COMUNICAREA DIDACTICA

In cadrul scolii invatatorul si elevii se influenteaza reciproc sub diverse forme si in anumite grade prin relatia de comunicare interpersonala si de grup.

Cu cat exista mai multe retete de comunicare prin care sa se antreneze un numar tot mai mare de elevi, cu atat posibilitatea unui schimb mai intens de mesaje va fi mai mare iar climatul psiho-social mult mai favorabil, optim desfasurarii activitatii instructiv-educative.

Comunicarea didactica constituie baza procesului de predare-asimilare a cunostintelor in cadrul institutionalizat al scolii. Apare ca o forma fundamentala a interactiunii educator-elev.

A comunica inseamna mai mult decat a dobandi si stapani un numar foarte mare de cuvinte, deoarece putem transmite mesaje fara sa rostim nici un cuvant. Nelinistea, nehotararea, incertitudinea educatorului pot fi transmise elevilor, fara ca acestia sa-si doreasca acest lucru, prin comunicarea neverbala. Situatia este posibila datorita rolului pe care il joaca formatorul, avand insa misiunea de a constientiza acest fenomen, dobandind, treptat competenta comunicarii.

Competenta se refera la capacitatea educatorului de a fi bine informat, la abilitatea de a comunica si a exprima informatiile in mod clar, coerent, accesibil, inteligibil si cu empatie elevilor. Educatorii competenti comunicational si  empatici sunt mai convingatori, au rezultate mai bune si se bucura de prestigiu in randul celorlalti colegi.

Elevul apreciaza nu doar volumul cunostintelor, ci si felul in care sunt traduse, explicate, reconstituite. Adolescentii, cu atat mai mult, sunt receptivi la informatiile unor adulti cu prestigiu. Pentru ca mesajele verbale ale  educatorului sa influenteze grupul de elevi, acesta trebuie sa fie demn de incredere, adica sa transmita ceea ce stie intr-un mod clar, sincer, natural, autentic. Sursa demna de incredere nu urmareste interesele personale, castigarea unor avantaje in demersul comunicational. Alti factori care influenteaza procesul comunicarii didactice si care asigura reusita sunt inteligibilitatea si atractivitatea.

Importanta rolului comunicarii in activitatea educativa este relevata de faptul ca reprezinta "premisa, sursa, mijloc si efect al educatiei"[1].

Caracteristicile competentei comunicative a educatorului sunt: creativitatea si profesionalismul. Interactiunile pozitive invatator-elev creeaza premise pentru dezvoltarea motivatiei elevului de a invata, impiedica barierele si dificultatile sarcinilor intalnite in invatare, permite accentuarea originalitatii si individualitatii fiecarui elev, solutioneaza problemele, creeaza un climat optim de comunicare si desfasurare a actiunilor.

Considerand ca functii psihologice ale comunicarii didactice: interactiunea, influenta si cercetarea, in relatia educator-elev, primul poate exercita comportamente de rol constructive, distructive si neutre, care pot fi vizibile, directe, coercitive, stresante, ascunse sau discrete.

O forma subtila si eficienta de influentare socio-educationala folosita in relatiile de comunicare este persuasiunea, care are scopul de a convinge elevii sa-si schimbe atitudinile si comportamentele.

In scoala, persuasiunea ramane la nivelul de intentie relationala, urmarind convingerea, motivarea efortului de intelegere prin simpatie si seductie. Arma utilizata in raport cu partenerul educational este adevarul discursului.

A crea o enigma inseamna a face partenerul sa vrea sa cunoasca si sa traiasca enigma, aratandu-i nu totul dintr-o data, pentru a-i spori si intretine, astfel, interesul, obligandu-l sa-si defineasca dorinta de a sti si decizia de efort. "Secretul" se cere oferit cu tact, fiindca, obtinandu-l prea usor, si pretul va fi mereu proportional cu efortul[2].

Pentru ca mesajul persuasiv sa aiba influenta, e necesar ca elevii sa fie motivati sa il accepte. Mesajele bine argumentate logic si psihologic sunt mai convingatoare decat cele inconsistente si produc un impact mai puternic asupra atitudinii receptorilor fata de invatarea si intelegerea continuturilor informationale. Mesajele, prin cantitatea si calitatea lor informativa, concrete sau abstracte, nu pot fi intelese si invatate adecvat fara procesele interactive de comunicare si cunoastere.

Intre educator si elevi nu se schimba numai mesaje verbale, nonverbale, ci si idei, principii, care trebuie invatate intr-un mod inteligibil si activ. Inteligibilitatea nu depinde de lungimea, originalitatea sau dificultatea mesajului, ci de capacitatea comprehensiva si de atitudinea de expectanta a elevului.

Elevii pot fi sau nu de acord cu un mesaj persuasiv chiar in functie de dispozitia afectiva pe care educatorul o provoaca, lucru uitat de multe ori de acestia. Prin urmare, schimbul de mesaje in procesul comunicarii didactice se bazeaza pe elemente emotionale, nu pe argumente rationale.

Formele mesajului relational inscriu: afinitatea, respectul si controlul.

Afinitatea este o masura de atentionare, care devine revelatoare deoarece, prin mesajele transmise se reflecta atitudinea pe care o are un partener fata de celalalt (simpatie, antipatie, amicitie).

Respectul se manifesta prin ascultarea empatica a celuilalt si valorizarea parerilor acestuia.

Controlul relatiei este inteles ca putere decizionala in actul de comunicare si ca putere conversationala[3].

A comunica eficient si expresiv cu elevii inseamna a-i convinge, a le dezvolta gandirea, a informa inteligibil, a-i face sa inteleaga semnificatia mesajului, a constientiza si sesiza reactiile, atitudinile si modificarile comportamentale ale lor.

Prin procesul comunicarii verbale educatorul urmareste sa fie receptat cum trebuie, sa fie inteles cat mai corect, sa fie acceptat de catre elevi, sa provoace schimbare de atitudine sau comportament.

Comunicarea didactica nu este o relatie unitara, ci una interactiva, in care sunt implicate toate formele de comunicare - verbala, neverbala si paraverbala. Comunicarea neverbala si paraverbala faciliteaza transmiterea si intelegerea mesajului. Utilizand o comunicare complexa: verbala, neverbala, paraverbala, educatorul le usureaza elevilor realizarea sarcinilor. Combinand cat mai variat mesajele verbale cu cele para - si neverbale, educatorul reuseste sa transmita mult mai clar, mai inteligibil, continutul educativ, realizand si o economie de timp. Neconcordanta dintre tipurile de comunicare poate provoca confuzii sau chiar refuzul enuntului.

Atitudinile educatorului si climatul psiho-social al clasei potenteaza sau franeaza comunicarea, sporesc sau anuleaza efectele continutului didactic.

Pedagogii cu o emotivitate pozitiva in procesul interactiunii au un ton linistit, sunt descatusati, rabdatori, se comporta calm, cu incredere, in timp ce educatorii cu o emotivitate negativa sunt neincrezatori, suparaciosi si depresivi.

In legatura cu atitudinea pe care o manifesta pedagogul fata de elevi, se pot diferentia doua stiluri de comunicare pedagogica: democratic si autoritar.

Stilul democratic are la baza comunicarea-colaborare, comunicarea-consiliere, comunicarea co-participare, pe cand prin stilul autoritar comunicarea dobandeste sensuri contrare primului: distantare, inspaimantare, dominare.

Educatorii, ca persoane competente sub aspect comunicativ trebuie sa ia in considerare nu numai factorii sursei si ai mesajului, ci si pe cei ai receptorului.

Cercetarile de psihologie sociala au aratat ca impactul comunicarii si strategiile de prezentare a unui mesaj depinde de caracteristicile individuale ale receptorului.

La randul ei, clasa de elevi constituie un grup cu mare putere de influenta asupra membrilor, in interiorul caruia interactiunile prezinta o intensitate deosebita si o frecventa variata. In acest proces al comunicarii, din interiorul clasei de elevi se pot produce unele perturbari ale mesajului precum: blocajul, filtrajul si distorsiunea.

Blocajul se manifesta prin retinerea totala a unor mesaje ce se indreapta de la educator la elev sau de la elev la elev si invers.

Filtrajul se exprima prin selectarea unor informatii, iar distorsiunea se refera la deformarea mesajelor. Reteaua verticala educator-elevi este intregita de reteaua orizontala, elevi-elevi.

Reciprocitatea dialogala este forma esentiala in care se prezinta relatia in educatie. Responsabilitatea educatorului este sa organizeze, sa stimuleze, sa incite si sa evalueze acest proces atat de complex precum educatia. Dascalul creeaza conditii favorabile invatarii, devenind el insusi cel care invata, pentru ca raporturile sunt reciproce.

In general, pentru invatare este foarte importanta ascultarea, dar pentru comunicarea didactica joaca un rol decisiv. Ascultarea are ca rezultat constituirea sentimentului de autenticitate a sinelui si de respect si consideratie pentru celalalt.

Cauzele neascultarii elevilor imbraca aspecte variate si sunt determinate de:

surplusul de informatii oferite de catre invatator;

neconcordanta dintre continut, preocuparile si interesele personale;

neincrederea in educator sau in continutul transmis;

incapacitatea de a asculta;

ritmul gandirii diferit de cel al vorbirii;

factorii perturbatori;

indispozitia afectiva si o stare de sanatate precara:

tonul si ritmul vorbirii profesorului.

Scopul comunicarii in scoala nu se rezuma la reusita scolara, ci la cea umana. Actul pedagogic in comunicarea educationala este unul curativ, prin care elevul este ajutat sa-si exprime sincer ideile, sa vorbeasca liber si astfel i se procura sursa satisfacerii, a implinirii unor nevoi de exprimare spontana ori bine gandita si pregatita.[4]

Specific comunicarii educationale este faptul ca se soldeaza cu efecte formative la nivelul elevului si al clasei de elevi si, in anumite situatii, chiar la nivelul educatorului.

Invatatorul poate constata capacitatea elevilor de a decodifica mesajele dupa gradul lor de activism, de participare la dialog. Este vorba de capacitatea de intelegere. Rari sunt elevii care au curajul sa spuna ca nu au inteles o explicatie, iar cauzele acestei neintelegeri tin fie de nivelul inalt la care s-a folosit limbajul stiintific de catre educator, fie de lacunele existente in repertoriul elevului. Gradul de intelegere se poate constata nu prin intrebarea daca au inteles, ci printr-o verificare detaliata, secventiala, utilizand intrebari deschise, reflexive, proiective, defensive si "pentru ce".

In acest sistem dinamic de modificari repertoriale, factorul afectiv-atitudinal al educatorului are rol esential. Este vorba de acea atitudine de incurajare, apropiata, care pune elevul in situatia de interlocutor, care il activeaza, indemnandu-l sa-si dezvaluie nelamuririle, eventualele erori de intelegere sau dificultati de decodificare si invatare.

Rezultatul comunicarii este dat de starea pe care o induce educatorul elevului, fie ca acesta este unul permanent, fie doar ocazional. Elevul va fi dominat, in primul rand, de ceea ce asteapta, apoi de ceea ce vede si asculta, de ceea ce intelege si admite ca trebuie retinut, pentru ca, pe aceasta baza, simte ceva, se simte dorit, util, provocator, incitant, favorabil manifestarilor viitoare.[5]

Tot ceea ce doreste el sa spuna

Tot ceea ce ar fi de zis

Tot ceea ce ar dori sa se spuna,

EDUCATORUL Inclusiv de altii INFLUENTE

In final, tot ce s-a zis

Ceea ce crede ca i-a fost spus

Ceea ce asteapta

MESAJUL Ceea ce asculta

Ce intelege

Ce admite EXTERIOARE

Ce retine

ELEVUL Ce simte

O alta conditie a realizarii comunicarii eficiente este prezenta feed-back-ului, bilateralitatea comunicarii, aceasta insemnand ca receptorul devine, la randul sau emitator, are loc o schimbare de roluri, foarte importanta pentru elevi si educatori, deoarece duce la interactiune si dialog.

Din perspectiva comunicarii didactice, feed-back-ul poate fi privit ca o comunicare despre comunicare si invatare. Aceasta se explica prin faptul ca actul didactic impune existenta a doua feed-back-uri diferite prin sens si functie. Un prim feed-back aduce informatii de la receptor la emitator si regleaza activitatea de transmitere a informatiilor, al doilea este oferit de emitator si actioneaza preventiv, educatorul controland secvential avansarea catre finalitatea urmarita[6].

Comunicarea didactica, fiind instrumentala, cuprinde fenomenul retroactiunii. Absenta feed-back-ului conduce spre o comunicare ineficienta, care-i nemultumeste pe ambii parteneri. Utilizarea excesiva a unor metode didactice nestimulative, a unor aprecieri intolerante fata de erorile elevilor, provoaca manifestari inhibante in cadrul clasei, in sensul ca fiecare asteapta pe altul sa isi asume riscul de a intreba sau a raspunde, de a lua o decizie, de a fi original in exprimare.

Specialistii constata ca degradarea comunicarii didactice mai ales la nivelul expresivitatii si al elementelor motivante se manifesta prin:

dominatia monologului (din partea educatorului);

absenta personalizarii educatorului

dezinteres fata de intelesul vorbirii si comportamentului;

absenta conotatiilor personale;

comunicare redundanta;

lipsa competentei de comunicare.

Arta comunicarii pedagogice presupune  abilitatea de a traduce si explica clar, accesibil, continutul informativ; capacitatea de a convinge si a empatiza cu elevii, posibilitatea de a le mentine atentia si motivatia prin atractivitatea si creativitatea mesajelor si mijloacelor utilizate, precum si posibilitatea de a le forma elevilor abilitati de comunicare.