CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE INSTRUIRII - Proces de invatamant

CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE INSTRUIRII

Proces de invatamant

De regula, sintagma proces de invatamant se utilizeaza pentru a desemna un ansamblu actional desfasurat in institutii specializate, in conformitate cu o intentionalitate explicita concretizata in documente curriculare, care vizeaza acumularea unor stocuri de rezultate de invatare specifice, determinate pentru diferite grupe de varsta, cicluri de inva-tamant sau domenii de studiu, in concordanta cu prioritatile si politi-cile sistemului sau institutiei de invatamant.

Instruire

De regula, sintagma instruire se utilizeaza pentru a desemna ansamblul proceselor de comunicare si interactiune, prin care cadrul didactic urmareste intentionat obtinerea unor rezultate de invatare specifice, de obicei in domeniul cognitiv sau in domeniul psihomotor.

In legatura cu instruirea, sunt frecvent identificate trei tipuri de procese componente, respectiv:

Predarea

In perioada actuala, sintagma este utilizata pentru a desemna procesul prin care sunt selectate, organizate si utilizate contextele (sala de clasa, laborator, cabinet, institutie de aplicatie), conditiile (frontal, individual, pe microgrupuri) si resursele (mijloace si metode de inva-tamant, cunostinte, abilitati si atitudini ale cadrului didactic si elevilor sau studentilor etc.), de natura sa genereze rezultate de invatare. Pot fi identificate trei principale perspective ale predarii:

Perspectiva comportamentalista. Predarea este limitata la planul observabilului si masurabilului, urmarind sa produca modificari dirijate, intre un punct de plecare si unul final, prin ajustari succesive. Cadrul didactic este conceptualizat ca un tehnolog comportamentalist, utilizand eficient continuturi, organizand secvente de instruire si evaluand comportamente.

Perspectiva personalista. Predarea urmareste, in primul rand, mobilizarea resurselor elevilor sau studentilor (motivatie, interese, abilitati) si mai putin obtinerea unor rezultate riguros specificate. Cadrul didactic este conceptualizat ca un consilier, furnizor de suport intelectual si emotional, relatiile de cooperare dintre acesta si elev sau student fiind mai importante decat relatiile de autoritate.

Perspectiva rationalista. Predarea este considerata a fi in primul rand un proces cognitiv, accentul fiind plasat pe comunicarea informatiilor, in maniera inductiva sau deductiva.

Indiferent de perspectiva adoptata asupra predarii, pot fi identificate o serie de note definitorii ale acesteia:

este o activitate a adultului, care coopereaza cu elevii sau studentii in realizarea instruirii;

constituie un proces dirijat, orientat catre obtinerea unor rezultate sau atingerea unor obiective;

se afla in interactiune cu invatarea si nu are sens decat in raport cu aceasta;

este un proces social, realizat prin cooperarea unor "actori", cu statute si roluri definite explicit si acceptate;

este caracterizata atat de interactiuni verbale, cat si nonverbale

Invatarea

Definirea invatarii include trei elemente esentiale, indiferent de perspectiva teoretica la care adera cel ce formuleaza definitia respectiva:

schimbari semnificative si durabile la nivelul comportamen-tului individual, inclusiv la nivelul perceptiei, gandirii sau raspunsurilor observabile la solicitarile din mediu;

independente de ereditate sau maturare;

independente de stari temporare sau speciale ale organismului, cum ar fi oboseala, intoxicatia alcoolica sau cu substante stimulante sau halucinogene.

Referirea la ereditate are in vedere faptul ca repertoriul compor-tamental include si asemenea elemente cum ar fi reflexele (constrictia pupilei la lumina), tropismele (directionarea catre flacara aprinsa a unor insecte), comportamente instinctuale (construirea cuibului de catre pasari) sau preferinta pentru anumite complexe de stimuli (preferinta pentru fata umana la sugar, selectarea preferentiala a sunetelor limba-jului uman la copil).

Referirea la maturare are in vedere faptul ca o serie de mecanisme programate biologic intra in functiune independent de invatare sau exercitiu, de exemplu capacitatea de achizitie a limbajului sau capacitatea de gandire abstracta.

Referirea la stari temporare sau speciale ale organismului are in vedere faptul ca oboseala sau ingerarea unor substante stimulante sau halucinogene pot modifica semnificativ comportamentul individual, intr-o maniera care poate fi confundata cu invatarea.

Intre factorii mai frecvent evocati in legatura cu eficienta invatarii (Carroll, 1963) se numara urmatorii:

Existenta aptitudinilor pentru diferite tipuri de invatare. Se exprima in timpul necesar pentru indeplinirea unei sarcini de invatare si sugereaza ideea ca orice elev sau student poate indeplini orice sarcina de invatare, cu conditia sa dispuna de timp suficient.

Calitatea instruirii. Are in vedere masura in care ordonarea, prezentarea si explicarea elementelor unei sarcini de invatare sunt optime pentru un anumit elev sau student.

Capacitatea de a intelege instruirea. Are in vedere capacitatea elevului sau studentului de a intelege natura sarcinii de invatare si procedeele utilizabile pentru rezolvarea acesteia.

Perseverenta. Are in vedere timpul utilizat de elev sau student, din proprie initiativa, pentru invatare. Factorul pare a fi mai putin asociat cu motivatia, atitudinile sau interesele individuale si mai mult cu aspecte contextuale legate de recompensarea perseverentei.

Timpul alocat invatarii. Are in vedere alocarea prin curriculum si de catre cadrele didactice a timpului necesar pentru invatare, situatie in care rezultatele de invatare vor corela tot mai putin cu aptitudinile elevilor sau studentilor.

Evaluarea

Intelegem prin evaluare o activitate prin care sunt colectate, asamblate si interpretate informatii despre stare, functionarea si/sau evolutia viitoare probabila a unui sistem (fie acesta elev sau student, cadru didactic, institutie sau sistem de invatamant), activitate a carei specificitate este conferita de urmatoarele caracteristici:

Orientarea spre scop - existenta si formularea explicita a scopului este esentiala pentru demersul evaluativ, atat in legatura cu delimitarea sa fata de alte tipuri de activitate, cat si in legatura cu proiectarea acestuia. In general, evaluarea se raporteaza la unul sau mai multe din urmatoarele scopuri:

Fundamentarea deciziilor - probabilitatea adoptarii unor decizii corecte creste in cazul existentei unor date relevante, criterii de apreciere adaptate unor situatii specifice sau estimari ale unor evolutii viitoare .

Priza de cunoastere - probabilitatea "succesului adaptativ" al unui sistem creste in cazul in care acestuia i se furnizeaza informatii privind propria sa functionare[2].

Influentarea evolutiei sistemului evaluat - introducerea sistematica, selectiva si persuasiva a unor date de evaluare in sistem poate constitui o modalitate de a determina progresul sistemului in sensul dorit de organizatorii procesului. O asemenea modalitate de abordare poate limita efectele laterale ale modalitatilor administrative de interventie.

Atitudine metodologica - preocuparile pentru a asigura demersului evaluativ asemenea calitati precum validitate si fidelitate pot fi concretizate in prescriptii foarte riguroase. Utilizam insa sintagma atitudine metodologica, pentru ca nu intotdeauna se vor putea aplica reguli clar definite care sa asigure rigoare absoluta: uneori, demersul evaluativ va fi ghidat de criterii dificil de formalizat, situatie exprimata plastic in literatura de specialitate anglo-saxona prin formulari ca best judgement sau educated guess.

Existenta unor criterii - importanta criteriilor in cadrul demersurilor intelectuale sistematice a fost evidentiata inca de primii teoreticieni ai comparativismului in educatie, sub forma "celui de al treilea termen de comparatie". Existenta unei perspective normative concretizate in criterii la care sunt raportate datele colectate este caracteristica pentru evaluare, cu toata extrema diversitate a criteriilor potential utilizabile (sociale, culturale, teoretice, de performanta, de fezabilitate etc.) si indiferent daca acestea rezulta din prelucrarea sistematica a unui mare volum de date de evaluare sau din exteriorul demersului evaluativ.

Secventa de interpretare - activitatea de evaluare nu poate fi conceputa fara prezenta a cel putin o secventa de interpretare, in cadrul careia se realizeaza in varianta cea mai simpla o traducere dintr-un limbaj in altul, iar cel mai frecvent, alocarea de sens unor informatii, prin efectuarea de comparatii sau prin raportarea la criterii.

Inregistrare si comunicare - rezultatele oricarui demers evaluativ vor fi inregistrate intr-o forma relevanta pentru scopul in care a fost intreprins. Inregistrarea se poate concretiza in completarea unor "fise" sau a altor documente rubricate, in rapoarte care detaliaza de o maniera discursiva obiectivele, etapele, datele partiale si concluziile evaluarii. Comunicarea informatiilor este, de asemenea, obligatorie, lipsa de "transparenta" a concluziilor putand favoriza manipularea datelor de evaluare in scopuri ilicite, diferite de cele initiale.

Efect retroactiv - indiferent de intentiile evaluatorului, demersul va afecta sistemul evaluat. Pentru efectul exercitat de testele educationale, exista in literatura de specialitate anglo-saxona sintagma backwash effect. Efecte similare au fost inregistrate cu surprindere inca de realizatorii celebrelor studii Howthorne: evaluarea efectului condi-tiilor de munca asupra productivitatii muncii a condus la cresterea acesteia chiar in situatiile in care evaluatorii le modificau in sens negativ, reducand, de exemplu, iluminarea locurilor de munca. Credem ca in legatura cu aceasta caracteristica a evaluarii poate fi formulata urma-toarea regula utila: in proiectarea evaluarii se va incerca anticiparea efectelor retroactive probabile, in caz contrar, acestea manifestandu-se ca efecte laterale incontrolabile.