FACTORII PERTURBATORI AI FUNCTIONARII AGROECOSISTEMELOR POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI MEDIULUI

FACTORII PERTURBATORI AI FUNCTIONARII AGROECOSISTEMELOR POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI MEDIULUI

Ecologia reprezinta o retea de raporturi intre organismele vii; ea consta in interactiunea dintre acestea si mediul inconjurator. Prin activitatea din agricultura, omul exercita o influenta asupra acestei interactiuni, cu multiple implicatii si folosind o diversitate de mijloace.

Starea de sanatate a unui sistem agricol, este data de echilibrul sau intern instaurat prin mijlocirea omului, care, prin interventiile sale reglatoare trebuie sa asigure o productie maxima prin folosirea optima a factorilor naturali in conditiile conservarii calitatii mediului inconjurator.

O plantatie pomicola reprezinta un ecosistem creat de om. Fiecare agroecosistem pomicol reprezinta o biocenoza ce include omul, planta, animalele, insectele si microorganismele, in stransa interrelatie cu factorii cosmoatmosferici, de relief si sol.

Pomicultura, prin mecanizare si chimizare, a dobandit tot mai mult caracterul unei indeletniciri de factura industriala, indepartandu-se in mare masura de conditiile regeneratoare ale biosferei.

Agroecosistemele pomicole au urmat o directie ascendenta de intensivizare, amplificandu-se cele 3 fluxuri fundamentale caracteristice oricarui ecosistem:

- energetic, prin introducerea in agroecosistem a energiei furnizate de combustibili fosili, suplimentara fata de energia solara si cea de origine animala si umana;

- de substante, prin atragerea in circuitele biogeochimice a fertilizatorilor si pesticidelor;

- informational, prin modificarea fondului de informatii in care se afla concentrate progresele stiintei si tehnologiei.

In procesul de intensivizare a pomiculturii s-au manifestat si unele aspecte negative, toate derivand din abaterea tehnologiilor de cultura de la legile ce trebuie sa guverneze raporturile armonioase dintre om si natura.

Astfel, scaderea diversitatii ecologice din plantatiile pomicole pana la nivel de monocultura isi gaseste reflectarea in perturbarea echilibrului biocenotic, constand in slabirea capacitatii de autoaparare si autorefacere ale naturii. Degradarea capacitatii de autoreglare activa a agroecosistemului pomilor a facut necesara interventia omului, de cele mai multe ori prin masuri tehnologice dezechilibrante ecologic, cu consecinte directe asupra degradarii mediului (lucrari de intretinere a solului, protectiei fitosanitare chimica, etc.).

3.1. Degradarea mediului in agroecosistemele pomicole

In context, principalele probleme ce cresc riscul degradarii mediului in agoecosistemele pomicole, sunt:

1. Cultura unui numar restrans de soiuri de inalta productivitate, slab rezistente la agenti patogeni, daunatori si la conditiile de stress, de unde rezulta energointensivizarea tehnologiilor de cultura, ale carei consecinte negative se manifesta prin:

- cresterea vulnerabilitatii genetice mai ales patologice si ecologice a soiurilor;

- sporirea consumurilor tehnologice energomateriale, adesea poluante;

- cresterea vulnerabilitatii entomopatogene a soiurilor;

- cresterea consumului suplimentar de energie biologica neagroproductiva in reactiile compensatoare pentru depasirea stresurilor datorate conditiilor fluctuante ale mediului si degradarii solului;

- ingustarea arealelor geografice de cultura.

2. Monocultura, avand drept consecinte negative:

- oboseala solului sub toate formele ei de manifestare;

- scurtarea duratei de functionare economica a livezilor;

- incapacitatea mecanismelor biosferei de a asigura neutralizarea in timp util a gradului inalt de incarcatura cu factori antropogeni de aceiasi natura si tip.

3. Mobilizarea si tasarea exagerata a solului prin trecerea repetata a agregatelor mecanice in timpul vegetatiei pe fiecare interval dintre randurile de pomi, ale caror consecinte negative sunt.

- puternice perturbari fizice, chimice si biologice in sol;

- descompunerea rapida a substantelor organice cu stanjenirea humificarii;

- saracirea solului in microfauna;

-degradarea structurii, urmata de eroziune;

- cresterea necesitatii de afanare a unui sol fara stabilitate, colmatat dupa fiecare ploaie, ce face crusta ori de cate ori este supus insolatiei.

4. Intensificarea folosirii ingrasamintelor chimice si a erbicidelor, avand drept consecinte negative:

- pierderi mari de substante nutritive, uneori poluante (nitriti, nitrati);

-pierderi mari de erbicide (peste 60%) ce nu intra in contact cu buruienile;

- cheltuieli energetice nereciclabile din ce in ce mai mari;

- stanjenirea proteosintezei maxime, cu dezvoltarea parazitilor si bolilor, mai ales la fructe in depozitele de pastrare;

- cresterea riscului de poluare a mediului (solului, apei).

5. Intensificarea fitoprotectiei sanitare chimice (15-20 tratamente anual) ale caror consecinte negative sunt:

- pierderi mari de substante pesticide ce merg pana la 99%, raspandindu-se in mediu ca substante biocite;

- puternice dezechilibre biocenotice mai ales la nivele trofice ce nu sunt exploatate direct, cum sunt fitofagii si zoofagii - indispensabili echilibrului in fitoprotectie, precum si componentele descompunatorilor - de neinlocuit in circuitul materie;

- sporirea necesitatii tratamentelor;

- cheltuieli energetice din ce in ce mai mari;

- cresterea pericolului de poluare chimica a aerului, solului si apei.

6. Degradarea resurselor de sol prin interventii tehnogene pentru amenajarea terenului destinat infiintarii de plantatii pomicole, manifestata prin:

- degradarea ofertei pedotopului;

- inlaturarea stratului fertil al solului;

- scoaterea la suprafata solului a unor orizonturi nocive pentru plante;

- inrautatirea hidrologiei si a regimurilor de apa, aer, temperatura, etc.

3.2. Masuri de ameliorare a mediului in agroecosistemele pomicole

s-a constatat ca sistemele de cultura intensive maresc riscul producerii de perturbatii in echilibrul ecologic al ecosistemelor. De aceea, este necesara remodelarea ecologica a actualului tip de progres in pomicultura, care sa asigure protectia mediului inconjurator. Aceasta nu trebuie sa insemne sisteme traditionale de cultura , ci dimpotriva, practicarea unor tehnologii moderne, bazate in mai mare masura pe randamentele proceselor biologice, pe virtutile fenomenului de fotosinteza si utilizarea cu randament crescut a energiei solare, pe calitatea fenomenului de descompunere si humificare, pe fertilizarea preponderent organica si cultura de plante asociate de acoperire pedoameliorative in livezi, pe sisteme integrate de prevenire si combatere, preponderent biologice, pe aplicarea prin alte metode a mecanizarii si irigarii, in final, pe integrarea pomiculturii in agroecosisteme intensive zonale durabile si competitive (C.Budan, 1994).

Pentru aceasta se impune extinderea cultivarii soiurilor cu rezistenta la atacul agentilor patogeni, la conditiile de stres, soiuri care cultivate in zone ecologice diferite sa permita exprimarea la maxim a potentialului genetic cu care este inzestrat soiul, in special din punct de vedere productiv.

Fertilizarea in pomicultura ecologica trebuie sa se bazeze pe ingrasamintele organice, cu limitarea folosirii ingrasamintelor minerale numai pentru echilibrarea nutritiei minerale in functie de cerintele speciilor si bilantul elementelor minerale din sol.

Interventia asupra solului in plantatiile pomicole sunt destul de numeroase. Acestea implica intretinerea solului, dar si un numar destul de mare de terenuri a agregatelor, pentru efectuarea lucrarilor de fertilizare, combaterea agentilor patogeni. Pentru a preveni aceste fenomene negative, se impune separarea in plantatiile pomicole a unor alei de trafic destinate numai trecerilor agregatelor, astfel incat numarul de interventii mecanice asupra solului sa fie minim. Prin aplicarea combaterii integrate, prin imbinarea rationala a mijloacelor chimice cu cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice si agrotehnice, permit reducerea poluarii mediului.

INTREBARI DE CONTROL:

Care sunt principalele probleme ce cresc riscul degradarii mediului in agroecosistemele pomicole?

Ce consecinte negative are cultura unui numar restrans de soiuri, slab rezistente la agentii patogeni si factorii de stres?

Ce consecinte negative are monocultura in cadrul agroecosistemelor pomicole?

Care sunt consecintele negative ale lucrarilor repetate asupra solului si a fitoprotectiei chimice?