ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI ESTETICE

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI ESTETICE

Cuvinte cheie: estetica, educatia estetica, arta, receptivitatea estetica, emotii, dispozitii afective, sentimente, pasiuni, gust estetic, discernamant estetic

Personalitatea umana integrala, totala, pe care tinde s-o realizeze educatia, cuprinde un sistem de valori, de dimensiuni oferite de realitatea extrem de complexa in care traieste fiinta umana. Una dintre aceste valori, cu mari resurse informative si mai ales formativ-educative si afective o constituie componenta estetica a educatiei. Intr-o definitie lapidara, concisa, se poate spune ca estetica este stiinta frumosului.

Inspirandu-se dupa frumosul din natura, care i-a stimulat curiozitatea, inventivitatea, omul nu s-a multumit doar cu perceperea frumosului pe care i l-a oferit natura de-a gata. El a incercat si sa o reproduca in ceea ce are ea mai frumos, s-o redea in variate forme, culori, sunete si miscari deosebite. Pe aceasta cale, omul a creat valori artistice, incadrate intr-un domeniu distinct, superior al frumosului, care este arta. Astfel, el a devenit, din simplu admirator, si un creator de frumos.

In zilele noastre, existenta umana nu mai poate fi conceputa fara expresia ei estetica. Viata ar fi lipsita de farmec, de maretie si sublim fara ceea ce ii ofera artele, forme superioare prin care este exprimat frumosul. In consecinta se poate spune ca estetica este teoria generala a frumosului; ea cuprinde inclusiv frumosul realizat prin intermediul artelor, care au rol cu totul aparte in educatia estetica.

Obiectivele educatiei estetice

Formarea si cultivarea receptivitatii estetice. Este un lucru unanim acceptat ca frumosul se afla pretutindeni. Mai putin se tine seama insa de faptul ca el nu se lasa descoperit si receptat de la sine. Nu oricine il poate percepe si se poate bucura de el. De aceea este necesara cultivarea la elevi a capacitatii de a percepe frumosul, de a-l privi, de a-l auzi, de a-l asculta, de a-l citi. Exista o adevarata stiinta in "a sti" sa gasesti frumosul si in "a-l savura". Aceasta stiinta se invata. Odata ce individul dispune de aceasta stiinta, el este capabil sa gaseasca si sa-si insuseasca frumosul. Sesizarea, perceperea si receptionarea frumosului se realizeaza de cele mai multe ori concomitent pe cale cognitiva si afectiva. Dupa aceea, informatia despre frumos, prin trairea lui afectiva, determina o atitudine care intra in domeniul comportamentului. Astfel, frumosul a intrat in circuitul valorilor care contureaza profilul personalitatii umane totale, integrale.

Cultivarea capacitatii de a percepe lumea exterioara ca unitate intre continut si forma, ca obiectiv principal al educatiei estetice, inseamna orientarea procesului cunoasterii atat pe continutul a ceea ce invata elevii, cat si pe elementele, in aparenta de forma, care dezvaluie latura frumoasa a continutului respectiv. Este vorba de a valorifica, din punct de vedere estetic, informatiile pe care le achizitioneaza individul supus educatiei, aspectele frumoase care se gasesc in continutul cunostintelor.

Frumosul se cunoaste cel mai bine prin contactul nemijlocit cu valorile estetice din natura, societate si arta.

Natura este un izvor nesecat de frumuseti. Din pacate, cu toate ca isi dezvaluie cu generozitate maretia, omul trece deseori cu nepasare, cu indiferenta totala peste ceea ce poate sa-i aduca satisfactii nemasurate, placeri unice pe care i le poate oferi natura. De la varste mici, copiii au o predilectie cu totul deosebita fata de frumosul din natura. Scoala, ca si celelalte medii educogene (pe care le vom discuta in capitole ulterioare) trebui sa stimuleze si sa cultive aceasta inclinatie innascuta a copiilor.

Producerea si educarea afectivitatii estetice. Cunoasterea frumosului din natura, societate si arta nu inseamna implicit si atitudine estetica. Este necesara transformarea reactiilor respective in expresii emotionale specifice, sub aspectul semnificatiei lor estetice. Aceasta transformare se realizeaza prin sinteza cognitivului cu afectivul, avand concursul gandirii, al imaginatiei si - mai ales - al afectivitatii (al emotiilor si sentimentelor estetice).

Intr-un prim moment al producerii si educarii afectivitatii estetice sunt frecvente emotiile estetice spontane, necontrolate, determinate de surpriza creata de dezvaluirea frumosului. In etapa urmatoare, acestea sunt motivate, intelese cu ajutorul ratiunii. Contactul ratiunii cu emotia estetica, cu sentimentul duce la formarea discernamantului estetic.

Participarea ratiunii si a afectivitatii in exersarea actelor estetice duce la formarea gustului estetic, care presupune capacitatea de a recepta eficient frumosul, ca rezultat al educatiei. El apare ca o traire subiectiva, de satisfactie in fata a tot ceea ce este frumos. Gustul estetic devine o parte a structurii personalitatii si se manifesta in toate imprejurarile in care individul isi arata preferintele: in alegerea locului si a modului in care isi petrece timpul, in alegerea si asortarea tinutei vestimentare, in preferintele pentru anumite creatii de arta, pentru anumite peisaje ale naturii etc. Gustul estetic evolueaza si se rafineaza prin educatie, reprezentand capacitatea omului de a se orienta si de a alege frumosul in concordanta cu autenticitatea lui. In aceeasi ordine de idei se incadreaza si necesitatea formarii si cultivarii intereselor estetice, precum si formarea "stilului estetic de viata", ceea ce presupune ca preocuparea pentru cunoasterea frumosului, pentru gasirea placerii de a-l avea si de a-l infaptui, sa intre in insusi modul de viata al tinerilor.

Formarea si cultivarea capacitatii de a crea frumosul. Comportamentul estetic nu poate fi limitat la stadiul de percepere si intelegere a frumosului. Omul nu este doar un consumator al valorilor estetice, al celor artistice indeosebi. Adevaratul comportament estetic trebuie sa se manifeste si in capacitatea omului de a crea frumosul. Fiecare dintre cele trei domenii in care este prezent frumosul - natura, societatea, artele - ofera posibilitatea exersarii unor activitati creatoare.

Cai si mijloace de realizare a educatiei estetice

Alegerea metodelor de educatie estetica se face in functie atat de specificul obiectivelor acesteia, cat si de particularitatile de varsta ale copiilor si elevilor.

Ambianta in care traiesc, invata si isi petrec timpul liber constituie cel mai la indemana mijloc de educatie estetica a copiilor si elevilor. Fiind bine cunoscuta tendinta lor de a imita, este necesar sa li se ofere modele ambientale in care frumosul sa se afle la el acasa. Un spatiu in care copiii si elevii isi petrec timpul, fie ca acesta este sala de clasa, culoarul spre intrarea in sala de clasa, camera de invatat si de dormit de-acasa, curtea scolii si curtea casei, sunt toate, impreuna si fiecare in parte, mijloace dintre cele mai eficiente de a face educatie estetica. Cu o conditie absolut indispensabila: toate acestea sa ofere modele de frumusete de la care elevii sa invete ce este frumosul, bunul gust; cunoscand ce e frumos in mod nemijlocit, nu doar prin puterea vorbelor, ei vor trai, in primul rand, sentimente de tihna, de placere, de buna dispozitie. Activitatea lor, fie ca e invatarea, fie ca e odihna sau jocul sub diferitele lui forme, va fi fara indoiala stimulata de frumosul care-i inconjoara si care-i invata sa-l indrageasca, sa-l mentina si sa-i sporeasca valorile.

Disciplinele scolare au o contributie aparte, specifica, la realizarea educatiei estetice. Fireste, efectul cel mai mare il au cele din aria curriculara Arte. Ele vizeaza atat obiectivele cognitive, cat si cele afective si - indeosebi - cele creative.

Disciplinele artistice au o contributie de exceptie in realizarea obiectivelor educatiei. In gradinita si in scoala, copiii si elevii iau cunostinta cu valori ale artelor din domeniul literaturii (creatiei literare) accesibile lor: povestiri, basme, legende - inclusiv istorice - fabule etc; compozitii muzicale: cantece apartinand unor genuri diferite; dansuri insotite de acompaniamente muzicale; arte plastice cu folosirea unor materiale si tehnici de lucru diferite, inclusiv modelaj. Ceea ce au in comun aceste discipline este realizarea integrala, unitara a obiectivelor cognitive, afective si creative ale educatiei estetice, o reala interdependenta, reciprocitate.

Educatia estetica se realizeaza si printr-o gama larga de activitati organizatorice in afara clasei si extrascolare. La nivelul scolilor, cele mai des intalnite sunt cercurile pe discipline artistice (pictura, desen, muzica vocala sau instrumentala, in functie de conditii, dansuri). Pe alocuri, functioneaza cercuri precum cel al tinerilor naturalisti, informatica, tehnica s.a. In asemenea cercuri, chiar daca accentul este pus pe elementele cognitive, de specialitate, educatia estetica este inclusa si ea.

Foarte apreciate si mobilizatoare sunt serbarile prilejuite de diferite aniversari, traditii, precum si de momente importante ale vietii si activitatii scolare: la inceput si - mai ales - la sfarsit de an scolar, in preajma vacantei de Craciun sau cu ocazia cinstirii unor evenimente istorice. Toate acestea sunt valoroase atat prin implicarea lor in procesul cunoasterii, cat si prin marile lor resurse morale si estetice.

In randul activitatilor care au un rol de seama in imbogatirea culturii estetice a copiilor si scolarilor se numara excursiile si vizitele in natura, la locuri si monumente istorice, la obiective economice, vizionarea unor piese de teatru, filme s.a.