COMPLEMENTARITATEA FUNCTIONALA, ABORDAREA PROSPECTIVA SI PROGRAMAREA SISTEMATICA A INVATAMANTULUI

COMPLEMENTARITATEA FUNCTIONALA, ABORDAREA PROSPECTIVA SI PROGRAMAREA SISTEMATICA A INVATAMANTULUI

A identifica si defini un numar de optiuni cu caracter rezolutiv pentru iesirea din criza presupune luarea in considerare a dimensiunilor sistematice ale crizei si corelativ, surprinderea campului de interdependente ale sistemului de invatamant. Eventualele solutii sunt ele insele, ca sursa actionara si ca destinatie operativa de nivel sistematic. De astfel, asa cum se arata adesea, sistemul educativ trebuie sa fie considerat in reteaua de interactiuni complexe care il realizeaza ansamblului societatii, iar interventia educativa trebuie sa tina seama de aceasta complexitate.

Este de inteles si de favorizat sinteza constienta la nivelul spatiilor sociale de definit (regiuni, natiuni, grupe de natiuni) intre o logica a economicului si tehnologicului (cu dominanta net mondiala) si o logica culturala (inca net locala).

Tot astfel "analiza sistematica este o metoda, nu o stiinta. Obiectul sau este a se permite tuturor care lucreaza intr-o situatie complexa s-o descrie sa-i perceapa disfunctiile, sa ia in considerare diferite niveluri ale realitatii sociale sau institutionale.

In aceasta perspectiva, starea si miscarea sistemului de invatamant in ansamblu social pot fi definite prin analiza etapelor succesive (ca valori combinate a variantelor cu ajutorul carora definim sistemul si a trasaturilor specifice fluxurilor sale de conectare cu mediul inconjurator inteles ca un camp specific de obiective si relatii aferente.

Particularitatea fluxurilor de legatura ale sistemului de invatamant cu mediul sau o surprindem ca expresia complementaritatii functionale capacitatea ce reda aceasta trasatura, decurgand din natura sa de sistem deschis. Acestei capacitati i se asociaza proprietatea "selectivitatii preponderent informationale" ceea ce face sistemul de invatamant sa se poata afla in stare de compatibilitate cu alte sisteme ale ansamblului social global. Din starea de compatibilitate ca tip de raport, intre sisteme decurg doua cerinte sau doua posibilitati de apreciere evaluare asupra performantelor acestor sisteme:

a)     o functionare echilibrata;

b)    o functionare nearmonica.

Este de observat deopotriva ca functionarea echilibrata, constituita ca atare in unele campuri de relatii se poate dovedi nearmonica in altele. Compatibilitatea pozitiva a sistemelor depinde deci de natura relatiilor, intr-unul sau mai multe campuri de alcatuire a acestora. Totodata aceasta dependenta presupune constituirea in practica a unui ansamblu de meditatii intre sisteme pentru a favoriza strategia optimizarii functiilor in plan organizational. Din acest punct de vedere, sistemul de invatamant ca unitate reala, ca organizare suprastructurala isi poate gasi un camp de relatii cu rol ameliorativ care sa satisfaca atributul compatibilitatii pozitive ("functii armonice") cu prioritate in spatiul fluxurilor specifice de legatura spatiul in care se confirma si proprietatea ordonarii multifunctionale a sistemelor.

Proprietatile complementarii functionale si se asociaza o alta caracteristica a sistemelor "artificiale" anume optimizarea intre numeroasele definitii date optimizarii retinem aici doua care ni se par a fi adecvate demersului nostru. Fiind dat un sistem cu un anumit numar de parametrii modificabili optimizarea ne apare ca a tine de modificare a valorii acestora pentru o performanta prestabilita a sistemului.

Astfel inteleasa, optimizarea este posibila in cazul sistemelor care se comporta ca sistem de control, adica orientabile de la o stare la alta prin operatiuni si procedee corespunzatoare.

Vom observa ca sistemul de invatamant este in astfel de sistem, optimizarea ne apare de asemenea ca proces de adaptare si adecvate a sistemului la mediul sau, incat sa se asigure functionarea lui mai buna,intr-una sau mai multe privinte stiind ca activitatea optima a sistemului sub un anumit raport nu atrage cu necritate, activitatea sa optima sub alt raport. Ori asa cum arata experienta avansata in materie de performanta ale sistemului de invatamant, optimizarea acestuia rezida in complementaritatea functional intersistemica.

In acest cadru multiplicarea variabilelor ce se pot supune controlului atrage dupa sine o sporire a sanselor de optimizare a fiecaruia dintre sistemele considerate. Complementaritatea in toate atributele sale, depaseste cadrul unei simple "expansiuni lineare" a sistemului de invatamant adica da nastere unor mutatii calitative si neaga evolutii anacronice.

Sistemele socio-culturale, caracterizate prin structuri de cea mai inalta complexitate sunt sistemele adaptive complexe negentropice si deschise atat spre interior cat si spre exterior. Un astfel de sistem adaptiv complex este si sistemul de invatamant. Comportandu-se in acest mod, invatamantul evolueaza si ca organizatie, avand anumite trasaturi care il definesc ca atare:

a)              este orientat spre scopuri si obiective tangibile prin mecanisme institutionale;

b)             contine numeroase variabile dependente, care se ajusteaza unele pe altele, potrivit impulsurilor emise de parametrii sistemului;

c)             tinde spre atingerea scopurilor in conditii care pot fi constituite;

d)             contine elemente persistente si elemente tranzitorii si prin urmare permite intelegerea relatiilor reciproce care se stabilesc intre defunctele sale sub - ansambluri, intre structurale sub ventricule si cele orizontale de pilda.

Sistemele mai prezinta si proprietatea de feedbak adica asupra legaturii prin care o parte dintre iesirile sau rezultatele comportamentului sistemului actioneaza asupra intrarilor pentru a provoca in timpi ulteriori ("cicluri") noi iesiri.

Prezenta feedbak-ului are anumite caracteristici particulare in codul sistemului de invatamant.

Analiza sa ne este descrisa prin distanta dintre feedback-ul de tip negativ si cel de tip pozitiv. Fiind un raport sau o conexiune in care iesirea din sistem actioneaza in sens invers fata de actiunea pe care o exercita asupra sistemului intrarea fedback-ul negativ este activat de prezenta abaterilor sistemului si caracterizeaza in raport cu ele, conduce sistemul spre congruenta sau convergenta cu parametrii sai interni sau cu valori care il definesc, contribuie la mentinerea "idulitatii" sistemului ce contine insusiri la intarirea capacitatii sale de a rezista la perturbari.

Luarea ca atare si descris (deci izolat) an plan metodologic pentru a fi deschis sistemul de invatamant se caracterizeaza prin feedback negativ. In conditiile in care intra in raporturi de tipul complutaritatii functionale, apare si se transforma in realitate posibilitatea feedback -ului pozitiv adica a acelui raport in si prin care reactia iesirii amplifica actiunea pe care o exercita intrarea, iar aceasta la randul ei amplifica iesirea si asa mai departe, pana cand limitele starii de echilibru sunt depasite, iar sistemul opus la un punct eretic trebuie sa-si reconstituie structurile. Cele doua tipuri de feedback sunt relatie de control si de anulare reciproca, dar in acelasi timp in cadrul de referinta al complementaritatii se presupun reciproc, realizeaza o unitate procesuala de jocul celor doua tendinte nascandu-se ca un corolar raportul dintre traditie si inovatie in invatamant.

Daca privim toate aceste aspecte din perspectiva factorului uman cuprins in invatamant si indeosebi din aceea a "educatului" vom observa ca standialitatea ciclica a proceselor in care este antrenat cursantul alternanta intre activitatii si exercitarea unor functii integrate de instruire - prospectare dezvolta un nou orizont structurat al gandirii, cel pe care il materializeaza divergenta actelor reflexive care reprezinta un amplificator de potential de creator in sens larg. In acest fel devine operatorie capacitatea de a produce forme noi si de a conjuga elemente aparent disparate, de a te comporta activ, de a folosi fantezia si imaginatia in invatamant de a gandi divergent in situatii date si in functie de sarcini profesionale riguros definite.

Gratie complementaritatii sale functionale invatamantul este un sistem morfogenetic intrucat:

a)             realizeaza noi structuri, mai complexe (structuri modulare, procese interdisciplinare, compartimente multimedia);

b)            modalitati superioare la utilizare a resurselor umane si materiale;

c)            o amplificare de potential, ceea ce face ca si performantele sale sa creasca, sa fie tratabile in timp de sigur in termen de eficienta.

Prin natura sa de investitie pe termen lung, invatamantul isi dovedeste eficienta in viitor, pentru unele din functiile sale chiar la dimensiunile intervalelor temporale ale formarii unei intregi generatii. Ca atare daca abordam invatamantul in termeni de eficienta, analiza sistematica iti dezvolta si deschiderile sale anticipativ - prospective.

Prospectivarea in invatamant, ca ruta cognitiva si actionara apare si ca solutie pentru rezolvarea unei stari paradoxale si critice a educatiei contemporane. Paradoxul in fata careia ne aflam se scrie in "Civilizatia la rascruce" este ca sistemul traditional de invatamant pregateste oameni pentru viata in decurs de doisprezece pana la douazeci de mii, caci atat dureaza in mod obisnuit instruirea in vremea noastra, dar in fond ii pregateste pentru cincizeci si mai multi ani, caci atat va dura in continuare viata activa a oamenilor: modul in care se face aceasta instruire corespunde insa actualei perioade de dezvoltare si nicidecum celei viitoare. Nu avem de ales: ori dimensionam perspectivele in aceasta masura, la intelegere si orientam pregatirea vietii noastre in conformitate cu ele, ori presupunem in mod implicit ca viata in viitor nu va arata astfel decat astazi. Dar, cu a doua alternativa nu se poate justifica evident ca solutie rationala este aceea a dominarii sistemului a orientarii fluxurilor cunoasterii in directia pe care o activeaza cercetarea prospectiva anticipata.

In invatamant, ca de altfel in orice organizare suprastructurala de exercitare a unor functii constituie un fond, un carnet de decizii. Iar decizia reluand o idee a lui Gaston Berger include in sine cu necritate un moment prospectiv.

Gama larga a articulatiilor sistemului de invatamant in structurile sale orizontale si verticale solicita in urma in care sistemul insusi este un domeniu de tip managerial elabora a ceea ce teoria jocurilor o numeste o strategie, adica un ansamblu coerent inalt de decizii conditionale corespunzatoare actelor ce urmeaza a fi indeplinite in raport cu circumstantele susceptibile a se prezenta in viitor. Iata de ce analiza prospectiva a invatamantului este o necesitate derivata de tip reflector din necesitatea practica a pregatirii unei decizii rationale, capabile de a face din miscarea sistemului de invatamant o miscare cat mai eficienta. Pluritatea actelor de decizie pe care le presupune strategia manageriala a invatamantului nu exclude ci dimpotriva, propune un dispozitiv guvernor, ca organism de conceptie explorativ si de actiune (elaborativ, decizional). Sunt unii analisti care atrasi de amplitudinea cercului mutatiei pe care o prezinta optica prospectiva in cunoastere, atribuie anticiparii valente exagerate. Prospectiva nu poate fi definita insa, cel putin domeniul ei de aplicatie la invatamant, ca studiu a viitorului foarte indepartat, dificultatea actuala ale ideii de timp, ca timp social, fiind substratul in evidenta de studiile sociologice inclusiv la noi interna.

In analiza sistemului de invatamant a defunctelor sale compartimente (intrari/tratari/iesiri) gasim o cale dintre cele mai potrivite pentru intrecerea demersului prospectiv, ca decurs actionar cu atat mai mult cu cat, invers specificitatea sistemului insusi solicita un decurs funciarmente pozitiv. Desigur analiza anticipativa a invatamantului implica serioase dificultati unele dintre ele realizabile din capul locului.

Mai intai  am relevat necesitatea tratarii explicite a cauzelor care contribuie la sporirea presiunii sociale asupra invatamantului si la cresterea efectivelor scolare. Evitarea explicarii prin recurs la impactul unor stari conjuncturale presupune montarea unui demers analitic global bazat pe complex de variabile, indicatori si indici rulati de ordin demografic, politic, cultural, etc. in operatia de explicare si anticipare a evolutiei efectivelor scolare dificultatea cea mai mare este de natura documentara, informationala.

Stapanirea globala a procesului de invatamant si deciderea lui rationala rezida intre altele si in depasirea acestor dificultati. La fel, dat fiind sistemul de invatamant transforma nemijlocit o parte din cont puterile sale in imputari este necesara evaluarea complementara a volumului corpului profesoral viitor.

Trebuind sa priveasca si structurile verticale si orizontale ale sistemului de invatamant, analiza prospectiva se loveste de alte greutati, legate de faptul ca anticiparea nevoilor reale ale scolii (pe tipuri si nivele) trebuie nemijlocit corelata cu practica economica in ansamblu, cu obtinerea bugetelor necesare. Din analiza prospectiva a relatiei scolare decurg o serie de probleme privind distribuirea spatiilor de rezidenta temporara sau formata pentru cursanti si profesori, rapiditatea circulatiei informatiei in mediile scolare, probleme a serviciilor scolare.