Metode si tehnici de formare

Metode si tehnici de formare

Intregul proces de formare s-a orientat spre imbunatatirea experientelor de invatare ale elevilor, spre implicarea lor activa in procesul de invatare, prin promovarea unei metodologii de predare-invatare centrata pe elev.

Pentru profesor, metoda didactica este un plan de actiune conceput pentru initierea si derularea situatiilor de invatare. Alegerea metodei de instruire se face in functie de doua categorii de factori:

obiectivi (natura finalitatilor; logica interna a stiintei; mecanismele invatarii etc..)

subiectivi (contextul uman si didactic in care se aplica metoda; personalitatea profesorului; psihologia elevului /a clasei), stilurile de invatare ale elevilor, etc.

Functiile metodelor de instruire - generale si specifice

A. Functiile generale:

a. Functia cognitiva: vizeaza organizarea si dirijarea invatarii

b. Functia instrumentala (operationala) - cea de intermediar intre elev si materia de studiat; obiective si rezultate

c. Functia normativa - cea de a arata cum sa se predea, cum sa se invete - astfel incat sa se atinga performantele stabilite

d. Functia motivationala - cea de stimulare a creativitatii, de starnire a curiozitatii si interesului pentru cunoastere (intarirea psihologica a invatarii)

e. Functia formativa - care consta in exersarea si dezvoltarea proceselor psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, in modelarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor si calitatilor morale ale elevilor.

B. Functiile particulare sunt proprii fiecarei metode in parte, determinand specificul fiecareia (vor fi precizate in cadrul metodelor descrise in cele ce urmeaza).

Exista o multitudine de clasificari toate argumentate in mod adecvat, dupa criterii viabile, precum: traditionale-moderne, generale-moderne, generale-particulare, verbale-intuitive, expozitive sau pasive-active etc. De altfel, metodele, ca atare, nu apar in stare pura, ci sub forma unor variante determinate de situatiile concrete ale procesului didactic.

Descrierea principalelor metode didactice

1. Metode dialogate (conversative) - constau in stabilirea unui dialog intre profesor si elevi, in care profesorul pune intrebari pentru: a stimula gandirea elevilor, a asigura insusirea cunostintelor, a fixa cunostintele noi predate

Daca se ia drept criteriu functia didactica pe care o poate indeplini conversatia, atunci distingem urmatoarele variante:

conversatia de comunicare

conversatia de repetare si sistematizare

conversatia de fixare si consolidare

conversatia de verificare si apreciere

conversatia introductiva

conversatia finala

Conversatia poate lua forma discutiilor individuale sau a discutiilor colective (dezbaterile). Scopurile metodelor conversative (dialogate):

1. stimularea gandirii elevilor, astfel incat acestia sa poata descoperi si singuri adevarul, sa motiveze raspunsurile date, sa sesizeze legaturile cauzale dintre cunostinte / fenomene

2. aprofundarea cunostintelor, a problemelor supuse discutiei si chiar, avansarea de noi explicatii / solutii de rezolvare

3. formarea gandirii logice a elevilor astfel incat ei sa poata sesiza care este esenta problemei, precum si logica interna a unei discipline.

4. deprinderea elevilor de a rezolva si singuri o problema de invatare.

Cea mai solicitata metoda este conversatia euristica. Metoda consta in formularea cu abilitate a unor intrebari, in alternanta cu raspunsuri de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informatii.

Conversatia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale intre parteneri, numite "episoade". Fiecare episod este initiat printr-o operatie verbala, in general o intrebare cu rol diferit de la caz la caz.

Intrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinandu-l pe elev sa invinga dificultatile inerente cunoasterii.

Tipurile de intrebari se stabilesc in functie de urmatoarele criterii:

A. Dupa nivelul si modul de adresare:

Frontala - adresata intregii clase: De ce ? Din ce motiv ? Care ? Cum ?

Directa - adresata unui elev anume: Pe ce te bazezi cand afirmi ca ?

Nedirijata - adresata de un elev profesorului si retransmisa elevului de catre profesor

De releu - Profesorul preia intrebarea unui elev o dirijeaza spre un alt elev.

De completare - Raspunsul la o intrebare pusa de profesor este completata de mai multi elevi

Imperativa - Formulata ca o solicitare expresa, categorica: .

De controversa - intrebari mascate care solicita elevului un punct de vedere personal

B. Dupa obiective urmarite

De definire - Ce este .? Care sunt atributele?

Factuale - Solicita recunoasterea /descrierea unui obiect, fenomen., identificarea unui element

De interpretare - I se solicita elevului sa gaseasca echivalente verbale care sa exprime

sensul celor invatate: Cum interpretati?

De comparare - Cere sa fie stabilite asemanarile / deosebirile dintre 2 obiecte, evenimente, fenomene;

De opinie - Se solicita un punct de vedere personal

De justificare - Presupune formularea de argumente/a ratiunilor care au stat la baza unor fapte/manifestari

C.Dupa efortul intelectual solicitat elevului:

Reproductive Solicita mai ales memoria si vizeaza raspunsuri simple

Reproductiv- Cognitive - Cer o descriere, insistand pe puterea de reactualizare si redare a

cunostintelor

Productiv - Cognitive - Cer elevului sa explice, sa se mobilizeze, sa plaseze cunostintele in alt

context, sa afle solutii, sa argumenteze, sa compare

Anticipative - Activeaza imaginatia - Cum prefigurati evolutia

De evaluare - Solicita emiterea de judecati de valoare cu privire la o stare de fapt

Sugestiva - Sugereaza sau raspunsul, sau modul de rezolvare,

2. Problematizarea (metoda rezolvarii de probleme)

Problematizarea este considerata una dintre cele mai valoroase metode deoarece orienteaza gandirea

scolarilor spre rezolvarea independenta de probleme. Utilizand metoda in discutie, profesorul pune pe scolar in situatia de a cauta un raspuns pertinent, o solutie pentru problema cu care se confrunta. Punctul de pornire il constituie crearea situatiei - problema, care desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala intre experienta de cunoastere anterioara si elementul de noutate cu care se confrunta scolarul.

Situatia - problema este necesar sa prezinte urmatoarele caracteristici:

sa reprezinte o dificultate cognitiva pentru scolar, rezolvarea acesteia necesitand un efort real de gandire

sa trezeasca interesul scolarului

sa orienteze activitatea scolarului in directia rezolvarii problemei prin activarea cunostintelor si experientelor dobandite anterior.

Problematizarea presupune patru momente fundamentale:

I. punerea problemei si perceperea ei de catre elevi (inclusiv primii indici orientativi pentru rezolvare).

II. studierea aprofundata si restructurarea datelor problemei

III.cautarea solutiilor posibile la problema pusa

a). analizeaza atent si cu discernamant materialul faptic

b).formuleaza ipoteze privind solutionarea problemei si le verifica pe fiecare in parte.

IV. obtinerea rezultatului final si evaluarea acestuia- elevul compara rezultatele obtinute prin rezolvarea fiecarei ipoteze.

Metoda are un pronuntat caracter formativ deoarece:

a) antreneaza intreaga personalitate a elevului (intelectul, calitatile volitionale, afectivitatea), captand atentia si mobilizand la efort

b) cultiva autonomia actionala

c) formeaza un stil activ de munca

d) asigura sustinerea motivatiei invatarii

e) da increderea in sine.

3. Metoda asaltului de idei (Brainstorming - ul)

Este o varianta a discutiei in grup, avand ca obiectiv producerea de idei noi sau gasirea celei mai bune solutii pentru o problema de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.

Cracteristici:

Se poate organiza cu toata clasa sau doar cu un grup special selectat.

Ideile sunt avansate (produse) in cadrul discutiilor sau dezbaterilor, valorizarea (evaluarea) lor avand loc la sfarsitul lectiei.

Metoda ofera elevilor posibilitatea sa se exprime in mod liber, contribuind la formarea si dezvoltarea calitatilor imaginativcreative, a unor trasaturi de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de vedere, vointa etc.

Fazele activitatii didactice axate pe aceasta strategie:

a) impartirea clasei in grupuri de elevi (maxim 10)

b) alegerea unui secretar (care va contabiliza ideile in

ordinea emiterii lor)

c) comunicarea regulilor de desfasurare a activitatii:

se interzic aprecierile critice, ironizarile, cenzurarile,contrazicerile,obstructionarile

se exprima liber orice idee care-i trece elevului prin minte (pentru a stimula imaginatia)

se cere producerea unei cantitati cat mai mari de idei

se incurajeaza asociatiile originale de idei (pentru a afla raspunsul / solutia)

fiecare grup va emite cate o idee la o interventie

d) alegerea problemei si prezentarea ei de catre profesor

e) stabilirea, de catre profesor, la sfarsitul actiunii a unui grup de evaluare care vor prelucra ideile, le vor ierarhiza functie de valoarea lor, le vor prezenta

4. Metoda "Phillips 6 - 6"

Metoda contribuie la exprimarea personalitatii elevului si se cupleaza perfect cu prelegerea - dezbatere, dar si cu jocul de decizie devenind - in aceste cazuri - procedeu didactic.

Profesorul are rolul de a dirija invatarea. Aceasta modalitate de lucru asigura abordarea intr-un timp limitat a mai multor aspecte ale unei probleme, facilitand comunicarea, confruntarea si luarea deciziilor.

Procedura:

se imparte clasa in grupe eterogene de cate 6 elevi

se anunta tema / subiectul

profesorul explica succint scopul si modul de desfasurare a activitatii, precizand si durata: 4 minute - organizarea; 6 minute - discutii in cadrul grupului; 2 minute - prezentarea raportului fiecarui grup de catre un elev delegat.

fiecare grup desemneaza un coordonator si un purtator de cuvant

timp de 6 minute au loc discutii in grup, facandu-si schimb de idei

se intocmeste (dupa 6 minute) un raport in care se prezinta solutia / rezultatul la care s-a ajuns

purtatorul de cuvant al grupului prezinta raportul celorlalte grupuri

profesorul impreuna cu raportorii fac o sinteza a rapoartelor stabilind solutia finala, conform opiniei majoritare.

4. Studiul de caz

este o metoda de explorare directa dar si o metoda actionala

consta in etalarea unor situatii tipice, reprezentative pentru o clasa de fenomene, ale caror trasaturi sunt cercetate

studiul de caz urmareste:

a) identificarea cauzelor care au determinat declansarea fenomenului respectiv

b) evolutia fenomenului comparativ cu fapte /evenimente similare

foloseste atat pentru cunoasterea inductiva (pornind de la premise particulare se trece la concluzii

generale), cat si deductiva (particularizand si concretizand unele aspecte de ordin general)

Etapele prezentarii studiului de caz:

a) descoperirea cazului si intelegerea profunda a acestuia

b) examinarea cazului din mai multe perspective:

teoretica

documentara

practica

c) selectarea metodelor de analiza

d) prelucrarea cazului respectiv

sistematizarea informatiilor

analiza situatiilor prezentate

stabilirea variantelor de rezolvare

e) stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime)

Studiul de caz este o metoda care apropie principiul de invatare de modelul vietii, al practicii, avand mare valoare euristica si aplicativa. Ea ii obliga pe elevi sa caute si sagaseasca mai multe variante de solutionare a problemei in fata careia se afla. In aceasta ipostaza, studiul de caz nu urmareste

dobandirea de noi cunostinte, ci mai degraba aplicarea practica a unor cunostinte insusite deja, in conditii si sub forme noi, impuse de situatia-problema ce urmeaza a fi solutionata prin gandire si

imaginatie.

Aplicarea metodei studiului de caz se poate realiza, in principal, sub forma a trei variante.

Varianta 1: Metoda situatiei (Case - Study - Method) care presupune o prezentare completa a cazului - problema, cu toate informatiile necesare solutionarii. Discutarea cazului incepe imediat dar prezinta dezavantajul ca este mai departe de realitate si obliga educatorul sa-si procure informatiile necesare.

Varianta 2: Studiul analitic al cazului (Incidence Method) presupune prezentarea completa a situatiei existente, dar informatiile necesare solutionarii sunt redate numei partial sau deloc. Aceasta varianta este mai aproape de realitate, obliga la cautarea si procurarea personala a informatiilor .

Varianta 3: Studiul fara prezentarea completa a informatiilor necesare rezolvarii cazului; elevilor li se propun doar sarcini concrete de rezolvat, urmand sa se descurce prin eforturi proprii.

5. Simularea (Jocul de rol)

reprezinta o metoda actionala, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc.

scopul: formarea comportamentului uman pornind de la simularea interactiunii ce defineste o structura / relatie /situatie sociala

in aplicarea acestei metode, se porneste de la ideea ca elevul este un viitor profesionist care, pe langa cunostintele de specialitate, are anumite abilitati, atitudini, convingeri, disponibilitati de

interactiune umana, asumare de responsabilitati etc.

metoda este foarte interesanta deoarece:

formeaza repede si corect anumite convingeri, atitudini, comportamente

asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor

dinamizeaza pe scolar (cognitiv, afectiv, actional) punandu- l in situatia de interactiune.

Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol:

1. identificarea situatiei interumane ce urmeaza a fi simulata (sa fie relevanta)

2. modelarea situatiei si proiectarea scenariului - sunt selectate aspectele esentiale care devin

modele si sunt transferate asupra elevilor (devin roluri de "jucat")

3. alegerea partenerilor si instruirea lor - se distribuie rolurile

4. invatarea individuala a rolului prin studierea fisei data de profesor (15 - 20 minute pentru a se acomoda)

5. interpretarea rolurilor - simularea propriu- zisa,

6. dezbaterea finala - se face cu toti elevii; a interpretarii

rolului; se pot relua acele secvente in care nu s-au obtinut

comportamentele asteptate

Tipuri de jocuri de rol (principale) :

1. jocul de reprezentare a structurilor - folosit pentru intelegerea organigramei unui sistem socio-economic, sociocultural etc.

2. jocul de decizie - elevii primesc roluri menite a simula structura unui organism de decizie.

3. jocul de competitie - se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar.

4. jocul de arbitraj -ajuta la dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce pot apare intre doua persoane, institutii etc.

Metoda cubului - folosita pentru a facilita explorarea unui subiect/situatie din mai multe perspective, in vederea dezvoltarii competentelor necesare unei abordari complexe si integratoare

Etapele metodei:

1. Pe cele 6 fete ale cubului se mentioneaza sarcinile: descrie, compara, analizeaza, asociaza, aplica, argumenteaza.

2. Anuntarea temei/situatiei puse in discutie

3. Impartirea clasei in 6 grupuri, care examineaza tema conform cerintei inscrise pe fata cubului alocata fiecarui grup. Prin brainstorming, elevii emit idei pe care le includ in tema respectiva, in paragrafe distincte.

a) Descrie: culorile, formele, marimile/dimensiunile

b) Compara: asemanarile si diferentele specifice fata de alte realitati

c) Asociaza: tema la ce te indeamna sa te gandesti?

d) Analizeaza: spune din ce se compune, din ce este facut etc.?

e) Aplica: cum poate fi folosita? Ce poti face cu ea?

f) Argumenteaza pro sau contra ei, enumerand suficiente motive care sa sustina afirmatiile tale.

4. Fiecare grup prezinta oral in fata celorlalte grupuri concluziile la care au ajuns (materialul elaborat)

5. Pe tabla, in forma cvasi-finala, vor fi desfasurate concluziile celor 6 grupuri, se comenteaza si, in final, se da un format integrat final lucrarii respective.

7. Studiul in pe grupuri mici

Argumente privind studiul in grupuri mici:

Elevii invata mai bine daca discuta intre ei;

Sensul conceptelor este mai bine conturat prin activitati comune

Dezvolta creativitatea elevilor;

Dezvolta abilitati de comunicare;

Dezvolta increderea in sine;

Marimea grupului:

Grupuri de 3-5 elevi. Avantaje:

Elevii se simt mai siguri;

Ajung mai usor la un punct de vedere comun;

Se discuta fara un coordonator;

Fiecare membru poate sa-si spuna punctul de vedere.

Grupuri de 8 si peste 8 elevi - se formeaza atunci cand clasa are de rezolvat probleme ce implica doua solutii de tipul da-nu, pro sau contra. Avantajul lor consta in:

o      Creste varietatea ideilor;

o      Activitatea in grup este mai dinamica;

o      In interiorul grupului se exerseaza mai multe roluri.

Exemple de situatii in care se opteaza pentru asemenea grupuri ar putea fi:

o      Cand se practica brain-storming-ul;

o      Cand se lucreaza in cerc;

o      Cand se dezvolta o idee in lant.

8. Metoda Predarii/Invatarii reciproce (Reciprocal teaching - Palinscar, 1986)

Este o strategie de invatare a tehnicilor de studiere a unui text. Dupa ce sunt familiarizati cu metoda, elevii interpreteaza rolul profesorului, dezvoltand dialogul elev - elev.

Metoda invatarii reciproce este centrata pe patru strategii de invatare:

Rezumarea inseamna expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citit; se face un rezumat.

Punerea de intrebari se refera la listarea unei serii de intrebari despre informatiile citite; cel ce pune intrebarile trebuie sa cunoasca bineinteles si raspunsul.

Clarificarea presupune discutarea termenilor necu-noscuti, mai greu de inteles, apelul la diverse surse lamuritoare, solutionarea neintelegerilor.

Prezicerea se refera la exprimarea a ceea ce cred elevii ca se va intampla in continuare, bazandu-se pe ceea ce au citit.

Avantajele metodei predarii/invatarii reciproce:

− este o strategie de invatare in grup, care stimuleaza si motiveaza;

− ajuta elevii in invatarea metodelor si tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de munca intelectuala pe care le poate folosi apoi si in mod independent;

− dezvolta capacitatea de exprimare, atentia, gandirea cu operatiile ei si capacitatea de ascultare activa;

− stimuleaza capacitatea de concentrare asupra textului de citit si priceperea de a de a selectiona esentialul;

9. Expunerea

Avantajele pe care le ofera prezentarea, expunerea prin intermediul cuvantului rostit si receptat mental prin auz a facut ca metodele expozitive sa fie utilizate in procesul de invatamant, inca de la primele forme institutionalizate de educatie.

Folosirea metodelor explozive prezinta insa dezavantajul ca fac apel la receptivitatea elevilor fara ca ei sa participe activ la elaborarea de noi achizitii, sa-si exerseze gandirea si spiritul critic; activitatea lor este redusa, din care cauza poate sa apara plictiseala si chiar oboseala; se poate instala predispozitia spre superficialitate si formalism in invatare.

Explicatia, o varianta a expunerii, presupune aflarea, pe baza unei argumentatii deductive - de la general la particular - a unor adevaruri noi. Profesorul porneste de la enuntarea clara a unor concepte, reguli, norme, teoreme etc. pe care elevii le cunosc deja, dupa care analizeaza argumentele, premisele sau cauzele, iar apoi prezinta si exemple sau diferite cazuri aplicative, particulare; pe aceasta cale se asigura dezvaluirea sau deslusirea, intarirea si confirmarea celor expuse. Astfel, elevii sunt ajutati sa-si clarifice si sa adanceasca intelegerea unor concepte, reguli, principii, legi etc. prin raportarea lor la structuri de ordin inferior acestora.

10. Demonstratia - presupune a prezenta elevilor obiecte, fenomene, procesele - reale sau fictive - imagini s.a., in scopul asigurarii unui suport perceptiv, pentru usurarea efortului de explorare a realitatii, pentru a asigura accesibilitatea si intelegerea in procesul cunoasterii.

In functie de materialul demonstrativ ce se utilizeaza:

demonstratia figurativa (cu ajutorul reprezentarilor grafice),

demonstratia cu ajutorul desenului la tabla sau cu ajutorul modelelor (fizice, grafice etc.),

demonstratia cu ajutorul imaginilor audiovizuale, demonstratia prin exemple s.a. (Ioan Cerghit).

Conditii care asigura eficienta sporita folosirii demonstratiei:

materialul intuitiv se arata elevilor numai in momentul in care va fi folosit efectiv;

in masura in care e posibil, fara a se forta nota, este bine ca perceperea materialului sa se faca prin intermediul a cat mai multi analizatori;

obiectele si fenomenele sa fie prezentate, de la caz la caz, pe etape, faze specifice dezvoltarii (evolutiei) unui proces;

in dirijarea observatiei sa se porneasca de la perceperea in ansamblu a obiectului, catre partile sale componente, cu sublinierea, pe baza comparatiilor, a unor asemanari si deosebiri si prin raportarea fiecarei parti la intreg;

in timpul demonstrarii sa se asigure angajarea efortului intelectual al elevilor, in scopul formarii si dezvoltarii unor capacitati de cunoastere, a spiritului de observatie; sa se realizeze o explorare perceptiva, mobilizand si exersand procesele de cunoastere.