Caracteristici macroscopice ale lemnului

Caracteristici macroscopice ale lemnului

Examinând cele trei secțiuni principale ale trunchiului unui arbore putem face o analiza și din punct de vedere al: culorii, luciului, texturii, desenului, greutații, tariei etc.

Culoarea – este data de cea a membranelor celulare și anume de culoarea substanțelor chimice de natura organica impregnata în pereții celulari. Funcție de specie poate varia de la alb pâna la negru. Analiza ei trebuie facuta când lemnul este proaspat taiat (nealterat, neoxidat etc.), ținându-se seama daca lemnul este verde sau uscat.

Culoarea poate fi uniforma sau în zone (benzi) și se refera la culoarea duramenului.

Speciile din zona temperata se pot clasifica în:

Lemn de culoare - alba: alun, arțar, brad, jugastru, mesteacan, molid, plop tremurator;

- alb-galbui: paltin, salcie, alburn de pin, alburn de salcâm;

- alb-galbui-roșiatica: alburn de duglas, tei, ulm de munte, par;

- alb-galbui-roz: cer;

- alb-galbui-cenușiu: plopi;

- alb-roșiatic: anin, cireș, corn, fag, mesteacan, pin;

- alb-cenușiu: carpen;

- brun deschis: frasin, castan;

- brun deschis-roz-roșiatic: duglas, tisa, larice, ienupar, ulm, corn, mar, platan, prun;

- brun-galbui: stejar, gorun;

- brun-cenușiu-negricios: nuc, plop negru;

- brun-verzui: salcâm.

 

                 

   

Speciile exotice se pot clasifica în:

Lemn de culoare - alba: balsa, koto;

- alb-galbui: framire, avodire;

- roșu: santhal;

- roșiatic-închis: mahon, pernambuc, palisandru;

- brun-roșcat: macore, kosipo, sapeli, sipo;

- brun-verzui: mansonia, guiaiac;

- brun-cenușiu: amazac, mutenie;

- violet: amarant;

- negru: abanos.

Luciul – este determinat de razele medulare care în secțiune radiala reflecta foarte bine lumina dar nu numai. Și zonele de fibre pot da un anumit luciu. El se pune foarte bine în evidența în secțiunea radiala și mai puțin în cea tangențiala.

Prin similitudine cu alte materiale luciul poate fi:

- matasos: paltin, platan;

- argintiu: mesteacan;

- auriu: framire, salcâm;

- sidefiu satinat cu ape: paltin creț.

Din speciile indigene, au un luciu pronunțat paltinul, stejarul, gorunul, fagul, platanul.

Luciul lemnului poate ajuta la deosebirea lemnului de molid de cel de brad sau a lemnului de carpen de cel de tei și plop.

Textura – este imaginea vizuala creata de elementele anatomice ale lemnului pe diverse secțiuni. Pot fi regulate, neregulate, expresive, șterse etc.

Poate fi: - fina, uniforma: tei, mesteacan, par;

- mijlocie: cireș, fag;

- grosiera: stejar, frasin, ulm.

Poate fi foarte expresiva la speciile lemnoase cu diferențe de culoare în cadrul inelului anual, cu raze medulare late.

Desenul – este determinat de structura diferita a inelului anual, diferențe de culoare, marimea elementelor anatomice și modul lor de grupare. Poate fi regulat sau nu, evident sau abia vizibil.

Desene deosebite se obțin în secțiuni radiale sau tangențiale sau prin derulari excentrice sau conice a unor specii. De asemenea se obțin de la speciile cu fibra creața (paltin, frasin creț), noduri mici (paltin, mesteacan mazarat), gâlme (nuc), creșteri neregulate etc.

Desenul este indicat prin termeni care sugereaza formele obținute prin jocul de linii și suprafețe:

- desen riglat sau dungat (rașinoase, frasin, specii exotice);

- piele de șarpe – datorat razelor (paltin);

- mazarat cu 'ochi de pasare' – de la nodurile mici din mugurii dorminzi (paltin, arin, mesteacan);

- ondulat – de la fibra creața (paltin, frasin);

- înflorat (mahon);

- penat sau 'coada de paun' (paltin);

- cu flacari (macore);

- marmorat (kosipo).

Mirosul – este specific fiecarei specii și este determinat de seva din arbore și substanțele chimice din pereții celulari. Uneori se poate identifica specia cu ajutorul lui. Prin uscare, mirosul se schimba, își pierde din intensitate sau dispare.

Taria – este rezistența pe care o opune lemnul împotriva patrunderii în el a altui corp.

Funcție de tarie lemnul se clasifica astfel:

lemn foarte moale – pinul strob, aninul, bradul, castanul, duglasul, ienuparul, mesteacanul, molidul, nucul american, pinul, plopul, salcia, teiul etc.;

lemn potrivit de tare – arțarul, oțetarul, platanul, stejarul, ulmul, vișinul;

lemn tare – alunul, carpenul, cireșul, dudul, fagul, frasinul, jugastrul, paltinul, prunul, stejarul;

lemn foarte tare – cornul, gladița, lemnul câinesc, salcâmul galben, sângerul, socul etc.