cu fructe mijlocii-mari, invers ovoidale, de culoare verde galbuie, pulpa consistenta, foarte apreciat pentru masa si industrializare.

Zenit - soi viguros, cu fructe mari, elipsoidale, de culoare verde-deschisa, cu pulpa dulce acidulata, puternic aromata apreciata pentru masa sau industrializare.

4.Cerintele agrisului fata de factorii de mediu

Fiind o specie de climat umed si racoros, are pretentii mai mari fata de acesti factori. In timpul repausului de vegetatie, rezista la temperaturi de -30C. Florile si fructele tinere rezista la temperaturi de -4C. Creste bine acolo unde cad 700-900 mm precipitatii, unde verile sunt potrivit de calde si mai umede, nesuportand arsita din timpul verii. Suporta destul de bine si semiumbra, motiv pentru care se poate cultiva intercalat cu specii de talie mai mare.

Avand un sistem radicular destul de profund, este mai rezistent la seceta decat coacazul. Prefera solurile reavene, fertile si bine drenate, cu apa freatica la peste 1,2 m, cu pH-ul de 4,6-5, preferand solurile mai acide, comparativ cu coacazul.

5.Particularitati tehnologice

Se inmulteste foarte usor vegetativ, prin marcotaj, butasi, despartirea tufelor sau chiar altoire. Dintre aceste metode, predomina marcotajul cu variantele: musuroire, simplu sau chinezesc. Altoirea se practica numai pentru obtinerea unor plante care se conduc cu trunchi, folosind ca portaltoi Ribes aureum.

Alegerea si pregatirea terenului se fac ca si la coacaz, iar distantele de plantare sunt de 2,5-3/1-1,5 m. Conducerea se face sub forma de tufa sau pomisor cu trunchi de 15-20 cm.

Taierea partii aeriene urmareste in primii ani formarea tufei prin taieri in cep a ramurilor formate pentru a realiza o tufa suficient de viguroasa. Taierea de productie consta in simplificarea ramurilor aglomerate, intinerirea elementelor de rod si suprimarea tulpinilor sau ramificatiilor batrane si a celor formate din zona coletului care sunt de vigoare slaba. In functie de vigoarea tufei, cu ocazia taierilor se pot lasa cepi pentru stimularea cresterilor noi, mai ales in a doua parte de viata a plantelor, cand cresterile sunt slabe.

Intretinerea solului se face sub forma de ogor lucrat, inierbarea intervalelor si mai rar cu erbicide. Pentru ogorul lucrat, adancimea nu trebuie sa depaseasca 10-12 cm, pentru a nu distruge radacinile.

Fertilizarea se face periodic in functie de ritmul de crestere si productia de fructe. La plantele pe rod se aplica periodic ingrasaminte organice si anual cate 100 kg azot, 65 kg fosfor si 120 kg potasiu.

In zonele unde apa nu este suficienta, se executa irigarea in lunile de vara cu 200-250 m³/ha, de cel putin 2-4 ori in functie de conditiile climatice.

Protectia fitosanitara se asigura similar plantatiilor de coacaz, folosindu-se acelasi momente si pesticide pentru combatere.

Recoltarea fructelor se face la maturitatea de consum, cand acestea capata culoarea specifica soiului si pulpa se inmoaie. Pentru compot, fructele trebuie recoltate mai devreme pentru ca pulpa sa suporte prelucrarea prin fierbere. Recoltarea se face manual sau mecanizat, in vase de capacitate mica. Productivitatea este scazuta din cauza ghimpilor care impiedica accesul in interiorul tufei.