Stiuca (Esox Lucius)

-Este unul dintre cei mai spectaculosi pesti care traiesc in tara noastra, reprezentind trofeul cel mai rivnit de catre pescarii sportivi.

Foarte raspindita in , in apele de ses, lacuri de acumulare, stiuca poate atinge peste 1 m lungime si 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari (neomologate insa). Dimensiunea minima a exemplarelor retinute este de 50 cm.
In denumirea populara mai poarta numele de catea, ciuca, mirlita etc., in functie si de marimea acesteia.

-Stiuca este un peste extrem de hraparet inghitind aproape orice-i iese in cale. Este des intilnita in zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat in care abunda pestii mici.
Locul preferat in care vineaza este la apa mica, aproape de mal, printre tufisuri.
Sezonul favorit al pescuitului la stiuca este primavara, februarie-martie, respectiv toamna de la sfirsitul lui septembrie pina la inghetul apei, cu precadere in zilele innorate.
Temperatura optima a apei, preferata de stiuca, este de 17 C. Carnea de stiuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii confera stiucii o valoare economica ridicata. De asemenea icrele sunt foarte apreciate. In ultimul timp stiuca a fost pescuita intensiv fiind din ce in ce mai rara in baltile de ses.

Salaul (Stizostedion lucioperca)

-In tara noastra salaul traieste in mod natural in bazinul acvatic Congaz,.Prin populare acestia pot popula si baltile izolate dar adaptarea acestora este mai dificila.
-Salaul prefera apele limpezi unde isi poate urmari prada in voie. Ca pentru orice peste rapitor, hrana este constituita din mici vietuitoare acvatice si in special pestii mici. Salaul are corpul alungit, rotunjit, subtiat mult spre coada, capul mare, gura larga. Are dinti ascutiti cu cite doi colti ascutiti pe fiecare falca. Culoarea este verde-cenusie iar burta este alba. Pe spate acesta prezinta 8-12 dungi.

-Salaul poate atinge o lungime de pina la 1 m si 15 kg greutate. Dimensiunea minima permisa pentru a retine salaul este de 50 cm. Reproducerea sa are loc primavara, in lunile martie-aprilie.

Somnul (Silurus Glanis)

-Datorita valorii economice ridicate, somnul este unul dintre cei mai rivniti pesti din tara noastra.
Foarte raspindit in bazinul acvatic Stanca Costesti, iazuri si lacuri de acumulare, somnul atinge dimensiuni impresionante fiind raportate cazuri de exemplare de peste 200 kg.

-Reproducerea somnului are loc in perioada aprilie- mai; de retinut ca icrele somnului nu sunt comestibile.

-Somnul este un peste carnivor, fiind denumit si sanitarul baltilor datorita predilectiei sale pentru vietatile moarte si aflate in putrefactie. Somnul vineaza pesti, pasari, broaste si animale mici.

Crapul (Cyprinus carpio)

-In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de acumulare, in Nistru ,n anumite riuri cu ape domoale si este unul dintre trofeele cele mai rivnite de pescarii sportivi.
In prezent exista mai multe rase de crap (Romanesc, Salonta, Novac ) care au un comportament relativ asemanator si ca atare le vom discuta la modul global.

-Crapul este un peste de talie mare, exemplarele mari depasind 35 kg. Temperatura optima de hranire a crapului este de 19 C fapt pentru care primavara si toamna sunt anotimpurile cele mai spectaculoase la pescuitul crapului. Reproducerea are loc in aprilie-mai. Este un peste care se hraneste atit cu vegetale cit si cu viermi, insecte.

- Crapul maninca pe fundul apei preferind zonele cu gropi, miloase.

Platica Abramis Brama

Clasa: Actinopterygii; Ordinul: Cypriniformes; Familia: Cyprinidae.
Denumire in engleza: Bream, Carp Bream. Denumiri populare: Platica, Carjanca, Ruginoasa.
Dimensiuni: In mod normal este intalnita cu dimensiuni de 20-40 cm si o greutate de 300 - 800g. Exceptional peste 70 cm si 5-6 kg. In Delta Dunarii exista marturii despre platici de peste 10 kg. Areal: Este un peste de apa dulce, raspandit in aproape toata Europa, de la Cercul Polar pana in Alpi si Pirinei si din Irlanda pana in Urali. Traieste si in bazinul acvatic din Calarasi.

Descriere si mod de viata: Platica este un peste deoosebit, forma corpului este inalta si puternic aplatizata, ochii mari, gura mica, fara mustati, semiinferioara, protractila. Corpul este acoperit cu solzi moi, muchia burtii este lipsita de solzi. Culoarea platicii este foarte variata, exemplarele tinete au o culoare argintie deschisa cu spatele verde inchis - negru, crescand, se coloreaza in functie de mediul in care traiesc, pot ramne tot argintii, pot fi aurii - aramii sau chiar brum - maro inchis. Platica poate fi caracterizata ca un peste pasnic, sperios, timid, se hraneste cu viermi, larve acvative, icre, crustacee si moluste mici si plante. Exemplarele mari devin agresive si se hranesc si cu pestisori. In perioada de reproducere, masculului ii apar pe cap si pe spate niste tuberculi albi, numiti butoni de imprerechere. Primavara, cand apa ajunge la o temperatura de 18 grade, cardurile de platici cauta ape mici, bogate in vegetatie si incep 'bataia' de depunere.

IANCU MARI a IV -a B

Descrierea generala a fenomenului

Ploaia acida

Sub termenul de 'ploi acide' sau 'precipitatii acide' se includ toate tipurile de precipitatii - ploaie, zapada, lapovita, ceata, ale caror pH e mai mic decat pH-ul apei naturale, care este egal cu 5,6. Ploaia acida se formeaza in rezultatul reactiilor din atmosfera cu substante, ce contin sulf si azot, sau altfel spus, eliminandu-se in urma activitatii umane SO2 si NOx se transforma in atmosfera in particule acide. Aceste particule intra in reactie cu vaporii de apa, transformandu-le in amestecuri acide, ce scad pH-ul apei de ploaie. Formarea in cantitati mari a oxizilor se formeaza in urma arderii petrolului si carbunelui. Cea mai mare cantitate de oxizi se intalneste in orase. Ploile acide duc la distrugerea suprafetelor date cu lac si vopsea, pierderea lumii vii a bazinelor acvatice, la coroziunea podurilor si monumentelor arhitecturale, determina toxicitatea apei potabile in urma dizolvarii in apa a Pb din conducte si scade transparenta apei, duce la scaderea fertilitatii solului.
Pentru prima data termenul a fost introdus de Angus Smith.
pH-ul slab acid al apei de ploaie se datoreste faptului ca substantele naturale din atmosfera, asa cum e CO2, participa in reactie cu apa de ploaie: CO2+H2O H2CO3. pH-ul ideal al apei de ploaie e 5,6-5,7, iar pH-ul real e variabil de la o regiune la alta. Aceasta depinde de compozitia gazului.
Intrand in reactie cu vaporii de apa, SO2 si NOx se transforma in acizii H2SO4, HNO3, HNO2 si H2SO3. Apoi, impreuna cu ploaia sau zapada, cad la pamant.
Cele mai dese ploi acide au loc in SUA, Germania, Cehia, Slovacia, tarile fostei Iugoslavii, Niderlanda, Elvetia, Australia, alte tari ale lumii.
Ploaia acida are o actiune negativa asupra bazinelor acvatice: duce la marirea aciditatii pana la asa nivel, incat este nimicita flora si fauna. Plantele acvatice cresc foarte bine in apa cu pH de 7-9,2. La pH de 6 mor crevetele; la pH de 5,5 mor bacteriile bentonice. Moartea lor duce la acumularea reziduurilor organice la fundul bazinelor acvatice. Apoi, dispare planctonul. La pH de 4,5 mor pestii, amfibiile, insectele. Din substantele organice depuse la fundul bazinului acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. Aciditatea mare a apei duce la descompunerea Al, Cd, Hg, Pb.
'Ploile acide' au fost depistate pentru prima data in R.F.Germana catre sf. anilor 70 (mai mult de o treime din cele 7,5 milioane hectare de padure ale tarii au fost distruse). Infestarea mediului inconjurator datorita CO2 furnizat de industrie si de parcul auto se afla la originea pierderilor ireparabile cauzate padurii de 'ploile acide'. In Germania de Vest s-a trecut la utilizarea benzinei cu continut redus de plumb si la limitarea emisiunilor nocive ale tuturor vehiculelor.
Sivicultorii incearca sa reintroduca ulmul in Europa Occidentala, importandu-l din China si Japonia. Se construiesc mari rezervoare de apa pentru stingerea incendiilor, se modernizeaza parcul tehnic aerian.
In Moldova a inceput sa repartizeze loturi pentru vile si nu oriunde, ci pe mica mosie a codrilor, in inima padurii. Pe intreg cuprinsul URSS impartirea parcelelor nu se face pe terenurile arabile si irigabile, iar omul isi construieste o coliba, unde ar putea sa stea la dos pe timp de ploaie sau sa pastreze o sapa. La noi in Moldova, ca la nelumea: in locurile distribuite se inalta peste noapte palate cu 2-3 etaje si un buncar. Aproape langa fiecare sat din Moldova creste imediat, astfel ca, intr-o buna zi - daca nu chiar maine - ne vom pomeni ca intreaga republica va deveni un oras gigant. Odata cu castelele de peste noapte sunt construite drumuri pavate, este instalata lumina electrica, se trage gaz natural. Si toate acestea au loc ziua in amiaza mare, in timp ce bietul taran umbla ani intregi pe drumuri dupa o scandura sau o caldare de mortar.
E lucru stiut ca Moldova are cel mai mare jos nivel de impadurire: la un locuitor revine 0,07 fata de 3,3 ha media pe tara (in Canada sau Finlanda - 20 ha).
In URSS avem deja 8 rezervatii biosferice: Berezeni (Bielorusia), Repetec (Asia Centrala), Baikal , delta Niprului . Si nici una in Moldova.

Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida.

In secolul XX, aciditatea aerului si ploaia acida au ajuns sa fie recunoscute ca o amenintare capitala la adresa calitatiii mediului. Cea mai mare parte a acestei aciditati este produsa in tarile industrializate din emisfera nordica: SUA, Canada, Japonia si majoritatea tarilor din Europa de Est si de Vest.
Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si pariuri si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada.
Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau faptul ca poluarea provenita de la centarlele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse.

Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datorata ploii acide.
Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din Europa au adesea un pH intre 4.5 si 4.0
Desi costurile echipamentelor antipoluante ca arzatoare, filtre sau instalatii de spalare sunt mari, costurile stricaciunilor cauzate mediului si vietii omenesti se estimeaza a fi si mai mari, pentru ca ele pot fi ireversibile. Chiar daca in prezent se iau masuri de prevenire, pina la 500.000 de lacuri din America de Nord si peste 118 milioane metrii cubi de copaci din Europa se vor distruge probabil, inainte de sfarsitul secolului XX din cauza ploii acide.

Ce este aciditatea

Problema aciditatii poate fi invetigata experimental foarte simplu.

Aveti nevoie de: hartie de turnesol, diferite solutii - lamiie, otet, creta, lapte, apa distilata.

Hartia de turnesol devine rosie in solutii acide, albastra in solutii alcaline si ramane roz in solutii neutre. Demostrati asta utilizand apa distilata, un acid sau o baza.

Investigatii:

Folositi apa distilata ca sa formati solutii din substantele de mai sus.

Testati fiecare solutie cu hartia de turnesol ca sa aflati daca este o solutie acida sau o solutie alcalina si inregistrati rezultatele

Substante comestibile acide sau alcaline (otet alimetar, lamiia, laptele, pasta de dinti) pot fi de asemenea testate (prin gustare) si se poate alcatui un tabel comparand rezultatele: acru, mai putin acru, foarte acru. Rezultatele obtinuet vor fi comparate cu cele obtinuet la investigatia 2.

Aciditate si alcalinitate

Aveti nevoie de: Scala pH, hartie pH si diagrame de calibrare, pahare, apa distilata, solutii variate de pH diferit. Includeti apa de la robinet, apa la sticla (minerala si plata), apa de ploaie, apa dintr-un lac, apa de mare si un amestec de bucati de sol si apa distilata.

Scala pH

De inserat ph Scale

Scala de pH ne arata care este aciditatea diferitelor solutii. pH-ul ia valori intre 0 (solutia cea mai acida) si 14 (solutia cea mai alkalina). Solutia neutra are pH-ul 7. Scarla este logaritmica ceea ce inseamna ca pH=4 este de 10 ori mai acid decit pH=5 si de 100 de ori mai acid decit pH=6

Investigatii

Demonstrati ca o schimbare la pH-ul unui lichid de o unitate este echivalenta cu o crestere de 10 ori a concentratiei unui lichid. Ca sa puteti demostra aceasta, luati o solutie, masurati pH-ul apoi diluati-o de 10 ori si masurati din nou. Repetati procesul.

Puneti elevii sa testeze pH-ul la diferite tipuri de apa si sa inregistreze rezultatele. pH-ul pentru apa de ploaie, sau cea din lacuri poate fi reanalizat dupa o perioada de timp. Rezultatele pot fi o baza de discutii.

Observatii:

pH-ul normal al apei de ploaie este 5.7.

Daca pH-ul apei de rau sau din lac este 5 sau mai mic, pestii si broastele se vor lupta ca sa traiasca. La un pH de 4.5 va fi putina viata acvatica.

pH-ul apei de mare trebuie sa fie de 8.2

Efectele acizilor asupra materialelor

Aveti nevoie de: Scala pH, pahare, etichete, apa distilata, solutii diverse (suc de lamiie, otet, lapte, apa de la robinet). Materiale solide: cuie galvanizate si negalvanizate, piatra de var sau creta, benzi de cauciuc.

Cum sunt afectate plantele de ploile acide

Aveti nevoie de: pahar de sticla , suc de lamiie, tablete de Campden (se foloseste in procesul vinificatie si poate fi cuumparat), o tava cu mustar si cress??, saci de plastic.

Cand o tableta de Campden se amesteca cu sucul de lamiie se eleibereaza dioxid de sulf. Acesta este gazul care se elibereaza si prin arderea petrolului sau carbunelui in centralele electrice sau in alte operatii industiale.

Investigatie:

Plasati o tava cu tray of cress intr-un sac de plastic sigilati sacul si etichetati-l..

Sfaramati otableta de Campden si puneti-o inpaharul de sticla cu suc de lamiie

Puneti paharul intr-un sac de plastic impreuna cu tray of cress, sigilati-l si etichetati-l.

Examinati pungile de plastic dupa una sau doua zile.

Cum se formeaza ploile acide

Aveti nevoie de: Un borcan cu capac care se inchide ermetic, apa distilata, hartie de turnesol, chibrite, pioneze de fier, creta.

Experiment:

Puneti apa distilata in borcan, cu hartie de turnesol. Notati culoarea hartiei.

Aprindeti doua sau trei chibrite si lasati-le sa arda in interior cu capacul aproape inchis.

Cand chibritele au ars, extrageti-le rapid si inchideti capacul.

Agitati apa astfel incat fumul sa fie absorbit si notati culoarea hartiei de turnesol.

Puneti cateva pioneze din fier in lichid si lasati-le pentru cateva zile. Notati ce se intimpla cu ele.

Repetati pasii 1-4. Adaugati in solutie praf de creta. Ce se intimpla cu hartia de turnesol?

Lichenii monitori ai poluarii

Lichenii ofera un mod simplu si efectiv de stabilire a gradului de poluare intr-o zona. Sunt plante foarte simple alcatuite din alge si ciuperci (mucegai??)- fungi ofera protectie si posibilitati de ancorare iar algele ofera hrana. Lichenii nu au radacini. Ei absorb mineralele din apa de ploaie care curge peste ei. Absorb de asemenea toti poluantii care se gasesc in apa de ploaie. Asta ii face indicatori extrem de utili de exemplu pentru aprecierea nivelului de diopxid de sulf acumulat. Cum diferite specii de licheni au tolerante diferite la poluare, analiza tipurilor de licheni este un bun indicator al nievlului de poluare.

Lichenii pot fi gasiti intr-o mare varietate de haitate- des chiar in zone in acre nu creste nimic altceva, dar sunt foarte sensibili la poluarea atmosferica. Tipul de lichean prezent sau absent, este un indicator al gradului de poluare dintr-o anumita zona.

O analiza a lichenilor dintr-o zona, poate fi facuta pentru determinarea gradului de poluare dintr-o zona. Se poate face in orice perioada a anului.

 Aveti nevoie de: clipboard, hartie, creion, harta a zonei, identificator pentru licheni

Gazele se amesteca cu umezeala din aer si precipitatiile devin acide, facandu-le asemanatoare citronadei. Ploaia acida distruge plantele si animalele. Ele spala nutrientii de pe sol, frunze si ace, iar acestea se ingalbenesc si mor. Aluminiul eliberat de ploi slabeste radacinile copacilor, favorizand distrugerea lor. Paduri intregi au disparut din aceasta cauza.

Este si mai rau daca ploaia acida ajunge in rauri sau lacuri, pentru ca acestea transporta otrava la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Pestii sunt determinati de aluminiu sa produca o mucoasa lipicioasa care le infunda branhiile si ii "sufoca", in cele din urma. Apele acide distrug si icrele.

Dupa oamenii de stiinta, pana in anul 2000 doar in Statele Unite si Canada vor fi 50 000 de lacuri moarte biologic. Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decat sa dauneze Pamantului. Din cauza incalzirii globale va creste nivelul marilor, regiunile situate mai jos fiind inghitite de apa. Este de asteptat ca apa sa acopere orase ca Londra sau New York. Poluarea resurselor de apa poate atrage dupa sine izbucnirea unor epidemii, aparitia unor boli grave si moartea. Sunt modificate si raporturile repartizarii precipitatiilor: regiuni imense pot fi secate complet, ducand la foamete si pierderea multor vieti omenesti.

EXPLOZIA DIN 1883

Cand insula Krakatoa din stramtoarea dintre Sumatra si Java a fost aruncata in aer in 1883, in urma eruptiei vulcanice, sunetul marii explozii s-a auzit pana la 1500 de mile la nord de Borneo si 2000 de mile la S-E in Australia. Norul de praf si cenusa a produs un intuneric total pentru 24 de ore intr-un spatiu de 100 de mile spre vest de vulcan! Un mare nor de praf a fost observat pe tot globul in jurul ecuatorului timp de 2 saptamani! Trecerea lui in zonele temperate a produs rasarituri si apusuri de soare stralucitor colorate timp de 2 ani.
Ploi cu noroi au cazut pana la 50 de mile fata de locul eruptiei si insule plutitoare de piatra poroasa (tuf vulcanic) au circulat pana la Oceanul Indian. Poluarea atmosferei de catre Krakatoa a avut un caracter global, dar dupa 3 ani de la cea mai violenta catastrofa din istoria civilizatiei umane procesele naturale au restituit aerului atmosferic puritatea sa naturala.

SMOGUL FOTOCHIMIC

In 1943, in districtul Los Angeles se observase aparitia unei pacle alburii, uneori cu nuante galbui-cafenii, care provoaca usturimi la ochi. Acest fenomen a persistat pana la 1962 intre 180-212 zile pe an cu toate ca masurile drastice luate de autoritati pentru reducerea emisiunilor de SO2, care fusese principalul vinovat al catastrofalului smog londonez in 1952 (4000 de victime in 5 zile) si da reducere a emisiunilor industriale de hidrocarburi. Din analiza smogului de la Los Angeles s-a constatat ca principalul component este azotatul de piroxiacetil, produs aparut in conditiile insolatiei puternice a aerului incarcat cu hidrocarburi nearse si oxizi de azot.

PARTICULE TOXICE DIN AER

Particulele toxice din aer duc la poluarea aerului. Particulele pot fi microdisperse (sunt substante, ce contin C, Pb, S, N; ele nimeresc in aer in urma activitatii umane) si macrodisperse (sunt substante naturale - ghipsul, marmura, calcarul; se formeaza in urma eroziei si in procesul diferitor lucruri pe maruntirea pietrei). Aceste particule formeaza:
- amestecuri primare microdisperse - acestea sunt funinginea, cenusa volatila. Ele nimeresc in aer in rezultatul proceselor fizice si chimice;
- amestecurile secundare macrodisperse - se formeaza in urma reactiilor dintre gazele din aer. Ele constituie 60-80% din particulele microdisperse, inregistrate in orase.
Nasul omului filtreaza particule microdisperse de cele macrodisperse, lasand pe cele din urma sa nimereasca in plamani (H2SO4, As, Be, Ni). Unele substante (benz(a)piren, benzantracen-supertoxicant, legaturi metalice), ce nimeresc in plamani, poseda proprietati cancerogene.
O cercetare a demonstrat ca sarea acidului sulfuric, aruncat in aer, a devenit o cauza a 21000 de morti in regiunea, unde s-a efectuat aceasta cercetare. Specialistii considera ca aceste substante acutizeaza bolile respiratorii (astma, bronsite cronice, emfizema plamanilor) si provoaca respiratia intrerupta.

Dragomir Valentin a IV- a B

Cancerul

Dupa ce ani de zile a spus pacientilor ca chimioterapia este singura cale pentru a incerca (cuvantul cheie e a incerca !) Sa se elimine cancerul, John Hopkins s-a hotarat sa prezinte si calea alternativa de tratament a maladiei.

Noutati in tratamentul cancerului de la John Hopkins :

1. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu apar,insa,la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate,inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.

2. Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul vietii unui om.

3. Cand sistemul nostru imunitar este puternic,celulele canceroase sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.

4. Cand este diagnosticat cancerul,inseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple.Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice,a noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei si stilului de viata gresite.

5. Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple ,este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive,ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.

6. Chimioterapia presupune 'otravirea' celulelor canceroase cu rata mare de crestere,dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu crestere rapida din maduva spinarii , tractul gastro - intestinal ,etc, iar organe importante ,cum ar fi ficatul ,rinichii ,inima ,sau plamanii pot fi iremediabil afectate.

7. Radioterapia distruge celulele canceroase ,dar ,in acelasi timp,arde , cicatrizeaza si distruge celule,tesuturi si organe sanatoase .

8. Chimioterapia si radioterapia vor reduce ,la inceput ,dimensiunea tumorilor. Folosirea indelungata a acestor tratamente nu va duce ,insa,la distrugerea definitiva a lor.

9. Cand in corp se acumuleaza prea multe 'deseuri' toxice rezultate in urma chimio- si radioterapiei ,sintemul imunitar este fie compromis ,fiedistrus , iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor

10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice in celulele canceroase care le fac foarte rezistente la tratament ,si greu de distrus . Interventiile chirurgicale pot determina diseminarea (imprastierea ) celulelor canceroase la alte organe (metastaze ).

11. O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase este de a le infometa ,adica a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.

CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU :

a. ZAHAR

Eliminad din alimentatie zaharul,se elimina ,astfel,una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase ; Inlocuitorii de zahar ,indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina ,sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc ) ,au ca baza aspartamul ( E 951),o substanta chimica daunatoare . Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa ,dar in cantitati moderate . Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba.Alternativa ar fi sarea de mare.

b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE

Laptele favorizeaza productia de mucus in corp ,in special la nivelul tractului gastro - intestinal . Cancerul este hranit de acest mucus .Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soianeindulcit ,celulele canceroase 'mor' de foame.

c. PH ACID
Celulele canceroase 'infloresc' in mediu acid . O alimentatie preponderent carnivora induce un pH acid in corp ,si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici , decat carne de vita sau porc. Carnea mai poate contine substante administrate animalelor :antibiotice ,hormoni de crestere si paraziti ,ce dauneaza ,in special persoanelor cu cancer .

d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub
forma de suc ,grau integral ,seminte ,nuci ,si fructe schimba pH-ul corpului in alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente gatite,inclusiv fasole boabe . Sucurile proaspete din legume asigura necesarulde enzime digestive ,usor absorbabile ,care ajung la nivel celular in 15 minute de la consumare ,si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase . Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi .Enzimele sunt distruse la 4o grade Celsius .

e. Evitati cafeaua ,ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de
cofeina . Ceaiul verde este o alternativa foarte buna ,avand si proprietati anti - canceroase .Cea mai buna bautura este APA -
purificata sau filtrata pentru a fi ,astfel ,eliminate toxinele sau metalele grele . Apa distilata este acida ,deci evitati-o !
12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive .Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului ,intra in putrefactie ,si se creste ,astfel ,cantitatea de reziduuri toxice din corp .
13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine.Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime ; acestea ataca proteinele din peretele celular ,si permit astfel celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase .
14. Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar ,cum ar fi : IP6 (inozitolul sau vitamina B9 ,continut de taratele de grau,seminte ,nuci - n.tr.), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave.Cele opt plante din reteta originala sunt ciuline sfant, radacina de brusture, laminaria,trifoi rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel,
macris marunt. ) , antioxidanti , vitamine ,minerale ,etc.,toate stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea programata a celulelor ,metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave ,nedorite ,si inutile .
15. Cancerul este o boala a mintii ,corpului , si spiritului .Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa supravietuiasca . Furia , neiertarea si amaraciunea 'construiesc' un mediu stresant si acid in corp . Trebuie sa invatam sa avem un spirit iubitor si iertator ,sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !
16. Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului .Facand exercitii fizice zilnice si de respiratie ,oxigenul ajunge adanc ,la nivel celular . Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase .

ATENTIE !!!!

1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa
3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic .

Dioxina este o substanta ce provoaca cancer ,in special la sani . Este extrem de toxica pentru celulele corpului .Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator. Recent, Dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital , a vorbit ,in cadrul unei emisiuni TV ,despre pericolele care pandesc sanatatea .

A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face . Sa nu se incalzeasca mancarea la coptorul cu microunde in vase de plastic . Este vorba ,mai ales,de mancarea ce contine grasime .Profesorul a spus ca combinatia dintre grasime,temperaturi mari si plastic elibereaza in mancare dioxina ,care ajunge ,in cele din urma ,in celulele noastre . A recomandat ,in schimb , folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea . Se obtin aceleasi rezultate ,dar fara dioxina .

Hartia nu e daunatoare ,dar nu se stie ce mei contine ea. Profesorul a amintit ca multe fast food-uri au renuntat la recipienti din spuma poliuretanica , folosind hartia .Aparitia dioxinei a fost motivul . S-a subliniat ca acelasi efect negativ il are si acoperirea vaselor cu capace de plastic in vederea gatirii mancarii in cuptorul cu microunde .

Este indicat folosirea unui servet de hartie.
Acesta este un material ce ar trebui trimis tuturor celor care sunt importanti in viata voastra .

COSTACHE CLAUDIU a IV-a B

Capitolul I. Ouale

Valoarea alimentara a oualor

Oul reprezinta un aliment deosebit de valoros pentru hrana omului datorita imbogatiei lui in factori nutritivi indispensabil organismului.

Sub denumirea de oua se comercializeaza oule de gaina; mai sunt consumate, pe scara mai restransa, si oule de rata, de gasca, de curca, diferentiate prin marime si prin proportia diverselo componente.

Necessarul de oua proaspete pentru consumul populatiei este asigurat de intreprinderi care dispun de conditi de cresterea pasarilor pentru carne, precum si a unor rase mari producatoare de oua. S-au obtinut si rase de pasari hibrizi denumite Alb si Rosu care dau producti mari de ou capabile sa asigure un consum permanent cu acest aliment in tot timpul anului. Pentru consumul industrial, necesarul de ou este asigurat prin crearea de fabrici capbile sa produca prin deshidratera.

Oul de gaina are, in general, o greutate cuprinsa intr 36-70g si8 se compune din trei parti principale anatomice: coaja, albusul si galbenusul.

Structura, proprietatile si calitatile calorice sortimentului produsului ou

Oul este unul dintre cele mai hranitoare alimente. Un ou cu masa de 50g are o valoare energetica de 90-100 calorii si echivalenta cu valoarea nutritiva cu aproximativ 150g lapte, sau 40g carne sau 20g branza uscata. Digestibilitatea oului este foarte ridicata: 97% pentru albus si 100% pentru galbenus.

Potentialul nutritiv al oului este de asemenea foarte inalt, continand practic trofinele esentiale pentru alimentatia omului. Protidele oului au o mare valoare biologica cu cel mai echilibrat continut de aminoacizi esentiali. Oul este o sursa importanta de fosfor lecitinic, fier bine asimilabil, calciu precum si de numeroase vitamine. Grasimile din oua, valoroase din punct de vedere biologic, asociate cu lecitina si cefalina, constituie tonifianti apreciati pentru activitatea nervoasa superioara.

Continutul bogat in colesterol (pana la 0,8% in oul de gaina si 1,6% in oul de rata) limiteaza consumul oular in ratia diurna la un ou penrtu copii si adolescenti; 0,5-1 ou pentru adulti si doua oua pe saptamana pentru varstnici.

Ouale sunt utilizate atat in culinarie cat si in diferite sectoare de productie in industria alimentara.

In alimentatie se folosesc in mod obisnuit, ouale de gaina, rata si gasca. Cea mai mare cantitate a oualor se produc si se livreaza sunt ouale de gaina, acestea avand cel mai bun, fiind totodata mai rezistente la pastrare si transport.

Ouale de palmipede (de gasca si rata) fiind frecvent purtatoare de germeni, de salmonella cu o utilizare restransa, fiind consumate numai dupa fierbere prelunga.

Structura si compozitia chimica a oului

Oul este format din trei parti disticte: coaja; albus si galbenus. Raportul procentual intr ele variaza in functie de caracteristicile pasarilor de la care provin ouale si este in medie:

Coaja: 10-12%

Albusul:58-60%

Galbenusul:29-31%

Structura oului:

Cuticul

Coaja

Porii cojii

Membrana cochiliera viscerala

Camera de aer

Membrana cochiliera viscerala

Salaze

Stratul extern de albus fluid

Stratul de albus dens

Stratul intern de albus

Stratul intern de albus

Membrana vifelina

Disc germinativ

Nifelus alb

Nifelus galben

Coaja: Sau cochilia constituie invelisul exterior al partilor comestibile ale oului; culoarea ei variaza de la alb la galben sau verzui, depinzand in specia de rasa gaini sau pasarii ouatoare. Este formata dintr-o substanta impregnata cu carbonat de calciu si mici cantitati de carbonat de magneziu, fosfat de calciu. Coaja oului are o grasime care variaza intre 0,33-1,58mm; ea este strabatuta de orificii mici, microscopice, care formeaza pori oului prin care se face schimbul de gaze si aer care asigura dezvoltarea embrionului din ou.

Suprafata cojii este acoperita cu o pelicula subtire denumita cuticula; ea are un rol protector, impiedicand evaporarea lichidelor din interiorul oului si totodata patrunderea murdariei si microbilor in ou. Pri distrugera cuticulei, in urma spalari spalari sau frecarii cojii cu materiale aspre, se favorizeaza alterarea oualor datorita patrunderi germenelor microbieni in interiorul oului.

Sub coaja se gasesc doua membrane, denumite membrane cochilifere; imediat dupa ouat ele sunt stranse una de alta. Prin racirea oului la temperatura mediului ambiant continutul oului se contracta din cauza evaporarii apei si eliminarii de gaze si la capatul rotunjit al oului membranele se departeaza un de alta formand un gol numit camera de aer, care creste pe masura invechirii oului.

Albusul: Se reprezinta ca o masa semifluida, transparenta, de culoare slab verzuie, la care se disting trei straturi de consistenta diferita si care inconjoara galbenusul, partea centrala a oului. Stratu exterior este format din albus fluid, stratul mijlociu din albus dens iar stratul profund este format din albus fluid.

Din albus pornesc doua cordoane rasucita care fixeaza galbenusul din centrul oului si care poarta denumirea de "salaze".

Straturile albusului pot fi observate foarte bine cand spargem un ou proaspat si varsam continutul intr-o farfurie.

Se vede atunci cand stratul mijlociu isi pastreaza forma sa in timp ce albuslu exterior se intinde pe fundul farfuriei.

Compozitia chimica medie a albusului este urmatoarea:

-apa 80%

-protide 12%, intre care ovoal-lumina, ovoglobulina, ovomucina si aminoacizii care au mare valoare nutritiva, substante organice neazotoase-0,7% printre care grasimi, glucoza si enzime.

In compozitia albusului intra si cantitati reduse de substante minerale.

Galbenusul: se prezinta ca un corp sferic, a carui culoare varieaza de la galben deschis pana la galben rosiatic si uneori verzui in functie de alimentatia pasarilor.

Este format dintr-un lichid vascos, dens, acoperit la exterior cu o membrana numita membrana "vitelina". Galbenusul este format din straturi alternative de culoare galbena si galben inchis (galbenus nutritiv), in centru culoarea fiind galben deschis (galbenus geserator). Pe suprafata galbenusului se gasete un disc mic, albicos, numit disc sau poate germinativa (banutul).

Greutatea specifica a discului germinativ este mai mica decat a galbenusului, de aceea el se va gasi pe partea orientata in sus a acestuia.

Galbenusul contine:

-apa 51%

-proteine 16%

-lipide 31%

-saruri minerale 11% (sub forma de fosfor; fier; magneziu; potasiu; calciu).

Galbenusul contine o cantitate importanta de vitamine (A; B1; B2; D; H), enzime si substante colorante (luteina; xantofila)

Componentele care alcatuiesc galbenusului si albusului confera oului o mare valoare nutritiva, el fiind folosit ca aliment de baza in hrana copiilor, a tinerilor si a adultilor in unele imprejurari fiind utilizat ca aliment dietetic.

El contine toti aminoacizii esentiali, adica indispensabili organismului.

Verificarea calitatilor oualor

Verificarea calitati se face asupra cantitatii provenite din aceiasi categorie si clasa, in ambalaje de acelasi fel.

Pentru verificarea ambalari si marcarii se iau la intamplare 10% din numarul ambalajelor (lazi respectiv cofrajele) dar nu mai mult de ambalaje> Verificarea se face vizual.

Pentru examenulorganoleptic, din ambalaje luate pentru verificare, se iau la intamplare 3% din numarul de oua, dar nu mai putin de 100 de ou formand asfel proba de analizat.

Verificare masei se face prin cantarire individuala, a 5 pana la 10 oua (din cele mai mici) din proba de analizat cu precizie de un gram. Ca rezultat se I-a medi aritmetica a cintaririlor efectuate.

Verificarea aspectului cojii, albusului, galbenusului si a dimensiunilor camerel de aer se face prin ovoscopare. Ovoscopul se compune dintr-un cilindru metalic care in interior spre baza o sursa de lumina (bec electric) iar in dreptul focarului se gaseste de o parte si de alta doua orifici cu diametru de 3,5 cm prevazut cu un dispozitiv metalic cu care se masoar si in acelas timp inaltimea cameri de aer. Ovoscoparea se efectueaza numai in camere obscure. Pentru determinare, asezam oul cu partea rotunda in orificiul ovoscopului astupandu-l complet. Observam integritatea coji, inaltimea cameri de aer, pozitia si mobilitatea galbenusului, discul germinativ. Pot fi observate si eventualele pete de mucegai.

La verificarea cojii, ouale gasite foarte usor patate si ouale ciocnite, dar cu membrana intacta se numara separat si se repartizeaza la numarul oualor din proba, rezultatul exprimandu-se in procente zecimala. Se admit maximul 1,5 oua patate si maximum 0,5% oua ciocnite dar cu membrana intacta.

Verificarea gustului si mirosului se face organoleptic atit la ouale crude cat si dupa o usoare prajire cu putin ulei.

Ouale destinate conservarii si prelucraii industriale sint verificate nu numai prin coaje si si prin metode care necesita spargera cojii. Se verifica astfel: indicele de albus, indicile de galbenus, proba de fierbere.

Indicele de albus se stabileste prin separarea albusului fluid de cel viscos si masurarea celor doua volume obtinute. Albusul fluid la oule proaspete reprezinta o treime din volumul total, prin invechire raportul ajunge la jumatate. Indicele de galbenus se stabileste prin raportul de inaltime si diametru acestuia masurate cu sublerul, oul fiind asezat pe o suprafata tare. La oul proaspat inaltimea este jumate de diametru. Pe masura inveciri inaltimea scade devenind o treime, o patrime.

Calitatea si prospetimea oualor

Oul este un produs usor alterabil. Pastrat in conditi nefaborabile sufera numerose modificari de natura fizica, chimica si biologica.

In timpul pastrari o parte di apa oului se evapora, continutul lui se micsoreaza si camera da aer creste.

Cu timpul, albusul (in special cel dens) se subtiaza, salazele slabesc si galbenusul se ridica putan sa ajunga coaja, de care se lipesce, inlesnind astfel dezvoltarea microoraganismelor, patrunse prin porii cojii. Odata cu subtierea albusului, continutul oului se clatina, la agitare iar galbenusul si pata germinativa devine mai vizibila. In acelasi timp, se micsoreaza rezistenta membranei viteline, ea putandu-se rupe, iar galbenusul se amesteca cu albusu la miscari bruste sau la spargere.

Galbenusul capata uneori gust si miros neplacut datorita degredarii proteinelor si rancezirii grasimilor in timpul pastrarii indelungate, in conditi necorespunzatoare.

Alterarea oualor poate fi provocata de microorganismele care patrund prin porii cojii. Ouale se contamineaza in diferita bacterii care exista in mod curent in apa si in aer sau pe suprafata cojii, precum si cu mucegaiuri. Bacterile de

putrefactie descompun substantele proteice, lichefiaza albusu si distruge membrana vitelina. Printre produsele finale de descompunere se formeaza hidrogen sulfurat, care da miros caracteristic oualor alterate.

Mucegaiurile se dezvolta in ou cand umiditatea depaseste 85%, in specia pe menbrana cochilifera si mai ales in jurul camerai de aer. La inceput apar mici colonii sub forma unor pete izolate, care se intind, producand aspectul de ou patat si mirosul de mucegai.

In afara mucegaiurilor si bacterilor saprofite, ouale pot fi contaminate cu microorganisme patogene, care dau toxiinefectii alimentare (de obicei salmonele), frecvente mai ales la oule de rata.

Din cauza mediului de viata al palmipedelor (rate si gaste), ouale acestora nu pot fi folosite la prepararea unor produse sau semifabricarea care nu sunt supuse tratamentelor termice eficiente.

Dat fiind modificari profunde care pot avea loc in ou, starea de prospetime devine o componenta de baza a calitati oualor.

Evaluarea garadului de prospetime se poate face asupra oului crud intreg, asupra continutului oului dupa spargere sau dupa fierbere.

Stabilirea prospetimeii oualor crude se poate face prin examinarea aspectului, prin proba clatinatului, examinarea la ovoscop sau proba densitatii in apa rece si in solutie de saramura, de diferite concentratii.

Aspectul oualor.

Ouale proaspete au coaja intrega, nefisurata, curata, mata, aspra, fara pete sau porii vizibili, iar in cuticula intacta si fara neregularitati. Ouale vechi sau alterate prezinta coaja lucioasa, unsuroasa, patata cu porii maritii.

Lichefierea albusului si ruperea sau slabirea salzelor, pe masura invechirii si chiar a alterarii oualor, determina mobilitatea galbenusului la scuturarea oului. Ouale foarte

proaspete nu trebuie sa aiba mobilitate, care sa poata fi sesizabila la scuturarea usoara.

Caracteristici exterioare

Oul proaspat are coaja curata, mata, stralucitoare, far pete. Prin prinderea in mana nu trebuie sa produca sunetul unui lichid care se misca.

Greutatea specifica a oului proaspat nu trebuie sa fie mai mica de 1,078. Pentru control ouale se introduc in apa de robinet intr-o solutie de clorura de sodiu in concentratie de 10% si avand greutatea specifica de 1,077. Ouale proaspete vor cadea la fund, iar cele vechi vor pluti.

Ouale cu valoare economica normala trebuie sa aiba diametru mai mare de 41 de mm.

Ouale de gaina pentru consum alimentar se clasifica in functie de prospetime in trei categorii: oua foarte proaspete ( dietetice) la 5 zile de la ouare, oua proaspete si ou conservate.

Dupa greutate ouale de gaina pentru consum alimentar se clasifica in doua calase: oua mari, peste 50 gr, oua mici, peste 40 gr pana la 50 gr inclusiv.

Ouale sub 40 gr bucata vor fi livrate la kg numai in unitatile industriale de alimentatie publica si consum colectiv.

Pentru a asigura o permanentizare a consumului industrial de oua in tot timpul anului din cauza productiei sezoniere sau gasit diferite "metode de conservare".

Astfel, se practica conservarea prin "refrigerare" la temperatura "de conservare". Astfel se practica conservarea prin refrigerare la temperatura de +1-5 grade C si umiditate de 80% la ouale foarte proaspete, cu coaja curata, necrapata, nespalata si conservarea prin "congelare" sub forma de melanj de ou. Oul se omogenizeaza in prealabil, apoi se ambaleaza si pasteurizeaza.

Conservarea prin "deshidratare" sub forma de praf de oua: praf de ou integral, praf de galbenus si praf de albus. Conservarea in "solutie de var" (0,5 mg%) asociata si cu temperatura scazuta, metoda putin folosita in ultimul timp.

Incercarea la transparenta

Pentru a stabili prospetimea oului intreg fara a-l sparge examinarea se face prin ovoscopare.

Examinarea oului la ovoscop da rezultate deosebite de concludente privind prospetimea.

Ouale foarte proaspete au camera de aer foarte mica. Pe masura invechirii camera de aer se mareste si devine mobila. Interiourul oualor proaspete este limpede, galbenusul este intreg , asezat in centru s apare o umbar fara contur precis. Pe masura alterarii, galbenusul devine vizibil, este mobil sau poate fi fixat pe coaja.

La ouale infectate se pot observa colonii de mucegai sau bacteri pe membranele cochilifere, sub forma de pete de culoare inchisa sau chiar neagre. Aceste oua sunt scoase din circuitulu economic, ele reprezentand un real pericol de infectare, inclusiv a mediului.

In urama desfasurarii proceselor de respiratie sau degradare substantele componente sunt hidrolizate sau chiar oxiadate. Din aceste motive, camera de aer creste iar oule isi reduc densitatea, in functie de prospetime si ca urmare, ocupa pozitii diferite intrum vas cu apa rece sau in solutie de sare de diferite concentratii.

Explicatia 2

In solutie de sare 12%, ouale foarte proaspete se aseaza in pozitie verticala, capatul ascuti atingand fundul vasului. Pe masura invechirii plutesc la distante diferite in saramura si se ridica deasupra solutiee din ce in ce mai mult.

Examinarea continutului permite determinarea precisa a prospetimi oualor. Continutul oului se trece cu grija pe o placa de sticla examinandu-se mirosul, starea albusului si a galbenusului. Ouale proaspete nu prezinta miros neplacut, albusul ocupa o suprafata mica, sraturile consistente si fluide sunt distincte, proportia albusului consistent ridicata, galbenusul se afla in centru are inaltime mare si diametru redus iar membrana vitelina este intinsa si lucioasa.

Se poate determina indicele vitelinic care reprezinta raportul dintre inaltimea si diametru galbenusului. Pentru ouale foarte proaspete indicele vitelinic are valoarea de 0,44, cele proaspete pana la 0,36, iar cele vechi sub 0,30.

Prospetimea oualor se poate evalua si cu ajutorul prorietatilor fizico-chimice: pH-ul albusului si galbenusului, continutul de fosfati din albus si altele.

PH-ul albusului oului proaspat este usor bazic (7,8..8,2) si creste pe masura invechirii. Galbenusul oului proaspat are o reactie slab acida (pH=6) iar pe masura invechirii se apropie de neutralitate (pH=6,8...7).

Fosfatii, in care oul este foarte bogat, sunt prezenti in galbenus. Pe masura invechirii migreaza in albus. Prezenta fosfatilor in albus in cantitatii mari indica oua cu prospetime redusa sau in curs de alterare.

Compozitia oului intreg varieaza in functie de specie, in limite foarte restranse (tabelul nr.32).

Tabelul nr.32

Compozitia medie a oualor intregi de la diferite speci de pasari

Sortimentul de oua

Oul se diferentiaza in functie de specia de la care provine.

Denumirea de oua se atribuie celor de gaina. Ouale celorlate specii preiau si denumirea de specie de la care provin (ouale de rata).

Sortimentul de oua se diferntiaza dupa prospetime in oua foarte proaspete (dietice), de maximum cinci zile (pastrate in conditi de refrigerare) si proaspete, peste cinci zile. Ouale dietice trebuie sa fie marcate cu data obtinerii.

Sortimentului de oua de gaina se diferentiaza dupa marime in: -oua mari peste 50g/bucata;

-oua mici intre 40-50/bucata;

-oua sub standar cu o greutate sub 40g, care se comercializeaza la kg.

Pe plan internatinal, ouale de gaina se clasifica dupa greutate in 6 grupe (tabelul nr.33): speciale, mari, standar, obisnuite, mici si foarte mici.

In circuitul international pot intra numai ouale din primele patru categorii: speciale, mari, standar si obisnuite.

Tabelu nr.33

Clasificarea oualor dupa standarele internationale

Defectele oualor

Abaterile de la forma normala ovala cu un capat rotund iar altul mai ascutit, cum ar fi ouale rotunde, cele cu lungime mare si diametru redus, sunt considerate defecte, deoarece creaza dificultati la ambalare, sporind riscul de spargere in timpul transportului.

Forma oului se aprecieaza cu ochiul liber sau prin masurarea diametrului longitudinal si transversal cu compasul, sublerulu sau cu ajutorul unui inel de control; cele care trec prin inelul cu diametru de 41mm sunt considerate cu valoare economica si redusa.

Din cauza unor boli ale pasarilo, ouale pot prezenta si alte modificari: fara coaja sau coaj subtire, oua cu doua galbenusuri, oua duble sau corpuri straine in interior.

Tabelu nr.34.

Caracteristicile de calitate ale oualelor

Sunt considerate cu defecte majore:

ouale patate, la care murdaria aderenta la suprafata coji nu depaseste 1/3;

ouale murdare la care murdaria depaseste 1/3;

ouale cu pete sau chiaguri de sange in iterior;

Ouale incalzite, cu discul germinatin vizibil, care capat o culoare albicioasa, cu marginile brun-roscate (apar prin pstrarea la cald doua-trei zile);

Ouale de iarba, cu galbenusul colorat in brun sau verde sau cu aroma straina, defecte cauzate de hranirea pasrilor cu furaje neadecvate.

Dintre caracteristicile de calitea prezentate, sunt selectionate in cadrul standarelor drep criterii de calitate proprietatile din tabelul nr.34.

Ambalarea, conservarea si marcarea si marcarea oualor

Ambalarea oualor proaspete se face in cofraje, asezte in pozitie verticala cu varful in jos, pentru evitarea fixarii galbenusului pe coaja in urma slabarii sau ruperii salazelor. Ouale foarte proaspete se livreaza numai preambalate in cuti de carton tip cofraje, in numar de 6-12 bucati. Ambalajele trebuie sa contina oua din aceeasi categorie de prospetime si greutate.

Conservarea oualor se poate face prin mai multe metode. In prezent se foloseste refrigerarea (pentru majoritatea oualor supuse conservarii) si conservarea in apa de var.

Conservarea prin refrigerare se face la temperatura constanta, de plus, minus doua grade si la umiditate relativa a aerului ridicata, de 85.88%, pentru evitarea deshidratarii. Se supun refrigerarii numai ouale foarte proaspete, curate, cu coaja intrega, examinarea in prealabi la ovoscop. Refrigerarea asigura conservarea oualor pentru o perioada de circa 6 luni. Dupa 4 luni de conservare se prin refrigerare se constata un slab miros de vechi (de statut).

Conservare in apa de var se aplica din ce in ce mai putin si numai ni unitatile unde nu exista baza de materiala frigorifica.

Ouale se introduc in soluti de hidroxid de calciu (apa de var). Bioxidul de carbon rezultat din procesele respiratori formeaza cu hidroxidul de calciu carbonat de calciu, care astupa porii oului si opreste schimbul de apa si gaze cu mediul inconjurator. La suprafata, apa se formeaza un strat de carbonat de calciu, denumit "ghiat", care mentine constanta concentratia solutiei evitandu-se astef trecerea calciului in solutie si subtierea cojii oualor. Conservarea oualor este asigurata si prin efectul bactericid al solutiei de hdroxid de calciu in care aceste sunt introduse.

Conservarea continutlui oualor se face prin congelare si deshidratare. Atat prin congelare cat si prin deshidratare se conserva melanjul (amestec albus cu galbenus), albusul si galbenusul.

Se supun conservarii prin deshidratare sau congelare ouale cu defecte de coaja, cele prea mici (sub 40g) sau excedentele care nu pot fi valorificate sau comercializate in perioadele productiei de varf. Separarea continutului oualor de coji, in unitati specializate, este mai eficienta si asigura o valoare igenica superioara produselor rezultate. De asemenea, marii consumatori de oua (producatori produselor de patiserie industriala, de paste fainoase sau concentrate alimentare) prefera produsele conservate, deshidratate sau congelate datorita avantajelor oferite la utilizare.

Congelarea oualor se face la temperatura de circa -15 grade, in recipientele metalice. Se recomanda ca produsele congelate sa se consume dupa prelucrarea termica.

Deshidratarea albusului, galbenusului sau a melanjului deoua se face prin atomizrea si chiar prin liofilizare, in cazurile cand se utilizeaza la frabicarea concentratelor alimentare. Deoarece in compozitia oului atat in albus cat si in galbenus, continutlu de zahar reducator este foarte redus, pentru evitarea imbrunarii neenzimatice, acesta este inlaturat inainte de deshidratare, prin procedee fermentative. In acest mod, produsele conservate au o culoare vie care se mentine in timpul pastrarii.

Produsele deshidratate din oua au un continut redus de apa, maxim 9%, o solubilitate mare, peste 70%, se prezinta sub forma de pulberi fara aglomerari stabile iar bacteriile coliforme nu depasesc 10/g. Tremenul de valabilitate variaza intre 6 si 18 luni in functie de modul de procedul de ambalare, in conditi de temperatura racoroasa si umiditate relativa a aerului redusa.

Marcarea oualor se face, dupa caz, direct pe coaja si pe ambalaj. Pentru marcarea pe coaja se foloseste un tus alimentar si persistent.

Ouale dietice (foarte proaspete) se marcheaza pe coaja, la locul productiei, cu data obtinerii, incifre arabe, in ordine; zi, luna.

Ouale proaspete se marcheaza pe ambalaj cu data sortarii si ambalarii, cu posibilitatea de identificare a ambalatorului.

Ouale conservate se marcheaza cu literele "CF", in cazul refrigerarii si cu "C", cele conservate prin alte metode.

Pastrarea oualor se face in spatii curate, racoroase, cu temperatura cuprinsa intre 0-14 grade si cu o umiditate relativa a aerului de 70-80%. Pastrarea oulor sub cerul liber sau in spatii expuse razelor solare afecteza foarte repede prospetimea oualor.

Termenul de vabalitate pentru ouale foarte proaspete si conservate sunt prezentate in tabelul nr.35.

Concluzii si propuneri

Bibliografie

1. Merceologia produselor alimentare: Bucuresti 1980

Dumitru Dima, Musetescu Elena, Dumitru Onete, Ion Bucur, Neicu Bologa si Dorina Stanescu

Merceologie; Editura didactica si pedagogica, R.A. - Bucuresti 1995, Dumitrana Istratoaie si Emil Patrutescu

Eleva BORCEA RAMONA aIII-a B

Apa

Apa este un compus chimic al hidrogenului si al oxigenului, avand formula chimica bruta H2O . Apa este una din substantele cele mai raspandite pe planeta Pamant, formand unul din invelisurile acesteia, hidrosfera.

Pe Pamant, apa exista in multe forme, in cele mai variate locuri. Sub forma de apa sarata exista in oceane si mari. Sub forma de apa dulce in stare solida, apa se gaseste in calotele polare, ghetari, aisberguri, zapada, dar si ca precipitatii solide, sau ninsoare. Sub forma de apa dulce lichida, apa se gaseste in ape curgatoare, statatoare, precipitatii lichide, ploi, si ape freatice sau subterane. In atmosfera, apa se gaseste sub forma gazoasa alcatuind norii sau fin difuzata in aer determinand umiditatea acestuia. Considerand intreaga planeta, apa se gaseste continuu in miscare si transformare, evaporarea si condensarea, respectiv solidificarea si topirea alternand mereu. Aceasta perpetua miscare a apei se numeste ciclul apei si constituie obiectul de studiu al meteorologiei si al hidrologiei.

Forme de apa

Apa care este potrivita consumului uman se numeste apa potabila. Conform standardului din tara noastra, pentru ca apa sa fie potabila sestonul nu trebuie sa depaseasca 1ml/m³. Pe masura cresterii populatiei umane, de-a lungul timpului, si a folosirii intensive si extensive a resurselor de apa susceptibile de a furniza apa potabila, problema apei utilizabile a devenit o problema vitala a omenirii.

Apa se gaseseste sub diverse forme in natura: vapori de apa si nori in atmosfera, valuri si aisberguri in oceane, ghetari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub pamant, rauri sau lacuri. Circuitul apei in natura este fenomenul prin care apa este transferata dintr-o forma intr-alta, prin evaporare, precipitatii si scurgeri de suprafata.

Datorita importantei pe care o are (in agricultura, dar si pentru omenire in general), apei i s-au dat diverse nume in functie de formele pe care le ia. Ploaia e cunoscuta in majoritatea tarilor, pe cand alte forme sunt mai putin intalnite, si pot fi surprinzatoare cand sunt vazute prima data. Exemple sunt: grindina, zapada, ceata, roua sau chiciura. Un fenomen conex este curcubeul, intalnit atunci cand lumina se refracta prin particulele de apa din atmosfera.

Apa de la suprafata globului joaca roluri importante in evolutia umana; raurile si irigatiile asigura aportul de apa pentru agricultura, sunt suport pentru transportul maritim sau fluvial, fie comercial sau de agrement. O apa cu insuficienti nutrienti se numeste oligotrofa. Scurgerea apei pe suprafata terestra este mecanismul prin care eroziunea sculpteaza mediul natural, duce la crearea vailor si deltelor cu suprafete fertile favorabile dezvoltarii de centre umane. De asemenea, apa se infiltreaza in sol, ajungand in panza de apa freatica. Aceasta apa freatica ajunge din nou la suprafata sub forma izvoarelor, sau a izvoarelor termale si gheizerilor. Apa freatica este de asemenea extrasa artificial prin puturi si fantani. Deoarece apa poate contine numeroase substante diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii si alte animale si-au format simturile pentru a putea evalua calitatea apei: de obicei, animalele evita apa cu gust sarat (apa de mare) sau putred de mlastina preferand apa unui izvor montan sau apa freatica.

Apa in biologie si civilizatia umana

Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietati indispensabile proliferarii vietii, care o deosebesc de celelalte substante. Apa isi indeplineste acest rol, permitand compusilor organici sa reactioneze in moduri care sa permita in cele din urma replicarea. Este un bun solvent si are o tensiune superficiala ridicata, permitand astfel miscarea compusilor organici si a organismelor vii. Apa proaspata are densitatea maxima la 4C, aceasta densitate scazand pe masura ce apa se raceste, se incalzeste sau ingheata.

Fiind o molecula polara stabila dominanta in atmosfera, joaca un rol important in absorbtia radiatiei infrarosii, cruciala in cadrul efectului de sera, fara de care temperatura medie la suprafata Terrei ar fi de -18 Celsius. Apa are de asemenea o caldura specifica neobisnuit de mare, care joaca mai multe roluri in reglarea climatului global si regional, precum Curentul Golfului, permitand existenta vietii. Deoarece absoarbe foarte mult infrarosiile, are o foarte usoara nuanta albastra, datorita eliminarii unei mici cantitati de lumina rosie care o traverseaza. Culoarea albastra poate fi observata numai cand apa este in cantitate mare, de exemplu in lacuri, mari sau oceane.

Apa este un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, si dizolva multe tipuri de substante, precum diferite saruri si zaharul, si faciliteaza reactiile chimice ale acestora, lucru care permite metabolismele complexe.

Unele substante insa nu se amesteca cu apa, cum e de exemplu petrolul, si alte substante hidrofobe. Membranele celulare, compuse din lipide si proteine, profita de aceasta proprietate, controland interactiunea dintre ele si mediul extern. Acest lucru este usurat de tensiunea superficiala a apei.

Picaturile de apa sunt stabile datorita tensiunii superficiale mari datorata puternicelor forte intermoleculare numite forte de coeziune. Acest lucru este evident atunci cand mici cantitati de apa ajung pe o suprafata insolubila, precum polietena: apa ramane sub forma de picaturi. Totusi, pe sticla extrem de curata apa formeaza o pelicula subtire deoarece fortele dintre moleculele de apa si de sticla (fortele de adeziune) sunt mai mari decat fortele de coeziune. Acest lucru este foarte important in cadrul transpiratiei plantelor.

In celulele si organismele biologice, apa se afla in contact cu suprafetele membranoase proteice care sunt hidrofile, adica prezinta o puternica atractie pentru apa. Langmuir a observat o puternica forta de respingere intre suprafetele hidrofile. Pentru a deshidrata suprafetele hidrofile este necesar un efort deosebit pentru invingerea acestor forte, numite forte de hidratie. Aceste forte sunt foarte puternice, dar valoarea lor scade rapid pe distante mai mici de un nanometru. Importanta lor in biologie a fost studiata de Parsegian. Prezinta importanta in special atunci cand celulele sunt deshidratate prin expunerea la atmosfera uscata sau la inghet extracelular.

O proprietate simpla, dar unica si extrem de importanta pentru mediu, este ca in forma sa solida, de gheata, pluteste pe lichid. Forma solida a apei are o densitate mai mica decat a apei lichide, datorita geometriei puntilor de hidrogen care se formeaza doar la temperaturi mai joase. Pentru aproape toate substantele si pentru toate celelalte 11 stari neobisnuite ale apei, cu exceptia ghetii-XI, starea solida este mai densa decat cea lichida. Apa proaspata este cel mai densa la 4C, si se va scufunda prin convectie pe masura ce se raceste la acea temperatura, iar daca se raceste in continuare se va ridica. Datorita aceste proprietati, apa de adancime va fi mai calda decat apa inghetata, de suprafata, astfel incat gheata se va forma incepand de la suprafata si se va extinde in jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va ramane constanta la 4C. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig, permitand supravietuirea speciilor de animale.

Desi acest comportament poate parea banal, trebuie subliniat ca aproape toate celelalte substante chimice sunt mai dense in stare solida si ingheata de la fund spre suprafata.

Viata pe Pamant a evoluat si s-a adaptat acestor proprietati ale apei. Existenta formelor solida, lichida si gazoasa ale apei pe Pamant a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de catre forme de viata adaptate variatelor, si adesea extremelor, conditii de viata.

In istorie, civilizatiile s-au dezvoltat cu precadere pe malurile raurilor sau marilor; Mesopotamia, asa-numitul leagan al civilizatiei este situata intre doua rauri, Egiptul antic a inflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precum Londra, Paris, New York si Tokio isi datoreaza succesul in parte accesibilitatii oferite de situarea langa o apa, si inflorirea comerciala rezultata. Insulele cu porturi sigure, precum Singapore si Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. In locuri precum Africa de Nord si Orientul Mijlociu, unde apa nu se gaseste in abundenta, accesul la apa potabila a fost si este o mare problema in dezvoltarea comunitatilor umane.

O greseala des intalnita este aceea ca apa este un bun conductor de electricitate. Toate proprietatile electrice ale ape se datoreaza ionilor sarurilor minerale dizolvate in ea si dioxidului de carbon dizolvat in ea. Apa prezinta auto-ionizare (doua molecule de apa se transforma intr-un anion de hidroxid si un cation de hidroniu) insa doar la un nivel aproape imperceptibil.

Pozitiile astronomice ale Pamantului si influenta lor asupra maselor mari de apa

Coexistenta starilor solida, lichida si gazoasa a apei pe Pamant este vitala pentru originea, evolutia si continuarea existentei vietii pe Terra. Totusi, daca s-ar schimba pozitia planetei fata de Soare, chiar cu o distanta relativ mica (1 000 000 km), conditiile care permit existenta simultana a celor trei stari nu ar mai avea loc cu atata usurinta.

Masa Pamantului permite atractiei gravitationale sa pastreze o atmosfera in jurul planetei. Vaporii de apa si dioxidul de carbon din atmosfera creeaza un efect de sera care asigura o temperatura de suprafata relativ constanta. Daca Pamantul ar avea dimensiuni mai mici, o atmosfera mai subtire ar duce la temperaturi extreme care sa nu permita acumularea apei decat in calotele glaciare din jurul polilor (asa cum se intampla pe planeta Marte).

Distanta dintre Pamant si Soare si combinatia dintre radiatia solara primita si efectul de sera al atmosferei asigura ca suprafata sa sa nu fie nici prea rece si nici prea fierbinte pentru apa lichida. Daca Pamantul ar fi mai departat, apa ar ingheta, iar daca ar fi mai apropiat de Soare, temperatura de suprafata mai ridicata ar impiedica formarea calotelor glaciare, sau ar cauza existenta apei doar sub forma de vapori. In primul caz, Pamantul ar absorbi mai multa energie solara din cauza albedoului redus al oceanelor, iar in al doilea ar rezulta un efect de sera scapat de sub control si conditii neospitaliere similare celor de pe planeta Venus.

S-a propus ca insasi viata pastreaza conditiile care i-au permis existenta. Temperatura de suprafata a Pamantului a fost relativ constanta de-a lungul erelor geologice in ciuda variatiilor radiatiei solare, lucru care ar indica existenta unui proces dinamic ce guverneaza temperatura Terrei printr-o combinatie de efect de sera si albedou atmosferic si de suprafata. Aceasta propunere poarta numele de Ipoteza Gaia.

Utilizarea apei de catre oameni

Toate formele de viata cunoscute depind de apa. Apa este o parte vitala in multe din procesele metabolismului din interiorul organismului. Cantitati semnificative de apa sunt utilizate de organism in digestia hranei. (Nota: unele bacterii si seminte de plante pot intra intr-o stare criptobiotica pentru o perioada nedeterminata, atunci cand sunt dezhidratate, ca apoi sa revina la viata cand reajung intr-un mediu umed.)

Aproape 72% din masa corpului uman fara grasimi este apa. Pentru o buna functionare, corpul necesita intre doi si sapte litri de apa pe zi pentru a evita dezhidratarea, cantitatea exacta depinzand de nivelul de activitate, temperatura, umiditate si alti factori. Nu este cunoscuta cu exactitate cantitatea de apa necesara a fi consumata de o persoana sanatoasa. Oricum, pentru cei care nu au probleme de rinichi este dificil sa bea prea multa apa, dar periculos sa bea prea putina, mai ales intr-un ambient cald si umed sau in timpul exercitiilor fizice. Se intampla totusi ca oamenii sa consume mult mai multa apa in timpul exercitiilor fizice decat este necesar, expunandu-se astfel riscului de intoxicatie cu apa, care de cele mai multe ori este fatala. 'Obligativitatea' consumarii a opt pahare de apa pe zi de o persoana, nu este argumentata stiintific.

Dieteticienii si nutritionistii spun ca aceasta este cantitatea de apa recomandata a fi consumata pe zi - in engleza RDI (Recommended Daily Intake). [1]. Ultimele rapoarte referitoare la regimul alimentar ale Consiliului National de Cercetare National Research Council recomanda un consum pentru femei de 2,7 litri de apa in total (incluzand si sursele de apa din alimente) si, respectiv, 3,7 litri pentru barbati[2]. Apa se pierde din organism prin urina si fecale, prin transpiratie si prin respiratie (expiratie de vapori).

Corpul uman are nevoie de apa care nu contine prea multa sare sau alte impuritati. Printre impuritatile frecvent intalnite se numara chimicalele si/sau bacterii periculoase, cum ar fi crypto sporidium. Unele substante sunt insa acceptabile si chiar necesare ca si prezenta in apa pentru intensificarea gustului si pentru asigurarea necesarului de electroliti.

Apa ca o sursa pretioasa

Datorita cresterii populatiei mondiale si a altor factori, tot mai putini oameni beneficiaza de apa potabila. Problema apei poate fi rezolvata prin cresterea productiei, o distributie mai buna, si nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursa strategica pentru multe tari. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apa si controlul acesteia.O cronologie a conflictelor legate de apa Expertii prevad mai multe conflicte viitoare din cauza cresterii populatiei mondiale si cresterii contaminarii prin poluare si incalzire globala.

Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arata ca, in urmatorii 20 de ani, cantitatea de apa potabila disponibila va scadea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii nu au apa curata suficienta pentru o igiena minimala. Peste 2,2 milioane de oameni au murit in 2000 de boli legate de consumul de apa contaminata sau din cauza secetei. In 2004, o organizatie engleza, WaterAid, a raportat ca un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apa ce ar putea fi usor prevenite.

Se prevede ca apa ar putea deveni pretioasa precum petrolul, lucru care ar face din Canada, ce are aceasta resursa din abundenta, cea mai bogata tara din lume.

In 2005 in SUA preturile mari ale benzinei au provocat ingrijorare si au existat temeri pentru o criza globala, insa consumatorii nu ezitau sa plateasca preturi duble pentru aceeasi cantitate, dar de apa imbuteliata.

Apa potabila este mai valoroasa decat oricand in istoria noastra, fiind folosita extensiv in agricultura si industrie, si primeste din ce in ce mai multa atentie pentru a fi folosita judicios pentru generatiile viitoare.

Regularizarea distributiei apei

Apa potabila este de obicei colectata la izvoare sau este extrasa din puturi artificiale. Construirea mai multor asemenea puturi ar fi o metoda pentru a produce mai multa apa, presupunand ca panza de apa freatica poate sa asigure un debit adecvat. Alte surse de apa sunt ploile si apa din rauri si lacuri. Apa de suprafata trebuie insa purificata inaintea consumului de catre om. Purificarea implica indepartarea substantelor nedizolvate sau dizolvate, precum si a bacteriilor periculoase. Cele mai folosite metode sunt filtrarea cu nisip, pentru indepartarea materiilor nedizolvate, si tratarea cu clor si fierberea pentru uciderea bacteriilor periculoase. Distilarea indeplineste toate cele trei sarcini. Exista si tehnici mai avansate, precum osmoza inversa. Desalinizarea apei sarate din mari si oceane este o solutie mai scumpa utilizata in climatele aride de coasta.

Distributia apei potabile are loc fie printr-un sistem de distributie, fie imbuteliata. In multe tari exista programe de distribuire gratuita a apei in caz de necesitate.

Reducerea risipirii apei, adica utilizarea apei potabile doar pentru consumul uman, ar fi o alta solutie. In unele orase, precum Hong Kong, apa de mare este folosita pe scara larga, de exemplu la toalete, in scopul conservarii resurselor de apa potabila. Poluarea apei ar putea fi cel mai mare consumator inutil de apa, risipind aceasta resursa, indiferent de beneficiile aduse poluatorului. Medicamentele consumate de oameni ajung deseori in canalizare si au efecte negative asupra vietii acvatice daca se acumuleaza si nu sunt biodegradabile.

Impactul apei asupra religiei si filozofiei

Apa este considerata purificatoare in majoritatea religiilor, incluzand hinduismul, crestinismul, islamismul, iudaismul si sintoismul. Spre exemplu, botezul in bisericile crestine este facut cu apa. In plus, o baie rituala in apa pura este facuta celor decedati in multe religii, incluzand iudaismul si islamismul. In islamism, cele cinci rugaciuni zilnice, pot fi efectuate doar dupa spalarea corpului cu apa curata (Wudu).

In sintoism, apa este utilizata aproape in toate ritualurile pentru curatirea unei persoane sau a unui loc. Apa este mentionata in biblie de 442 de ori, respectiv de 363 de ori, in versiunile sale engleze internationale (New International Version sau, ca acronim, NIV) si in cea cunoscuta sub numele de Versiunea regelui James (King James Version). In sectiunea 2 Peter 3:5(b) se afirma textual: 'si pamantul a fost format din apa si de catre apa.' (NIV)

Se crede adesea despre apa ca ar avea puteri spirituale. In mitologia celtica, de pilda, Sulis este zeita locala a apelor termale; in hinduism, apa este personificata ca o zeita sub numele de Ganga. De asemenea, diferiti zei pot patrona diferite izvoare, rauri sau lacuri. In mitologiile romana si greaca, Peneus a fost un zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide.

Filozoful antic grec Empedocles a elaborat o intreaga doctrina filozofica (un fel de teorie pre-atomista a lumii) bazata pe cele patru concepte fundamentale ale Universului care erau reprezentate in lumea reala, conform teoriei sale, de patru elemente fundamentale, apa, aer, foc si pamant.

In filozofia clasica chineza, apa, ca element al filozofiei clasice, era unul din cele cinci elemente constituente ale naturii, alaturi de pamant, foc, lemn si metal.

Elev BRACAU RADUCU -a IV -a B

INFLUENTA APEI ASUPRA STARII DE SANATATE A POPULATIEI

Apa poate avea o mare influenta asupra starii de sanatate a organismului uman. Sunt teorii care afirma chiar ca succesul civilizatiei moderne nu se trage in principal din revolutia industriala ci mai mult din redescoperirea igienei

1 Patologia hidrica infectioasa

Pe primul plan al actiunii apei asupra sanatatii omului sta patologia hidrica infectioasa. Ea este astazi un concept firesc, dar a fost acceptat public tarziu si nu usor. Prima demonstratie oficiala si practica a relatiei apa - epidemii a facut-o dr. John Snow la Londra in 1854, proband corelatia dintre epidemia de holera consumul apei din fantana de pe Broad Street si o latrina din vecinatate, folosita de bolnavi de holera, determinand oficialitatile sa realizeze primele canalizari.

Patologia hidrica infectioasa a scazut semnificativ in prima parte a secolului XX, dar in ultimele decenii este statistic in crestere, acest fapt datorandu-se includerii in categoria celor transmise hidric a unor boli virale si parazitare, care stau tot mai mult in atentia specialistilor. Bolile cu transmitere hidrica continua sa faca in lume zilnic peste 25.000 de victime.

O statistica americana pe 60 de ani (1920-1980) indica 1405 epidemii hidrice, din care 5 cu peste 10.000 cazuri, 5 intre 5-10.000 cazuri, 9 intre 3.5000 cazuri, 31 intre 1-3000 cazuri, 39 intre 500-1000 cazuri, 44 cu 300-500 cazuri, restul cu sub 300 de cazuri / epidemie. Din aceste 1405 epidemii, 603 au survenit in sisteme comunitare, 500 in sisteme non-comunitare si 302 in sisteme individuale. Spectrul de boli a cuprins zeci de afectiuni diferite. Germania a inregistrat multe epidemii hidrice, unele de mare amploare cum este cea din 1882 de la Hamburg care a facut 8500 de morti.

In Romania au fost inregistrate oficial in perioada 1985 - 1995 un numar de 75 de episoade de epidemii hidrice, cu un total de 10238 persoane afectate. Maximul s-a inregistrat in 1993. Se estimeaza insa ca aceste date sunt mult subevaluate fata de situatia reala, din cauza raportarii deficitare.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directa, sau a alimentelor contaminate prin apa), dar este posibila infectarea si prin spalare si imbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) si prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil ) hidrica sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.

Daca anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate in Romania, multe au inca o frecventa ridicata in tara noastra. La nivel mondial, boala diareica este a doua cauza de deces dupa bolile cardiovasculare, iar studii in tari dezvoltate arata ca incidenta bolilor diareice este puternic subestimata, ele fiind, contrar parerii generale, mai frecvente la varstnici decat la copii, iar efectele socio-economice foarte importante. Un studiu pe 10 ani in Cleveland (SUA) indica boala diareica de etiologie virala ca a doua cauza de boala dupa rinofaringita.

Mari diferente in patologia hidrica vid din diverse cauze, din care unele legate de agentul patogen. Unii agenti patogeni traiesc doar in anumit climat (de regula tropical), altii au nevoie pentru ciclul lor biologic de anumite insecte sau alte organisme vii ca sa se inmulteasca. Acelasi tip de sursa de infectie face sa ajunga in apa cantitati diferite de infectant. Astfel, in cazul impurificarii fecaloide, intr-un gram de fecale exista Escherichia coli si Salmonella typhi de ordinul miliardelor, Amoeba dizenteriae, Vibrio cholerae si Shigella si Enterovirusuri de ordinul sutelor de milioane, Giardia de ordinul milioanelor, oua de tenii si ascarizi de ordinul zecilor de mii etc. Timpul de supravietuire in apa a agentului patogen difera mult si el. De aceea, unele ape contaminate masiv nu produc epidemii deoarece prin dilutie scade doza c ajunge intr-un anumit om sau animal, sau agentii patogeni liberi in apa mor repede. Astfel, supravietuirea in apa e in medie de un an la ascarizi, 9 luni la tenii, 3 luni la enterovirusuri si Escherichia coli, 2 luni la Salmonella typhi, 1 luna la Shigella si Vibrio cholerae, 25 de zile la Amoeba dizenteriae si Giardia, 10 zile la Hymenolepis.

Doza infectanta difera si ea enorm de la o boala la alta. Astfel, pentru a se imbolnavi, statistic un om trebuie sa ingere in medie (Doza infectanta 50%) miliarde de Escherichia coli, sute de milioane de vibrioni holerici, zeci de milioane de Salmonella typhi, zeci de mii de Shigella, dar numai cateva sute de enterovirusuri, cateva zeci de Amoeba sau Giardia sau Balantidium cativa ascarizi sau leptospire si in fine ajung pentru infectare un singur Hymenolepis sau Tenia. Desigur doza depinde ti de orgaismul-tinta - varsta, stare de sanatate etc.

Evolutiile recente sunt foarte ingrijoratoare. Succesele obtinute in prima parte a secolului in combaterea bolilor infectioase cu transmitere hidrica a dus la o reducere a atentiei si fondurilor alocate in acest sector, iar autoritatile sunt adesea ignorante. 2 milioane de copii mor anual prin boli diareice transmise hidric, iar numarul anual de astfel de imbolnaviri se estimeaza la 900.000.000. Astfel, in tarile in curs de dezvoltare, se inregistreaza anual amibiaze (400 milioane infectati, 30.000 morti), poliomielita (80 milioane infectati, 10.000 morti), febra tifoida (1 milion infectati, 25.000 morti), ascaridoza (1 miliard infectati, 20.000 morti), schistostomiaza (200 milioane infectati, 500.000 - 1.000.000 morti), trepanosomiaza (1 milion infectati, 5.000 morti), malarie (800 milioane infectati, 1.200.000 morti) etc.

Calitatea microbiologica a apei este in scadere in majoritatea tarilor, iar germenii sunt tot mai rezistenti la dezinfectante. Scaderea imunitatii populatiei, in principal prin imbunatatirea generala a igienei, a produs o crestere a susceptibilitatii la boli hidrice. Se preconizeaza ca securitatea microbiologica a apei va fi o mare problema a secolului viitor.

Boli virale.

Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de catre apa. Multe virusuri pot supravietui in apele de suprafata timp indelungat: V.poliomielitic pana la 180 zile, V.Echo pana la 115 iar V.Coxackie peste doi ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse de regula de enterovirusuri (poliomielitic, Coxackie A si B, Echo, v.hepatitic A, altele), rotavirusuri si calicivirusuri, v.hepatitic C si E, parvovirusuri, dar si torovirusuri, coronavirusuri si picobirnavirusuri.

In tarile dezvoltate, gastroenteritele de etiologie virala tind sa le surclaseze, ca frecventa, pe cele bacteriene. Incriminate sunt in principal rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile si astrovirusurile. Rotavirusurile (in special tipul A) afecteaza mai ales nou-nascutii si copii mici, iar la cei cu imunitate redusa poate produce diaree cronica. Adenovirusurile enterice (subgrupul F - serotipurile 40, 41, mai rar 31) produc gastroenterite mai ales la copii sub varsta de 6 luni, diareea putand persista pana la 12 zile. Infectiile cu calicivirusuri, in particular cu Agentul Norwalk, afecteaza mai ales comunitati temporare si sunt indicii ca ar fi la originea unui foarte mare procent de boli diareice acute nonbacteriene. Astrovirusurile sunt incriminate in unele tari ca al doilea agent cauzal de boli diareice virale dupa rotavirusuri.

Se estimeaza ca epidemiile virale cauzate de apa contaminata sunt subevaluate: O epidemie virala cu transmisie hidrica este rar recunoscuta, din cauza ca multi oameni au imunitate, procentul de infectii clinic manifeste este redus, acelasi virus poate da tablouri clinice diferite iar doua virusuri diferite pot produce simptomatologie identica. Exceptie face hepatita virala A, a carei transmitere hidrica este binecunoscuta si producatoare de mari epidemii, cum a fost cea din Delhi (India, in 1955-1956), cu peste 30000 cazuri.

Boli bacteriene

Transmiterea hidrica este incriminata pentru febra tifoida, dizenteria, holera, boala diareica a copilului mic, gastroenteritele, bruceloza, tularemia etc. In trecut, epidemiile microbiene cu transmisie hidrica au facut ravagii. Epidemia de holera din 1849 din Anglia a produs peste 110000 decese. Era holerei nu a apus: Pandemia debutata in 1961 in Indonezia a produs in America peste 1000000 de cazuri de boala si peste 10000 de decese. Bolile diareice bacteriene continua sa fie o amenintare pentru sanatatea publica, chiar si in tarile dezvoltate. Astfel, o shigelloza cu transmitere hidrica a afectat peste 1000 de locuitori in regiunea Havre (Franta), epidemia fiind stapanita printr-o ampla mobilizare a tuturor factorilor responsabili. Si in SUA s-au inregistrat contaminari bacteriene (Shigelle, Yersinii) ale unor retele de apa potabila, ce au produs epidemii cu mii de cazuri de boala. In 1966, in California, o salmoneloza aparuta prin contaminarea retelei de apa potabila a produs peste 15000 cazuri. In Germania, in 1978, la Ismaning, Shigella sonnei a provocat o epidemie hidrica cu 2450 de cazuri (din totalul de 12.000 de locuitori!). Legionella pneumophila a devenit celebra din 1976, cand 221 din participantii la o reuniune la Philadelphia a 'Legiunii Americane' s-au imbolnavit de o boala necunoscuta si 34 au murit. S-a descoperit ca infectia venea din apa contaminata din instalatia de aer conditionat. Si acum boala apare cu mii de cazuri anual in tari dezvoltate iar circa 20% din bolnavi mor.

Boli parazitare

Pot fi transmise hidric un mare numar de boli parazitare:

- produse de protozoare: amibiaza, giardiaza, trichomoniaza, coccidioza, balantidioza;

- produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, cenuroza, himenolepidoza;

- produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza;

- produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, oxiuroza, strongiloidoza, ankylostomiaza, filarioza.

In ultimul timp se acorda importanta tot mai mare giardiazelor, a caror prezenta in zona temperata a fost multa vreme ignorata. Actualmente, lambliaza este cotata ca cea mai raspandita parazitoza cu transmitere fecal-orala la om, calea hidrica fiind cert dovedita. Ea poate provoca epidemii importante, cu mii de cazuri. In SUA, pe un studiu extins pe 35 ani, cel mai frecvent agent etiologic pentru boli transmise hidric a fost unul parazitologic - Giardia, cel mai frecvent agent microbian (Salmonella) fiind abia pe locul doi. Uneori, epidemiile de giardiaza transmise hidric au afectat mii de oameni, cum a fost cea din Rome (SUA, statul New York) din 1974, cu 5300 de cazuri. Rezervorul este reprezentat de om si peste 40 de specii de animale.

Criptosporidioza cu transmitere hidrica este pe cale sa devina o mare amenintare la adresa sanatatii publice. A fost diagnosticata prima data la om in 1976. In 1984 s-a consemnat prima epidemie hidrica, iar In ultimii ani frecventa si amploarea acestora a devenit dramatica. In 1993, la Milwaukee (Wisconsin, SUA), Criptosporidium a produs cea mai mare epidemie hidrica cunoscuta: peste 400000 de cazuri !

2 Patologia hidrica neinfectioasa

Diversele substante chimice dizolvate in apa pot avea importante efecte asupra sanatatii organismelor vii in general si asupra omului in particular. Sunt substante care pot sa fie daunatoare peste o anumita concentratie. Altele creaza probleme la concentratii prea mici. In fine, sunt substante care pot dauna la orice concentratie. Pe aceasta baza putem grupa efectele biologice ale substantelor din apa in trei categorii:

Substante toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumita concentratie (prag); sub aceasta nu se observa efecte asupra sanatatii. Toxicitatea poate fi acuta, la aportul unei doze mari, sau la atingerea unei concentratii toxice in urma unui aport repetat sau continuu in doze mici de toxic care nu e eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu si deci se acumuleaza. Astfel de substante sunt cianurile sau nitratii, care devin toxice peste o anumita concentratie si pentru care e nevoie de doza crescuta deoarece nu se acumuleaza, sau diverse metale care sunt toxice peste concentratia-prag, aceasta putand fi atinsa si treptat prin fenomenul de bioacumulare.

Substante genotoxice: Sunt substante toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutatii genetice) sau teratogene (produc malformatii) posibil la orice concentratie, deci pentru care nu s-a putut stabili existenta unui prag sub care sa nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac fata oricarei sau oricator asemenea agresiuni si deci prezenta unei substante genotoxice nu inseamna automat aparitia efectului ci a riscului ca un asemenea efect sa se produca, risc cu atat mai ridicat cu cat e si substanta genotoxica are concentratie mai mare (si deci are sansa sa atace mai multe gene). In categoria substantelor genotoxice pentru om intra arsenul, unele substante organice sintetice, multi compusi organici halogenati, unele pesticide etc.

Elemente esentiale: Sunt substante care trebuie sa faca parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apa si de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusa afecteaza sanatatea respectivului organism viu. Totodata insa si concentratiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substantele toxice cu efect prag. Astfel de substante esentiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.

La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme:

- modificarea continutului de micro si macroelemente chimice in apa;

- contaminarea apei cu substante chimice toxice;

- contaminarea apei cu elemente radioactive.

Modificarea continutului de micro- si macroelemente

Carenta de iod poate produce distrofia endemica tireopata ("gusa endemica"). Apa este o sursa relativ minora de J (majoritatea provenind din alimente) dar carenta este indusa nu doar de cantitatea insuficienta ingerata, ci si de interferarea absorbtiei iodului de catre cantitatile prea ridicate de Ca, F sau Mn.

Carenta de fluor ( caracterizand majoritatea surselor de apa din Romania) favorizeaza caria dentara, explicand partial marea ei incidenta la noi in tara. Fluorul poate contracara si efectele methemoglobinizante ale nitratilor. Exces de fluor exista in mai multe zone (din cauze naturale sau artificiale - poluare) si provoaca fluoroza, iar la doze mari osteoscleroza si osteofluoroza anchilozanta. Fluorizarea apei este foarte controversata. Se practica in diverse tari ca Elvetia, USA etc. Majoritatea tarilor au renuntat si chiar au interzis-o.

Duritatea apei afecteaza negativ procesul de spalare (inclusiv a corpului uman) (39), dar influenteaza pozitiv patologia cardiovasculara, apa dura fiind considerata factor protector. Studii mai recente considera ca nu duritatea in sine este benefica, ci calciul (Ca) si magneziul (Mg), ai caror compusi sunt factorul major determinat al duritatii.

Studii clinice indica un efect favorabil al calciului (Ca), magneziului (Mg), cromului (Cr), vanadiului (Vn), manganului (Mn) si zincului (Zn), in schimb sodiul (Na), cuprul (Cu) si cobaltul (Co) sunt incriminati pentru efecte defavorabile.

Contaminarea apei cu substante chimice toxice

Dintre toxicele vehiculate prin apa, o parte au origine naturala, dar majoritatea provin din poluarea acviferelor.

Nitratii (NO₃^-) pot constitui o problema majora, concentratia lor in apa potabila peste limitele admise fiind frecventa la noi in tara. In legume, nitratii sunt puternic concentrati. Azotatii sunt propriu-zis nocivi numai la concentratii foarte mari, ce rareori sunt atinse in apa. Nocivi sunt in fapt nitritii ce rezulta din nitrati in anumite conditii, in organism dar si abiotic in rezervoare si tevi zincate, unde nitratii sunt redusi la nitriti generand o toxicitate secundara a nitratilor.

Nitritii (NO₂^-) rezulta din nitrati fie inaintea consumului (reducere in fantani etc.) fie in lumenul tubului digestiv, in cazul migrarii, in diverse imprejurari, spre stomac si intestinul subtire a elementelor reducatoare din biocenoza intestinala. Consecinta este methemoglobinemia, ce afecteaza varstele mici, dar uneori si adulti (cum ar fi cei cu rezectii gastrice). Tara noastra are o incidenta ridicata a methemoglobinemiei, cu mortalitate semnificativa. In 1984-1995, s-au inregistrat 2346 cazuri de methemoglobinemie la copii sub 1 an si 80 de decese. Sunt indicii ca cifra este mult subestimata, din cauza dificultatii diagnosticului. Sursa este si contaminarea fecaloida a apei, dar morbiditatea a crescut puternic in principal prin utilizarea pe scara larga a substantelor fertilizante in agricultura. In 1988, 36 % din fantanile din Romania aveau concentratii de nitrati de peste 45 mg / l. In judetul Iasi, de la cazuri sporadice de methemoglobinemie in urma cu doua decenii, s-a ajuns la sute de cazuri anual. Nitritii sunt incriminati si pentru cancer gastric, prin intermediul nitrozaminelor pe care le formeaza in anumite conditii ('toxicitatea tertiara a nitratilor').

Arsenul (As) a fost semnalat in apa in concentratii uneori semnificativ peste normele admise. As este mai toxic in forma trivalenta decat in stare pentavalenta si in compusi anorganici decat in forma organica. In forma metalica e putin toxic. Are si un rol biologic in organism, de aceea nici absenta totala nu e dezirabila. El poate da intoxicatii acute sau hiperkeratoza, hiperpigmentatie si cancer al pielii. Intoxicatii colective s-au semnalat in Taiwan, Argentina si Chile, in special in zone cu activitate vulcanica, si in Mexic si Japonia din cauza contaminarii cu ape industriale cu arsenic.

Seleniul (Se) este prezent uneori in concentratii crescute in anumite surse de apa. Este element esential pentru om, necesarul fiind de 0,05 - 0,2 mg / zi. Deficitul afecteaza sanatatea (de exemplu boala Keshan). In doze excesive produce afectiuni dermatologice, gastroduodenale, respiratorii etc. Seleniul poate fi foarte toxic pentru plante. El reduce toxicitatea pentru animale a mercurului si arsenului, iar la randul sau e mai putin toxic in prezenta zincului.

Cadmiul (Cd) a generat boala Itai-Itai, care a facut in Toyama (Japonia) peste 200 de victime. Limitele admise se depasesc frecvent. Bioacumularea este puternica. Organul afectat in principal la om este rinichiul. O sursa de contaminare a apei sunt tevile de zinc in care se gaseste ca impuritate cadmiu. Este si el suspectat pentru posibile efecte cancerigene.

Mercurul (Hg) anorganic se absoarbe putin din apa, dar poate fi metilat de bacterii, iar metil-mercurul se absoarbe in proportie de 95% . Ca si alte metale grele, mercurul se acumuleaza in organism si poate fi absorbit pe cale hidrica indirect, prin consumul de peste si alte produse. Printre altele, Hg genereaza grave efecte asupra nou-nascutului, fiind celebru cazul Minamata (Japonia). De asemenea a ramas de trista amintire dezastrul din 1972 din Irak, unde circa 500.000 oameni au ramas cu sechele pe viata pentru ca in loc sa-l semene au mancat graul de samanta tratat cu fungicide pe baza de mercur.

Plumbul (Pb) este frecvent intalnit printre poluanti si poate genera intoxicatii mai ales cronice - saturnism, din cauza fenomenului de bioacumulare. OMS recomanda neadmiterea vreunei cantitati pentru copii sau gravide. Multe conducte de apa mai sunt inca din plumb. Apa daca stagneaza sau are anumite caractere fizico-chimice poate dizolva plumb si duce la intoxicatii. Cunoscute sunt cele din Leipzig sau din Franta din zona Vosgilor, cu sute de intoxicati. De asemenea este suspectat pentru efecte cancerigene.

Cromul (Cr), este un element esential pentru viata, in cantitati de 0,05-0,2 mg / zi pentru om. In concentratii mari, are efecte toxice. Forma metalica e netoxica, dar sarurile sunt toxice. Cromul hexavalent este de 100 de ori mai toxic decat cel trivalent. Unele saruri sunt suspectate a fi cancerigene. Cr se acumuleaza in organismele vii (de 10000 ori in peste), rezultand riscuri sporite. A fost gasit in 1979 in apa Tokyo-ului intr-o concentratie de peste 2000 de ori limita maxima admisa.

Cuprul (Cu) in concentratii prea ridicate in apa e toxic. A facut victime omenesti in Germania. El nu se bioacumuleaza in organismul uman. Poate proveni din tevile de cupru, care sunt atacate de apele moi sau acide.

Cianurile (CN^-) sunt saruri ale acidului cianhidric. SI acidul si sarurile sale (cianurile , mai ales cele de sodiu, potasiu) sunt deosebit de toxice pentru om si animale. Actiunea este acuta, prin blocarea respiratiei la nivel biochimic, celular. Doza letala pentru om este de 0,57 - 1 mg / kilogram corp. Pentru pesti concentratia letala in apa se estimeaza la 0,05 mg / litru ion cian. In cazul cianurilor nu exista bioacumulare si nu sunt dovezi clare despre o eventuala toxicitate cronica.

Aluminiul (Al) in cantitate crescuta este toxic pentru sistemul nervos central. In organismul uman exista circa 300 mg aluminiu. Rolul si metabolismul lui nu este complet cunoscut. In mod normal e putin solubil, dar la pH foarte acid sau alcalin solubilitatea creste puternic. Biodisponibilitatea e influentata si de prezenta altor substante.

Nichelul (Ni) se pare ca are si el rol biologic, dar in cantitati mai mari este toxic. Sarurile de nichel pot provoca alergii si chiar cancer.

Azbestul este un grup de minerale de silicati cu structura filamentara, care se folosesc la realizat materiale rezistente la foc si caldura si foi si conducte de azbociment, multe folosite pentru apa. In foarte multe tari este interzisa utilizarea azbestului, deoarece fibrele de azbest sunt cancerigene. Ajunge in apa din mineralele de pe sol si subsol, din poluari diverse si din conductele de azbociment daca apa are duritate redusa, fapt ce a determinat renuntarea la utilizarea de conducte de azbociment pentru apa potabila.

Pentru elemente cum sunt Ba, Be, Ni, Ag, etc. OMS nu considera necesara stabilirea unor limite.

 Poluantii organici din apa sunt de o enorma diversitate, in concordanta cu spectaculoasa inmultire a spectrului de substante sintetizate de industria actuala. Exista peste 10.000.000 de substante chimice, din care peste 100.000 se comercializeaza si deci au raspandire tot mai larga. Din punct de vedere al toxicitatii doar circa 3500 sunt studiate relativ complet, din care 600 au fost declarate ca prezentand risc pentru sanatatea omului. Exista si compusi toxici organici naturali, cum sunt toxinele cianobacteriilor, ce pot fi hepatotoxice, neurotoxice sau iritante cutanate etc. si care au fost gasite chiar si in conducte de alimentare cu apa potabila!

Determinarile substantelor organice toxice nefacand parte din analizele uzuale privind calitatea apei, contaminarile ne- sau tardiv descoperite sunt frecvente. In SUA, intr-un numar foarte mare de surse subterane de apa s-au decelat concentratii de poluanti organici (indeosebi derivati halogenati) peste normele admise, fiind necesara in sute de cazuri renuntarea la utilizarea respectivei surse. Si in Europa, compusii chimici de sinteza apar adesea in concentratii neadmisibile in apele de suprafata si pot fi putin sau deloc eliminate in cadrul proceselor de potabilizare, ajungand in retelele de alimentare a populatiei. In Romania, situatia este ingrijoratoare: In orasele de pe Dunare, 86% din probele de apa de retea indica depasiri ale concentratiilor maxime admise la insecticide organoclorurate. Dintre fantani, erau depasite concentratiile maxime admise pentru insecticide organoclorurate in 64 % din cazuri si pentru erbicide tiazinice in 73% din cazuri. OMS pune mare accent pe supravegherea si limitarea lor.

Probleme deosebite ridicate de poluantii organici. Substantele poluante organice, in special cele de sinteza, pun probleme mai deosebite, cateva fiind amintite in continuare.

Substante teoretic putin poluante pot fi in practica un greu balast, prin mecanisme neprevazute. Astfel, multi detergenti neionici, teoretic biodegradabili, s-a constatat ca se transforma adesea in nedoriti derivati stabili, rezistenti chimic si biochimic.

Multe substante nu pot fi suspicionate organoleptic sau proprietatile in cauza pot deruta. De exemplu, la clorinarea apei, daca ea contine fenol, apar derivati tip clor-fenol (mono-, di-, tri-, tetra-, pentaclorfenoli). Cei inferiori modifica puternic gustul apei, dar pe masura ce procesul de clorurare avanseaza se ajunge la policlorfenoli care nu mai au gust specific.

O atentie marita se cauta sa se acorde poluantilor cu efect carcinogenetic, cum sunt benzenul, substantele poliaromatice HAP (de exemplu benzpirenii), clorura de vinil, derivatii polihalogenati, deoarece sunt potential periculoase la orice doza, efectul carcinogenetic neavand prag, iar sursele de contaminare a apei sunt multiple, inclusiv endogene (sinteza de catre organisme acvatice).

Detergentii sunt foarte persistenti, afecteaza proprietatile organoleptice, produc spumare (ingreunand oxigenarea, prelucrarea apei) si, desi nu sunt toxici in sine, favorizeaza mult absorbtia toxicelor prin mucoase, perturband in plus oxigenarea apei, autoepurarea si posibilitatile de prelucrare in scop de potabilizare.

Unii compusi organohalogenati sunt mai greu solubili in apa dar sunt solubili in alte medii, inclusiv in sol in straturi impermeabile. Astfel ei pot patrunde pana la acvifere protejate fata de ape poluate si substantele dizolvate in acestea, pe care le puteam crede 'la adapost' de asemenea poluari.

Uneori, poluarea este chiar consecinta nedorita a masurilor luate in scop de depoluare. Astfel, la clorinarea apei se formeaza si trihalometani, incriminati pentru efecte cancerigene.

O alta situatie unde concentratia poluantului organic in apa nu este relevanta se intalneste in cazul compusilor liposolubili, in particular derivatii halogenati utilizati pe scara larga in agricultura ca insecticide / ierbicide. Ei se concentreaza in organismul uman, in tesutul adipos (si nu numai), dozele cumulandu-se de-a lungul vietii. Asemenea substante pot ajunge din apa in organismul uman nu doar prin ingestie, ci si percutan, si de asemenea pot prezenta risc indirect, dar chiar mai grav, prin consumul de peste sau alte produse acvatice, din cauza mecanismului amintit in continuare:

Concentrarea de-a lungul lantului alimentar. Unele vietuitoare acvatice, plante, animale sau microorganisme, din cauza modului si mediului de viata, al particularitatilor metabolice ale organismului lor si al farmacodinamicii unor substante, ajung sa realizeze in cadrul ecosistemului acvatic respectiv o enorma concentrare a poluantului de-a lungul lantului alimentar. De exemplu, intr-un studiu, dieldrinul, nedozabil in apa, ajungea la 0,001 ppm in fitoplancton, 0,02 ppm in zooplancton, 0,1 ppm in pesti si peste 1 ppm la cormorani. Pentru DDT, concentrarea este si mai intensa: Factorul de concentrare este de 100 in plancton, 10.000 in peste si 250.000.000 in ihtiofage!

Se estimeaza ca cercetarile indica deocamdata numai partea vizibila a aisbergului, deoarece procentul de surse de apa monitorizate pentru poluanti organici este inca redus (desi in crestere) si multe necesita pentru detectare si mai ales identificare metode foarte complexe si costisitoare.

Contaminarea apei cu elemente radioactive

Contaminarea radioactiva a apei este de luat in seama in principal prin expunerea interna pe care o produce din cauza absorbtiei si fixarii in organism a radionuclizilor. Apa poate contine uraniu (U), prezent in numeroase minereuri, zacamintele fiind insotite de Radon (Rn). Acest gaz nobil poate fi prezent si el in apa contaminata radioactiv si se degaja usor, putand fi contaminant prin inhalare cand apa respectiva se foloseste la dus, pentru vaporizatoare si umidificatoare. Radiul (Ra) ajunge in unele ape minerale la concentratii foarte mari, dar apare si in surse obisnuite. Astfel, peste 500000 de americani din statele Iowa si Illinois consuma apa ce depaseste norma maxima admisa in SUA de 5 pCi / litru. In ape mai gasim frecvent thoriu si potasiu radioactiv. Apa marii este in medie de 100 de ori mai putin radioactiva ca sedimentele din rauri, dar unele ape termale sunt puternic radioactive. A existat o moda de cura de imbaiere in ape radioactive, supralicitandu-se efectele benefice. Grav a fost faptul ca s-a ajuns sa se produca chiar apa radioactiva artificiala prin punerea in contact a apei cu saruri de radiu, care insa cu timpul treceau in apa si astfel ajungeau sa se fixeze in organism. Comercializarea sarurilor de radiu pentru producerea de apa radioactiva de imbaiere a incetat dupa un mare scandal generat de moartea unui senator american care apelase excesiv la acele bai..

Alaturi de sursele naturale de contaminare radioactiva au aparut in ultimii 60 de ani masive surse antropice de poluare radioactiva a apei, de la testele nucleare atmosferice si submarine pana la descarcarea sistematica de deseuri radioactive in mari si oceane, ape radioactive, butoaie cu deseuri radioactive diverse sau chiar zeci de intregi reactoare nucleare cu durata de utilizare expirata! Se mai adauga armele nucleare pierdute in ocean din accidente de bombardiere sau submarine de atac nuclear prabusite sau scufundate in ocean, de care s-a aflat abia dupa decenii sau poate de multe nu stim nici acum.

Radionuclizii sufera si ei procese de concentrare de-a lungul lanturilor trofice. Astfel, fosforul radioactiv din apa unui rau, de la factorul de concentratie 1, ajungea succesiv la factor 35 in nevertebrate, 2000 in pesti, 7500 in rate si 200000 in ouale de rata. In apa se intalnesc tot mai frecvent poluanti radioactivi produsi artificial, cu dezintegrare de tip b . Acestia pot fi si ei periculosi prin faptul ca, desi putin penetrante, radiatiile b sunt puternic ionizante, atacand moleculele organice direct sau prin compusii rezultati din radioliza apei, proces complex in care apar ionizari, recombinari etc. , radicalii liberi de oxigen sau hidroxil fiind neutri dar foarte reactivi chimic. In plus, unii izotopi de Sr si Cs au timp de injumatatire de ordinul deceniilor, fixarea lor in organism ducand la expunere de durata, cu riscurile corespunzatoare. In organism, este important si "timpul de injumatatire biologic" intr-un anumit organ, timp ce depinde mai ales de starea fizico-chimica a radionuclidului absorbit Daca efecte somatice se produc numai la doze mari de radiatie, efecte cancerigene sau genetice pot apare la orice doza, neexistand prag.

Alte influente ale apei asupra sanatatii umane

Poluarea si gospodarirea nerationala a apei poate produce numeroase efecte indirecte asupra organismului uman.

Poluarea termica

Poluarea termica a apei produce perturbari ecologice importante. Multe organisme acvatice fiind poichiloterme, incalzirea apei le modifica temperatura organismului spre nivele pentru care nu sunt adaptate. Prin apartenenta lor la lanturile alimentare este afectat secundar intreg ecosistemul. Temperatura ridicata atrage scaderea concentratiei de oxigen, precum si proliferarea masiva a diverselor clase de microorganisme, inclusiv a germenilor patogeni. De exemplu, temperatura apelor de racire evacuate de la centralele nuclearoelectrice este de 37-38^oC, ideala pentru multe bacterii saprofite dar si patogene pentru organismul uman. Astfel, creste in emisar concentratia bacteriilor si virusurilor patogene, dar si a toxinelor produse de acestea. Toxine puternice produc si o serie de alge, care prolifereaza puternic in apele calde.

Eutrofizarea

Deversarile ridicate de compusi continand fosfor si azot pot provoca fenomenul de eutrofizare. Inmultirea excesiva a algelor duce la scaderea concentratiei de oxigen, reducandu-se autoepurarea si ajungandu-se pana la virarea proceselor biochimice spre anaerobioza, cu producerea de substante toxice si moartea vietuitoarelor, cu consecinte indirecte grave (economice, ecologice) asupra comunitatilor umane La nivelul instalatiilor de tratare se produce corodare, colmatare sistematica a filtrelor, precipitarea Fe si Mn si alterarea proprietatilor organoleptice.

Influenta altor modificari ale calitatii apei

Suspensiile, (organice si anorganice) a apei, chiar si in absenta unei actiuni negative directe asupra sanatatii umane, tulbura major folosinta respectivei ape (potabilizare, imbaiere, utilizare in industrie, irigatii si agrement etc.), colmateaza acumularile, afecteaza navigatia etc.

Poluarea cu substante in suspensie plutitoare (titei) si cu substante tensioactive (detergenti, alte substante spumante) se interpun la suprafata libera a apei si impiedica oxigenarea, cu efecte anterior amintite. Colorantii afecteaza si ei fotosinteza si autoepurarea, alaturi de prejudiciul estetic. Duritatea mare a apei duce la depuneri in conducte si multiple alte efecte nedorite, facand apa adesea improprie utilizarii fara dedurizare.

Substantele puternic acide sau alcaline afecteaza pH-ul apei, cu consecinte negative multiple. Pestii mor de regula la pH 4,5. Pe aceasta linie, a aparut in ultimele decenii marea problema a ploilor acide, ce au dus nu doar la moartea padurilor, ci si la "moartea" multor lacuri, in special in nordul Europei, fenomen dificil de combatut.

Exploatarea nerationala a resurselor

Exploatarea nerationala a resurselor de apa (subterane si de suprafata) si modificarile artificiale ale fluxurilor naturale (devierea cursurilor, lanturi de acumulari, modificarea nivelului normal al oglinzii apei ) se repercuteaza, mai devreme sau mai tarziu, direct sau indirect, pe comunitatile umane - secarea fantanilor, coborarea nivelului panzei freatice, sau dimpotriva - ridicarea nivelului apei freatice, saraturarea si inmlastinirea terenurilor etc., perturband alimentarea cu apa, asigurarea hranei sau ducand chiar la disparitia in timp a comunitatii respective.

Bibliografie:

Discovery Magazine

Arborele Lumii

Surse de poluare a apei- Internet

IANCU MARI a IV -a B

Raport aferent

Cercetasi pe internet

La aceasta tema au participat 10 elevi , indrumati de cadrul didactic responsabil , au scris fiecare pe cate un biletel cate trei cuvinte (ce le-au venit in minte ) au asezat biletelele intr-un saculet si au tras la sorti . Cuvintele au fost imbogatite si s-au transformat in teme .

Acestea sunt : pestii de apa dulce , ploaia acida , papadia, trandafirul, apa in sistemele biologice , cancerul , oul, apa , importanta plantelor in viata animalelor , influenta apei asupra stariii de sanatate a populatiei.

Deoarece elevii nu au la domiciliu internet au venit la scoala timp de 2 saptamani intre orele 8 - 10 , au fost invatati sa caute pe internet toate informatiile despre temele alese .

Au fost invatati sa copieze pe cd si sa descarce in portal.

Toate lucrarile au fost expuse pentru a fi vazute de ceilalti colegi si de cadrele didactice .Au fost citite si evaluate de catre echipa de cadre didactice a scolii , in urma careia au fost premiate cele mai bune 5 lucrari